•  Rolf Bossert
•  Cãtãlin-Mihai ªtefan


sus


Rolf Bossert
(16.12. 1952 Reºiþa – 17.2.1986 Frankfurt am Main)


cãmine studenþeºti, grozãveºti

aici se ghemuiesc conducte
pe sub arcele podurilor
termocentralã ºi cãminul studenþesc

între ele tulbure
ºi aproape seacã
dîmboviþa

ca niºte figurine de la tirul de bâlci
cei împuºcaþi mortal zilnic
învaþã supravieþuirea
la colþ de stradã

pe lângã asta: cum
se poate traduce mirosul
unei gogoaºe
în germanã?

grãdina botanicã ºi fabrica de þigarete
duc bãtãlia pentru plãmânii noºtri
(de care avem nevoie ca sã strigãm ºi
ca sã respirãm în camerele
noilor noastre blocuri)

atunci
ne
pre
gãtim


martie I

ghioceii trãdeazã amintirea
iernii: un fior
de puritate
peste spinãri romantice
apa gãlbuie fost-a cândva zãpadã
ºantierele ºed pe lângã ºosele
cizme de cauciuc – semne ale construcþiei paºnice –
sfredelesc gãuri în þãrâna lutoasã
acolo stã cineva ia cu lingura
fasole cu ºuncã din conservã
i se fac semne
din autobuzele în mers
sãtul plescãie pãmântul
vorbirea cu gura plinã
nespunând nimic
ceru-ºi usucã rufele


martie II

vântul aduce adesea gripã-n casã
scrisori pe care nu trebuie sã le deschizi
din care nãvãleºte astenia de primãvarã
ºi se lãfãieºte pe birou

ãsta nu poate fi, te gândeºti,
mesajul primãverii


splaiul independenþei, primãvara lui 1975

rãni în asfalt,
neacoperite; dezrãdãcinate
ºinele (metaforã? fier vechi?)
nu, e primãvarã-n bucureºti,
aerul miroase a þãrânã
în zile ploioase, a romane
despre viaþa la þarã.

tramvaiul nu mai vine
de sãptãmâni. parfum de flori ude.
o, vremea cireºilor în floare din copilãrie, mioriþa,
chiar cisnãdioara.

fãrã durere rãsãdiþi cei mai tineri
copaci, iarãºi cuvântul dez-
rãdãcinat, dar acum niciunul nu mai
dã drumul pãmântului în care atât de greu a pãtruns,
verde indecis în spatele frunzelor.

în staþii, de acum inutili,
mai aºteaptã-o clipã oamenii,
care încã n-au priceput


drumul meu

îl comit zilnic
tãcut ca pe o crimã
în oraº e-un
mare unghi drept
de-i iau vârful
dau de
câteva ulicioare
mai devreme sau mai târziu
sunt pe strada mare
doar un mic killer
al violentului cotidian


din viaþa mea

24 septembrie 1977

sunt cãsãtorit ºi am doi copii nevastã-mea predã
germana ca limbã strãinã ºi eu locuim în douã
camere dintr-o locuinþã cu trei camere camera cea micã are
ºapte virgulã optzeci ºi ºapte metri pãtraþi camera
mare are nouã virgulã optzeci ºi opt  metri
pãtraþi camera cea mai mare din locuinþã are paisprezece
virgulã ºaizeci ºi nouã metri pãtraþi noi nu locuim
în ea e încuiatã de cele mai multe ori e goalã dar
iarna locuiesc doi bãtrâni acolo aºa fac economie
la lemne la ei acasã la þarã adesea vin la
sfârºit de sãptãmânã familii necunoscute cu copii aerul
de munte le face bine celor mici locuinþa cu trei camere se aflã
în frumoasa staþiune buºteni bucãtãria baia ºi buda
sunt folosite de multe persoane ºi balconul e
pe sud þine de a treia camerã n-am voie
sã intru în ea
am scris la oficiul locativ
la consiliul popular
la ziar
am intervenit la mulþi tovarãºi
acum scriu un poem
am nemãrginitã-ncredere în forþa
poeziei


21 decembrie 1977

acest text e nepublicat ieri bãtrânii au primit
douã camere într-o vilã noi am primit cheia de la
a treia camerã ceea ce dovedeºte cã ºi poemele nepubli-
cate pot schimba realitatea din care
se nasc o sã mai scriu poeme


Apoi

Ce tot minþiþi cu neruºinare? Cã aº fi fost
beat? Da’ eu nu v-am
acuzat. A fost un accident, s-a-ntâmplat.
Dar conºtiinþa voastrã-ncãrcatã. Voi ºtiþi
cã mi-aþi fãcut felul. Chiar dacã
a fost un accident.
                                    Acum dorm
între alþi pereþi. Ia uite, vine deja
Domnul sã mã batã pe umãr.
Da, am fost þãran, ºi muncitor,
un pic ºi intelectual, cum e
poporul. Ce prietenos vorbeºte acesta. Rahat,
nerecoltat stã anul ãsta porumbul pe câmpul îngheþat.
ªi tu, Doamne, m-ai lãsat sã mor în toiul
campaniei agricole. Gândeºte-te la ºantiere:
încã e prea puþinã masã gri de ciment
în cofraj, cum sã trãiascã oamenii mai bine acolo?
Chiar de-s mort, m-atinge  respiraþia superficialã
a certitudinii lor. Asta n-are cum sã meargã bine.
Mã culc cu indispoziþia, þeapãn zac ºi ceva-i
într-o dungã. Sora lume? Cândva o sã
arunc o privire. Doamne, sã nu uit: semneazã-mi
certificatul de deces, altfel mã scot ãºtia duminicã
la muncã. – Trimite-l la muncã pe tipul care
mi-a meºterit un microfon între crinii
împuþiþi, sperând cã-mi va înregistra ultima
bãºinã. – Missa solemnis, fie, da’-nchideþi
blestemata de uºã, am picioarele reci.
Ceara-mi picurã pe pumni, sosesc.


Funcþionarii trupului meu

Am stat în blondul crâng,
la punctul de frontierã buze, ascuns în barbã:
ah ºi am vãzut cum îi este refuzat strigãtului
cãlãtoria în þara de afarã!
                                                Ar vrea, au argumentat
funcþionarii, sã ducã ilegal în lume
bunuri preþioase: oþel, din care se fac pumnale,
ziceau ei, examinând acuitatea sunetului.
din cauza faptei sale necugetate s-ar elibera
energie (înaltã tensiune, de care – dupã cum au spus ei:
trupul nostru are atâta nevoie).
în afarã de asta, strigãtul în sine este
un element la care nu se poate renunþa,
având în vedere dificultãþile
din etapa actualã a dezvoltãrii noastre: îºi are locul sãu
bine definit în planul pe anul urmãtor.
                                                Înapoi în plãmânii gri-roz
l-au gonit.

Apoi iar stãteam la marginea curului,
soarta rahatului gros
mã preocupa; dar ºi aici
au fost duri:
                                                înapoi în maþ!

Aºa cã dãdeam ture prin trupul meu ºi
îmi fãceam amici: piºaturile de la bere, o bãºinã – nu vorbi
aºa de murdar, provocatorule – ºi un inocent
râgâit mai sunt încã în þarã.

Pe cãile netede ale sângelui nu-mi
trãiesc viaþa cu plãcere. Clãtinându-se rece, se-apropie
podeaua; mai e trupul meu, statul vostru cald?


Searã de miercuri

Stai acolo: îngerii
pot fi aºa de osteniþi
când vin
din Timbuktu –
ºi tu ai venit fãrã cartofi.
(O discuþie cu
visul ºi iatã:
vãicãreli în loc de mânie,
ei, na)

Ai adormit.
Lângã tine zace timpul deschis,
stã patul închis.


Vara 1980

Mai scurte-s nopþile
ca picioarele minciunii. Mai înþelepþi
îmi sunt azi prietenii ºi
eu poate mai abitir ca ei.
Apa din frigider
este mai rece ca de obicei sau
iar mi s-au stricat
dinþii?
Bunãvoinþã se lãfãieºte-n
patul conjugal, sub centurã
loveºte toporul de piatrã.
Duhul din bucãtãrie se dã
bãtut, nu numai
din cauza problemelor cu aprovizionarea.
Arbitrariul are toate ºansele
sã devinã lozincã.
În alte zone ale lumii la care mã refer,
politica a depãºit demult
limita perfecþiunii.
Îmbãtrânirea a încetat
sã mai fie ceva, care mereu
se întâmplã altora:
vorbim despre tinereþea noastrã
ca despre Kurt Pinthus sau Dada.
S-a scumpit bãutura
vara asta ºi adesea
þigãrile au gust
de piºat de mâþã.
Vara asta
ne zace-n trup ca un pietroi.
Întindem ziare
pe apa sãlcie a lacului
ºi sãrim prin ele,
nãmol în gurã, acum
trebuie sã-mi creascã branhii,
dar despre asta vom mai vorbi,
deºtepþilor.


Cânt rãnit

Ochiu-mi rãmase departe, aºa
cã loviturã n-a mai fost. Cine
M-atinse: ziua
din cumpãna nopþii. Genunchii

-s þâþânã
straºnic unsã. Mã prãvãlesc
Pe caldarâm ºi
Cad pe lume. Frigul

falca-n douã
Despicã. Acum
gura mi-e plinã
De-un terci cântãtor. Ochiul


(traducere din limba germanã: Cosmin Dragoste)

[D] aus: Rolf Bossert ICH STEH AUF DEN TREPPEN DES WINDS © Schöffling & Co.
Verlagsbuchhandlung GmbH, Frankfurt am Main 2006

 
Verlagsbuchhandlung GmbH, Frankfurt am Main 2006
(ediþie îngrijitã de Gerhardt Csejka)

 

[D]Die Kulturzeitschrift "Prãvãlia Culturalã" bedankt sich beim Schöffling-Verlag für die freundliche Unterstützung


[RO]Mulþumim editurii Schöffling&Co. pentru acordul publicãrii.

Comentarii cititori
sus


Cãtãlin-Mihai ªtefan


Meteorele Borealului ºi viaþa lui premeteoricã


Luatul zborului

Când Borealul auzea cã pãsãrile îºi iau zborul
se gândea cã acesta este cineva care aºteaptã pãsãrile
sã fie petrecute de-o tainã,
dupã care intrã în ele ºi li se dãruieºte ori de câte ori
acestea vor sã-ºi înfãºoare aripile ºi tot pieptul cu fãptura lui de aer
ce poate da o senzaþie de pretutindeni oricui este pregãtit ºi o cere.
La timpul potrivit trase o linie adâncã, preþ de un ºanþ,
afirmã cã pãsãrile sunt suflete la vedere
ºi-ºi puse în gând*  sã rãmânã om ºi sã-ºi poatã lua cu sine zborul.
____
* un gând cu care-ºi împrejmui întreaga viaþã


Acrobaþiile somnului
Iar când auzea pe vreunul cã i-a sãrit somnul îl îndrepta

zicând cã e mai corect sã spunã cã i-a sãrit din sine,
reafirmând somnului dreptul cuvenit de a sãri în oameni
ºi de a-i lua înãuntrul sãu dupã cât e de pregãtit fiecare
sau de a sãri din el dacã aºteptarea nu-i e mesianicã.
Începând de aici Borealul se gândi cã e diferit de ceilalþi
ºi cã în viaþa sa ar fi firesc sã se întâmple ceva mãcar meteoric.


Visul cu inspirarea, inspiraþia ºi gestica uitãrii

E. Lasvu se arãtã în vis chiar ºi lui Flip ºi-i spuse cã e îndeajuns,

uneori,
pentru a deveni inspirat,
sã-þi faci o singurã cruce, sã inspiri adânc,
atât de adânc încât aerul sã ajungã într-o altã lume
de unde sã se întoarcã altfel colorat.
Dar se pare cã ori visul ori gândul îi scãpã lui Flip din memorie,
aºa cum Borealul era scãpat din vedere de câte vreo Meteorã de-a lui,
pentru cã nu-mi vorbi niciodatã despre.


Trasarea fugii ºi realizarea

Recuperând câteva fragmente din copilãria sa Borealul realizã,
ºi se realizã dintr-un anume punct de vedere,
cã atunci avea deseori senzaþia cã pãmântul se plictiseºte
în singurãtatea coerentã a propriei sale miºcãri.
Instinctual încerca sã-l marcheze cu amprente ºi-l acoperea
cu o traiectorie asemãnãtoare unui portdrapel polimorf
prin simplul fapt cã din când în când îi trãgea câte o fugã,
gest care-l fãcea sã tacã buniceºte.
Oferea pãmântului un preliminariu pentru cunoaºterea unei realitãþi învecinate,
dupã cum se considera,
deºi pãmântul oricum ar fi analizat în amãnunt cristalele
tuturor gândurilor neexprimate de Boreal pânã la trasarea fugii dincolo.
I se pãrea fãrã rost s-o mai facã acum, dar cu rost sã-mi povesteascã mie.


Gura sobei

Rubedeniile se adunau în jurul sobei,
ca la un priveghi la cioatele care urmau sã disparã,
ºi-ncepeau a povesti
lucruri pe care el le auzea ºi le vedea prelingându-se sus-jos pe pereþii fluturatici.
Acele poveºti nu ºtie nici acum dacã ieºeau din sobã,
venite de la o alta ºi întrau în povestitori luându-i în posesie,
sau cei de acolo le dãdeau pornirea.
Cert este cã atunci s-a nãscut în Boreal credinþa în frãþia sobelor,
acolo, în casele bunicilor care ºi acum îºi aratã pereþii
de parcã au fost bãtuþi, biciuiþi cu inimi
pânã când acestora le-a þâºnit sângele cu care-au iubit.


Absorbirea

Adeseori Borealul devenea foarte absorbit de ceva anume,
uneori chiar i se vedea absenþa pe chip ca o piele,
semn cã urma imediat sã disparã trupeºte.
Îmi plãcea sã cred cã era îndrãgostit ºi dispãrea înot în sângele Meteorei sale,
de la un capãt la altul,
echivalentul înþelegerii ei deplinã ºi a uitãrii de sine.
În acele momente pãrea din ce în ce mai tânãr încât aveam senzaþia
cã dacã este pãstrat ritmul moartea nu-l mai doreºte ºi va uita câte puþin de el.
Acum îmi rãsunã între timpane definiþia emigrãrii datã de el
în momentul când i-am propus sã întoarcem spatele þãrii noastre
ºi sã încercãm o alta:
a da buzna cu ochii într-un tablou,
a alerga prin el pânã unde se terminã ºi începe ochiul pictorului,
a-l sparge, a intra ºi acolo ºi a aºtepta pânã acesta-ºi schimbã privirea
sau nu.
ªi prind ºi cuprind înþelegerea a cum a început totul.


A stãpâni perechi de ochi

Încercând sã-ºi ia ochii de la ea, se smulse din dreptul imaginii
ºi se trezi practicând din inerþie mersul, fãrã sã vadã pe unde calcã,
fãrã, parcã sã se mai poatã întoarce pentru a-ºi lua ochii rãmaºi acolo
ca aparþinând impresiei unui trup aproape nevãzut ce fiinþa prin ei tot mai firav,
a unui trup fictiv care ar fi fost pe mãsura imaginaþiei lor,
odatã ce ºi-au refuzat mai mult sau mai puþin stãpânul
ori gãsindu-ºi unul care sã ºtie când ºi cum sã-i þinã frâiele,
ori pentru a sta la pândã, alungiþi, înstrãinaþi de orice le-ar putea distrage atenþia
de la victima pe care ºi-ar asimila-o, absorbindu-i pe rând, 
ca o sugestie de ventuzã, trãsãturile, ºi de ce nu, ºi ochii.


ªiretul ºi zâmbetul

Borealul uneori arbora acel zâmbet ºiret care de obicei
orneazã cu încrengãturi orice chip,
aºa cum descendentul lui orneazã pantoful
ºi-l face bun de tras balastul de miºcare din picior.
Era un gest ereditar mãrturisit de privirea lui tãvãlitã,
viciatã.


Marele chip

Avea sã nu ºtie vreodatã cã atunci, în loc de chip, purta pe umeri
o grãdinã de bujori, înfloritã,
prin care abia i se mai vedeau obrajii ºi privirile injectate
de coada ochiului primeia dintre Meteorele sale, cea Incolorã,
pe care-ºi dorea s-o ridice în slãvile grãdinii cu întinderi
cu totul ºi cu totul nestatornice.
Nemaiascultându-l, picioarele fugeau de sub el s-o gãseascã;
la întâlnire, de cele mai multe ori, i se-nmuiau, se dezosau,
devenau gelatinoase, vaporoase, dispãreau ºi, cãzând în dragoste,
Borealul se ridicã într-una din zile la primul cer de deasupra sa
unde stãtu cam trei sãptãmâni.
La întoarcere totul i se pãru schimbat.


Nu prea târziul

Mai târziu Meteora Incolorã i-a râs în nas luându-i aerul
ºi umplându-i nãrile, tot corpul
cu un nor sec, necopt
care l-a lãsat fãrã cuvinte vii
ºi i-a-nchis gura
transformându-l într-o cutie
fãrã capac, ermeticã-ntru totul
ºi cu o privire goalã, albã, fãrã pupile.
Pentru prima datã ºi-a simþit coºul pieptului
fumegând din preaplinul sãu.


Schimbul de priviri

Multã vreme avea Borealul sã mai vadã în fiecare femeie privitã
pe Incolora sa,
la început fãceau schimb de priviri la modul normal,
dupã care începea sã se uite, pe sine, la ele cu privirile lor ºi ele cu-a sa.
Se încãpãþâna sã nu-ºi dezlipeascã ochii de chipul fiecãreia
pânã când al lui nu devenea o pãrere cu doi ochi mari, strãini de el,
prãdãtori, cu trãsãturi noi, luate asupra sa ca o îmbrãcãminte.
Aºa a reuºit sã nu se piardã în faþa imensei sale imanenþe,
desãvârºitã în absenþa ei,
ºi în sfârºit s-o uite dupã ce mi-a povestit
ºi m-a rugat cu limbã de moarte sã nu-i amintesc,
iar eu l-am crezut pentru cã la capãtul limbii
moartea fãcea balet la modul cel mai clasic.
ªi-ntr-adevãr, acum n-o mai pomeneºte absolut deloc.


Episodul inodor

Borealul era acum în perioada în care
îºi lãsa ochii sã fugã dupã orice femeie*
ºi pleoapele i se spuzeau, iar în jur se dezvolta
o musculaturã deloc familiarã vreunui om,
ca urmare deveni o curiozitate chiar ºi pentru sine,
una care-i plãcea tot mai mult ºi-ale cãrei limite le tot împingea.
Când o întâlni pe Meteora Inodorã
ºi încercã sã-ºi ia ochii de la ea fu nevoit
nu pentru prima datã-n viaþã sã se smulgã
ºi se trezi practicând mersul din inerþie,
graþie unei memorii a picioarelor,
dar fãrã sã se mai poatã întoarce pentru a-ºi lua
ochii rãmaºi în imediata ei apropiere.
Când ea realizã cã nu-i poate îmblânzi
ºi cã, în plus, au papilele gustative saturate, ea fãcu în aºa fel cã
lui i se luminã faþa, ºi trecându-l prin primul cer de deasupra sa,
ajunse la al doilea unde stãtu patru sãptãmâni;
la întoarcere oraºul i se pãru mare cât o lume pentru-a doua oarã
schimbatã.
___
* îºi fãcea niºte cãutãturi atât de mincinoase cã îngheþau apele sub privirile sale,

   altfel încât ei alunecau cu cea mai mare uºurãtate


Celãlalt vis

Într-o zi l-am visat pe Boreal cum cãzu iarãºi fascinat,
de data aceasta în faptul cã în fotografii copiii rãmâneau mici,
pasãrea rãmânea sã zboare planat în mereu acelaºi loc
ºi în general nimeni nu murea
sau dacã deja era mort, nu se schimba la faþã.
La terminarea visului
se fãcea cu rândul în jurul sãu la admiraþie
ºi de o câtuºi de puþinã tristeþe,
el se schimbã la faþã mult.


Întrecerea cu gluma ºi venirea credinþei

Dupã terminarea episodului Borealul se gândea
ºi se regândea pe cine altcineva decât pe sine
cã ar fi fost cazul ca, începând de la prima vedere a Primei Meteore Galbenã,
sã fi privit în jur cu gura deschisã prin ochii cãzuþi pe cerul palatin,
dar nu-ºi mai aminteºte exact ce era cu el atunci sau nu vrea.
Din felul cum l-am cunoscut în acea perioadã,
bãnuiesc cã la început s-a dat dupã ea în vântul cu care se ºi întrecea la glumã
ºi trebuie sã-i fi crãpat pielea înãuntrul cãreia nu mai încãpea,
trebuie sã fi simþit cã nu-i mai ajunge timpul pentru-atâta fericire,
trebuie sã fi început sã-ºi mãnânce de sub unghii în cãutarea unui surplus,
trebuie sã nu fi vrut sã se smulgã din aceastã visare
ca sã nu-ºi ducã apoi în spatele ruºinat privirea franjuratã.
Se poate sã-i fi venit credinþa în toate acestea
pe parcursul ºederii a celor câteva sãptãmâni bune
în al treilea cer de deasupra sa.
La coborâre vântul câºtigase iar.


Scãpatul din vedere ºi cãlcatul cu privirea

Prima Meteorã Galbenã mã scãpã din vedere sau mã pãºi cu privirea-
pesemne ca sã nu mai cresc în ochii ei.
Nu ºtiu dacã a fãcut-o înadins, dar într-adevãr, am rãmas un anonim pentru ea
de când am fost cãlcat în picioare cu ochii
ºi am început sã port pe trup dungi de culoare.

ªi totuºi, dacã într-adevãr m-ar fi scãpat din vedere aº fi fost ameþit,
cãzut într-un fel din nãvodul privirii sale,
ca smuls din sfârcul alãptãrii ºi m-aº fi julit de realitate.
Poate cã m-a însemnat ºi mã pãstreazã pentru ea
deoarece nimeni nu mã mai pãºeºte cu privirea,
ci simt cum îmi dau ocol arce de cercuri dintr-un glob zdrobit.
   


De unde putea sã-l scape sã plece, de vreme ce nici nu era lângã el?
Nu putea fi vorba decât de gândul cu care-l þinea într-o strânsoare
slãbitã la voinþa lui de a-ºi schimba locul.
Aºa cã l-a scãpat de s-a dus altundeva. 


Borealul cãtre Meteora Neagrã

Îþi propun ca dacã tot ne iubim aºa des
sã nu ne mai izbim când facem dragostea
ºi sã nu mai gâfâim în gura mare, unul ca pentru altul, una ca pentru cealaltã.
Ea abia s-a obiºnuit cu mine
mã tem sã nu se tulbure ca un lichid
ºi sã se aºeze cu trecutul în sus fãrã a ne mai recunoaºte.
O sã încerc doar sã te mângâi ºi sã respir în plãmânii tãi
ca sã nu o sperii cum cã aº avea trupul prea violent pentru ea;
asta acum, cã parcã vãd cã mai târziu
îmi va cere sã nu mai ridic nici mâinile
ca sã nu se retragã de acolo, iar gura sã mi-o leg la spate.
Sã-mi propui ºi tu asta într-o zi
ºi sã-mi reciteºti ce am scris aici cã sigur voi uita.

Nu i-a spus acest poem verde-n faþã
de teamã ca ea sã nu se înverzeascã mai mult decât el sau deloc.


Mortul dupã ea

A fost o perioadã în viaþa Borealului când îºi dorea
sã fie plin de dragoste ca un ochi vizitat pe dinãuntru de ceva nou,
unul îmbibat de priviri care stau sã se reverse printre pleoape,
un ochi boltit ce parcã nu-ºi mai încape în pielea strâmtã ºi ar vrea alta;
îºi dorea sã fie mort dupã Meteora Neagrã,
împrejmuit de martori care sã vadã cã e dus pe altã lume,
întors de acolo doar printr-o mânã scoasã afarã,
purtatã pe creºtetul ei.
Dar nu reuºea.


Freamãtul ºi strãpungerea/Nevoia de a se aduna ºi îmbãrbãtarea

Când începuserã sã discute Meteora Anonimã îºi frãmânta mâinile,
ºi le ascundea una într-alta fãrã sã le fereascã de unghii,
de parcã ar fi încercat cândva sã-i pângãreascã ochii,
de parcã doar în freamãtul falangelor îºi gãsea cuvintele.
La terminarea ideilor
mâna ei dreaptã o strãpunsese mult pe cea stângã
ºi cu greu le putu despãrþi.
Borealul a fost ºi mai motivat sã-i ducã la îndeplinire visul,

/

mai ales cã vãzuse la ea o mare nevoie de a se aduna din propriul sânge înãlbit,
din propriile gânduri ºi sentimente împrãºtiate în jurul sãu.
În dorinþa de a se reînsuºi, de a se recrea
invocã prezenþa unui bãrbat care sã o stãpâneascã lãuntric,
proptit, încarnat în fiinþa ei pe care sã i-o ridice încordându-i braþele ºi gâtul,
ascuþindu-i privirea ºi obrajii,
mângâindu-i inima cu o crustã androginicã.


Ninsoarea slabã ºi precipitarea

Numai cât îºi amintea de Meteora Anonimã ºi Borealul se fãcea cã ninge slab,

adicã peste lume se rãrea o poalã ca o cortinã putredã,
sfâºiatã-n subþirimi materiale, aproape tãioase,
de-o greutate aflatã într-un prezent consumat ºi viu
ºi de un alb pãlit de parcã i-ar fi trecut anotimpul.
ªi se mai fãcea cã se simþea într-un fel precipitat,
cu carnea gãuritã acolo unde câte-un fulg se cuibãrea
subþiindu-i fierbinþeala sângelui,
cãutându-ºi alt sens al vieþii de sine.


Crãpatul uºii ºi trezitul cu noaptea în cap

Se trezea atât de devreme cã ridicându-se din pat
lovea cu capul geamandura nopþii de deasupra sa.*
Umbla toatã ziua cu creºtetul înfãºat în scutece negre, vaporoase
pãºind de-a lungul întregii zile fãrã dor de întuneric ºi de somn,
având ca singurã ocupaþie sã batã Meteorei Roºii
apropouri în pas de defilare.
Cãderea nopþii o primea ca pe ceva binecunoscut,
nu-i mai era cucernicã nici prin bruscheþe, nici prin încetinealã,
nici prin lipsã, nici prin întârziere.
Urma în viaþa sa o perioadã în care avea sã se trezeascã invers,
cu ziua în cap.
___
* Când se crãpa de ziuã cel suferind era întunericul
   izbit de florescenþa care înainta.
   Era ca ºi cum cineva crãpa o uºã în tocul ei
   ºi acea crãpãturã era lãrgitã de-o imagine de dincolo
   care invada interiorul, umflându-se.
   Aceste lucruri îi scãpau printre degetele rãrite.


Pe jumãtate

Sãtul sã mai tot batã apropouri în pas de defilare la uºã la Meteora Roºie*
Borealul se hotãrî ca a doua zi sã nu se mai trezeascã cu noaptea-n cap
ºi sã nu mai vorbeascã deloc, cu nimeni ºi niciodatã
pe tot parcursul acelei zile.
Numai cã nu putea deodatã sã-i iasã,
aºa cã se-apucã  sã vorbeascã cu jum’ate de gurã.
Deci cu una vorbea, timp în care cealaltã jumãtate
se odihnea pentru când obosea prima.
κi miºca doar o buzã, îºi articula doar o juma’ de limbã,
vizibilã printr-o gurã deschisã pe juma’te
pe unde doar o parte din voce sã iasã
ºi o altã parte de cuvinte sã facã zid pe spatele dinþilor de sus.
Câte jumãtate din fiecare persoanã îl înþelegea,
ori cea de sus, ori cea de jos, dupã poziþionarea adresãrii.
Ziua urmãtoare a decurs perfect
ºi Meteora Roºie a simþit din plin asta.
___
* uneori venea acasã atât de rupt de obosealã
   cã lãsa în urmã o dârã lungã de membre bucãþite;
   pe mãsurã ce se mai odihneau se târau spre stãpânul lor.


Miezul ºi crucea nopþii


Într-o noapte Borealul fu mânat de instinctul de a vedea ce se aflã în miezul nopþii;
pe drum reuºi sã însãileze între ele unele gânduri pentru Meteora Roºie.
I-ar fi plãcut sã se îndrãgosteascã de el imediat ce-i spune cã e urâtã,
cã are dinþii prea mici ºi gura prea mare
pentru a nu-l face sã-i vadã mãruntaiele sufletului din care ies*
cuvinte ce i se graveazã mereu pe timpane
de se întreabã cum de n-a vãzut cât sunt de organice la ieºirea lor,
cuvinte care apoi intrã în el ca descrise de un personaj din Waking Life,
cuvinte care umblã prin el de parcã vor sã-i despartã carnea de oase
ºi îi încãlzesc pieptul ca sângele ce fluidizeazã degetele ei groase, masculine, tãiate aiurea.
ªtiind cã faptul de a fi scris toate acestea
e un sacrilegiu pentru trãire ºi timpul ei tot a fãcut-o.
Încã mai avea ceva de scris, deci încã se mai putea opri.
Despre aceste gânduri i se pãru cã seamãnã foarte bine cu niºte seminþe
care trebuiau sã se transforme atunci, în crucea nopþii, în metanii, în stropi de anafurã.
___
* printre aceiaºi dinþi mici, prin aceeaºi gurã lãrgitã


Potolirea foamei ºi stingerea setei

Multã vreme îºi aminti Borealul cum a primit-o pe A Doua Meteorã Galbenã
sub cea mai intimã membranã a sa de atunci,
sub care soarele – când i se fãcea loc – se târa în genunchi,
cum i-a cãzut tare dragã în acel fel rãmas unic chiar ºi la momentul vorbirii,
fãrã sã o rãneascã acea cãzãturã, ci dimpotrivã;
ºi cum s-a mâhnit, în acelaºi loc unde-a primit-o,
când A Doua i-a cerut sã facã dragoste
aºa pur ºi simplu de parcã ar mai fi vreodatã ceva de fãcut
rãmas neîmplinit înãuntrul ei,
pe când el ar mai fi avut nevoie de timp ca s-o doreascã
ºi s-o ia cu sine mai departe.
Dupã mai multe sãptãmâni petrecute în cel de-al patrulea cer de deasupra sa
a coborât ºi a început sã-ºi simtã pentru prima oarã sufletul împins în lãturi,*
pe nesimþite, aºa cum se îngroaºã trupul
când nu-ºi poate potoli pofta de mâncare**
ºi nu mai poate pãtrunde prin locurile strâmte.
Se gândea sã stingã focul setei schimbând alimentaþia
ºi se ruga nopþi la rând s-o gãseascã.
Cred, încã mai trãieºte pentru cã pe astfel de trãitori cu greu îi digerã pãmântul,
ºi el de multe ori prins pe picior greºit, rupt, nepregãtit.
Iar dacã nu a gãsit cu siguranþã ºi acum cautã.
___
* Mi-a dat dezlegare la accentuarea vocalelor dar sunt nehotãrât.
** ca un rãu care te devoreazã fãrã sã-l poþi îmbuna 


Gardul viu

Pãmântul nu era bucãþit de þepuºele pe care i le-ar fi înfipt în coaste

gardul viu, ziua, când se prefãcea mort,
deci putând cãlãtori în orice fel,
pãmântul îi permitea gardului ca noaptea sã se înalþe din el pânã la cer,
condiþionat de-ntoarcerea în zori.
Blestemul dispãru dupã paisprezece ani de iarnã
când gardul dintre Boreal ºi Meteora Insipidã învié,
gardul acela pe care ea-l trecea la categoria diferenþe,
ºi care-acum le permitea sã-l traverseze cu unele mici zgârieturi.
Dar despre toate acestea unul singur ºtia cã se-nºelau.


Mohorârea ºi înãsprirea/Stânjenirea ºi neglijarea

Nu ºtia Ultima Meteorã pânã unde creºte acel mohor
de reuºeºte sã-ºi întindã culorile
asupra vremii ºi chipurilor înãsprindu-le ca pe musturi,
alcoolizându-le trãsãturile, fãcându-le sã se uite pe sine.
           
/

ªi aceastã imposibilitate de înþelegere o stânjenea atât de mult
cã dupã culoarea feþei s-ar fi spus cã purta în braþe un lan întreg de stânjenei.
Greutate care o obosea ºi o plictisea,
drept urmare se gândi sã se schimbe-ntr-un neglijeu
ce-o arãta de-aºa naturã cã întreaga lume*
se simþi neglijatã de cãtre persoana sa.
ªi ori de câte ori îi veneau gânduri de acest gen în minte
le veghea trecerea fãrã a le permite sã lase vreo urmã.
Avea nevoie de spaþiu pentru ce urma sã aparã în viaþa ei.
___
* unde se afla ºi Borealul necunoscut ei pe atunci


Trecerea zilelor întregi

Borealul se cufundã în contemplarea trecerii pe deasupra lui
a zilelor întregi în care nu fãcea absolut nimic.*
Le simþea ºi le vedea pe fiecare, în întregimea lor
ca niºte globuri neexplorate pe îndelete.
Între el ºi acele zile, cu trecerea lor, exista o oarecare vecinãtate
de care nu mi-aº fi dat seama dacã nu aº fi vãzut chiar eu
globurile puþin ºtirbite de conºtiinþa sa,
un puþin pe care l-a fãcut înãuntrul sãu cu tot cu zgârieturile împrospãtate.
La capãtul ultimei zile de acest fel îºi propuse ca atunci când va fi inspirat
sã scrie ceva despre un om care la un moment dat
a fost miºcat de ceva auzit ori vãzut ºi s-a simþit deodatã în cu totul altã parte.
Apoi va descrie cum acelaºi îndivid ºi-a aruncat privirea la ceva ºi acel ceva i-a primit lasoul. 
Despre toate acestea îºi propuse sã scrie doar atunci
când personajul sãu va fi în timp, când se va simþi deodatã strãin
ºi ceva îi va primi lasoul ca pe un gând.
Din acel moment Borealul se hotãrî sã-ºi schimbe
doar de faþadã numele în Tentacularul,
nume care sã fie tot de faþadã pânã când le va putea stãpâni
pe ambele în toate sensurile.
___
* în afara faptului cã îºi lãrgea plictisul ieºind din casã
   de dragul de-a da motiv întoarcerii în acelaºi loc.
   κi punea hainele-n cuier sub care se aºeza
   ca sã recupereze miºcarea ºi cãldura din cele proaspãt dezbrãcate,
   puse la scurs.

                                                                       (Cuierul ºi prepeleacul)


Acel vis

Borealul Tentacular pãºi într-un vis care-i dãdu un flash dintr-o lume
unde el se-afla pe sine privind peste umãr
albia unei gropi de cimitir pregãtitã cu plapumã ºi perne.
Dar totul era sub semnul incertului, al celor începute ºi dispãrute neterminate,
parcã cineva ar fi dezlãnþuit niºte forþe oculte nici ele prea bine legate între ele.
Se simþea visând într-o lume abia pornitã care ezita foarte mult în urmãrile sale.
La suprafaþã, de pe noptiera de tonaj mare ceasul foºnea
ca timpul împãienjenit dintr-o fotografie oarecare.


Preludiul ºi preludiul

Dupã ce-o cunoscu pe Ultima Meteorã
Borealul avea sã confunde gestul prin care timpanul sufletului
este pregãtit pentru substanþa muzicii de-aici ca mare ecou,
cu gestul trupurilor de a se iniþia
întru transpunerea în miºcare a iubirii
ºi nu avea nici o ordine între ele.

Ea începu sã se simtã în apele lui teritoriale.


Visul despre blestemul adevãrului

Ori de câte ori îl visa stãtea între doi oameni, între doi poli, între douã lumi.
Când era cu spatele la unul se lepãda de celãlalt
în gând, prin cuvânt, alunecând în faptã.
Astfel se trezi la un moment dat cã-ncepe a pierde cunoºtinþa înotului,
cã apa nu-i mai dezlipea mãºtile una câte una,
împiedicându-l sã respire sub apã,
cã se strâmba din toate încheieturile pierzând mersul
în gând, în cuvânt ºi în faptã.
Apoi se fãcu un nor de confuzie în jurul sãu,
greu de mult-miºcarea unor iluzii fluorescente,
multã pânã la micºorarea, dispariþia ºi bântuirea lui nevãzutã
tot între doi oameni, între doi poli, mereu alþii întru polenizarea rãului.
În urma lui nu plângea nimeni, nici se bucura.


Datul fiorilor ºi înfiorarea

Abia când Borealul a cunoscut-o pe Ultima sa Meteorã*
a înþeles din cuvintele lor legate de datul fiorilor sau de înfiorãri
cã el a dãruit primeia ºi celei de-a doua
niºte fiori vii care le luau înãuntru într-un aºa mod
de parcã Borealul însuºi ar fi fost întruchiparea lor.
___
* deloc galbenã decât dupã ce i s-au mutat din piept cu locuinþa
   cele douã Meteore cu totul ºi cu totul Galbene
   care o anunþaserã ºi pregãtiserã pe Ultima:
   când trecu prima datã pe lângã el învârteji aerul din jurul lui
   -ºi dãdu o filã din cartea pe care-o citea în reverie-
   fãrã ca mãcar sã-i ºtie numele care-o apãra.


Meteora de la urma urmelor

Borealul locuia într-un vis spaþios alãturi de ultima sa Meteorã

ºi-ºi dãdea sieºi seamã cu faptul cã lumea cea cu fundul în sus se schimbase,*
cã îi venea inima la locul încã necreat
ca ºi cum nici n-o avusese pânã la întoarcerea ei când era un amorf androginic,
ºi nu-i mai sãrea din pieptul sãu într-al alteia
la fiecare groapã din ºosea.

Ghicitorii în pleoape închise, privitori de pe tuºa visului,
s-ar fi bãgat cu totul în focul Gheenei
cã se rugase cineva doar pentru el
iar ºi iar,
ascuþindu-ºi genunchii de privirile hristice
din spatele unei icoane.
___
* Adicã se întorsese cu spatele la vremurile când el era cu Meteora Roºie,
   cu Meteorele cu totul ºi cu totul Galbene,
   cu Anonima, cu Meteora Neagrã
   ºi cu triada de Meteore Incolora, Inodora ºi Insipida.


Contemporanã

Te priveºte sufletul meu printr-o ranã contemplativã,
largã, încãpãþânatã
faþã de-o închidere nedoritã nici mãcar de mine,

auzi Ultima Meteorã spunându-i ultimul sãu.


Veºnicia trupului ºi uºurãtatea þãrânei

În momentele când Borealul se simte excelent ºi debordeazã de tinereþe,
mai exact, oricine se nimereºte în preajma sa primeºte ani în plus,
bagã mâna-n foc ºi e în stare s-o þinã acolo
cã nu are cum sã-i fie altfel vreodatã, nici mãcar când va fi mort,
când þãrâna i se va pãrea atât de uºoarã
încât va avea impresia cã însãºi ea îl ridicã de umeri,
când dinãuntrul sãu va auzi acea vocea care-i va spune
sã-ºi ia patul de pãmânt ºi sã meargã în alte colþuri de lume
pe unde sã vorbeascã despre veºnicia trupului ºi uºurãtatea þãrânei.


Descumpãnirea ºi precumpãnirea

Borealul stãtea în cumpãnã dacã e bine sau nu
sã se ironizeze distribuindu-ºi nostalgia, timp de o zi,
fiecãreia dintre Meteorele sale în mod egal.
Autoironia era, ipotetic, un gest sãnãtos dar nevãzut.
Cât priveºte restul, ar fi putut deveni o cumpãnã în viaþa sa
ceea ce, de-a lungul ºi de-a latul vremii, s-ar fi concretizat.*
___
* întâlnea mereu persoane care-i semãnau atât de bine,
   cã aproape era ea gãtitã altfel; îi fãcea din mânã, ea zâmbea
   ºi în continuare Borealul nu mai gãsi rost sã povesteascã pentru cã ea,
   nu se ºtie de ce, nu-ºi mai aminteºte.


Topitul de dor ºi picurarea de somn

Uneori, în îndepãrtarea sa de Ultima Meteorã,
Borealului începea sã-i plouã în gurã cu amintiri despre ea,
prinsã într-un vis atât de lin cã-i venea abia acum sã o soarbã din ochi
sau trezitã, în carne ºi oase, numai bunã de mâncat din priviri
ºi de mistuit cu toate rândurile de pleoape.
Sunt sigur cã dacã ea n-ar fi existat
el ar fi inventat-o în oricare altã femeie
doar ca sã aibã dupã cine se topi de dor.–
Picura de somn din lumea aceasta într-o alta
pe care ºi-o lua în cap puþin câte puþin
fugind mâncând pãmântul care-l înghiþi,
de fapt câºtigând acolo timpul pierdut aici.


Aducerea pe lume ºi mângâiatul sufletelor

Pe Boreal inspiraþia îl chinui foarte mult timp pânã sã i se dãruieascã.
Începea sã-nþeleagã ce-ar însemna, nu doar pentru el,
a aduce pe lume pe cineva.
Ori de câte ori ajungea la o concluzie în plus îi creºtea inima
ºi pe mãsurã ce devenea vizibilã din depãrtare un lucru era tot mai evident,
închegat printre ºuvoaiele de sânge ºi venele groase ca niºte frânghii.
Cã mãcar unul dintre pãrinþi ar trebui
sã plece pe lumea cealaltã, sã-ºi lase ceva din trup acolo,
pentru-a-ºi aduce copilul aici.
În timp ce-ºi simþea pieptul tot mai neîncãpãtor
i se lungeau urechile de foame
în aºteptarea celui mai mic sunet venit de pe acea lume
ºi menit sã rupã tãcerea, sã-i rupã direcþiile în fâºii lungi.
Acest gând din ce în ce mai gros îi mângâia ºi lui sufletul
-devenit de asemenea palpabil-
ºi pe-al celui de dincolo.


Îndreptatul ºi rafinarea

Borealul ºi Ultima sa Meteorã se îndreptau spre acel loc pe un alt drum
ca ºi cum cel de pe care au cotit nu mai era cel drept.
Feþele lor prindeau a fi urmãrite de cascade de luminã
despre care nu se spune de unde cãdea.
Aveau acum gesturi rafinate,
emanate de-un trup cu roºeaþã nouã,
datã de sângele parcã trecut printr-o distilerie a sentimentelor.
O fi fost ea ultima, dar nu considera cã ar fi bine
sã urce pânã-ntr-al nouãlea cer ajutat de-o femeie.*
La întoarcere lumea ar fi fost de nerecunscut,
aºa cum nimeni n-ar trebui s-o vadã.
Ca urmare se opri la al optulea fãrã intenþia de-a mai coborî.
___
* Deºi nu mai era, nu mai umbla pe picioarele sale ci pe ale Ultimei, pe frumoasele sale picioare.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey