•  Flori Bãlãnescu
•  Valentin Boiangiu
•  Andreea Bratu
•  Ioana Geacãr
•  Mircea Gheorghe
•  Adrian Rezuº
•  Lorena Stuparu


sus

Ce (ne) mai este adevãrat astãzi?

(X. K.)

Comentarii cititori
sus

Flori Bãlãnescu

 

Ce (ne) mai este adevãrat astãzi? Ce a fost întotdeauna. Cred cã de aceea aspirãm, unii dintre noi, la aflarea, conservarea ºi practicarea Adevãrului. Dacã îþi asumi principii universale nu ai cum sã cauþi altceva, decât sã afli ºi sã lupþi pentru ceea ce este adevãrat în jurul tãu ºi spre binele Celuilalt. Adevãrul înseamnã memorie. Dacã ai o memorie amneziatã, deformatã, manipulatã, reeducatã, înseamnã cã nu ai învãþat încã sã cauþi sã gândeºti ºi sã trãieºti în normalitate. În firesc.

Cred cã istoria ne oferã atâtea exemple despre semnificaþia adevãrului/ adevãrurilor câte nu putem noi asimila. Nimic nu s-a schimbat de când omenirea are memorie, cu excepþia mijloacelor (tehnicilor) de prelucrare a realitãþii, deci de percepere ºi asumare a ceea ce trãim în mod direct ori ni se sugereazã subliminal. Or, dacã secolul XX, în care ne-am nãscut majoritatea celor care încercãm un rãspuns la aceastã întrebare, a fost catalogat cel mai sângeros, cel mai criminal, din istoria omenirii, se datoreazã nu neapãrat numãrului imens de morþi, cât metodelor folosite pentru atare atrocitãþi.

Ca sã rãspund mai exact la întrebare: Ceea ce ar putea tinde azi spre adevãrat este efortul de restaurare a memoriei crimelor ºi victimelor acestor crime ale secolului XX, fãcute în seama ºi în dreptul unor ideologii mincinoase ºi criminale.

Comentarii cititori
sus

Valentin Boiangiu

 

Baudrillard a zis cã: „There is not real world”.
Adevãrul e cam ca arta - îºi schimbã valorile ºi scara ierarhicã în concordanþã cu mersul societãþii. E o metaforã.

Din nou aceastã întrebare e prea ambiþioasã în complexitate ºi ar trebui menþionat ce se urmãreºte cu ea.

Adicã iarba pe care calci, de exemplu, în parc, este realã când o calci tu. Dar adevãrul portretizat de media trebuie interpretat. Chiar ºi iarba de pe google images trebuie interpretatã.
Eu cred în adevãruri ºi în altele nici nu vreau sã cred. ªi sunt ok cu asta.

În post-modernism, filozofic vorbind, trãim într-o lume ºi într-un mod pluralist, deci, simplu ºi general, adevãrul e pluralist în manifestare ºi percepþie. Adevãrul, ca ºi alte noþiuni abstracte ale vieþii, îºi schimbã înfãþiºarea în concordanþã cu timpurile.

Comentarii cititori
sus

Andreea Bratu

 

Adevãrul gol-goluþ

 

Adevãrul-adevãrat sperie. Doare. Supãrã. Intrigã ºi deranjeazã, ca un corp gol-puºcã ce ziua în amiaza mare, chiar în sfânta Duminicã, se plimbã dezinhibat prin faþa ochilor noºtri increduli ºi vexaþi (în afara cazului în care corpul se întâmplã sã fie cel numit Marina Abramoviæ, poate). Toate astea, pentru cã, exhibat fãrã ruºine ºi fãrã teamã, nu mai lasã loc de nimic: anuleazã speranþa cã poate ceva-ceva s-o ascunde totuºi dincolo de ce vedem, ceva ce putem diseca, analiza, interpreta dupã bunul nostru plac ºi reaua noastrã curiozitate.

Pânã la urmã, adevãrul-adevãrat rãmâne doar o noþiune abstractã, un cuvânt presat ºi scurs de sevã în ierbarul vetust al limbilor noastre de mult rãstãlmãcite. În realitate, adevãrul meu e altceva decât adevãrul tãu, ºi adevãrul nostru nu seamãnã tot timpul cu adevãrul lor. Decupãm, sortãm ºi combinãm artistic sau instinctiv doar ceea ce ne convine din Adevãrul întâmplat, recompunându-l aºa cum ne serveºte interesele ºi liniºtea. Îl învãlurim în feregea ori într-o burka azurie, îl camuflãm aºa cum ne pricepem, lãsând la vedere doar atât cât sã parã acceptabil ori util la un moment dat.

ªi-atunci, ce mai rãmâne cu-adevãrat adevãrat în jurul nostru? Cariera de succes a unui om de afaceri, clãditã pe mici neadevãruri strategic plasate ºi dospite pânã la compromisuri ºi ºantaj? Promisiunea de mai bine a vreunui politician, vândutã în culisele unei emisiuni la orã de maximã audienþã? Jurnalele TV ºi editorialele filigranate indecent pentru a mângâia obrajii ziºi subþiri ai unora ºi altora? Mariajele de peste cincisprezece ani târâite de ochii lumii, ºi trãite altfel ºi aiurea dupã bunul ºi desul plac al lui (sau al ei)? Denumirile pompoase de cursuri ºi materii care nu te (a)duc nicãieri, dar te îmbracã în diplome ºi certificate? Oamenii în uniforme de tot felul ºi menirea lor peste care s-au aºternut praful, oboseala, blazarea, uitarea?

Ce ne mai rãmâne? Poate doar oglinda (pentru cã priviliegiul lui Dorian Grey nu ne e la îndemânã). Deºi, aºa cum spunea eroul cãrþii mele preferate, „e oare adevãrat cã mã înºel mereu?”*

*Les Egarés, Frédérick Tristan 

Comentarii cititori
sus

Ioana Geacãr

 

Viaþa ca art performance
 

De la Nucet pânã în Gara Targoviºte niºte bãtrânei s-au tânguit de lucrurile care nu mai sunt ca altãdatã, nu mai sunt adevãrate. Sucul ãla galben, aromat, cu gust bun, pâinea neagrã pe care o mâncai jumate pânã ajungeai acasã, acum e doar coaja, înãuntru doar miez rarefiat, dacã apare un produs nou repede i se schimbã gustul, “de parcã, mã, ar fura ingredientele ca pe vremea lui Ceauºescu, de parcã le-ar cãra acasã pe sub fuste”, ori scot din gramaj dupã ce au atras cumpãrãtori, în loc de cozonac cu nucã, cozonac cu o cremã de fãinã ºi aromã de nucã” , bomboanele fondate cu gust pregnant de nucã s-au transformat în ceva zaharos însoþit de un pic de esenþã de migdale chipurile, laptele e un lichid amar dupã termenul de valabilitate, chiar  dacã-l pui la acrit tot amar ºi cu bale se face, cu bale mari, mã, în magazine gãseºti doar jambon fumé, aratã-mi tu neafumat în þara asta! L-or fi fãcând mai repede aºa? Dacã te duci la poºtã sã ceri timbre sã trimiþi un plic, vânzãtoarea îþi dã timbre fiscale, farmacista nouã habar n-are sã-þi recomande ceva, ca aceea veche. 

Nevastã-mea, cum vede  o înmormântare, zice:  hai ºi noi lângã bocitoare, sã plângem, ne mai descãrcãm fãrã sã se uite lumea la noi.

Dacã trebuie sã cumpere ceva de bumbac, preferã coada de la second handul zis “Visul imaginaþiei”, din Micro XI, de dimineaþã, cu câteva ore se aºazã la coadã înainte de ora de deschidere pentru lucruri cu adevãrat din bumbac “cã în comerþul nostru socialist” toate produsele sunt chinezeºti, scrie pe etichetã bumbac sutã la sutã, dar nu au neam bumbac! Aºa a aflat, stând la coadã,  sã facã ciorbã de oase fierte de douã ori, dupã ce le-a fiert o datã, le bagã la congelator ºi le fierbe ºi  sãptãmâna viitoare în altã ciorbã, doar atât merg, de douã ori.

Nu mai existã niciun gust aparte, nicio reþetã nu mai e respectatã, prãjiturile par fãcute cu aceleaºi ingrediente cu alte mici adaosuri, mezelurile au cam acelaºi gust afumat excesiv ºi acrisor, mã, ºi salamul, ai vãzut? Mai demult îl tãiai feliuþe ºi mâncai cu tot cu maþ, acum nici mãcar cu cuþitul nu poþi sã tai plasticul în care e înfãºurat, darãmite sã-l mai ºi mãnânci, omori pisica cu plasticul ãla!”

Ritmul  consumului e mare, conteazã cantitatea, nu calitatea, îhâm.

De fapt, altceva voiam sã scriu, dar am apucat din greºealã pe alt drum:

Adevãratã este doar arta pe care o creezi, adevãrat trebuie sã rosteºti, sã bolboroseºti în scrisul tãu, acolo doar trebuie sã fii credibil, altfel, realitatea e teatralã, cum ieºi afarã din casã ºtii cã trebuie sã joci un rol în fiecare zi ºi trebuie jucat bine, pentru cã ai ºeful politic director, care spune azi ceva ºi mâine contrariul (eºti pregãtit sã joci mingile astea?), pentru cã trebuie sã supravieþuieºti comunicând cât mai puþin, pentru cã doctorul supraaglomerat þipã la tine, cã vânzãtoarea te pune sã iei ce-þi dã ea, nu ce pofteºti, cã obiectul ãla era la rând, dacã nu þi-l dã la rând se stricã, pentru cã prietenii se uitã ciudat când îi abordezi, pentru cã ieri, când deschideai uºa constatai cã locuieºti pe strada aia ºi azi, când deschizi aceeaºi uºã, vezi cã deja strada s-a schimbat. Un rãspuns trebuie sã ai, sã improvizezi la tot pasul, viaþa ca art performance îþi cere dãruire totalã, potrivire pe calapod.

Viaþa  asta nu e viaþa mea, dar seamãnã cu ea.

Comentarii cititori
sus

Mircea Gheorghe

 

O certitudine și douã atitudini

 

Nu cred cã trãim într-o epocã favorabilã certitudinilor. Și asta nu de azi, nu de ieri, ci de vreo cîteva zeci de ani încoace. Și nu e vorba doar de certitudini individuale ci, mai ales, de mari certitudini colective - naționale, internaționale, mondiale. Nicio valoare „definitivã” „certã” de dinaintea celui de-al doilea rãzboi mondial nu s-a pãstrat ca atare dupã. Și niciuna dintre certitudinile din primii ani postbelici din deceniul al cincilea din secolul trecut nu s-a pãstrat nealteratã peste zece, douãzeci, treizeci de ani. Anii ’80 au consemnat prãbușirea mondialã a sistemului comunist. Și o datã cu el  a dispãrut o retoricã, o ideologie, o filozofie economicã, un stil de viațã și de gîndire, o tipologie moralã, un univers de fantazare pentru lumea din afara lui. Cu zece cincisprezece ani înainte, prin anii ’60 și ’70, toate pãreau valabile pentru cel puțin cîteva generații.

Dar vorbim de certitudini pozitive și certitudini negative. La sfîrșitul anilor ’80, certitudinea cea mai clarã, cea mai evidentã era o certitudine negativã și anume cã societatea româneascã este blocatã și prãbușitã în mizerie economicã din cauza conducerii comuniste. Certitudinile pozitive au apãrut imediat dupã implozia regimului. Dar ce a mai rãmas din ele la aproape un sfert de secol de la execuția lui Ceaușescu? Mult prea puțin. Nu știu care e diferența dintre un tînãr care are acum 20-23 de ani și un tînãr care avea aceeași vîrstã în 1990. E de presupus cã tinerii din 1989-1990 aveau certitudini mai multe și poate mai generoase. Sau mai patetice și mai radicale.  Nu fiindcã erau mai buni, ci fiindcã momentul istoric pe care-l trãiau era propice tuturor iluziilor. Ori de la iluzie la certitudine trecerea e ușoarã și se face în mod natural.

Tot ce a urmat nu a fost decît un proces cînd lent, cînd accelerat de eroziune a acestor certitudini. Au apãrut nuanțele, oportunismele politice, corupția, incompetența, demagogia, reaua credințã etc. care le-au subminat. Astfel, a fost o vreme cînd primirea în Uniunea Europeanã pãrea o soluție sigurã pentru înlãturarea tuturor disfuncțiilor societãții românești și pentru intrarea definitivã a țãrii într-o erã de prosperitate. În zilele noastre,  dupã tot ce s-a petrecut în Grecia, dupã recesiunea care a lovit țãri mult mai puternice economic decît România, precum Italia și Spania, dupã tulburãrile sociale care sub o formã sau alta au cuprins majoritatea capitalelor europene, certitudinea prosperitãții este mult mai puțin evidentã. Așa încît nimic nu ne garanteazã cã valorile în care credem astãzi cu o siguranțã inebranlabilã (dacã existã asemenea valori și dacã noi credem în ele) vor fi la fel de certe și pentru cei de dupã noi. Și acest sentiment al provizoratului, al condiționãrii istorice schimbãtoare este, pentru cine-l trãiește, o sursã de scepticism. Nu se mai poate crede în nimic fãrã nici o umbrã de îndoialã.   

Evident nu e nimic original într-un asemenea punct de vedere. Ideea istoricitãții valorilor (de tot felul, inclusiv a celor literare) este de multã vreme un loc comun. E un loc comun dar totodatã și o certitudine universal valabilã, și în timp și în spațiu. Una dintre puținele la care putem adera fãrã teama de a fi deziluzionați în viitor!

Dar revenind la certitudinile noastre temporare, și la scepticismul pe care-l genereazã efemeritatea lor, cred cã impulsul natural de a crede totuși în ceva anume, în adevãruri stabile și  capabile sã ne ordoneze viața se poate materializa în douã atitudini. Amîndouã îmi par perfect valabile, în funcție de ceea ce sîntem fiecare înlãuntrul nostru:

I. Nu ne intereseazã care vor fi certitudinile urmașilor noștri și nici cît de schimbãtoare vor fi fiind certitudinile actuale. Sîntem datori sã credem în cele care guverneazã lumea de azi, în adevãrurile timpului și istoriei noastre personale și colective. Sîntem datori sã trãim sub umbrela lor fiindcã numai așa putem evita izolarea și inadaptarea la contemporaneitate. Cãci decît sã ne risipim viața singuri, derutați și sceptici fiindcã nu avem încredere în nimic și nu știm unde e nordul, e de departe  preferabil  sã avem o busolã care sã ne arate direcția doritã. Asta înseamnã certitudinile, busola. Și chiar dacã se întîmplã ca busola sã fie falsã, tot e mai bine sã ne luãm dupã ea decît sã rãtãcim la întîmplare schimbînd mereu direcția și astfel neavansînd deloc. Rãtãciți într-o pãdure, ne spune Descartes, trebuie sã mergem hotãrîți într-un singur sens. Chiar dacã sensul e altul decît cel bun care ne-ar duce repede la ieșirea din pãdure, totuși consecvența cu care vom merge doar înainte ne va ajuta  pînã la urmã sã ajungem la drumul mare.
 
II. Ceea ce se numește certitudine este de fapt un punct de vedere al locului și al timpului nostru și este condiționat de contextul restrîns sau lãrgit în care trãim. Nu e de loc sigur cã trãim într-un timp și într-o societate care nu se înșalã. Marile tragedii și marile crime istorice de pretutindeni s-au întemeiat pe acceptarea pasivã sau sub presiune manipulatorie a unor puncte de vedere aberante, drapate în certitudini. Se cuvine din acest motiv sã examinãm critic în spirit cartezian toate certitudinile ce ni se propun (în familie, la școalã, prin tradiție, prin media etc.) și sã acceptãm și sã interiorizãm doar certitudinile care trec proba acestei examinãri. Și tot așa, se cuvine sã fim gata în orice clipã sã examinãm, în același spirit cartezian, și alte puncte de vedere ce pot apãrea în vecinãtatea noastrã, cu pretenția de a fi acceptate ca niște adevãruri sigure, ca niște certitudini, valabile pentru totaã lumea. Și la nevoie, trebuie sã fim capabili nu doar sã respingem falsele certitudini ci și sã înlocuim certitudinile perimate cu altele noi. Chiar dacã pentru asta va trebui sã ne schimbãm viața. Busola ne-o construim singuri și îi verificãm tot timpul funcționarea. Iar în exemplul lui Descartes cu pãdurea, sensul în care ne deplasãm este crucial. Dacã greșim drumul, nu ne poate garanta nimeni cã vom trãi suficient de mult ca sã gãsim ieșirea.          

Comentarii cititori
sus

Adrian Rezuº

 

2+2=4 (!)

Comentarii cititori
sus

Lorena Stuparu

 

Târziu, la un colþ de tejghea

 

„Adevãrul e cã se furã” ne spunea adesea un coleg de facultate, pe când lui însuºi îºi spunea „Pictorul intergalactic”. Era acesta din urmã un adevãr?

De atunci, chestiunea a crescut în complexitate. Adevãrul e cã se minte mai mult, mai incontrolabil, mai cinic-transparent.

Iatã o primã distincþie: din punct de vedere logic ºi etic, adevãrul se distinge de fals, respectiv de minciunã. Reconstrucþia paradoxului mincinosului este superfluã.

Adevãrul-corepondenþã cu faptele, adevãrul-convenþie, adevãrul-coerenþã, adevãrul analitic ºi nici mãcar adevãrul sintetic sau acela pragmatic nu funcþioneazã la nivelul istoriei îndepãrate sau recente - fiindcã aici perspectiva este grabnic schimbãtoare ºi mai ales fiindcã orice putere impune viziunea ei; iar relatarea, interpretarea documentelor, comentariul celui mai onest cronicar, reporter, analist, cercetãtor instaureazã cu voie sau fãrã de voie subiectivitatea. Vinovaþi fãrã vinã: asta þine deopotrivã de stadiul metodologic, etic ºi estetic al problemei. Adevãrul acestei clipe este cã am uitat adevãrul artistic ºi adevãrul iubirii. Dar nu-i nimic, acestea au un statut cu totul ºi cu totul special: o iubire nedezminþitã în timp este un adevãr.

Era atomului, a geneticii, a cuceririi cosmosului au trecut ºi ele mai rapid decât orice vis ferice al omenirii, pentru a face loc cuprinzãtoarei ere a informaþiei. Iar aici revoluþiile se petrec cu o viteazã atât de uluitoare, încât nici nu ai timp sã-þi schimbi bine paradigma ºi s-o arunci în coºul de rufe murdare, cã se ºi întâmplã un salt uriaº, sub al cãrui arc doar specialiºtii pot desluºi mãrunþii paºi.

Adevãrul obiectiv, adevãrul relativ, adevãrul intersubiectivitate are Blowin’ In the Wind.

ªi totuºi cele mai apropiate de adevãrul valorii sunt mediile obþinute în urma procedurilor peer-review efectuate „pe bune”. Ar mai fi cazul personajelor carismatice, „magnetice”care întrunesc acordul unei recunoaºteri publice spontane.

Adevãrul este lucrul pe care îl mãrturisim cu toatã credinþa.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey