•  Ionel Ciupureanu


sus

Ionel Ciupureanu

 

Doar lectura ºi scrisul mi-au fost,
ºi încã îmi mai sunt, o adevãratã psihoterapie

 

Ionel Ciupureanu, când ai început sã scrii poezie?

Dupã terminarea vacanþei de primãvarã, tovarãºa învãþãtoare ne-a obligat sã scriem ce-am fãcut în vacanþa de-abia dusã. Trebuia sã umplem cel puþin trei pagini. Sau, nu ºtiu de ce, mãcar sã scriem o poezie. Cum sunt leneº de când mã ºtiu, mi s-a pãrut mai uºor, iar nu ºtiu de ce, sã scriu doar o poezie ca sã scap de corvoadã. Eram în clasa a patra ºi, uite-aºa, am scris prima mea poezie. Învãþãtoarea a fost aºa de încântatã, nu pricep nici acum de ce, încât a citit-o colegilor mei. ªi eu, în naivitatea mea, chiar am crezut cã sunt talentat. Am început de-atunci sã citesc mai multã poezie decât eram obligat la ºcoalã. ªi sã mai scriu, din când în când, poezie. Iar scrisul ãsta era o adevãratã plãcere, oricât de „nereuºite” ar fi fost poemele scrise de mine. ªi-acum îmi place sã scriu poezie, chiar dacã nu sunt mulþumit de ea, de cele mai multe ori.

Ce s-a întâmplat cu poemele pe care le scriai când erai elev? Le mai pãstrezi? Cine le mai citea?

Poemele de-atunci le mai pãstrez, dar nu le-am mai recitit vreodatã. În vremurile alea scriam cu rimã. ªi multe, multe poezii în formã fixã: sonete, glosse, pantumuri, rondele... Câte-un volum din fiecare. N-am îndrãznit sã scriu poezii fãrã rimã decât mult mai târziu. Doar tatãl meu le mai citea câteodatã. Nu înþelegea nimic din ce scriam.

Dar te susþinea sau te certa cã scrii poezie?

La sfârºitul carierei, tatãl meu era un respectat colonel la securitate contrainformaþii în armatã. Nu ºtiu cum se numea serviciul lui. Tatãl meu încerca sã fie sincer, în neputinþa lui de-a mai pricepe ceva, ºi chiar se credea „comunist”. ªi mai încerca sã mã „convingã” invitându-mã sã ascult Europa Liberã. Sã ascultãm împreunã ºi-apoi sã mã educe din ce-ar bãnui el cã mai crede. ªi ascultam. Nu cred cã numai dorinþa mea de a-mi contrazice pãrintele cu orice chip ºi naivitatea m-au fãcut sã gândesc ºi sã simt cu totul altfel. De ce mi-am adus aminte de întâmplãri care, aparent, n-au nimic cu poezia? Cum am spus mai devreme, nu pricepea nimic din ce scriam. ªi-a-nceput sã scrie ºi el poezie. Ca sã-mi arate cum se scrie adevãrata poezie. Evident, acolo era orice, dar nimic ce-ar putea însemna mãcar o umbrã de poezie. Dacã vroiam sã scriu poezie, tatãl meu gândea cã e bine sã scriu ºi poezie, de ce nu, dar numai cum vroia el. A fost bine cã am gândit povestea asta doar ca pe un joc absurd. I-am simþit „susþinerea” ºi, în acelaºi timp, neputinþa lui de-a percepe mãcar „o micã boare” din tot ce-nseamnã adevãrata poezie. A fost ca un hohot de râs ce m-apuca atunci când nu prea aveam chef de râs. Dar râdeam în hohote.

Cât timp l-ai avut lângã tine?

M-am cãsãtorit când aveam 21 de ani. De-atunci am locuit la socrii mei ºi-apoi în casa mea. Nici înainte tatãl meu n-a putut sã mã influenþeze. Totuºi, presiunea lui „esteticã” asupra mea a scãzut dupã ce m-am cãsãtorit; ne întâlneam mult mai rar.

Întrebãri de la Dan: Care îþi sunt scriitorii apropiaþi? Mai citeºti? Ce anume? Dacã ar fi sã o iei de la capãt ai apuca pe acelaºi drum?

Dupã ce-am citit Panorama poeziei universale contemporane îngrijitã de cãtre A.E. Baconski am rãmas stupefiat de-atâtea „descoperiri” (nicidecum bãnuite de mine) ale acelor alte limbaje poetice. ªi-apoi am cumpãrat toate (sau aproape toate) antologiile de poezie strãinã ºi toate (sau aproape toate) volumele poeþilor strãini contemporani traduºi în limba românã. Eram sedat de amploarea „haosului” lor stilistic. „Construcþiile mele imaginare” despre poezie erau bulversate, într-adevãr. ªi-a fost bine cã s-a întâmplat aºa. Am fost influenþat, mai mult sau mai puþin, cine mai ºtie, de foarte mulþi poeþi. Lista ar fi cam mare ºi, dacã aº aminti acum câteva nume, cu siguranþã aº uita numele altora pe care ar fi trebuit sã-i amintesc. Cât de mult am fost influenþat nu-mi dau seama ºi nici nu prea mã intereseazã. Însã, de câþiva ani buni nu mai pot sã-mi cumpãr volumele pe care aº vrea încã sã le mai cumpãr. ªi chiar dacã mai pot din când în când, nu prea mai gãsesc prin librãrii volumele pe care încã le-aº mai putea cumpãra. Doar internetul mã mai salveazã uneori. ªi câþiva prieteni care îmi mai împrumutã volume cumpãrate de ei, cã n-am cum sã le citesc altfel.

Totuºi, când eram mai tânãr aº fi vrut sã mã fac pictor. Dar n-aveam deloc talent, ºi-atunci m-am oprit. Am luat ºi lecþii de vioarã, dar am încetat din acelaºi motiv. Dacã aº spune acum cã sunt „afon”, nu cred deloc c-aº exagera cu ceva. Doar lectura ºi scrisul mi-au fost ºi încã îmi mai sunt, sã spun aºa, o adevãratã psihoterapie. Plãcerea cititului, amestecatã cu puþin talent pentru a continua sã scriu, sunt de-ajuns ca încã sã cred cã n-aº fi putut face decât poezie. ªi dacã aº mai adãuga ºi efectul „placebo” al cronicilor „favorabile” despre volumele mele, mi se pare, totuºi, normal cã încã mai scriu. Nu cred acum cã aº fi putut face altceva. Poate mã-nºel! Cine mai ºtie?

Când ai publicat pentru prima datã?

Constanþa Buzea m-a publicat prima oarã la „poºta redacþiei” de la România Literarã. Era în anul 1985, parcã.

ªi prima carte?

În 1994. Am publicat, pânã acum, 6 volume de poezie.

Cum s-a împãcat scrisul tãu cu profesia, cu obligaþiile familiale? Eºti genul de scriitor care considerã cã nu a avut suficient timp pentru scris?

La Întreprinderea Electroputere am lucrat destui ani într-un birou împreunã cu multe, multe colege. Acolo nu cred cã aveam de lucru mai mult de douã-trei ore pe zi. În restul timpului se bârfea. Colegele mele erau prinse într-un flux continuu, de neoprit. Ce sã-i faci, se plictiseau ºi ele... M-am adaptat destul de uºor, dar aº fi vrut sã mai ºi scriu în biroul ãla. Aveam destul timp, dar mã bruiau valurile de cuvinte þâºnind din toate pãrþile. ªi-atunci, nu ºtiu cum, am avut o intuiþie: ce-ar fi sã încerc sã scriu poezie din cuvintele pe care le aud? Din cuvintele care, la-nceput, nu mã lãsau sã scriu poezie. A fost un experiment interesant. Pornind de la ce-am încercat, ºi-acum sunt atent la cuvintele celor care vorbesc lângã mine. Cei care vorbesc, de exemplu, la telefonul mobil sunt savuroºi. Trecând peste micile bârfe pe care, inevitabil, le auzi, fluxul acela de cuvinte aparent banal din care þâºneºte, pe neaºteptate, o „scrâºnire” atipicã de sensuri, vine direct dintr-o poezie încã nescrisã. De altfel, mulþi dintre cei care vorbesc la telefon în locuri publice pot fi uºor asemuiþi cu psihoticii care vorbesc singuri pe stradã. Nu-þi trebuie prea multã imaginaþie ca sã faci o astfel de analogie.

Alþi câþiva ani am lucrat singur într-un laborator. Acolo aveam destul de mult timp sã citesc ºi sã scriu în fiecare zi. Copiilor mei le citeam de multe ori din marea poezie când ajungeam acasã. Mi-a fost teamã cã-i voi plictisi, dar nu s-a-ntâmplat aºa.

Am avut timp sã citesc ºi sã scriu. ªi încã mai am. Nu m-am plâns niciodatã.

Cã tot aminteai avalanºa de cuvinte venind dinspre colege: te-a ispitit vreodatã sã scrii altceva? Prozã, teatru...

Teatru am încercat, dar încã nu sunt mulþumit.

Cum scrii? Un poem vine când vrea el sau când vrei tu?

Un poem nu vine când vrea el ºi nici atunci când aº vrea eu. Persoana mea ar putea fi un fel de cutie de rezonanþã care ar reuºi sã filtreze ceva-ceva din ce bãnuiesc eu cã este, într-adevãr, adevãrata poezie. Niciodatã nu mi-am dat seama de valoarea poemelor mele decât foarte vag, fiind luat ostatic de propra-mi scriiturã. Când scriu nu prea mã gândesc, de fapt, la ce scriu, ºi nici nu mã intereseazã valoarea acelor rânduri. Intru în text prin stãrile pe care le am. Ele vin, în acelaºi timp, cãtre textul care parcã se scrie singur, retrãind poveºtile din subconºtientul meu. Apoi trebuie sã uit cât pot de mult ce-am scris ºi sã corectez cândva ce cred cã aº mai putea corecta. Oricum, puterea mea de-a mã autoseduce este limitatã.

Alcãtuieºti un volum din poemele scrise pânã la un moment dat? Sau scrii poemele având în minte o carte?

Când cred cã o poezie scrisã de mine ar putea fi publicatã îmi dau seama, de multe ori, cã mã-nºel. Nu ºtiu dacã ºi fac o gafã când îndrãznesc, pânã la urmã, s-o public. Nu-mi dau seama nici dacã volumele pe care le-am publicat au fost, la rândul lor, o gafã ºi mai mare. Un volum de poezie ar putea avea vreo 50-80 de pagini. Am vãzut ºi antologii ale unor poeþi care depãºesc ºi 500 de pagini. O adevãratã monstruozitate... Un volum de poezie cred cã se poate alcãtui singur dacã poetul îi interzice raþiunii lui sã se amestece prea mult. Un fel de experimentalism al lui cu el însuºi, adãugându-se ºi puterea (atâta cât este) de a seduce, ar fi de-ajuns pentru a alcãtui un volum de poezie.

Ai scris cândva versuri pentru o trupã punk din Craiova? Cum s-a întâmplat?

În anii ’90 era ºi în Craiova o destul de puternicã miºcare punk pe care o frecventau ºi copiii mei. Eram puþin îngrijorat, neºtiind ce se-ntâmplã acolo. M-am împrietenit repede cu ei, ca apoi sã fiu invitat destul de des la întrunirile lor. Câþiva alcãtuiserã ºi-o formaþie punk. Se numea Terror Art. La scurt timp dupã ce i-am cunoscut m-au rugat sã le scriu textele melodiilor pe care le compuneau. Dupã ce melodia era gata, îmi spuneau câte silabe ar trebui sã aibã un vers ºi câte versuri ar trebui sã intre în cântecul respectiv. Înainte de-a începe experienþa aceasta le-am pus douã condiþii: versurile pe care le voi scrie sã n-aibã rime, ºi-apoi sã mã lase sã scriu ce vreau eu. Au fost de-acord ºi m-am apucat sã le scriu. La concertele lor am fost surprins cã spectatorii ºtiau textele pe care le scrisesem. Eu le uitasem deja.

Ce te cucereºte la o poezie?

Poezia altor poeþi, de fapt adevãrata poezie a altor poeþi, aceea care chiar mã cucereºte, este poezia care-mi sugereazã, care-mi impune, care mã obligã sã o recitesc ºi sã o tot recitesc. Cu intuiþia mea aºa de limitatã, atât cât poate ea sã fie.

Ce pãrere ai despre poezia româneascã de astãzi, despre poeþii contemporani? Cum te simþi în „breaslã”?

Poezia româneascã scrisã azi are o uluitoare diversitate. Resorturile intime ale poeziei româneºti contemporane reflectã, poate, reacþia noastrã la criza asta care, parcã, nu se mai terminã. Destui poeþi pe care i-am cunoscut i-aº putea asemui, sã zicem, cu politicienii noºtri. Partidul lor ar putea fi doar poezia lor. Cunosc destul de puþini scriitori care vor sã vadã altceva decît poezia lor. Dar cum nu cunosc personal decât câþiva zeci de scriitori, impresia mea este distorsionatã ºi, evident, fragmentarã. Poeþii de azi ar putea fi asemuiþi cu niºte sectanþi care, la rândul lor, sunt împãrþiþi în alte ºi alte secte. Treaba lor, nu-i aºa? Eu doar mai public din când în când prin revistele literare, ºi câte-un volum de poezii când bãnuiesc c-ar merita. De multe ori am senzaþia cã m-am înºelat. Cum spuneam mai înainte, nu pot prea bine sã-mi percep valoarea poeziilor mele. Oricum, e bine sã mai ºi risc, nu?

Cum aratã o zi obiºnuitã din viaþa ta? Dar una neobiºnuitã?

O zi obiºnuitã din viaþa mea ar începe cu o plimbare prin piaþã pentru a mai cumpãra câte ceva, cu gãtitul mâncãrii din când în când (deºi nici aici nu mã prea pricep), ar putea continua cu lectura unor cãrþi, cu scrierea unor texte care m-ar face sã cred, cândva, cã vor fi chiar poezie adevãratã, cu întâlnirea (destul de rarã) cu câþiva prieteni. Mã mai duc ºi la puþinele manifestãri literare din oraº (ºi asta numai pentru a mai ieºi din casã, probabil).

O zi neobiºnuitã ar putea fi, sã spunem, ziua petrecutã la vreun festival de poezie. Dacã am fost invitat doar de douã ori, acele zile mi s-au pãrut neobiºnuite.

Planuri de viitor?

Nu prea am. Ar fi bine dacã aº mai putea sã scriu. ªi-ar fi de-ajuns...

 

Interviu de Cornel Mihai Ungureanu

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey