•  Györfi-Deák György
•  Stelian Müller


sus


Györfi-Deák György

 

Ce n-a vãzut Parisul...

 

Vespasian Dragu, învãþãtorul clasei a III-a C, fãcu ochii mari când Gigel Precupeþeanu, bãiatul fochistului de la bãi, intrã în salã cu ditamai bâzdâgania în braþe. Era un copil slãbãnog ºi neastâmpãrat, cu teniºi chinezeºti în picioare ºi ghiozdanul atârnat de un singur umãr, îmbrãcat cu un paltonaº moºtenit de la una dintre surorile mai mari. Pe cap purta, tras ºmecher pe ochi, un fes mare cât turbanul lui Baiazid Yildirim, cu pompon multicolor, tricotat de bunicã-sa. Era al treilea dintre cei cinci fraþi nãscuþi de Lucreþia Papor, bucãtãreasa de la cantina liceului.

Dascãlul îºi determinase ºcolarii sã participe la târgul caritabil „Din inimã pentru inimã”, destinat adunãrii de fonduri pentru copiii cardiaci a cãror singurã salvare ar fi fost o operaþie efectuatã de echipa unui domn profesor universitar într-o clinicã specializatã din strãinãtate - soluþie extremã, foarte costisitoare, peste posibilitãþile majoritãþii pãrinþilor. Micuþii au înþeles doar cã alþi pruncuþi au nevoie de ajutorul lor. S-au apucat sã confecþioneze cu mult entuziasm mici obiecte pe care urmau sã le expunã spre vânzare pe tarabele instalate în parcarea unui supermagazin: solniþe traforate din placaj, brãþãri ale prieteniei þesute în doi, cerceluºi din mãrgele, flori de hârtie, preºuri din pãnuºe de porumb, sticle îmbrãcate în paie, coºuleþe de nuiele - fiecare dupã câtã pricepere avea. În general, dovediserã bun gust.

Însã Gigel adusese ceva nemaivãzut. În orice caz, ceva ce nu vãzuse vreodatã Parisul, nici mãcar în coºmarurile lui Tristan Tzara. Nãzdrãvanul clasei încropise din carton ondulat un fel de copie suprarealistã, redusã la scarã, a Turnului Eiffel. Dacã André Breton ar fi zãrit-o, i-ar fi decupat umbra proiectatã pe carourile ruginite ale unui gard cu ochiuri de sârmã ca s-o punã pe coperta revistei „Révolution surréaliste”. Ineditul „viespar” avea patru laturi boltite în patru feluri - patru picioare ºi un þugui. În vârf, cu nevinovãþie, micul artist înfipsese un cocoº de vânt decupat din hârtie, pe care una din surori, probabil Henrieta, scrisese cu o cariocã seacã: „LA COQUE FRANCAISE”. Jos, la bazã, câþiva soldãþei de plastic, cu vopseaua uniformelor cojitã, închipuiau un grup de turiºti gurã-cascã. Drept reþea de traverse, copilul lipise o sumedenie de chibrituri în zigzag, pe care le poleise cu lac argintiu de sobe ºi le presãrase din belºug cu „praf de mãtase”, bucãþele minuscule de micã aurie, scânteietoare. Impresia de ansamblu era catastrofalã, totul strãlucea ca o fustã de þigancã ieºitã la cerºit pe Cheiul Senei.

Când bãiatul intrã în clasã, ceilalþi copii oftarã plini de invidie. Un „Oooh!” colectiv îl îmbujorã pe micul artizan ºi îl fãcu sã se simtã tare mândru. Se îndreptã neabãtut cãtre catedrã ºi depuse obiectul pe tãblia acoperitã cu o faþã de masã simplã, albã, apretatã ºi curatã. Ochii îi strãluceau, nãrile îi fremãtau, faþa îi era tot un zâmbet. Dacã ar fi ghicit ce gândeºte domnul învãþãtor, s-ar fi pleoºtit deodatã. Cãlcându-ºi pe inimã, pedagogul se strãdui sã dovedeascã tact ºi îi mulþumi pentru bunãvoinþã. Un altul poate cã l-ar fi lãudat pe prunc, dacã nu pentru impresia artisticã, mãcar pentru strãdanie, dar Vespasian Dragu nu era omul care sã judece aºa. El preþuia formele clasice, frumuseþea conservatoare, opera transformatã în valoare certã, lesne de preþuit. Sã nu-l judecãm aspru, gusturile ºi culorile diferã de la om la om. În plus, obiectele trebuiau duse la târg ºi vândute. Cine ar fi cumpãrat o asemenea monstruozitate? Pãrinþii celorlalþi copii abordaserã problema în mod constructiv. În mod cert, semnele de carte ale lui Isaia Potcovaru fuseserã cusute cu motive în cruce de cãtre mama sa, iar brãþãrile cu semne zodiacale aduse de Lavinia Cuc proveniserã dintr-un magazin al Fondului Plastic, deci reprezentau un succes sigur. Spre deosebire de acestea, construcþia încropitã de Gigel ieºise cu certitudine din mâinile unui copil.

„Mã fac de ruºine cu ea. Oare cum s-o fac pierdutã?” se gândi în dimineaþa zilei de miercuri, când vârî obiectele în portbagajul maºinii. Micul turn încãpu chiar pus în picioare, între cutiile cu icoane pictate pe sticlã ºi cele cu papioane ºi bentiþe din mãtase. Soarele dimineþii, abia ridicat deasupra gardului ºcolii, învãluia construcþia de carton ondulat într-o aureolã magicã. Învãþãtorul trânti cu ciudã uºa din spate ºi se urcã la volanul maºinii. Ca un fãcut, când dãdu drumul la radioul fixat pe Actualitãþi, din difuzoare se revãrsã vocea lui Édith Piaf: „Non, rien de rien, non je ne regrette rien...” Bombãni ceva, parcã despre merdenele. O aºteptã pe directoarea educativã ºi pe maistra de la clasele de textile, care se urcarã în spate. Le ceru copiilor prin semne sã facã loc, trecu maneta în viteza întâia ºi demarã încetiºor. Micuþii îi petrecurã emoþionaþi cu privirile, urându-le drum bun ºi spor la vânzãri, apoi se întoarserã la joaca lor.

Drumul era bun, curat, iar vremea frumoasã. Colegele îl convinserã sã stea cu rândul la masa rezervatã, astfel încât sã aibã timp cu toþii sã dea o raitã prin prãvãlii. Vespasian plãnuise o turã prin librãrii, mai mult ca sã vadã noutãþile ºi sã cumpere niºte coli mari de hârtie glasatã. Ar fi bãut ºi o bere la Macul Roºu, dar era cu maºina ºi nu dorea sã riºte nimic. Ajunserã într-o jumãtate de orã, fãrã sã apese prea tare pedala de acceleraþie. Paznicul îi lãsã sã parcheze în partea dinspre valea pârâului ºi le aratã corturile înºiruite în faþa supermagazinului.

Învãþãtorul aduse douã mese cu picioare pliante, pe care colegele sale aranjarã conþinutul cutiilor. Turnul Eiffel fu pus într-un colþ, podidit de toate celelalte mãrunþiºuri. O organizatoare frumos coafatã ºi îmbrãcatã ca la carte le înmânã o placardã cu numele ºcolii ºi le atârnã de gât niºte ecusoane cu inimioare stilizate.

- Parcã-i un iarmaroc de Sfântul Valentino! au râs femeile, iar Vespasian glumi galant, bãlãngãnind ºnurul cu cartonaºul viu colorat:
- Dragobetele sãrutã fetele!
- Fugi de-aici, mãi Cupidon, cã noi suntem ocupate! Du-te ºi vezi ce face concurenþa. 

La eveniment, participau peste douãzeci de ºcoli, licee, grãdiniþe, cãmine, cluburi ale copiilor, ba chiar o bibliotecã orãºeneascã, unde un domn bãrbos între douã vârste oferea felicitãri cartonate ºi semne de carte plastifiate. Nu cerea mult pe ele, doar câte un leu de fiecare, aºa cã îºi cumpãrã douã, decupate în stil kirigami. Doamnele educatoare de la Grãdiniþa Piticuþ ofereau pãpuºele din aþã ºi pompoane cu elastic, de prins în pãr. Lângã ele, profesoarele de la un grup ºcolar împãtureau feþe de pernã ºi plãpumioare pentru nou-nãscuþi. ªcoala de artã venise cu gravuri neînrãmate, colaje, tapiserii, decoraþiuni înnodate din sfoarã ºi lucrãri de metaloplastie. Cereau 15 lei pe o iconiþã cu Maica Domnului ºi Pruncul, reliefaþi cu multã grijã ºi pricepere dintr-o foaie rigidã de aluminiu, probabil recuperatã dintr-o tipografie. Oare ce scria pe partea cealaltã, ascunsã de placajul folosit drept suport?

Pe când se întoarse, maistra notase deja câteva vânzãri în caietul pregãtit în acest scop. În faþa corturilor, trãsese o furgonetã a fabricii de pâine, care oferea participanþilor ºi vizitatorilor diferite produse de patiserie ºi sucuri. Vânzãtoarele scoseserã pe fereastrã douã difuzoare ºi dãduserã drumul la o muzicã blândã, romanticã. Cumpãrãtorii matinali treceau pe lângã ºirul de mese împingându-ºi cãrucioarele cu cumpãrãturi cãtre autoturisme. Adesea, se opreau când soþiile (sau alte doamne ºi domniþe) se apropiau curioase de tarabe ºi examinau marfa oferitã de cadrele didactice. Bãrbaþii, plictisiþi, trãgeau la marginea trotuarului cu un suspin mut, îºi scoteau telefoanele mobile sau îºi aprindeau o þigarã ºi aºteptau. Unul dintre ei remarcase Turnul... Altfel - aºa merita sã-i zicã, Turnul Altfel - ºi schiþase un zâmbet ironic. Vespasian simþi cã-l inundã mânia ºi se gândi cã va aºtepta pânã la spartul târgului, apoi îl va cumpãra cu cinci lei ºi-l va arunca în primul tomberon de gunoi.

Dupã orele zece, au început sã aparã ºi copiii. Supermagazinul adãpostea ºi un restaurant de tip „fast food”, unde se fãcea o plescaviþã delicioasã, gãseai întotdeauna îngheþatã la pahar ºi puteai organiza petreceri pentru cei mici, pentru cã angajaserã un clown priceput la glume ºi jonglerii. Apoi a apãrut un grup numeros de elevi îmbrãcaþi în tricouri de culoarea firului ierbii, cu baloane azurii în mâni. Pe ele ºi pe bannerele fluturate în aer scria:

     „GÂNDEªTE VERDE,
     VISEAZÃ ALBASTRU!”

În mod cert, nu fãceau parte dintre clienþii magazinului ºi profitaserã de eveniment ca sã facã propagandã ideilor ecologiste. Mareea de verde Chartreuse trecu ca un stol de lãcuste, nu fãrã câteva popasuri la tarabe, inclusiv la masa lor, astfel încât doamna directoare îºi încruciºã palmele pe piept ºi surâse mulþumitã.

Cu toatã agitaþia dimprejur, învãþãtorul nici nu-l remarcase pe bãieþelul cu geaca de piele. Se apropiase de tarabã, se oprise în lateral ºi privea ca vrãjit un obiect plasat undeva mai în spate.
„Oh, nu! nu se poate!”
Vespasian se întoarse oripilat. Dar da, incredibil, dar adevãrat! Copilul fixa cu evlavie Turnul „Altfel”. κi bãgã mânuþa în buzunarul stâng al blugilor, parcã în cãutarea unor bani. Îl observã pe bãrbat,  dar îºi feri ochii ºi se apropie de femei.

- Cât costã? întrebã timid.
Dascãlul preluã iniþiativa ºi îl chestionã cu brutalitate:
- Da' câþi bani ai?
- O grãmadã.
- Câþi?
- Douãzeci de lei. 

Suma nu era nici mare, nici micã - reprezenta preþul a opt pâini de ºapte sute de grame, adicã necesarul unei familii de patru persoane pentru o sãptãmânã.

- Nu-mi trebuie atâta, zâmbi Vespasian, nu fãrã o urmã de rãutate în voce. Bãiatul era curãþel ºi educat, pãrea sã provinã dintr-o familie cu stare. Cum de nu realiza cât de diformã e infama alcãtuire?
- Vrei turnul?
- Da! zise micul client cu patimã în glas.
- Dã-mi doi lei!
- Cât? fãcu pruncul neîncrezãtor, parcã supãrat cã strãlucitoarea comoarã din faþã este subapreciatã atât de critic. Numai setul de soldãþei de la baza turnului valora, cumpãrat nou-nouþ, din magazinul de jucãrii, vreo cinci lei.
- Bine! Atunci fie trei! Trei lei! îi propuse învãþãtorul, de data aceasta cu ceva mai multã bunãvoinþã.

Bãiatul îl privi cu scepticism, parcã neconvins asupra intenþiilor ºi seriozitãþii omului. ªi, de aceastã datã, se hotãrî - fãrã lãcomie, parcã mânat de un sentiment lãuntric de justiþie. Nu dorea sã profite de nepriceperea fraierului, ci sã punã în ordine naturala scalã de valori. Scoase un teanc de bancnote, din care alese trei hârtii verzi ºi le înmânã cu mâna tremurãtoare. Vespasian îºi fãcu o cruce mare în gând ºi smulse brutal pacostea strãlucitoare dintre celelalte lucruºoare, încã neîncrezãtor, dar fericit cã scapã de ea. Colegele îl privirã înfiorate, dar numai pentru o clipã, deoarece îi urmãrirã miºcarea. Turnul Eiffel trecu peste masã pe o traiectorie elegantã, ca un avion Concorde încropit din mii de pãsãrici din hârtie gata sã aterizeze la Orly.

Copilul prinse construcþia cu ambele mâini, apoi o strânse la piept cu stânga. Cu dreapta, pipãi cu buricele degetelor traversele închipuite din chibrite, examinã îmbinarea laturilor, aderenþa lacului argintiu, roti cocoºelul de pe þugui, verificã dacã toþi soldaþii erau bine fixaþi pe suport. Faþa fericitã îi radia lumina reflectatã de miile de grãunjoare de micã. Se uitã cu bucurie la învãþãtorul înmãrmurit ºi porni mândru zicând: 

- Mamã, ce afacere am fãcut!

 

Comentarii cititori
sus


Stelian Müller

 

A ºasea scrisoare cãtre S.

 

ªi m-am aplecat ºi am suflat uºurel deasupra Sorinei „Dormi?” ºi ea a tresãrit ºi a spus “Nu dorm. Vorbeam cu cineva.” ºi eu am zis “Cu cine?” ºi ea a zis “Cu Dumnezeu” ºi eu am zis “Trebuie sã vorbeºþi mai puþin cu el. Te învaþã numai prostii” ºi ea a dat din cap “ªtiu” ºi eu am zis “Ultima Lui discuþie cu tine m-a costat o sutã de mii de morþi ºi trei sãptãmâni de stat cu capul în WC, n-ar trebui sã uiþi asta” ºi am ridicat un deget pe întortocheatele lui serpentine care în acel moment duceam spre cocul nopþii cel pâlpâitor ca un diamant ºi ea a zis “Îmi pare rãu” ºi eu am înþeles “Trebuia sã-mi parã rãu” sau “Trebuia sã mã gândesc cã ar fi putut sã-mi parã” ºi eu am dat din cap, semn cã scuzele ei au strãbãtut urechile mele aºezate invers ºi au produs efecte aºezate cam la fel… o privesc pe fiinþa asta înspãimântãtor de frumoasã, înspãimântãtor de tenace ºi înspãimântãtor de rudimentarã, hãrãzitã de zânele cele bune sã-ºi petreacã trei sferturi din viaþã vorbind la telefon ºi cãreia Dumnezeu i-a oferit puterea lui ºi eu cerºetoriile mele ºi-n faþa buticului cãreia, într-o zi un drumeþ a dat peste alt drumeþ, s-au mãsurat din priviri înainte sã se aºeze la aceeaºi masã, au servit un ceai, au vorbit vrute ºi nevrute ºi la plecare ºi-au strâns mâinile, privindu-se îndatoraþi ºi ajunºi acasã fiecare a declarat mobilizare generalã ºi rãzboi pe viaþã ºi pe moarte împotriva celuilalt… ºi fiecare era stãpân peste un imperiu atât cã unul era finit ºi celãlat nu… ºi Sorina s-a aplecat ºi-a suflat uºurel asupra mea “Dormi?” ºi eu am tresãrit ºi am spus “Nu dorm. Vorbeam cu cineva.” ºi ea a zis “Cu cine?” ºi eu am zis “Cu tine” ºi ea a zis zâmbind “Ar trebui sã vorbeºti mai puþin cu mine altminteri cuvintele mele o sã-þi atârne în jurul gâtului mai greu decât braþele mele ” ºi eu am spus “Braþele tale nu mai au nici o greutate, am avut grijã de asta în atâta amar de timp”… ºi ea a înºirat cu privirea cuvintele mele de-a lungul coridorului ºi le-a reclãdit la ea în cap într-un morman de fiare vechi gata s-o ia la vale ºi eu sã mã feresc, am zis “Trebuie sã plec… mã aºteaptã domnul Patapievici” ºi ea zis dupã mine “Domnul Patapievici?” ºi eu am ridicat din umeri ºi ea a continuat “Domnul acela ursuz cu care te vãd mereu?” ºi eu am vrut sã spun cã e aºa din pricinã cã nu-l poate scoate pe Dumnezeu din tranºeele de la mine din cap dar n-am zis nimic ºi ea a continuat “Mama îl place… zice cã e un domn aºa distins ºi rafinat” ºi eu am vrut sã aduc iar ceva la cunoºtinþã debaralei ce conþine ºi mediului înconjurãtor printre alte nimicuri dar m-am abþinut din nou, prilej ca Sorina sã ia aceeaºi oalã de pe plitã “Cum l-ai cunoscut?” ºi eu am zis într-un final ceva “Nu l-am cunoscut. A apãrut el cum apare miezul nopþii în oglindã adicã în izmene ºi pe geamul de la baie”, “ªi?” a continuat ea, “ªi nimic… adicã aproape nimic… stãtea înghesuit în geam, la un moment dat a ridicat un deget spre tavan, de fapt l-a lipit de tavan, a deschis larg ochii ºi a rostit un cuvânt”, “Ce putea sã rosteascã din poziþia aceea?” s-a poticnit Sorina în urma de tractor lãsatã în glod de cuvântul nerostit ºi eu m-am uitat la ea ºi dupã un moment de ezitare i-am zis “Prevenþie” ºi ea a repetat înspãimântatã “Prevenþie?!” ºi dupã ce s-a nedumirit de tot ºi a lãsat sã se vadã a zis “Te referi la anticoncepþionale?” ºi eu m-am înverzit brusc ºi i-am zis “Capul tãu e un anticoncepþional uriaº ºi nici mãcar nu-l poþi ascunde” ºi ea a zis încurcatã “Mã ierþi… nu-mi dãdeam seama ce anume se leagã cu ce ºi nu-mi dau seama nici acum” ºi eu am vrut sã zic cã nimic nu se leagã cu nimic ca mai toate catrafusele din viaþa omului dar n-am mai zis pentru cã Sorina avea lucruri de clarificat ºi puþin timp la îndemânã.”La ce se referea?” a continuat ea pirueta pe aceeaºi margine de gãleatã ºi eu am zis “Nu ºtiu… probabil vroia sã spunã cã trebuie lovit devreme ºi prin surprindere orice pericol astfel încât sã ne þinem departe pãrþile vulnerabile” si ea a zis “Are vreun sens chestia asta?” ºi eu am zis “Greu de afirmat ceva… pãrea foarte convins de ce spune plus cã citea dintr-o carte prin urmare mai era cel puþin o persoanã de aceeaºi pãrere cu el”, “ªi tu?”, “Eu ce?”, “Tu ce crezi despre ideiile astea?” ºi în timp ce eu mã pregãteam sã-i aduc la cunoºtinþã ce reuºisem sã aflu, domnul Patapievici îmi trimisese situaþia detaliatã de la mine din cap pe ziua în curs: “Jumãtate din forþele ce au debarcat pe plajele din cãpãþânã Victoriei au fost fãcute una cu pãmântul. Totuºi, am tras învãþãminte din acest eºec ºi ele ne vor prinde bine dacã doriþi sã menþinem presiunea. Pe frontul Sorinei nimic noi, aceeaºi viermuialã fãrã viitor. Faptul cã aþi mutat culoarul de inaintare din dreptul realitatii în dreptul joncþiunii dintre realitate ºi piciorul de pod ce þine realitatea pe labe nu mi se pare un lucru fericit. Pierdem exact ce nu avem, timp adicã. Pe Claudia ºi Ipãtescu le îndopãm în continuare cu prãjiturele ºi bãuturi fine cum aþi cerut… nu vor fi în stare sã lupte vreodatã în prima linie, propun abandonarea lor grabnicã, convoaiele ce le þin în viaþã se întindeau numai ieri pe o distanþã de douãzeci de kilometri, sunteþi sigur cã ne permitem o asemenea risipã?”, “Ei, tu ce crezi?” mã trase iar de mânecã Sorina din somnul cel adânc, “Eu nu cred nimic” i-am rãspuns, “L-am dat afarã”.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey