•  Radu F. Alexandru
•  Iulia Badea Guéritée
•  T.O. Bobe
•  Ioana Geacãr
•  Mircea Gheorghe
•  Vlad Logigan
•  Constantin Mihai Logofãtu
•  Ion Mircioagã
•  Alexandru Mâzgãreanu
•  Ivan Pilchin
•  Maria Pilchin
•  Adriana Teodorescu


sus

 

Curajul artistului, astãzi

 

În ce fel un artist este sau ar putea fi sau s-ar cuveni sã fie “curajos”, în zilele noastre? În creaþia sa, în plan social, în promovarea muncii sale, în lupta cu tentaþiile mai mult sau mai puþin subtile ale compromisului ºi obedienþei sau în orice altã direcþie în care consideraþi cã artistul e bine sã fie curajos.

Rãspunsul poate fi general sau specific unui domeniu, cuvântul “artist” fiind uºor de înlocuit cu “scriitor”, “regizor”, “actor”, “pictor”, “fotograf” etc.

(CMU)

Comentarii cititori
sus

Radu F. Alexandru

 

Nu existã un rãspuns valabil pentru noi toþi

 

Rãspunsul pe care-l dau astãzi este, cu siguranþã, complet diferit de cel pe care mi l-am dat în 21 decembrie 1989, ºi de atunci, în continuare, pe parcursul a peste douãzeci de ani. Am considerat ca pe o datorie elementarã, din faþa cãreia nu aveam voie sã mã derobez, angajamentul total în ceea ce urma sã se întâmple în viaþa publicã din România; trecerea preocupãrilor mele de pânã atunci: literatura, pe un plan secund ºi încercarea ca prin toate eforturile sã aduc o contribuþie efectivã, palpabilã la schimbarea din temelii a lumii în care urma sã trãim. Am intrat, deci, în politicã. Nu cred cã am vreun motiv sã-mi fie ruºine de vreo decizie, de vreun gest, de vreo declaraþie politicã pe care s-o fi fãcut pe parcursul acestor ani. Într-un cuvânt, cred cã pot sã spun, cu onestitate ºi umilinþã, cã într-un fel mi-am fãcut datoria.

“Într-un fel”. Pentru cã, de fapt, datoria mea cred cã ar fi fost sã rãmân în totalitate fidel harului primit de la Dumnezeu ºi pagina de hârtie sã fi rãmas singura ”scenã” pe care sã mã fi exprimat. Aºadar, cred cã forma de „curaj” pe care ar fi adecvat sã o cultive astãzi un ”artist” ar fi tãria de a rãmâne ”credincios sie însuºi” ºi de a-ºi urma destinul de creator.

”Într-un fel”, însã, lucrurile nu sunt niciodatã simple. Putem rãmâne la infinit strãini ºi indiferenþi faþã de orbecãiala în care rãtãcim de mai bine de douãzeci de ani, fãrã sã simþim nevoia organicã de a ne implica într-un efort în care oameni de calitate ar putea sã aducã un preþios ºi binemeritat aport? Nu e o întrebare uºoarã ºi, mã tem, cã rãspunsul la ea pune sub un motivat semn de întrebare primele mele rânduri.

Cred cã, ”într-un fel”, nu existã un rãspuns valabil pentru noi toþi. Important e sã pãºim cu dãruire ºi bunã-credinþã pe drumul/drumurile pe care ne angajãm. 

Comentarii cititori
sus

Iulia Badea Guéritée

 

Artiºtii devin tribuni a cãror pãrere conteazã

 

Prin statutul conferit de gestul de a crea, artistul se delimiteazã implicit de "restul muritorilor": imaginaþia care îi determinã creaþia, faptul cã în timp devine cunoscut, statutul pe care îl primeºte, de primus inter pares, faptul cã numele sãu este pronunþat, cotat, criticat sau lãudat, toate acestea fac din el o persoanã publicã. Un simbol mai mult sau mai puþin important al unei generaþii. Din acel moment nu doar arta sa ci ºi cuvintele rostite, declaraþiile sau interviurile acordate, pãrerile sale, opiniile ºi felul în care se poziþioneazã în general în societate sunt vãzute altfel. Cântãresc altfel. De exemplu, pãrerea scriitorului Mircea Cãrtãrescu, împãrtãºitã sau nu de majoritate, va cântãri mai mult decât pãrerea unui trecãtor de pe stradã. Artiºtii devin tribuni a cãror pãrere conteazã mai mult sau mai puþin. Au capacitatea, de cele mai multe ori, de a influenþa, prin puterea exemplului, decizii, munþi, opinii, de a schimba prejudecãþi. Devin modele, mentori, exemple.

Cred cã aici intervine o graniþã greu de menþinut. Fiecare dintre noi, artist sau nu, are o opinie, corectã sau nu, exprimatã sau nu. Un artist are datoria de a se exprima ºi de a face ceva pentru societatea care l-a dat lumii, universalitãþii, dar doar atunci când se ºtie echilibrat, deschis altora, uman, etc. Câþi dintre artiºti, oare, sunt astãzi capabili sã se recunoascã astfel? Mulþi sunt inconºtienþi ºi nu realizeazã cã nu au capacitatea moralã de a reprezenta un exemplu, pentru cã, pur ºi simplu, nu au învãþat cã existã întotdeauna mai multe pãreri, mai multe nuanþe de gri, mai multe adevãruri. Pentru cã nu sunt responsabili. Eu personal cunosc o singurã persoanã de acest gen, în strãinãtate: scriitorul suedez Henning Mankel, care este implicat în crearea unei trupe de teatru în Mozambic ºi care nu a ezitat sã se îmbarce pe una dintre navele care au fãcut parte din flota internaþionalã care a încercat sã spargã blocusul israelian în Gaza, cu câþiva ani în urmã. Pentru cã ºtia cã prin numele sãu ºi prezenþa sa va da mai multã legitimitate acestei acþiuni. Faptul cã dupa aceea a fost interzis înIsrael nu a mai contat. Sunt sigurã cã existã persoane similare în România, ºi dacã ar fi sã dau un nume poate cã ar fi cel al Sandrei Pralong... de exemplu.

Am început cu finalul...

Comentarii cititori
sus

T. O. Bobe

 

Egocentrici, narcisiºti sau nombriliºti sînt toþi artiºtii

 

Hm, curajul artistului! Sigur cã primii curajoºi care îþi vin în minte cînd auzi o întrebare ca asta sînt cei care criticã, demistificã, se opun în permanenþã sistemului, statului, marilor corporaþii, cei care ºi-au fãcut un scop din a salva fie specii de animale, fie o regiune, din a milita pentru drepturile cine ºtie cãrei minoritãþi. Dar despre ce curaj este vorba, cînd existã atîtea prejudecãþi pozitive care îi îmbracã într-o mantie de eroi, mantie în care adeseori se înfãºoarã ei singuri cu superbia celui prea conºtient de dreptatea cauzei pentru care luptã? Ce riscã aceºti curajoºi, cînd o mulþime crescutã în mitul lui Superman îi aplaudã de pe margine ºi abia aºteaptã sã fie salvatã de ei? ªi, mai ales, ce legaturã are arta cu demersul lor, care o transformã într-un simplu vehicul, într-un material de propagandã, oricît de îndreptãþite ar fi þelurile pentru care ei militeazã? Dacã mesajul artei tale e mai important decît realizarea artisticã, ce rost are sã pierzi atîta vreme ºi sã consumi atîta efort scriind o carte, în loc sã scrii un manifest, realizînd o expoziþie de artã vizualã, în loc sã desenezi un afiº, adunînd ºi coordonînd o mulþime de oameni pentru un film care dureazã o orã ºi jumãtate, în loc sã-þi spui mesajul într-un videoclip de treizeci de secunde?

Asemãnãtori cu ei, dacã nu cumva ei înºiºi fac parte adeseori din categoria celor de mai sus, sînt ºi cei care nu se opun unor sisteme de valori exterioare artei lor, ci se strãduiesc în permanenþã sã inoveze, sã experimenteze, sã ºocheze prin formele pe care le propun permanent. Însã nici în cazul lor nu cred cã e vorba de cine ºtie ce curaj, ba chiar dimpotrivã, cîtã vreme existã o mitologie la fel de consistentã a artistului avangardist, care sparge barierele artei convenþionale, pentru a se proclama, de cele mai multe ori doar în proprii ochi, drept vîrf de lance al unui nou curent, al unei noi direcþii în artã. E un conformism îngrozitor ºi teribil de plictisitor în toatã aceastã strãdanie perpetuã de a inova sau de a ºoca aºteptãrile unui public în fond dispreþuit ca fiind prea închistat în reguli tocmai de cãtre artistul care i se adreseazã.

Existã însã ºi artiºtii conºtienþi de conformismul acestor revoluþionarisme, cei care se întorc la formele de acum o sutã sau douã sute de ani ºi le practicã sîrguincios, neinteresaþi de nici un grãunte de noutate pe care ar putea sã-l aducã pe lume. Sînt cei care picteazã vase cu flori sau femei citind în ºezlonguri ori scriu romane realiste monumentale asumîndu-ºi un curaj de sens contrar, ºi anume acela de a fi consideraþi vetuºti pentru calofilia de care dau dovadã ori pentru respectarea adevãratelor valori clasice, atît de dispreþuite în vremurile acestei barbarii artistice instituite de avangarde ºi de modernism. Însã nici acesta nu mi se pare un act de mare curaj, de vreme ce, dacã experimentaliºtii au mereu de partea lor un mic public fidel, format din snobi care admirã tot ce nu e susceptibil sã fie de înþeles, curajoºii formelor deja instituite de multã vreme drept artã cu majusculã beneficiazã de admiraþia majoritãþii oamenilor, a celor cu educaþie esteticã extrem de precarã ºi care considerã ca fiind artã numai ceea ce le-a trecut razant pe la ureche sau prin faþa ochilor cîndva demult, pe vremea cînd în ºcoalã un profesor prãfuit, care altfel le era antipatic, îi pisãlogea cu niºte lucruri de care ei nu aveau nici un chef.

Iatã de ce i-am considerat multã vreme cu adevãrat curajoºi pe cei care, indiferenþi deopotrivã la moda artisticã a vremii, la muzeul formelor ºi valorilor consolidate ºi la imperativele sociale de moment, se întorc spre sine ºi scormonesc înlãuntrul lor, iar nu în lumea exterioarã, pentru a gãsi în aceeaºi mãsurã un adevãr propriu demn de a fi exprimat ºi o modalitate de expresie adecvatã lui, o formã justã, nu neapãrat clasicizatã, însã nici experimentalã cu tot dinadinsul. ªi nu numai cã pe ei i-am considerat cu adevãrat curajoºi, dar i-am considerat ºi încã îi mai consider adevãraþi artiºti, fiindcã nici nu aderã la directivele sau la aºteptãrile existente deja ale unui grup oricît de mare sau de restrîns, nici nu le refuzã din principiu cu trufia adolescentinã a celui care vrea sa fie altfel neapãrat. Dar despre ce curaj e vorba aici, decît de curajul de a fi tu însuþi, ºi despre ce risc, altul decît acela de a fi acuzat de narcisism, nombrilism, egocentrism?

Însã, la urma urmei, egocentrici, narcisiºti sau nombriliºti sînt toþi artiºtii, indiferent dacã arta lor e centratã pe sine sau e deschisã cãtre exterior, ºi în cazul nici unuia dintre ei, fie cã au un pact cu aºteptãrile publicului, fie cã îl au doar cu sine, n-aº zice cã poate fi vorba despre curaj. ªi cum sã fie vorba despre curaj, atîta vreme cît, oricare ar fi forma de artã pe care o practicã ºi oricare ar fi intensitatea cu care i se dedicã, ele nu implicã nici un risc într-adevãr important, nimic ce þine de condiþia de om care se miºcã prin lume, ba chiar existã o nejustificatã prezumþie de sens înalt dat vieþii celui care, mai bine sau prost, într-o direcþie sau în alta, se îndeletniceºte cu una dintre tot mai multele forme de expresie considerate artistice? 

Comentarii cititori
sus

Ioana Geacãr

 

În artã, curajul trebuie sã existe oricând,
chiar ºi-n vremurile totalitare

 

Cea mai scurtã definiþie a poeziei azi, pentru mine, este sinceritatea, curajul de a scrie despre sine ºi despre cum vezi lumea, preajma, fãrã menajamente, pudori, teamã cã nu vei fi pe placul multora. Parafrazând un cunoscut scriitor român: "Câtã autenticitate, atâta artã, atâta profunzime". Nu poþi fi credibil în afara sinceritãþii trãirii, oricât te-ai strãdui, oricât te-ar ajuta efectele, tehnicile literare. Teatralitatea, de exemplu, un veritabil liant optzecist, nu poate azi sã atragã decât dacã intrã  într-un program experimental, într-o schemã, reþetã creativã.  

Curaj trebuie sã aibã poetul adevãrat. El dã seamã de sine ºi timpul în care trãieºte, are atitudine, simþul valorii, spirit critic, iubeºte cuvântul, oamenii, cã doar pentru ei scrie, iubirea asta se simte în text, nu poate fi trucatã. Aºa vãd eu poetul, curajul fiindu-i lipit ca umbra de trup.

Ca sã fii promovat azi, cel mai bine e sã ai putere culturalã, sã fii ºef adicã, sau pe lângã el, pe bune! Cine te poate acuza de oportunism, de obedienþã faþã de o anumitã putere, dacã eºti tânãr ºi habar n-ai de politicã, dar existã prieteni cu putere culturalã, iar prietenia e sfântã! Ai timpul de partea ta, inocenþa ºi ura afiºatã faþã de tot ce e legat de politicã ºi sufletul îþi e mântuit!

De partea cealaltã a vârstei, cine te poate acuza de colaboraþionism, când cei care ocupã posturi culturale, ºi-þi mai dau ºi  premii din când în când, nu preþuiesc nici statutul social moral, nici valorile umaniste.

Din pãcate nu conteazã cât eºti de curajos, integru, umanist în plan social(doar dacã eºti nominalizat la Premiul Nobel, care are, de câtva timp, ca prim criteriu personalitatea moralã a scriitorului-om, implicarea ºi postura sa militantã în viaþa socialã (o mãsurã extraordinarã de salvare a sufletului planetar ºi a conºtiinþei morale universale pe termen lung!)

Sigur cã trebuie sã reziºti tentaþiilor prezentului, sã nu te înclini în faþa niciunei puteri politice, sã nu slujeºti decât arta ºi sã fii preþuit ca valoare, deºi s-ar putea sã rãmâi în umbrã (dacã ai culturã politicã! cine nu are e inocent, habar n-are cã pãcãtuieºte!). O viaþã doar, dupã ea vei avea recunoaºterea râvnitã.

Nu sunt adepta turnurilor de fildeº, nici a retragerii în bibliotecã, dar cred cã trebuie sã petreci mai mult timp citind, studiind, decât scriind ºi participând la manifestãri artistice dese.

În vâltoarea globalizãrii se simte risipa, fragmentarea, mai mult chiar, atomizarea vieþii artistice, spaþiul naþional devine neîncãpãtor ºi inutil în acelaºi timp, claustrofob. Trebuie ajuns undeva dincolo ºi repede, fãrã aºezarea valoricã aici, fãrã o apartenenþã la valoarea artisticã naþionalã. Trebuie sã fim universali rapid.

Cum e posibil foarte repede, dacã nu eºti nici ºef ºi nici nu te susþine o gaºcã? Simplu, tehnologia actualã ne rupe de context, ne smulge din spaþiu, ne transportã DINCOLO.

În era internetului cred cã e posibil sã scrii în orice limbã (în orice limbã cunoºti!) ºi sã trimiþi unei edituri de departe, de peste mãri ºi þãri ºi sã fii acceptat, publicat doar pentru valoarea textelor tale, sã ai succes în librãrii (nu ºi cu poezie, poate doar  printr-un management bine dirijat...)

O retragere în fiinþa virtualã. Acesta e viitorul.    

Comentarii cititori
sus

Mircea Gheorghe

 

Curajul cel mai important al unui artist
este curajul operei sale

 

E complicat, aºa mi se pare, sã vorbim despre un ins „curajos” ca despre un ins totdeauna exemplar ºi deci model pentru ceilalþi. ªi cu atît mai complicatã este o asemenea generalizare cînd e vorba de un artist. Deschidem dicþionarul de sinonime ºi aflãm cã un om curajos este un om brav sau cutezãtor sau dîrz sau inimos sau neînfricat sau semeþ sau viteaz. Nimeni nu poate contesta cã e minunat sã fii astfel. Dar printre sinonimele astea se strecoarã ºi îndrãzneþ. Da, e bine sã fii ºi îndrãzneþ. Numai cã un ins îndrãzneþ înseamnã ºi altceva decît un ins brav, curajos, cutezãtor, dîrz etc. El poate însemna ºi arogant, impertinent, insolent, ireverenþios, necuviincios, neobrãzat, obraznic, semeþ, sfidãtor, trufaº, þanþoº, prezumþios.

Cînd e vorba de un artist ale cãrui relaþii sociale sînt în mare mãsurã legate sau influenþate de statutul creaþiei sale, a fi curajos este o problemã complexã de demnitate cu numeroase dezvoltãri divergente. ªi a cãrei abordare corectã ºi eficace solicitã din partea lui ºi a celorlalþi de care depinde activitatea sa multã fineþe, discernãmînt, empatie, obiectivitate, conºtiinþa valorii dar ºi a limitelor proprii. Artistul  trebuie sã evite, vrînd sã fie curajos, ipostaza opusã, sã devinã arogant, insolent, trufaº, prezumþios etc. ªi ceilalþi termeni legaþi de zona curajului (obedienþã, compromis, promovare ºi auto-promovare, rectitudine etc) au o dublã realitate în funcþie de oamenii care se aflã faþã în faþã. Compromisul poate însemna flexibilitate, promovarea ºi autopromovarea (legitime) pot fi de fapt  reclamã ºi auto-reclamã (mincinoase), obedienþa  poate fi în realitate manifestarea  unui spirit de colaborare în raport cu un partener mai experimentat ºi de bunã credinþã, rectitudinea se poate transforma în nombrilism ºi pierdere a contactului cu situaþia realã. ªi aºa mai departe.

Dificultãþile acestera apar fiindcã, deobicei, artiºtii au o înaltã opinie despre ei înºiºi, despre talentul ºi opera lor. De regulã, exagerat de pozitivã. Trecerea dintr-un plan prozitiv într-altul negativ ºi invers se face pe neobservate ºi de multe ori abia la ora bilanþului ne dãm seama dacã artistul X a fost un om curajos, integru, temerar în momentele cele mai dificile, autor al unei opere originale care i-a dat dreptate contra contemporanilor sãi etc. sau un orgolios trufaº, vanitos, pentru care pãmîntul trebuia sã se învîrte în jurul lui ºi a cãrui operã este net inferioarã pretenþiilor sale la admiraþia universalã.

Dar este foarte natural sã fie astfel. Fãrã o înaltã opinie despre sine însuºi ºi despre talentul sãu, cum ar putea avea un artist dorinþa de a se manifesta public, afiºîndu-ºi tablourile în expoziþii, ieºind pe scenã ca actor dramatic sau interpret, oferindu-ºi compoziþiile sã fie interpretate în mari sãli de concert sau publicînd cãrþi ºi articole?

Sigur cã este bine ca un artist sã fie curajos, sã-ºi apere ºi sã-ºi promoveze opera, sã nu accepte compromisurile etc, dar curajul sãu cel mai important, cel mai definitoriu este curajul operei pe care o produce.

Eugen Ionescu ºi-a apãrat în timpul vieþii cu multã hotãrîre ºi inteligenþã opera. Cel mai mult însã, pînã la urmã, a contat nu iritarea manifestatã contra criticilor lui neînþelegãtori, ci temeritatea artisticã a teatrului sãu. Numai datoritã acestei temeritãþi ºi-a cîºtigat autorul Rinocerilor un prestigiu atît de durabil în dramaturgia universalã.

Comentarii cititori
sus

Vlad Logigan

 

Mingea e la fiecare

 

Nu ºtiu.. E grea întrebarea... Mingea e la fiecare, face ce crede cu ea. Ceea ce unii numesc compromis, alþii numesc ºansã. Nu ºtiu cine are dreptate.

Un artist ar trebui, cred, sã fie curajos cu el însuºi, vis à vis de propriul vis, legat de ceea ce-ºi doreºte.
Curajos sã se exprime ºi curajos s-o facã în felul în care gãseºte el cã-i este propriu.
Restul e bla bla ºi mercantilitate.

Adicã non-artistic.

Comentarii cititori
sus

Constantin Mihai Logofãtu

 

Pentru un adevãrat artist nu ar trebui sã existe
ideea de compromis 

 

Cred cã nicio þarã nu duce lipsã de artiºti, ne naºtem creatori, dar problema e dacã lãsãm societatea sã ne facã sã creºtem în afara puterii noastre de a crea. Bineînþeles cã un artist ar trebui sã fie curajos ºi sã lupte pentru ideile sale, sã-ºi asume singurãtatea ºi sã se revolte împotriva cursului societãþii, tocmai pentru societate. Din pãcate, mã uit în urmã, la colegii mei, ºi vãd cã aceste nãzuinþe ºi revolta au dispãrut ºi aleargã fiecare dupã propria-i pâine, ºi aºa greu de câºtigat din artã. Pentru un adevãrat artist nici nu ar trebui sã existe ideea de compromis. Cu cine-l faci, cum se poate naºte ideea de compromis în creierul cuiva ºi, mai ales, pentru cine-l faci? Te mai poþi numi artist dupã ce te-ai mânjit sau prostituat pentru bani sau recunoºtinþa unei pãturi a societãþii? Existã diferite niveluri de artiºti, nu trebuie sã ne bãgaþi pe toþi în aceeaºi oalã, dar nu vãd în România ultimilor ani un angajament concret, nici politic, din partea artiºtilor. Problema poate veni ºi din faptul cã nu suntem uniþi. Un teatru, astãzi, nu mai e o familie, ca pe vremuri, ci este scindat în bisericuþe. Problema este cã visãm în continuare la catedrale ºi la adepþi. Dar catedralele nu au mai fost întreþinute de la perioada generaþiei de aur ºi de atunci nu s-au mai nãscut foarte mulþi "Leoveanu" sau "Marius Manole". O altã problemã în teatru poate fi ºi aceea cã el nu este independent. În România cunosc doar Teatrul Act ºi nu degeaba se chinuieºte Marcel Iureº sã-l þinã aºa. Poate ar fi cazul sã coboare ºi teatrul în stradã, sã ia cineva poziþia lui Eugenio Barba ºi nu sã aºteptam de 5 ani la Naþionalul craiovean sã monteze un Robert Wilson. Cred cã înþelegeþi frustrarea mea. Un Anatoli Vassiliev nu a fost niciodatã invitat sã monteze în Romania.

În Franþa, artiºtii ies în stradã, sunt uniþi, sunt conºtienþi cã sunt o pãturã privilegiatã a societãþii ºi cã pot sã-ºi exprime cu dezinvolturã ideile. Acolo existã organizaþii în care se dezvoltã proiecte pentru un anumit cartier care a rãmas în urmã ºi de la street art pânã la teatru, cinema, muzicã, se iese în stradã ºi se construieºte ceva cu aceºti oameni care merg mai încet prin viaþã.

ªtiu cã Workcenterul lui Jerzi Grotovski ºi Tomas Richards merg ºi joacã ºi în spitale sau în ºcoli, în penitenciare ºi în clãdiri dezafectate! Iar din banii aceºtia se construieºte altceva, ºi tot aºa. Un artist implicat în societate nu cred cã are timp sã se gândeascã la un compromis.

Un proiect la care am participat a fost implementat, în cadrul art-web-ului în care învãþam pe atunci, de profesorul meu, Jean Fraçois Dusigne, ºi el un fost elev al lui George Banu. A adus un regizor brazilian în vogã, Antonio Araujo, ºi a creat un stagiu într-o regiune a Paris-ului, numitã Saint-Denis. În douã sãptãmâni am construit un pãrculeþ cu o piscinã ºi nisip pe lângã o scenã unde se cânta ºi se fãcea karaoke în fiecare searã. Ziua þineam ateliere teatrale ºi noaptea se lucra la piesele de teatru. Cu orele de somn era mai complicat, dar nimeni nu s-a plâns cã stã peste program.

Comentarii cititori
sus

Ion Mircioagã

 

Curajul ºi moda

 

Teatrul este efemer. Spectacolul de teatru trãieºte aici, pe scenã, acum, în faþa spectatorilor. Ca urmare, mai mult decât alte arte, teatrul este supus modei. Succesul sau insuccesul unei montãri depinde de gustul publicului, aºa cum e acesta închegat în momentul „m” ºi, implicit, de formatori - persoane a cãror pãrere conteazã în constituirea unui sistem de valori.

Este un act de curaj spectacolul fãcut în rãspãrul preferinþelor statornicite într-un anume context? Mã tem cã da. Aº spune chiar cã un asemenea demers poate dovedi mai mult decât temeritate - are capacitatea de a arãta inconºtienþã. Îmi permit aceastã ipotezã ca regizor ce lucrez ºi în sistemul dependent de banii publici, ºi în teatre autofinanþate. Reprezentaþiile cu sãli goale, sau fãrã ecouri pozitive în rândurile specialiºtilor, demoralizeazã actorii; un director de scenã cãruia nu îi pasã de starea de spirit a colaboratorilor sãi e iresponsabil. Greºesc?

Lãsând la o parte rãspunsul la întrebare - ratarea unui spectacol face, în teatrele particulare, improbabilã urmãtoarea producþie; în ce priveºte instituþiile de stat, în mod normal, eºecul implicã întreruperea relaþiilor dintre ghinionistul manager ºi nefericitul director de scenã.

Este de dorit succesul cu orice preþ? Pãrerea mea e cã nu; artistul trebuie sã aibã curajul de a nu cumpãra publicul ºi de a nu târgui articole favorabile.

Existã reþetã pentru a reuºi în teatru? Desigur, ºi nu doar una; cea mai la îndemânã e cãutarea noului. Doar la o vedere grãbitã afirmaþia anterioarã contrazice ipoteza de la care am pornit. Teatrul depinde de modã; aceasta însã, prin definiþie, cere schimbare.

Procedeul este lesnicios, nu este ºi foarte eficient, cel puþin în România, unde dorinþa de originalitate prolifereazã aºa încât cineva se poate face mai repede remarcat exersând curajul de a fi vechi. Glumesc; ºi sunt ºi serios. Din câte ºtiu, Shakespeare (actor, dramaturg, manager) nu s-a sfiit sã se foloseascã de modele, ºi nici Molière (regizor etc.), iar lui Caragiale îi plãcea sã spunã „Sunt vechi, domnule!”

E cazul sã avem curajul de a spune ceea ce ºi un copil vede - cã împãratul e gol. În România, noþiunea de experiment a devenit derizorie. Dacã se adunã câþiva inºi în cerc, se cheamã cã se desfãºoarã un workshop; dacã inºii se ciupesc din când în când unul pe altul, înseamnã cã atelierul ºi-a propus sã experimenteze noi metode de comunicare; dacã ciupindu-se participanþii þipã ºi astfel atrag atenþia cuiva din afara grupului, se spune cã experimentul a reuºit.

Mã încumet sã afirm cã azi, mai mult decât oricând, e nevoie de schimbãri în teatru, dar cã în lipsa unei autentice cãutãri a noului, transformãrile vor rãmâne epidermice schimbãri de modã.

Un artist fricos e un nonsens. Însã în lipsa unei relaþii sincere a artistului cu sine îndrãzneala devine golãnie.

Autenticitatea nu este suficientã pentru obþinerea succesului - încã o datã: vital în teatru. Ea trebuie însoþitã de altruism. Actorii ºi toþi cei ce lucreazã pentru ei - dramaturgi, regizori, scenografi º.a.m.d. - trebuie sã aibã curajul sã rãspundã frãmântãrilor.

Comentarii cititori
sus

Alexandru Mâzgãreanu

 

În teatru, cel mai mare duºman este frica

 

Curajul cred cã este una din calitãþile principale pe care un artist autentic trebuie sã le aibã. Indiferent de arta sa, acesta trebuie sã aibã curajul de a fi el însuºi, de a se exprima liber prin creaþia sa ºi, de a o promova cum crede el de cuviinþã, prin felul sau de a fi - oricare ar fi acesta. 

Din punctul meu de vedere, ca regizor, a fi curajos presupune a fi liber. Iar pentru a-þi dobândi aceastã libertate trebuie mai întâi sã te descoperi pe þine însuþi.  Fiecare regizor are în el ceva autentic, personal, acel “quelque chose” care cu timpul devine un “trade mark”. 

În primul rând trebuie sã ai încredere în þine, în ideile tale ºi în ceea ce vrei sã comunici. Sã cauþi “noutatea” pe care vrei sã o aduci în faþã publicului. Noutatea ce þine de tine ca artist, indiferent de piesa pe care o abordezi, iar apoi noutatea ce þine de confruntarea cu un text clasic. Sã te debarasezi de cliºee, de cãrãri bãtute, sã cauþi ceea ce este adevãrat ºi valabil AZI. 

Pentru toate aceste lucruri cred cã ai nevoie de o dozã de curaj deoarece sunt o mulþime de factori externi care te pot “îmblânzi”, cum ar fi pãrerea celor din jur, teama de a nu greºi, dorinþa de a fi pe placul unora, etc. 

În teatru cred cã cel mai mare duºman este frica. Frica de a nu greºi te duce ca regizor în zone cãlduþe, sigure, neinteresante ºi, totodatã te îndepãrteazã de tine însuþi. Te transformã încetul cu încetul într-un non-artist . 

Alt factor periculos este comoditatea ºi cãderea în compromis. Un drum sigur cãtre ceea ce înseamnã vetust. 

Ca regizor depinzi de foarte multe lucruri, începând cu textul piesei, actorii, scenograful, direcþiunea teatrului, departamentul tehnic, etc. Eºti bombardat de un val de pãreri, multe din ele poate cã nu sunt în conformitate cu ceea ce vrei sã exprimi într-un anumit spectacol, dar pe care trebuie sã le asculþi, fie din bun simþ, fie pentru a nu strica o anumitã atmosferã a repetiþiilor. Trebuie sã încerci sã menþii un canal de comunicare cu întreaga echipã. În acel moment este foarte important sã ai curajul ºi puterea de a nu deraia de la ceea ce vrei sã comunici. Este necesar sã ai curajul de a spune STOP, de a-i da pe toþi la o parte ºi de a te întoarce la þine însuþi.

Se întâmplã deseori sã te laºi copleºit de tot felul de probleme, iar la final, când vezi spectacolul gata, sã realizezi cã nu este ceea ce vroiai de fapt. ªi atunci te simþi frustrat, nu îþi place ce vezi, eºti nemulþumit ºi îþi promiþi cã data urmãtoare lucrurile nu vor mai sta la fel. 

Cred cã un artist, indiferent cã este regizor, actor, pictor, etc ar trebui sã fie obedient exclusiv lui însuºi, crezului sãu personal. Orice regizor a fãcut o datã în viaþa sa, cel puþin un compromis. Important, din punctul meu de vedere, nu este compromisul în sine, ci felul în care îl faci. Dacã este asumat ºi dus pânã la capãt ºi nu se transformã în obiºnuinþã ºi este tratat ca un caz izolat, atunci mi se pare cã îºi pierde din gravitate.   

Comentarii cititori
sus

Ivan Pilchin

 

Curajul tãcerii

 

Curajul tãcerii. Curajul de a nu vorbi cînd nu ai ce spune, chiar dacã fiecare cuvînt ar costa bani grei. Curajul de a nu trãi cu iluzii, de a nu le multiplica în lanþ. Curajul în faþa propriilor limite, nostalgii, fobii ºi regrete. Curajul în faþa deºertãciunilor cotidianului.

Mã mirã curajul lui Franz Kakfa de a-ºi salva identitatea prin scris.

Mã mirã curajul lui Emily Dickinson, care în timpul vieþii a publicat doar ºapte poezii, neobservate de nimeni, iar dupã moarte a devenit cea mai cunoscutã poetesã americanã. Cele peste 1.200 de poeme, ascunse prin cutiile ºi sertarele ei, odatã descoperitre, erau dovada unei tulburãtoare vieþi spirituale, dar ºi a unui curaj în faþa singurãtãþii:

Sã priveºti Cerul de Varã
Iatã Poezia - oricît de ciudat ar pãrea
Ea nu se aflã în Carte -
Se mîntuie-n Azur Poemele adevãrate.

Era un poet - adicã acela
Ce din gîndirea comunã
Tîlcuri uimitoare distileazã,
ªi-atîtea esenþe adunã
Din specii ºtiute, moarte pe prag,
La care n-am luat aminte,
Încît ne mirãm cã noi înºine
N-am fãcut asta mai înainte.

(Chiºinãu) 

Comentarii cititori
sus

Maria Pilchin

 

Fiirea curajului ºi Curajul de a fi

 

Mã gîndeam zilele acestea cã resentimentele nu sunt sãnãtoase. Sub nicio formã. Nici chiar cele culturale, sociale, etc. Resentimentele unei femei sunt, însã, de înþeles, ele au o determinare biologico-socialã. Mã refer la femeia-artist. Datele ei biologice o produc diferitã de existenþa virilã. Maternitatea ei, pãcatul ºi harul ei suprem, o plaseazã în alt raport cu arta ºi creaþia. O femeie artist, ar pãrea, fie e artist, fie e mamã ºi atunci ne întrebãm ce mai rãmîne din artist. Aici, cumulard nu poþi fi.

ªi totuºi... Fascineazã capacitatea ei de a trece dincolo de imposibilul categoric. Ea ºtie sã aºtepte, sã facã mai multe lucruri odatã, sã transforme menajul cel mai banal ºi mai plat în surse de inspiraþie. Actul alimentar este dimensiunea în care refuleazã zilnic frustrãrile ei artistice. Mereu prezentul cenzor social ºi moral o împinge spre curajul de a fi. Orice succes al ei, oricît de minor, va fi pus la îndoialã (...nevasta sau amanta sau fiica lui Cutãrescu, Cutarovici, Cutãrici...).

Purtînd tradiþia în spate, aidoma unei case de melc, în bãtaia vîntoaicelor cu bîrfe, femeia (utilizez un singular generalizator) ºtie sã îºi trãiascã fericirea artisticã, casnicã ºi culturalã, e o abilitate a ei mai veche, care o ridicã desupra istoriei ºi prejudecãþilor ei.

(Chiºinãu) 

Comentarii cititori
sus

Adriana Teodorescu

 

Artistul e oricum curajos prin simplul fapt cã e artist. Acum ºi aici. Ar fi bine sã definim compromisul ºi obedienþa, nu credeþi? Apoi dezbatem.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey