•  Yiannis Paraskevopoulos


sus


Yiannis Paraskevopoulos



Nu cred cã sunt talente importante care nu se pot ridica.
Pentru cã talentul înseamnã ºi sã gãseºti calea.



Au trecut 2.400 de ani de când a fost scrisã Lysistrata. Atunci era o societate, acum este alta. De ce ai ales sã pui în scenã aceastã piesã?
I-am propus Lysistrata domnului Mircea Corniºteanu pentru cã îmi place subiectul. În general, în piesele lui Aristofan, subiectul e simplu, dar aici e simplu ºi amuzant deopotrivã, datoritã grevei sexuale ºi a situaþiei pe care femeile o creeazã: ele ocupã clãdirea Fondului Public, cu gândul cã bãrbaþii vor opri rãzboiul pentru cã nu vor mai avea bani. Existã destule similitudini cu miºcãrile de protest din ultimii ani, de crizã economicã, cu “indignance movement”, care a început în Spania, în 2009. De atunci, tot mai mulþi oameni au ocupat locuri ºi au început sã protesteze. Îmi amintesc cã pe o pancartã, la un miting, scria: “Faceþi pace ca sã nu se trezeascã Grecia”. Pentru cã poporul grec era tãcut, nimeni nu reacþiona, se temeau. Apoi, doi tipi au trimis mesaje pe Facebook sã meargã în spaþii publice ºi, la ora 8, sã porneascã alarmele ceasurilor, ca un gest de trezire. Or, asta e ºi ideea generalã în piesa pe care o montez la Craiova: toate femeile merg în acelaºi loc, în piaþã, ºi o ocupã. Lysistrata e o tânãrã care organizeazã totul, ea este în prima linie ºi se dovedeºte capabilã sã porneascã o revoluþie, un protest.

Este prima datã când lucrez o piesã a lui Aristofan ºi mi s-a pãrut actualã pentru cã vorbeºte despre situaþia politicã, despre politicieni, despre cãile greºite ale acestora. Existã un întreg episod despre primul ministru, în care Lysistrata ºi celelalte femei dialogheazã cu el, se confruntã. De exemplu eu, ca grec, sunt foarte supãrat pe oamenii noºtri politici, aºa cã le-am spus actorilor cã nu e o piesã despre greva sexualã, ci despre dreptul oamenilor de a reacþiona: vreau sã reacþionez, am dreptul sã reacþionez, am posibilitatea sã reacþionez. Asta e piesa.

Ai fãcut schimbãri pe text?
Da, puþin. Aristofan are un limbaj sexual explicit, de obicei, dar câteodatã e prea vulgar, de exemplu am scos replicile care conþineau “big pulas” sau astfel de lucruri. Adaptarea mea este în acest sens. De asemenea, am tãiat o parte, era foarte lungã ºi am schimbat finalul, nu mi-a plãcut cel al lui Aristofan, mi s-a pãrut gol. La un moment dat, totul e bine, încep sã danseze, sã râdã, fãrã niciun comentariu. Am pãstrat aceastã secvenþã, în care toatã lumea e fericitã, se bucurã, dar am ales ca Lysistrata sã aibã un monolog în care îºi spune gândurile despre ceea ce s-a întâmplat: “Asta e pacea? M-am strãduit atât pentru asta?” ªi îºi dã seama cã oamenii pot merge mai departe tocmai pentru cã pot uita. Avem abilitatea de a uita ºi astfel ne putem continua viaþa. Dacã nu uitãm, devine dificil sã trãim. Asta e concluzia.


Poate o tânãrã sã schimbe lucrurile?
În Grecia e ceva obiºnuit, toate protestele pleacã din universitãþi, de la tineri. Sunt supãraþi ºi reacþioneazã. În ultimii cinci ani au fost multe proteste. E important sã existe astfel de gesturi.


Dar au efect? Se schimbã, în urma lor, politici sau politicieni?
Nu. Dar te simþi bine. Îþi spui: încerc sã fac ceva. Asta a fost dificil aici, în lucrul cu actorii români. E o diferenþã de temperament, poate ºi din cauza climei: la noi nu e frig, nu avem probleme cu vremea, mergem în pieþe, protestãm. Poate cã românii reacþioneazã doar când sunt gata sã explodeze. Un rol l-ar putea juca ºi diferenþele culturale, dupã perioada comunistã aici oamenii încã simt cã statul e responsabil pentru ei. De exemplu, dacã e gunoi, ei cred cã va veni cineva sã-l cureþe. În Grecia, dacã e ceva cãzut pe jos, îl ridic, nu aºtept sã o facã altcineva. Dacã e o groapã pe drum, o astup, altfel înnebunesc, dacã aºtept dupã politicieni. Dar aici e altfel, pentru cã oamenii s-au obiºnuit aºa de mulþi ani.


Lipsa de încredere în politicieni este însã generalã.
Desigur, iar noi nu putem rezolva aceastã problemã, dar avem o cale de a spune ceva aici, în mijlocul Europei. Iar când vezi spectacolul, îþi dai seama cã Aristofan e contemporan pentru cã vorbeºte despre problemele de azi, despre politicieni, bani, lege ºi dreptate, dar ºi despre nevoia comunitãþilor de a fi unite.


Este a treia piesã pe care o montezi la Craiova, dupã Romeo ºi Julieta, în 2005, ºi Medeea, în 2006. Cum a început aceastã colaborare?
L-am întâlnit pe Mircea Corniºteanu în Mexic, m-a invitat sã montez ce vreau la Craiova. M-a întrebat ce aº vrea sã pun în scenã ºi asta a fost minunat, pentru cã atunci când îmi doresc sã fac ceva, fac tot ce pot, pe când dacã e propunerea altcuiva, încerc sã fac tot ce pot, dar e mai greu. Romeo ºi Julieta a fost visul meu mulþi ani ºi m-am simþit cu adevãrat norocos cã am reuºit sã o pun în scenã, în 2005. Medeea a fost de asemenea o piesã pe care mi-am dorit mult sã o montez. Aveam 35-37 de ani când am regizat Medeea ºi a fost una din gãrile importante în cariera mea.


Lysistrata a fost tot propunerea ta?
I-am trimis mai multe propuneri domnului Corniºteanu ºi a ales-o pe aceasta.


Cum a fost castingul?
Deja îi cunosc pe actori, le ºtiu ºi stilul de lucru, aºa cã eu am fãcut propunerile ºi cei care au fost disponibili au jucat. Când am început lucrul la Romeo ºi Julieta, a fost foarte greu, acum însã cunoºteam deja jumãtate din distribuþie.


E mai greu sã lucrezi cu actorii de aici decât cu cei din Grecia?
Nu. Actorii îºi doresc sã lucreze. Când vin la repetiþii ºi le dai de lucru, ei fac orice, ºi în România, ºi în Grecia, ºi în Mexic, oriunde. Nu vor sã vinã la repetiþii ºi sã se întrebe de ce sunt acolo, sã nu ºtie ce au de fãcut. Dacã nu am nevoie de un actor într-o zi, îi spun sã nu vinã la repetiþii, pentru cã vom lucra altceva. Pentru mine e uºor sã lucrez aici, am în distribuþie actori de toate vârstele, nu numai tineri. În Grecia, de exemplu, pot lucra foarte bine cu actori tineri.


De ce?
Pentru cã predau la ºcoala de teatru, sunt studenþii mei ºi e mai uºor, dar ºi pentru cã eu lucrez de obicei într-un mod fizic, pentru mine e mai dificil, din aceastã cauzã, sã lucrez cu actori maturi. Dar aici, în Lysistrata, am actori de toate vârstele. Tamara Popescu, Mirela Cioabã, Valeriu Dogaru sunt ca niºte copii, ascultã ce le propun ºi încearcã sã facã din tot sufletul. Pentru mine e o recompensã ºi sunt fericit cã mã acceptã ºi se strãduiesc sã dea tot ce-i mai bun din ei.


Comunicaþi în englezã?
Ãsta e un alt spectacol! Vorbim într-o limbã nouã: englezã, românã, greacã, toate la un loc. Asistentul meu, Laurenþiu Tudor, mã ajutã foarte mult, traduce tot timpul, pentru cã, bineînþeles, unora le e greu, dar avem ºi limba comunã. E dificil ºi pentru cã, tot lucrând aici, atunci când merg în altã þarã, la repetiþii încerc sã vorbesc româna... Spun, de exemplu: Acum facem ”ºnur”! Timp de douã zile, am încercat sã ne amintim, Laurenþiu ºi cu mine, cum se traduce în englezã, “run through”. Sau spun: “from de la început”.


Ai pus piese în diferite þãri?
Am lucrat mai mult ateliere, workshop-uri pentru studenþi. La o sãptãmânã dupã premiera cu Lysistrata, merg în Mexic, la Monterrey, pentru zece zile, sã lucrez în universitãþi, cu studenþii. Îmi place asta. Regie am fãcut doar în România, Cipru ºi Grecia, dar mã bucur când am ocazia sã lucrez în afara þãrii mele. Poate pentru cã m-am nãscut în Germania, acolo am trãit pânã la 5 ani ºi, dupã ce am împlinit 20 de ani, am mers acolo în fiecare varã ºi de Crãciun, în fiecare an. Cultura mea, sistemul meu bine organizat, vin din Germania, am primit un mix de educaþie greacã ºi germanã.


Lucrezi ca un neamþ ºi protestezi ca un grec.
Da, sunt bine organizat ca un neamþ ºi reacþionez ca un grec. ªi pentru actorii de aici, din Craiova, e o bunã experienþã sã lucreze cu regizori din alte þãri, primesc stimuli diferiþi, se îmbogãþesc cu fiecare reprezentaþie.


Cum este teatrul din Cipru faþã de cel din România? Care este raportul între teatrul de stat ºi companiile independente?
Ca ºi aici, teatrul de stat este nucleul, centrul. “Inima” este Teatrul Naþional din Nicosia, chiar dacã sunt ºi multe teatre independente, mici. Dar ºi în Craiova, cu Compania Teatrulescu, de exemplu, ºi toate spectacolele independente, atmosfera este foarte creativã. De când am venit, în fiecare zi am putut vedea câte o piesã, în spaþii diferite. Data trecutã, în 2006, funcþiona aici doar Teatrul Naþional. E un alt fel de lucru, teatrul experimental, în spaþii mici, dar e interesant, poþi vedea actori buni care încearcã sã se exprime. ªi cred cã situaþia asta ajutã ºi Teatrul Naþional, pentru cã atunci când eºti singur, e foarte uºor, dar dacã nu eºti singur, trebuie sã te strãduieºti mai mult.


Actorii ºi regizorii pot trãi din munca lor în Cipru? Aici salariile sunt mici, pentru mulþi regizori sau absolvenþi e greu sã intre într-un teatru.
Salariile sunt diferite aici, pentru cã viaþa nu e aºa de scumpã ca în Cipru sau în Grecia. Nici acolo, dacã nu lucrezi la Teatrul Naþional, nu poþi trãi. Dacã eºti într-un teatru independent, trebuie sã lucrezi ºi în alte pãrþi, uneori ºi dacã eºti la Teatrul Naþional. ªi e dificil, pentru cã nu e timp, ai repetiþii ºi spectacole, e greu sã gãseºti de lucru ºi în altã parte. Mulþi dintre actori lucreazã ºi în baruri, în Salonic mai ales, unde nu avem canale de televiziune, toate canalele de televiziune sunt în Atena ºi acolo mulþi actori colaboreazã la TV. Dacã ai un job în teatrul independent, nu mã refer la cel experimental, trãieºti mai bine decât dacã eºti la Teatrul Naþional, salariile sunt mai mari.


Teatrele Naþionale sunt susþinute de stat ºi acolo?
Da. E la fel ca aici. În Grecia avem douã teatre naþionale, în Atena ºi Salonic. În Cipru este unul singur. Dar în Grecia sunt multe teatre de stat în diferite zone ºi acestea au mari probleme acum, pentru cã sunt finanþate de autoritãþile locale ºi nu sunt bani.


În ultimii ani se vorbeºte despre Grecia ca fiind oaia neagrã a Europei. Grecii sunt leneºi, nu muncesc, dar consumã, toacã banii nemþilor sau ai Uniunii Europene. Este un cliºeu?
Este parþial adevãrat, dar e greºit sã generalizezi. Nu e fals, dar e doar o parte a adevãrului. Grecii nu sunt leneºi, au probleme vara, pentru cã fiind foarte cald e greu sã lucrezi. Desigur, poate cã banii nu sunt bine împãrþiþi, unii iau foarte mulþi, dar pot vorbi din punctul meu de vedere, pentru actori - cãci sunt ºi actor - sau pentru regizori, mereu e crizã financiarã. Niciodatã nu am trãit bine, la fiecare trei luni trebuie sã gãsim un nou job, nu e uºor, iar opinia generalã despre greci cred cã e falsã. ªtiu, toatã lumea generalizeazã, nemþii sunt puternici, stricþi, dar acum, din cauza crizei financiare, se focalizeazã pe greci ºi mulþi politicieni europeni vor sã facã aici un experiment: acum sã încercãm asta, sã vedem ce iese. Reducem salariile sã vedem ce se întâmplã, punem mai multe taxe, ce se întâmplã? Iar noi ne simþim ca niºte cobai, de aceea reacþionãm. Acum în Grecia sunt multe proteste, cãile ferate, metroul, Teatrul Naþional din Salonic. E dificil sã trãieºti astfel, te simþi prost ºi te întrebi ce urmeazã.


Ce este Nees Morfes?
Înseamnã Noi Forme, este grupul nostru de teatru experimental. L-am creat dupã ce am absolvit ºcoala de teatru.


Când?
Am terminat în 1992, apoi am fost în armatã, iar grupul l-am creat în 1996. Oficial, pentru cã înainte nu era profesionist. În 1996 a devenit un grup de teatru experimental oficial în Grecia. Am lucrat timp de ºapte ani, am avut spaþiul nostru, un beci mare, am prezentat multe spectacole acolo. La început am fost cinci membri, dar am rãmas trei, e vorba de conducere, pentru cã au fost numeroºi actori care au venit sã lucreze cu noi, apoi au plecat. Am schimbat însã drumul teatrului din Salonic, asta i-am spus ºi lui Vlad Drãgulescu, cel care a în înfiinþat Compania Teatrulescu: ”Vei avea o paginã de istorie cu acest grup!”. Eu simt asta în Salonic, pentru cã dupã apariþia grupului nostru, mulþi mulþi alþii au încercat, deoarece s-a dovedit cã publicul era gata sã recepteze forme noi. Dupã ºapte ani am decis sã ne oprim, am simþit cã e de-ajuns. Eu, pentru cã regizam ºi uneori jucam, am simþit cã nu am spaþiu sã fac urmãtorul pas. Pentru mine. ªi, când am închis teatrul, am primit propunerea din partea domnului Corniºteanu. Atunci a fost prima datã când am fãcut ceva în afara grupului, fãrã actorii mei ºi am simþit cã am de fãcut un pas foarte mare în interiorul meu. Îmi amintesc prima zi de lucru la Romeo ºi Julieta, aici, la Craiova, ca pe un vis urât. A fost foarte dificil, nu cunoºteam limba, nu cunoºteam pe nimeni, eram un tânãr actor din Grecia care venise în acest oraº strãin. Îmi amintesc cã în ziua aia actorii erau foarte foarte mari, ca niºte uriaºi ºi eu mã simþem micuþ. Prima lecturã la Romeo ºi Julieta a fost un coºmar pentru mine. Dupã aceea, mi-am spus: Ok, acum trebuie sã creºti. ªi m-am strãduit. ªi bineînþeles le sunt recunoscãtor pentru cã au fost deschiºi ºi au acceptat propunerile mele.


Erau mulþi actori tineri.
Da, dar nu numai. De exemplu, Vali Mihali a fost foarte deschis. ªi Nataºa Raab, de asemenea. Cu mine Nataºa se simte foarte bine, unii mi-au spus cã e o persoanã dificilã, dar cu mine e altfel. La prima repetiþie la Romeo ºi Julieta era un alt actor în rolul lui Romeo. Apoi a plecat, dar asta s-a întâmplat la început, în a doua sau a treia zi. Iar Dragoº Mãceºanu era figurant. Apoi i-am propus lui Mircea Corniºteanu ca Romeo sã fie jucat de Cãtãlin Bãicuº, iar Dragoº sã fie Mercutio ºi cred cã a fost un lucru bun.


Sunt regizori în România care joacã numai Shakespeare sau care joacã numai antici sau clasici, cel mult pânã la Ibsen, nimic mai nou. Este o reþetã, de succes, probabil, merg la festivaluri internaþionale. Sunt alþii care pun la Teatrul Naþional multe piese americane sau franþuzeºti, aºa cã avem dramaturgi care se plâng cã nu se mai joacã teatru românesc contemporan. Tu citeºti teatru contemporan? Dacã da, de unde?
Da, citesc. În special teatru american, din Europa Centralã, dar ºi piese contemporane greceºti. Nu cunosc autori contemporani români. Pentru cã vin din zona teatrului experimental, obiºnuiam sã lucrez cu piese contemporane, cele clasice au fost pasul urmãtor. Dacã începi sã lucrezi cu teatru clasic, dupã Shakespeare, dupã Ibsen, e foarte greu sã gãseºti o piesã despre care sã spui: “Da!”. Eu am fãcut, în Grecia, Ubu Roi. Cu Ubu Roi începe teatrul contemporan, m-am strãduit mult sã gãsesc, împreunã cu actorii, elementele importante. E bine sã priveºti orice piesã, contemporanã sau nu, ca fiind cea mai importantã din lume. Dacã iau o piesã contemporanã ºi încep sã lucrez, îmi spun: “E Shakespeare!”. Pe Shakespeare îl respectãm. De asemenea, când lucrez la o piesã, încerc sã lucrez chiar acea piesã, nu îmi place când regizorii schimbã totul ºi nu mai înþelegi despre ce e vorba. Câteodatã, dacã vrei sã te salvezi, schimbi totul, faci un spectacol impresionant, dar nu e acea piesã, e altceva. Îmi place sã respect textul ºi autorul. Stilul meu este sã citesc dintr-o altã perspectivã, sub o altã luminã.


Ce e important în spectacolele tale? Ce rol au alte elemente, muzica, miºcarea, lumina?
Estetica e foarte importantã pentru mine, toate au rolul lor, dar punctul principal e întâlnirea cu actorii. Spectacolele mele au un secret: nu au nevoie de actori buni, au nevoie de actori plini de bucurie. Dacã un actor e bucuros, atunci poate juca într-un spectacol de-al meu. Îþi dai seama cã un actor e bun, dar poate fi bun în alte spectacole. Eu vreau ca actorii sã se bucure, sã iubeascã, sã fie fericiþi cu munca lor, cu ce fac. Nu-mi plac cei care se plâng tot timpul. Pentru cã eu mã simt norocos ºi sunt fericit cã fac teatru. Le-am spus într-o zi: “În fiecare dimineaþã, când mã trezesc aici, sunt fericit cã am de lucru”. Am înþeles cã trebuie sã lucrez, e o parte importantã a vieþii mele, dupã ce, în ultimii ani, am vrut sã stau aproape de familie, de soþie ºi de copii. Dar este important ºi sã lucrezi, sã mergi la repetiþii ºi acum mã bucur de asta. Mã simt norocos cã sunt aici, cã lucrez cu aceºti actori, aceastã piesã, la acest teatru ºi nu mã gândesc: “Sunt aici, dar aº vrea sã fiu în Hamburg”. Nu, sunt fericit cã sunt aici ºi mã bucur de toate momentele ºi lucrul ãsta e foarte important în ceea ce fac. La început e greu, simþi cã nu aparþii locului, cã eºti din altã parte, dar asta e o luptã internã, cu tine însuþi, ºi dacã ajungi sã spui “Slavã Domnului cã sunt aici!”, totul devine mai uºor. În viaþa ºi cariera mea, când situaþia nu a fost bunã, am încercat sã schimb ceva. Am creat singuri un teatru pentru cã nu ne plãcea situaþia din Salonic. Dacã eºti nemulþumit cã nu ai în ce sã joci, fã ceva! Multor actori le place sã se plângã, eu cred cã fiecare, dacã are ceva de spus, va gãsi o cale, nu astãzi, poate mâine, poate peste douã zile, trei zile, trei ani, dar va gãsi o cale. Nu cred cã sunt talente importante care nu se pot ridica. Pentru cã talentul înseamnã ºi sã gãseºti calea. Eºti un bun actor, dar nimeni nu te poate vedea? Mergi, joacã în stradã dacã eºti bun, de ce nu? Poate cã ideile mele sunt extreme, dar aºa gândesc, viaþa m-a ajutat sã gãsesc drumul acesta. Cred cã multe lucruri în vieþile noastre, nu, chiar toate, le putem alege. Înþeleg cã situaþia e grea în Grecia, în România, dar dacã am ceva de spus, voi gãsi o cale.


Cum e o zi obiºnuitã pentru tine în Grecia? Dar aici?
Sunt la fel, cu excepþia faptului cã în Grecia am lângã mine familia. Când lucrez, dimineaþa am repetiþii, când predau, am cursuri, dar în ultimii ani am decis sã fiu acasã, pentru cã asta am vrut sã le ofer copiilor: prezenþa mea, nu gânduri, nu bani. Copiii au nevoie ca pãrinþii sã fie în preajma lor.


Te uiþi la televizor?
În Grecia, da. Aici, mai puþin.


Ce priveºti de obicei?
În anii trecuþi, am urmãrit ºtiri ºi seriale. În Grecia avem câteva seriale de calitate, cum ar fi Downton Abbey. Dar nu deschid mereu televizorul, pentru cã am copii ºi pentru ei e periculos. Câteodatã, când merg în vizitã, simt cã televizorul e ca un membru al familiei, pentru cã e tot timpul pornit.


Câþi ani au copiii tãi?
Fiica mea are 14, iar bãiatul 10. Mult timp, pentru cã am lucrat intens, am pierdut relaþia cu ei ºi contactul cu mine însumi. Apoi mi-am spus: “Opreºte-te, regãseºte-te, regãseºte-þi familia, pentru cã asta e baza”. E greu pentru mine sã fiu la Craiova fãrã familie, dar e doar o pauzã. Aici am repetiþii, lucrez mult cu actorii, petrec timpul liber cu ei, ieºim împreunã ºi zilele sunt scurte. Câteodatã îmi doresc sã fie mai multe ore într-o zi.


Aici, în afara teatrului, te întâlneºti doar cu cei cu care lucrezi?
Da. Sau cu actori cu care am lucrat la alte spectacole. Dar e bine, pentru cã în timpul liber vorbim despre alte lucruri, despre vieþile lor, despre teatru în general, nu despre Lysistrata sau despre repetiþii. ªi asta ajutã. Ascult, merg la spectacolele lor, îmi povestesc ce s-a mai întâmplat în ultimii ani. E bine.


Doar cã zilele în România sunt scurte…
Da. În unele nu am multe de fãcut, dar am multe multe gânduri, îmi organizez notiþele, acum fac luminile, fac programul pe fiecare sãptãmânã. Sunt 22 de actori în distribuþie ºi fiecare are probleme, aºa cã trebuie sã aranjez programul. Acum e ultima sãptãmânã ºi vom fi cu toþii, dar în rest nu am vrut sã-i obosesc sau sã-i plictisesc, aºa cã am lucrat în grupuri, de cele mai multe ori, e mai uºor, chiar ºi pentru mine. În ultimele douã zile am lucrat cu toþi actorii, 22, e o nebunie. De fiecare datã îmi spun cã data viitoare, dacã mai vin, nu voi mai avea atât de mulþi actori, dar de fiecare datã sunt mai mulþi. E foarte greu, pentru cã toþi sunt oameni, au probleme, fac glume...


Ca la grãdiniþã...
Exact, ca la grãdiniþã. Le-am explicat cã rolul meu e sã gãsesc jocul, nu jocul actorilor, ci jocul, cum ne jucãm. Trebuie sã respecþi regulile jocului. Dacã fac Lego, vei juca Lego, nu Barbie, nu Monopoly. Actorii deºtepþi înþeleg care e jocul ºi când încep sã joace acel joc, spectacolul e bun. Trebuie doar sã înþeleagã ce joc e ºi sã joace dupã regulile pe care le dã regizorul. Dacã actorul reacþioneazã ºi respinge regulile, va fi un actor prost.


Va fi în alt joc.
Da, se va juca cu Barbie în Legoland ºi e stupid. De multe ori apar astfel de probleme, chiar ºi în Grecia. Actorii inteligenþi sunt cei deschiºi. De exemplu, am vãzut la Craiova Apocalipsa dupã Shakespeare, a lui Wisniewski. Universul regizorului a fost foarte limpede, dar unii actori nu au crezut în asta ºi au reacþionat, iar rezultatul nu e rãu pentru spectacol, e rãu pentru acei actori. Cred cã parte din munca noastrã este ºi sã-l convingem pe actor sã participe la spectacol. Cu actorii tineri este în fiecare zi mai uºor, pentru cã ei vor sã vinã, acesta e motivul pentru care se trezesc în fiecare dimineaþã ºi pornesc cãtre teatru.


Þi s-a întâmplat ca, înainte de premierã, sã mai fie actori în afara jocului?
Am avut experienþa asta în Grecia.


Aici nu?
Nu. De aceea mã simt bine aici. În Grecia, am avut douã spectacole în care unii actori au reacþionat. E normal, nu oricine se potriveºte cu orice. Aici, dacã au avut o problemã, eu nu am ºtiut, ne-am simþit bine împreunã. Probleme personale mai sunt între ei, unii sunt împreunã de 30-40 de ani, e dificilã relaþia, apar tensiuni. Trebuie sã mã protejez, aºa cã nu intervin în astfel de chestiuni.


Ai un vis?
Da, am mai multe, dar unul, în special: sã fac din nou Romeo ºi Julieta. În multe þãri. M-am gândit la asta când am fost în Turcia cu spectacolul de la Craiova. Nu înþelegeau limba, dar i-au simþit forþa, au reacþionat ca publicul din România, au fost entuziaºti ºi m-am gândit cã ãsta e visul meu: sã vãd calea iubirii în fiecare þarã. Dar poate e doar un vis.


Zicea cineva: “Visele de altãdatã erau frumoase. Nu s-au împlinit, dar mã bucur cã le-am avut”.
Într-adevãr, dacã nu visezi, eºti disperat. A fost un moment în viaþa mea în care am simþit cã nu am vise. Timp de doi ani, nu am visat la teatru, era tãcere. În ultimii ani, în Grecia, nu m-a întrebat nimeni: ”Vrei sã faci piesa asta?” Mi-au spus: “Asta e piesa. Fã-o!” ªi mi-am zis: ”Da, o voi face!”. A fost o provocare pentru mine sã regizez piese la care nu am visat. O datã, de douã, de trei ori... Gata! Destul!


Uneori se împlinesc visuri pe care nu le-ai avut. De pildã, ai visat vreodatã cã vei pune Romeo ºi Julieta, Medeea sau Lysistrata în România?
Niciodatã. Am venit pentru prima datã în România, la Sinaia, la un workshop, ca profesor. A fost bine, dar nu mi-a plãcut. Când m-am întors acasã, m-am gândit: “Sinaia? Niciodatã!”. În anul urmãtor, am mers la Sinaia cu soþia, ei i-a plãcut, eu nu vãzusem partea frumoasã, nu ºtiu de ce. Poate fusese o surprizã foarte mare, pânã atunci vãzusem doar Grecia ºi Germania. Era diferit. Sinaia e frumoasã, copaci, clãdiri, îmi plãcuse felul în care am fost vãzut, îmi amintesc de Cãtãlina Buzoianu, a fost foarte deschisã faþã de mine ºi am apreciat respectul primit, dar a fost ceva, nu ºtiu ce, în atmosferã, care m-a fãcut sã mã gândesc cã e prima ºi ultima datã când vin aici. ªi de atunci, merg în România în fiecare an.


Poate erai dupã regulile altui joc.
Da. Acum nu mai am probleme, nu îmi mai pasã de atmosferã, nu-mi mai pasã de strãzi. Îmi place mai ales când e multã zãpadã. Toþi ceilalþi spun: “Nu, fãrã ninsoare!”, pentru cã apoi totul devine murdar, dar mie îmi place, poate pentru cã în Grecia nu ninge. În septembrie am fost din nou în Sinaia, ºi în Galaþi - mi-a plãcut faleza -, ºi Bucureºti, am petrecut aici douã sãptãmâni. Dar când sunt în România sã lucrez, mã concentrez pe ce fac, nu am timp sã vizitez locurile. Îmi place însã sã merg pe jos.


Ce planuri ai? Ce vrei sã faci în urmãtorii ani?
Voi merge în Mexic, la Monterrey, apoi vom pregãti un spectacol cu grupul nostru Nees Morfes ºi îl vom juca la Atena. E important cã vom juca în Atena, dar vom juca ºi în Salonic, va fi ceva experimental, într-o fabricã de vin.

Vreau ca arta sã fie mai sãnãtoasã ºi asta am sã încerc ºi în teatru, sã aduc un mesaj care sã fie de ajutor, sã ne dea speranþã, sã te simþi norocos cã trãieºti. Existã un autor în Argentina, Jorge Bucay, e psiholog ºi scrie poveºti simple care te fac sã te simþi bine. De obicei, artistului îi place sã sufere. Întunericul e frumos, dar uneori e periculos.

Regizorul Mihai Mãniuþiu scria într-o carte cã, ”de la o epocã la alta, scena nu se civilizeazã. De secole, umbrele credincioase marelui teatru nu se clintesc din jurul pietrei de sacrificiu”. ªi se mai spune “Art is meant to disturb”.
Înþeleg ideea, tot ce înseamnã catharsis, dar eu vreau luminã în teatru. M-am sãturat sã vãd pe scenã minþile regizorilor. Poate cã este un univers, aceastã boalã, dar e de-ajuns. Oamenii vor sã vadã ceva vesel, deschis, vor sã aibã sentimente pozitive, nu sã sufere tot timpul, mai ales cã timpurile sunt diferite acum, iar ei au probleme ºi când merg la teatru vor sã primeascã un mesaj pozitiv, ceva bun, nu o viziune întunecatã. Îmi doresc sã lucrez cu texte, poate chiar din psihologie sau poeme, care îi ajutã sã supravieþuiascã, sã trãiascã mai bine, texte care le dau speranþã.



Interviu de Corina Bãrbuicã ºi Cornel Mihai Ungureanu

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey