•  Cornel Mihai Ungureanu


sus

Cornel Mihai Ungureanu

Câinii

 

Antonio nu veni când îl strigã, îl gãsi tocmai în dormitor, se uita în sus cu o faþã preocupatã ºi torcea cu nuanþe tragice. Ana privi ºi ea într-acolo: un liliac, intrase prin fereastra deschisã ºi stãtea agãþat de tavan.
- Marele vânãtor unde era, zise ºi scoase motanul în hol.
Trase perdelele, deschise larg cercevelele pe care vântul le împinsese, stinse lumina ºi ieºi. Aprinse veioza în sufragerie, se aºezã pe fotoliu ºi studie cu atenþie peretele din faþã. Zilele vulnerabile, când i se goleau bateriile, erau tãcute, nervoase, cu gesturi frânte. Prea adâncitã în hãuri ca sã se analizeze, dãdea la tare muzica pe care o asculta într-o anume singurãtate ºi mesteca pãr sau fãcea baie în cada plinã cu petale de trandafir. Capricii.

Pisoiul îi aduse un cãrãbuº mort, dãdu urechile pe spate ºi începu torsul vesel. Ana îl mângâie mai întâi în rãspãr ºi protestã morocãnos, în numele lui: „Mãtuºã, blana are ºi ea o direcþie!”, apoi îl rãsfãþã regulamentar, „Aºa da! Mai vii de-acasã!”, ºi iar îl necãji. Antonio se rãzbunã pe ceasul ei de mânã. „Ce curea bunã! E clar cã acea curea te trage de coadã!”, îl întãrâtã. κi puse apoi un pahar cu vin ºi îl goli pe jumãtate. Era una din zilele când ar fi adormit imediat, chiar ºi fãrã emisiuni electorale în fundal. Amestec de nesomn vechi ºi frig.
Þârâi telefonul, era un domn din corpul diplomatic, voia detalii pe care ea nu le ºtia despre întâlnirea cu ambasadorii din acea searã.
- Sunaþi-o pe Elvira Herman, îi zise. Am treabã.
ªi continuã sã priveascã fix peretele.

Dupã al treilea pahar, încercã sã se ridice.
Liliacul plecase. Închise geamul, se îmbrãcã ºi ieºi.
Se plimbã îndelung, cu ploaie multã în pãr ºi vânt în urechi, pe strãzi cu nume de poeþi sau de muzicieni, printre dughene împuþite pe care scria Lucky Land ºi magherniþe în care vreun bãtrân asculta aceeaºi melodie la tonomat. Îi plãcea vremea asta cîinoasã, cu oameni mai puþini, câteva femei grãbite, adãpostite sub umbrele în culori pastelate, un bãiat ºi o fatã care se certau þinându-se de mânã.

Alergã prin parc, pe alei ascunse, picura pe frunzele cãzute ºi ea se ferea de crengile pomilor care o loveau peste faþã ºi se gândea amuzatã la agenþii care o urmãreau, apoi, pentru cã mai era pânã la 9, ridicã media de vârstã în câteva baruri din oraºul vechi. Vin fiert peste tot. N-avea nevoie de prieteni cu care sã iasã la un pahar, niciodatã n-avusese. „Amicii… Sunt necesari, dar sã le gãsim alt cuvânt ºi sã îi punem în locul pe care îl meritã! Viaþa e prea scurtã pentru conversaþii în gol ºi complezenþe de salon!”, îºi zise, ocolind un Lincoln vechi parcat de-a curmeziºul pe trotuarul prea îngust pentru el.

Ajunse la Patriarhie cu mintea limpede, printr-un labirint de strãduþe neluminate, era o panã de curent. Îi fãcuse bine ploaia ºi întunericul ãla mohorât

Portarul dormea în cabinã, Ana nu-l trezi, ºtia drumul. Sunã la intrarea fostei case boiereºti ºi-i deschise un monah tânãr, mirat cã Petre, omul de la intrare nu o condusese.

- E vreo problemã?, întrebã Ana, fãrã sã-l dea de gol pe somnoros.

- Nu, nu, dar aici e un regulament strict, care nu permite ca oaspeþii noºtri sã se plimbe singuri prin curtea Palatului Patriarhal, îi spuse, în timp ce o conducea prin holul cu leandri înfloriþi cãtre camerele pãrintelui Simion.

La uºã, o luã în primire maica Tatiana, o femeie frumoasã, de o surprinzãtoare eleganþã în hainele cernite, presupus austere. Un zâmbet inteligent ºi prietenos îi luminã pentru câteva clipe chipul pistruiat, Anei îi pãru cunoscut, deºi nu o întâlnise niciodatã, era genul acela de figurã pe care parcã o ºtii dintr-o altã viaþã.
- Vã aºteaptã, pãrintele, îi zise cãlugãriþa. Sã nu îl þineþi mult, e obosit, adãugã, revenind la sobrietate, ºi îi deschise uºa.
- Ana, ai venit! Intrã, intrã!, o întâmpinã pãrintele Simion, ridicându-se de pe marginea patului. Ia loc, îi arãtã un fotoliu vechi, cu mânere ºi spãtar sculptate în lemn ºi tapiþerie finã, în culori pastelate. Maicã, adu-ne te rog câte un ceai din ãla bun.

Tatiana înclinã din cap ºi se retrase.
- Mai plouã?, o întrebã pe Ana, când rãmaserã singuri.
- Da. Toarnã cu gãleata.
- Ce bine! Se vor face bucatele...
Tãcurã amândoi.
- Ce mai faci?
- Bine, rãspunse. Nu mã plâng.
- Profesional, eºti impecabilã. Dar o femeie, când e fericitã, vorbeºte despre relaþia ei. Tu, din 2002, de când te-ai despãrþit de Tudor Preda, nimic!
Era, aparent, bine informat. Se întrebã dacã ºtie ceva de dincolo de pojghiþã, dar nu-ºi fãcea prea multe griji. Bãrbaþii sunt doar mitocani, femeile sunt groaznice.
- La bisericã mergi?
- Cam rar. Sunt fugãritã de timp.
- Sã vii mai des. ªi sã te rogi. O sã aparã creºtinul potrivit, veþi mânca amândoi un cartof. Dar fiecare rugãciune rostitã pentru asta e bine sã o închei cu „Doamne, facã-se voia Ta!”.
Cuvintele lui nu rezonau deloc în ea, de când îl vãzuse prima oarã þinând o slujbã i se pãruse un predicator care îºi calculeazã prezenþa lui Dumnezeu în grafice nu pentru cã Îl simte, ci pentru cã vrea sã Îl demonstreze. Tatiana le aduse ceaiul fierbinte, aºezã cãnile ºi ieºi.
- Îþi promisesem cã îþi mai spun o istorioarã de la vlãdica Iustinian, îºi aminti Patriarhul. În satul lui natal, trãiau un bãrbat mai leneº ºi nevasta lui, o femeie harnicã. Aprigã muiere, el stãtea în car ºi ea mâna boii...  Aveau casa pe o colinã, iar mai încolo, pe alt deal, locuia o vãduvã tânãrã, Bogdana. Omul nostru îºi pregãtea baniþele cu grâu sã se ducã în vale, la moarã, ºi apoi striga cât îl þineau puterile: „Bogdano! Eu cobor sã macin niºte grâu. Nu vii ºi tu? Hai, mai stãm ºi noi de vorbã!” Nevasta lui asculta ºi, dupã un timp, zicea: „Auzi, bãrbate? Ia stai tu mai bine ºi fã treabã prin curte, cã mã duc eu la moarã”. ªi pleca luptându-se cu sacii, iar „boierul” rãmânea acasã, cu burta la soare, cum îºi dorise.
Ana îi urmãrea cu interes operaþiunile de învãluire. Gustã din ceai. Era bun, de mere ºi ghimbir.

- A fost ºi Elvira pe aici, astãzi. Sã se intereseze de cei doi preoþi pe care i-am propus lui Ionescu. La plecare, pãrea cã îl preferã pe pãrintele Matei, zise Patriarhul.
Se auzi toaca de la mânãstirea de lemn chemând cãlugãrii la Pavecerniþã.
- Dirijorul ce spune despre copiii dispãruþi?, întrebã Simion.
Ana zâmbi. Doar adversarii îi ziceau aºa lui Roseti.
- Nimic. El nu spune niciodatã nimic.
- ªtie cã te întâlneºti cu mine?
- Da.
- Bãiat deºtept! Dar nici noi nu suntem proºti...
- Care „noi”?
Simion tãcu o vreme ºi chipul lui deveni grav.
- Am un mesaj pentru tine, dar e confidenþial, continuã. I-l vei împãrtãºi?
- Cred cã da. Îi pot ºi ascunde, dacã e ceva demn de ascuns.
- 10 milioane de euro, un post de consul sau o altã sinecurã, dacã ne duci la ei.
- Este oferta lui Aristide?
Patriarhul îi fãcu un semn aprobator din cap, dar atât de vag încât Ana se întrebã dacã nu i s-a pãrut.
Liderul opoziþiei o mai curtase profesional, gen scrisori învelite în brocart, delicateþuri ºi subtilitãþi. Avea 60 de ani, i se dãdeau 38, nu ºtiau ce copii mãnâncã. Era galant, periculos ºi atât de plin de el! Ar fi fãcut prãpãd dacã ar fi avut „armele”.
- Presupun cã nu trebuie sã rãspund pe loc.
- Nu. Dar mâine searã ar trebui sã ºtim. Lucrurile se rostogolesc repede ºi pot scãpa de sub control. Omul zice cã dacã nu reuºeºte acum sã-l dea jos pe Ionescu, pleacã din partid ºi din politicã.
- Bine, zise Ana ºi se ridicã. Mulþumesc pentru ceai.
- Cu bucurie, rãspunse Simion, blândeþea îi revenise în glas.
Ana se apropie, primi binecuvântarea ºi ieºi. O cam pãcãlise ºi în privinþa alegerii lui Matei, dar ce, ea îl crezuse? 

Tatiana o conduse pânã la poartã. Ploaia se oprise, aerul era tare ºi curat, iar paºii lor rãsunau pe dalele de ciment în stratul gros de liniºte ce pãrea sã acopere taine.
- Am înþeles cã e un regulament strict aici, nu avem voie sã ne plimbãm neînsoþiþi, îi zise Ana când se despãrþeau.
- De fapt, a râs maica, strângâdu-i cu afecþiunea mâna dreaptã în palmele sale, nu e vorba atât despre un regulament, cât despre o cãþeluºã, pe care o cheamã Burkina. De la Burkina Fasso. Dacã te prinde, sigur te rupe!
ªi tocmai când se bucura cã a scãpat, îi auzi mârâitul ºi o vãzu cum se apropie, arãtându-ºi colþii, în ciuda strigãtelor cãlugãriþei, care o gonea. Începu sã latre ºi, dintr-un gang de peste stradã, îi mai sãri un dulãu în ajutor. Þinta era Ana, când se întoarse cu spatele, încercând sã iasã, se repezirã amândoi la picioarele ei. Dacã stãtea cu faþa, pãstrau o distanþã ºi se mulþumeau sã ameninþe. Portarul ieºi înarmat cu o coadã lungã de mãturã ºi animalele se retraserã, oarecum ruºinate, sub apostrofãrile Tatianei ºi ale bãrbatului, dar pentru Ana era limpede: la duºmani sã stai întotdeauna cu faþa. 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey