•  Cosmin Dragoste
•  Xenia Karo


sus


Cosmin Dragoste


Erorile ciclice ale celor care fac istoria,
sau despre iubirea de aproapele ºi de trecut




Catalin Dorian FlorescuCãtãlin Dorian Florescu, Jacob beschließt zu lieben
C.H. Beck, München, 2011, 403 pagini

Romanul cu numãrul cinci al lui Cãtãlin Dorian Florescu, Jacob beschließt zu lieben (Jacob se hotãrãºte sã iubeascã), continuã tentativa autorului începutã cu Zaira (2008, C.H. Beck), anume aceea de a oferi o frescã generaþionistã a unei familii, a unei regiuni ºi, prin extrapolare, a unei þãri. Dacã în Zaira, cronica de familie (cu destule pãrþi artistice redutabile, care se susþin pertinent, dar ºi cu altele care prezintã vizibile deficienþe de credibilitate, precum ºi câteva tuºe trasate mai în grabã) cuprindea câteva decenii (perioada interbelicã româneascã pânã în prezent), în Jacob beschließt zu lieben scriitorul originar din Timiºoara este cu mult mai curajos, mai inovator, înglobând în povestea sa secole întregi, din þãri diferite, ducând la extrem o genealogie care sã poatã explica istoria unei comunitãþi, a unei familii, a unui destin naþional tragic, cu repercusiuni dezastruoase asupra celui la nivel de colectivitate micã ºi a celui individual.

În anul 1772, primãvara, în satul Triebswetter (Tomnatic) din Banat poposesc cei dintâi 200 de coloniºti, germani ºi francezi, plecaþi din zonele apusene ale Sfântului Imperiu Roman de Naþiune Germanã, aflat sub conducerea autoritarã a Mariei Tereza. De aici, perspectiva temporalã variazã continuu, de la Rãzboiul de 30 de ani, cu toate privaþiunile ºi grozãviile lui, pânã la perioada interbelicã româneascã, ajungând apoi la cea postbelicã, în care comunismul face ravagii în România mai rãu decât ciuma în conflagraþia mai sus menþionatã.

Romanul lui Florescu debuteazã, la propriu ºi la figurat, furtunos: o furtunã face ravagii în Triebswetter, în miezul lui iulie 1924. Fulgerele puternice lovesc gospodãria „americancei”, a Elsei Obertin. În mijlocul ruperii de nori devastatoare, în sat îºi face apariþia un strãin, un sas apãrut de nicãieri, Jakob, care, de la bun început, asemenea lui Ion din romanul lui Rebreanu, se dovedeºte a fi foarte sigur pe el, hotãrât, dincolo de orice impedimente, sã-ºi atingã scopul. Iar þelul sãu nu este altul decât sã se însoare cu celebritatea localã Elsa ºi sã devinã stãpân peste proprietãþile acesteia. Jakob, a cãrui origine ºi al cãrui trecut rãmân permanent învãluite în mister ºi într-o ceaþã care lasã mereu sã se bãnuiascã anumite lucruri necurate, are o adevãratã artã de persuasiune care, combinatã cu dârzenia lui, îl fac, în foarte scurt timp, sã obþinã ceea ce nimeni din sat nu ºi-ar fi imaginat: mâna frumoasei Elsa, dar ºi banii ºi proprietãþile celei întoarse de curând din America, despre care el citise într-un ziar local, astfel venindu-i ideea de a merge la ea, cu scopul de a o cuceri (într-o manierã frustã, trebuie sã recunoaºtem, lipsitã de gesturi mãreþe ºi de orice romantism, în ciuda apariþiei personajului în sat, oarecum forþate, încadrabilã într-o schemã romanticã sau preromanticã). Perfect calculat în tot ceea ce face, Jakob va avea degrabã ºi un moºtenitor, Jacob. Jakob nu se mulþumeºte doar cu averea dobânditã prin cãsãtorie, ci se gândeºte s-o înmulþeascã. Spiritul capitalist îl face sã înceapã afaceri la Timiºoara, unde îºi petrece majoritatea timpului, în vreme ce soþia ºi micul Jacob (pe care îl considerã un urmaº nevrednic al sãu, deoarece copilul, care nu este dotat cu o forþã fizicã ieºitã din comunã, are înclinaþii intelectuale ºi este o fire mai degrabã meditativã, decât una de acþiune) rãmân în Triebswetter. Ajutorul de nãdejde al lui Jakob devine Sarelo, fiul þigãncii Ramina, un individ cu sânge iute ºi descurcãreþ în orice situaþie. Persistã în continuare o mare umbrã asupra trecutului despre care Jakob nu spune nimic ºi care este reconstituit din presupuneri, veºti contradictorii colportate de oameni, din ºtiri la mâna a doua, care contureazã un portret controversat al acestui alogen.

Perioada interbelicã pune capãt pãcii din mediul multicultural al Tomnaticului: þiganii din sat sunt deportaþi, încep epurãrile etnice (în cadrul cãrora va fi ucisã ºi Katica, micuþa sârboaicã, prima dragoste a lui Jacob). Acum se deschide ºi prima „falie”, cu efecte existenþiale zguduitoare în viaþa lui Jacob: în faþa autoritãþilor venite sã ia oamenii pentru deportare, Jakob afirmã cã Sarelo este fiul sãu, astfel încât Jacob va fi cel ridicat ºi deportat. Calculele lui Jakob sunt pragmatice ºi nu implicã vreo urmã de sentiment: Sarelo posedã atuul forþei fizice, astfel încât este un element necesar în afacerile sale, în vreme ce Jacob este un element de care se poate oricând dispensa. Dacã în Wunderzeit ºi Der kurze Weg nach Hause aveam de a face cu adevãrate monumente ridicate tatãlui, vãzut în ipostaza unui model uman peren, capabil de sacrificiu de sine în favoarea fiului,  acest roman al lui Florescu aduce în prim-plan o altã faþetã a relaþiei tatã-fiu, care este foarte problematicã, tensionatã, diferenþele de înþelegere ºi de apropiere a lumii conducând la grave rupturi ontice ºi precipitând evenimentele cãtre un final dezastruos.

Deportarea este, de fapt, debutul formãrii propriu-zise a lui Jacob. Povestea aventurilor legate de deportare constituie adevãratul Bildungsroman al lui Jacob, care trebuie sã înveþe sã supravieþuiascã ºi sã trãiascã. Jacob reuºeºte sã evadeze din trenul cu deportaþi, rãtãceºte zile întregi pe câmpuri îngheþate ºi este gãsit mai mult mort decât viu de un preot, care îl va adãposti în casa lui, în schimbul ajutorului dat de fugar în munca depusã de cleric: anume de a strânge oseminte umane dintr-un mormânt comun, de a le curãþa ºi de a le îngropa creºtineºte. Dar ºi aici, Jacob este smuls din liniºtea sa, întrucât este recunoscut de bãtrânul þigan care face sicrie pentru preot: acesta îi cere sã pãrãseascã locul, nu înainte de a-i dezvãlui un secret: ºi Sarelo este fiul lui Jakob, care, în tinereþe, se iubise cu þiganca Ramina.

Ajuns în Timiºoara, Jacob devine o vreme „vehiculul” regelui cerºetorilor, Muscã, un olog care trebuie purtat în spate, fiind în imposibilitatea de a se deplasa. Cãtãlin Dorian Florescu dovedeºte cã stãpâneºte arta de a face vii mediile descrise, fie ele rurale, sau urbane. Timiºoara din Jacob beschließt zu lieben este la fel de plauzibil ºi de colorat redatã precum Tomnaticul, mediile prin care Jacob se miºcã ghidat de ciudatul ºi infernalul Muscã, contureazã un tablou veridic al urbei de pe malurile Begãi.

Dupã ani de peregrinãri ºi de aventuri, Jacob revine în Tomnatic, pe care îl gãseºte radical schimbat de orânduirea comunistã. Discrepanþa între satul ºtiut de bãiat ºi cel actual este prea mare ca sã poatã fi integratã într-un sistem propriu de valori. Tatãlui sãu, Jakob, îi fusese luatã averea de cãtre Sarelo, care, la rândul sãu, o pierduse în favoarea comuniºtilor. Comunitatea germanã din Triebswetter se hotãrãºte sã emigreze în Germania, sã revinã la izvoarele de unde plecase cu circa douã secole în urmã. Numai Jakob doreºte sã rãmânã în sat, împiedicându-l ºi pe fiul sãu sã pãrãseascã România (reclamã autoritãþilor comuniste cã Jacob este un fugar din trenul deportãrii). Este a doua trãdare a tatãlui, care acþioneazã egoist: rãmas fãrã Sarelo, ºi-l doreºte pe Jacob alãturi de el. La puþin timp dupã aceastã nouã rupturã în relaþia tatã-fiu (care începuse sã funcþioneze pe niºte coordonate ale normalizãrii dupã revenirea lui Jacob în Tomnatic), cei doi sunt deportaþi în Bãrãgan, împreunã cu alþi etnici germani din România, sub pretextul „vinei colective”.

Dincolo de cadrul narativ relatat anterior, romanul, care alterneazã naraþiunea la persoanele 1 ºi 3 singular, „se joacã” inspirat cu spaþiul ºi timpul. Acþiunea este permanent interpunctatã cu episoade din secolele 17 ºi 18, care îi au în centru pe predecesorii din Lothringen ai familiei Obertin, Caspar ºi Frédéric. O tentativã temerarã, foarte riscantã, care îl putea costa scump pe Florescu în cazul unui eºec: însã autorul câºtigã suveran acest pariu, conturând atmosfera halucinantã a rãzboaielor civile, a dezumanizãrii, într-un decor metopic, aproape atemporal, cu o atmosferã a ceþurilor veºnice, în care oamenii pâlpâie spectral prin peisaj. Apoi este descris drumul plin de peripeþii ºi de sacrificii pe Dunãre, pânã în Banat, o comunitate dezrãdãcinatã, care îºi gãseºte loc la marginea unui imperiu, într-o zonã strãinã ºi ostilã.

Nu degeaba desemnatã cartea anului 2011 în Elveþia, cartea lui Cãtãlin Dorian Florescu este o revanºã a autorului faþã de sine dupã Zaira, dar ºi un tablou comunitar generaþionist polimorf, plurisemantic, cu o sumedenie de posibile unghiuri de atac. Peste 300 de ani de istorie turbulentã manevraþi riguros, atent, talentat de cãtre scriitorul capabil sã managerieze naraþiunea atât pe spaþii extinse, cât ºi pe cele reduse. Un roman care atrage atenþia asupra ciclicitãþii istoriei, asupra faptului cã, în ciuda repetabilitãþii evenimenþiale, nimeni nu pare dispus / capabil sã înveþe din erorile majore.

 

Comentarii cititori
sus


Xenia Karo

 

Ploua, ce ploua, // parcã lãtra
                                         („Sfântul Ioan, patronul”)

 

Liviu Ioan StoiciuLiviu Ioan Stoiciu, Substanþe interzise, Editura Tracus Arte, colecþia Neo, Bucureºti, 2012


Dedic poeziei prima intervenþie publicisticã din acest an. Îmi este greu pentru cã nu mã pãrãseºte sentimentul zãdãrniciei. Nu ºtiu ce ºanse sã-ºi întâlneascã cititorii are cartea pe care o pun pe raft acum. Fãrã prea multe librãrii ºi librari (doar cu critici ºi editori) e greu sã întrevezi ceva în bezna tirajelor. Nu-i bai, în bezna asta multe înfloresc.

Totuºi, cred cã se cuvine sã scriu acum despre poezia lui Liviu Ioan Stoiciu. Despre el se poate vorbi mult. Cãutãrile sale oferã deschideri câte vrei în aºa fel încât sã-þi faci de lucru criticesc dupã pofta inimii. Pânã acum, criticii l-au vãzut când post-expresionist (evident, Al. Cistelecan), când postmodern pur (Gheorghe Perian, Mircea A. Diaconu), iar lui Andrei Bodiu i se pãrea cã Liviu Ioan Stoiciu „descoperã un nou drum”, dupã Poemul Animal.

Liviu Ioan Stoiciu (http://www.liviuioanstoiciu.ro/) nu-ºi poate lua ochii de la grotescul existenþei materiale în niciuna dintre poeziile sale, dupã cum nici nu se crispeazã ºi începe sã-l provoace cu tãiºul precis al ironiei. Aºa îl recunoaºtem ºi în volumul de faþã. Citim aici poezia împreunãrii trupului cu pãmântul, prin care se zãmislesc „substanþele interzise” ale reveriei, ale eternei prefaceri ºi reîntoarceri.

Structurat pe trei paliere - Cu mâna pe inimã, Parcela K, Hai cu tata - discursul ia ritmul unei rãtãciri între explicaþii ºi intuiþii. Din aceastã perspectivã, volumul îmi pare transcrierea ºi interpretarea unui moment, ale cãrui foiþe se lasã desfãcute doar de creierul de poet. Fiecare text este „un montaj mintal” (Singur), este o contemplaþie din diferite locuri (mai apropiate sau mai îndepãrtate), mai atentã sau mai pierdutã în reverii a momentului în care oamenii pe rând sau pe epoci ajung pe buza gropii în care, nu-i aºa?, îºi vor dormi somnul de veci.

În primul grupaj sentimentul zãdãrniciei, al predestinãrii ºi conºtiinþa morþii adunã cadru cu cadru filmul pulverizat al eternei apocalipse, care se tot desfãºoarã de la Ieºirea din Egipt (O lãcustã) ºi pânã la cuvântul Noului Testament (Sfântul Ioan, patronul).

Predestinarea (baterea în cuie) lasã doar victoria unei ocheade aruncate cãtre viitorul, oricum repetitiv. Totul - lumea, fiinþa - este o moarte continuã, o dematerializare în ritmurile tãcute, dar monstruoase ale materiei. Omul nu intrã în pãmânt pur ºi simplu, ci „se scurge”, într-un dans al dezlipirii de viaþã, se „dematerializeazã”, nu îngheaþã pur ºi simplu înainte de a intra în putrefacþie:

...Arºiþã.

a sufletului impregnat cu evenimente trecute: bat câmpii,
îmi vine sã mã omor.
Mi-am pierdut ºi ultimul dram de candoare... (Ultimul dram de candoare)

Grupajul secund cuprinde lumea din Parcela K. Aici, pe terenul forþelor vitale (Ka) se dã bãtãlia alegerii îngerilor dintre demoni. Exorcizarea ºi ieºirea din lume par stãri identice. Ambele sunt însã stãpânite de brutalitatea materiei:

Parcã se simte mort un pic, nu mort, ci
Dematerializat, înainte de soroc, îmbãtrânit brusc, nu se
Poate, e beat? Vedeþi cum îl boceºte fosta
Iubitã, cu pãrul despletit. Crede cã i se refac
biocâmpurile, de fapt. (Vasile).

Parcela K este zona incantaþiilor de sfârºit ºi de început de lume. Numai cuvântul scris mai þine împreunã Geneza ºi Apocalipsa:

Fizician, totuºi, nu metafizician, citeºte ce scrie pe
cruce, nu-i vine sã creadã, viseazã? /.../
Ajuns în halul ãsta pentru cã nu-ºi mai înþelegea propriul
scris, dar înþelegea scrisul unui
„grup arhaic de iniþiaþi”, cum le spunea...
Scrisul, o linie în zig-zag: ce-i amintea de aþa morþilor (Din parcela K)

În ultima parte sunt adunate flash-uri de imagini ºi sunete de dincolo de „fenomen”, adicã regresie istericã, adicã moarte (M-am stricat), pe tãrâmul postsenzorialului. Dupã cufundarea în întunericul viscolit al sinelui („Înlãuntrul/ nostru e viscolul” - Iarba elefantului), apare firescul prãbuºirii în terestru:

...Totuºi, nu

vã aventuraþi: rãmâneþi
sã aºteptaþi Luna întâi ºi pândiþi vocile crude ale
celor ce au venit înaintea dumneavoastrã
pe aici. Hãituiþi cu torþe pânã pe culmea unui mal
prãpãstios, de unde

animalele se aruncã în gol. (Oamenii viitori)

Stilistic, îl recunoaºtem pe Liviu Ioan Stoiciu în spatele fiecãrei construcþii cioplite cu tãietura finã a ingambamentului. Poetul þine sã dea semne cã simte limbajul ºi-l dominã. Îl regãsim la fel de prins în lupta cu armoniile, cu perfecþiunea rostirii. Fiecare cuvânt pare lãsat în paginã atâta timp cât pulseazã în el ritmul rostirii, duhul repiraþiei. O poezie a vremurilor noastre, a tenebrelor noastre, chiar dacã se gãseºte în refuz reciproc cu hipermarketurile.


Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey