•  Ideo Ideis - câºtigãrotii ediþiei 2013
•  Foto: ALT.UNDEVA.AICI
•  Divan Film Festival 2013
•  Festival Dilema Veche, 2013
•  höfleiner donauweiten poesiefestival - Nicolae Coande
•  höfleiner donauweiten poesiefestival - Peter Sragher


sus

Cornel Mihai Ungureanu

 

Laureaþi Ideo Ideis 2013

 

A opta ediþie a Festivalului Ideo Ideis s-a desfãºurat în luna august la Alexandria, un oraº, altfel, nu tocmai strãlucitor în ce priveºte evenimentele culturale. Cel puþin, din câte mi-l amintesc ºi din câte îl observ în trecerile mele pe acolo.
La ediþia din acest an, am vãzut un singur spectacol, în “sala evantaielor” de la Casa de culturã, un spaþiu neaerisit, neclimatizat ºi neîncãpãtor, dar cu un public bun, alcãtuit în mare parte din specialiºti ºi din componenþii celorlalte trupe ºi cu lucruri uneori minunate care se petrec pe scenã. La Lilieci, al trupei DRAMACLUB din Botoºani, a fost acel spectacol la care s-a nimerit sã ajung ºi pe care juriul - condus de Cãtãlin ªtefãnescu ºi avându-i în componenþã pe Marius Manole, Medeea Marinescu, Andi Vasluianu ºi Vlad Zamfirescu - avea sã-l declare cel mai bun. Am remarcat numãrul mare de actori prezenþi pe scenã, peste 30, dinamismul, vivacitatea ºi evoluþia lui Paul Nistor, desemnat de acelaºi juriu cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul Mutu’ Ioncicãi.

Iatã ºi celelalte premii acordate:

Cea mai bunã actriþã în rol  principal: Ana Creþu, trupa AS, Bucureºti, pentru rolul Kathy în spectacolul Never Let Me Go.

Cel mai bun actor în rol principal: Carol Ionescu, trupa BRAINSTORMING, Bucureºti, pentru rolul Gabe în spectacolul Cina cu prieteni.

Cea mai bunã actriþã în rol secundar: Andreea Coff, trupa AS, Bucureºti, pentru rolul Ruth din spectacolul Never let me go.


Premiul Ideo Ideis: Trupa PROTHA, Panciu.

Premiul Alternopedia: Matei Purcaru, trupa Oglinzi, Sinaia ºi Teodora Anghel, trupa AS, Bucureºti.

Premiul Godot: Never let me go, trupa AS, Bucureºti.

Premiul Undercloud: Cina cu prieteni, trupa BRAINSTORMING, Bucureºti.

Premiul Special al Juriului: trupele BRAINSTORMING, Bucureºti ºi AS, Bucureºti.

Mai multe imagini ºi înregistrãri video puteþi gãsi pe
http://ideoideis.ro/editiacurenta

la rubricile galerie foto ºi galerie video ºi pe facebook:
https://www.facebook.com/ideoideis

Distribuþia sprectacolului câºtigãtor, La Lilieci, dupã Marin Sorescu:

Lungu - Codrin Pascariu; Marin - Șerban Lazarovici; Anica - Alexandra Zorilã; Maria Bãlii - Diana Bizbac; Mutu’ Ioncicãi - Paul Nistor; Bag Samã - Ciobanu Sebastian; Titu Seder - Lucian Todiricã; Țața Maria - Maria Radu; Tilina - Diana Hatmanu; Țața Floarea - Diana Adomnicãi; Mitrele - Horia Apalaghiei; Leana - Mãdãlina Brumã; Mitru lu’ Ciugulea - Corneliu Ibãnescu; Dorel - Codruț Andrici; Copii - Sorina Bãleanu, Ioana Nimigean, Ioana Barbu; Ochiul satului - Mãdãlina Marusac, Diana Ciubotaru, Olivia Negurã, Oana Andrieș, Ioana Pãtrașcu, Bianca Hodorogea, Ioana Pintilie; Mândrele satului - Bianca Rusu, Alexandra Daniliuc, Alexandra Bardan, Paula Fantu; Flãcãii satului - Eduard Agavriloae, Andrei Redinciuc, David Surdu, Bogdan Siminiceanu, George Dron, Theodor ªoptelea; 

Descriere spectacol: ROMÂNIA, comuna BULZEªTI, acum câþiva zeci de ani

Noapte. Satul doarme. Pe fundal se aud greieri, bufniþe, scarþâitul unei fântâni, câini urlând în depãrtare, copaci foºnind. Lungu iese pe-afarã. Îi pierise somnul. Este aºa cum încercase sã doarmã, în izmene, desculþ. κi zice: „Ia, sã mã uit pe la vitele alea! Dacã le-aud cum rumegã, asta mã face-ntotdeauna sã picotesc". ªi-odatã, fâº! foºneºte ceva în pãtuiag. Ce sã fie? Când se uitã în sus, MINUNE MARE...

 

 

Comentarii cititori
sus

* * *

 

ALT.UNDEVA.AICI

 

fariaFotoclubul Mircea Faria din Craiova a lansat invitaþia de a vizita expoziþia de fotografie ALT.UNDEVA.AICI, în Sala ªtefan Ciuceanu a Muzeului Olteniei din Craiova, între 2 ºi 23 august.

Expoziþia a cuprins trei serii de compoziþii realizate de Andreea Ciolacu ºi Cristina Irian, cu expresii vizuale ale unui spaþiu de altundeva, ºi totuºi de aici.

Seria ALT propune o incursiune în spaþiul cotidian transformat de jocuri de suprafeþe ºi texturi, lumini ºi umbre care, împreunã, compun însemne, criptãri dincolo de lumea din care respirã. Fotografiile au fost realizate de Cristina Irian în perioada 2010-2013.

Prin seria UNDEVA este prezentatã o interpretare dualã modern-orientalã a spaþiului Bosnia-Serbia-Turcia. Fotografiile au fost realizate de cele douã expozante în perioada 2011-2013, în cadrul tabelelor de fotografie organizate de  ªcoala de Fotopoeticã 'Francisc Mraz'.

Seria AICI conduce ochiul privitorului într-o cãlãtorie personalã în lumea scenei vãzutã atât din culisele unei reprezentaþii cât ºi din perspectiva spectatorului. Fotografiile au fost realizate de Andreea Ciolacu la Teatrul Naþional Târgu Mureº, la spectacolele Romeo ºi Julieta ºi Silvia, parte a turneului naþional al Teatrului Naþional de Operetã 'Ion Dacian'.

Fotografiile care ilustreazã acest numãr al revistei sunt din cadrul expoziþiei ALT.UNDEVA.AICI.

Comentarii cititori
sus

Marius Dobrin

 

Divan Film Festival 2013

 

Divanul Degustãtorilor de Film ºi Artã Culinarã a fost dedicat dedicat în acest an comediei balcanice.

Pe facebook am urmãrit povestea fiecãrei zile iar eu am ajuns la Cetate în cea de-a treia. Pe searã, taman când pe masã apãruse pâinea aburindã, cu cartofi, sosul roºu în boluri mari de lut ºi vinul alb în carafe aburite.

Apusul de soare în Dunãre, celebru la Cetate, pentru cã doar aici pot vedea cum soarele intrã în apã, marea oferindu-ne numai rãsãrituri, apusul zic, a fost ascuns de nori. ªi stropii de ploaie s-au înteþit, drept care filmul a fost proiectat în salã. De la un mormânt la altul/ Gravehopping/ Odgrobadogroba (2005, Slovenia- Croaþia, premiat la 'Festivalul filmului tânãr est-european' de la Cottbus. La San Sebastian a obþinut premiul pentru cel mai bun nou regizor, plus alte premii la Toronto, Sofia ºi Ljubljana). Scenariul ºi regia Jan Cvitkoviæ, imaginea Simon Tansek, cu: Gregor Bakoviæ, Drago Milinoviæ, Sonja Saviæ ºi Mojca Fatur, aceasta fiind prezentã la Cetate, zâmbitoare ºi mãrturisind cã publicul sloven e încã departe de filmul autohton.

Cât timp Mojca Fatur a acordat rãbdãtoare un interviu unui post TV, trupa Steaua de Mare ºi-a pregãtit concertul care a încheiat ziua, în aerul curat de dupã ploaie (în filmul de mai jos, de la minutul 5).

Dejan Milovanovic, maestru bucãtar din Serbia, a oferit în ziua a patra câte ceva din mâncãrurile specifice sârbilor, dupã cum poate fi vãzut din episodul respectiv (de la minutul 4) al tradiþionalelor ºi aºteptatelor filme ce istorisesc despre Divan.

ªi iatã ºi dialogul pe care l-am avut cu Dejan.

 

Sufletul pereche culinar


La o mâncare, ce te atrage mai mult: gustul, aspectul, mirosul?

Fiecare mâncare este o „sfântã treime“ întruchipatã de aspect, miros ºi gust: mai întâi vezi acea mâncare, apoi o miroºi ºi într-un final o mãnânci. Desigur cã dacã una dintre acestea þi se pare neatractivã, probabil îþi pierzi interesul pentru acel preparat. Mâncarea de succes este aceea care are îndeplineºte toate cerinþele ºi care, uneori, servitã într-un anume mod produce o impresie complet diferitã.

Pregãteºti mâncãruri personalizate, dedicate unei persoane?

Ca sã prepar o astfel de mâncare, am nevoie sã cunosc persoana ori sã ºtiu ceva anume despre aceasta. Dar de obicei, într-o conversaþie, culeg singur un indiciu despre celãlalt. Uneori oamenii îmi lasã mie alegerea ºi pot sã declar cã nu am avut reacþii negative pânã acum!

O reþetã este ca o partiturã muzicalã? E scrisã de mult dar fiecare bucãtar vine cu propria interpretare? Inventezi? Ai perioade în care gãtesti într-un anume fel, apoi schimbi ?

Fiecare bucãtar trebuie sã aibã o „notã personalã“ în cazul în care vrea sã avanseze în gãtit, indiferent care este sfera sa de interes: gãtitul tradiþional sau modern. În acest proces, preparatele de altãdatã capãtã o amprentã modernã (un nou mod de pregãtire, prin noua tehnologie utilizatã, etc), dar pãstreazã acelaºi farmec vechi ºi acelaºi gust. De asemenea, în timpul experimentãrii ºi încercãrilor, apar adesea noi mâncãruri sau noi combinaþii de alimente ce pot surprinde chiar bucãtari cu experienþã. 

ªi da, am avut o abordare diferitã pentru gastronomie, de-a lungul timpului, aºa cum cunoaºtereamea a crescut, am fost mai deschis la idei noi. De asemenea este necesar sã te adaptezi la  dupã sezon, prilej sau disponibilitatea anumitor alimente.

La ce te gândesþi când gãteºti?

„Ce-i acum, ce urmeazã?“ asta am în minte. Îmi place munca mea ºi în timp ce prepar o mâncare îmi vin noi idei.

Crezi cã oamenii, cei mai mulþi, ºtiu sã guste bucuria unor mâncãruri?

Când îþi gãseºti sufletul pereche în sfera culinarã, pe cineva cãre îndrãgeºte arta asta ºi ºtie sã o savureze, magia este prezentã!

Cât de mult conteazã bãutura în însoþirea mâncãrii?

O parte inevitabilã a magiei este, desigur, bãutura. Eu nu vreau sã fiu rigid pe acest subiect, darbucuria este mult mai mare dacã ºtii cum sã combini mâncarea ºi bãutura. La unele bucate vinuleste perfect, la altele o bere rece.

În ce mãsurã modernitatea se îndepãrteazã de gãtitul tradiþional? Cum vezi procentul tot mai mare de vegetarieni?

Astãzi oamenilor le place sã experimenteze ºi sã încerce unele combinaþii care erau de neconceput acum 30 de ani! Deci modul de viaþã din prezent ne-a scos din tradiþie, dar la origine în Serbia ºi, cred, în întreaga regiune, a fost sãrãcia. Prin urmare, mâncãrurile tradiþionale erau din cartofi, varzã, porumb (ca mãmãliga), iar carnea a fost foarte rarã. Având asta în vedere putem spune cã bunicii noºtri au fost vegani. Noua tradiþie, de la sfârºitul anilor '70 ºi '80, de a mâncaexcesiv carne, o putem numi tradiþie?! Gãsirea echilibrului între vechi ºi nou este singura modalitate de a pãstra tradiþia.

Cum gãseºti bucãtãria româneascã prin comparaþie cu cea din Serbia? Cum a fost întâlnirea cu alþi maeºtri culinari?

Bucãtãria româneascã ºi cea sârbeascã sunt similare dar micile diferenþe sunt foarte interesante pentru mine ca implicat în viitoarele mele cercetãri privind bucãtãria balcanicã. Întâlnirea unor maeºtri români a fost beneficã, am deprins câteva retete interesante în special de la Mircea Groza.

În ce mãsurã mâncarea este influenþatã de religie?

Cred cã mâncarea nu este influenþatã de religie ci de regiune (obiceiuri, condiþi climatice).

Într-o revistã româneascã, Dilema Veche, am citit câteva reþete ºi preferinþe de-ale lui Tito. Ce impresie ai tu despre el?

Eu nu ºtiu multe despre preferinþele lui Tito, am observat doar cã a gãsit echilibrul între vechi ºi nou, simplu ºi preþios ºi a luat ce-a fost mai bun din toatã lumea!

Te rog spune-mi despre viata de azi din Serbia. Cum þi s-a pãrut în România, la Cetate?

Cred cã viaþa în þãrile noastre este aproape la fel: tranziþie, crize, supriavieþuire… Existã o barierã de limbã dar ne înþelegem unii cu alþii destul de bine.

Suntem oameni la fel, cu probleme similare ºi cu bucurii încât da, m-am bucurat la Cetate ºi m-am simþit bine cu oamenii de acolo.

De ce ai mustãþile aºa?

Mustãþile astea au pornit în glumã dar acum sunt ca o marcã, mai faimoase decât creaþile mele culinare!

O reþetã din Serbia?

În Serbia este obiceiul de a prepara porcul întreg, în cuptor la foc uºor,  pentru o sãrbãtoare, servit cu cartofi ºi salatã de roºii. ªi cu ºpriþ!

 

 [English version] 

Culinary Soulmate

 

About food, what attracts you most: taste, appearance, smell?

Each dish is a „holy trinity“ of  appearance, smell and taste: first you see the dish, than you can smell it and at the end you eat it. Of course, if you find one of these unattractive, probably you will lose the interest for that dish. A successful dish is a dish that have everything and sometimes, same dish served in a different way make an completely different impression.

You prepare custom food, dedicated for a person?

To prepare custom food, I need to know the person or to have some hint about, but usually, in a conversation, I get that hint from the guest himself. Sometimes they leave the choice to me and I must admit that I did not have negative reactions so far!

A food recipe is like a musical score: written long time ago and every cook come with hiw own performance? You create a food? You have some time stage when you cook by one way and other when you cook in other way?

Every chef must have „the personal touch“ if he/she want to advance in cooking, no matter what is the sphere of his interest: traditional or modern cooking. In that process, the old dishes get a touch of modern (new way of preparation, new technology used in preparation etc.), but keep the same old charm and taste. Also, during experiments and testings some new dish usually appears or some new combinations of groceries can surprise even experienced chefs.

And yes, I did have a different approach to gastronomy thru the pass, as my knowledge has grown, my cooking become more open to new ideas. Also, it is necessary to adjust to current situation (season, occasion, availability of certain groceries.)

What you think when you cook?

 „What now, what comes next“? that is on my mind, I enjoy my work and while preparing one dish, new ideas are coming to me.

Do people know the joy of the food? Most people eat just for hungry or to be happy like at a show?

When you find your culinary soulmate, someone who loves food and knows to enjoy it, the magic is created!

How much important is the drink when people eat?

Inevitable part of that magic is of course a drink: I don`t want to be rigid on this subject but the enjoyment is much bigger if you know how to combine food and drink. For some dishes wine is perfect, for the other it is a cold beer.

How much the modern times remove from the tradition? What you say about the increased number of vegans?

These days, people like to experiment and try some combinations that used to be unthinkable 30 years ago! So, today`s way of living did remove us from the tradition, but the basic tradition in Serbia and, I believe, in the whole region, was the destitution and therefore the traditional dishes used to be made of potatoes, cabbage, cornflour (like mamaliga) and the meat was very rare. Based on all of these we can say that our grandfathers were vegans. The new tradition, since the end of 70`s and 80`s,  we excessive eat meat, calling it tradition?! Finding balance among old and new is the only way to preserve the tradition.

How do you find Romanian cookery when you compare by The Serbian? How was the meeting with the other chefs?

Romanian and Serbian cuisine are similar but small differences are very interesting for me as a chef in my future research of Balkan cuisine. Meeting with Romanian chefs was very interesting, I`ve learned some interesting recipes especially from Mr. Groza.

How the food is affected by Religion?

I believe that food is not affected by religion but by region (customs, climatic condition).

In a Romanian  cultural magazin, Dilema Veche, I read about the recepies and pereferences of Tito. Please tell me your image of him.

Don`t know much about Tito's favorite dishes, my only notice was that he did find the balance between old and new, simple and rare, and that he took the best from this world!

Please tell me about the Serbian life now. How do you find Romania, at Cetate?

I believe that living in our two countries is almost the same: transition, crisis, survival... there is the language barrier, but we understand each other very well.

We are similar people with similar problems and joys, so yes, I have enjoyed the festival and Cetate and all the great people there.

Please tell me about your moustache.

My  moustache did start as a joke but now it`s like trade mark, more famous than my cooking!

After all this questions of mine, please tell me what food it suggests you all this?

The recipe: the tradition inSerbiais to prepare the whole pig, baked slow on fire for celebrations served with potatoes and tomato salad and spritzer!

 

Comentarii cititori
sus

Iulia Badea Guéritée

 

Festivalul Dilema veche, ediþia a 2-a, Alba Iulia, 29 august-1 septembrie
Un festival pentru minte, inimã ºi europaneitate

 

Nu am avut ocazia sã particip la prima ediþie a festivalului, în 2011, dar aº putea paria cã aceastã ediþie a fost una emblematicã: strãvechi loc de întâlnire al românilor de pretutindeni, de semnare a Unirii din 1918, de încoronare regalã sau punct de confluenþã al intereselor naþionale, Alba Iulia a reuºit cu ocazia acestui festival sã opreascã timpul ºi sã-ºi punã amprenta pe acest moment. Unic în felul sãu, plin de conotaþii, prin temele abordate, bogat în participare, simbolic prin afluenþã. Dezbaterile, concertele, expoziþiile, maratonul de poezie sau seara de dans contemporan a Centrului Naþional de Dans Contemporan, conferinþa lui Andrei Pleºu sau discuþia despre „identitãþi locale, identitate europeanã”, au beneficiat nu numai de o participare heteroclitã, internaþionalã (Dacian Cioloº, comisarul european pentru Agriculturã, Petre M. Iancu, jurnalist la Deutsche Welle), Eric Maurice, redactor ºef al Presseurop.eu, site european de informaþii ºi dezbateri, în zece limbi strãine, pe lângã foare cunoscuþii Andrei Pleºu, Horia Roman Patapievici, Dan C. Mihãilescu... ci ºi de un public pe mãsurã: alba-iulienii au fost prezenþi în numãr mare (aproximativ 800 de persoane la conferinþa þinutã de Andrei Pleºu, despre bãtrâneþe), sala a fost plinã la dezbaterea despre identitãþi, iar cei din jur, ei bine, nu s-au lãsat nici aºteptaþi ºi nici rugaþi: bucureºtenii ºi-au pãrãsit urbea, clujenii au fãcut deplasarea, publicul era format inclusiv din români veniþi din strãinãtate. Nu numai pentru festival, ci ºi pentru semnificaþia semiologicã a unui festival Dilema Veche în cadrul unei cetãþi istorice refãcute cu bani din fondurile europene. Pentru gestul edililor locali, care nu au ezitat sã finanþeze o manifestare pentru „minte, inimã ºi literaturã”. Ca pe vremuri, nu Ardealul a fost fruntea, ci Alba-Iulia, într-un demers în care excelenþa organizãrii ºi dorinþa de a se arãta cu adevãrat european au prevalat în faþa oricãror alte considerente. Sigur, nimeni nu cunoaºte ºi nici nu va ºti probabil starea de spirit care îl mãcina pe Mircea Vasilescu, redator ºef al Dilemei Vechi ºi organizator al festivalului; nici stresul interior al Corinei ªuteu, fosta directoare a Institutului Cultural Român din New York, consultantã specialã a festivalului. Dar nu i-am vãzut pe niciunul stând jos mai mult de cinci minute. De abia i-am prins o secundã pentru a zice „mulþumesc”. Profesionalismul lor a garantat un festival în care atât participanþii cât ºi publicul s-au simþit acasã. Este Transilvania acasã? Un asemenea festival te face sã te simþi european? Cred cã da. ªi mai cred cã acest sentiment reiese foarte clar din ideile, cele douã idei care cred cã ºi-au pus amprenta pe festival:
1. Românii nu au niciun motiv sã se simtã complexaþi. Multilingvismul nostru, erudiþia ºi patrimoniul istoric ºi cultural, geografic, pe care îl purtãm cu noi ar trebui sã ne permitã sã ieºim din starea de frustrare.
2. O identitate localã nu se poate pãstra dacã sunt eliminate elementele care o definesc. În acest caz, precis, al Albei Iulia, identitatea localã trece ºi prin simbolistica datã de Roºia Montana, situatã doar la o aruncare de bãþ. Mai mulþi participanþi la festival au transmis acest mesaj subliminal, cu bunã cuviinþã, veghind atent ca acest mesaj sã nu tulbure mesajul de bazã al festivalului. În fine, dar nu în ultimul rând, Alba Iulia a vizat sfere europene cu un asemenea subiect forte: cred cã de fapt mesajul festivalului a fost cel al dezbaterii, chiar dacã organizatorii probabil cã nu au realizat din start acest lucru. Conferinþa domnului Pleºu despre bãtrâneþe, cea a lui Horia Roman Patapievici, despre nou ºi noutate, sau cuvântul transmis discret de comisarul Cioloº, în timpul dezbaterii - „nu are rost sã aºteptãm sã ne spunã alþii cã suntem europeni, suntem; eu simt cã, cu identitatea cu care m-am dus acolo, în calitatea mea de român, pot sã asum ºi sã iau decizii pentru toþi europenii; o identitate nu se decreteazã, o identitate þi-o asumi, ca sã fii tu însuþi; nu existã un Bruxelles albastru european, ºi dedesubt alte naþii diferite, identitatea europeanã este o construcþie la care participãm cu toþii; eu ca român am sentimentul cã noi nu reuºim sã trecem de anumite complexe, pe care ni le-am impus sau care ni s-au impus” - concertul Mariei Rãdulescu, în limbile românã, englezã ºi portughezã, ºi cu siguranþã uit alte câteva manifestãri emblematice, toate sunt doar ingrediente ale unei identitãþi europene incontestabile. Ediþiile urmãtoare nu vor face, sunt convinsã, decât sã cimenteze acest sentiment.

[De urmat trimiterile de mai jos]

Dezbaterea „Identitãþi locale, identitate europeanã”:
http://www.presseurop.eu/ro/content/blog/4117071-cautarea-identitatii-europene

Conferinþa rostitã de Andrei Pleºu:

 

Transilvania: În cãutarea identitãþii europene...
www.presseurop.eu


 

Comentarii cititori
sus

Nicolae Coande

 

Un festival la Dunãre, precedat de un gong indian

 

Mai întâi a venit Peter Waugh la Craiova, adus de Peter Sragher. Ambii au fost invitaþi pe când organizam „Scriitori la Tradem”, un proiect început în 2010 ºi încheiat în 2013. Aici au citit poezie Mircea Bârsilã, Ioan Es. Pop, Bogdan Ghiu, Dan Sociu, Paul Vinicius, Marian Drãghici, Nichita Danilov, Michael Astner, Vasile Baghiu, Anton Jurebie, Claudiu Komartin, Radu Vancu.


coandewSragher a fost cel care mi l-a propus pe Peter Waugh, poet de limbã englezã, trãitor la Viena. Waugh conduce Asociaþia Poeþilor de limbã englezã din Viena, Labyrinth, ºi organizeazã, de patru ediþii, un festival internaþional de poezie, höfleiner donauweiten poesiefestival. La Craiova, el a uimit asistenþa cântând la drâmbã în timp ce recita un poem sau ascuþindu-ne simþurile ºi mintea cu un gong indian care însoþea într-o cadenþã teribilã versurile sale. Dincolo de poezia sa, Peter Waugh este un gentleman, dar ºi un tenace organizator ºi un spirit calm, mãsurat.

Cum anul ãsta Labyrinth a împlinit 20 de ani de existenþã, Peter Waugh a þinut sã facã un festival de poezie mai deosebit, ajutat ºi de instituþii care sprijinã arta, precum Ministerul Învãþãmântului, Culturii ºi Artei din Austria, Asociaþia scriitorilor GAV, Kultur Niderösterreich. Pe româneºte, festivalul s-ar numi Depãrtãrile Dunãrii, are loc la Höflein an der Donau,lângã Viena, iar eu aveam senzaþia cã mergem undeva, la Cetate, la Dunãrea noastrã, unde ºi acolo vin poeþi strãini sã vadã bãtrânul fluviu. Însã, pe Dunãre poeþii nu au cetãþenie, se ºtie.

Am ajuns în capitala austriacã, pentru prima oarã, pe 23 august, în ziua în  care în þarã românii mai dezbãteau încã o datã dacã a fost sau nu a fost. Insurecþie sau loviturã de stat. O vorbã veche spune cã poþi cunoaºte un oraº nou în trei zile sau în trei ani. Prima variantã a fost mai la îndemânã, aºa cã am încercat sã mã descurc în douã zile, în prima zi ºi în cea de-a patra. Cum l-am avut însã pe Sragher cãlãuzã în Viena (unde mã simt ca acasã, dupã cum spune el), am putut cunoaºte ºi înþelege mult mai mult decât dacã m-aº fi plimbat ºi singur ºapte zile. Precis ºi metodic, alertul Sragher mi-a arãtat tot. Prea precis, prea metodic, prea alert cãci natura mea e a unui leneº care vrea sã absoarbã noutatea, ca ºi berea Stiegl, pe îndelete.

coande2N-am sã vorbesc despre Viena însã, e un subiect prea greu pentru mine. În treacãt fie spus, dintre toate locurile vizitate în Viena îmi pare rãu cã nu am intrat într-unul singur: Templul lui Tezeu, din Volksgarten. Poate pentru cã ne pregãteam sã intrãm în Labyrinth? Rapid, am sã spun cã am flanat pe strada unde se aflã un imobil unde a locuit Eminescu în 1869, imediat dupã sosirea sa aici. Porzellangasse, parcã se numea, în sectorul IX. Când l-am întâlnit pe profesorul de filozofie Rainer Schubert, care a funcþionat în România peste un deceniu, traducãtor al operelor filosofice ale lui Blaga în limba germanã, acesta mi-a arãtat imediat Universitatea unde au studiat Eminescu ºi Blaga. Asta i-am spus noi, rapid, ºi ministrului de externe, Michael Spindelegger, aflat în campanie electoralã pe stradã, cu care am intrat relativ uºor în vorbã. Sragher a tradus ce i-am spus ministrului, care mã privea afabil ºi diplomat: „Cum sunteþi conservator, am sã vã spun cã în România conservatorii au dat cândva oameni de stat importanþi. Nu e cazul ºi în prezent. Unul dintre ei a fost prim-ministru, Titu Maiorescu, dar ce e mai important pentru dumneavoastrã e cã el a abslovit la Viena cursurile Academiei Tereziene. Aºijderea, poetul Eminescu a studiat aici, alãturi, la Universitate.” Discuþia avea loc în preajma Universitãþii. ªi uite aºa m-am întreþinut eu cu ministrul de externe ºi vicecancelarul Austriei fãrã sã fiu nevoit sã cer audienþã sau sã utilizez canale diplomatice.

Înapoi la poezie. Sau înainte, depinde de unde priveºti Dunãrea. Cum ar zice Magris: „ªi Dunãrea, ca fiecare dintre noi, este un Noteentiendo, un nu te înþeleg... ”

La Höflein an der Donau oamenii locului vin sã asculte poezie, iar unii o fac sosind chiar de la Viena. Bicicliºtii numeroºi care aleargã pe douã roþi pe malul Dunãrii – unii pedalând nu mai puþin de 360 de kilometri chiar din Germania, de la Passau! –  nu pot fi uºor convinºi sã se dea jos din ºa pentru poezie. Tot pe pietoni sau ºoferi se poate conta. Cei care vin sunt fideli ai festivalului, i-a obiºnuit Peter Waugh cu asta ºi aºa a fost ºi în acest an. La pensiunea dnei Schuecker, cartierul general al festivalului, i-am întâlnit, pe 24 ºi 25 august, pe Bernhard Widder, un excelent poet austriac, cunoscãtor al României ºi al poeþilor ei (Gellu Naum e marele sãu favorit), Anna Lombardo, din Veneþia, cu o prezenþã stenicã, autoare a unei poezii de calitate; pitoreºtii, pentru mine, Katarzyna coande4Bazarnik ºi Zenon Fajfer, din Cracovia. Cei doi fãceau un performance reuºit în care el, Zenon, urcat pe un scaun, dezbrãcându-se pe parcurs pânã la bustul gol, recita poeme în ºoaptã, într-o polonezã gâtuitã, iar ea oferea replica în germanã ºi englezã. Fãrã sã se suie pe nimic. I-am ascultat cu interes ºi pe Anton Kodlin, din Germania, Milan Richter, din Bratislava, traducãtor al poeziei lui Tomas Tranströmer ºi Allen Ginsberg în slovacã, Hanane Aad, poetã libanezã, acum stabilitã în Viena, Christine Hubber, Victoria Slavuski, Dieter Berdel. Ultimul, inclusiv în calitate de traducãtor al lui Robert Burns, cu un recital care smulgea hohote de râs celor prezenþi. Berdel tradusese opera poetului scoþian naþional din dialectul acestuia în dialect vienez. Versurile erau spuse cu o astfel de ironie pe mãsura textului, încât erau un regal comic. La Viena existã o mare tradiþie a poeziei dialectale umoristice. De altfel, alãturi de soþia sa, Nora Aschacher, Berdel avea sã fie ºi o gazdã ospitalierã în casa sa din localitate, în douã seri consecutive: s-a discutat, s-a dansat, am râs mult. Ana Maria Blanco, membrã a Labyrinth, ºi Enrique Moya au completat lista poeþilor invitaþi în festival, dar trebuie sã spun cã au citit mult mai mulþi poeþi, în cadrul a ceea ce ei numesc open-mic, o secþiune a festivalului unde destui poeþi austrieci veneau sã citeascã poeziile lor. Amprenta indelebilã a festivalului e datã de recitalul-spectacol, de aºa-numitul performance, unde vocea ºi gestica sunt importante în susþinerea poeziei.

widderÎnsã toate acestea ar fi fost lipsite de sare ºi piper dacã nu ar fi existat muzica (la saxofon, chitarã, tobe) a unor Walter Baco, Michael Fischer, Sandro Miori ºi Mike Scharf, artiºti valoroºi, care au cântat sau improvizat în ºedinþe de jam-session care au încântat publicul. Uneori mai bine decât poeþii, cred. Sã nu uit: Florin Oncescu, prietenul meu scriitor, a venit de la Bratislava, unde are un job aviatic, sã ne întâmpine în prima searã la Viena. Șniþelul vienez propus de Sragher, la un mic bistro, nu m-a dat pe spate, spre amuzamentul lui Florin – care a dat sticla de vin. A doua zi, Florin a venit la festival ºi a fost singurul român care a ºtiut ce spunem noi când ne recitãm versurile româneºti (Sragher îmi dã cu cotul ºi spune cã ºi Widder înþelegea foarte bine. Ok, Sragher).Cred cã senzaþia de unic e tonifiantã. Unic în limba ta printre germanici.

Vinul Barrique, de 10 ani, a fost excelent.
Din depãrtare, Dunãrea era foarte aproape.
Felicitãri, Peter Waugh!

[Foto: Nicolae Coande ºi Bernhard Widder (a 4-a)]

Nicolae Coande citeºte în cadrul festivalului (filmare: Florin Oncescu)

 

Bernhard Widder citeºte în cadrul festivalului (filmare: Peter Sragher)

Anna Lombardo citeºte în cadrul festivalului (filmare: Peter Sragher)

 

Comentarii cititori
sus

Peter Sragher
La Höflein an der Donau, Austria

 

Momentul de graþie al poeziei

 

sragher1Aº putea spune multe despre un festival de poezie ºi poezie vizualã însoþite de muzicã, festival organizat pe malurile Dunãrii, aº putea spune cã poezia curge pe apele repezi ºi începe sã se îmbrace în culori de varã târzie – spãlatã de-o ploaie mocãneascã aducând aminte de toamna ce stã sã vinã – de la verde la gri, de la roºul dimineþii la acel albastru care începe sã poarte culoarea cu o dulceaþã pe care doar toamna poate s-o aibã, iar apoi cerul se întunecã odatã cu cãderea serii,  chiar aºa începe sã poarte chip poezia, numai cã Dunãrea n-o bagã în seamã, nu vrea cuvinte înºirate ca mãrgelele în peisaj, tot se încãpãþâneazã sã curgã, curgã, curgã, nu stã locului nici în ruptul capului, nu devine stanã de piatrã ºi amuþeºte priveliºtea, oprindu-ne inimile de emoþie. Aº putea sã povestesc cã muzica la pian, vioarã, saxofon, flaut vine sã împlineascã muzicalitatea naturalã a rostirii poetice ce se-ntinde în spaþiu ºi-o potenþeazã în aºa mãsurã, încât cuvintele dispar din sunet pânã în Dunãrea plinã de vârtejuri, luându-ºi curaj sã coboare treptele spre marele oraº, Viena.

Aº putea sã vã vorbesc despre poeþii care au participat din strãinãtate sau de la Viena, despre versurile pe care le-au citit în germanã, românã, englezã, polonezã, italianã, arabã, spaniolã, chinezã ºi alte limbi ale lumii. Aº putea istorisi, dacã se poate pune în cuvinte, bucuria de-a urca dealul pânã acolo unde se gãseºte Restaurantul Schücker din Höflein an der Donau care pentru douã zile a fost gazda celei de-a 4. Ediþii a Festivalului Internaþional de Poezie Depãrtãrile Dunãrii, organizat cu inspiraþie de cãtre poetul-poerformer britanic Peter Waugh, aº putea sã vã sugerez abia cum aratã acea bucurie care te duce în locul care aºteaptã poezia fãrã sã ºtie ºi o umple de umbra stejarului ºi-a bradului ce se prãbuºeºte în iarba mereu verde, dealurile pline de struguri gata sã devinã vin, dar ºi de lângã malurile Dunãrii austriece.

sragher2Tot ce vreau eu sã vã aduc aproape de suflet, ca sã simþiþi ºi voi ceea ce-am simþit eu în acele zile ca de toamnã, stropit din plin cu ploaie de august 2013, este cuprins într-o fotografie, fotografia ce însoþeºte aceste cuvinte. Cele douã doamne din stânga imaginii mi s-au plâns c-au gãsit cu mare greutate Restaurantul Schücker din Höflein an der Donau, pentru cã ele doreau sã asculte poezie. Era musai sã asculte poezie.  Au venit înfruntând ploaia, de la Viena. Parcã le vãd ºi acum cum se îndreaptã spre noi ºi întreabã timide dacã acesta chiar este locul unde poezia va fi reginã pentru douã zile. ªi, apoi, cum li se aºterne fericirea pe chip. Atentã la ce se citeºte, a treia din stânga, este poeta italianã Anna Lombardo, care mi se pare încântatã cã a vãzut o idee. Iar în partea dreaptã, prima de la dreapta, vedeþi o doamnã îndrãgostitã de poezie, atât de cuprinsã de momentul de graþie al poeziei, încât simte chiar în acea clipã nevoia sã închidã ochii, pentru a închide cuvintele sau mai degrabã simþãmintele trezite de cuvinte în inima ei. Cu toate cã merge cu greutate, folosindu-se de douã beþe de schi, n-a pregetat sã facã ºi sâmbãtã ºi duminicã drumul pânã sus, la restaurant, urcând mai bine de 30 metri diferenþã de nivel. ªi-a petrecut week-endul alãturi de poezie. Singurul lucru care în fiecare dintre cele douã zile a împiedicat-o sã stea pânã la sfârºitul lecturilor, a performance-urilor poetice ºi a ofrandelor muzicale a fost întunericul. În ultima searã doamna cu pãrul alb a spus: „Plec mai devreme, dar am luat cu mine poezia în suflet.” 

 

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey