•  Ion Buzera


sus


Ion Buzera

Fiecare se exprimã pre limba lui,
fiecare coterie crede cã îºi e suficientã

 

Ion Buzera, cum vezi, cu ochi de critic ºi de istoric literar, momentul actual al literaturii române?
Din micul meu “post de observaþie”, al cronicii literare pe care o þin în revista Mozaicul, pot sã fac numai câteva constatãri.
Relieful e destul de bogat, dar ºi foarte accidentat. Dacã aº enunþa ceva la nivel general, aº observa cã, pe de o parte, secvenþial, mai mult în raport cu vreo câteva individualitãþi creatoare, climatul este extrem de ofertant, chiar cu un anume energetism, pe de alta, pe versantul cel mai populat, e multã gãlãgie ºi tot atât de multã neputinþã.
E clar, prin urmare, cã literatura nu ºi-a revenit complet din ameþeala postcomunistã, multe contururi sunt încã în ceaþã, dar sunt prezente ºi semnele dezmorþirii, fiind, pe cale de consecinþã, destul de coaptã pentru varii incursiuni constatative ºi, eventual, exegetice. Eu voi folosi tehnica spicuirii, încercând sã trec în revistã ceea ce cunosc bine ºi sã evit sã speculez în teritorii mai puþin bãtute.
Mulþi dintre ºaizeciºti trãiesc ºi acum din gloria antedecembristã. Deºi au continuat sã scrie mult (Breban), par din altã lume ºi continuã sã-ºi facã jocurile lor, care au fost aºezate de mult în sertare mai vechi ale istoriei literare.
  

Literatura românã contemporanã are, din fericire, ºansa câtorva scriitori excepþionali, aflaþi în plinã activitate, complecºi, cu rezultate apropiate de virtuozitate pe mai toate coordonatele scrisului lor: Mircea Cãrtãrescu, pe care - din pãcate - jurnalistica l-a tras în jos, cum singur a recunoscut, Simona Popescu, Liviu Antonesei, Ion Vianu, Sorin Alexandrescu, Marta Petreu, infatigabilul ºi intraductibilul ªerban Foarþã sunt câþiva dintre ei. Un mare prozator a fost Gheorghe Crãciun.
Cu excepþia unor vârfuri din mai multe promoþii (Angela Marinescu, Ion Mureºan, Liviu Ioan Stoiciu - care avea ºi un blog foarte informativ, inflorescent-egotist, la care, între timp, a renunþat -, Ionel Ciupureanu, Claudiu Komartin, Radu Vancu), poezia nu pare a “miºca” prea mult. Experimentalismul unor tineri este, deocamdatã, fãrã vreun efect important, ceea ce nu înseamnã cã nu este necesar.
Romancieri buni sunt Filip Florian, Radu Aldulescu ºi Cristian Teodorescu, acesta din urmã cu un bonus pentru excelentele texte din Caþavencii. Un prozator mai mult decât meseriaº, dar ºi la fel de capricios, este ªtefan Agopian. Proza scurtã se simte foarte în apele ei: e suficient sã-l pomenesc pe Rãzvan Petrescu.

Cel mai activ dintre criticii literari ajunºi la maturitate ºi mai bine “implantat” în câmpul cultural este Ion Bogdan Lefter. Excelent (dar în registre fragmentate) continuã sã scrie Al. Cistelecan.
Monica Spiridon, Ion Vartic, Cornel Ungureanu, Ion Simuþ, Dan C. Mihãilescu sunt aproape clasicizaþi, Livius Ciocârlie a dus scriitura pur fragmentarã la un nivel de mare clasã, iar Sanda Cordoº, Mircea A. Diaconu ºi Paul Cernat - mai mult decât meritorii.
Dintre criticii literari tineri se detaºeazã net Andrei Terian.
O criticã de întâmpinare spumos-instructivã scrie Marius Chivu.
În critica criticii exceleazã Sorina Sorescu. Foarte laborios este Iulian Boldea, inclusiv în privinþa unor reuºite interviuri. Corin Braga ºi ªtefan Borbély practicã un comparatism de substanþã, “greu”, erudit ºi fermecãtor, scormonitor-speculativ, dar ºi foarte aplicat. Extrem de promiþãtor, pe aceeaºi filierã de cercetare, este Cãtãlin Ghiþã.
În general, însã, critica literarã curentã, aceea practicatã la firul celor mai recente apariþii, pare spãimoasã ºi, de multe ori, este de-a dreptul incompetentã. Registrele în care se exerseazã sunt excesiv hipnotizate de minor.

Istoria literarã a obþinut, în schimb, în ultimii ani, câteva rezultate strãlucite: Paul Cornea, Mihai Zamfir, Eugen Negrici, Iulian Costache ºi Ion Manolescu sunt primii care îmi vin în minte. Nu mai vorbesc de Virgil Nemoianu, care în cãrþile lui (cu impact global) aminteºte frecvent literatura românã.
Teoria literarã are douã reuºite majore, de nivel clar european, dacã nu ºi mai mult: Paul Cornea - Raþionalitate ºi interpretare ºi Ioan Pânzaru - Regimul interpretãrii. Literatura ºi sensul acþiunii. Ambele sunt de teoria interpretãrii (literare), însã de pe poziþii metodologice diferite. Nu trebuie uitate cãrþile Mihaelei Ursa.
 

Dramaturgia este, ca de obicei la noi, marginalã. Nu e mai puþín adevãrat ºi cã oricând poate þâºni ceva memorabil. Foarte marginal (în sensul cã locuieºte în Franþa) ºi foarte bun este Matei Viºniec.
În sfârºit, dupã pãrerea mea, cel mai bun autor român de proze scurtissime este Doru Buºcu.
Traducþiile sunt abundente, mai mult decât suficiente.

Revistele literare, cu excepþia Orizont-ului (care are ºi marele avantaj de a putea fi citit aproape imediat ce apare pe Internet), îmi par a fi în stagnare, dacã nu în regres. Compenseazã unele bloguri pe care le citesc frecvent ºi care sunt, cel puþin la nivelul strict al informaþiei, remarcabile. (Pentru cã tot le-am amintit de câteva ori: blogurile nu trebuie deloc privite cu difidenþã aprioricã, atunci când sunt scrise de autori care au realmente ceva de spus, ele pot fi mai mult decât interesante. Pentru cine nu ºtie: mai nou, Pleºu însuºi mânã-n luptã bloggãreala cea cumplitã!) Bine cã apar, pe de altã parte, reviste on-line bune, creative, profesioniste, cum este cea în care tocmai “convorbim” pe îndelete despre idealuri pierdute în noaptea crizei mondiale!

Ce impresie þi-au lãsat, în micul “post de observaþie”, disputele, uneori aprinse, de pe “piaþa ideilor”? Cât de productive sau sterile consideri cã au fost/sunt polemicile pentru spaþiul cultural autohton?
De ce sã nu recunoaºtem, spaþiul despre care vorbeºti este cam bãltit, din acest unghi al polemicilor. (Întrucât disputele simili-groteºti - sau, uneori, supragroteºti - de prin subsolurile blogurilor nu mã pot interesa în vreun fel.) Fiecare se exprimã pre limba lui, fiecare coterie crede cã îºi e suficientã. (ªi, într-o anumitã privinþã, chiar îºi e!) Atunci când ceva începe sã semene a contradicþie ideaticã, tonul se acutizeazã cu o vitezã formidabilã, trãdând, probabil, stresul social-politic-economic prin care trecem nu de un an-doi, ci de un deceniu-douã. Din ce am putut constata, pânã ºi intelectuali reputaþi ca “fini” nu se pot abþine sã nu le zicã preopinenþilor câte una mai groasã, sudalmicã. În mod normal, o astfel de poziþie te-a ºi scos în afara ringului. La noi rãmâi bine-mersi ºi te simþi chiar foarte bine. Atunci cînd lipseºte instinctul reacþiei civilizate, normal cã “disputele” nu pot continua prea mult: dacã ajungi la injurie, la atacul la persoanã etc., ai ºi atins fundul bãlþii, unde se respirã mai greu. Prin urmare, fiind sãrãcuþ în polemici de calitate, mediului nostru cultural n-ar trebui sã-i fie chiar atât de dificilã interiorizarea unor reguli simple, cum ar fi cele ale Universitãþii Oxford. E nevoie de un simplu salt peste meandrele concretului bãºtinaº.


Aºa cã, în ce mã priveºte, am fost, sunt ºi voi fi pentru orice fel de polemicã, vreau sã zic pentru dezbaterile oricât de aprinse, dar care sã fie purtate în termeni cât mai urbani cu putinþã. (Nu vãd aici nicio contradicþie.) Iar asta n-o spun din cine ºtie ce prejudecatã “melioristã” sau gratuitã, ci, pur ºi simplu, pentru cã idiosincraziile mele sunt, în general, extrem de filtrate cultural.
În aceeaºi ordine de idei, mãrturisesc cã îmi place tãietura subþire, “diafanã”, “neglijentã” ºi foarte adâncã (cel puþin cinci minute nu curge deloc sânge!) din unele romane japoneze foarte bune. 

Ce alþi autori de astãzi, din restul lumii, îþi plac? De ce?
Îmi plac postmodernii “mei” mai vechi: Borges, Cortázar, Calvino, Barth, Nabokov.  Au miez, au geniu metaficþional, au idei care te lasã cu rãsuflarea tãiatã, ºtiu sã provoace dimensiuni cognitiv-senzoriale pe care nu le gãseºti nicãieri în altã parte, cu toate cã aluzii, dacã vrei, gãseºti cu duiumul, au imaginaþie de-þi stã intelectul în cumpãnã. Recitindu-i, nu vei gãsi niciodatã motive de plictisealã, aºa cum gãseºti din belºug în rest.  


Existã o literaturã naþionalã sau mai multe care þi se par mai atractive, mai inovative, mai puternice?
Nu.

Dacã am extinde spre domeniul cultural o întrebare pusã recent de Andrei Cornea: „Este România o „colonie”?” - ce ai rãspunde?
Dacã te uiþi la unele manifestãri ”oficiale” de un prost gust desãvârºit, vei spune cã mai avem mult pânã sã ajungem colonie.  În schimb, dacã vei petrece un timp oarecare în “laboratoarele de creaþie” ale unor autori care conteazã, vei vedea cã nu stãm deloc rãu.

Cât de important este pentru un scriitor de astãzi marketingul, vizibilitatea?
La un prim ºi superficial nivel de analizã este cel mai important. La cel mai adânc (al cinsprezecelea, sã zicem!) nu e deloc.

ªi pentru un critic? Mai poate revendica rolul sãu de a face poftã sã citeascã, în condiþiile scãderii drastice a tirajelor ºi sub avalanºa nonculturalã a televiziunilor?
Sincer, nu prea. Ceea ce nu înseamnã cã nu are datoria sã încerce, prin toate mijloacele pe care le poate activa. 


Scriitorul canalie, dar sclipitor sau cel moral, chiar dacã, în privinþa mãiestriei, cu un pas în urmã?
Al doilea. Dar nimic nu mã poate opri sã spun/scriu cã primul e foarte valoros, dacã - într-adevãr - este ºi când este, de ce este etc. sau sã semnalez, cu aceeaºi claritate, dacã secundul are mici sau mari goluri de creativitate, în pofida excelenþei lui caracteriale.


O temã care face valuri, din când ºi în viaþa literarã: colaborarea cu fosta Securitate. Cum vezi lucrurile?
Scriitorii care, pânã acum, au recunoscut ori li s-a dovedit de cãtre CNSAS aceastã colaborare, nu afecteazã, cu puþine excepþii (Doinaº, Paleologu) nicio ierarhie serioasã a literaturii române actuale, pentru cine e dispus, evident, sã aibã în vedere ºi aceastã dimensiune. Pentru “esteþii” puri oricum nu conteazã. Dupã atâta amar de ani ºi dupã atâtea meandre legislative în materie, putem încerca sã-i lãsãm ºi în voia conºtiinþei lor! Totuºi, dacã privim lucrurile dintr-o perspectivã mai tehnicã, sã zic aºa, mai apropiatã de faptele propriu-zise, nu putem sã nu observãm cã iþele sunt teribil de încurcate, cum se poate deduce, bunãoarã, din volumul lui Gabriel Andreescu, apãrut la Polirom la începutul acestui an. Una dintre cele mai frapanate, sã nu zic angoasante, constatãri este urmãtoarea: ceea ce pentru unii cercetãtori ai arhivelor CNSAS este probã irefutabilã de colaborare cu securitatea, pentru alþii este taman opusul.

Rezistenþa prin culturã, un subiect reîncãlzit de dialogul Hertha Muller - Andrei Pleºu, Gabriel Liiceanu, pare a fi fost la noi mai la îndemânã decât disidenþa, dacã ne uitãm la cifre...
Mie, acum, acest concept nu-mi mai spune aproape nimic. Rãmân textele, câte rãmân, rãmâne o literaturã mutilatã, dar care a produs, întrucâtva surprinzãtor, destul de multe valori (cu zgura aferentã cu tot) ºi rãmân pe loc (dacã nu-ºi gãsesc vreun post la Harvard!) cercetãtorii care vor mai avea chef s-o studieze.


Goma?
Marele disident este un scriitor bunicel mai ales pe partea memorialisticã. Este, cum bine se ºtie, extrem de agresiv, uneori, în limbaj, ceea ce nu ar fi un lucru rãu în sine, dar care poate deveni atunci când are în vedere chestiuni strict factuale, pe care le vede/le scrie cum vrea el.


Ce vezi dacã priveºti spre anii de dinainte de 1990?
O luminozitate tandrã, un întuneric compact, o însãilare vagã, lecturi la lumina lanternei, un reºou, o precunoaºtere inadecvatã, pe scurt, dacã þin sã fiu subtil, o ameþealã ideologic-epistemologicã de toatã frumuseþea, un chaos brutal ºi anecdotic, un dezinteres uºor scârbit.


Cum a fost pentru tine viaþa de licean la Târgu-Jiu?
Mergeam zile întregi la munci agricole, citeam literaturã universalã ºi, nu ºtiu de ce, nu puteam învãþa aproape deloc la matematicã. (Eu mi-am dat toatã silinþa!) Am fãcut un liceu de filologie-istorie ºi am avut ºansa unui profesor foarte bun de românã, Eugen Velican. El mi-a ghidat, treptat, cu tact, primele lecturi mai serioase, m-a învãþat sã citesc literatura românã ºi critica literarã.


ªi cea de student la Craiova?
Simpatic-grotescã, în ton cu dementul sistem declinant. Simpaticã, pentru cã eu aveam douãzeci ºi ceva de ani, grotescã pentru cã ceva îmi spunea cã toate rotiþele scârþâie din greu. Am început sã public, în condiþiile de atunci, cam de prin 1987, am citit multã criticã literarã (mai ales în timpul cursurilor, când n-aveam altceva mai bun de fãcut!) în limba francezã, i-am citit în cvasi-integralitatea lor pe prozatorii târgoviºteni, pe mulþi dintre optzeciºtii care erau atunci “la modã” prin grupusculele studenþimii umaniste, am cutreierat þara pe la concursurile studenþeºti, am avut  norocul de a fi studentul lui Eugen Negrici (cu care, câþiva ani mai târziu, mi-am susþinut ºi doctoratul, tema fiind sus-numiþii târgoviºteni) ºi am imaginat diverse lucruri baroc inutile.


Dacã nu greºesc, ai colaborat la revista studenþeascã Mesaj comunist, pe care mi-o amintesc (vag) ca fiind, în ciuda titlului, bine fãcutã ºi amuzantã...
Am fost, într-adevãr, redactor acolo ºi am publicat, în exclusivitate, cronici de carte sau mici texte, de începãtor, de istorie literarã. Revista era soft virusatã de mentalitatea comunistã, cred cã mai mult de jumãtate erau articole care ar putea apãrea ºi azi, dar se afla într-o competiþie inegalã cu mult mai bunele publicaþii studenþeºti de la Iaºi sau Cluj. 


Seamãnã capitalismul de azi cu acela pe care þi-l imaginai atunci?
În orice caz, este infinit mai bun decât “capitalismul” cu faþã umanã de atunci ºi de orice îmi puteam imagina în condiþiile date.


Þi-ai dorit, cândva sau mai recent, sã trãieºti în altã parte?
Nu.


Dar sã faci altceva? Sã scrii altceva?
Nein.


Mergi cu plãcere la serviciu?
Vin la facultate, în fiecare zi, cu bucuria simplã de a ºti cã mã voi intersecta cu o atmosferã elevatã, de studiu benedictin ºi armonie poate puþin neverosimilã. Nu e ceva neobiºnuit ca nivelul discuþiilor din facultatea mea sã îl surclaseze pe cel oxfordian, mai sus menþionat. Cei mai mulþi dintre colegii mei au ceva din blândeþea sapienþialã a lui ªora, foarte mult din vioiciunea minþii lui Neagu Djuvara ºi gânguresc în erudita limbã a lui Eco. Studenþii ºi studentele sorb cunoaºterea din privirile încãrcate de promiþãtoare, misterioase palimpseste ale profesorilor ºi profesoarelor. 


Interviu de Cornel Mihai Ungureanu


Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey