•  Iulia Badea Guéritée
•  Horia Dulvac
•  Matei Hutopila
•  Radu Magdin
•  Doina Ruºti
•  Lorena Stuparu
•  Andi Vasluianu
•  Justyna Wozniak
•  Gicu Vasile Ionel


sus

Ce ai dãrui unui prieten?

Comentarii cititori
sus

Iulia Badea Guéritée

 

Fidelitatea mea.

Comentarii cititori
sus

Horia Dulvac

 

Tãceri comprehensive

 

Nu ºtiu dacã e un criteriu al îmbãtrânirii, dar cu trecerea timpului, aria (altãdatã vastã, expansivã) prieteniilor se restrânge ca o flacãrã de lumânare muribundã.

Chestiunea asta mã prinde oricum imunizat ºi descãtuºat de cele mai multe iluzii. (Îmi vine în minte o confesiune a lui Noica – spunea ceva legat de faptul cã senectutea te elibereazã pe rând de daimonul vitalitãþii, sexualitãþii, al orgoliilor publice. Asta îmi aminteºte ºi de etimologia cuvântului cãlugãr, de la grecescul  kalo-gheros, bãtrân frumos.)

Dupã consumarea adolescenþei, am intrat ºi eu în zona aceea a vârstelor incerte, în care comentariul plângãcios asupra vitezei cu care trece timpul reprezintã un soi de conversaþie convenþionalã cu care legi punþi pierdute – ca aceea despre foot-ball la care nu m-am priceput niciodatã.

Oamenii au nevoie mereu de verificarea unor parole, a unor lucruri pe care le au în comun , ca pe un soi de recunoaºtere a unor coduri nesigure dar esenþiale fãrã de care ºi-ar pierde identitatea. Pentru o anume clarificare (aceasta e una din iluziile pe care nu le ratãm atunci când punem lucrurile într-un context cultural validat), fac precizarea cã spun cele de mai sus, gândindu-mã la filosoful american Peirce care declara nici mai mult nici mai puþin cã „convingerea e principala funcþie a gândirii”.  (Douã observaþii instantanee mi s-au formulat în minte, când am luat act de aceastã comprehensiune a filosofului,  observaþii care veneau din douã zone diferite, aºa cum este ºi gândirea mea dualã - simultan animatã de ºtergerea interfeþelor dintre lucruri , de un impuls deconstructivist virulent, dar ºi cu o predilecþie raþionalã spre tocatul mãrunt al lumii în pãrþi, structuri infinitezimale, fracþiuni ºi concepte. Prima observaþie: convingerea devenea principalul product al gândirii, în afarã de aceste coduri dupã care se structureazã recunoaºterea realului, acesta nu existã. A doua: dacã un chimist din România sau sãrãcuþa Europã esticã ar fi avut îndrãzneala sã enunþe astfel de sentinþe, atunci „clerul” filosofic al momentului l-ar fi lapidat – este deci nevoie de o forþã ºi energie naþionalã dincolo de o anume masã criticã, astfel încât sã îþi impui anumite opinii. )

A propos de coduri  de recunoaºtere - închei acest ocol cu impresia puternicã pe care mi-a lãsat-o un reportaj ºtiinþific  despre receptorii gustativi: moleculele din hranã acþioneazã ca niºte chei pentru lãcãþelele centrilor gustativi – mecanismele biologice sunt înþesate de astfel de recunoaºteri, chei parole. Dacã receptorul nu le recunoaºte (când fãceam de gardã în armatã, trebuia sã strigãm: „Stai, parola”), musafirul era ignorat – ºi ce moarte mai completã poate inventa natura, decât ignorarea propriei identitãþi!

Voiam sã aduc în discuþie acest proces de recunoaºtere ca o analogie pur ºi simplu a modului în care acþioneazã experienþa precedentului: discursul (sã numim aºa modul în care comprehensiunea lucrurilor este ordonatã într-o anume dinamicã) experienþei precedente, structurile ei (triumfãtoare în virtutea faptului împlinit), par apte sã dicteze cine trece la examenul recunoaºterii ºi felul în care urmeazã sã arate întreaga încãrcãturã de imprevizibil a viitorului.       

Dacã ceva este complet în afara ariei noastre de experienþã, acesta e pur si simplu rejectat – o realitate respinsã, negatã sau pur ºi simplu construitã din precedenþe. Sau reconstruitã cu cãrãmizile comprehensiunii deja structurate ºi a experienþei anterioritãþii (aidoma descrierilor unor primitivi în contact cu realitãþi cãrora experienþa senzorialã nu le poate face faþã - în materia metaforei sau comparaþiei, omul face apel la experienþa comunã: gâtul iubite din  Cântarea cântãrilor e comparat cu un gât de cãprioarã , lucru la care nu ne-am aºtepta într-un poem eschimos, de pildã;  straniile experienþe ale înãlþãrii sfântului Ilie de pildã într-un „car de foc” pot fi analogii cãrora le-am asocia acum alte experienþe, etc ).

Aºadar sã îi concedem puþinã substanþã suplimentarã acestui cuvânt - „comprehensiune”, cãruia îi adãugãm (aºa cum în vechiul testament Moise nu murea, ci „se adãuga” strãmoºilor lui) zestrea aceasta a recunoaºterii ºi precedentului!

Sã facem din asta depozitarul unui ºir experienþial care constituie în fond, cum spunea Peirce, un punct terminus al gândirii – haideþi sã ne jucãm spunându-i alinierea în discurs.

Ce legãturã are însã comprehensiunea cu întrebarea „Ce ai dori sã-i oferi unu prieten” se va spune? Pentru  a rãspunde, evoc aici o poveste care m-a impresionat din Proloage.

Se spune cã în vremea cristalizãrii Bizanþului (într-un timp ºi locus uºor ubicui, cãci geografia pare a–ºi fi dezbrãcat în aceste poveºti, pojghiþele spaþiale, ca o ºopârlã în nãpârlire), trãiau doi prieteni. Doi prieteni foarte buni trãiau într-o cetate din Bizanþ ºi vorbeau zi de zi despre lucrurile care îi leagã – despre lucrurile comune, cãrora ei le-au construit, prin acest exerciþiu al conversaþiei, precedenþe ºi premise aflate în similitudine (din copilãrie m-a fascinat zestrea etimologicã ºi vizualã a acestui cuvânt – similitudinea  conþine similus- ul,  rãdãcina asimilãrii, ca o poþiune digestivã).

Dar dincolo de subiectele de zi cu zi, de schimbul acela de coduri ºi chei care fãceau deliciul prieteniei ºi identitãþii, cei doi prieteni vorbeau despre lumile de dincolo, despre aventurile sufletului dupã moarte, despre felul în care ºi-au cheltuit ei bãnuþii rãgazului lãsaþi în lumea asta ca sã-i chivernisim noi cu cât mai multã eficacitate.
Cum sã vorbeºti însã cu cuvinte despre lucruri care nu pot fi exprimate în cuvinte?

Câteva milenii mai târziu, un francez genial (Descartes) exclama cã „raþiunea e lucru cel mai bine împãrþit de Dumnezeu pe lumea asta” – era vorba desigur nu de o înþelepciune, aruncatã cu generozitate peste oameni, ci de faptul cã „ratio” –ul a fost fãcut cãrãmidã a acestei lumi. Cuvintele toacã lumea aceasta, aºa cu toaca mãrunþeºte tãcerea serii chemând cãlugãrii la vecernie. Cu tocãtura limbii, Dumnezeul însuºi, care fãcea obiectul (afirmaþie deja hazardatã) discuþiei lor, era la rândul sãu tocat mãrunt (fãrã ca prin aceasta sã se ºtirbeascã ceva din infinita lui anterioritate ºi vastitate – de fapt tocam tot discursul!) ºi înþelegerea lui se pierdea astfel printre cuvinte, ca o hranã prea rarã printre dinþii unui peºte uriaº.

„Multiple sunt sãlaºurile Domnului” spunea psalmistul, „dar ele nu sunt locuri!”. Acolo unde comprehensiunea lucrurilor îºi gãsea sãlaº, acolo aceastã imensã prolificitate ºi tocãturã îºi gãsea odihna. Într-una din nopþi, unul din prieteni, care era bolnav, a murit. Fãrã ca celãlalt s-o ºtie. Povestea din Proloage povesteºte cã prietenul în viaþã ar fi fost trezit din somn de zgomotul fãcut de un cal pe uliþele cetãþii - cãlãrit de prietenul care tocmai murise. La fereastrã, acesta l-ar fi strigat grãbit:
- Prietene, tot ce am vorbit noi e adevãrat, totul. Dar absolut totul.
A doua zi, acesta a aflat mâhnit de moartea prietenului. I-au venit atunci în minte douã lucruri.

Primul: toate cuvintele sunt adevãrate, dar cele din discuþiile cu prieteni sunt mai adevãrate decât altele.
Al Doilea: mai adevãrate decât cuvintele, erau tãcerile lor pline de înþelesuri.

Iatã ce fusese mai valoros decât cuvintele însele: zestrea comunã de parole ºi chei de recunoaºtere;  tãcerea între prieteni,  tãcerea comprehensivã!

 

Comentarii cititori
sus

Matei Hutopila

 

lol. Ce sã le dãruiesc?! Nimic. Eu-s pe do it yourself; deci sã do it themselves.

Comentarii cititori
sus

Radu Magdin

 

Înþelegere

Comentarii cititori
sus

Doina Ruºti

 

Din timpul meu.

Comentarii cititori
sus

Lorena Stuparu

 

Mai practic, mai patetic

 

Atunci când îmi cunosc destul de bine prietenii, încerc sã le dãruiesc lucrurile de care au nevoie sau care le aduc bucurie. Când nu-i cunosc prea bine, le dãruiesc lucrurile de care dupã mintea mea ei ar avea nevoie sau le-ar aduce bucurie.

Am trecut ºi eu prin faza „cadouri trãsnite”. Îmi fãcusem ºi un fel de filozofie a „gratuitãþii” cadoului, a inutilitãþii lui, ba chiar a potenþialului sãu enervant. O sursã de inspiraþie în acest sens erau cadourile de 8 martie primite de mama (fãcusem o colecþie de bibelouri hidoase, pãhãruþe din care nu puteai sã bei mai nimic, etc., creme sau ape de colonii care nu se potriveau pielii ºi gustului, etc). Dar nu am fost consecventã cu aceastã formã de esteticã a urâtului comprehensibil pânã la un anumit punct.

Numai eu ºtiu câte mesaje pentrui oameni adulþi am ascuns în blãniþa unor jucãrii de pluº, câte bucheþele de flori anonime am trimis sau am lãsat eu însãmi la destinaþie. În câte scrisori mi-am dãruit inima, dupã mintea mea de „atunci”.

Când eram în liceu, tata mi-a adus de undeva de prin Gorj un muºchi verde care crescuse de forma ºi mãrimea unei inimi pe un copac. L-am pãstrat mult timp, pânã la imortalizare (condiþia agapeicã de imortelã) ºi poate mai este ºi azi printre cele obiecte care s-au ascuns de mine. Acesta mi se pare un cadou frumos. Dar nu aº face o ierahie a prietenilor în funcþie de criteriul entuziasmului în faþa unui astfel de cadou.

Într-o dimineaþã de sâmbãtã, la începuturi, Florin mi-adus douã ouã crude. Unul se spãrsese pe drum, în buzunar, dar mi s-a pãrut, la fel, un cadou minunat. Era încã vremea când trãiam ca pãsãrile cerului.

Dar acum vreau sã cred sunt alt om. Mai „practic”. Mi-ar plãcea sã le dãruiesc prietenilor care ºi-ar dori asta  case, autoturisme, bijuterii, colecþii de artã, ediþii bibliofile, etc. din agoniseala mea cinstitã ºi iarãºi vile ºi limuzine de ultimã generaþie, concedii ºi vacanþe în locuri istorice ºi exotice... Mãcar cu imaginaþia sã fiu generoasã!

 

Comentarii cititori
sus

Andi Vasluianu

 

Tot ce are nevoie.

Comentarii cititori
sus

Justyna Wozniak

 

I would give to my friend gift made myself. I think that this kind of presents are the best, cause they show how much you care about other person. Special gift made by own hands means that you spend time thinking about your friend and put effort to finally prepare something orginal. I love to give and receive this kind of gifts.

Comentarii cititori
sus

Gicu Vasile Ionel

 

Dau un corp ORBITOR. Pe mine m-a orbit atât de mult încât nu l-am citit. De ce nu l-am citit: fosta prietenã... Dau un ORBITOR corp (ul).

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey