•  Mihai Ghiþulescu


sus

Mihai Ghiþulescu

 

Ne batem joc de ºcoalã?

 

O zic direct: ne cam batem! ªi îl iau pe „ne” cât se poate de în serios. Nu cred cã sunt eu (cu mult) mai breaz decât alþii - Doamne, cât simt nevoia unei emoticon! Apoi, ºtiu cã mulþi dau din cap, cu amãrãciune mai mult sau mai puþin sincerã, ºi zic „Da, domne, aºa e!”. Dar ei nu se gândesc la ce mã gândesc eu. Pentru lumea largã, chestia asta cu ºcoala (din ce în ce mai proastã) nu e decât un motiv de lamentare masochistã printre atâtea altele. În þara asta totul e rãu, nu? Bãsescu, clima, drumurile, ºcoala, spitalul etc. etc. Nu. Vorba poetului (cei care vor ghilimele sunt liberi sã le vadã), „pe pãmânt avem de toate, ºi mai bune ºi mai rele”. ªi ºcoala e pe pãmânt. Dar tot o þin pe a mea: ne cam batem joc. ªi nu de ieri, de azi, ci chiar de pe vremea lui însuºi Ceaºcã, cel care, chipurile, a fãcut un învãþãmânt bun, de care ne-am bãtut joc.

Mi-a venit nervul de a scrie despre ºcoalã în seara zilei când se susþinuse proba de profil (matematicã sau istorie) la bacalaureat. Iatã cum s-a fãcut! Cineva m-a sunat când mã situam fix sub duº ca sã mã întrebe ce pãrere am despre subiectele la istorie. Atunci mi-am dat seama cã am o vagã pãrere nu doar despre subiecte, ci despre bac ºi despre învãþãmânt în general.

În primul rând cred cã eu - cu ce ºtiu eu acum - aº fi putut la fel de bine sã pic ºi sã iau 10,00 (zece). ªi în contextul ãsta, cred cã e oportun sã spun cã am prin sertar o diplomã de doftor în istorie. Un doctorat cam nestrãlucitor, ce-i drept, dar ºi nepontic. ªi riscul de picaj existã ºi la alþii mai strãluciþi ca mine. ªi, evident, nu din cauza mea sau a lor, ci din cauza modului în care sunt concepute subiectele, care reflectã modul în care e „gândit” învãþãmântul românesc.

Pe vremea mea - ah, ce-mi place sã zic asta - nu foarte îndepãrtatã, dar încã ceauºistã (mai apropiatã, în ciuda cronologiei, de a lui tata decât de cea actualã), lucrurile stãteau altfel. Tot ansamblul de discipline (nu foarte multe) era reductibil, cred, la douã tipare: ROMÂNÃ ºi MATEMATICÃ.

La ROMÂNÃ þi se dãdea niºte text pe care trebuia sã îl ingurgitezi, cum puteai. Dacã era vorba de literaturã, textul acela avea numai o firavã legãturã cu o operã literarã, dacã era istorie, numai o firavã legãturã cu trecutul. Trebuia sã înveþi un discurs despre ceva ºi sã-l reproduci, chiar dacã - ºi de cele mai multe ori aºa era - habar n-aveai despre ceva-ul ãla. De aici ºi vorba - nu chiar nejustificatã - cã ãia buni la ROMÂNÃ erau niºte tocilari cu memorie strong, dar care nu gândeau. ªi tot de aici aversiunea multora pentru ROMÂNÃ, care mergea pânã la refuzul de a citi mãcar ceea ce ar fi trebuit sã memoreze. Dintre cei buni la ROMÂNÃ ne-am ales cu o armatã de ’telectuali umaniºti, capabili sã debiteze tomuri, dar incapabili sã accepte cã Eminescu nu e luceafãr la propriu sau cã Mihai Viteazul nu i-a legat pe þãrani de glie cu tandreþe.

Cu MATEMATICA treaba stãtea fix invers. Aici trebuia, chipurile, sã gândeºti. Nu sã ºtii, ci sã gândeºti. Umbla vorba printre elevi - contratã de unii profesori, dar nu de mulþi ºi nu prea tare - cã la MATEMATICÃ nu se învaþã. MATEMATICA, nu ºtiu cum o fi acum, dar atunci era centratã pe exerciþiu, nu pe cunoaºtere. Avea în ea ceva sportiv ºi, totodatã, ceva de improvizaþie, de ºmecherealã. Între matematicieni exista competiþie permanentã pentru rezolvarea unor probleme, chiar dacã, mie cel puþin, îmi lãsau impresia cã habar n-au care e rostul problemelor ãlora. Dintre cei buni la MATEMATICÃ ne-am ales cu o armatã de ingineri (ºi chiar de medici sau de economiºti), care nu mai folosesc în meserie MATEMATICA jucatã în ºcoalã, dar care au rãmas cu acelaºi mod de gândire, caracterizat de „descurcãrealã” ºi de un dispreþ superior faþã de teorie.

Nu generaliza, mi se va spune! Ba da, generalizez! Sigur cã accept cã existã excepþii ºi mã grãbesc sã mã autoproclam! Dar excepþii sunt ºi olimpicii intergalactici ºi analfabeþii cu diplomã de licenþã. Nu excepþiile mã intereseazã.

Cam aºa stãteau lucrurile. Cum stau azi? Din ce-am priceput, disciplinele s-au înmulþit ºi s-au diversificat într-un haos epistemologic, iar distincþia ROMÂNÃ-MATEMATICÃ s-a fluidizat de tot. Eu o pãstrez, de dragul expunerii. La MATEMATICA actualã nu-mi dau cu pãrerea, cã nu mai pricep o iotã, matricele ºi integralele mi-au devenit simple semne grafice. Sper ca lucrurile sã nu se fi schimbat în rãu. ªi spun cã îl prefer pe colegul meu care nu ºtia teorema, dar putea sã o foloseascã, unuia care o poate recita ºi atât.

La ROMÂNÃ, parcã mi-aº da cu pãrerea. ªi ca sã nu bat câmpii, mã voi lega strict de istorie, cu precizarea cã zic ce zic doar pe ce vãd în manuale ºi pe felul în care aratã subiectele de bac. Am trecut din lac în puþ. De unde eu a trebuit sã þin minte cã la 1 decembrie 1918, la Alba-Iulia, sala era împodobitã cu crenguþe de brad, acum tânãrului i se cere sã spunã cum se numeºte alianþa la care a devenit parte România aderând la „Tripla Alianþã/Puterile Centrale”. Riscul sã pic ar fi venit, în cazu-mi, din tentaþia de a rãspunde, de-al dracului, „Pactul de la Varºovia”. Mi s-a zis cã trebuie sã accept o realitate: copiii de azi au dificultãþi de înþelegere a unui text scris. Ohooo, vã spun eu cã nu numai copiii, nu numai azi - pe vremuri nu se vedea pentru cã li se cerea sã reþinã, nu sã priceapã - ºi nu numai de text scris; nici ce aud/vãd la tv nu înþeleg bine. Dar una e una ºi alta e alta. Rolul ºcolii, zice mintea mea, e sã-l facã pe copil sã înþeleagã un text scris, nu sã adapteze bacul la incapacitatea lui. ªi apoi, sã facã ce-o face, dar nu la disciplina istorie, unde el trebuie sã ºtie ce ºi cum dacii, Posada, turcii, Unirea, Ceauºescu etc.

I se mai cere copilului sã „formuleze un punct de vedere” referitor la nici nu mã intereseazã ce, pe baza unei „surse date”, adicã a unui textuleþ de vreo juma’ de paginã. El nu trebuie sã ºtie nimic, dar trebuie sã aibã o pãrere pe baza a ce-i spui tu. Mi s-a spus cã elevul trebuie stimulat sã gândeascã! Cum sã zic cã nu? Dar sofismul e aici cât Casa Poporului. Când îl pui sã zicã ceva pe atât de puþinã informaþie, nu îi stimulezi gândirea, ci doar datul cu pãrerea, improvizaþia logoreicã, aflarea în discuþie. Faptul cã i se alege un anume textuleþ face ca pânã la urmã opinia copilului, cum o fi ea, sã nu aibã legãtura cu istoria în general. Deci ce cautã subiectul ãsta la un examen care ar trebui sa verifice cunoºtinþele de istorie? ªi, în sfârºit, cine îºi poate permite sã evalueze „altcuiva” ºi sã-i mai ºi stabileascã prin asta viitorul?

Dar mergem mai departe! Catindatului i se mai cere sã elaboreze un „eseu” - bãi, ce ne mai place vorba asta - de douã pagini despre evoluþia nu ºtiu cui vreme de un secol sau douã. Adicã dupã ce l-ai întrebat ce culoare are capra neagrã, ai pretenþia ca el sã aibã o capacitate de sintezã demnã - ca sã rãmânem tot pe plaiurile astea - de un Djuvara sau de un Boia. Oricum, pe foaia de examen el trebuie sã fie mai deºtept decât manualul. ªi aici evaluarea se face urechistic, pentru cã nu are cum sã se facã altfel.

Mi se pare cã ºcoala româneascã a pierdut contactul cu conceptul de „cunoaºtere”. S-a extins asupra ROMÂNEI modul în care era conceputã MATEMATICA, numai cã în cazul ãsta nu mai existã nici minimul de rigoare asigurat de lucrul cu cifre ºi formule. Dacã lucrurile merg aºa, mã aºtept sã vãd subiecte de genul: „formulaþi o opinie despre teorema lui Pitagora generalizatã, pe baza informaþiilor oferite de Pravila de la Govora”. ªtiu, sunt eu cârcotaº.

Când a zis cine a zis cã ºcoala produce tâmpiþi, tot boborul a sãrit ca ars, deºi cam ºtiam cã are dreptate. Dar ºi dreptatea lui e discutabilã. ªcoala produce tâmpiþi nu în sensul cã tâmpeºte. Sigur, inevitabil face ºi asta, dar fenomenul e marginal. Problema mare e cã nu destâmpeºte sau destâmpeºte prea puþin. ªi asta, zic eu, cam de când existã ºcoalã pe aici.

Ne batem joc de ºcoalã nu cã am fi rãu intenþionaþi. Mai corect cred cã ar fi sã spunem cã facem lucrurile cam în bãtaie de joc. Îndrãznesc o explicaþie. Deºi ne plângem cã ºcoala nu are nicio legãturã cu viaþa realã, nu prea ne dãm seama cum ar trebui sã aibã ele legãturã. S-a cam cultivat ideea cã ºcoala e bunã sã dea omului o diplomã, rãmânând sã vadã el mai târziu cum se descurcã. E, în fond, vechea marotã pãguboasã „cu teoria stãm bine, practica ne omoarã”.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey