•  Soþii, prietene, amante (teatru)
•  Nader ºi Simin, o despãrþire (film)


sus

Cornel Mihai Ungureanu

 

Soþii, prietene, amante

 

Scena 2
Cutia cu ouã

(Mihajlo, în camera lui. O încãpere micã în care se gãsesc un pat, o masã, un ºevalet, acuarele, un acvariu, trei tablouri cu peºti aºezaþi pe farfurii. Mihajlo se plimbã agitat prin camerã. Din când în când se opreºte în dreptul ºevaletului, dar nu poate picta. Se duce la fereastrã)

Mihajlo: Doamne, cum plouã! ªi vântul, vântul ãsta suflã ca în romanele englezeºti! (Pauzã) Astãzi n-am avut bani de tramvai, am mers pe jos pânã în centru. Nu erau pe strãzi decât fete ieºite de la liceu, gãlãgioase, cu obraji rumeni ºi blugi strâmþi ºi mi-am amintit viaþa de student: mã îmbãtam, desenam, umblam dupã gagici ºi citeam în original literaturã germanã: tot ce gãseam! Bani îmi dãdea tanti Nada, sora mamei. Ea mã crescuse ºi, de când mã dusesem la Universitate, în Belgrad, trãia în casa ei micã, înconjuratã doar de cãrþi, de pisici ºi de sine însãºi. De fiecare datã când o vizitam în orãºelul din sud, îmi punea câteva bancnote în buzunar ºi îmi umplea bagajele cu provizii pe care începea sã le ambaleze ºi sã le aºeze, meticulos, cu douã ore înainte de plecarea trenului. Când venea vremea, mã conducea pânã la poartã, pe poteca mãrginitã de meri ºi zorele. Rãmânea apoi în mijlocul drumului ºi aºtepta, dupã un obicei tacit, sã ajung la colþul strãzii. Acolo lãsam jos bagajul, mã întorceam ºi îi fãceam semn cu mâna, înainte de a coti, iar ea îºi flutura braþul drept deasupra capului. Se întorcea apoi în universul ei monoton ºi izolat, de vãduvã la pensie. N-am sã uit disperarea cu care a alergat spre garã dupã ce, la întoarcerea în casã, descoperise o cutie de ouã pe care uitase sã mi-o dea. Cum a auzit fluieratul locomotivei când mai avea vreo sutã de metri, cum a vãzut trenul plecând ºi a vrut sã ia un taxi pânã în gara urmãtoare ºi cât de necaz i-a fost cã nu avea bani la ea. S-a întors resemnatã cãtre singurãtatea de acasã! (Pauzã) Cât mã iubea! Iar eu mã grãbeam sã ajung la Vredana. Furam trandafiri ºi corcoduºe verzi ºi o aºteptam sã iasã de la cursuri, ne plimbam pe malul Savei ºi pe strãzile cu nume de domnitori, însoþiþi uneori de Natalija, prietena ei. Mergeam la teatru, la chefuri, plãnuiam sã ne cãsãtorim, hotãrâsem sã facem doi copii. Eram frumoºi, iar Vredana, Vredana râdea mereu. Îmi e dor de zilele acelea. De ea. ªi de noi. (Pauzã) Nebunia cu graniþele a început tocmai când alþii le lãsau libere. La noi au început sã le ridice, în loc de o þarã, au apãrut ºase ºi n-au fost în stare sã punã nicio frontierã nouã fãrã un rãzboi. Au murit ºi soldaþi, fraþii Natalijei, vãrul meu, Jovan. Asta înþeleg. Dar ce au avut cu tanti Nada? (Pauzã) Am intrat în biroul lui Goran, prietenul meu din copilãrie, de care râdeam, când alesese Medicinã Legalã. „Sunt ºi doctori cãrora nu au curaj sã le dea pe mânã oamenii vii! ªtiu cã eºti pasionat, dar, dupã ce te cãsãtoreºti, încearcã sã nu îþi iei de lucru ºi acasã!”, îi ziceam. (Pauzã) Pe atunci, ºi el avea simþul umorului. Acum însã m-a privit pierdut, iar când i-am spus cã tanti Nada nu mai e acasã, tãcerea lui mi s-a pãrut atât de elocventã, încât m-am întrebat: „Eu, dacã aº tãcea, aº fi la fel de elocvent?” M-a ajutat sã o caut, printre cadavrele pentru care soldaþii sãpau o groapã comunã. ªi am gãsit-o. Avea picioarele legate cu sârmã ºi fruntea gãuritã de un glonþ, dar pe chip un zâmbet senin. Goran mi-a spus cã a fost împuºcatã de aproape. Am cãrat-o împreunã pânã la morgã, am aºezat-o pe o masã de ciment, iar a doua zi am plãtit doi oameni sãrmani sã mã ajute sã o îngrop.

Credeam, pe atunci, cã înþeleg multe. Despre comandanþi care îºi iubesc þara, servicii secrete, grupãri paramilitare, diplomaþie, spioni, resurse, manipulare, dirijori care stau cu spatele la public. „Bãieþi deºtepþi”, îmi spuneam. „Dar nici noi nu suntem proºti!”. Când aruncam însã pãmânt peste sicriul de brad în care o aºezasem pe tanti Nada, chiar dacã îmi repetam cã uneori, când eºti în vâltoare, lucrurile nu mai depind de tine, nu pricepeam ce l-a fãcut pe acel soldat sã împuºte în cap o femeie bãtrânã! Cu ce îl încurca ea sã punã o piatrã de hotar? (Pauzã) Ploua ºi atunci, era noiembrie, croncãneau niºte ciori peste cimitir ºi, la ieºire, am alunecat pe frunzele ude. Nu m-am oprit nici azi din cãdere.

 

Scena 3
Coborârea la Halmstad

(„Pe bazã”, noapte, cerul plin de stele. Un panou de baschet, o micã tribunã pentru spectatori. Maria ºi Thora stau jos, pe o pãturã, aproape de primul rând al publicului. Au farfurii de plastic cu prãjituri, sticle de vin, un cd-player. Eventual fumeazã (suflã fumul în momentele mai importante din discuþia lor). Natalija ºi Frederik danseazã)

Thora: Mai dai ºi tu un vin unei fete lacrimogene? (Maria îi toarnã în pahar, apoi în al sãu, ciocnesc, îi privesc pe cei doi care danseazã). De o sãptãmânã plâng ca proasta, din orice. Dar ºtii cum? Cu lacrimi! ªi acum, dacã mã gândesc bine... (Zâmbeºte, trage de nas, începe sã plângã).

Maria: Asta pentru cã de o sãptãmânã nu dormi. Eºti ocupatã sã visezi, sã studiezi gãuri negre, sã te gândeºti la Magnus sau sã îþi aminteºti de Knut.

Thora: Am aprins televizorul doar pentru cã a fost o noapte lungã ºi stranie. Mã ridicam din jumãtate în jumãtate de orã sã închid uºa, dar era închisã. ªi da, am început sã îi scriu un e-mail lui Magnus, dar am renunþat ºi m-am apucat sã compun un jingle de reclamã pentru bãrbaþii cãrora le e fricã de sentimente. Mã înec de furie, ca un pechinez, sunt un ghem de nervi ºi de orgoliu nefiltrat. ªi nu mai vreau sã sparg farfurii, nici sã îmi iau cortul ºi sã plec: „Hai sã sufãr!”, pentru cã îmi amintesc de altele ºi nu e bine. (Pauzã) Nu pot nici mãcar sã îl bat: a fãcut arte marþiale! Aºa cã mã consolez ca o fetiþã de clasa a patra (Ton alintat, de fetiþã): „ªtii, fumeazã salvie, nici mãcar iarbã adevãratã!”. E ca un ghimpe scos ºi nu va trebui sã duc durerea asta în mormânt, cum credeam – cu emfaza rãnitului dramatic – când a plecat Knut. Pe Magnus am sã-l uit, dar sunt foarte acrã acum. Trebuie sã treacã un timp pânã sã îi doresc sincer binele! Fãrã mine? Haaa! (Pauzã) Iar pânã atunci nu pot liniºte ºi contemplare. Am nevoie de multe sticluþe de ojã, de rujuri ºi de câteva perechi de pantofi cu toc ca sã pot trece peste asta! Crescutã de mamaie, eu: mai un pilit de unghii, un coafor, un tapat ºi se vindecã boalã grea, darãmite o amãrâtã de decepþie. Bunica mea! Ce fãpturã! ªi acum, la 70 de ani, face baie în lac dimineaþa. ªi vara, ºi iarna. “Fiecare, cu viaþa pe care este în stare sã o aibã”, zice.

Maria: Zâmbeºti.

Thora: Zâmbesc, dar am gura plinã de fiere. Puteam sã îl ajut sã fie cine este! Eu pot multe, am lumi de dat, iar el fuge schelãlãind... Da, le cer sã fie puternici. Nu pot sã îi primesc în inima ºi în patul meu, altfel. Nu vreau sã fiu cârjã, pretind ca mãcar sã se meargã lângã mine, dacã nu suntem în stare sã alergãm ori sã zburãm! Înþeleg cã existã o practicã a dezgustului de sine, dar nu vãd nimic glorios ºi bãrbãtesc în asta. Mi se pare, mai degrabã, o cale mizerabilã. Mãcar dacã aº fi fost alungatã de o femeie mai frumoasã, în sens magic, mai pe placul lui! Ar fi fost mai uºor. Dar îmi spui cã o sã mã pãstrezi în tine, pânã la moarte ºi dincolo de ea, printr-un SMS? În cuvinte numãrate? (Pauzã. Apoi, pe ton mai vehement) Vino cu urme de curvã pe guler, vino beat, cu o pisicã moartã în mânã ºi cu câini atârnaþi de picioare, suferã, în pizda mã-tii, dar priveºte-mã în ochi, nu îmi trimite SMS-uri! Ce anestezie e asta?

Frederik (dansând în apropiere ºi trãgând cu urechea la ultimele replici): Dragostea? E rea de tot! Pãi, eu ºtiu de la mine!

Thora (scuturând þigara): Eu sunt tragicã ºi apocalipticã, iar el râde!

Maria (o tachineazã): Cum îºi permite? Drept cine te ia?

(Frederik ºi Natalija continuã sã danseze, se îndepãrteazã)

Thora: Sunt sigurã cã m-a iubit. (Pauzã) ªi ce e mai rãu decât sã îþi refuzi?

Maria: Pe la 15 ani aveam senzaþia aia minunatã cã orice pericol este surmontabil, cã lucrurile sunt simple, ca pe hãrþi, cã existã drumuri deja desenate pe care poþi sã umbli fãrã teamã. Ei bine, nu e aºa!

Thora: Aº vrea sã fie lucrurile simple ºi clare. Sã iau o pastilã ºi sã fiu genul de femeie lângã care se stã. Mi se pare cã mi s-a pus o etichetã de tipã dificilã, solicitantã, alãturi de care nu poþi sã te relaxezi, sã sforãi, sã te scarpini ºi nici sã dormi fãrã ºosete. Din tot ce a spus Magnus am înþeles ceva ºi poate cã era mai bine dacã nu înþelegeam: îi e fricã, nu se simte mâþâit lângã mine. Dar, în acelaºi timp, sunt absolut minunatã ºi mã iubeºte. Doar cã nu vrea sã fim împreunã. ªtiam textul, o fi vreun site secret pe care intrã bãrbaþii ºi îºi gãsesc motivele. Dupã mintea lui am putea avea o relaþie amiabilã, cu urãri în zilele importante ale anului, ºi chiar ar fi drãguþ dacã ne-am mai trage-o din când în când.

Maria (arãtând spre Frederik, care danseazã tot mai aproape de Natalija): Ai fost vreodatã geloasã pe prietenele lui?

Thora: Geloasã, nu. Era mai mult enervare, cã îºi pierde timpul “nostru” cu ele. Gelozie în sensul clasic: „Ce are aia ºi eu nu?” nu mi s-a întâmplat. Doar pe Knut am vrut sã-l omor, când a încercat, din laºitate, sã mã sufoce pe mine, cea care trãia în el. În seara când mi-a trimis un e-mail, dupã ce stãtusem douã luni acasã la el, la Goteborg, ºi mi-a zis cã nu mã poate pãstra decât dacã nu mã mai vede niciodatã, m-am urcat în primul tren din Aarhus. Am ajuns în Copenhaga la miezul nopþii ºi am schimbat spre Goteborg. Cu ce drept sã îmi spunã asta ºi sã trãiascã? „Eu mã chinui aici ºi tu te joci? Ia sã vedem, cum e dacã mori acum! Te mai duci dimineaþa la calculator sã îmi scrii fraze rupte din psihologia pentru clasele ajutãtoare?”. Aveam cheile, aº fi dat drumul la aragaz, dormea cu uºile toate deschise. M-am gândit cã aºa e cel mai curat ºi cel mai frumos.

Maria: ªi?

Thora: Am coborât la Halmstad. (Pauzã. Zâmbeºte) Îmi cade pãrul. ªi cine ºtie ce alte urme aº fi lãsat. (Pauzã) Vreau sã vãd ultimul joc, la care a lucrat cu prietenii lui norvegieni. Probabil cã o sã aparã la un moment dat un monstru care o sã spunã o frazã de-a mea, trimitere subtilã la relaþia cu mine. Dar sã nu mai deschid sertarele astea, cã ies molii ºi fluturaºi ºi nu ºtiu sã îi bag la loc sau ce altceva vor.

Maria: Dacã þi-aº spune sã pui o luminã mai blândã pe singurãtate, cã anii vor deveni mai buni... sau cã într-o zi vei gãsi toatã coerenþa pe care o cauþi ºi cã vei zâmbi vãzând cum se leagã aºa, ca iedera, totul... m-ai crede?

Thora: Nu. Poate cã o sã ajung ºi eu cândva la genul ãsta al tãu de cuminþenie ºi aºezare. Dar nu acum. Mi-e dor de Aarhus ºi de viaþa mea perfectã, imaginarã, de acolo.

Maria: Mai e ºi realitatea la mijloc.

Thora: Dã-o dracu!

(Maria ºi Thora se întind pe spate, privesc stelele. Tãcere prelungitã)

 

(Vezi prima scenã a piesei aici)

 

Comentarii cititori
sus

Florentina Armãºelu

 

Nader ºi Simin, o despãrþire
Despre a avea sau nu dreptate

 

Nader ºi Simin, o despãrþire (Oscar pentru cel mai bun film strãin, 2012)descrie povestea destrãmãrii unui cuplu aparþinând clasei mijlocii din Iranul contemporan. Motivul acestei despãrþiri este dezvãluit din primele momente ale filmului. Cei doi protagoniºti rãspund întrebãrilor unui judecãtor invizibil, întrebãri ce par sã provinã de la publicul însuºi. Aflãm cã Simin (Leila Hatami) intenþioneazã sã emigreze împreunã cu fiica ºi soþul sãu, Nader (Peyman Moadi). Acesta însã se opune plecãrii, invocând faptul cã nu-ºi poate pãrãsi tatãl bolnav, aflat pânã atunci în îngrijirea celor doi. Deºi cererea sa de divorþ este iniþial respinsã, Simin hotãrãºte sã se întoarcã în casa pãrinþilor ei. Nader angajeazã o femeie de condiþie modestã, Razieh (Sareh Bayat), pentru a avea grijã de tatãl sãu. Din motive religioase ºi de cutumã socialã, Razieh nu-i spune soþului ei despre noua slujbã, sperând sã gasescã ulterior o soluþie în acord cu aceste norme. Evenimentele iau însã o întorsãturã nedoritã iar cele douã cupluri, pe lângã tensiunile create în interior, ajung sã-ºi adreseze reciproc acuzaþii în instanþã, de la neglijenþã ºi furt, la bruscare ºi crimã.

Filmul regizorului iranian Asghar Farhadi nu trateazã lucruri sau întâmplãri extraordinare. Acþiunile ºi jocul actorilor se desfãºoarã firesc, ca ºi cum camera s-ar fi strecurat, nevãzutã, în viaþa unor oameni, înregistrând evenimente ºi reacþii la acestea. La fel ca în ecranizarea sa anterioarã, Despre Elly (2009), cineastul, licenþiat în teatru, mânuieºte cu multã abilitate tehnica dialogului ºi a introspecþiei. Indiferent dacã personajele se acuzã, se interogheazã, se confeseazã, se justificã, postura lor rãmâne verosimilã, naturalã. Cu excepþia unor particularitãþi de naturã religioasã ºi socialã, în esenþã, caracterul problemelor cu care se confruntã protagoniºtii este universal. Aceste probleme graviteazã, în principal, în jurul dificultãþii de a discerne, în anumite situaþii, pânã la ce punct circumstanþele pot justifica ascunderea adevãrului, un comportament neconform cu regulile de conduitã, neîndeplinirea unei datorii morale sau neasumarea propriei culpabilitãþi. Personajele sunt creionate cu lumini ºi umbre, ca de altfel ºi limitele imprecise dintre bine ºi rãu, corectitudine ºi greºealã.

Personajul judecãtorului apare în mai multe rânduri pe parcursul filmului, mai mult ca voce decât ca prezenþã fizicã, ceea ce îi conferã o valoare mai degrabã simbolicã. Ideea de justiþie ºi de comportament moral este privitã din mai multe unghiuri, cel instituþional, religios (jurãmântul pe Coran) ºi cel al propriei conºtiinþe a personajelor, cu accent pe acesta din urmã. Farhadi evitã însã verdictele sau caracterizarile precise, în alb ºi negru. Aºa cum afirma într-o declaraþie de presã, intenþia filmului sãu nu este de a impune idei sau de a furniza rãspunsuri, ci de a-i permite spectatorului construirea unui punct de vedere personal, conform caracterului ºi sensibilitãþii sale. Aceastã „neutralitate” este nuanþatã nu numai prin figura simbolicã a judecãtorului (al cãrui verdict final nu e niciodatã dezvãluit), ci ºi prin aceea a celor trei „martori” tãcuþi la desfãºurarea evenimentelor: bãtrânul tatã al lui Nader, bolnav de Alzheimer, fetiþa de 3-4 ani a lui Razieh ºi Termeh, fiica adolescentã a celor doi protagoniºti. Rolul lui Termeh (Sarina Farhadi) nu se reduce însã la cel de martor, fiind mai complex. Întâmplãrile la care asistã reprezintã pentru ea o primã confruntare cu problemele ºi legile uneori contradictorii ale lumii adulte ºi, implicit, cei dintâi paºi spre maturizare. Dintr-o altã perspectivã, explicaþiile pe care e nevoitã sã le cearã sau pe care trebuie sã le dea la un moment dat o situeazã, într-o oarecare mãsurã, mai aproape de audienþa care este foarte probabil sã-ºi adreseze întrebãri similare. De altfel, tot ei (ºi spectatorului) îi aparþine finalul nedecis al filmului.

Dincolo de semnificaþia de cronicã a unei despãrþiri, Nader ºi Simin pare sã funcþioneze ºi în planul alegoric, al parabolei arbitrajului ºi aprecierii juste, atât de dificil de realizat în anumite circumstanþe. Tema ºi stilul ecranizãrii îl pot duce pe spectator cu gândul la o povestire, tot de inspiraþie orientalã, Judecãtorul ºi cei doi pricinaºi, din culegerea de povestiri filozofice a lui Jean-Claude Carrière, Cercul mincinoºilor, pe care o reiau, pe scurt, ca încheiere: „Dupã ce ascultã plângerile a doi împricinaþi ºi le dãdu fiecãruia dreptate, cadiul îi dã dreptate ºi ajutorului sãu ce îi atrage atenþia cã cei doi nu pot avea în acelaºi timp dreptate...”

Scenariul ºi regia: Asghar Farhadi
Distribuþia: Peyman Moadi, Leila Hatami, Sareh Bayat, Shahab Hosseini, Sarina Farhadi
Producþie: Iran (2011)
Credit foto: http://www.sonyclassics.com/aseparation/

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey