•  Marius Dobrin


sus

Marius Dobrin

 

SUA, USA, SUA

 

Înainte de '89 circula o glumã:
“-Ce înseamnã USA?
-Uniunea Sovieticã Ailaltã.”
Acel cuvânt, ailaltã, era esenþial, era precum dincolo.
Mi-am amintit acestea pe când strãbãteam ºoseaua de la Ungheni la Chiºinãu. Fusesem deja dincolo, acum mergeam spre dincoace.

ªtiam deja cum aratã highway, descopeream cã o fostã þarã din conglomeratul sovietic are, precum în America, o ºosea cât se poate de dreaptã, dintr-un material destul de asemãnãtor, trecând razant pe lângã localitãþi. Porumb ºi acolo, porumb ºi aici. Mai verde sau mai uscat, asta e altã poveste. ªosea desenatã prin spaþii largi, aproape pustii.

ChisinauÎn Chiºinãu am oprit lângã trotuar spre a întreba pe cineva despre strada 31 August. Multe ridicãri din umeri, însoþite de zâmbete a scuzã. Apoi un rãspuns constructiv: “Mergeþi înainte, peste trei cartiere”. Cum ai spune în New York, “It's three blocks from here”.
Strada cu pricina e amplasatã central, e importantã ºi e veche, doar numele îi este mai nou. Poate cã aceia care au ridicat din umeri rãmãseserã cu numele vechi, Kiev. Poate cã refuzau semnificaþia zilei de 31 august 1989, ziua în care a fost legiferatã revenirea la limba românã ºi la grafia latinã. Faþã de acum câþiva ani, doar la instituþiile publice mai existã inscripiþii în limba rusã. ªi încã pe acolo pe unde încã nu s-au ºters din pricina uzurii, ori nu au fost înlocuite din inerþia oamenilor. Am poposit în câteva seri la o terasã decoratã cu gust, unde gãseam mereu tineri cu afinitãþi culturale.

ChisinauDe altfel ºi în scuarul din faþã erau postere, inscripþii vopsite pe un calcan, artefacte ingenioase. Iar terasa aceasta se numeºte aºa: Eli-Pili. Un chelner cu pãrul strâns în codiþã a fost o gazdã primitoare, care ne-a explicat cã e un restaurant rusesc, botezat simplu: Am mâncat-am bãut. ªi mai apoi am aflat cã denumirile comerciale de sorginte rusã îºi pãstreazã înþelesul, dar cu grafia latinã prin înregistrare ca marcã. Aºa se face cã acum existã cuvinte ruseºti scrise cu caractere latine, precum odinioarã limba românã era obligatã sã se supunã formei chirilice. Altfel, limba rusã continuã sã existe în Republica Moldova. Aºa cum ºi la Cluj sunt douã limbi uzuale. Am intrat într-un depou, unde am simþit acelaºi miros de ulei ars, ca în vechile fabrici de la noi. Afiºe de protecþia muncii, în ruseºte, de zeci de ani. Muncitori despre care nu puteai spune cã sunt români sau ruºi, decât când veneau spre noi cu zâmbet ºi studiindu-ne. Curioºi sã ºtie cât costã zahãrul pe la noi. Unul, mai mustãcios ºi mucalit, ni-i arãta pe alþii, mai tineri ºi mai nepãsãtori: mancurþi!

Bulevarde cu clãdiri de o eleganþã fanatã, bulevarde ticsite de camioane sovietice încãrcate cu pietriº, cu nisip, cu bolovani sau ciment, aºteptând cumpãrãtori, aliniate ºi rãbdãtoare.
Blocuri comuniste ºi puzderie de microbuze în reþeaua de transport în comun.
Piaþa Centralã, adicã acel soi de corn al abundenþei de legume, fructe, brânzeturi sau carne, e o încântare. Având nevoie de din ce în ce mai mult spaþiu. Acum coabiteazã cu un bazar-labirint. ªi cu o autogarã. Sau, aºa cum se spune pe acolo, cu o garã (de autobuze). Despre pãþania Xeniei, cu gara, vã îndemn sã citiþi aici.
Microbuz lipit de alt microbuz, autocar strecurându-se milimetric pe lângã alt autocar, care nou-nouþ, care de acum cincizeci de ani, într-o babilonie care devine reconfortantã când începi sã înþelegi.

ChisinauPanouri publicitare care îndeamnã la iubirea de þarã, de limbã, semne ale unei refaceri de identitate. Puncte marcate pentru viitoare monumente care sã vorbeascã despre victimele regimului sovietic.
Am mers drept la þintã pentru bomboanele Bucuria. ªtiam despre coniacul Barzã Neagrã, dar am rãmas fãrã grai în faþa atâtor alte mãrci de coniac. Adicã divin. Revelaþia a fost, de data aceasta, vodca Standard, curgând ca un ulei dintr-o sticlã aburitã pe drumul dinspre frigider cãtre masã.

Pentru mine, ca român, o cãlãtorie spre Chiºinãu este ºi o ocazie de a vedea semne ale trecutului, un trecut în bunã parte comun prin constrângeri ºi modelare. De la cenuºiul podului peste Prut, de la câte o stea sovieticã rãtãcitã prin vreun colþ de clãdire pânã la câte-un monument ce mai rezistã stingher. Sentimentul de loc uitat de timp, de stranie pustietate. De pe pasarela peste calea feratã a gãrii Ungheni poþi vedea Prutul. La o aruncãturã de bãþ. ªi vezi cu alþi ochi diferenþa de destin. Te izbeºte aerul militar pe care þi-l inspirã mulþimea de uniforme. Poliþiºti sau militari, cu ditamai caschetele, dar ºi lucrãtori la Cãile Ferate. Uºor poþi cãdea pradã poveºtilor þesute pe seama unui tãrâm despre care mai mult ºtii din zvonuri decât din informaþii reale. Aºa cum poate se întâmplã la fiecare cãlãtorie dinspre Atlantic spre Urali.
Dar mai mult decât orice, o cãlãtorie prin Basarabia are farmec aparte pentru un român: întâlnirea unor cuvinte despre care fie nu ºtie nimic, fie le ºtie altfel. Sã mergi pe strãzi, sã asculþi oamenii, sã citeºti inscripþiile. Un turism de dragul cuvintelor.

SUAÎn Basarabia îmi sunt familiare locurile, dar undeva în Minnesota m-am simþit acasã. De când am vãzut cã stâlpii de pe marginea strãzilor sunt de lemn, aºa cum e acela pe care-l ºtiu în faþa casei mele de pe când eram copil. De când am vãzut florile pe care le avea ºi mama, în mica ei grãdinã ori pe trotuarul nostru. Flori deja uitate pe aici. Acolo, undeva în Minnesota, îºi vedeau netulburate de viaþa lor. Apoi aud ºi acum cadenþa rostogolirii peste rosturile de pe highway ale roþilor atâtor maºini. Mai ales camioane. Amuzantele mutre ale camioanelor americane! Totdeauna strãlucitoare, cu câte o inscripþie personalizatã, cu ºoferul cocoþat în cabinã, fãcând câte un semn prietenesc când trece pe lângã tine. Dar cine nu face un asemenea semn? E de-ajuns sã te uiþi în ochii cuiva ºi ai ºi schimbat un gest, un cuvânt. În spatele hangarului în care aveam de meºterit, un val de pãmânt acoperit cu iarbã tunsã, ca mai toatã iarba de pe-acolo. Pe linia dintre vecini, tufe de zmeurã, buruieni, copaci. Cu o viþã de vie rebelã, întinzându-se pe crengile copacilor vecini. Dar nu mai sus decât se tot cocoþa o veveriþã. Una suratã aceleia din curtea prietenului meu, Tom. Din curtea lui dar ºi din cea a vecinului sãu. κi croise galerii pe sub gard. κi croise teritoriu pânã pe strãduþa de alãturi.

SUAStãteam în curtea din spate, auzeam uruitul aparatelor de aer condiþionat de la vecini, iar noi, la o bere Nosferatu, povesteam.
Tom mi-a arãtat pietrele cu care a pavat. Eu am sãrit sã-i zic de ale mele. Tot aºa, mutate câþiva metri, de mult, din stradã, unde îºi pierduserã rostul, în curte, unde ºi-l regãsiserã. Acum, trotuarul de asfalt din faþa casei era însemnat cu cretã: primãria a decis cã e timpul unei renovãri. Factura va ateriza pe masa lui Tom.
Pe un stâlp, un afiº reaminteºte celor din cartier sã fie vigilenþi, sã anunþe orice li se pare suspect prin jur.
În schimb, eu am cãutat din priviri pe unul dintre vecini, cu care fãcusem cunoºtintã în primãvarã. Însã era duminicã seara, oameni nu se zãreau deloc.
Poate la televizor, poate în restaurante. Pentru vreo mâncare preferatã, ºofând mile bune ca sã ajungã în vreo localitate precum Miesville. Cu 125 de locuitori, aºa cum scrie pe panoul de la intrare.

SUAPrivind la maºinile din parcarea restaurantului, la mesele pline din cele douã saloane, e limpede cã numai clienþii ar face cât încã o localitate. Adesea, oameni în vârstã. Cu paºi mãrunþi, dar cu plãcerea simplã a unei mese în oraº. Pentru o carne de vitã înãbuºitã, mai mult sau mai puþin pãtrunsã, acoperitã de sosuri mai degrabã dulci. Cu o salatã ca introducere. Cu un vin local, dar noi, micul grup de români ajunºi pe meleagurile alea, am fãcut o pasiune pentru berea tip Pale Ale: Alaskan ori Summit. Eu am pendulat între Samuel Adams ºi Schell's Firebrick.
În grill-barul din downtown, Mill Street Tavern, bãieþii care se îngrijeau de clienþi ne salutau cu bucurie. Ne-am declinat numele ºi ne-am amuzat de pronunþia în limba celuilalt.
De altfel, în micul orãºel din Minnesota mulþi oameni au vrut sã ºtie de unde sunt, cum mã cheamã, cum e în România, cum mã simt în America. De-aº fi avut timp, aº fi aflat multe poveºti. Cum un fost ºofer pe un autobuz ºcolar se plictisea acum la tejgheaua unui magazin de tricouri. Un magazin, pe colþ, fost cândva de pompe funebre. ªi în care am coborît la subsol, unde familia fostului ºofer croia acum tricourile ºi le imprima cu numele oraºului. Prin vitrine scria: buy local. Aºa am fãcut.

SUAAm intrat ºi la Hardware. Cum scria nu doar pe firma cea nouã, dar ºi pe cãrãmizile clãdirii de peste o sutã de ani. Pereþii acoperiþi de etajere pânã în tavan, ticsiþi cu ceea ce noi numeam odatã o mie ºi una de articole. Lângã cassa, un bãtrân cu ochi vioi, m-a întrebat dacã ºtiu germanã. ªi m-a invitat sã scriu în caietul deschis oaspeþilor. Pãrea cã ºtie poveºtile rãzboiului. În toate zilele acelea, din America, am simþit cã sunt într-un film. Ca atunci când într-un vis îþi sunt cunoscute locurile în care, ºtii bine, n-ai mai fost niciodatã. Priveam casele atât de cunoscute, cu prispã ºi balansoar, cu steagul fluturând la intrare, cu lumini discrete de când se lasã seara, fãrã perdele. Mergeam pe marginea drumului ºi mã salutam cu ºoferii ce priveau miraþi (pieton? acolo?!) ºi mã salutau cu simpatie. Am intrat în cimitirul ce avea o inscripþie la intrare, rugãmintea de a nu aduce decât flori naturale. Pietrele funerare, de-o palmã deasupra pãmântului, se pierdeau prin iarbã. Multe steguleþe ºi multe însemne militare. ªi multe nume scandinave. Încât atunci când bãtrânele sprintene de la Antiques, voind sã ºtie de sunt plãtitor de taxe, au comentat cã sunt mari dãrile în Scandinavia, am priceput repede cã m-au crezut vreunul din locurile de unde au emigrat cu ani ºi ani în urmã. Iar dacã m-am bucurat o datã sã fiu luat drept scandinav, drag mi-a fost ºi a doua oarã când ospãtãriþa, în volbura unui restaurant plin de nuntaºi, trezindu-se cu grupul nostru la o masã, a fost convinsã cã suntem texani.

Am îndrãgit oamenii aceia. Ospãtãriþele, ca niºte mãtuºi, de la Country Chicken, unde am vãzut ce înseamnã un breakfast american luat pe îndelete într-un ambient familial, ne învãþaserã tabieturile. Dee Dee era dispusã chiar sã înveþe o reþetã de la noi, oricât de exoticã i-ar fi pãrut. Doar tatãl ei era din Rocky Mountains ºi a vãzut multe.

SUAOameni cu simplitate. Cu bucurii, cu tristeþi. În duminica petrecutã la Tom, pe iarba verde dintr-un parc, o familie numeroasã de mexicani ieºise la un barbeque. Câþiva paºi mai încolo, un loc de joacã unde pãrinþi sau bunici ieºiserã cu câþiva þânci. Pe holurile pustii ale unor clinici celebre rãsunau paºii unor rãtãciþi, dar puteai ghici sentimentele dintr-o zi de luni pânã vineri, în sala cu scaune aranjate ca la un spectacol, unde oameni de toate culorile, într-un decor de toate culorile, aºteaptã rezultatele unor analize.
În multe locuri, cã e vorba de un restaurant, de o clinicã ori de un oraº, la loc vizibil este un semn de la fondatori: vreun bucãtar, vreun doctor, vreun morar. O fotografie, un text, poþi afla povestea.
Ziua Recunoºtinþei este în fiecare zi.


Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey