•  Raluca Bãdoi
•  Xenia Karo


sus

Raluca Bãdoi

 

Rhadopis sau despre frumos ºi umbra nopþii


(Naghib Mahfuz, Rhadopis din Nubia, Editura Humanitas, Bucureºti, 2011)

 

Frumosul îºi are izvorul vieþii sale în aparenþã. Adevãrul nu ar fi dacã el nu ar pãrea ºi apãrea.
Hegel,
Despre artã ºi poezie

 

rhadopisValea ºi pântecul învolburat al Nilului

Suntem în Egiptul antic la sãrbãtoarea Nilului. Oamenii vorbesc despre moarte.
De nu ar exista moartea...
-Dar poate valea sã cuprindã toate generaþiile care s-au dus? Moartea e un lucru la fel de firesc ca  viaþa. Ce preþ are veºnicia atâta timp cât ne sãturãm dupã ce am fost înfometaþi, îmbãtrânim dupã ce am fost tineri, dupã bucurie ne copleºeºte durerea?
-Oare cum o fi viaþa în lumea lui Osiris? “
Având moartea ºi abundenþa Nilului drept decor, Rhadopis este apariþia misterioasã, femininã, absentã prin chiar prezenþa sa, ºerpuitoare, tãcutã, impunãtoare, sprijinindu-se pe pernele din corabia sa fastuoasã, „Cei norocoºi îi puteau vedea pãrul negru ca tãciunele, o diademã înneguratã în jurul chipului rotund ºi luminos, împodobit cu bentiþe de mãtase lucioasã ºi revãrsat pe umeri. În ochii ei negri, mari ºi visãtori licãrea acea privire pe care iubirea o recunoaºte precum fãptura îºi recunoaºte creatorul. Nu se mai vãzuse niciodatã un asemenea chip în care frumuseþea sã-ºi gãseascã lãcaºul statornic.“

Rhadopis din Nubia, în original doar Rhadopis, face parte din seria romanelor istorice ale lui Naghib Mahfuz. Cu toate acestea, nu pare a fi un roman istoric. Zugrãvind povestea de iubire dintre curtezana Rhadopis ºi faraonul Menrera II, cartea de tinereþe a lui Mahfuz poate fi înþeleasã ºi cititã în cheie mitic-simbolicã ºi mai puþin în cea realist-istoricã.

ªoimul ºi sandala de aur 

De o parte a Nilului, Rhadopis ºi palatul sãu din Biga în încãperile cãruia se reunesc artiºtii, filosofii, generalii ºi nobilii cei mai de seamã ai Egiptului. Seratele sale cu dans, muzicã ºi dezbateri filosofice se deruleazã searã de searã, în timp ce regatul este mãcinat de tensiuni politice. De cealaltã parte a Nilului, tânãrul faraon Menrera II, abia urcat la tron de un an, ºi soþia sa, regina Nitocris. Este o perioadã zbuciumatã în care þara lui Amon Ra este marcatã de tensiunile dintre faraon ºi preoþime, aceasta din urmã acuzându-l de a fi luat templelor ºi zeilor lor avuþiile. Marii preoþi deþin jumãtate din pãmânturile þãrii, pãmânturi pe care regele doreºte sã le recupereze, din dorinþa de a-ºi impune autoritatea ºi de a-ºi apropia poporul. Faraon este hotãrât sã înfrunte preoþii, chiar ºi cu posibilitatea izbucnirii unui rãzboi civil, uitând de influenþa pe care aceºtia o aveau asupra inimilor ºi cugetelor oamenilor de rând.

Deasupra tuturor, un ºoim cu o sandalã de aur în cioc, zburând semeþ deasupra a tot ceea ce este omenesc. Sandala aparþine frumoasei Rhadopis, fiindu-i furatã de pasãre în timp ce se îmbãia în fântânile palatului sãu. Din zbor, ºoimul lasã sã cadã sandala în poala faraonului într-un moment tensionat când acesta se sfãtuia în grãdinile sale cu Tahu, generalul armatei ºi Sofhatep, cel mai apropiat ºi de încredere sfetnic al sãu.

La vederea sandalei neobiºnuite, Faraonul, deºi sfãtuit de Tahu ºi Sofhatep sã se fereascã de necruþãtoarea Rhadopis, se hotãrãºte sã o înapoieze personal.

Frumosul, întunericul, iubirea

Cei doi sunt meniþi sã se întâlneascã. Pare scris în stele, iar mesajul purtat de ºoimul-Horus. Faraonul ºi curtezana par sã fie orbi în ochiul înþelept al pãsãrii. Are loc întâlnirea, sfidând timpul cu morþile ºi cu vieþile sale, sfidând zeii...sau îndeplinind dorinþa pãsãrilor mute...ce este coincidenþa dacã nu soarta ce ne-a fost hãrãzitã? se întreabã însuºi Faraon.
„În noaptea aceea nemuritoare, în afarã de ei doi- Rhadopis profund tulburatã ºi regele fermecat de frumuseþea ei- nu mai era nimeni pe lume care sã aibã atâta nevoie de mila zeilor.
...Rhadopis, vreau sã mã cufund în respiraþia ta. κi întinse faþa spre el, închise pleoapele, se aplecã ºi mai mult înainte pãnâ când nasurile li se atinserã. Îi mângâie cu vârfurile degetelor genele lungi, se pierdu în ochii ei negri ºi întregul univers se întunecã.
Rhadopis, câteodatã îmi întrevãd destinul. Din clipa aceasta mã voi afla sub semnul nebuniei. “
Petrecurã timpul în tãcere. Fiecare vorbea cu sine când, de fapt, fãrã sã ºtie, fiecare vorbea cu sufletul sãu pereche. Pe mâine iubitã Rhadopis. Sau, mai bine zis, de-a pururi. Faraonul se îndepãrtã cu tinereþea, cu mãreþia, cu nebunia lui.

Mâine. Pururi. Întotdeauna. Iubirea pare atât de lungã atunci când te afli în zi. Ziua, moartea este îndepãrtatã...în respiraþia zilei, în îmbrãþiºare, în privire se ascunde nebunia blândã. Îndrãgostiþii lui Naghib Mahfuz îmi amintesc de un vers teribil de-al lui Georg Trakl: „Ochi de aur al începutului, rãbdare întunecatã a sfârºitului.“

Trepte: între Eros ºi Hades

Uneori, întâlnitul este sfârºit. Pentru aceºti îndrãgostiþi, iubirea devine prilej pentru a muri. Personajele lui Mahfuz nu sunt de hârtie. Sunt reale, au carne ºi oase, iar strigãtele lor de furie, ºoaptele lor de iubire, pasiunea devoratoare, uitarea de lume, orgoliul, pãcatul, rãscumpãrarea pãcatului, sacrificiul...toate strãpung paginile cãrþii în cel mai viu mod posibil. Limbajul pe care Mahfuz îl utilizeazã este distant, regal, alteori înflãcãrat asemenea ecourilor îndepãrtate ale incantaþiilor sacerdotale, ale limbii faraonilor, susþinând întâmplãrile... fiecare cuvânt pare dublat de un necuvânt arhaic, uitat. De cele mai multe ori, iubirea presupune o coborâre în infern, o confruntare cu moartea. Nici aceastã poveste nu face excepþie. Dragostea intensã se dovedeºte a fi premisã pentru pierzanie. Apropiaþii regelui, preoþii ºi chiar poporul egiptean vor avea fiecare motive proprii pentru a sfârºi aceastã iubire solarã, nãscutã din ochiul unui ºoim mitic. Rhadopis ºi Faraon sunt amândoi teribil de frumoºi, tineri, sfidãtori, orgolioºi...nesãbuiþi în nebunia iubirii lor. Fuzioneazã perfect, trãind o iubire ce refuzã pãmântul, ce se desprinde de tot ceea ce este pãmântesc, integrându-se în suflul aerului, în aripile cerului...o iubire ce capãtã proporþii mitice necompatibilã cu lumea mãcinatã de dureri, antipatii, controverse ºi jocuri politice. Cine nu respectã însã principul Balanþei este aspru pedepsit. Iubirea lor devine devoratoare, autoconservatoare, egoistã, rãpindu-i în întregime pe cei doi. În paralel, tensiunile dintre rege ºi preoþi capãtã proporþii la fel de exagerate...iar relaþia faraonului care ajunge sã îºi neglijeze nu doar poporul, dar ºi soþia-reginã va deveni pretext pentru revolte ºi conflict armat.

Am citit romanul absorbitã de parfumul arhaic, de nisipul aºternut printre litere. L-am citit ca pe o parabolã. Deºi povestea poate pãrea simplistã ºi pãnâ într-un punct previzibiã, de fapt firul cãrþii ascunde o filosofie a misterelor vieþii ºi ale morþii, întreaga acþiune jucându-se ºi þesându-se în trepte, în formã de spiralã, în chiar spaþiul traversat de aceastã tensiune perpetuuã dintre timp ºi etern, feminin-masculin, iubire-pasiune, cruzime-compasiune, fericire-durere extremã. Inocenþi în interiorul iubirii lor, protejaþi de aripile ºoimului, îndrãgostiþii se dovedesc însã a fi necruþãtori, impulsivi cu oricine ar îndrãzni sã îi ameninþe. Graniþa dintre luminã ºi umbrã, culpã ºi perversitate, inocenþã ºi oportunism, farmec ºi blestem este estompatã de mult prea omenescul ce se regãseºte în om. Iubirea iartã totul, totul se iartã din iubire. Iubirea pare a fi ºi rãzbunãtoare, pasiune ce devoreazã, consumând viaþa pânã la uitare, dincolo de moarte. Ea rabdã totul...pânã ºi moartea...totuºi nu poate trece de pierderea de sine însãºi. Aceastã carte se aseamãnã cu o armonie întunecatã care ajunge sã cuprindã sufletul. Dialogul curge asemenea apelor Nilului, iar conflictele interioare se succed în spiralã.

O poveste despre prietenie, trãdare ºi lupta pentru putere.
„Ce folos au cei puternici din ceea ce au dobândit cu forþa? Ce fac cu avuþia cei ce s-au muncit sã o obþinã? Cu ce s-au ales cei puternici din puterea lor? Puterea poate fi nebunie, înþelepciunea o greºealã, ºi bogãþia egoism“, afirmã unul din personajele cãrþii, susþinând cã arta ºi frumuseþea sunt singurele valori care dãinuie.
Dar ce se întâmplã când frumosul ia chip omenesc?
Aºadar, Rhadopis putea sã se numeascã despre frumos sau despre umbrã. Întunericul nu poate însã nicicum deveni simplã beznã, deoarece în calitatea lui de umbrã este încredinþat luminii, rãmânând o proiecþie a acesteia. ªi viceversa este valabilã, anume cã prea multã luminã împinge în întuneric. 

Comentarii cititori
sus

Xenia Karo

 

Serios. Despre romantici

 

Cãtãlin Ghiþã. Orientul Europei romantice. Alteritatea ca exotism în poezia englezã, francezã ºi românã, cuvânt înainte de Al. Cistelecan, Colecþia Studii Literare, Editura Tracus Arte, Bucureºti, 2013

 

ghitaDupã ce am vãzut figurile descompuse ale unor tineri ieºiþi de la examenul în care Ministerul îi „nenorocise” pentru cã le dãduse un subiect din poezie, am stat ºi eu, adunate, ore bune cu privirea pierdutã în monitor. Paralelele (dureroase) pe care ne ducem micile existenþe parcã începuserã sã scoatã un scrâºnet glacial. Am vãzut ºi eu câþiva oropsiþi ai sorþii declamându-ºi mocnit revolta faþã de neînþelesul destin care le-a jucat o festã (cã nu se aºteptau la una ca asta), faþã de cei care au fãcut aºa subiecte lirice când ei se aºteptau la prozã. Faþã de profesori pentru cã, aºa cum se exprima silogistic ºi cu aplomb o tânãrã enervatã, nu sunt buni. „Un profesor bun este ãla care explicã sã înþeleagã toþi tâmpiþii. ªi uite cã tâmpiþii n-au înþeles!”. Poezia a lovit ca un trãznet generaþia 2013 (fatalitate).

Nu ºtiu dacã e o ironie din parte-mi, dar de data aceasta vã anunþ o carte pentru rafinaþi, profesori sau nu. Ea aparþine unuia dintre rafinaþii intelectuali ai Craiovei, Cãtãlin Ghiþã. Rafinaþi ºi cam discreþi.

De data aceasta ne oferã un admirabil tablou comparatist în care prinde nuanþele, figurile, topos-urile orientale în romantismul englez, francez ºi român.

Lucrarea este recomandabilã din multe puncte de vedere. Mãcar, în primul rând, cã în România transpare foarte greu comparatismul, ca sã nu mai vorbesc de studiile de secol XXI. În al doilea rând (fãrã a crea prin aceastã fastidioasã numerotare o ierarhie), prin propunerea unei bibliografii updatate.

Într-un alt rând (al treilea, de amorul convenþiei), cartea este recomandabilã în sine prin felul în care este scrisã. Intelectual român ºcolit preponderent în afarã, a avut ºansa (posibilitatea?) de a-ºi forma scriitura în tradiþie occidentalã, sã-i zicem. Textul sãu este întru totul protejat de derapajele vanitãþii. Vom avea fraze ºi, implicit, raþionamente, limpezi, directe, oneste, aº zice, dacã n-ar fi vorba de literaturã. Cartea se scrie ºi se povesteºte simultan, fãrã cochetãrii, fãrã pudori, mai ales, fãrã complexe (nici de inferioritate, nici de superioritate).

Cuvântul-cheie al cãrþii mi se pare a fi „seducþia” ºi nu cred cã ne dorim mai mult în literaturã, în poezie. Întâi, eroii au fost seduºi de irizãrile orientale, apoi autorul a fost sedus (nu ezitã sã exclame, sã admire, sã contemple extatic ºi sã recunoascã). Pe noi încearcã sã ne convingã, în fapt tot sã ne seducã sã-i împãrtãºim bucuria conversaþiei alese cu Byron, Shelley, Lamartine, Hugo, apoi cu Alecsandri ºi Bolintineanu (ºtiu cã nu v-aþi fi gândit la ei în enumerarea aceasta).

Cartea este apoi valoroasã prin capitolul introductiv teoretizant. Cu precizie academicã ºi un soi de relaxare inteligent-ironicã, avem parte de o serie de diferenþieri binevenite. În primul rând, Cãtãlin Ghiþã þine sã ne demonstreze diferenþierea dintre Orient (interes pentru Orient, mai bine zis, p. 19) ºi orientalism, considerându-l pe cel din urmã tranºant „compromis” dintre alteritate, definitã de autor din perspectiva unei comparaþii ºi/sau paralele, ºi exotism, definit de autor prin perspectiva senzorialului ºi spiritualului. Finalmente, alteritatea este definitã de Cãtãlin Ghiþã ca „expresie a pasiunii pentru exotism” (p. 68). Enunþurile tranºante, pe alocuri ironice, circumscriu un encadrament teoretic atât de sigur încât poate susþine întreaga construcþie. 

Vehement ºi tranºant reacþioneazã comparatistul ºi când vine vorba despre amestecul dintre ideologie ºi literaturã, romantism, cazul de faþã (idee, de altfel, fãrã de care romantismul de liceu nu poate fi definit): „Lirica romanticã nu este feuda vreunui rege ºi platforma unui partid” (19) sau: „În ceea ce mã priveºte, eu nu cred în niciun moment cã raportul cunoºtinþe-putere, denunþat cu vindicativitate poliþieneascã de Said, «l-au creat pe ’oriental’ ºi, într-un anumit sens, l-au ºi distrus ca fiinþã omeneascã» (2001:38), ºi nici cã literatura ar fi «vinovatã» (deºi se cunosc, evident, ºi excepþii) în ordine politico-istoricã (ºi aceasta doar pentru a apãra autonomia esteticului)” (p. 33).

Urmãtoarele douã capitole, cele de praxis, analizeazã configurarea spaþiului european în textele romanticilor europeni (ºi români, simt nevoia irepresibilã sã precizez), reprezentãrile figurilor umane ºi non-antropice. Spectacolul tematic ºi erudit este încântãtor ºi transformã cartea aproape într-o lucrare-instrument prin deschiderea enciclopedicã ºi academicã, în acelaºi timp.

Cartea nu este destinatã doar bibliografiilor academice. Ea poate încânta pe oricine dedat la plãcerile poeziei pe care a ºtiut-o dintotdeauna ºi o redescoperã de fiecare datã. 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey