•  George Geacãr
•  Mircea Gheorghe


sus

George Geacãr

 

acumva
(fragment de roman)

 

rãmâneam singur acasã încã de dimineaþã, toþi plecau la serviciu sau pe unde aveau treabã ºi mã lãsau în pace. era f plãcut. nu vb cu nimeni ziua întreagã, n-aveam nimic de fãcut, cãci se presupunea cã stau ºi învãþ, ºi oricum în curtea lor nu existã vacã sau porc ca sã ai grija lor. parcã aveau niºte gãini sau ceva, le-am gãsit în prima zi chiar, aproape de prânz, pe la uºi, când mã sãturasem de televizor. au uºi duble la intrarea dinspre bucãtãrie ºi nu auzisem nimic. când am ieºit în sfârºit din casã, pãsãrile aºteptau f nervoase. parcã-mi zisese de ele ceva cineva, am cãutat prin bucãtãrie, am gãsit un sãculeþ cu boabe de grâu ºi le-am dat. au ciugulit ºi-au plecat.

într-o zi, am auzit pe stradã strigând pe cineva cum se strigã la noi pe uliþã la poartã. striga cum m-ar fi strigat pe mine acasã
i.!
pe urmã, strigãtele au venit ºi mai aproape ºi nu rãspundea nimeni, f ciudat. am ieºit din casã pe terasa de la intrarea principalã ºi am vãzut-o în curte pe o colegã de clasã, din clasa pe care tocmai o absolvisem, a opta. ºtiam cã dã ºi ea admiterea la liceul ãsta, dar s-o vãd aici, chiar în curte, micã ºi blondã, era ca ºi cum aº vedea o stafie. timpul se dilatase. mi-a zis cã a venit sã învãþãm împreunã, mã deranjeazã? nnu. pãi, ea a aflat de mult unde stã sora mea, ºtia cã mã gãseºte aici, stã destul de aproape, la profesorul care o mediteazã, ºi dacã mai putem învãþa ºi împreunã pt examen, nu era bine? ba da.

am invitat-o în casã în camera cu o masã mare în mijloc, ºi-a scos un caiet neînceput, stiloul ºi o culegere de gheba cu probleme de matematicã, dintr-o traistã hippie. zicea sã facem niºte ecuaþii cu douã necunoscute ºi poate ºi ceva geometrie, sau mai bine sã lãsãm geometria pe mâine?
stãteam faþã în faþã, de o parte ºi de cealaltã a mesei. era îmbrãcatã cu ceva f subþire, eu nu prea mã uit la ce îmbracã lumea de lângã mine, dar la ea mã uitam pt cã i se vedeau sânii prin bluza aia. ea se uita în jos în culegerea ei ºi apoi brusc la mine ºi zicea cu ce sã începem.
tu cu ce zici, am zis eu
dar mai rãu o încurcam cu întrebãrile mele.
n-ai ºi tu ceva muzicã, a zis ea, dupã ce a rãsfoit un timp cartea.
aparatul de radio, i-am arãtat eu.
la ora asta este din muzica popoarelor, nu e miºto, a zis ea. ºi oricum la radio nu dau muzicã de-aia ca lumea.
ce muzicã, am zis.
naiþ in uait satin, a zis ea, o ºtii?
aaa, da, am zis. dar habar n-aveam.
îþi place?
e miºto, am zis încercând sã par plictisit ºi gândindu-mã dacã îºi dã seama cã mint. în fond, nu era decât o colegã pe care nu prea o bãgasem în seamã, învãþa prost.
profesorul cu care fac meditaþie are muzicã f miºto, are casetofon nemþesc, aºa mic, într-o husã de piele, a zis ea.
mã simþeam destul de nasol cã-mi povestea ce are profesorul ei.
bine, hai sã facem probleme, am zis. ºi aºa s-a terminat prima zi.

dupã-amiazã a venit un vecin ceva mai mic decât mine sã jucãm tenis de câmp. n-aveam cum sã-l refuz, venise ºi cu rachete ºi cu minge adevãratã de tenis. rachetele erau de fapt niºte palete de placaj, mult mai miºto totuºi faþã de cum le-ar fi fãcut cineva de pe uliþa mea. am trasat douã pãtrate de teren pt fiecare ºi o linie între noi unde ar fi trebuit sã fie fileul, zicea cã are acasã ºi un fel de fileu ºi doi þãruºi, vreau sã se ducã sã-i ia? nu. pãi, atunci sã jucãm aºa, cã se vede.
vãzusem finalele de cupa davis ºi aveam idee de regulile jocului, dar bãiatul era mai experimentat decât mine. intrasem nasol în jocul lui, ar fi trebuit sã-l refuz. acum nu mai aveam ce sã fac.
îmi returna aproape toate mingile, iar eu lui deloc. totuºi, fiind mai înalt decât el, serviciul meu rãzbea uneori dincolo, reuºea numai sã-l devieze, nu ºi sã-mi trimitã mingea înapoi. numai cu serviciul þineam scorul la cote decente, dar era neplãcut. stãteam pe fundul terenului ºi el îmi îngropa mingile în praf, lângã fileu, veneam în faþã ºi el mã pasa.
m-am abandonat jocului studiind miºcãrile lui, am vãzut cum duce racheta din instinct pe direcþia mingii, am fãcut ºi eu la fel ºi a început sã-mi iasã. semãna a joc de tenis ºi ce fãceam eu acum, nu mai era atât de aiurea. de câteva ori, am lovit mingea mult mai încet decât aº fi putut s-o fac, habar n-am de ce, ºi el a zis cã gata, trebuie sã meargã acasã, a luat paleta de la mine ºi mingea ºi l-am condus spre poartã.
sunt chiar atât de slab?, m-a întrebat.
cum adicã, am zis.
am vãzut cum lãsai mingea sã treacã la început ºi pe urmã ai început sã dai la miºto.
i-am spus f multe cuvinte despre asta, nu se aºtepta ºi mã privea uluit. la joc, unul e mai bun ºi celãlalt mai slab, nu înþelegea ce e cu vorbele pe care le scot din mine aºa, fãrã ºir. nici eu nu înþelegeam ce m-a apucat ºi unde vreau sã ajung. era f confuz. ºi eu eram f confuz.

într-o zi am gãsit în casã pe un raft unde mai era rob roy ºi încã vreo douã cãrþi niºte volume cu coperþi galbene, nu mai auzisem de autor, se numea petru dumitriu. am început sã citesc la întâmplare, am dat de niºte scene de amor ºi aºa am rãmas multe ore citind. erau trei volume pline de lucruri amestecate, pe unele le ºtiam pt cã se petreceau la þarã, pe altele le ºtiam de la istorie, dar aici se derulau ca secvenþele unui film serial. îmi plãcea cartea, dar sorã-mea mi-a luat-o ºi mi-a spus sã nu zic nimãnui c-am citit din ea, scritorul ãsta e interzis. dacã iau note bune la admitere, da, mi-o dã s-o citesc. ºi dacã tot începuse cu astea, sorã-mea mi-a zis ce e cu fata aia care a venit azi aici. m-am mirat de unde ºtie, dar i-am spus cum stã treaba, vine ºi ea sã învãþãm. m-a întrebat dacã mai vine ºi mâine ºi i-am spus cred cã da. a doua zi, sorã-mea a rãmas acasã ºi a ieºit ea în curte când colega mea a strigat la poartã. a adus-o în camerã ºi am fãcut vreo orã de exerciþii cu paranteze ºi fracþii din acelea care de obicei dau rezultat 1. fata ºi-a îndreptat apoi ochelarii, ieri cum de nu vãzusem cã are ochelari?, la ºcoalã nu avea, ºi a zis cã mai are de învãþat ºi la istorie, nu mai stã. sorã-mea a condus-o din nou, la poartã au stat de vb un pic, ºi când a intrat din nou în camerã mi-a spus cã fata s-a cam supãrat, crede ea, ºi nu ºtie dacã mai vine mâine.
de ce s-a supãrat, am întrebat eu.
i-am zis sã nu mai vinã cu bluza aia, a zis sora mea.
aa, am zis eu.

fata nu a mai venit, nici vecinul cu paletele de tenis nu a mai venit a doua zi, dar nu mi-a pãrut rãu. am citit cam tot timpul cât am fost singur, destul de mult, iar gãinilor de data asta le-am dat boabe la timp. mi s-a pãrut cã apreciazã ºi ele asta, dupã cârâiturile lor înþelepte.
totuºi erau în carte destule lucruri de care habar nu aveam, viaþa boierilor de exemplu. petreceau mai tot timpul, dãdeau petreceri adicã, se futeau ºi fãceau fel de fel de planuri legate de moºteniri, dar în rest erau oameni care mie, nu ºtiu de ce, îmi plãceau. la ºcoalã învãþam numai lucruri rele despre boieri, erau ºi în cartea asta destule, dar erau lucruri pe care le fãceau ºi oamenii de pe uliþa mea. sora mea nu ºtia de ce scriitorul e interzis, e interzis ºi gata, ce mai trebuie sã întrebi.
nasol.

fata a intrat pe uºã fãrã sã mai strige la poartã, s-a aºezat pe marginea patului lângã mine ºi a pus paletele de tenis pe pãturã, peste picioarele mele. nu mai puteam sã mã miºc, le-aº fi dat jos ºi aº fi fãcut zgomot mare, ar fi auzit cineva ºi ar fi venit pedagogul. aveam ºi aºa belele pe cap cu menghina aia. m-am uitat la ea ºi m-am întrebat dacã ºtie cã eu visez. mi-a fãcut semn sã tac, ºi a zis
nu visezi.
a scos din traista hippie caietul neînceput ºi l-a deschis la prima filã pe care era cuvântul
tenis
cu t-ul tãiat cu roºu ºi corectat deasupra p.
ãsta este rezultatul la exerciþiul ãla cu paranteze ºi fracþii, þie nu þi-a dat tot aºa?, m-a întrebat în ºoaptã.
eu nu ºtiam ce sã zic, mã uitam la ea.
crede-mã, ºtiu mai bine ca tine, a zis.
ºtiu cã tot timpul ai crezut despre mine cã sunt o proastã, a zis.
uite, sunt sincerã, a zis ºi mi-a luat mâna în mâna ei. mâna ei, da, era rece.
uite diferenþa, sã te convingi, a zis ºi mi-a aºezat mâna pe sânul ei stâng. sânul ei a zvâcnit ºi a început sã creascã uºor. am pus mâna ºi pe celãlalt, ca sã fie la fel. sânii erau f fierbinþi, dar puteam sã þin mâna pe ei. ea se uita prin ochelari dacã fac cum trebuie ce fac, atentã sã nu greºesc ceva ºi nu cumva sã ratãm rezultatul.
ºi tu eºti sincer, dar sora ta nu e, a zis ea. lasã-mã sã vãd diferenþa.
a bãgat mâna în pantalonii mei ºi a apucat penisul cu douã degete pe care le-a strâns ca un inel, apoi l-a apucat cu palma pe care o strângea ºi o relaxa succesiv.
aºa se rezolvã chestia asta, a zis.
îmi plãcea ce fãcea ºi mã gândeam cã atâta timp fusesem în aceeaºi clasã fãrã sã am habar cu adevãrat cine este. mi se pãrea cã e minunatã.
cum poþi sã fii aºa?, am întrebat-o.
e f uºor, mi-a rãspuns.
vezi cã ºi la istorie, sunt pagini rupte sau ºterse. ai grijã, mi-a spus.
m-am gândit la boierii ãia cu iºlice ºi halate largi din manualul de istorie, am vrut sã-i spun cã, dacã ar vorbi, ar vedea cã vorbesc ºi ei ca ºi noi, nu sunt oameni aºa de rãi, dar n-am mai apucat sã spun nimic, pt cã am ejaculat în mâna ei. ea pãrea mulþumitã de rezultat, ieºise aºa cum se aºtepta, asta lãsa sã se înþeleagã. ºi-a îndreptat ochelarii, s-a ridicat cu traista hippie pe umãr ºi a plecat. din uºã mi-a mai fãcut un semn cu degetul la buze ºi a ºoptit data viitoare sau aºa am înþeles, poate n-am înþeles bine. eu cãdeam acum, lent ºi plutind mai întâi, ceva mai repede ºi spre ceva neplãcut, ca o baltã, apoi.
ºtiam eu cã aºa o sã fie, a zis sora mea.
de unde ºtiai, am zis eu, destul de fragil.
pt cã ºtiam, de aia, a zis sora mea. crezi cã nu ºtiu cã fata aia a fãcut un avort.
am vrut sã-i spun cã n-are de unde sã ºtie acum, asta se va auzi abia prin septembrie, când mã pregãteam sã plec la liceu. lumea zicea cã s-a culcat cu profesorul care o medita, la care stãtuse în gazdã.
de-aia venea ea pe-aci cu þâþele goale, a zis sora mea.
boierii o contraziceau însã, nu mai citi din cartea aia de istorie, e om ºi ea, a greºit.
ºi trebuia sã cadã greºeala pe fraier, da?, zicea sora mea.
toatã discuþia asta m-a supãrat, m-am ridicat din pat ºi am plecat la baie cu o pereche de chiloþi proaspeþi în mânã ºi cu sãpun.


Comentarii cititori
sus

Mircea Gheorghe

 

Petrecere cu intrare liberã...

 

Prietenii noºtri, domnul ºi doamna  Dãncescu se mutaserã într-un cartier de oameni înstãriþi unde îºi cumpãraserã casã ºi fiindcã niciunul din vecinii lor nu-i bãga in seama - aºa cum auziserã cã se face în alte pãrþi ºi cum vãzuserã ºi în filme - au hotãrât ca de ziua bãiatului lor, Ducu, care implinea 15 ani, sã facã open party, petrecere cu intrare liberã. Era un prilej sã demonstreze celorlalþi din jurul lor cã nu sunt sãlbatici, cã nu sunt niºte pârliþi de imigranþi ºi cǎ la ei în casã vine lume bunã. Vecinãtatea lor, aºadar, nu avea nimic compromiþãtor pentru nimeni.

Cu o sãptãmânã înainte de eveniment, doamna Dǎncescu, mamã ºi profesoarã severã, cu principii morale riguroase est-europene a intrat în camera lui Ducu ºi a stabilit din capul locului regulile:
- Ducu, inviþi pe cine vrei, dar nu mai mult de treizeci de copii.
- Da, mãmico!
- Nu se bea alcool la petrecerea asta! ªtii cã e interzis pâna la 18 ani. Nu vreau sã am probleme nici cu pãrinþii nici cu poliþia.
- Da, mãmico.
- ªi nu se stã peste miezul nopþii. La 11,30, cel mai târziu la 12, petrecerea se terminã. E clar?
- Da, mãmico!
- Încã ceva: am sã fac un angajament scris pe care am sã te rog sã-l semnaþi toþi, tu ºi prietenii tãi, cum cã nu introduceþi bãuturi alcoolice pe ascuns. Nu am încredere doar în cuvântul tãu. ªi o foaie de descãrcare pentru pãrinþii prietenilor tãi: cã nu au nici o pretenþie dacã se întâmplã un accident din cauza invitaþilor.

ªi cum Ducu o privea fãrã sã înþeleagã, ea îi explicã foarte didactic:
- Adicã dacã vã bateþi ºi vã scoateþi ochii, eu nu vreau sã mã târascã nimeni prin tribunale.
- Da, mãmico!

Doamna Dǎncescu se ridicã din fotoliu ºi trecu în camera ei care era ºi birou de lucru. Trebuia sã redacteze cele doua documente, angajamentul pentru copii ºi foaia de descãrcare pentru pãrinþii lor.
Ducu rãmase singur gânditor. Era un adolescent înalt, spãtos, cu un puf de mustãcioarã ºi o figurã de copil cuminte. Oftã ºi se aºezã în faþa ordinatorului. Se conectã la Internet ºi intrã pe situl colegiului la care învãþa.

Trei zile domnul ºi doamna Dǎncescu, ajutaþi din când în când ºi de Ducu au muncit pe brânci, alergând nervoºi dintr-o camerã în alta iuþi ca niºte þipari ca sã punã casa la punct în vederea marelui eveniment. Aveau lista invitaþilor, douãzeci cu toþii, dar Ducu, privind în podea, i-a avertizat cã or sã mai vinã probabil încã pe-atâþia - prietenii prietenilor lui pe care nu-i putea refuza fiindcã intrarea era liberã.
- Sunt ºi fete? întrebã inchizitorialã doamna.
- Vreo zece-cincisprezece.
- Sunt cuminþi?
- Foarte cuminþi!

Petrecerea trebuia sã înceapã la ora ºapte seara ºi pregãtirile s-au încheiat cu vreo douã ore înainte. Musafirii urmau sã fie primiþi în sala mare de la subsol, decoratã cu poleialã, cu crengi de brad ºi cu urãri însufleþitoare ºi purtãtoare de sfaturi bune - litere roºii pe carton alb - lipite pe pereþi cu guma adezivã: “La mulþi ani, Ducu!” “Bucurã-te de adolescenþa ta!””Fie ca primãvara din sufletul tãu sã dureze toatã viaþa” “Sã înveþi cã pentru tine o faci!”...
În afara platourilor cu gustãri reci întinse pe mese sau aºteptând cuminþi în frigider invitaþii lui Ducu ºi prietenii lor aveau la dispoziþie un bar cu bãuturi rãcoritoare.
Ducu era elegant, purta un sacou stacojiu, pantaloni negri ºi cãmaºã albã, îºi pusese ºi papion ºi aºtepta cuminte jos în subsol, trecând de pe un fotoliu pe altul ºi privind nerãbdãtor pe fereastra micuþã ce da în curte. Mult mai emoþionaþi decât el, în salonul de deasupra lui, doamna ºi domnul Dǎncescu priveau ºi ei pe fereastrã, fumând þigarã de la þigarã. „Numai de-ar ieºi bine, Doamne Dumnezeule, spuse doamna, dupã atâta muncã mi-ar pãrea tare rãu..” „Ne-am oftica”, admise cu convingere domnul. „Mi-e fricã tare, cine ºtie ce derbedei or fi printre colegii ãºtia ai lui Ducu... Aici copiii sunt emancipaþi, nu-s ca-n România. Mi-e fricã sã nu aducã bãuturi, droguri, ºtii cum zic ei, ca sã aiba fun...

Pe la 7 ºi un sfert ºi douãzeci au început sã soseascã primii invitaþi. Îi aduceau pãriniþii cu maºinile. Primul era un bãiat firav, sfios, cu pãrul mare ºi ochelari. Domnul Dǎncescu i-a deschis cu bucurie ºi l-a condus pânã la scara ce ducea la subsol. ªi aºa ºi pe urmãtorul, tot un ochelarist, ºi pe al treilea, un bãiat cu aer studios ºi pe al patrulea care purta un fes micuþ pe creºtet. În sfîrºit apãru ºi o fatã drãguþã, îmbrãcatã cuviincios, cu un buchet de flori pe care i-l înmânã doamnei.
Domnul o privi pe doamna cu un reproº glumeþ:
- De ãºtia þi-era þie teamã cã or sã aducã droguri ºi bãuturi alcoolice? Aºtia sunt mai cuminþi ca Ducu... copii de bani gata...
Pânã pe la opt soneria mai sunã de patru-cinci ori. Dar ultima datã, ajuns în capul scãrilor, domnul se opri o clipã sã asculte ºi apoi coborî singur fãrã sã-i spunã nimic doamnei. Când se întoarse avea o figurã ciudatã.
- Vino sã vezi, îi spuse.
- Ce sã vãd?
- Vino îþi spun! insistã el puþin nervos.

Coborârã scara ºi când ajunserã în faþa uºii se privirǎ uluiþi. Dinǎuntru se auzea înfundat un vacarm îngrozitor. Dupã socotelile lor trebuiau sã fie înãuntru vreo zece invitaþi, ori când deschiserã, sala era plinã. Cel puþin douãzeci de figuri pe care nu le vãzuserã intrând. Ducu veni spre ei îmbujorat ºi surâzând încurcat:
- Bãieþii n-au vrut sã vã deranjeze, au intrat pe-aici, ºi le arãtã fereastra deschisã prin care tocmai cobora o fatã cu pantaloni mulaþi pe ºolduri în timp ce bãieþii ºi fetele din apropiere o fluierau ºi o strigau pe nume. O chema Nançy.

Canapelele ºi fotoliile erau toate ocupate, mulþi se aºezaserã pe jos. Când doamna ºi domnul pãtrunserã spre centrul sãlii, vacarmul încetã brusc. Se mai auzirã câteva râsete ironice, chicoteli ºi pe urmã urmarã multe priviri agasate. Un tânãr înalt, mai înalt ºi mai spãtos decât Ducu se aºezã în faþa ferestrei cu intenþia vãditã sã nu se miºte de acolo orice-ar fi.
Doamna spuse un bunã seara cu vocea gâtuitã, le urã tuturor petrecere frumoasã ºi ieºi repede urmatã de domnul.
- Vai de mine, ce balamuc! zise ea urcând scãrile grãbindu-se. Soneria de la intrare suna insistent. Dar cum se poate una ca asta? Cum sã intre pe geam? ªi Ducu le-a dat voie...
- Copilu’ n-are nici o vinã! o contrazise domnul. Putea sã nu le dea voie? Dacã-i petrecere, e petrecere...
- Bine, dar oriºicât...

Când ajunserã sus vãzurã cã afarã aºteptau alþi patru-cinci musafiri. Domnul le deschise uºa, musafirii salutarã ºi trecurã pe lîngã ei nerãbdãtori ca niºte întârziaþi ce erau. Nu mai pãreau nici atât de delicaþi, nici atât de inofensivi ca primii. Unul dintre ei avea braþele dezgolite, pline de tatuaje. O tânãrã era imbrãcatã într-un soi de pardesiu subþire, care era descheiat ºi lãsa sã se vadã cã de la brâu în sus fata nu purta decât un sutien. ªi în urma lor apãrurã alþii. ªi pe urmã alþii. Iar pe stradã, ceva mai departe, se vedeau câteva maºini din care coborau alþi tineri, veseli, pregãtindu-se sã intre în curte.
- Du-te jos ºi cheamã-l pe Ducu, zise doamna cǎtre domnul. Sã ne spunã câþi mai vin, am impresia cã sunt mai mult de patruzeci.
Ducu apãru cu o figurã smeritã:
- Nu ºtiu câþi mai vin, rãspunse el la întrebarea pe care i-o pusese domnul în timp ce urcau scãrile.
- Cum Ducule nu ºtii? se sperie doamna.
- N-ai spus tu mãmico open party, intrare liberã? Prietenii prietenilor mei au ºi ei prieteni...
- Doamne Dumnezeule, spuse doamna ducându-ºi mâinile la tâmple, cum o sã ne descurcãm? Nici n-avem de mâncare pentru atâþia invitaþi... Ne-am pregãtit pentru cel mult patruzeci...
- κi aduc ei cipsuri spus Ducu împãciuitor, nu te supãra.
- Eºti inconºtient, Ducule! strigã înfuriatã doamna. M-ai nenorocit!
- Da’ copilu’ n-are nici o vinã! interveni iar domnul. De unde sã ºtie el câþi vor sã vinã? E prima oarã când îºi serbeazã ziua aici în Canada...
ªi zâmbi subþire:
- Ai vrut sǎ-l faci canadian, poftim, copilu’ a devenit canadian!
Ducu îl privi recunoscãtor.
- Sunteþi amândoi niºte tâmpiþi! îi informǎ doamna.

Soneria sunã iar ºi privind pe geam domnul zãri vreo zece tineri veseli care-ºi dãdeau ghionturi pregãtindu-se sã intre.
- Stai, zise doamna, eu la ãºtia nu le mai dau voie pânã nu-mi spui, Ducule, câþi sunteþi jos...
- Eram cinzeci când m-aþi chemat...
- Eraþi?
- Da, zise moale Ducu fiindcã unii vin direct pe fereastrã. Acum or fi vreo ºaizeci!
- ªaizeci?! se sperie ºi domnul.
- Cred cã ºaizeci, aºa, zise evaziv Ducu

ªi probabil cã avea dreptate fiindcã de jos vacarmul era acum un vuiet neîntrerupt ºi vreo trei-patru inºi apãruserã în josul scãrilor cu þigãrile aprinse.
- Gata! Gata! strigã doamna disperatã. Ajunge! Nu mai dau drumul la nimeni.
Ieºi afarã în faþa uºii ºi le vorbi tare ca sã fie auzitã nu numai de cei de acolo, ci ºi de ceilalþi care tocmai intrau pe poartã. În spatele lor se zãreau alþii care se apropiau.
- Vã rog sã mã scuzaþi, nu mai putem primi pe nimeni, locurile s-au ocupat.
- Cum nu mai puteþi primi?! se revoltã o tânãrã. S-a anunþat cã intrarea e liberã.
- Nu mai sunt locuri, totul e complet...
- Dar nu se poate, strigã un bãiat pistruiat apropiindu-se, eu vin de la Châteaugay, vãrul meu m-a invitat, e înãuntru, îl cheamã Ralph.
- Eu mã pregãtesc de trei zile pentru party-ul ãsta, strigã un altul. Vin de la Toronto, n-am fãcut 600 de km degeaba...
- Ne-aþi pus pe drumuri...
- Dãm foc la casã dacã nu ne primiþi, strigã un altul cu vocea rãguºitã. Doamna îl privi o clipã înfricoºatã. Trotuarul din faþa curþii era plin de musafiri care voiau sã-i zicã la mulþi ani lui Ducu.
- Dacã nu plecati, chem poliþia, þipã ea. Se întoarse ºi strigã spre domnul care stãtea în prag þinând de zgardã ameninþator câinele familiei, un cocker mare ºi blînd ca o oaie, Petruºka.
- Formeazã 911 ºi cheamã poliþia.

Musafirii lui Ducu începurã sã fluiere ºi sã strige Oooo!

Doamna se întoarse în casã, închise uºa cu cheia ºi se trânti în fotoliu. Afarã musafirii lui Ducu fluierau, þipau ºi unul dintre ei strigã la ceilalþi cã se mai poate intra ºi prin spatele casei, pe geam. Domnul tocmai termina de vorbit la poliþie. Li se spunea sã stea liniºtiþi. Unul sau douã echipaje or sã soseascã în cel mult un sfert de orǎ.
Dar curtea era plinã, strada era plinã, un adevãrat asediu, ºi coborârã storurile de la gemuri. Ca sã nu mai priveascã nimeni în casã ºi ca sã nu mai vadã nici ei îmbulzeala din curte, ºi mai neliniºtitoare, acum când se întunecase bine.
De jos din combina muzicalã primitã de Ducu cadou de ziua lui, întoarsã la maximum, rãzbãtea un rap aiuritor. Petruºka într-un colþ îºi acoperise urechile clãpãuge cu labele ºi scheuna.
Nu au trecut mai mult de zece minute când auzirã prima maºinã de poliþie, cu sirene ºi girofaruri în funcþiune. Ridicarã încetiºor storurile într-un colþ  sã priveascã afarã. Ciudat! Nu mai era nimeni, nici în curte, nici pe stradã. Amatorii de party dispãruserã. ªi rap-ul de la subsol se terminã ºi el brusc.

Doi poliþiºti coborârã din maºinã ºi sunarã la uºã. Doamna Dãncescu le deschise mulþumitã dar puþin încurcatã:
- Au plecat, zise, erau aici peste o sutã de tineri care voiau sã intre peste noi. Au fugit...
Unul din poliþiºti vorbi la la telefon cu centrala ºi spuse cã totul e OK, cã nu mai e nici o problemã.
- Aºa se întâmplã totdeauna, spuse el dupã ce închise telefonul. Au fugit. Vedeþi, doamnã, sã nu se întoarcã. Noi o sã facem un tur prin strãzile din jur sã vedem dacã nu vin ºi alþii ºi vã þinem la curent. În orice caz, nu mai deschideþi la nimeni în seara asta....ªi apoi adãugã puþin insinuant:
- Ne permiteþi sã aruncãm o privire la subsol, sã vedem cum se distreazã cei care sunt deja înãuntru?
- Bineînþeles, spuse doamna, i-am fãcut sã semneze ºi un angajament cã nu introduc bãuturi spirtoase...

Combina muzicalã nu se mai auzea de afarã ºi când intrarã priveliºtea era dintre cele mai liniºtitoare. Era o luminã dulce înǎuntru, tamisatã de la cele douã-trei veioze raspândite prin colþuri, din combina muzicalã se auzea încet un vals de Chopin, iar pe canapele ºi fotolii nu mai erau decât vreo zece, doisprezece tineri, reculeºi ºi cu sticle de pepsi ºi seven-up în mânã. E drept cã mirosea greu a tutun, iar într-un colþ un cearceaf alb acoperea un obiect mare. Intrigatã, doamna Dãncescu merse ºi-l dãdu la o parte. Era o stivã de lãzi de bere cu sticle goale.

Deschise gura sã spunã cã pânã acum erau aici vreo ºaizeci de tineri, cã ei aduseserã berea ºi acum plecaserã, dar poliþistul îi ghici gândurile:
- Aºa se întâmplã totdeauna, doamnã. Au fugit, zise el iar. ªi repetã încet recomandãrile fãcute mai înainte:
- Sã nu mai deschideþi la nimeni în seara asta, mulþi dintre cei care au plecat s-ar putea sã se întoarcã
Peste cinci minute poliþiºtii plecarã.

Tinerii, ultimii care mai rãmãseserã, continuarã plictisiþi, dar cu devotament, sã-l serbeze pe Ducu, iar doamna ºi domnul în salonul de deasupra, aºezaþi cuminþi în faþa televizorului încercau sã priveascã buletinul de ºtiri. Erau încordaþi ºi din când în când ridicau de-o palmã storurile sã vadã dacã nu mai vin musafiri de-ai lui Ducu. Nu mai venea nimeni. Peste câtva timp sunã telefonul.
- Bunã seara doamnã, sunt vecinul dumneavoastrã din faþã. Numele meu e Mazurakis. Stau de cincisprezece ani în cartierul ãsta, dar n-am vãzut niciodatã aºa ceva. A fost teribil...
- Îmi pare rãu pentru ce s-a întâmplat domnule Mazurakis, n-o sã se mai repete.
- A fost interesant doamnã. A fost ceva deosebit...
ªi apoi insinuant:
- Din ce þarã veniþi dumneavoastrã?
Doamna închise telefonul furioasã fãrã sã-i rãspundã:
- Auzi, din ce þarã venim! Grecu’ dracului! Face pe canadianu’!

ªi iar sunã telefonul peste câteva minute. Sã fi fost din nou domnul Mazurakis? Doamna ridicã receptorul hotãrâtã sã-l punã la punct, dar nu era domnul Mazurakis, era poliþia:
- Doamnã, în legãturã cu evenimentul din seara asta... E totul în regulã, mai aveþi ceva de semnalat? E liniºte?
- E liniºte, da, spuse doamna, nu s-a mai întors nimeni.
- Sã ºtiþi cã pe drum ne-am întâlnit cu alte grupuri de tineri care voiau sã vinã la adresa dumneavoastrã. Am ajuns la metrou ºi acolo erau alþii ºi alþii care ieºeau ºi toþi voiau sã vinã la party. Am vorbit cu ºeful staþiei ca sã dea un anunþ prin staþia de radio cum cã party-ul de la adresa dumneavoastrã s-a anulat. S-a anunþat asta pe toate liniile de metrou...
Doamna mulþumi ºi dupã ce puse receptorul în furcã strigã cãtre Domnul:.
- Ce zici de chestia asta? Au anunþat ºi la metrou, prin staþie cã party-ul de la noi s-a anulat...
- ªººt! rãspunse domnul. ªi îi fãcu semn sã tacã ºi sã priveascã la televizor:
- Astã seara, spunea crainica, în jurul orei opt ºi jumãtate, poliþia a fost alertatã de o familie din cartierul Côte-Vertu al cãrei fiu îºi serba aniversarea printr-un open party. Pãrinþii s-au speriat de mulþimea participanþilor ºi au chemat poliþia când cei peste o sutã cincizeci de tineri cãrora nu le-au mai dat drumul sã intre au devenit ameninþãtori. La sosirea poliþiei tinerii s-au risipit fãrã nici un incident.
Cineva o filmase pe doamna în timp ce le vorbea tinerilor din curte.
Domnul ºi doamna Dãncescu se uitarã unul la altul ºi amândoi privirã apoi spre scarã. De jos o auzeau pe Dalida cântând pateticã Gigi amoroso. O acompania, cu ezitãri, vocea lui Ducu.
- Copilu' n-are nici o vinã, spuse domnul.
Dar doamna era speriatã.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey