•  Andreea Bratu
•  Caliru + Miniadi
•  Mihai Dincã
•  Marius Dobrin
•  Mihai Ghiþulescu
•  Renārs Grebe¾s
•  Tom Kinter
•  Attilio Mina (românã)
•  Attilio Mina (italianã)
•  Ionuþ Rãduicã
•  Laurent Schuh
•  Lorena Stuparu
•  Melitta Szathmary
•  Cãtãlin-Mihai ªtefan
•  Cornel Mihai Ungureanu


sus

Existã viaþã fãrã televiziune?

I. D. Sîrbu amintea, în corespondenþã, cã profesorii sãi, Blaga, Rusu, Ghibu, D. D. Roºca nu se duceau deloc la cinema ºi considerau radioul ºi televiziunea ca fiind „simple kitschuri tehnice, interzise unui om serios care are o treabã serioasã de fãcut”.

Cât de mult consideraþi cã s-au schimbat lucrurile în ultimii 20-50-60 de ani? Cum a început ºi cum a evoluat relaþia pe care o aveþi cu televiziunea? Ce emisiuni aþi privit sau priviþi? Participaþi la emisiuni televizate? De ce? Ce vã place ºi ce nu vã place de pe micul ecran? Ce prisoseºte ºi ce lipseºte din programele TV? Ce aþi privi ºi nu se dã pe niciun post? Puteþi evalua în ce mãsurã sunteþi manipulat prin televiziune? 

Orice alt gând, opinie, amintire, dorinþã - care sã aibã o legãturã cu televiziunea - sunt binevenite.

(C.M.U.)


Comentarii cititori
sus


Andreea Bratu

 Declaraþie de nedragoste

 

Relaþia noastrã s-a înfiripat cu foarte mult timp în urmã, ºi a trecut, firesc, prin toate etapele unei poveºti (prea) lungi. Începutul a fost o prietenie naivã, culmea, acceptatã ºi încurajatã de pãrinþi în limitele normalitãþii din acele vremuri. Ei ne-au fãcut, de fapt, cunoºtinþã, pe vremea când eu fãcusem de puþin timp primii paºi. Poate de aceea ai mei au considerat cã e absolut obligatoriu sã fiu martora primilor paºi pe lunã, alãturi de toþi ceilalþi rãmaºi pe Pãmânt, gurã-cascã în faþa televizorului. Cred cã aºa am cãpãtat o atracþie pentru evenimentele unice întâmplate de atunci încoace ºi transmise în direct: prima legãturã prin satelit între douã continente, decernãri de premii, spectacole-unicat de tot felul, deschideri ºi închideri de Olimpiade, încoronãri ºi revoluþii, ºi toate celelalte pe care cred cã le cunoaºteþi.

Primele semne de trãdare au apãrut prin adolescenþã, ºi nu au venit din partea mea. M-am simþit neglijatã, amãgitã, minþitã de multe ori. Douã ore de program tot mai anost, filme ciopârþite ºi rebotezate (de acord, jocul de-a „ghici ce vedem astã-searã” a fost amuzant o vreme ºi mi-o mai fi ascuþit mintea, însã mai târziu a devenit plictisitor), una peste alta, televizorul n-a mai fost ce fusese odatã. În plus, din când în când îi mai fila ºi câte o lampã, semn cã îmbãtrânise din toate punctele de vedere. Bun, a încercat el sã se dreagã, ºi-a refãcut circuitele, la un moment dat s-a ºi vopsit în toate culorile, ca sã intre în rândul lumii civilizate. Degeaba.

Mai apoi, am trãdat eu, recunosc, pentru cã a apãrut o concurenþã numeroasã: videodiscotecile, concertele, teatrul (crescusem, ºi trebuia sã am un prieten cu care sã pot ieºi în lume, nu sã stau tot timpul în casã), mai târziu cinemateca. Dupã facultate, am hotãrât sã facem o pauzã - eu oricum trebuia sã plec la repartiþie, unde nu erau condiþii pentru coabitare - ºi cam un an de zile s-a instalat o abstinenþã deloc regretatã (vag îmi mai aminteam de nopþile nedormite în care privisem ºi ascultasem cu sufletul la gurã vreun San Remo ori vreo deschidere de Olimpiadã de pe meridiane împinse prea la dreapta sau la stânga). Reîntâlnirea s-a produs odatã cu revenirea mea în oraº, dar a fost de scurtã duratã. Deºi a încercat sã mã ademeneascã înapoi cu fel ºi fel de programe ºi filme noi (ºi prost traduse), televizorul n-a mai fost decât o palidã amintire a prietenului drag de mai înainte. ªi a mai intervenit ceva: în câteva scurte perioade petrecute departe de þarã, m-am deprins cu prezenþe similare strãine (justificate de mine printr-o fluturare a diplomei universitare în faþa ochilor încruntaþi ce încã mai priveau astfel de legãturi ca imorale ºi total nepatriotice). Zadarnic a încercat sãrmanul meu amic sã-ºi varieze ºi coloreze oferta, copiind formate, denumiri, sãrbãtori chiar, de prin alte case din strãinãtãþuri; n-a fãcut decât sã se transforme într-un imitator lipsit de gust ºi inventivitate, care pe deasupra ºi-a pierdut ºi dramul de farmec autohton de odinioarã.

Au apãrut recent ºi probleme de naturã tehnicã ºi de alurã (volum prea mare ºi în general o þinutã neîngrijitã) care m-au determinat sã pun piciorul în prag: ori tai alimentarea, ori trebuia sã-ºi rezolve cumva toate disfuncþiile ºi sã încerce sã mã recucereascã, adoptând o strategie nouã (fãrã vulgaritãþile obiºnuite, fãrã informaþii întoarse pe toate feþele ore în ºir fãrã niciun rost, fãrã poveºti lacrimogene în care se schimbã doar numele personajelor, nu ºi acþiunea, fãrã filme pasate de pe un canal pe altul ca într-o miuþã de maidan). Ameninþarea a funcþionat, oarecum: de la dimensiunile de burdihan bine (de fapt rãu) garnisit, m-am ales cu o prezenþã silfidã - un cadru, ce mai! - care pare sã fi sãrit de pe catwalk direct în camera mea. În rest, cu excepþia câtorva programe (puþine ºi bine ascunse) unde mai existã niºte pastile de dans contemporan, ceva arhitecturã, ceva decoraþiuni, ceva grãdinãrit, ceva literaturã, ceva sport care nu e fotbal sau vreo caftealã orientalã, ºi nepunând la socotealã canalele cu aplecare istoricã ori geograficã (care apar ºi dispar, mai ceva ca Fata Morgana), nu prea e mare lucru de aflat nici acum. Aºa cã în prezent relaþia mea cu televizorul se limiteazã la câteva mângâieri blânde cu cârpa de praf. Îl mai bag în seamã în vreo douã seri când sunt programele de jazz ori de balet, ori, eventual, când se mai rãtãceºte vreun film demn de privit mai mult de 15 minute. Nu-i de mirare, deci, cã un prieten care mã viziteazã destul de des a exclamat de curând „Aa! Nu ºtiam cã ai televizor!” deºi dreptunghiul negru încã nu a fost evacuat.
Am evoluat, prin urmare, de la o prietenie naivã ºi copilãroasã, la o iubire adolescentinã cu ceva momente mai pasionale, apoi la trãdãri de ambele pãrþi, la reconcilieri de oameni maturi care acceptã sã-ºi mai dea o ºansã, dintr-un reflex al obiceiurilor greu de înlocuit, ºi apoi la o coabitare lipsitã de dragoste, plictisitã ºi tolerantã, cu insatisfacþii mutuale. Nu ºtiu cât o sã mai dureze, mai ales cã el stã acum faþã în faþã cu rivalul mai dotat: calculatorul, iar acest ménage-à-trois nu poate funcþiona (aici). Existã viaþã fãrã/dupã televizor? Cu siguranþã, mai ales cã avem ceva care îi poate prelua toate funcþiile, de la informare, educaþie, distracþie, la comunicare ºi restul. Schimbãm un rãu mai mic cu unul mai mare? Posibil, cu ceva avantaje, totuºi. Se (mai) poate trãi fãrã calculator? Asta e o altã întrebare, la care poate aveþi deja un rãspuns parþial, având în vedere cã tocmai terminaþi de citit aceste rân... .

Comentarii cititori
sus


Caliru + Miniadi

 

Miniadi: sa te culci mai devreme
Caliru: eu ma mai invart
Caliru: noapte buna
Caliru: ma mai hraneam cu attilio
Caliru: ca i-a cerut marius niste paragrafe pe tema se poate viata fara tv?
Caliru: si ala se apuca sa faca dizertatie
Miniadi: aha
Caliru: da' e misto!!
Caliru: si acum attilio zice ca a trimis tema dizertatiei inca unei amice care lucreaza la o tv in elvetia
Caliru: si inca unui profesor care nu stiu ce ))
Miniadi: da
Miniadi: fascinant
Caliru: ma enervezi
Miniadi: marius
Miniadi: atilio
Miniadi: viata fara tv
Miniadi: dezbateri
Caliru: oricum, e mai bine decat discutiile sterile despre ploaie si dureri de picioare
Miniadi: da
Caliru: si despre cadouri facute bonelor romance
Miniadi: dizertatii despre VIATA FARA TV
Miniadi: tu de ce nu scrii o dizertatie despre ce inseamna VIATA TA FARA TV
Miniadi: ca si aia e IMPORTANT
Miniadi: viata NORMALA
Miniadi: nu propovaduita de un savant
Caliru: pai nici nu trebe de savant
Caliru: intrebarea mi se pare ca e pusa de marius in panorama aia de revista a lor...
Caliru: si raspunde cine vrea...
Miniadi: RASPUNDE TU
Miniadi: asta mi-ar placea mult mai mult
Caliru: acu' asta, ca o chestie semi-exotica, m-a intrebat daca pot sa pun pe Att sa scrie
Miniadi: decit sa pui oameni in legatura
Miniadi: si sa transmiti de la unu la altul
Miniadi: si sa fii un curier de mesaje
Miniadi: SCRIE TU!
Miniadi: si gata
Caliru: ba mie imi place si cum scrie attilio
Caliru: iar eu nu am inspiratie si nu am timp
Caliru: scrie tu
Miniadi: nu ma intereseaza subiectu'
Miniadi: la mine viata fara tv e VIATA MEA
Miniadi: reala
Miniadi: cred ca de 10 zile nu m-am uitat
Miniadi: absolut deloc
Miniadi: nu ca IN GENERAL NU m-am uitat
Caliru: pai de ex pot sa ii trimit si bucata asta de chat lui marius...
Caliru: ca tot opinie e
Caliru: si pun miniadi si caliru…  lolek si bolek ))
Miniadi: traiesc fara tv linistita. (nu ca POT sau AS PUTEA TRAI). aia e opinia mea
Caliru: foarte bine. o transmitem, sa vedem daca apare....

Comentarii cititori
sus


Mihai Dincã



doi martie


lumina dilatã staþia de autobuz
iar spre searã
se scurge undeva în spatele aragazului

primele zile de primãvarã
nici o urmã de cretã pe trotuar
prin draperii lumina slabã a televizorului

e sâmbãta searã
dupã meci rãmânem sã bem
poate scãpãm ceva.  


Comentarii cititori
sus

Marius Dobrin


Fie epsilon oricât de mic…


Eu nu am televizor. Nu mai am. A plecat (cel puþin pânã la momentul acesta) mai devreme din viaþa mea, dupã ce a venit târziu. Când am mers la liceu, pãrinþii mei au cumpãrat un televizor 'Opera', în carcasã de lemn, cu tuburi electronice, cu diagonalã destul de mare ºi, în mod cert, greu.

Pânã atunci mergeam la prietenul meu de peste drum, care avea un 'Rubin', televizor sovietic, de format mic. Ne cuibãream amândoi lângã sobã ºi priveam aventurile echipajului Val-Vârtej (am mai gãsit doar coloana sonorã:

ori foiletoanele cu Thierry La Fronde:


Un alt vecin deschidea seara ferestrele camerei dinspre stradã. ªi noi, cei de prin împrejurimi, maturi ori copii, ne iþeam capetele ca sã vedem câte-o emisiune de varietãþi. O trãgeam de mânã pe mama sã mergem fie la alþi vecini cu televizor, fie la rude mai tinere care adormeau în fotoliu, dupã o zi de muncã, dar binevoitoare sã-mi facã mie pe plac. Sã privesc de la Telejurnalul de Searã, pânã la cel de Noapte, trecând prin Teleenciclopedie, Mannix sau alte varietãþi.
Când Ceauºescu a restrâns programul TVR la ceva penibil ºi derizoriu, a fost un prilej de glume dar ºi ºansa de a valorifica oportunitatea îndreptãrii antenelor, care de care mai sofisticate, bricolate dupã o spontan ivitã literaturã de specialitate, cãtre sârbi. O tranziþie spre Occident. Învãþasem puþin limba lor ºi aveam preferinþe nu doar pentru film, muzicã ori sport, ci ºi pentru emisiuni gen quiz sau reclame.

Televizorul a însemnat ºi revoluþia din 1989. Cu pãrþi rele dar ºi cu evidente pãrþi bune. Mai apoi au apãrut posturile particulare, ProTV ºi Antena1, fiecare cu personalitatea sa. ProTV a fost parte din mecanismul occidentalizãrii noastre. Bunã parte de timp.
Au fost apoi, pentru mine, posturile TV italiene, în principal cele din panoplia lui Berlusconi. Erau un model de atitudine, atât în ceea ce priveºte realizatorii cât ºi publicul. Am fost fascinat de chipul zâmbitor al oamenilor de pe ecran. Cã erau emisiuni matinale, de informare, cã erau cu umor ºi muzicã, precum în seria Macao, chiar ºi la acelea polemice. Mi-a plãcut lumina reflectoarelor ºi, desigur, lumina de pe chipurile oamenilor.
Apoi viaþa m-a îndepãrtat de o televiziune care s-a transformat într-o moriºcã cu mult prea multe vorbe tendenþioase, mai permeabilã tendinþelor de manipulare, de modelare a reacþiilor publicului dupã interese mult prea restrânse.

Ca sã rãspund la întrebare, cred cã un om serios poate sã priveascã o emisiune la televizor, oricare ar fi aceea, dacã sufletul sãu o doreºte. Poate fi rea, dar nu mai rea decât o carte rea. Poate fi bunã, uneori cel puþin la fel de bunã precum o carte bunã.
ªi-apoi, nu suntem toþi oameni serioºi :)
Aici, aiurea, acum, oricând, televizorul rãmâne o fascinaþie. Omul, tot mai mult prizonier vizualului, va cãuta un ecran aprins.


Comentarii cititori
sus


Mihai Ghiþulescu

 

Nu-mi mai pot imagina viaþa fãrã televiziune

 

Nu. Viaþã fãrã televiziune nu existã. Sau, oricum, aia nu e viaþã omeneascã. E ceva care se poate studia la botanicã - hai, treacã de la mine, la zoologie - dar nu mai mult.
Când am deschis ochii, aveam douã ore alb-negru într-o cutie de lemn. Aºa se face cã toate amintirile mele din primii ºapte ani sunt în grayscale. Existau, din fericire, 'bulgarii' ºi mai ales 'sârbii', prinºi cu antene speciale, din care multe mai ruginesc ºi astãzi pe blocuri. Erau alb-negri ºi ei, dar parcã mai luminoºi. ªi vorbele lor, din care ajunsesem sã mai pricep câte ceva, pãreau mai vii.
Pe 22 decembrie mintea mea de copil s-a prins cã se întâmplã ceva mare, tocmai pentru cã la tv se vorbea româneºte în miezul zilei. Au venit vremuri de saturaþie, când televizorul, de acum în culori dureros de tari, mergea toatã ziua. ªi a venit televiziunea prin cablu care mi-a arãtat cã tot ce vãzusem pânã atunci fusese o nimica toatã. ªi Pro TV! Cu Pro TV (mi) s-a întâmplat o schimbare culturalã atât de mare, încât mi se pãrea cã oamenii de pe stradã sunt cu totul altfel decât înainte. Dar tot atunci a început cãderea, care a dus la amestecul de bâlci, bordel ºi câmp de luptã pe care îl vedem azi pe ecranele plate.

Ultimul moment notabil din istoria televizorului meu mi se pare apariþia HBO. Am pierdut ºi pe acolo zile ºi nopþi, dar pe mãsurã ce m-am scufundat în internetic, mi-am îndepãrtat privirea tot mai mult. O vreme am stat cu spatele la televizorul pornit, apoi l-am stins.
Astãzi, nu mã mai uit la televizor decât din mers. De fapt e impropriu spus cã mã uit. Se uitã el la mine, de câte ori mã prinde, ºi am impresia cã privirile lui mã ard. Prefer sã stau cu capul în net, pentru cã am impresia cã pot controla, cât de cât, ce vãd/aud. Îmi încropesc singur ambientul, nu mai sunt obligat sã înghit universuri de-a gata.
ªi, totuºi, nu-mi mai pot imagina viaþa fãrã televiziune. Bunã, rea, frumoasã, urâtã, cum o fi, mi-e bine sã o ºtiu acolo. Mi-e teamã cã fãrã ea ne-am bloca pe partea întunecatã a lumii.

 

Comentarii cititori
sus


Renārs Grebe¾s


TV


First off, let me say that I too share the sentiment of television being a distraction for a serious man to an extent, but that's not to say that there aren't positive nuances to TV also, for example, National Geographic spans the whole world and involves a lot of educational shows and movies for all ages. Or popular science shows like Myth busters - they too are involved in the stimulation of the human mind.

Now here comes the division line, the way I see it, because most elderly people in post-soviet states are not educated well enough (some are just too damn stubborn) to study and learn to operate IT products like PC's, mobile phones and banking services like ATM's, online shopping, etc., while young people tend to conform to this type of environment with ease. The elderly, in fact, are handicapped in this regard, without a proper restructuring the work market (currently working age is 15 to 65) from the government.

That being said, television was my first introduction to transferable media which, although primitive in its early days, fulfilled the purpose - I was able to monitor western pop culture trends, witness the evolution of alternative music scene and eventually got the urge to try a PC.
My first TV shows were Renegade, The X-Files, Buffy the vampire slayer, Angel and several others whose names I cannot recall anymore. As I said before, they encompassed my advance in information acquisition which was the function of television in those days.
In regards to my preferences in TV shows, I can honestly say that the plot should be intelligent, with several twists and withheld story lines, making me ambitious about the resolution of the fictional problems, experienced by the protagonists and antagonists (if any). I don't like sitcoms and other, in my humble opinion, degrading material.

Furthermore, I can attest to the fact that I've participated in several episodes of TV footage. Some of it was part of a show from the National TV of Latvia (LTV), which included several high-key governmental officials and public discussions about status quo problems - as a spectator, with opportunity to express my opinion on live television. The self-evidence of this kind of an opportunity is obvious. Then there are several occurrences of me being captured by video cameras and then translated onto major TV stations, for example, interviews on the street, a small interview for a local TV station in Poland while being on a Volunteer project about the German minority in Upper Silesia region, and others... These situations resonate my voice, making it acceptable to a wider audience, which is appreciated to say the least.
Last but not least, it is my confidence that TV as a media has ever the slightest effect on my day-to-day activities, political afflictions and religious views. I regard the ill-advised content as a mere nuisance, easily disregarded.

Comentarii cititori
sus


Tom Kinter

 

I can say one thing: there is a love-hate relationship between me and the TV and for the last couple of years I have spent too much time watching it!

Comentarii cititori
sus


Attilio Mina


Existã viaþã fãrã televiziune?


Dificil, dar nu imposibil în prezent, sã ne imaginãm o lume fãrã televiziune, care este, de asemenea, o cucerire destul de recentã, în cazul în care se poate vorbi de cucerire. Atunci când nu exista, ºi autorul, din motive biografice, a trãit ºi în acele timpuri, nu se simþea o nevoie deosebitã de televiziune: se trãia din agriculturã, artizanat, industrie, în oraºele mari din mici sau mari meserii, jocuri ºi jucãrii ecologice ºi nimeni nu avea nici timp ºi nici înclinaþia, nici posibilitatea de a se desprinde de viaþã, de a se  ascunde din lumea realã pentru a se prãbuºi în zona intangibilã a unei vieþi virtuale ºi a unui vis de azur venit din eter. Astãzi, pentru cã trãim mai bine, pentru cã ne imaginãm cã avem totul ºi nimc, este dificil sã ne re-imaginãm acea lume, dar trebuie sã fi fost ceva bun ºi pe timpul meu, când existenþa curgea în mod mai natural. ªi apoi erau sãrbãtorile în onoarea sfinþilor, a unei victorii ºi se bea ºi se dansa, ºi ne rugam ºi fãceam, toþi laolaltã, lucruri în mod normal interzise, ºi descãrcam în grup orice refulãri  ºi nemulþumiri ale vieþii. Astãzi se danseazã ºi se cântã fãrã motiv, ºi fiecare se izoleazã pe tãrâmul virtual, care e al tuturor ºi al nimãnui.

Ceva bun o fi fost totuºi în aceastã schimbare epocalã, dacã într-un timp aºa de scurt aparatul de televiziune a devenit, nu numai în Italia, ci ºi în întreaga lume, aparatul electrocasnic cel mai rãspândit ºi de cel mai larg consum. Fãrã îndoialã, televiziunea a cunoscut sau, mai bine zis, producãtorii de televiziune au cunoscut, într-un trecut recent, o lungã perioadã de 'vaci grase', cu acceptul unor mase enorme de persoane, cu vârfuri de audienþã ºi 'atenþie' inimaginabile în alte timpuri, chiar dacã acum nu scapã, desigur, observatorilor mai atenþi, manifestarea unui declin ºi a unei rãceli, dupã opinia noastrã, de neoprit.

Televiziunea, în Italia, a fost dintotdeauna un 'obiect' particular ºi o jucãrie ciudatã. Diferitã de restul lumii, unde este de asemenea rãspânditã, iubitã ºi contestatã. La noi, în Italia, este caracterizatã de unele, nu puþine, recorduri absolute sau, în funcþie de punctul de vedere, de adevãrate anomalii, dacã nu evidente aberaþii ale sistemului.
Primul 'record' sau anomalie, cum vreþi sã-i spuneþi, cu o mai mare relevanþã: proliferarea exponenþialã a producãtorilor.
Neavând, pentru moment, date certe despre noul sistem 'digital terestru', de curând operaþional pe aproape întreg teritoriul naþional ºi, neavând la dispoziþie nici date sigure despre emiþãtorii satelitari, vom face, deci, referire exclusiv la datele culese de-a lungul anilor despre emiþãtoarele analogice care opereazã pe teritoriul naþional. Este vorba despre un record înspãimântãtor: între monopuluri mari ºi mici, se ajunge la cifra de 650 de producãtori liberi (date statistice FRT, Asociaþia societãþilor de radio – televiziune). Pentru a face o comparaþie ºi pentru a înþelege adevãrata dimensiune a faptelor, ar fi suficient pentru cititor sã ºtie cã în Statele Unite ale Americii opereazã mai mult sau mai puþin de 700 de producãtori. În întreaga lume, canalele 'terestre' ºi/sau digitale, sunt în total aproximativ 2.500; deci Italia, singurã, gãzduieºte mai mult de o cincime din numãrul total de canale de televiziune din lume!

În mod evident este de înþeles cã, în general, acestui fapt ar trebui sã-i corespundã în egalã mãsurã o împlicitã creºtere valoricã ºi culturalã. Din pãcate, ºi acesta este un alt record absolut, acest lucru nu se întâmplã ºi nu s-a întâmplat pânã în prezent, dacã se exclud primii ani de funcþionare publicã sau de stat a sistemului. Dimpotrivã, transmisiunea televizivã, eliberatã de obstacole, formatã de aºa-zisele televiziuni private sau libere, dintotdeauna pentru scopuri declarat comerciale, au luat cu extremã hotãrâre calea facilã ºi profitabilã a divertismentului domestic, aplatizându-se tot mai mult sub nivelurile culturale de casnicã aflabetizatã, denumitã de operatorii statistici 'casnica de Voghera', un tip de femeie incultã din anii '60 ai secolului trecut, sau, dacã se preferã, o încruciºare socialã între spãlãtoreasã, femeie de serviciu, prostituatã familialã etc. [i]
Ca o consecinþã logicã a acestor programe neutre ºi fãrã conþinut, înlocuitoare ale vechilor forme de 'imagisticã de vise', cu timpul s-a ajuns la îndepãrtarea a întregi generaþii de la problemele reale ale societãþii ºi de o autenticã fomare culturalã ºi politicã. Chiar peste ideea însãºi de 'culturalizare' de masã, funcþie care ar trebui sã prevaleze pentru fiecare mijloc de comunicaþie, s-a suprapus ideea prosteascã ºi consumisticã, dar satisfãcãtoare, a 'albului ºi mai alb' ºi a 'curatului rafinat'. Cultului artei ºi a esteticii i s-a suprapus cultul unei frumuseþi fatale, improvizate de participanþi la diverse reality, întrerupte numai de spoturi de publicitate mai mult sau mai puþin subliminale.
Întrucât se raþioneazã mai bine pe exemple concrete, putem sã afirmãm cã, în spiritul celor de mai sus, mare parte din resursele publicitare au fost înghiþite de televiziuni, în defavoarea publicitãþii mult mai relaxante, informative ºi culturale a hârtiei tipãrite, a ziarelor, a periodicelor ºi a altor mijloace informaþionale, a afiºelor, radiolului, a cinematografelor. La noi, în Italia, aproape toatã cantitatea bugetului de publicitate a firmelor comerciale (aproximativ 70%) ajunge în spoturile de televiziune.

Alt 'record absolut' care clarificã ºi mai mult cele de mai sus. Televiziunile italiene au transmis anul trecut mai mult de un milion de spoturi de publicitate. Record care va fi greu de întrecut de alte þãri ºi care ne dorim sã nu fie repetat nici mãcar la noi. Dar care, sincer, în lumina miºcãrilor de opinie în curs, din fericire, în alianþã cu stagnarea la nivel mondial ºi cu evoluþia culturalã actualã, suntem siguri, deja, nu va mai fi repetat. [ii]
Din cauzã cã limbajul jurnalistic italian a rãmas la Gutenberg ºi într-un fel în care McLuhan pare deja bãtrân, iar televiziunile publice private nu fac altceva decât sã se repete pe ele însele în jocuri de programe mereu ºi monoton egale, net-ul a gãsit un teren fertil.
Este în curs o realã ºi concretã revoluþie culturalã, creatã de internet ºi de cãtre televiziunile conexe, care stabileºte în prezent o netã linie de demarcaþie între generaþiile tinere ºi cele anterioare. Putem sã spunem, în esenþã, cã televiziunile generale, cele analogice sau digital terestre, mai clar, aparþin istoriei comunicaþiei ºi sunt deja ale unui public bãtrân ºi cult, în timp ce televiziunile de pe internet gãsesc tot mai mult spaþiu la publicul tânãr, educat ºi politizat ºi cu probleme de activitate. Un exemplu de actualitate din alegerile politice în Italia este deja obiect de studiu ºi este în atenþia întregii lumi. Un partid politic creat anul trecut s-a fãcut cunoscut prin intermediul unui blog (printre altele unul dintre primele 1.000 din cele mai vizitate) [iii] ºi prin intermediul unei televiziuni anexate, a ºtiut sã canalizeze cu tam-tam mediatic protestul a milioane de tineri, pânã ce s-a concretizat ca primul partid naþional. Fãrã sprijinul televiziunilor (toate asociate vechilor partide ºi vechilor stãpâni), fãrã sprijinul presei, fãrã investitori economici, un ex-comic, Beppe Grillo ºi un tehnician informatic, Gianroberto Casaleggio [iv] ) au ºtiut ºi putut sã adune 9.000.000 de voturi utile!

Spre norocul politicienilor actuali, numãrul italienilor care ºtiu sã foloseascã computere, este de numai 25% din total, o medie foarte scãzutã. Dar procentul se va inversa în curând ºi 'dictatura cantitãþii', pe care s-au bazat din greu ºi se bazeazã încã televiziunile ºi, în particular, cele 'generaliste' ale lui Berlusconi (n.a. politician ºi întreprinzãtor), marile monopoluri multinaþionale ºi partidele politice, aparent adversare între ele, vor apune pentru totdeauna cu televiziunile lor cu tot ºi cu modul învechit de a gestiona comunicaþia vizualã. Deci, pentru a conclude, existã viaþã fãrã televiziune, mai bine zis, va exista ºi va fi cuceritã de un iminent mâine. O viaþã cu o nouã, mai copleºitoare, angajatoare ºi participativã televiziune.

(Traducere din italianã: Camelia Cãprariu)


Beppe Grillo

Foto 1: ex-comicul Beppe Grillo, în prezent lider de nediscutat al primului partid politic italian, în timp ce vorbeºte unei mulþimi în piaþa publicã ºi unei mulþimi de italieni prin intermediul contactelor televiziunii sale via internet.

Berlusconi


Foto 2: Silvio Berlusconi, capitalist ºi om politic, proprietar al monopolului de televiziune Mediaset

RAI


Foto 3: sigle ºi logo pentru trei canale de televiziune ale statului italian, obiect de disputã ºi propagandã între zonele politice.



[ii] Proprietatea firmelor de televiziune în Italia este foarte, foarte concentratã: trei canale de televiziune private sunt în mâinile unui singur întreprinzãtor, Berlusconi, care a fost pentru mult timp Preºedintele Consiliului (prim ministru) ºi este în prezent ºeful politic al opoziþiei parlamentare. Aceste canale sunt cele care adunã cam jumãtate din audienþa televiziunilor italiene ºi mai mult de douã treimi (mai mult de 5000 de miliarde) de investiþii publice ale firmelor. Cealaltã jumãtate de audienþã ºi ceea ce rãmâne din banii spoturilor publicitare (mai mult de 2000 de miliarde) sunt adunate de alte canale: RAI, televiziuni de stat, controlate de partide politice.

[iv] Gianroberto Casaleggio, nãscut în ’54, este considerat spin doctor al lui Beppe Grillo ºi strategul 'Miºcãrii de 5 stele', contribuind la fondarea ei, în 2009, împreunã cu comicul genovez. Lucrând la domiciliu, cu o carierã dedicatã în întregime comunicaþiei ºi marketing-ului pe internet, este mai mult decât artizanul succesului blogului lui Beppe Grillo, acel beppegrillo.it, care, dupã 2005, a explodat, devenind un fenomen mondial (încã ºi astazi între primele 1000 de site-uri cele mai vizitate în lume, dupa Alexa.com).

 

Comentarii cititori
sus


Attilio Mina

Esiste la vita senza la televisione?

 


Difficile, ma non impossibile al giorno d’oggi immaginare un mondo senza televisione, che pure è una conquista abbastanza recente, se di conquista si può parlare. Quando non c’era, e chi scrive, per questioni anagrafiche visse parte di quel tempo, non se ne sentiva un particolare bisogno: si viveva di agricoltura, artigianato, d’industria nei grandi centri, piccoli o grandi traffici, giochi e trastulli conviviali; nessuno avrebbe avuto il tempo né la voglia né la possibilità di staccarsi dalla vita, isolarsi dal mondo reale per sprofondare nell’impalpabile area di una vita virtuale e di un sogno azzurrato sopravvenuto dall’etere. Oggi che stiamo meglio, che abbiamo o crediamo di avere il tutto del nulla, ci è difficile re-immaginare quel mondo, ma qualcosa di buono doveva esserci pure ai miei tempi in cui l’esistenza scorreva in modo più naturale. E poi c’erano le feste in onore del santo, di una vittoria, e si ballava, si beveva, si pregava e si facevano, tutti insieme, cose normalmente vietate e ci si scaricava nel gruppo solidale ogni contrarietà dell’esistenza. Oggi si balla e si canta senza festa e ci si isola nella terra virtuale che è di tutti e che non è di nessuno.
Qualcosa di buono ci sarà pur stato anche in tutto questo epocale cambiamento tanto che da subito e fino ad oggi l’apparecchio televisivo è divenuto non solo in Italia, ma nel mondo intero l’elettrodomestico più diffuso e consumato. Certo, la televisione, o meglio, le emittenti televisive hanno conosciuto in un recentissimo passato un lunghissimo periodo di 'vacche grasse' con l’omologazione di masse enormi di persone e picchi d’ascolto (audience) e 'attenzioni' inimmaginabili in altre epoche, anche se ora non sfuggono certo agli osservatori più attenti i sintomi di un declin o e di una disaffezione a nostro avviso inarrestabili.
La tv in Italia è da sempre un oggetto particolare e un 'giocattolo' strano. Diverso dal resto del mondo, dove pure è equanimemente diffuso, amato, contestato. Da noi in Italia il giocattolo si è contraddistinto in non pochi 'primati assoluti' o a seconda del punto d’osservazione prospettico, da vere e proprie anomalie se non eclatanti aberrazioni di un sistema.
Primo 'record', o anomalia che dir si voglia con maggior pertinenza: il proliferare esponenziale delle emittenti.
Non disponendo al momento di dati certi relativi al nuovo sistema 'digitale terrestre' da poco entrato in quasi completa operatività sul territorio nazionale e non disponendo neppure dei dati imperscrutabili e variabili delle emittenti satellitari, faremo perciò esclusivo riferimento ai soli dati consolidati da anni, delle emittenti ad 'antenna analogica', operanti sul territorio nazionale. Si tratta di un primato spaventoso: tra grandi e piccoli e monopoli, competono tra loro ben 650 libere emittenti (statistica FRT. Associazione imprese radio televisive). Per fare un paragone e comprendere la reale consistenza del dato, sarà sufficiente al lettore sapere che in tutti gli Stati uniti D’America, operano poco meno di 700 emittenti. Nel mondo i canali 'terrestri' e/o digitali sono circa 2.500 in totale; dunque l’Italia, da sola, ospita più di un quinto di tutte le emittenti televisive del mondo.

Evidente e ragionevolmente comprensibile come nella norma, a tutto questo dovrebbe corrispondere in egual misura un incremento del valore aggiunto informativo e culturale. Purtroppo, ed è questo un altro primato assoluto, ciò non avviene né è mai avvenuto nel passato, se si escludono i primi anni dell’operatività pubblica o di stato del sistema. All’opposto l’emittenza televisiva, libera da vincoli, formata dalle cosiddette 'tv private' o, appunto, “libere”, da sempre e per fini dichiaratamente commerciali hanno imboccato con decisione estrema la facile e remunerativa strada dell’intrattenimento domestico appiattendosi sempre più sui ridotti livelli culturali di un prototipo di casalinga de alfabetizzata, la così chiamata dai rivelatori statistici: 'casalinga di Voghera'; una specie di femmina incolta degli anni sessanta del secolo scorso, o se si preferisce, un incrocio sociale tra lavandaia, donna da pulizie, prostituta matrimoniale, ecc. [i]
Come conseguenza logica di simili palinsesti di genere neutro e vacuamente merceologici, sostituitesi alle antiche forme di imagerie de rêve , nel tempo si è venuto a formare un distacco di intere generazioni dai reali problemi della società e dalle logiche di una autentica formazione culturale e politica. All’idea stessa dell’acculturazione di massa, funzione che dovrebbe essere primaria per ogni mezzo di comunicazione, si è venuta sovrapponendo l’idea stupida e consumistica ma appagante del: 'bianco più bianco' e del pulito sopraffino. Al culto dell’arte e dell’estetica, si è sovrapposto il culto di una bellezza svampita ed estemporanea di partecipanti ai vari reality, inframmezzati di interruzioni pubblicitari e spot più o meno subliminali.
Siccome si ragiona meglio esempi alla mano, possiamo ben certificare che nell’ottica di quanto detto, gran parte delle risorse pubblicitarie sono state fagocitate dalle televisioni a discapito della ben più rilassante, informativa e culturalizzata carta stampata, dei quotidiani, dei periodici degli altri mezzi informativi, delle affissioni, della radio, del cinema. Da noi, in Italia finisce in spot televisivi la quasi totalità dei budget pubblicitari delle imprese commerciali (circa il 70%).

Altro 'record assoluto' che chiarisce ancor meglio il concetto sopra esposto. Le televisioni italiane hanno trasmesso lo scorso anno più di un milione di spot pubblicitari. Primato che difficilmente nel mondo verrà superato da altri e che ci auguriamo come non più ripetibile nemmeno da noi. Ma che francamente, alla luce dei movimenti d’opinione in corso, fortunatamente, complice la stagnazione planetaria e l’evoluzione culturale in atto, ne siamo ormai certi, non sarà certamente ripetuto.[ii]

Poiché il linguaggio della stampa periodica italiana è rimasto a Gutenberg e in un mondo in cui McLuhan sembra già vecchio e le televisioni pubbliche e private non fanno che reiterare se stesse in un baillame di palinsesti sempre monotonamente uguali, ha trovato fertile terreno la 'rete'.
E’ in corso una vera e propria rivoluzione culturale operata da internet e dalle televisioni connesse che stabilisce oggi una netta linea di demarcazione tra le giovani generazioni e le precedenti. Possiamo dire in sostanza che le televisioni generaliste, quelle analogiche o digitali terrestri, per intenderci, appartenendo alla archeologia della comunicazione e sono ormai di pertinenza di un pubblico anziano o sotto acculturato, mentre le tv della rete, trovano sempre più spazio nel mondo giovanile, più acculturato e politicizzato e problematicamente attivo. Un esempio di questi giorni di votazioni politiche in Italia è già oggetto di studi e attenzioni in tutto il mondo. Un partito politico creato lo scorso anno, si è fatto conoscere attraverso un blog (per altro uno dei 100 più gettonati al mondo) [iii] e attraverso ad una tv annessa, ha saputo catalizzare con il tam tam mediatico la protesta di milioni di giovani fino a concretizzarsi quale primo partito politico nazionale. Senza l’appoggio delle televisioni (tutte schierate in favore dei vecchi partiti e padroni) senza appoggi di stampa, senza investimenti economici, un ex comico, Beppe Grillo e un tecnico informatico, Gianroberto Casaleggio [iv] ) hanno saputo e potuto raccogliere 9.000.000 di voti utili!

Per fortuna dei politici attuali, gli italiani per ora alfabetizzati dal computer sono solo il 25 per cento del totale, media bassissima. Ma la percentuale si invertirà presto e la dittatura della quantità sulla quale ha campato alla grande e ancora campano le televisioni ed in particolare le emittenti 'generaliste' di Berlusconi (n.d.a. politico e imprenditore), i grandi monopoli multinazionali e i partiti politici, fintamente tra loro avversi, tramonteranno per sempre con le loro televisioni e l’obsoleto modo di gestire comunicazione video.

Dunque, concludendo, esiste la vita senza la televisione, meglio esisterà e sarà la conquista del domani imminente. Una vita con una nuova ancor più travolgente, coinvolgente e partecipata televisione.



Beppe Grillo
Foto 1: L'ex comico Beppe Grillo, ora leader indiscusso del primo partito politico italiano, ripreso mentre arringa una sterminata folla nella piazza ed una moltitudine di italiani attraverso i contatti della sua televisione via internet

Berlusconi
Foto 2: Silvio Berlusconi, capitalista e uomo politico proprietario del monopolio televisivo Mediaset

RAI
Foto 3: Sigle e logo dei tre canali televisivi dello stato italiano oggetti di lottizzazione e propaganda tra le aree politiche

 



[ii] La proprietà delle imprese televisive in Italia è molto, molto concentrata: tre canali televisivi privati sono nelle mani di un unico imprenditore, Berlusconi, che a lungo è stato Presidente del consiglio (primo ministro) ed è ora il capo politico della opposizione parlamentare,, e sono quelli che raccolgono circa la metà degli ascolti delle tv italiane e più di due terzi (oltre 5 mila miliardi) degli investimenti pubblicitari delle aziende. L’altra metà degli ascolti e quel che resta dei soldi degli spot (più di 2 mila miliardi) sono raccolti da altri tre canali RAI, tv di stato controllata dai partiti politici.

[iv] Gianroberto Casaleggio, classe ’54, è considerato lo “spin doctor” di Beppe Grillo e stratega del Movimento 5 Stelle, che ha contribuito a fondare nel 2009 con il comico genovese. Casaleggio, una carriera tutta dedicata alla comunicazione e al marketing sul web, è più che altro l’artefice del successo del blog di Beppe Grillo, quel beppegrillo.it che dal 2005 in poi è esploso diventando un fenomeno planetario (ancora oggi tra i primi 1000 siti più visitati al mondo secondo Alexa.com).

Comentarii cititori
sus


Ionuþ Rãduicã

Fata cea micã ºi Mama zmeilor teve


Fost-a odatã, în prezent, un virus. Mai breaz decât oricare altul. Îl chema Mama Zmeilor Teve ºi era singurul virus din lume care nu omora gazda, ci trãia în locul ei. Într-o bunã zi se îndrãgosti în locul - cui altcuiva!? - Fetei Cea Micã, chiar dacã prelungi masochist androginismul cu Fãt-Frumos pânã la episodul ultim, al 914-lea, ºi chiar dacã îndrãzni mai mult - sã gândeascã dincolo de adulter, crimã, sirop. Deveni erou în locul celei mici, nesalvate, aºa cã luptã câþiva ani cu corupþia de orice fel (atenþie, în fiecare zi, la ora 5, corupþia învingea... provizoriu!). Luptã cu bogaþii, cu hoþii, cu ºpãgarii, cu nesimþiþii. Punea chiar etichete la haine, oameni, dinozauri ºi mazãre. Unii zic cã verifica biletele în tramvaie sau cã dãdea amenzi pentru înclinarea capului înspre dreapta.

Oricum ar fi adevãrul, de bine, de rãu, te scutea ºi pe tine, omule, de ridicola gândire ºi atitudine: era câinele de pazã în locul tãu, iar dacã nici acesta nu muºca suficient de vânjos, se fãcea varan. Muºcãtura ei bacterianã omora în chinuri, iar tu puteai sã îþi pãstrezi balele, nu pe 'tirani', ci pe telecomandã.
Într-o zi, forma ta, omule, luã forma ei, a Mamei Zmeilor Teve. Doar cã, deºi ea a evoluat (plasmatic, elsidiic), tu, într-un fel sau altul, încã mergi pe lãmpi.
Într-o altã zi, timpul tãu deveni timpul ei. Doar cã, deºi ea furã startul ºtirilor înainte de fix, tu rãmâi cu fixurile tale.
Într-o altã zi, bãtrâne, universul tãu ajunse universul ei. Doar cã circuitul ei era mai lung decât al tãu. Atunci s-a dovedit cã Mama Zmeilor Teve era singurul virus din lume pentru care nu conta dacã tu trãieºti sau nu. Cea micã, zice-se... chiar muri. Altfel, nu s-ar ºti...

Comentarii cititori
sus


Laurent Schuh

 

LA TV: TU L'ALLUMES, ELLE T'ETEIND!

Televizorul: tu-l aprinzi, el te stinge!

Comentarii cititori
sus



Lorena Stuparu


Rubin-Rubin 102 cu Lolek la mijloc


când eram micã ºi mã uitam la Rubin 102

nu mi-ar fi plãcut sã locuiesc în el
mie mi-ar fi plãcut
sã trãiesc în ilustraþiile poveºtilor nemuritoare
sau pe capacul cutiei de bomboane cu douã pãpuºi
sau sã alerg ºi eu cântând din scripcã
ºi ierburi foºnind grãbite sub pensulã sã-mi
mângâie tãlpile goale
pantalonaºii mei în genunchi peticiþi
de pe capacul unei cutii mai mici de bomboane
sã-mi fluture pânã deasupra gleznelor
ºi sã am totuºi pururea cochetãria
de-a-mi prinde un buchet de flori la pãlãria turtitã de pai
un stol de vrãbii dedesupt
deasupra stol de vrãbii
ºi un cer pur ºi simplu cer
dar de ce sã nu recunosc
mi-ar fi plãcut uneori sã pãºesc ºi pe Planeta Giganþilor
sã fiu ºi eu un omuleþ un boþ cu ochi de pe Rubin 102
unde „Steve Burton e cãpitan/ E urmat de Mark ºi Dan”
ºi apropo de Mark, prima mea dragoste a fost bãieþelul cu pantaloni
franjuraþi ºi desculþ de pe coperta ediþiei din ’67 din Prinþ ºi cerºetor
în timp ce varã-mea Adi îl iubea pe acela cu pantaloni bufanþi ºi conduri de bal
mie mi-a plãcut întotdeauna pe nava celor
Pierduþi în spaþiu ºi care se mai întâlnesc din când în când
cu Domnul Nimeni doar ºi cu ecoul lor
ºi în afara acestor alte aventuri de pe Rubin 102
ºtiu cã am plâns mult la Pistruiatul când a murit Andrei
ºi de-aici se rupe filmul
am vagi amintiri cu televizorul un simplu obiect o cutie cu iluzii
ca în vestita reclamã „Aspiratorul Ideal e Practic. Aspiratorul Practic e Ideal”
ºi noi aveam aspirator Practic ºi
Sorina de pe acelaºi palier avea aspirator Ideal
ºi când plecau ai noºtri de-acasã
ne duceam în vizitã una pe la alta cu aspiratoarele
ºi repetam reclama pânã seara târziu
onestitatea acestei mãrturisiri de neputinþã a cererii ºi ofertei
de anticonsum ºi nediferenþiere
definirea unuia prin altul ne impresionau pânã la lacrimi
miorlãind patetic premergãtor limbajul acela metateoretic
din „Cico-Cico! Cico-Cico! Portocale la pahar!”
pânã târziu de tot când farfuria zburãtoare urmãritã de niºte gurã-cascã hãmesiþi
se îndreapta spre restaurantul „Ciobãnaºul din stele”
han sau aºa ceva, westernurile, A venit un lup din crîng cântat de Anda Cãlugãreanu
ºi ce se mai speria frate-meu de vâlva mare a negustorului
era chiar ilogic când îmi povestea apoi liniºtit cum negustorul
„cumpãra copii pe care nu-i iubeºte mama lor”
Mireille Mathieu. Dova. Gigliola Cinquetti. Dalida. Rita Pavone. Într-un cuvânt, Cerbul de aur. Stan ºi Bran. Telecinemateca de marþi. Teatrul TV de luni. Album duminical.
când eram în liceu se dãdea Dallas, dar atunci televizorul deja era o cauza pierdutã pentru mine
ºi dispãruse ºi Rubin 102 atât de puþin mã interesa televizorul încât nici
nu am observat când ai mei au cumpãrat unul color
ºi crezând cã-mi fac o surprizã îmi urmãreau reacþia
trecuse deja Teleenciclopedia ºi eu mã uitam la palmierii de pe pereþi
când au simþit nevoia sã-mi atragã atenþia
ºi nimeni nu-l mai citea pe Robinson
ca sã mi-l povesteascã ºi mie, Bolek.

                                             

Comentarii cititori
sus


Melitta Szathmary


Cine este, cum este, ce este ºi ce face subiectul televizorul
(Mic tratat de „gramatica” televizorului)

Eu am douã televizoare: un televizor televizor ºi un televizor „calculator” (=computer). În faþa celui din urmã petrec mult timp: de nevoie (informaþii, revista presei, corespondenþã, teme pentru acasã, edituri, anticariate, hoteluri, cumpãrãturi online etc.) ºi de... entertainment (filme, „muzici”, socializare virtualã, trasee turistice, bloguri etc.).
Am ºi un prieten vechi, google, care poate fi de mare ajutor în perioadele de vid creativ, -tor (panã de inspiraþie), astfel cã iatã ce am gãsit, dupã ce am google-it... cu spor,  despre televizor:

Cine este televizorul? (înger sau demon?)
prieten sau duºman al copilului / inamicul din camera copilului tãu / duºman de temut al copiilor mici / diavolul / cea mai bunã ºi ieftinã bonã/un concurent puternic al spectacolului / un bun prieten al perechilor sedentare / un “devorator” de timp liber…

Ce este televizorul?
un dispozitiv / un aparat / o invenþie / o tentaþie / o distracþie / o piesã de moblier / un bun exemplu al progresului tehnologic / mijloc de informare / templu al lumii moderne / un sistem de hipnozã în masã / o jucãrie periculoasã pentru copii / armã mortalã pentru psihicul copiilor / armã destructivã pentru suflet / un instrument al satanei / un drog ce creeazã dependenþã / un pericol pentru sãnãtate / principala sursã de informare politicã a românilor / instrument de manipulare a maselor / un instrument al diavolului ºi al prostiei /  o unealtã foarte puternicã de programare socialã / una din formele media cele mai prezente în viaþa noastrã / unul dintre factorii care stau în calea pierderii kilogramelor în plus…

Cum este televizorul?
nou / vechi / mic / mare / nociv / prost / bun /  ieftin / scump / defect / deschis / închis oprit / pornit / stricat /  color /alb-negru / LCD / 3D / cu tub / cu plasmã...

Ce face televizorul?
merge / poate provoca boli de inimã / îi face pe copii obezi / spalã creiere, dreseazã adolescenþi / provoacã vise urâte / distruge viaþa sexualã / dãuneazã grav sãnãtãþii / ne înstrãineazã de Dumnezeu / poate distruge relaþiile amoroase din viaþa realã / stricã ochii / îþi scurteazã viaþa cu 22 de minute pe orã / te face nefericit / creºte riscul de infarct / influenþeazã dezvoltarea bebeluºului…

Ce se spune despre televizor?
adevãruri / minciuni / bancuri / epigrame / definiþii / ºtiri / noutãþi / comentarii ºi opinii / þine de foame / a ucis eroii copilãriei / a îndobitocit (prostit) poporul / este bun pentru sãnãtate / „rupe” la consum, chiar dacã e oprit...

Unde este televizorul?
în sufragerie / în dormitor / în living / în bucãtãrie / în dulap / pe perete / pe raft / pe birou / la vedere / ascuns...

...la televizor...
se uitã / priveºte / vede / stã / mãnâncã / apare / se dã...

...pe televizor
jocuri / internet / taxa / timbru / milieu / peºte...

...din televizor...
lumina / diavolul / soarele rãsare / revoluþia / oamenii / fiara / familia / femeile / lumea...

...prin televizor...
imbecilizarea / ”Dracul vine”/ educaþia / manipularea...

...de la televizor...
programele / emisiunile / reclamele / filmele / butonul / cablul...

...televizorului
influenþa / mirajul / farmecul / capacanele / viaþa / rolul / minunile / beneficiile / epoca / istoria / tentaþiile / diagonala / ecranul...

În ultimul timp mã uit LA televizor. ªi îl ºterg de praf!

Comentarii cititori
sus


Cãtãlin-Mihai ªtefan



Din pãcate, la vremea când cei patru menþionaþi de tine (Blaga, Rusu, Ghibu ºi D. D. Roºca) erau practicieni într-ale nedusului la cinema ºi neascultatului la radio, televiziunea, cinema-ul ºi radioul nu aveau nici pe departe amploarea de acum. Pãrerile lor cum cã acestea ar fi fost atunci kitsch-uri le voi pune ori pe seama conservatorismului ºi a reticenþei faþã de ce e nou, deci disturbant în viaþa intelectualului, ori a vizionarismului. Fiind oameni de litere, ºi foarte serioºi, mergeau pe metoda clasicã a studiului în bibliotecã ºi a meditaþiei personale în singurãtate. Lucrurile s-au mai schimbat de atunci. Intelectualul de acum poate oricând recurge la internet, cinematograf, televiziune ºi radio, limitându-se strict la ce-i trebuie, dând la o parte balastul mediatic. Acum oferta e mult mai largã, nici despre tentaþii nu pot spune cã sunt mai puþine. Personal, dacã vreau sã aud o ºtire culturalã sau sã ascult o piesã de teatru radiofonic, deschid Radio România Cultural. Dacã vreau sã vãd un documentar, caut posturile de documentare sau caut pe net site-uri cu filme online. Dacã vreau sã vãd balet, operã, concert simfonic sau un interviu cu un scriitor sau pictor strãin, dau pe Mezzo sau pe Arte. Iar dacã vreau sã citesc o carte pe care nu o gãsesc în biblioteca personalã ºi nu am timp sã o comand sau sã o caut la biblioteca universitarã, o descarc în format electronic pentru cã vraja literaturii nu constã în suportul de pe care cititm, ci în mesajul literar în sine. Iar sublinieri pe marginea textului se pot face oriunde.

În ceea ce mã priveºte, lucrurile sunt foarte bine delimitate. Cu puþinã disciplinã, întreþinutã zi de zi, se poate reuºi delimitarea de kitsch-ul adevãrat, de jurnalismul de consum, de presa de scandal, de politicã ºi alte mizerii. Fiecare se regãseºte în ce existã în jurul lui. Nu-i pot cere unui ascultãtor de Guþã sã aibã rãbdarea de a asculta Pink Floyd sau Klaus Schulze. Nu-i pot cere unui cititor de Click sau Libertatea, respectiv Cancan, sã citeascã Observator Cultural, darãmite New York Times. Nu-i pot cere unui devorator de filme western sã vizioneze un meci de snooker. Aºa cum nu-i pot cere unui jucãtor de table sã devinã jucãtor de ºah, pentru cã dacã le amestecã, din pasiune ºi nu din alt motiv, e circumspect.

Comentarii cititori
sus


Cornel Mihai Ungureanu

 

Radioul este astãzi mai mult un accesoriu al maºinii, televizorul a început sã devinã unul al bucãtãriei. Ascult de obicei muzicã, privesc însã de toate, deºi profesorii clujeni amintiþi de I. D. Sîrbu au ºi ei dreptate: un om serios, care are o treabã serioasã de fãcut, nu ar trebui sã acorde timp unor astfel de ispite. Dar poþi sã stai ºi sã scrii când se joacã Steaua-Chelsea, ca sã amintesc doar seara trecutã?

Particip cu o oarecare cadenþã la emisiuni de televiziune, de obicei comentez evenimentele sãptãmânii sau îmi dau cu pãrerea despre politicã. M-am gândit de multe ori sã nu mã mai duc, este, evident, timp risipit, dar presa îmi pare atât de plinã de cliºee ºi de interese încât nu mã pot abþine.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey