•  Lucia Dãrãmuº
•  Diana Simionescu


sus

Lucia Dãrãmuº

 

Incursiuni engleze

 

Selby este un oraº vechi, care, de-a lungul anilor, s-a dezvoltat în jurul unei mãnãstiri, în timp, peste acest loc, trecând în mod succesiv perioade istorice, bucurii ºi dezastre. Selby Abbey a început ca o mãnãstire benedictinã din nordul Yorkshire-ului, mãnãstire închinatã Sfintei Maria ºi Sfântului Germain. Spre bucuria englezilor de astãzi, spre încântarea vizitatorilor, mãnãstirea, în prezent bisericã, s-a pãstrat, deºi a suferit în decursul anilor dezastre care, însã, au fost remediate. Mai mult, biserica, prin artefactele pe care le adãposteºte, se constituie ca o bijuterie istoricã. În prezent clãdirea nu mai este un aºezãmânt mãnãstiresc, nemaiadãpostind cãlugãri. Populaþia oraºului Selby foloseºte clãdirea Abbey ca pe o bisericã parohialã, serviciile divine þinându-se cu regularitate.

Istoria Selby Abbey coincide pe alocuri cu istoria Angliei, având frumuseþea ei legendarã. Se spune cã, Benedict, cãlugãrul francez, a avut o viziune conform cãreia viitoarea mãnãstire, viaþa ei, ar fi atârnat de el. Benedict era cel sortit s-o ridice. Viziunea, conform legendei, i-ar fi indicat ºi locul hotãrât, prin cele trei lebede care planau deasupra unei ape. Viziunea devine realã în 1069, William Cuceritorul acordându-i lui Benedict dreptul de a ridica construcþia cu destinaþie religioasã. Legenda continuã, spunând cã William Cuceritorul s-a lãsat înduplecat la vederea relicvelor Sfântului Germain, cãlugãrul aducându-i degetul sfântului. Timp de 500 de ani, mãnãstirea a fost un aºezãmânt deschis pentru trecãtori, cãlugãrii oferindu-le acestora adãpost. În tot acest timp, biserica a suportat transformãri, îmbunãtãþiri, dar ºi dezastre naturale ºi produse de mâna omului. Henry VIII, dupã disputa cu Papa, transformã Biserica într-o Bisericã a Angliei, cu specificitatea ei, multe din aºezãmintele cãlugãreºti, în acel timp, fiind distruse iar proprietãþile capturate. Abbey devine apoi Bisericã parohialã a oraºului Selby, însã, istoria trasatã de mâna omului intervine din nou, pentru cã în timpul Rãzboiului Civil, trupele lui Cromwell fac o mulþime de pagube, folosind clãdirea, odinioarã mãnãstire, pe post de grajd.

În timp, suportã transformãri datorate naturii sau prin intermediul uman. În 1690 turnul bisericii este secþionat iar partea de sud distrusã, moment în care, din lipsã de bani, ea va fi îndepãrtatã. În timpurile victoriene naosul a fost restaurat, peretele interior dat jos ºi turnul reconstruit. În jurul lui octombrie 1906, mãnãstirea a suportat cel mai groznic dezastru, fiind cuprinsã de flãri în întregime.

Arhitectura acesteia, aºa cum se prezintã ºi astãzi, trimite spre motive religioase, fiind construitã în formã de cruce. Sala principalã este numitã naos. La ieºirea din partea esticã se aflã corul, sanctuarul cu altarul, braþele crucii fiind numite Transept. În naos sunt þinute atât concertele, cât ºi întâlnirile publice. Se pare cã la început nu existau scaune, însã cei batrâni puteau folosi locurile din piatra de-a lungul peretelui.

Dupã incendiu, întrega bisericã este reconstruitã, fãcându-i-se uºoare modificãri, îmbunãtãþiri sau adãugiri, tavanul de lemn fiind reaºezat iar reliefurile aurite. Imediat cum intri, un ornament aurit se aflã în faþa celor trei feþe ale Trinitãþii. De aici, istoria, legendele ºi credinþa se împletesc, dând foma unei culturi unice. Unele artefacte, cum ar fi castelul ºi elefantul, amintesc de povestea Eleanorei din Castille, care, dupã tiparul frumoaselor tragedii antice, în care femeia preferã sã moarã în locul bãrbatului, îºi salveazã soþul, pe Eduard, extrãgându-i cu buzele otrava cãpãtatã în timpul unei cruciade.

Dar Abbey are ºi date ce þin de acribia istoricã, ºtiindu-se cã a fost planificatã de Hugh, al doilea abate, fiind chemat din Durham, unde se plãnuia ridicarea altei mãnãstiri benedictine. Între cele douã existã însã legãturã, pentru cã unul din stâlpii principali ai Abbey este copie fidelã a celui din Durham, motiv pentru care a fost botezat stâlpul lui Abbot Hugh.

Erorile umane sau, poate cele naturale, au fãcut ca biserica sã nu cunoascã monotonia, latura unui arc al bisericii scufundându-se sub greutatea turnului care a împins  fundaþiile Abbey în pãmântul argilos, îmbibat de umezealã. Scufundarea este însã opritã în jurul anului 1150, timp în care biserica suportã noi consolidãri.

Din dezastrul flãcãrilor, se pare cã doar acoperãmântul de la Norman Font a supravieþuit. Norman Font reprezintã marele bol folosit pentru botez, mulþi copii începându-ºi viaþa creºtinã aici. Istoria capãtã o nuanþã de poveste, datoritã vrãjitoarelor care dãdeau târcoale bolului. Se spune cã învelitoarea bolului a fost pusã tocmai pentru a îndepãrta vrãjitoarele care furau apa pentru a o folosi la fierturile lor magice.

Fiecare artefact îºi are însemnãtatea lui, astfel cã, în partea de nord existã un plug devenit celebru, fiind folosit în Duminica Plugului, în fiecare an, în ceremonia de binecuvântare a plugului.

În partea sudicã poate fi admirat blazonul sub formã de scut, al familiei Washington. Se pare cã primul Preºedinte al Statelor Unite a folosit acest simbol în momentul în care a ales steagul pentru noua þarã. Dupã cum se poate observa, perioadele istorice se suprapun. În aceeaºi aripã se aflã un însemn în formã de ºarpe, care a fost propus de un preot francez în Auxerre, oraºul în care Benedict avusese cândva viziunea.

Astãzi, Abbey reprezintã ºi locul în care sunt comemoraþi cei cãzuþi în diferite rãzboaie, astfel, sub geamurile cu inscripþii religioase, sunt înºirate coroane de maci, amintind de cei uciºi în Primul Rãzboi Mondial.

Fiecare colþ al mãnãstirii îºi are propria poveste. Partea de sud este, de asemenea, încãrcatã de simboluri ºi istorie. Spre partea superioarã, într-o fereastrã poate fi privit conducãtorul israeliþilor, Josua, amintind de istoria anticã a Israelului, de Canaan ºi þinutul fãgãduinþei. În partea frontalã, poate fi admirat vechiul vas pentru apã sfinþitã, apa vieþii în terminologie popularã, în basme ºi legende, care, în trecut, era folositã de cãlugãri.

Vechiul cu noul se întrepãtrund pe aceste meleaguri, dând la ivealã o þesãturã finã de istorie, civilizaþie religioasã, culturã ºi, de ce nu, ºtiinþã, pentru cã datoritã ei, cea care stã în umbrã, mãnãstirea a rezistat timpurilor. Sub turn se aflã anvonul împodobit cu basoreliefuri ºi statuia abatelui Hugh. De acolo, încã ºi astãzi, exegeza textului religios este oferitã celor care intrã. Ca un alement aparte pentru istoria locului este statuia care o reprezintã pe Împãrãteasa Elena, mama Împãratului Roman Constantin, cea despre care legendele spun cã ar fi fost gãsitoarea crucii pe care a fost rãstignit Iisus. O altã figurã marcantã pentru istoria religioasã ºi culturalã a Angliei, care poate fi admiratã aici ºi despre care poþi afla, este statuia Sfintei Hilda, cea care a fondat în partea de nord un alt aºezãmânt mãnãstiresc, peste care perioadele istorice s-au suprapus -Whitby Abbey. De o însemnãtate aparte, trimiþând spre istoria poporului Israel, sunt Capela Învierii ºi fereastra sudicã cu vitraliu, de la 1300, povestind despre toate familiile regale ale Israelului, în plan principal fiind situat împãratul David.

Însã, incursiunile engleze nu se opresc doar la istorie, la ceea ce oferã mãnãstirile, la bisericile vechi, peste care timpul ºi-a pus amprenta, lãsând uneori doar ruine, ci ºi la frumuseþile naturii, oferite de splendidele grãdini. Una dintre aceste grãdini se aflã în reºedinþa Burton Agnes Hall and Gardens, situatã în estul Yorkshire-ului, lângã Driffield. Gardurile vii ºi multitudinea de plante te îmbie sã iei fiecare parte ºi sã observi cochetãria, eleganþa ºi inteligenþa cu care au fost aºezate, pentru cã fiecare specie deþine numele specific, pe alocuri dându-se ºi denumirile ºtiinþifice. Într-un colþ, elegant, stã iedera la loc de cinste, citind în dreptul ei hedera, ivy în englezã. Mã duc cu gândul direct la limba latinã ºi-i fac etimologia, venind din haedere. În Naturalis Historia. Enciclopedia cunoºtinþelor din antichitate, Plinius povesteºte despre aceastã plantã cum cã ar fi vrãjmaºa tuturor plantelor, sufocându-le distrugând morminte ºi ziduri, fiind foarte plãcutã ºerpilor pentru rãcoarea ei. Dar, iedera apare ºi ca însoþitoare a lui Dionysos, zeu al vinului ºi al viþei-de-vie. Din tragediile ºi legendele antice aflãm, de asemenea, cã bacantele ronþãiau frunzele de iederã, probabil cã descoperiserã efectele substanþelor excitante. Mã îndrept cu descoperirile florale, cu legendele lor în minte, spre partea opusã, unde sunt întâmpinatã de câteva pâlcuri de primule - lat. primus - primrose în englezã. Alãturi îi stau adormitorii maci - papaver somniferum - termen uzitat ºi de Plinius. Homer apeleazã la mac pentru a alina durerea ºi a alunga amintirea. La ospãþul lui Menelau, Elena oferã mesenilor fierturã de mac. În amestecurile lui vindecãtoare, Paracelsus foloseºte macul ca panaceu. Nu întâmplãtor, probabil datoritã proprietãþilor de a adormi fiinþele, macii cresc în peºtera de lângã râul Lethe, râul Infernului, care-i fãcea pe morþi sã uite trãirile pãmânteºti. Printre ierburi ºi pietre alese stau unele lângã altele brânduºele, crocus în englezã. Le privesc ºi-mi amintesc de tragedia greacã, de Medeea care folosea brânduºele de toamnã în fierturi otrãvitoare. Nu întâmplãtor anticii o numeau floarea morþii, în latinã spunându-i-se Colchicum autumnale, Colchis fiind ºi þara Medeei.

Grãdina, pe lângã plantele pe care le deþine, mai adãposteºte ºi o clãdire de varã care are menirea de a fi primitoare cu artiºtii plastici, care lucreazã sub inspiraþia muzelor parfumate ºi colorate, spre încântarea vizitatorilor. Toate acestea, însã, sunt puse la dispoziþie de reºedinþa Burton Agnes Hall, ea însãºi ascunzând comori nebãnuite. Dar, despre aceste nebãnuite comori ale Burton Agnes Hall într-un periplu englez viitor, probabil.

 

Comentarii cititori
sus

Diana Simionescu

 

Fotoreportaj. Prin stâncile Dubrovnikului

 

Era într-o joi searã când am revenit din concediu - în loc de marþi, tot searã, pentru cã SkyEurope ne-a anulat cursa de la Viena la Bucureºti, fãrã motiv cunoscut, ºi nu ne-a mai gãsit locuri decât 48 de ore mai târziu. Cum fãcea haz de necaz unul dintr-ai noºtri, cei de la compania aerianã au þinut cu tot dinadinsul sã ne ofere un sejur de douã zile la Viena ºi n-au îndrãznit sã ne-o spunã din prima clipã, bãnuind cât de uluiþi vom fi...

De bunã seamã cã n-am putut povesti imediat, cãci tratamentele la policlinicã s-au dovedit de duratã. Rãnile fiind, într-o ordine aleatoare: o gleznã luxatã, umflatã cât butucul, vânãtã spre talpã; o tãieturã lungã pe dosul unui picior, de sus pânã jos; trei-patru vânãtãi mari, tot la picior, plus douã crestãturi mai mici, dând semne de infectare; baºici la 13-15 degete; dureri în podul tãlpilor, în încheieturile ºoldurilor, o crampã persistentã în muºchiul unei coapse.

Merg, dupã atâta vreme, de parcã aº fi fãcut armata la cavalerie, dar mai mult mã târãsc.

Majoritatea accidentãrilor - de la plajele Dubrovnikului ºi ale insulei Lokrum, dar mai ales de la stâncile precum lama de cuþit de sub apã, aflate în cele mai nebãnuite, deºi splendide, locuri - de fapt, cam peste tot.

DubrovnikCuvântul plaje ar trebui pus în ghilimele, acelea nu sunt plaje, sunt niºte locuri în cel mai bun caz incomode, în cel mai rãu - de-a dreptul periculoase. În plus, cele douã plaje principale ale Dubrovnikului gemeau de lume în miez de sezon, încât nu puteai arunca un ac; eu le-am încercat mai mult pe celelalte. Evident, am purtat tot timpul espadrile speciale; mi s-au pãrut prea puþin eficiente - poate bocanci de munte ºi pantaloni de schi...

Sigur, plajã privatã la hotel am avut, plajã de 5 stele, garnisitã ºi cu blue flag - ºi mai toþi turiºtii strãini care trecuserã pe-acolo comentaserã numai de bine despre ea, pe internet.

Am testat-o întâi în noaptea în care am ajuns, poate eram obositã dupã douã zboruri ºi nouã ore de bântuit prin Viena, dar m-am simþit ca Armstrong înainte sã punã piciorul pe Lunã, gândindu-mã dacã ar fi chiar indicat sã fac acel mic pas pentru omenire, uriaº pentru mine. Asta fiindcã am remarcat niºte grupuri de stânci, mai înalte sau mai scunde, cenuºii - iar mai încolo pãrea cã începe un soi de carierã de piatrã unde tocmai se încercaserã niºte excavaþii ce fuseserã abandonate, încât felii paralele de rocã ascuþitã ieºeau în afarã, la margini prãbuºindu-se în mare.

DubrovnikA doua zi, la lumina soarelui, arãta mult mai bine, pãrea cã Luna fusese cât de cât colonizatã între timp, mãcar cineva îºi dãduse silinþa: printre pietroaie erau turnate niºte cãrãrui de beton ºi niºte platforme scunde, pe care crescuserã umbreluþe ºi ºezlonguri. Încurajator! ªi ai pe unde cãlca, îmi zic; mai târziu urma sã constat cã treaba asta era relativã: betonul îl fãcuserã cu pietriº tãios în loc de nisip.

Parte de umbrelã ºi scaun aveai doar dacã te sculai pe la 6-7 dimineaþa, te duceai acolo, îþi puneai multe lucruri pe ele, sã se vadã cã þi-ai marcat teritoriul, pe urma puteai sã vii când voiai. Sigur, dacã nu te gândeai prea mult cum o sã intri în apã, dar mai ales cum o sã ieºi. Dintre douã stânci la vreo 70 de centimetri una se alta se iþea o scarã metalicã, trei trepte, dupã care îþi dãdeai drumul la noroc, pentru cã fund sub picioare nu aveai nicãieri, nici de ce sã te mai þii, aºa cã înotai la nimerealã. Îþi mai trecea câte-un vaporaº pe la ureche, iar faza asta era bine sã nu te prindã pe lângã stânci, cãci se stârneau valuri care se izbeau de cariera dezafectatã. Trebuia sã socoteºti din timp când ai vrea sã vii îndãrãt, pentru cã niºte cucoane ºi niºte domni de 5 stele - care de dimineaþa pânã seara nu fãceau decât sã bea pe “plajã” multe pahare, nici nu ieºiserã vreodatã din perimetrul hotelului, ºi nici nu cred cã aveau sã ºtie vreodatã în ce oraº au fost, dacã nu se uitau pe biletele de avion -, deci oamenii ãºtia îºi fãceau veacul pe scara ºubredã ºi în preajma ei, mirându-se cã apa e rece, în jur de 28 de grade, mai beau câte ceva, trecea un timp pânã se îndurau sã plece, ca sã iasã ºi înotãtorul înainte de-a leºina.

Cei care nu ºtiau sã înoate n-aveau ce sã caute, puteau doar sã bea de ciudã, cum fãceau domnii ºi doamnele de 5 stele; pentru copii erau douã piscine cu apã micã, mi-a fost cam jenã sã mã infiltrez acolo - ºi oricum la mare mã duc ca sã fac baie în mare. Atunci când pot.

…Dar probabil vina e a mea, nici n-ar fi trebuit sã fac baie pe acolo; plajã chiar n-am fãcut deloc, fiindcã la 37 de grade în aer, cu soarele mediteraneean în creºtet, ar fi fost absolut inuman.

DubrovnikDubrovnikul mi-a plãcut enorm. Fãrã doar ºi poate cã despre Cetatea medievalã rãmân cu amintiri dintre cele mai grozave: e o încântare, o bijuterie, mai ales la orele înserãrii are un farmec aparte. O turã de jur-împrejurul zidurilor oferã peisaje de neuitat absolut în orice parte te-ai uita - ºi nu mai ºtii încotro sã pozezi, tragi pe foc automat, ca la rãzboi.

Plimbãrile pe cãrãrile de-a lungul mãrii, deasupra stâncilor, sunt iaraºi splendide, marea de un turcoaz perfect, vãzutã printre ramuri ºi conuri de pin, îmi va rãmâne pe retinã pentru totdeauna. De insuliþa Lopud m-am îndrãgostit pur ºi simplu, iar vederea de pe munte a plajei Sunj - cu cel mai minunat nisip adevãrat - îþi taie rãsuflarea. Un loc absolut perfect, aºa trebuie sã arate raiul în viziunea mea. O peregrinare umbroasã pe insula Lokrum, printre cactuºi, pini ºi alþi copaci nemaivãzuþi este iarãºi o delectare, ca ºi plimbãrile cu tot soiul de corãbioare pitoreºti.

DubrovnikMai toþi românii se duc în Croaþia cu maºina - asta e cert: coboarã, viziteazã ceva, fac o baie, apoi se suie la volan ºi merg comod mai departe. ªi nu carã bagaje pe umãr sau în spinare kilometri întregi. Însã eu a trebuit sã fac absolut totul pe picioruºele astea douã, sã bat oraºul la pas, sã urc ºi sã cobor zeci ºi sute de trepte, sã sui pe munþi, sã merg pe plaje bolovãnoase, sã înot printre stânci. Iar la final, cu tãlpile ºi gleznele zob, sã umblu prin Viena trei zile - în care numai aeroportul l-am înconjurat de cel puþin cinci ori, în care m-am mutat cu bagajele în douã hoteluri la zeci de kilometri între ele, am fost în trei muzee, am vãzut toate palatele ºi toate catedralele... Dar asta-i altã poveste.

Fireºte, nu mã obliga nimeni la zdrobeala asta, dar când vezi atâta frumuseþe nu te lasã sufletul sã stai pur ºi simplu. Tot gândeºti: “Hai sã mai trag de mine, m-oi odihni când ajung acasã.” Fireºte cã nu mi-am calculat forþele cum trebuie, iar cãldura sufocantã ºi soarele ucigãtor erau sã-mi punã capac. Vina e doar a mea, asta e! Dacã ar fi sã aleg din nou, nici vorbã cã aº alege la fel, dar nu în plinã varã toridã ºi fãrã a pune accent pe plajã ºi baie - ci mai mult pe vizitat, pe plimbat mai agale.

Dar iatã ce poate face turistul aflat la Dubrovnik pe picioarele proprii, preferabil zdravene, în cazul în care plajele oraºului nu-l mulþumesc. Alternativa este, fãrã discuþie, insula Lopud.

Trebuie sã te trezeºti cam de dimineaþã, sã-þi faci bãgãjelul ca pentru o excursie de o zi ºi sã ajungi (pe jos sau cu autobuzele locale - distanþele în Dubrovnik mi s-au pãrut imense: ºoselele ºerpuiesc printre diverºi munþi) - sã ajungi, aºadar, în portul nou Gru¾, adicã în partea opusã faþã de Cetatea Veche. Vaporul pleacã la ora 10, iar biletele se iau de peste drum, la “Jadrolinja”, tur-retur. E ieftin – cam unicul lucru ieftin în Dubrovnik.

DubrovnikDupã o orã ºi un sfert, vaporul ajunge în Lopud. Moment în care ai douã variante, ambele cu satisfacþie garantatã, adicã nisip fin ºi lipsa bolovanilor în apã. Soluþia simplã este sã rãmâi chiar acolo, în zona portului, pe fâºia de plajã ce se întinde în arc de cerc de-a lungul þãrmului. Nu e prea latã, însã suficientã, fiindcã nu e aglomeraþie mare - maximum pe perioade scurte, când sosesc vapoare cu turiºti care aleargã prin mai multe insule într-o singurã zi; nu e cazul sã te impacientezi, vor pleca foarte curând. Închiriezi ºezlong, chiar dacã poþi sta bine-mersi pe nisip, altfel nu-þi dã ºi umbrelã, care sigur cã se plãteºte în plus. În cursul zilei poþi sã-þi laºi liniºtit harnaºamentul acolo, sã colinzi pe þãrm, sã mergi la una dintre multele terase, sã-þi iei sucuri ºi îngheþate. Singurul dezavantaj relativ e cã, dacã vrei sã se avânþi mai departe, asta înseamnã sã înoþi printre vapoare ºi bãrci - însã apa aratã bine oricum; în Dubrovnik, pe plaja numitã Copacabana, am vãzut pete de ulei sau motorinã plutind la suprafaþã...

Soluþia mai complicatã ºi mai lungã este sã traversezi insula pânã pe þãrmul opus, ca sã ajungi la plaja Sunj, catalogatã printre primele zece plaje din Croaþia. E realmente o splendoare - am mai spus, e un colþ de rai! Atât cã în rai, cum se ºtie, se ajunge greu. În cazul de faþã, trebuie sã traversezi muntele. Din port, dupã o bucatã bunã de-a lungul falezei, spre uscat se deschide o potecã, e ºi un indicator multilingv pe care scrie cã ar fi de mers 800 de metri - eu am dubii serioase aici. Sigur, drumul nu o ia chiar peste vârful muntelui, însã dacã e fioros de cald, dacã ai bagajele de plajã, ºi cum umbrã nu e deloc la orele dimineþii… Dupã ce începe coborârea, nu mai sunt probleme, te duce gravitaþia.

DubrovnikPlaja e perfectã, într-un golf de vis, cu munþi împãduriþi cu pin pe trei pãrþi, vederea de sus îþi taie rãsuflarea - oricum tãiatã dupã atâta urcuº. E scump: mai bine îþi iei niºte sandviciuri la pachet. În golf acosteazã multe bãrci ºi vapoare mici, la un moment dat orizontul se obtureazã, arãtând ciudat, însã intrarea în mare e linã, mergi mult pânã la apã adâncã, suficient loc de bãlãcealã. ªi evident cã nu mulþi muritori ajung în rai. Într-o lateralã se aflã zona de nudism, unde, surprinzãtor, nu se holbeazã niciun Adam la nicio Evã.

Din pãcate, trebuie sã mai faci ºi drumul înapoi. Ultimul vapor pleacã din Lopud spre Dubrovnik la 18.50. Când ajungi seara la hotel eºti KO, dar ce mai conteazã, de vreme ce þi-ai rãsfãþat tãlpile - greu încercate pânã atunci - pe nisip moale ºi mãtãsos?

Post scriptum la episodul Lopud: acolo am întâlnit cei mai mulþi români din toatã cãlãtoria. Erau cazaþi pe insulã. Pentru cã existã unul-douã hoteluri, plus câþiva particulari care închiriazã camere. Totul se “întâmplã” în zona portului, strãjuitã de palmieri ºi leandri înfloriþi, splendizi. Se circulã cel mult cu biciclete închiriate. Mãgari n-am observat.

Seara s-au cam plictisit, povesteau, cãci insula e micã ºi aproape nelocuitã. Mã rog, poþi s-o porneºti în excursii pe muntele pustiu, în pãdurea de pini, unde precis nu-s urºi.

Asta poate fi o soluþie, dacã pui plaja pe primul plan, sau ai veleitãþi de Robinson, sau eºti în luna de miere. Eu n-aº alege-o însã, prea e in the middle of nowhere.

Imposibil sã ratezi insula Lokrum: se aflã la 15 minute din portul Cetãþii Vechi a Dubrovnikului, deci lângã ziduri, cursele de vaporaº sunt foarte dese, e un fel de navetã continuã. Nu doar turiºtii se avântã într-acolo, ci ºi mulþi localnici, la picnic. Preþul e oleacã mai mare decât al cãlãtoriei spre cealaltã insulã, cu toate cã e mult-mult mai aproape.

DubrovnikLokrum e nelocuitã - este, toatã, grãdinã botanicã ºi deopotrivã loc de plajã, mãcar teoretic. Acolo ar fi de fãcut-vãzut câteva lucruri. Curþile din jurul mânãstirii medievale (destul de degradatã - deloc de mirare, dateazã din secolul al XII-lea) sunt pline cu tot soiul de specii de palmieri, mai mici, mai mari, mai obiºnuiþi ºi mai bizari. Prin ierburi, broaºte þestoase - iar þipetele care vin de pretutindeni sunt ale unor familii numeroase de pãuni. Apoi, Grãdina Botanicã propriu-zisã, care nu e sistematizatã sau îngrijitã ca la carte, ci de-a valma, un desiº presãrat cu tot felul de cactuºi, unii cu flori curioase, ori specii de arbuºti, mirt, dafin ºi multe altele nemaiîntâlnite vreodatã, inclusiv din Australia.

Dupã Grãdinã începe pãdurea deasã de pini ºi o cãrãruie ce urcã spre fortul dinspre vârf. Drum lung, urcuº - aºa cã pun un zoom pe fortãreaþã, mã uit pe camerã sã vãd ce-a ieºit - ºi decid cã n-are sens sã mã mai cocoþ pânã acolo.

În poiana centralã, mare, umbroasã, se stã pe pleduri sau pe paturi din lemn, se joacã volei, se doarme, se zace pur ºi simplu... Exact ce face bucureºteanul când se duce la pãdurile din împrejurimile oraºului, duminica. Minus mititeii.

Aºa-zisa plajã aratã spectaculos, dar înfricoºãtor: sunt numai stânci, dintre cele mai ascuþite cu putinþã, dacã n-ar fi marea ai putea crede cã ai nimerit în cel mai ostil deºert muntos ºi pietros din Afghanistan, ºisturi tãioase încinse de soare, crevase. Intratul în apã m-a costat marea tãieturã pe care o am pe toatã lungimea piciorului, de care iniþial nu mi-am dat seama cã e atât de gravã, atinsesem superficial stânca, abia când am vãzut ºiroaiele de sânge am înlemnit. Rãnile nu se închid uºor, tot intrând la înmuiat, iar usturimile de la sare te chinuie multã vreme. Am zis ºi bogdaproste cã am mai ieºit.

Abia la final am remarcat o chestie esenþialã: cei care se aventureazã acolo sunt 80% localnici, oameni care au copilãrit prin astfel de stâncãrii ºi le ºtiu secretele! Sfat: ocoliþi locul ãla, cã nu sunteþi pe munte ºi încãlþaþi cu bocanci, nu aveþi nãdragi de cauciuc, ci doar biata piele din dotare, ºi aceea arsã de soare - voi, cei ca mine, care aþi mers de-o viaþã la mare pe nisipul de la Mamaia, de la Costineºti, de la Vama Veche. Mai ales cã, pentru o baie, se poate face altceva. Tot în zonã, undeva mai jos, existã un lac, e drept cã nu prea mare, ºi el cu apã sãratã. Chiar dacã vãioaga pare cam strâmtã, un soi de cãldare, ºi vezi acolo mai mult copii, e prietenos, chiar se poate face plajã, dar mai ales baie. Nu cã ar fi nisip, nici pomenealã. Dar e frumos, ºi soare, ºi pomi, ºi o grotã în stânca unui mal - chiar aºa miniatural fiind totul.

DubrovnikDespre Dubrovnik în sine: oraºul trebuie vãzut, nu povestit. Doar câteva remarci de ordin general, practic. E o aºezare extrem de sigurã ºi de civilizatã. Nu sunt cerºetori, nu sunt beþivi, nimeni pus pe scandal, nici urmã de incident. Nu-þi faci griji dacã ai bani la tine, dacã eºti gagicã singurã, poþi hãlãdui ºi pe strãduþe mai lãturalnice, chiar dupã lãsarea întunericului.

Transportul în comun cu autobuze e bine pus la punct, merg repede, însã e util sã ai o hartã cu traseele. Se gãseºte pe net. Staþiile nu sunt bine marcate, unele chiar nu sesizezi unde pot fi, nu sunt indicate prin ceva - iar cel mai straniu, nu au nume: vezi în staþie harta ºi traseul, dar nu ºtii care-i punctul în care te gãseºti. Sigur, în douã-trei zile ai învãþat, dupã peisaj sau dupã soare, muºchi pe copaci n-am observat.

Preþurile le apreciez ca fiind foarte mari. Între de douã ºi de patru ori mai mari decât la Bucureºti. M-am mirat sã descopãr cã unele mãrunþiºuri erau mai ieftine în buricul Vienei. Nu am cumpãrat prea multe, nu aveam de ce, mâncare în niciun caz, micul dejun de 5 stele de la hotel îmi era masa zilei, principala ºi unica - de ajuns! Oricum nu mai mâncasem niciodatã somon fumé sau ananas proaspãt dis-de-dimineatã, ºi, în general, de-abia le digeram pânã seara.

Sunt multe magazine, mai ales în centru, unde poþi cumpãra direct în euro sau în dolari, dacã nu te-ai îngrijit sã-i schimbi în kuna.

Am spulberat totuºi niºte bani pe tricouri, eternele tricouri chinezeºti, pe care le arunci dupã douã-trei spãlãri, atât cã scrie pe ele “Dubrovnik” sau “Croaþia”, sã se prindã toþi vecinii pe unde ai fost. Încãlþãrile de plajã le-am luat de la un complex comercial de lângã hotel - în trei zile au fost bune de aruncat, talpa era ferfeniþã. ªi nici nu se usucã repede.

…Sau pe taxiul din oraº la aeroport, 50-60 de euro - da, euro! -, categoric mai scump decât la Viena, pentru o distanþã similarã, cu Bucureºtiul nici n-are sens sã compar. Ce-i drept, automobilul nu poate fi decât Mercedes.

…Sau pe biletul la un concert de muzicã de camerã în Cetate, care m-a costat o micã avere raportat la programul uºurel ºi prestaþia dubioasã, cam de cãmin cultural de la noi din fundul provinciei.

DubrovnikDesigur, am plãtit pentru turul zidurilor cetãþii - prima datã, bilet întreg. Altã datã, mai spre închidere, seara, eram singurã: paznicul m-a întrebat de unde sunt, iar când i-am spus adevãrul-adevãrat, a sosit rapid a doua întrebare, la care am înþepenit: “Care-i cel mai înalt munte din România ºi câþi metri are?” Luatã prin surprindere, am bâlbâit rãspunsul. Probabil cã l-am nimerit, mãcar în parte, fiindcã nu mi-a mai luat pe bilet decât jumãtate din preþ.

Îngheþata de pe stradã e în cornet, iar dacã te lãcomeºti la douã-trei cupe, se va topi înainte de-a o mânca ºi o vei regãsi ulterior pe tricou, pe pantaloni, pe încãlþãri. Nu e atât de bunã precum cea de acelaºi gen de pe litoralul bulgarilor - de cea italieneascã nici nu se apropie.

Hotelul, 10 nopþi single, ºi avionul au costat 1 500 de euro laolaltã, plãtite din þarã. Cele 12 zile, toatã cãlãtoria, m-au “dus” foarte aproape de 2 000 de euro. Deoarece tratamentele medicale au fost fãcute ulterior, banii decartaþi la farmacie ºi la policlinicã nu îi pun la socotealã - plaja mea, ciubucul meu!

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey