•  Kincses Elemer


sus

Kincses Elemer 

 

Fiecare piesã foarte bunã are niºte mine,
care trebuie cãlcate 

 

Este a patra piesã pe care o montaþi la Craiova. De ce Ionesco? De ce „Scaunele”?
E prima mea întâlnire, ca regizor, cu Eugen Ionesco ºi mã bucur cã domnul Mircea Corniºteanu mi-a fãcut aceastã propunere. Am citit cinci-ºase piese ale lui Ionesco ºi am ales „Scaunele”. La început, m-am cam speriat, dar acum cred cã am fãcut o alegere bunã, pentru cã este una dintre piesele care îþi oferã un prilej formidabil de cãutãri. Iar pentru mine repetiþia a fost, este ºi va rãmâne o cãutare. O repetiþie bunã este o sãrbãtoare a minþii: cauþi tot timpul, propui, încerci, intervin actorii care sunt pãrtaºi în acest experiment, ºi îþi dai seama, dupã ore, zile, sãptãmâni dacã încã þine sau nu propunerea ta.

De data asta sunt doi actori. Cum i-aþi ales?
Cele douã personaje, care au 95, respectiv, 94 de ani, ºi care trãiesc împreunã de 75 de ani, alcãtuiesc o pereche ciudatã. În 70-75 de minute parcurg niºte arhesituaþii, ele însele fiind arhetipuri: mamã, fiicã, soþ înºelat, soþie, dragoste, frica de moarte ºi cea mai cumplitã stare: pierderea memoriei. Dacã n-ai memorie, n-ai trecut. ªi sunt patru-cinci momente în piesã în care cei doi nu-ºi mai amintesc, iar asta e o treabã groaznicã ºi trebuie jucatã cât mai bine. Întotdeauna folosesc niºte metafore ºi zic cã fiecare piesã foarte bunã are niºte mine, care trebuie cãlcate. Unele sunt foarte ascunse, altele în mijlocul drumului, dar tu, ca regizor, trebuie sã le cauþi ºi sã le faci sã explodeze. Acest text e arhiplin de mine ascunse. ªi se mai întâmplã un lucru în aceastã scriere genialã: un fapt este descris de Ionesco ca un lucru real, dar e ºi o parodie prezentã în tot. Are mai multe straturi. Actorii care dau viaþã celor douã personaje, Tamara Popescu ºi Ilie Gheorghe, formeazã un cuplu sudat. El, un spirit ludic absolut genial, a venit la prima repetiþie cu textul ºtiut, ceea ce m-a ajutat sã înaintez mult mai repede. Iar ea e din Fellini! Surpriza mare va fi ea!  

Aþi regizat ºi piese pentru salã mare, ºi pentru studio. Pe care le preferaþi?
Pe mãsurã ce înaintez în timp, mã apropii mai mult de actori. Din ultimele mele 10 montãri, ºase-ºapte au fost de studio. Mã intereseazã actorul, omul, îmi place sã îl vãd de aproape. Am montat ºi Cehov în condiþii de studio, în Baia Mare. De la doi trei metri nu mai þine minciuna. Nici ieftinul. Nu mai poþi vinde un spectacol mincinos, cum se mai întâmplã cu unul realizat într-o salã mare.Când eºti la doi metri distanþã vezi cã ori plânge, ori nu plânge, ori trãieºte, ori se preface ºi mã minte cã trãieºte respectiva stare.

Cum credeþi cã va fi primit Ionesco de publicul craiovean?
E o provocare pentru toatã lumea, ºi pentru mine, dar asta ne e viaþa. Sper sã aibã soarta pe care o meritã. Craiova este un oraº cu viaþã culturalã extrem de intensã - ºi muzicalã ºi teatralã. Este în prima linie a miºcãrii teatrale din aceastã þarã.

Aþi montat piese în multe locuri. Cum vi s-au pãrut?
Am regizat în teatre din Austria, Ungaria, fosta Iugoslavie ºi România, dar miºcarea teatralã cea mai interesantã este în România. Acum e pe o pantã descendentã, pentru cã ne paºte acest pericol al terorii de a vinde totul. Fiecare spectacol este îmbrãcat în staniol colorat. Ori arta nu e o marfã sau nu e numai marfã. Vãd ºi la regizori cu nume cã sunt stãpâniþi de chinul: dar ce mã fac dacã nu vine publicul? În loc ca gândul tãu cel mai important sã fie: Ce vã spun cu acest spectacol? Pe mine asta mã intereseazã: ce am de spus eu, Kincses Elemer, ce am de spus dumneavoastrã cu acest text genial, cu aceºti actori absolut formidabili? ªi abia dupã aceea vine: Ce va spune publicul? Eu fac o piesã ca sã vorbesc lumii despre suferinþele mele, ale semenilor mei ºi numai apoi mã intereseazã dacã se vinde sau nu. 

Este o mentalitate importatã?
Da, bineînþeles. În aceastã parte a Europei politicul nu prea ia în serios arta. Sau, dacã o ia, o ia când împlineºte cineva 90 de ani sau când un actor celebru moare. Dar cultura, dacã nu e ajutatã, mai ales în condiþiile în care nu sunt stabilite regulile jocului – cã noua lege a teatrelor este o lege capitalistã de la A pânã la Z, care nu se va putea aplica fãrã mari perturbãri, pentru un sistem care nu este capitalist. ªi încã are un cusur mare: un singur om va hotãrî ce leafã am eu sau respectivul actor: directorul teatrului. Cum stabileºti valoarea unui actor, când în artã nu se mãsoarã în artã valoarea? Apoi, dacã directorul respectiv e un tâmpit? Atunci ce facem? El hotãrãºte soarta a 100 de oameni, cã prin leafa mea, el intervine în viaþa mea ºi a copiilor mei, ºi în vieþile tuturor celorlalþi actori, regizori. Nicãieri în lume un singur om nu decide acest lucru ºi sper sã gãsim o rezolvare, sã nu se aplice. Am fost director de teatru, nu unul bun, pentru cã nu eram în stare sã urlu ºi sã cerºesc. Dacã nu ai aceste atribute, nu eºti bun în þara asta, dar îmi e mai bine, pentru cã lucrez mult mai mult, iar eu sunt om de teatru, nu director de teatru.

E nevoie de o reformã a sistemului teatral? Unii regizori tineri propun asta, nu sunt de acord cu aceste teatre „naþionale” prin fiecare reºedinþã de judeþ, cu subvenþionarea, vorbesc de companii private.
ªi aici e nevoie de mãsurã. Companii private... e ok. Dar... în toate celelalte þãri care ne înconjoarã, fiecare teatru are 6-8-10 camere sau o casã întreagã de oaspeþi. Noi nu avem. Numai cazarea actorilor cine o plãteºte? Oraºul nu, judeþul nu, ministerul nu. Cine plãteºte ca noi sã repetãm 4-5 sãptãmâni ºi sã jucãm o microstagiune, cã ãsta-i visul în capitalism? În Ungaria fiecare teatru de provincie are o casã pentru actori, unde sunt 10 care stau acolo ºi sunt 5-6 camere libere cu bucãtãrie, cu duº, unde stai dacã eºti invitat. În România ce fac? Plãtesc pentru 10 actori camerã la hotel? Unde vor fi cazate aceste microtrupe pentru microstagiuni? Ce facem cu celebre trupe, cu mari personalitãþi care formeazã trupe în jurul lor ºi lucreazã cu ele? Când Ciulei lucra la Bulandra, ºtiam cã va lucra cu Toma, Caramitru ºi ceilalþi. ªi era o feerie! Dar dacã azi lucrezi cu ãsta, mâine cu ãla, dispar maeºtrii! De fapt, nu ºtiu dacã n-au dispãrut, pentru cã am devenit cu toþii – sunã urât – niºte regizori mercenari. Pentru cã atât de prost suntem plãtiþi în teatru – ºi eu sunt angajat al unui teatru naþional, cel din târgu Mureº - încât suntem nevoiþi sã acceptãm invitaþii. Sunt ºi unele care te onoreazã, pe altele le accepþi însã pentru ca familia ta, copiii tãi sã aibã ce sã mãnânce. Sunã groaznic. Ei bine, dacã ai þinutã, nu accepþi, nu orice condiþii. Dar dacã nu te duci o datã, nu te duci nici a doua oarã, a treia oarã nu te mai cheamã nimeni. Iar piaþa e arhiplinã de pararegizori ca sã folosesc un termen asemãnãtor cu paramedicii, care fac lucruri superbe. Pararegizorii fac lucruri mai puþin superbe, dar piaþa e plinã de ei. Dacã dau un telefon în clipa asta, pot sã fac rost de 4-5 nume care sã vinã mâine sã monteze orice, pentru niºte bani. 

Regizorii tineri au vreo ºansã, în aceastã lume?
Au, dacã au ºi talent. Pot sã spun 3-4 nume care au talent ºi care au de lucru. Dar talentul nu þine cont de vârstã, cum nu cred cã existã un director de teatru care sã spunã: Vreau sã fac un spectacol cu unul tânãr, cu toate cã îl am pe ãsta, cu 15 ani mai bãtrân. Un director bun îl va alege pe regizorul care are valoare. Uitaþi-vã la Vajda, la 80 de ani ce film a fãcut: Katyn. Dacã ai sãnãtate ºi ai putere de muncã, mai ales într-o artã ca teatrul care se bazeazã pe profunda cunoaºtere a vieþii, a suferinþei, a bolii ºi a morþii, poþi reuºi oricând. 

V-aþi gândit sã faceþi film?
Am ºi regizat un film ºi nu mi-a plãcut deloc. Nu se comparã cu teatrul sau cu o repetiþie. Filmul nu degeaba se cheamã în multe limbi „industria de film”. Am fãcut un film dupã propria-mi piesã cu care am câºtigat Premiul UNITER în aprilie 2002 ºi bãiatul meu de 13 ani, care era cu mine la filmãri, mi-a zis: „Tati, dar nu tu ai fãcut filmul, ci nenea operatorul!” ªi aºa a fost. Dacã am avut 30 de idei, 25 au fost imposibil de realizat din motive „tehnice”. Am reluat o scenã în care un miliþian care rostea un monolog trebuia sã plângã. ªi a treia oarã, în sfârºit, au apãrut lacrimi în ochii actorului într-un plan total ºi atunci se aude vocea operatorului: „Stop!”. Zic: „Ce e?”; „Avion!”. Eu nu-l auzeam, dar el, în cãºti, da. În versiunea finalã scena cu lacrimile miliþianului n-a mai apãrut.

De ce credeþi cã are nevoie teatrul acum? Când am intrat în Uniunea Europeanã, apãruse o oarecare îngrijorare, cã instituþiile de culturã nu vor mai primi subvenþii.
Teatrul este un refugiu al oamenilor cãrora nu le e fricã sã gândeascã, atât cât mai eºti lãsat sã gândeºti, fiindcã ne paºte un pericol imens cu globalizarea culturalã. Cã umblãm în jeanºi ºi mâncãm hamburgeri (ºi eu am mâncat de trei ori în viaþa mea) putem accepta. Dar când va veni – ºi vine – acest val imens care deformeazã gândirea omului dupã reþeta americanã, va fi groaznic. Asta deja se simte. Nu spun postul respectiv, dar mi se propune de la o televiziune sã fac ceva în limba englezã. Entertainmentul nu mã intereseazã. „ I don’t like to entertain me!”. ªi ãºtia sunt doar primii paºi. Plimbaþi-vã prin Bucureºti ºi o sã remarcaþi câte lucruri sunt scrise în englezã ºi câte în românã. ªi aceºti paºi sunt fãcuþi în direcþia care? Sã fim cu toþi egali, cum în China toþi oamenii se îmbracã la fel? Cu îmbrãcãmintea pericolul încã nu e mare, dar cu gândirea mea... sã fiu silit sã privesc aceleaºi filme – porcãrii americane? Aleg sã trãiesc aºa cum mi s-a întâmplat dupã ce am vãzut Danaidele, când am stat pe gânduri ore întregi: Cum e viaþa asta? Un spectacol cutremurãtor. Asta e menirea teatrului, sã încerce sã schimbe, sã mã punã pe gânduri, sã îmi arate: Uite ce viaþã nenorocitã ai, cât e de micã ºi câte compromisuri faci ºi când trebuie ºi când nu trebuie.

Literatura ce înseamnã pentru Kincses Elemer?
Ca ºi muzica, e un dar imens de la Dumnezeu. Am scris 7 piese, un roman ºi patru volume de prozã, am publicat douã de teatru ºi douã de prozã. ªi scriu, pentru cã am de povestit.

Timp aveþi, pentru scris?
Da. Scriu aproape zilnic. Aici, la Craiova, trãiesc ca un iezuit. Vreo douã-trei sãptãmâni n-am scris, dar când în mintea mea spectacolul e gata, mã gândesc la roman. ªi în dimineaþa asta am scris vreo douã ore. Niciodatã se intituleazã aceastã carte, care e terminatã

În limba maghiarã?
Da. Eu sunt maghiar. Un regizor maghiar din România. N-am plecat, deºi aº fi putut, de mai multe ori. Dar aºa am fost crescut: cã locul meu e aici.

E diferit teatrul din Craiova de teatrul din Târgu Mureº sau din Cluj, de exemplu?
La Craiova vine uneori Purcãrete sã regizeze, ceea ce este o sãrbãtoare. În alte locuri îºi pune piciorul mai rar. Sunt 4-5-6 regizori în care cred ºi în Craiova e o efervescenþã culturalã, de ani de zile e ceva de vãzut. ªi Festivalul Shakespeare, despre care am auzit cã e formidabil. E o luptã eternã a domnului Emil Boroghinã pentru care, bineînþeles, meritã felicitãri. O luptã pentru a organiza, pentru a începe din nou valsul: banii de care e nevoie etc.

Ce gânduri de viitor aveþi?
Vreau ca familia mea ºi copiii mei sã fim sãnãtoºi, sã am putere de muncã ºi sã încercãm cu toþii sã fim oameni într-o þarã în care cu zi ce trece e mai greu sã rãmâi om.

 

(Acest interviu, realizat de Cornel Mihai Ungureanu, este mai vechi, mai exact din februarie 2009 ºi a apãrut, la vremea respectivã, în revista SpectActor, realizatã de Nicolae Coande, la Teatrul Naþional "Marin Sorescu" din Craiova. Dar, dincolo de context, ideile exprimate îºi pãstreazã prospeþimea, iar revista SpectActor va aniversa pe 12 decembrie 2013 apariþia numãrului 25, aºa cã am decis sã îl reluãm în Prãvãlie. Romanul Niciodatã, despre care Kincses Elemer vorbeºte la un moment dat, a apãrut între timp ºi a fost lansat ºi la Craiova, în martie 2012. câteva cuvinte despre carte, aici) 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey