•  Lansare de carte Claudiu M. Florian la Teatrul "Marin Sorescu"
•  Despre conferinþa lui Michael Astner la Tradem
•  Punk, Cenuºã ºi Holocaust


sus

Cornel Mihai Ungureanu

 

Claudiu M. Florian: „Vîrstele jocului. Strada Cetãþii”

 

Claudiu Florian la CraiovaClaudiu M. Florian ºi-a lansat romanul „Vîrstele jocului. Strada Cetãþii”, apãrut la editura Cartea Româneascã, ºi la Craiova, în foaierul Teatrului Naþional „Marin Sorescu”, pe 31 mai 2012. Terminasem de citit volumul în seara precedentã, aveam impresii calde, dar încã nedecantate, aºa cã am fost mai degrabã stresat la gândul cã trebuie sã vorbesc despre carte în public, la invitaþia lui Nicolae Coande (alãturi de el, de autor, de Emil Boroghinã ºi de Cosmin Dragoste).

Erau în fundal ºi emoþiile trezite de lecturã: copilãria la bunici, întâlnirile rare cu pãrinþii, bufetul numit kredenz - sau kredenþiu, ca în poveºtile de la Fãget, spuse de tanti Dida, amintirile legate de unchiul Feri ºi zilele petrecute în partea nemþeascã a orãºelului de pe malurile Begãi, revistele din Germania, Haller tante (tanti Holer, cum îi spuneam, pe româneºte), lecturile în viºin ºi gustul cleiului de pe scoarþa lui, venirea trenului în garã, cu vagoanele trecând în vitezã ºi frâne scârþâind îndelung, Ford-ul Capri de culoare verde în care visam cu ochii deschiºi, în fiecare searã, timp de câþiva ani, sã mã întorc în oraºul natal, cândva, dupã ce voi fi devenit celebru ºi bogat. La Claudiu M. Florian acesta era doar o maºinuþã de jucãrie, nu una în mãrime naturalã, precum „muza” mea, parcatã mai mereu în faþa porþii preotului ortodox ce slujea la o bisericã aflatã în apropierea ªcolii Nr. 5 din Alexandria. Dar „toate sunt de mai multe feluri”, aºa îºi începe povestea autorul, prim-colaborator al Ambasadei României în Elveția, orice ar însemna asta.

Un volum cu destule pagini fermecãtoare ºi pline de umor despre universul copilãriei, dar ºi o frescã a societãþii româneºti din anii 1974-1976 (dupã cum deducem din reperele ivite la rãstimpuri: Campionatul Mondial de fotbal din Germania, o ieºire în spaþiu împreunã a unui cosmonaut sovietic ºi a unui astronaut american, numirea Tovarãºului ca preºedinte, primul, al Republicii Socialiste România,  moartea lui Mao, „chinezul cu nume de motan”, pierderea de cãtre americani a rãzboiului din Vietnam, succesul Nadiei Comãneci la Olimpiada de la Montreal), surprinsã de ochii unui bãiat ce împlineºte, pe la începutul cãrþii, 5 ani, ºi care trage mereu cu urechea la discuþiile celor mari, încercând sã înþeleagã, din informaþii uneori contradictorii, cum e alcãtuitã lumea. Cea din apropiere, „în care se gãseºte casa ºi curtea noastrã” ºi care „se numeºte localitate”, cuprinzând Turnul Saºilor, Biserica Românilor, Biserica Ungurilor ºi Cetatea. ªi cea de departe unde sunt Îngermania, Tovarãºul, Bucureºtiul, Vechiul Regat etc.

 În sat, fiecare vorbeºte limba lui, dar toþi ºtiu româna, chiar dacã „tonurile sale se rostogolesc în chip diferit în beregate, pe vârfuri de limbã sau printre dinþi”. E un univers familiar, în care „nenea Suciu face câte o plimbare în fiecare zi prin comunã, doar spre a se încredinþa cã strãzile mai duc toate unde trebuie”, iar un alt vecin, Adam, singur ºi „ca timpul de bãtrân”, este identificat cu „cel dintâi om” de pe pãmânt, dupã ce Bunica îi citeºte bãieþelului din cartea despre Lieber Gott („Dragul de Dumnezeu”).

Chiar Bunica ºi Bunicul continuã seria diferenþelor. Ea sãsoaicã, el oltean, care, atunci când e mânios îi spune: „Eºti interesantã!” ºi abia de zice, în limba ei, câte-un „Danki” (tot aºa cum Tatãl cunoaºte doar hausarrest), într-un sat unde „ºi pisicile ºtiu nemþeºte”. Pe parcurs vom afla cã Bunicul s-a însurat cu Bunica pentru a o scãpa de lagãr, în 1945, când ruºii îi luau la muncã forþatã pe saºi: bãrbaþii cu vârste cuprinse între 17 ºi 45 de ani ºi  femeile ce aveau între 18 ºi 30. Bunicul, jandarm pe atunci, avusese nevoie de dispensã pentru a se putea cãsãtori cu Bunica, iar doctorul Romulus (frate cu Ion Dacian, solistul de operã, originar din satul vecin Dacia), care o consulta uneori, în beciul în care era ascunsã, mijlocise întâlnirea între jandarmul oltean ºi Moºu Muller, tatãl fetei. Doctorul, de altfel, se strãduise sã scape cât mai multe nemþoaice de plecarea în Siberia, operându-le de o imaginarã apendicitã.

Radioul e ºi el de mai multe feluri: în cel al bunicilor, ascultat doar seara ºi doar în casã, veºtile sunt mereu rele ºi sunt spuse de oameni cu voci grave ºi încrâncenate, nu voioase, încrezãtoare ºi pline de zel, cum sunt cele din aparatul strãbunicului Otata, Moºu Muller, care îl ascultã în curte, dat la tare, cãci „e surd ca o cizmã”, dupã cum zice „Maºtera”, Omama.
Optimiste ºi însoþite de cântece vesele sunt ºi programele de la televizor, unde oamenii vorbesc despre ei, ce fac ºi ce succese plãnuiesc sã mai obþinã. Crainicii din radioul bunicilor au ceva muºcãtor de spus despre cei care apar la televizor, în vreme ce ãlora nu pare sã le pese. Primii sunt probabil „înciudaþi cã nu reuºesc ºi ei sã se arate. N-au aflat drumul care duce în pod, la antenã”, deduce bãiatul.

Uneori, când se întâmplã ceva important la Bucureºti, Bunica ºi Bunicul ascultã ºi ei la radio ºtirile pozitive, dar devin mereu moroconãºi ºi dau aparatul „mai încet, tot mai încet”. Bucureºti este un loc de unde nu vine nimeni, în afarã de pãrinþii care „arareori trec de se aratã” ºi pe care copilul îi ºtie, altfel, doar din poze: „fata gingaºã la malul mãrii” (Mama e jumãtate sãsoaicã, jumãtate olteancã, dar „nu poþi deosebi cele douã jumãtãþi”) ºi „Mihai Viteazul” (Tatãl, regizor, jucase acest rol).

Claudiu Florian (dreapta), Emil Boroghina (centru) si Cornel Mihai UngureanuÎn schimb, mulþi unchi vin în sat Dingermania ºi aduc blugi, tricouri, minunata gumã de mestecat („de trãit se poate trãi foarte bine ºi fãrã, însã câte una din când în când - aici stã tot farmecul”) ºi cele mai faine maºinuþe. O maºinuþã adevãratã, americanã, trebuie sã fie micã, din fier ºi, musai, Dingermania (iar dacã e americanã, „grozavã atunci e mai puþin maºina, cât faima ei”). „Aici la noi, avem tot ce ne trebuie. Însã tot ce e neobiºnuit, ce e acãtãrii, ce e dorit ºi visat, vine Dingermania”, locul unde oamenii „trãiesc într-o minunatã carte cu poze, într-un basm grozav, însã pe undeva tulbure ºi greu de închipuit”, constatã cel mic, care remarcã ºi cã atunci când cineva pleacã Îngermania, pleacã doar dintre saºi. Românii rãmân acasã ºi sunt eroici. Bunicul aparþine poporului de eroi (la televizor se tot vorbeºte despre eroicul popor român, dar ºi despre un mare rãzboi Cugermania, în care românii au fost buni ºi germanii, cum e ºi Bunica, rãi. Tovarãºul salutã ºi el ca germanii, doar cã nu zice „hai-hitlãr!”, iar copilul povestitor vrea sã fie „eroul român bun ºi viteaz care vâneazã fasciºti netrebnici”).

Mare îi e bucuria când doi unchi Dingermania sosesc într-un Mercedes alb, tocmai când primise prunul cel mai sfirijit, la împãrþeala fãcutã de bãieþii mai mari de pe stradã. Iar când nemþii încep sã scoatã valize ºi genþi „se face timpul sã m-arãt”.
În schimb, unchii din Oltenii vin cu plase de-un leu, damigene astupate cu cocean de porumb ºi miros de brânzã, vin, gãinã opãritã ºi ziare ude în portbagajul Daciei lor, care porneºte cu o felie de cartof. Cadoul pe care i-l aduc este un pistol cu arc scârþâitor capabil sã arunce o minge de ping-pong, jucãrie de gãsit ºi la librãria din sat, dar bãiatului nu i se pãruse cã meritã efortul sã o cearã. „Oltenia cu siguranþã nu se aflã Îngermania”, concluzioneazã. În „localitate”, de altfel, nimeni nu mai are unchi Dinoltenia. („Nu existã olteni mici la grãdiniþã. Doar saºi mici, români mici, eu, Karoline, un ungur mic ºi câþiva þigãnaºi”).

Existã un moment, o plimbare cu Tatãl, concediat de la teatru, din motive politice, în care acesta stã de vorbã cu fiul („iar eu mã pricep sã leg câte o nouã întrebare de fiecare rãspuns al sãu”). „ªi tu de ce nu mai ai voie sã lucrezi?”, întreabã, deodatã, copilul, iar pãrintele ezitã sã-i rãspundã tranºant. „Frãmântarea cu privire la lucruri la care nu mã pricep începe sã mã plictiseascã. Nici eu nu lucrez. ªi nu sunt deloc nefericit din pricina asta”, se resemneazã cel mic, iar curând dupã aceea, privesc amândoi un avion care lasã o dârã pe cerul albastru. Tatãl îi atrage atenþia cã zgomotul pe care îl fac motoarele avionului ajunge mai târziu la ei, sunetul nu stã lipit de avion, ºi cã asta se întâmplã din cauza vitezei sunetului, despre care cel mic va învãþa la ºcoalã. „Cele pe care le vezi acum... despre ele vei auzi mai târziu, vreodatã, ºi tot mai târziu le vei ºi pricepe cu adevãrat”, îi mai spune bãrbatul, cuvinte ce devoaleazã tehnica romanescã, de altfel evidentã, pusã în practicã de Claudiu M. Florian: privirea ingenuã aruncatã nu doar asupra celor ale copilãriei, ci ºi peste lucrurile „serioase” care se petrec în jur, la televizor sau în poveºtile celor mari.

Lumea jocului ºi a copilãriei este permanent prezentã. Cu sirop de rozincine, prãjituri, marmeladã, coifuri ºi macarale, cu berze care nu îþi aduc fratele dorit sau, reducând pretenþiile, o sorã, cu cântece la culcare (cât timp sunt amândoi, bunica îi vorbeºte doar în germanã), cu diferenþele lingvistice ºi de nuanþã între basmele nemþeºti ºi poveºtile româneºti cu nãzdrãvani ºi bordeie, cu treceri de la Moº Ene la Sandmann, omul de nisip, care presarã copiilor somnoroºi nisip în ochi fãcându-i sã clipeascã tot mai mãrunt ºi sã adoarmã.

Da, poþi sã fii Kaiser und Konig, împãrat ºi rege, dacã termini primul mâncarea din farfurie, ºi totuºi sã ai uneori o autoritate superioarã (Bunica) de care trebuie sã asculþi. Poþi sã simþi bucuria de a te da în Mercedesul alb, umbritã puþin de faptul cã nu sunt de faþã ºi copiii din vecini, aºa cã nu-þi rãmâne decât sã urci în maºinã „þanþoº, neobservat de nimeni”. Poþi sã fii dezamãgit cã Moº Crãciun vine când vrea el, nu când îl aºtepþi ºi cã îþi aduce o maºinuþã chinezeascã în locul trotinetei dorite sau cã inundaþia nu urcã ºi în deal - „La ce bunã o barcã dacã nu ai o inundaþie pe care sã te plimbi?”. Poþi da cu sita roºie într-o albinã în zbor, leºinând-o, dupã ce ai mai stricat una zilele trecute. Nu e bine, zice bunica, dar când zborul ei prea îþi vine la îndemânã te poþi abþine? Poþi sã vrei sã te faci pensionar, ca bunicul, când eºti întrebat la grãdiniþã. „Bãieþii vor râde oricum, indiferent ce spun”, dar îþi pasã, de fapt, de ce gândeºte despre asta Karoline, fetiþa care „nu are nimic de arãtat ºi nimic de ascuns în ºtrampii albi”, dar pe care tocmai de aceea o gãseºti atrãgãtoare: „La ea ºi nimicul are ceva” ºi care îþi dã calde dureri de burtã doar când o zãreºti. O poþi tîrî dupã tine, chiar dacã zice „Lasã-mã!” („E bine cã spune ceva. Nu e bine, însã, ce spune”), pânã acasã, îi poþi risipi teama: „Nu am câine ºi nici nu muºcã” ºi, în sfârºit, i-o poþi prezenta, ca pe un trofeu, bunicii.

Coperta carte Claudiu FlorianMãiestria lui Claudiu M. Florian în a zugrãvi cu bunãvoinþã, cu migalã ºi cu haz universul aºa cum îl percepe un copil atent ºi cuminte este deplinã, ca ºi cum þi-ar pune pe ochi o pereche de ochelari ce face clarul pe candoarea ta de altãdatã sau remanentã, chiar dacã amintirile sunt diferite de ale personajului-povestitor. „Vã închipuiþi!”, zice un vecin, iar „bunicul cu bunica îl ascultã ºi-ºi închipuie”. „Nici vinul, nici oþetul nu sunt pentru mine. Ce mã intereseazã e mustul cel dulce”; „E mai palpitant sã fii primul pe undeva”; „Când era tânãr ar fi pictat mult mai mult. Mai demult, când avea mai multã putere. ªi mai mult ulei”; „Nu-mi dau seama dacã ochii lui ascund un surâs ori o sãriturã de pisicã” spune sau gândeºte bãiatul ºi nu poþi sã nu-i simpatizezi momentele de uimire ori de concluzie. De exemplu, un matur povesteºte cum a venit Tovarãºul cu elicopterul, iar „nevasta îl priveºte mândrã, de parcã el ar fi eliopterul”. Cel mic, ajuns în Bucureºti, se mirã vãzând numeroasele blocuri: „Ce de policlinici! Oamenii de aici sunt toþi bolnavi?” sau trece de la candoarea: „Cum o fi cerul la pipãit: neted sau aspru?” la „Cum îl cheamã pe omul nou?”.


(Continuare în numãrul viitor)

Comentarii cititori
sus

Oana Dumitrescu

 

„Drumuri europene” pe repede înainte

 

Michael Astner (dreapta) si Nicolae CoandeDrumuri europene” într-o þarã închisã este titlul conferinþei pe care a þinut-o Michael Astner în seara de 25 mai la Casa de Culturã „Traian Demetrescu” din Craiova. Am ajuns la aceastã conferinþã, organizatã de Nicolae Coande în cadrul proiectului Scriitori la TRADEM, mai mult dintr-o promisiune decât din proprie iniþiativã. Dacã de recitalul de poezie nu am fost aºa interesatã, titlul conferinþei îmi promitea parcã ceva mai captivant.

În viziunea mea o conferinþã este o prelegere liberã pe o anume temã. Un poet poate profita de relaþia privilegiatã pe care o are cu muzele ºi poate aduce ºi mai multe în joc. O discuþie liberã, ceva care sã antreneze publicul ºi mai ales pe cei câþiva tineri care, în excesul lor de modernitate, considerã plictisitoare discursurile sobre. Existã persoane care, atunci când vorbesc te (a)trag pur ºi simplu într-o stare de reverie, te fac sã te pui în pielea lor ºi sã îþi imaginezi totul de parcã ai fi fost de faþã. Am trãit de câteva ori acest sentiment, dar nu ºi acum.

Michael AstnerNu am înþeles prea multe din ce se citea la conferinþã. Nu pentru cã nu aº fi fost atentã, ci tocmai pentru cã se citea. Dupã cum a declarat ºi Nicolae Marinescu (director Aius Grup): „Esenþial din punctul meu de vedere este faptul ca scriitorii, pentru cã acesta cred ca este publicul þintã, ºi iubitorii de literaturã foarte devotaþi au ocazia sã cunoascã autori importanþi din Romania”. ªi dacã tot avem aceastã ocazie de ce sã nu ne bucurãm de ea? Pentru cã scriitorul îºi citea o parte din viaþã, studenþia mai exact. Repede, fãrã suflare, aºa cum se citesc romanele poliþiste în gând.  

La prima mea întâlnire cu poezia m-am întrebat ºi de ce un public aºa de restrâns. Mã aºteptam la o prezenþã mai numeroasã pentru cã sunt mulþi cei care se declarã iubitori înrãiþi de poezie. Mã aºteptam ºi la un pic mai mult respect faþã de un poet pentru cã nemulþumirea mea faþã de felul în care a fost susþinutã conferinþa nu mã împiedicã sã apreciez opera lui Michael Astner. Mã aºteptam ºi ca telefonul care suna sã fie al meu ºi nu al cuiva care participã în mod obiºnuit la aceste întâlniri.

Nu pot spune cã am pierdut ºi eu timpul pe acolo. Data viitoare când voi merge va fi din curiozitate. Din curiozitatea de a mã convinge cã mi-am format o pãrere greºitã.

 

Comentarii cititori
sus

Oana Dumitrescu

Ce se întâmplã atunci când nu e libertate


Miscarea Punk la Club ElectroputereVineri, 25 mai, la Clubul Electroputere Craiova a avut loc vernisajul Punk, Cenuºã ºi Holocaust. Trei teme diferite, tratate diferit (o expoziþie, o proiecþie de fotografie ºi una de film), dar legate de istoria Craiovei au oferit invitaþilor organizatorii.
Alexandru Niculescu, unul dintre aceºtia, a declarat cu privire la eveniment: „Este o expoziþie despre creativitate, atitudine ºi libertate. Am ales punkul pentru cã are o istorie interesantã. Imediat dupã Revoluþie au urmat anii în care libertatea avea cel mai bun gust, era tranziþia de la comunism la capitalism, totul era permis ºi tinerii încercau sã îºi gãseascã repere. În ceea ce priveºte filmul lui Romeo Tiberiade, el a avut o problemã cu trecutul pe care a încercat sã o rezolve. Ei nu sunt artiºti. Pentru ei a fost mai mult o provocare din parte familiei, a locului de muncã”.

Chiar dacã nu a fost realizatã de artiºti, expoziþia punkerilor a fost o formã de artã. Miºcarea Punk din Craiova a acoperit zidurile încãperii cu mesaje pe care, cred, noi nu mai vrem nici sã le auzim, nici sã le citim.
Deºi ambele situaþii expoziþionale ºocheazã, succesul i-a aparþinut filmului documentar al lui Romeo Tiberiade. Poveºtile supravieþuitorilor de etnie rromã ai Holocaustului, puse cap la cap într-un film, au fost modul prin care Romeo Tiberiade a încercat sã îºi explice mai bine trecutul, sã ni-l ºi dezvãluie, în acelaºi timp, ºi sã ia atitudine faþã de chinurile suferite de familia sa în Transnistria. Majoritatea celor prezenþi la vernisaj au urmãrit documentarul vreme de peste 40 de minute.
 
Afis punkFilmul realizat din fotografiile lui Cristian Comoºteanu a prezentat într-o manierã artisticã un dezastru ecologic, dar a captat mai puþin atenþia vizitatorilor.
Alexandru Niculescu s-a declarat, însã, mulþumit de prezenþa la eveniment: „E important mesajul ºi calitatea publicului, nu cantitatea, iar participanþii sunt mulþumiþi cã oamenii au venit sã cunoascã mai multe despre aceste poveºti.”

Punk, Cenuºã ºi Holocaust a fost un eveniment nu neapãrat artistic, dar cu implicaþii sociale ºi civilizatorii. Cu toate cã sala de cinema de la Electro are câteva sute de locuri, doar un sfert au fost ocupate. Cum în România ºi în Craiova teme precum toleranþa, libertatea, asumarea individualismului sunt ca ºi inexistente, sugerãm tinerilor organizatori sã reia întreg conceptul ºi în toamnã.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey