•  Mircea Gheorghe
•  Siri Hustvedt


sus


Mircea Gheorghe

Iar viaþa continuã

Omagiu lui Ion Luca Caragiale

 

Spre sfîrºitul anilor 80 din secolul trecut,  într-o dupã-amiazã caldã ºi frumoasã de septembrie  pe terasa unei berãrii de pe strada Academiei din Bucureºti, vechii ºi bunii mei prieteni din tinereþe, Doru Cerchez ºi Radu Manolescu, stau la o masã, fiecare cu cîte o halbã de bere în faþã. Prietenul Doru tocmai îºi stinge mucul de þigarã în scrumierra de pe masã.
Doru Cerchez nu mai e tînãr, bate spre cincizeci de ani. Radu Manolescu încã este, abia a împlinit treizeci.
Sînt cam obosiþi fiindcã vin de la muncã. Amîndoi lucreazã cot la cot într-o bibliotecã mare din centrul Bucureºtiului dar la cutremurul grozav din urmã cu mai mulþi ani, unul dintre depozitele ei secundare situat într-o fostã ºcoalã s-a prãbuºit.
Conducerea bibliotecii nu a reuºit încã sã replaseze cãrþile din depozitul prãbuºit - cîteva zeci de mii - într-un alt depozit alocat de curînd într-o altã clãdire. Dar din cînd în cînd, ei doi ºi încã trei colegi - care nu se aflã de faþã - , singurii bãrbaþi din bibliotecã, au misiunea sã se exerseze la umplerea unui camion cu cãrþi din depozitul prãbuºit ºi la descãrcarea lui în depozitul nou.
Prietenii mei ºi-au încheiat treaba pe ziua de azi, îºi trag sufletul ºi vorbesc.
ªi despre ce pot vorbi doi oameni deºtepþi în timpurile acelea?

Cu voce micã, de neauzit la doi paºi, despre preºedintele þãrii, pantofar interbelic ºi distinsa lui nevastã, savantã de renume mondial, care ºi-a întrerupt studiile strãlucitoare în clasa a patra primarã. Opiniile prietenilor mei sînt identice: preºedintele e bîlbîit,  e prost, e incompetent, e cizmar, duce þara de rîpã ºi odatã cu þara ºi biblioteca. Nevastã-sa e analfabetã, proastã, curvã. ªi la ultimul discurs preºedintele iar a spus sã mergem cu corabia pe culmile comunismului ºi iar a zis tutulor, pretinie, idependenþã. E un tîmpit preºedintele, stîlceºte limba românã, toatã lumea rîde de el, la Paris a furat sãpunuri ºi prosoape din hotel, ºi englezii îºi bat joc de el ºi tot aºa ºi americanii ºi chinezii ºi ruºii. Cã altminteri dacã ºi-ar pune rusul Gorbaciov mintea cu el... sau americanii... sau ... Bine a zis ºi a fãcut Pacepa... Cum a demascat el Securitatea.  Pe toþi ne pîndeºte Securitatea  de-aia nu miºcã nimic în þara asta, pe cine prinde, iradiazã. El zicea, pardon de expresie, de Radu, ãsta era codul lui cu Ceauºescu , "pune Radu pe el" îi ordona Ceauºescu, adicã radiazã-l omoarã-l

Radu e încurcat, omonimia îl face sã se simtã vinovat ºi poate de-aia e mai puþin vehement. Oricum el e membru de partid doar de doi ani.

Dar Doru e secretar de partid la Bibliotecã, responsabil cu propaganda, ºtie despre ce vorbeºte ºi este pornit rãu de tot. Gheorghiu-Dej, povesteºte secretarul cu propaganda,  îl trata pe nenorocitul ãsta ca pe un bãiat de prãvãlie ºi fiicã-sa, Lica, îl punea în fiecare zi sã-i cureþe pantofii ºi sã-i dea cu cremã. Era lustragiul familiei asta era, din cizmar, devenise general în public ºi lustragiu în particular
ªi prietenii mei sînt din ce în ce mai pasionaþi, cu vocea lor micã de neauzit la doi paºi. Au ajuns acum la a treia sau poate la a patra halbã ºi ca deobicei propun ºi soluþii. Bîlbîitul, incultul, incompetentul  musai trebuie sã cadã, sã vinã în locul lui altul. Un Escu sau un Gheorghe. Altul. O schimbare uºoarã dacã n-ar fi Securitatea. Din cauza ei nu miºcã nimic în þara asta., din cauza ei, fir'ar al dracu cã n-am avut noroc s-avem ºi noi papã ca polonezii. Aia de-aia miºcã, au un papã! Noi avem Securitate!
ªi tocmai cînd se cãineazã mai tare, pe ºoptite, iatã, lîngã masa lor se opreºte un necunoscut apãrut ca din pãmînt. E înalt, puþin adus de spate, cãrunt, are o servietã în mînã zîmbeºte sardonic, ceea ce face sã i se vadã ameninþãtor dinþii mari, laþi ºi galbeni de nicotinã. Ca niºte colþi de securist.

- Domnilor pot sã stau ºi eu la masa dumneavoastrã? Nu mai e niciun loc liber, nicãieri.

Prietenii mei se uitã bãnuitori ºi indispuºi în jur, la celalalte mese. Da, aºa e, nu mai e niciun loc liber. Terasa e plinã ochi.
Cam cu lehamite, Doru îi face semn necunoscutului sã se aºeze. Acesta deschide servieta, scoate un ziar Sportul, face semn chelnerului sã se apropie. Comandã o bere ºi apoi, în aºteptare, deschide ziarul cu intenþia, vãditã, sã tragã cu urechea.
Dar prietenii mei nu sînt naivi. Ei tac. ªi dacã totuºi continuã sã facã politicã, o fac diplomatic ºi conspirativ, ca ardelenii, oftînd ºi privindu-se cu înþeles. Intrusul le-a stricat discuþia.
Vine chelnerul, un bãiat tînãr ºi zîmbitor, aduce halba de bere ºi schimbã scrumiera plinã de mucuri de þigarã. Necunoscutul îºi împãtureºte ziarul ºi-l dã biniºor deoparte.

Prietenul Radu se uitã cu jind. Ar vrea sã citeascã o cronicã despre meciul de fotbal Steaua-Dinamo din urmã cu o zi. Necunoscutul remarcã imediat interesul lui:
- Poftiþi, dacã vreþi sã-l citiþi, eu l-am terminat.
Apoi ridicã halba.
- Hai noroc. Vã mulþumesc cã m-aþi primit la masã. 
Bea cu poftã aproape un sfert din halbã. Cînd o pune jos, Radu e deja cufundat în lecturã, sub privirea dezaprobatoare a prietenului Doru care detestã sportul.
- Sînteþi microbist , observã necunoscutul. ªi eu sînt.
Pe urmã tace o clipã, cît sã-ºi aprindã o þigarã. Pufãie.
- Da de fapt nici n-ai ce sã citeºti altceva decît Sportul. Cã toate ziarele alealalte numai de cretinul de Ceauºescu vorbesc.

Prietenii mei se privesc surprinºi. În mod plãcut. Necunoscutul continuã. Cu voce micã, de neauzit la doi paºi:
- Tîmpit, fudul ºi bãgãcios. Habar n-are de nimic e mai prost ca cizmele alea pe care le lustruia la 15 ani ºi dã indicaþii anapoda cã de-aia merge þara asta cum merge. ªi ãia din jurul lui se uitã la el ca la Cucuzel, podoaba creºtinãtãþii, cum zicea rãposatul Creangã.
Bea iar un sfert din halbã ºi continuã.
- Nu ºtiu cine sînteþi dumneavoastrã, eu sînt învãþãtor. ªi uite, acum analfabetul ãsta se bagã ºi în ºcoalã, ºi ne interzice sã mai lãsãm repetenþi! Eu nu-s al dracu' sã las copiii repetenþi, ºi n-am nimic cu repetenþii cã ºi Eminescu a fost, da nu trebuie sã-mi spunã el ce sã fac!
- Aºa e, zice iluminat prietenul Doru, ºtii dumneata bancul cu Sf. Petru ºi Ceauºescu, la poarta raiului dupã moarte?
- Poate-l ºtiu dar nu-i rãu dacã-l mai aud odatã.
- Cicã moare Ceauºescu , se prezintã la poarta raiului ºi bate tare în poartã sã-i deschidã. "Cine-i acolo?" strigã Sf. Petru. "Eu!" " Care eu?" " Eu, Dumnezeu!"
Sf. Petru crapã poarta raiului doar atît cît sã-l vadã pe ãla care strigã.
"Eºti nebun, mã omule. Dumnezeu e ºeful nostru ºi e aici, înãuntru!" "Ba nu, zice Ceauºescu, eu sînt Dumnezeu!" "Cum bre omule? Dumnezeu a fãcut lumea, mãrile, munþii, florile, animalele, chiar ºi pe oameni tot el i-a fãcut. Dumneata esti un nimic, un zero, cum poþi pretinde dumneata cã eºti Dumnezeu?" "Da de unde le-a scos el pe astea toate?" " De unde, de neunde... Din haos!" " Ei, aia-i. Vezi? Pãi,  haosul, eu l-am fãcut!".
- Mda, convine învãþãtorul, ãsta-i banc de securiºti. Reiese cã nenorocitul ãsta e mai deºtept decît Sf. Petru ceea ce e un nonsens. Nu cã aº fi bisericos, dar nu-i drept.

Prietenul Doru nu se supãrã cã învãþãtorul nu i-a apreciat bancul. E de-ai noºtri, îi ºopteºte el prietenului Radu. ªi reîncep, de data asta în trei: Ceauºescu e bîlbîit,  e prost, e incompetent, e cizmar, duce þara de rîpã ºi odatã cu þara, biblioteca ºi ºcoala. Nevastã-sa e  analfabetã,  proastã ºi curvã. ªi în ultimul discurs preºedintele iar a spus sã mergem cu corabia pe culmile comunismului ºi iar a zis tutulor, pretinie, idependenþã. a stîlcit limba românã cã n-a avut ocazia sã fie repetent contribuie învãþãtorul.  Da, zice prietenul Doru, aºa e zice prietenul Radu , e un tîmpit preºedintele, toatã lumea rîde de el, la Paris a furat sãpunuri ºi prosoape din hotel, ºi englezii rîd de el ºi tot aºa ºi americanii ºi chinezii ºi ruºii. Cã altminteri dacã ºi-ar pune rusul Gorbaciov mintea cu el... sau americanii... sau ... Bine a zis ºi a fãcut Pacepa... Cum a demascat el Securitatea.  Pe toþi ne pîndeºte Securitatea  de-aia nu miºcã nimic în þara asta, pe cine prinde îradiazã. El zicea, pardon de expresie, de Radu, cã Radu este ºi numele meu, ãsta era codul lui cu Ceauºescu, "pune Radu pe el" îi ordona Ceauºescu, adicã radiazã-l, omoarã-l!

Prietenii mei ºi învãþãtorul sunt acum mult avansaþi cu berea ºi au ajuns din nou la soluþii. de schimbare.

- Gheorghele la care vã gîndiþi voi nu-i bun, zice învãþãtorul. Sã vã iasã gãrgãunii ãºtia din cap, eu am ºcoala într-un sat spre Giurgiu, ºi Gheorghele vostru vine o datã pe lunã spre varã cu o ºleahtã întreagã de securiºti la vînat fazani în pãdurea de la marginea satului. Cã avem o pãdure mare, ce-a mai rãmas din codrii de altãdatã. ªi îmi ia copiii de la ºcoalã ca sã fugãreascã fazanii ºi sã-i ducã în bãtaia puºtii lui. El stã pe scaun ºi trage, asta face. Nu-i bun! Totuºi  schimbarea ar fi  posibilã, zice Doru, dacã n-ar fi Securitatea. Din cauza ei nu miºcã nimic în þara asta., din cauza ei, fir'ar al dracu cã n-am avut noroc s-avem ºi noi  papã ca polonezii.  Aia de-aia miºcã, au  papã ! Noi avem Securitate.

Chibzuiesc toþi trei pe ºoptite, îndoindu-se ba de unul ba de altul dintre candidaþi ºi foarte neliniºtiþi  din cauza Securitãþii ºi cînd chibzuiala este mai în toi, aud o voce:
- Tovãrãºeilor îmi daþi voie sã mã aºez ºi eu?
Toþi trei se uitã intrigaþi spre autorul vocii ºi înlemnesc. E un cãpitan de miliþie, roºu la faþã, cu chipiul dat puþin pe ceafã. Cãpitanul e forte transpirat ºi se ºterge cu o batistã pe gîtul gros, rãsuflînd greu..
- Desigur, luaþi loc tovarãºe miliþian, spune sfios Radu.
- Pardon tovule, nu sînt miliþian, sînt ofiþer, zice cãpitanul puþin vexat. Vine cineva aici sã ia comanda sau trebuie sã mã duc la bufet?
- E un bãiat tînãr ºi cumsecade, zice învãþãtorul, uitaþi-l.

Cãpitanul face semne chelnerului sã se apropie ºi-i comandã o halbã. Pe urmã îºi ia chipiul ºi ºterge cozorocul cu batista. Zãreºte ziarul Sportul lîngã Radu.
- Permiteþi? N-am vãzut meciul cu Steaua ieri, am fost ocupat toatã ziua ºi toatã noaptea ºi-acu dimineaþã nu l-am mai gãsit.
Prietenul Radu îi face semn sã ia ziarul ºi cãpitanul de miliþie se cufundã în lectura cronicii despre meciul pe care l-a ratat. Între timp, soseºte ºi berea.

Prietenii mei nu mai comandã nimic, nu vor sã ajungã în stare de ebrietate ºi sã nu mai ºtie ce vorbesc. Ar vrea sã plece. Ce bine le era, învãþãtorul era simpatic, dar mãgarul ãsta de miliþian le-a stricat cheful! O fi auzit despre ce vorbeau?
ªi încep iar sã facã politicã ardeleneºte, oftînd ºi privindu-se cu înþeles. Dar ºi cu teamã.
- Mda, zice cãpitanul dupã ce bea pe nerãsuflate aproape o jumãtate din halbã, i-a bãtut ºi de data asta. Îmi pare rãu cã n-am fost, dar cum dracu' sã scap? Toatã ziua ºi toatã noaptea alergãm ca turbaþiii de colo pînã colo...

Prietenii mei ºi învãþãtorul se uitã unii la alþii încercînd sã priceapã de ce aleargã miliþienii ca turbaþii de colo pînã colo, toatã ziua ºi toatã noaptea. Habar n-au.
Ofiþerul îºi dã seama cã nu înþeleg despre ce-i vorba. Are ºi el o servietã. Umblã în ea ºi scoate ziarul Scînteia cu chipul preºedintelui þãrii pe prima paginã. În paginile urmãtoare este publicat discursul lui din urmã cu douã sau trei zile. Ofiþerul loveºte cu dosul palmei figura preºedintelui.
- Idiotul ãsta a decretat amnistie generalã pentru hoþi ºi tîlhari ºi le-a deschis porþile puºcãriilor, zice el cu voce micã. Cinci mii de bandiþi care comit acte antisociale ºi tulburã ordinea publicã a oamenilor muncii. Cã sînt beþivi, scandalagii ºi bãtãuºi. ªi am primit ordin confidenþial sã-i înhãþãm din nou pe toþi ºi sã-i bãgãm iar la zdup. Vã daþi dumneavoastrã seama ce înseamnã asta? Sã te joci de-a prinselea cu cinci mii de bandiþi care fug ca iepurii în toate pãrþile?

Cãpitanul îi priveºte cu ciudã fiindcã nu-l compãtimeºte nimeni. Dar ei, în schimb, se uitã la el încãlziþi de simpatie.
- Da, zice învãþãtorul, ºi peste noi în învãþãmînt se bagã cu tot felul de idei neprincipiale...
- Ce-i aia idei neprincipiale domnule? Are ãsta vreo idee, are el habar de ce e munca de miliþian?
- A zis din nou sã mergem cu corabia pe culmile comunismului, spune ironic ºi cu voce micã Doru.
- Pe dracu' , ºi-l crezi?  Dumneata eºti mai prost ca el dacã-þi faci iluzii. Asta nu ne duce nicãieri. Ne distruge asta face. Politica e politicã ºi miliþia e miliþie.
- Nu se amestecã, observã judicios prietenul Radu
- Nu se amestecã, dar ce ºtie el care-l duce nevastã-sa de nas? Ea l-a convins sã dea drumul la bandiþi, ca sã ia pemiul Nobil pentru pace. Proasta aia !

Gheaþa s-a spart ºi cei patru comilitoni îºi spun unul altuia, cu voce micã, tot ce au pe suflet. Ceauºescu e bîlbîit,  e prost, e incompetent, e cizmar, duce þara de rîpã ºi odatã cu þara, biblioteca, ºcoala ºi miliþia. Nevastã-sa e o analfabetã, e proastã ºi curvã. ªi în ultimul discurs preºedintele iar a spus tutulor, pretinie, idependenþã. a stîlcit limba românã cã n-a avut ocazia sã fie repetent. ªi nu era nici miliþie ca sã-l strîngã de pe drumuri ºi sã-l trimitã la ºcoalã. Nimeni nu dã doi bani pe el, la Paris a furat sãpunuri ºi prosoape din hotel, ºi englezii rîd de el ºi tot aºa ºi americanii ºi chinezii ºi ruºii. Cã altminteri dacã ºi-ar pune rusul Gorbaciov mintea cu el... sau americanii... sau ... Bine a zis ºi a fãcut Pacepa...

- Pardon?! zice ofiþerul de miliþie bãnuitor.
- N-a fãcut deloc bine, reparã prietenul Doru gafa prietenuluii Radu.
- Nu ºtiu despre cine vorbiþi. Eu nu ºtiu nimic, declarã ritos ofiþerul de miliþie. ªi îi priveºte cu necaz.

Dar numai o clipã fiindcã amintirea alergãturii de azi noapte ºi gîndul alergãturii din noaptea viitoare dupã bandiþi îl întãrîtã iar.
- De-aia sîntem unde sîntem, la coada Europei cu nivelul de criminalitate, zice el cu obidã ºi ruºine.
ªi ofiþerul, învãþãtorul ºi prietenii mei comandã încã un rînd de halbe ºi încep, toþi patru de data asta, sã caute soluþii ºi sã inventarieze Eºtii care l-ar putea înlocui pe Escul aflat la putere.

Se face seara bine. Toþi patru par demult resemnaþi cã nu pot duce acasã vestea cea bunã a salvatorului þãrii, bibliotecii, ºcolii ºi miliþiei ºi într-o înfrãþire plãtesc berea ºi se despart la ieºirea din berãrie.
Se despart, dar se vor reîntîlni în curînd.
În urma lor, bãiatul cel tînãr ºi cumsecade, chelnerul, strînge de pe masã halbele cu un rest de bere nebãutã. Ia apoi scrumiera, scoate din buzunar o sculã minusculã, poate o ºurubelniþã, desface fundul cutiei ºi scoate ceva de acolo. E ceva mic ºi rotund, nu se vede bine ce anume. Apoi fixeazã fundul scrumierei  la loc ºi intrã în berãrie. Acolo îl aºteaptã cineva care-i cere obiectul mic ºi rotund.
- Sã trãiþi, zice chelnerul. ªi i-l dã.

Iar viaþa continuã.


Comentarii cititori
sus

 

Siri Hustvedt

O varã fãrã bãrbaþi
(fragment)
 

Iar apoi Daisy a mea a intrat valvârtej în oraº. Aceastã expresie uzatã, cu conotaþiile sale din Vestul Sãlbatic, i se potriveºte totuºi iubitei odrasle. Fata are ceva furtunos, o anumitã abilitate de a agita lucrurile fãrã a face de fapt cine ºtie ce. Când a sãrit din taxi, cu geanta mare de piele pe umãr, cu fermoarul larg desfãcut dezvãluind dezordinea din interior, îmbrãcatã cu un tricou minuscul, vestã bãrbãteascã, blugi evazaþi ºi bocanci, o pãlãrie de paie ºi ochelari de soare enormi, pãrea sã întruchipeze agitaþia, entuziasmul - pe scurt: o micã tornadã. ªi-n plus, e o frumuseþe. Cum de am produs-o noi, eu ºi Boris, pe ea, asta-i o necunoscutã, dar zarurile genetice cad care încotro. Nici unul din noi nu e hâd, iar mama mea, dupã cum ºtiþi, crede cã încã sunt frumoasã, dar Daisy chiar este cu adevãrat, ºi e greu sã nu te uiþi la copilã când e prin preajmã.
ªi mai e ºi un drãcuºor tandru pe deasupra, mereu a fost, te strânge-n braþe ºi te pupã ºi îºi freacã nasul de-al tãu ºi te mângâie, iar când ne-am prins în braþe una pe alta, în prag, ne-am îmbrãþiºat, ne-am pupat, ne-am frecat nasurile ºi ne-am mângâiat câteva minute înainte sã ne desprindem una de alta. ªi, aºa cum se întâmplã uneori, abia în clipa aceea am înþeles cât de dor îmi fusese de ea, cum mã uscasem de dorul fiicei mele, însã, veþi fi bucuroºi sã aflaþi, nu am izbucnit în lacrimi. Posibil sã fi fost ceva umezealã în zona canalelor lacrimale, dar nimic mai mult.
Am petrecut seara la mama mea ºi, deºi nu îmi mai amintesc decât frânturi din ce am vorbit, ceea ce-mi amintesc este animaþia de pe chipul mamei mele când o asculta pe Daisy povestindu-ne despre teatru ºi Muriel ºi nopþile când îl urmãrea pe taicã-su ºi cum el nu îºi descoperise „coada” pânã când ea nu i-a ieºit în cale în faþa Roosevelt cu cuvintele: „Ce naiba se petrece, tati?”. ªi îmi amintesc cã mama avea veºti despre Regina. Fusese salvatã de una dintre fiicele ei. Letty sosise ºi fãcea aranjamentele pentru a-ºi muta mama la Cincinnati, unde exista un „azil” foarte aproape de Letty ºi de familia ei. Mama a mãrturisit cã nu ºtie cum vor merge lucrurile, dar sigur era preferabil acelei „oribile celule de puºcãrie” din secþia celor cu Alzheimer.

Chiar în ziua urmãtoare, ni s-a spus cã Abigail avusese un atac major. Trãia, dar femeia pe care o cunoscuserãm dispãruse. Nu ºtia unde este ºi cine este. Ceasul cu alarmã se pornise. Cei foarte bãtrâni se ofilesc ºi mor. ªtim asta, dar cei foarte bãtrâni o ºtiu cu mult mai bine decât o ºtim noi, ceilalþi. Ei trãiesc într-o lume a pierderii continue iar asta, aºa cum spusese mama, e amar.

Am vãzut-o pentru câteva minute la Terapie Intensivã, dupã douã zile. Mama nu a vrut sã vinã. Am înþeles de ce; spectrul pierderii tuturor facultãþilor care fãceau din viaþã viaþã era prea aproape de ea. Abigail stãtea întinsã pe o parte; ºira spinãrii, curbatã, fãcea ca ea sã aibã capul aproape de genunchi, aºa cã ocupa doar o micã parte din pat. Ochii îi pâlpâiau deschizându-se când ºi când, însã iriºii ºi pupilele erau goi de orice gând, iar când respira, horcãia gãlãgios. Pãrul subþire ºi cãrunt al prietenei mele pãrea un pic gras ºi nepieptãnat, iar ea purta un halat de spital înflorat, pe care l-ar fi detestat. I-am netezit pãrul pe spate. I-am vorbit, i-am zis cã îmi aminteam tot, cã o sã iau testamentul din sertar când va fi vremea ºi cã voi face tot ce-i posibil pentru ca distracþiile secrete sã ajungã într-o galerie, undeva. Iar înainte sã plec, m-am aplecat ºi i-am cântat la ureche foarte încet, aºa cum îi cântam lui Daisy, un cântec de leagãn, nu Brahms, altul. O asistentã m-a fãcut sã tresar când a intrat pe uºã ºi-a ajuns în spatele meu, ºi m-am fâstâcit, jenatã, dar ea era veselã, fireascã, ºi a zis cã e în regulã sã mai rãmân, dar, nu ºtiu de ce, n-am mai putut. Douã zile mai târziu, Abigail a murit, iar eu m-am bucurat.

I-am scris lui Nimeni despre ea, despre lucrãrile ei ºi idila ei de demult. Nu ºtiu de ce i-am spus. Poate fiindcã îmi doream un rãspuns de o anumitã grandoare. L-am primit.

Unii dintre noi sunt sortiþi sã trãiascã într-o cutie de unde existã numai o ieºire temporarã. Noi, cei cu spirite damnate, cei cu sentimente zãdãrnicite, cei cu inimi blocate ºi cu gânduri înãbuºite, noi care tânjim sã explodãm, sã þâºnim într-un torent de furie sau de bucurie sau chiar de nebunie, dar care n-avem unde ne duce, nicãieri pe lume, fiindcã nimeni nu ne va primi aºa cum suntem ºi nu-i nimic de fãcut decât sã îmbrãþiºãm plãcerile secrete ale sublimãrilor noastre, arcul unei propoziþii, sãrutul unei rime, imaginea ce se formeazã pe hârtie sau pe pânzã, cantata interioarã, broderia sihastrã, dantela întunecatã ºi visãtoare din iad sau rai sau purgatoriu sau din niciunul dintre acestea trei, dar trebuie sã se producã vreun zgomot sau vreo furie din noi, niºte talgere rãsunând în pustiu. Cine ne-ar interzice simpla pantomimã a freneziei? Noi, actorii care pãºim încoace ºi-ncolo pe o scenã la care nu se uitã nimeni, oftând din rãrunchi, agitându-ne pumnii? Prietena ta era unul dintre noi, cei niciodatã miruiþi, cei nealeºi, sluþiþi de viaþã, de sex, blestemaþi de soartã însã încã prolifici sub înveliºul unde doar puþinii fericiþi se aventureazã, cosând întruna ani de-a rândul, cosându-ºi deznãdejdea ºi ciuda ºi mânia ºi de ce nu? De ce? De ce nu? De ce? De ce nu?

Cu toatã înnegurarea lui, m-a fãcut sã mã simt mai bine, ciudat de bine. De ce? Deºi pentru prima datã m-am întrebat dacã domnul Nimeni nu putea prea bine sã fie doamna Nimeni. Cine ºtie? Nu mai eram aºa sigurã cã era Leonard. Dar mi-am dat seama cã nu îmi pãsa. El sau ea era vocea mea venitã de Nicãieri, din tãrâmul lui niciodatã, din De ce, ºi nu De unde, ºi îmi plãcea aºa cum era.

Dacã o sã mai fac vreodatã vreo tâmpenie, bate-mã-n cuie de perete.
Al tãu, Boris

Daisy stãtea în spatele meu când am citit acest mesaj pe monitor ºi îi simþeam palmele pe umeri.
- Ce-o sã-i rãspunzi, mami? Spune-mi, mami.
-  Cã o sã-mi pregãtesc capsatorul.
- Of, mami, s-a tânguit ea. Nu vezi cã se strãduieºte? Se simte prost.
Fiica mea a rotit scaunul de birou în care stãteam, mi-a sãrit în poalã ºi a început sã mã cocoloºeaºcã ºi sã mã ducã cu zãhãrelul, ca sã îi rãspund ceva încurajator bietului tati. M-a tras de lobii urechilor ºi mi-a ciupit nasul ºi a folosit diferite accente - coreean, irlandez, rusesc ºi franþuzesc - ca sã mã convingã. Mi-a sãrit din poalã ºi a fãcut câþiva paºi de step ºi ºi-a fluturat braþele ºi s-a rugat cu voce tare pentru reunirea cuplului matur, o mami ºi un tati, soarele ºi luna sau luna ºi soarele, cele douã corpuri de pe cerul copilãriei ei.

 

 

Fragment din romanul O varã fãrã bãrbaþi, de Siri Hustvedt, în curs de apariþie la Editura Polirom.
Traducere din limba englezã de Veronica D. Niculescu

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey