•  Mihai Ghiþulescu
•  Victor Martin


sus

Mihai Ghiþulescu

 

Cum aº fi devenit huligan

 

Mi se tot întâmplã sã aud oameni, deºtepþi altfel, spunând cã dacã ar fi trãit între ale douã rãzboaie, ar fi fost legionari. Unii ar mai fi ºi acum, dar parcã nu mai are acelaºi farmec… Nu prea le înþeleg eu argumentele, cã nu prea am ce, dar pe ei îi înþeleg! Accept cã putea fi ceva atunci care sã-þi ia minþile, sã te tâmpeascã, cum s-ar zice. ªtiu: Eliade, Cioran, Noica. Troica asta vrea sã fie argumentul suprem. Eu mai ºtiu ºi alþii; mulþi dintre legionarii rataþi istoriceºte, nu. ªi ca sã fiu clar de la început, vã spun pe ºleau ce cred: în mãsura în care (en tant que, ar zice el francezu’) au fost legionari, cei trei ºi alþii asemenea lor au fost tâmpiþi (diateza sã ºi-o aleagã fiecare!). ªi acum, cã dãdui cu mucii în cultura românã, sã trec la nuanþe!

Nu sunt prostovan ºi, dacã atâþia deºtepþi au fost sau spun cã ar fi fost legionari, e firesc sã mã întreb: eu aº fi fost?  

Pe dinãuntru, nu! Nu prea pot sã palpit la patetisme, oricât de sclipitoare! Nu pricep cum de vine aia sã-þi iubeºti þara! Cu iubitul, la mine, e un pic altfel! Nu pricep cum sã stai cu numele lui Dumnezeu în gurã toatã ziua! Pãi, pânã la urmã, ãsta e deºertul! Nu pricep cum sã tragi cu puºca pentru o idee! Se vede cã nu pricep multe chestii! Dar cel mai tare nu pricep cum sã crezi cã niºte oameni sunt, spiritual vorbind, într-un anumit fel pentru cã s-au nãscut aºa! Cred cã omul, bun sau rãu, se face, nu se naºte!

Pe dinafarã, foarte probabil! Trãind printre diverºi verzulii, cred cã aº fi tras ºi eu cãmaºa pe mine, mi-aº fi pus diagonala, aº fi bãtut pasul ºi mi-aº fi frânt bojogii cântând! Pânã unde aº fi mers? Nu ºtiu. Poate pânã la capãt! Pac-pac! Aºa, sã fiu în rândul lumii! Sã nu m-aleg, sã nu mã ia toþi de Ghiþã Contra! Oricum m-ar fi luat, cã n-aº fi rezistat sã nu cârtesc, sã nu le iau garda peste picior. Oamenii ãia prea se luau în serios! De fapt, cred cã ãsta e marele motiv pentru care nu i-aº fi luat în serios. Pentru ei n-aº fi fost chiar legionar. Dar nici duºman. Ceva de genul: nãrod, nãrod, dar nãrodul nostru!

Pentru istorie, sigur! Istoria pierde din nuanþe! Ia ce e mai gros ºi mai ºi pune de la ea! Vãzându-mã la grãmadã, m-ar fi luat de legionar convins! ªi cum îmi zice mama cã m-aleg ca fraieru’,  orice-aº face, e posibil sã fii rãmas prin cãrþi ca vreun fel de ºefuþ. Dacã aº fi supravieþuit, m-ar fi chinuit gândurile toatã viaþa ºi m-aº fi rugat ca vreun exeget sã-mi descopere cârtelile ºi poantele, sã mã spele un pic.

Rãmâne problema vinovãþiei! Cu toate explicaþiile mele, cred cã aº fi fost condamnabil! N-aº fi încercat sã mã disculp! Prostia nu exclude vina!

Restul e Ionesco! 

Comentarii cititori
sus

Victor Martin

 

Impresarul, vis frumos sau coºmar?

                                                                                                           

Într-o revistã literarã, un redactor lanseazã ideea utilitãþii apariþiei ºi în România a meseriei de agent literar sau, cu altã denumire, de impresar. E adevãrat cã ne-ar trebui ºi nouã oameni care sã se ocupe de promovarea ºi vânzarea cãrþilor, dar sunt absolut sigur cã nu avem condiþiile necesare apariþiei unei astfel de îndeletniciri.

În primul rând, nu avem teren de joc. Piaþa distribuitorilor ºi vânzãtorilor de carte e atât de atomizatã, încât cãutarea unei cãrþi devine o aventurã. Dacã la cunoscãtorii fenomenului literar românesc aceastã aventurã se poate sfârºi cu bine, la marea masã a ceea ce numim „generaþiile viitoare” aventura e de-a dreptul absurdã. Foarte mulþi nu ºtiu nici mãcar care sunt diferenþele dintre poezie ºi prozã. Acest lucru nici nu e prea grav, în orice modalitate ar fi exprimat mesajul artistic o carte bunã rãmânând o carte bunã. Necazul e altul: cititorii sunt atât de neiniþiaþi încât nu discern între calitate ºi maculaturã. Mai rãu: considerã maculatura ca fiind lucru de calitate, din lipsa reperelor.

Revistele literare pot face oficiul de educaþie a publicului, dar sunt atât de multe încât îþi trebuie ºapte vieþi sã le rãsfoieºti pe toate, pentru a gãsi ce îþi trebuie. Dacã ºtii ce îþi trebuie. Mulþimea publicaþiilor nici nu este cel mai mare rãu posibil. Un rãu mult mai mare e faptul cã majoritatea publicaþiilor, electronice sau pe hârtie, radiourilor ºi televiziunilor se ocupã de o felie preferatã din mainstream, considerând orice altceva foarte urât mirositor pentru nasurile subþiri ale criticilor noºtri literari, zaharisiþi, indiferent la ce vârstã, organizaþi în coterie. Nimeni nu vrea sã-ºi punã problema superioritãþii altuia, orice creaþie strãinã numind-o „literaturã de drept comun”; sau nu poate.

Nici puzderia de târguri ºi expoziþii de carte nu rezolvã problema. În primul rând, aceste târguri s-au înmulþit peste mãsurã, încât nimãnui nu-i convine sã alerge ca nebunul de la o locaþie la alta. În al doilea rând, din mulþimea târgurilor de carte, nu iese nici unul deasupra, sã poþi spune cã are notorietatea Târgului de Carte de laFrankfurt. Notorietatea unui târg e datã de perenitate, de calitatea cãrþilor prezentate ºi, mai ales, de calitatea celor ce promoveazã cãrþile, impresari sau agenþi literari. La noi, târgurile ºi târguleþele cu aer provincial, gaudeamusurile, asocierile de editori, tipografi, patroni sau autori, apar ºi dispar meteoric. Cãrþile sunt bune doar în accepþiunea unor patroni, editori sau redactori de carte diletanþi, aflaþi la începutul începutului; ei privesc fenomenul ca lãutarul, cam dupã ureche. Ce le place lor, spun cã e sfânt.

Sã luãm un singur exemplu, al celui care a lansat ideea impresariatului artistic privat la români; dupã noianul de cãrþi strãine editate, mai mult sau mai puþin reuºite, omul a vrut cu tot dinadinsul sã promoveze, discriminatoriu, mai mulþi tineri. ªi i-a promovat, dar lipsa culturii l-a fãcut sã nu ºtie cã scrierile acestora sunt simple calchieri ale unor traduceri, deja apãrute prin reviste sau almanahuri. Lansãrile de carte nu reprezintã nici ele o soluþie. Se lanseazã autori, nu cãrþi. ªi chiar mai rãu: fiecare editurã îºi lanseazã autorii agreaþi ºi publicaþi de ea, pe criterii de gaºcã.

Nu se prea citeºte; pe de o parte, publicul e neformat, iar pe partea cealaltã, nu are cine sã-l formeze. Din acest cerc vicios, dacã poate ieºi, impresarul preferã banul. Cum feed-back-ul ban-calitate se formeazã extrem de greu, fiind, deocamdatã, haotic, nu vãd nici utilitatea, nici posibilitatea apariþiei meseriei impresarului. Cea a apariþiei industriei impresariatului, nici atât.

Am vãzut lansãri de carte unde nimeni n-a fost interesat sã cumpere vreun exemplar. Publicul vine, bea cafea, rãcoritoare, vreo bãuturã alcoolicã, mãnâncã sãrãþele sau fursecuri ºi pleacã; dacã primeºte cartea cadou ºi nu o aruncã la coºul de gunoi, o transformã în suport pentru ibricul de cafea. ªi publicul vine doar dacã e invitat preºedintele þãrii sau vreo altã somitate, aºa, de curiozitate sau pânã stã ploaia, sã poatã pleca acasã. 

Nu existã agenþi literari ºi nici nu vor fi prea curând înRomania. Ca sã fii promotor al cãrþilor altora trebuie sã cunoºti fenomenul literar în profunzime, sã ai timp pentru asta ºi sã fii mai destept decât scriitorul promovat. Nimeni nu are aceste trei calitãti, atata timp cât fiecare se zbate sã pãrãseascã nenorocita asta de stare de sãrãcie româneascã, materialã ºi moralã. Starea de sãrãcie poate fi pãrãsitã doar prin pãrãsirea Romãniei, dar, odatã ajuns departe, intri în altã masinã de tocat nervi, specificã altor locuri. Cei ce nu reuºesc sã se integreze în melanjul strãinãtãþii, se întorc cu pretenþia de a ne da lecþii; datoritã obedienþei românului faþã de tot ce nu îi e specific, aceºtia chiar reuºesc sã impresioneze, dar nu pentru mult timp.

La noi, impresarul se confundã cu scriitorul. Mulþi, deoarece au scris câte ceva, au ajuns, conjunctural, redactori de carte ºi, în virtutea atribuþiilor de serviciu, sunt obligaþi sã facã ºi muncã de promoþie, fãrã sã aibã nici o vocaþie. ªi mai mulþi, deoarece au fost angajaþi în funcþie de promovare, reclamã ºi publicitate, se apucã ºi ei sã scrie ºi, dacã tot sunt la serviciu, îºi promoveazã ºi propriile cãrþi. Primii sfârºesc prin a se crede impresari, iar ultimii prin a se crede scriitori. Deocamdatã, toatã lumea se pricepe la scris ºi toatã lumea se pricepe la munca de promoþie ºi impresariat, de-a valma.

Condiþiile apariþiei impresarului sunt aceleaºi ca pentru apariþia oricãrei alte meserii: economice, politice, culturale, sportive, filozofice, literare sau de orice alt fel. Cum acestea se gãsesc la nivel submediocru, eventualii nostri impresari vor fi tot submediocri. Dialectic, cantitatea din ce în ce mai mare, duce la un salt calitativ, dar aici nu vorbim de dialecticã. Vorbim direct de calitate ºi, mai ales, de receptarea ei drept calitate. Lucru de calitate nu existã dacã nu este receptat ca atare. Cei ce pozeazã azi în agenþi literari sunt în situaþia plugarului care mânã vitele cu sceptrul regal; ei nu au cum sã înþeleagã ce þin în mânã, o bâtã sau un sceptru nobiliar.

N-a fost nici un paradox faptul cã, în comunism, se citea mai mult. Se citea din plictisealã, orice, de la cap la coadã, fãrã nici un discernãmânt, situaþia fiind asemãnãtoare cu navigarea pe Internet, fãrã nici o direcþie ºi fãrã nici un sens. Criticii de atunci au creat emuli de aceeaºi valoare îndoielnicã, promotori ai aceluiaºi fel de maculaturã. Greu se va ajunge la un cerc concentric cu diametru mai mare, atâta timp cât nici traducerile publicate nu sunt mai breze. În loc sã ne ridicãm la înãlþimea unor culturi traditionale solide, vindem publicului ceea ce are strãinãtatea mai prost; nu din rãutate, ci din prostie, fãcând apariþia impresarului ºi mai improbabilã în peisajul literar românesc.

ªi atunci, dacã nu are cine sã discearnã între bine ºi rãu, cine sã-i dicteze sãracului scriitor român ce sã scrie, pentru a deveni vandabil?  Agenþi literari de circumstanþã se mai gãsesc, pe ici, pecolo.Scot capul din cel mai neaºteptat ungher.

Personal, ca scriitor, am trãit experienþa colaborãrii neoficiale cu un astfel de impresar, psihiatru de meserie. Sub masca prieteniei, acesta mi-a promovat câteva cãrþi, cum s-a priceput ºi el, ca un diletant într-o meserie încã neomologatã, ca ºi inexistentã. Cum perspectiva îmbogãþirii din vânzarea cãrþilor mele era de-a dreptul iluzorie pentru amândoi, am vrut sã ºtiu ce îl îndemna sã-ºi piardã timpul cu promovarea. Am aflat; domnul psihiatru mã studia pe mine, scriitorul, considerându-mã unul dintre cazurile clinice care se ocupã cu pãguboasa îndeletnicire a scrisului. Cu alte cuvinte, omul îi considerã psihopaþi pe toþi cei ce scriu cãrþi ºi mã lua pe mine drept caz emblematic. Pentru acest lucru, am întrerupt relaþiile cu un astfel de impresar; el a plecat laParis, eu am rãmas sã-mi vãd de cãrþile mele.

Când cineva te întreabã de ce scrii, iar tu îi rãspunzi cã „de-aia”, dialogul e mai mult decât imposibil. Peste ani, se va dovedi cine a fost psihopat, scriitorul sau psihiatrul? În mod normal, în relaþia scriitor-impresar, nu trebuie sã existe psihopatie. Fãrã meseria impresarului, nici un scriitor nu este profesionist. Deocamdatã, suntem doar mai mult sau mai puþin scriitori. Existã iluzia cã, dacã þi-a surâs norocul ºi, datoritã unei conjuncturi favorabile de o clipã, ai vândut bine o carte, eºti un scriitor realizat, profesionist. Nu e adevãrat; din perioada comunistã, am preluat mii de astfel de scriitori „realizaþi”. Realizaþi de agenþia naþionalã de impresariat artistic a Securitãþii, conducerii de partid ºi de stat, precum ºi Uniunea Sciitorilor, aceºtia erau mai mult sau mai puþin virtuali, cum s-a vãzut.

Azi, pânã la o promovare realã, scriitorii sunt fabricaþi pe Internet, un spaþiu mai mult sau mai puþin socializant, spiritual vorbind.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey