•  Marius Dobrin
•  Toma Grigorie


sus

Marius Dobrin

Techergheli:
cu plecare din bibliotecã ºi întoarcere tot acolo

(Györfi-Deák György, Techergheli sãlãjene, Editura Caiete Silvane, Zalãu, 2013, 194 pp.)

 

byuriCãrþile se scriu din cãrþi... ºi nu numai. Gyuri este un alchimist mãiastru. A reuºit sã îmbine cu meºteºug atât miez de carte cât ºi pulbere de drum. Borgesian de felul sãu, citeºte cãrþile precum ascultã oamenii. Iar poveºtile-l stârnesc la drum. Pe urmele celor aflate din cãrþi, porneºte sã vadã cu ochii sãi, nu din postura de Toma ci pentru cã încã nu s-a gãsit cartea care sã descrie la un loc toate câte ar fi de spus despre o þintã. ªi de-ar fi acea carte, tot nu poate oferi aerul, mireasma, toate câte le simte omul pornit în cãlãtorie ºi ajuns acolo unde pagina de carte i-a spus câte se pot spune într-o carte.

Dar ºi la întoarcerea dintr-o astfel de cãlãtorie, ce sete de carte se desprinde, pentru o poveste o cere pe alta. Zicem cãlãtorii, drumuri, hoinãreli... Pânã acum. De-acum înainte, ar fi sã le numim techergheli.

Györfi-Deák György zice: „Veþi umbla pe cãrãri necãlcate de cauciucuri, în vãi mocirloase ºi pe culmi înguste, accesibile numai la pas. Veþi deveni un rãtãcitor cu un coltuc de pâine ºi o sticlã de apã în traistã, ars de soare, bãtut de vânturi, frate cu codrul, curgere din unda apei. Un vagabond cu pantofii nãclãiþi de noroi ºi haina agãþatã în spini, fãrã prea mulþi bani în buzunar, lipsit cu totul de dorinþa de a-i înmulþi fãrã de numãr, fãrã de numãr, fãrã de numãr... Pentru cã, cred eu, aºa trebuie sã arate un astfel de autor: un „techergheu” al cãrui timp pierdut sã fie câºtigul dumneavoastrã.”

Techergheul acesta ne-a mai încântat cu scrierile sale, de-ar fi sã amintim numai pe cea din aceeaºi stirpe: Curiozitãþi sãlãjene (Editura Caiete Silvane, 2010). Acum poveºtile din bibliotecã se deapãnã pe drum ºi se amplificã la faþa locului. Eticheta 'sãlãjene' direcþioneazã cititorul spre un spaþiu anume, e ca un indicator, dacã tot vorbim de drumuri, pentru cãlãtorul care vrea sã ºtie încotro merge. Da, este vorba de o seamã de subiecte care þin de aceastã zonã a þãrii. Pe de altã parte, e doar o exemplificare menitã sã spunã cã ºi alþii o pot adapta altor spaþii.

Gyuri ne aratã ce frumos este cã dintr-o poveste sau alta sã ajungi într-un sat sau altul, într-o pãdure sau pe o culme stâncoasã. Cel mai adesea pe jos, de multe ori cu bicicleta ºi doar atunci când îi musai, cu maºina. De fiecare datã bine chibzuit. Dupã cum explicã într-una dintre poveºti.

„Prin urmare, mi-am propus sã cinstesc eforturile tuturor preoþilor parohi din Jibou care au slujit în filia din Sâncraiu Silvaniei printr-o excursie dedicatã lor. Pânã sã primeascã maºini de la episcopie, ei au strãbãtut cei 12 km dintre cele douã localitãþi pe jos (per pedes apostolorum) sau pe douã roþi. Din douã în douã duminici (ori în oricare altã zi, în cazul urgenþelor), preotul din Jibou pleca cãtre credincioºii adunaþi în biserica aflatã peste dealul cel mare, indiferent dacã era varã sau iarnã, caniculã sau ger, ploaie ori viscol. Am dorit sã vãd ceea ce au vãzut ei, sã simt ceea ce au simþit, sã-i mulþumesc astfel Domnului cã au împlinit ceea ce li s-a dat sã împlineascã.”

Era vorba de preoþi romano-catolici dar Gyuri scrie cu drag ºi cu atenþie ºi despre cei ortodocºi, aºa cum aminteºte ºi de franciscani ºi de iezuiþi dar ºi de grãdina de piatrã în stilul budismului Zen sau despre I Ching. Scrie despre biserici de lemn ºi despre biserici de piatrã. Impresionanta poveste a lui Gheorghe Doja, cu acribie pentru coroborarea informaþiilor ºi limpezirea afirmaþiilor dintr-o carte sau alta. Cãutãtor de oameni ºi de poveºti, îndeamnã pe alþii asemeni lui ca într-un sat sã cerceteze în jurul bisericii, acolo fiind cele mai vechi mãrturii despre oamenii ce s-au aºezat în acel loc.

Apoi, chiar dacã îºi ia un toiag pentru urcuº sau pentru câte-un lãtrat ciudat, este deschis întâlnirilor cu oameni ai locurilor prin care trece. De la câte un luntraº pânã la copiii care sar voioºi în calea drumeþilor, întrecându-se care mai de care sã arate un reper sau altul. Cum un umor blând, Gyuri vorbeºte despre cum oamenii au mai uitat din învãþãturile vechi ºi au tãiat pãduri sau au distrus acareturi. De altfel e de mare efect capitolul dedicat unei analogii dintre Provence ºi Sãlaj, analogie pornitã ºi din cãrþi dar ºi din observaþiile atâtor techergheli prin judeþ.

„Pe parcursul savuroaselor lecturi [din creaþia lui Peter Mayle, n.m.M.D.], cititorul îºi va da seama cã multe dintre „obiceiurile” provensalilor nu diferã simþitor de cele ale oamenilor din pãrþile noastre. E drept cã în locul castelului din Ménerbes, legat de numele Marchizului de Sade, satele noastre sãlãjene posedã mai multe foste reºedinþe nobiliare, transformate întâi în staþii de mecanizare a tractoarelor („semeteuri”) ºi apoi în ruine (castelul Wesselényi din Jibou reprezintã un caz unic, atipic).”

ªtie sã stârneascã interesul pentru magic, cunoscut fiind el ºi ca minuþios comentator al legendelor lui J.R.R. Tolkien). Se dovedeºte a fi un aplecat cercetãtor asupra toponimelor, într-o zonã de influenþe diverse. Este ºi din acest punct de vedere un model de personalitate integratoare. Maghiari ºi români îl au ca prieten pentru cã ºtie ºi face sã apropie oamenii, sã le explice sensul simplu al lucrurilor.

Grãdina Zmeilor, Cetatea Auritã, Salcia Babei Blestemate sunt doar câteva repere dedicate nu doar adolescenþilor ci tuturor oamenilor pentru cã dincolo de legende sunt fapte istorice, sunt înþelesuri sociale, sunt poveºti de viaþã. Poveºtile acestei cãrþi acoperã veacuri de istorie ºi întreg continentul.

Cartea aceasta se încheie asa: „Sãlajul este un colþ de rai asemãnãtor [zoneiProvence, n.m.M.D.], dar care încã nu ºi-a gãsit geniul popularizator.”

Eu cred, ca totdeauna, cã l-a gãsit, mai rãmâne ca noi, cititorii de pretutindeni sã arãtãm cã ne-am gãsit, fiecare, 'Sãlajul' sãu.

Comentarii cititori
sus

Toma Grigorie

 

Poezia lui Gheorghe Grigurcu ºi refuzul cãderii

 

Nimic n-ar trebui sã cadã îºi intituleazã cunoscutul scriitor monumentala antologie liricã, în douã tomuri masive (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2011), împrumutând titlul volumului sãu de poeme din 1997. Poezia ar trebui deci sã constituie un sprijin moral sui generis împotriva cãderii repetate a omului din toate timpurile, care este destinat ºi condamnat sã înfrunte cãderea primordialã în neascultare ºi pãcat a pãrinþilor omenirii, cãdere pe care n-o putem evita din pãcate nici în zilele noastre.

Gheorghe Grigurcu este unul dintre cei mai prolifici scriitori ai literaturii române contemporane etalându-ºi creaþia literarã de pânã la 75 de ani de viaþã în aproximativ 30 de volume de versuri ºi 40 de criticã, istorie literarã ºi publicisticã. Chapeau bas în faþa acestei prolificitãþi debordante.

Antologia liricã înglobeazã poeme ale volumelor sale începând cu cel de debut, Un trandafir învaþã matematica (1968) ºi pânã la Portretul vântului (2011). Cele douã impresionante volume ale antologiei însumeazã peste 1.200 de pagini ºi includ peste 3.000 de poeme, ceea ce înseamnã cã poetul s-a dãruit poeziei cu toatã fiinþa sa fizicã ºi spiritualã, considerând-o „respiraþia sufletului”, dupã sintagma lui Leopardi, pe când prestaþia criticã este în concepþia sa „compatibilã cu munca într-o redacþie, cu colaborãrile la termen, ca bazã a unui necesar trai material”, aºa cum se exprimã în Însemnãrile de poet care prefaþeazã volumul 1, dupã relevabila prefaþã a lui Ion Pop.

„Comentatorii acestei importante opere poetice (gloseazã criticul), împinse într-un soi de nedreaptã penumbrã de reputaþia criticului „de întâmpinare”, foarte productiv, mereu prezent în vecinãtatea cãrþilor altora, au remarcat de timpuriu calitatea poeziei concentrate pânã la limita ermetismului, atente la esenþial”.

Însemnãrile de poet cuprind reflecþiile inexorabile ale lui Gheorghe Grigurcu faþã de poezie care, dupã cum s-a exprimat, îi este mai aproape de suflet decât critica. Exemplare sunt definiþiile personale (care apar ºi în numeroase poeme, de altfel), ale divinului act poetic: „Poezia: o tentativã de-a ne identifica cu Dumnezeu” sau „Poezia: o stare-limitã a omului ce nu mai poate rãmâne om, dar nici nu poate accede spre a rãspunde chemãrii divine, la condiþia de sfânt” sau „Evadarea din lume în spaþiul poeziei e o evadare în esenþa prin sine mântuitoare” sau, în fine, pe ton specific, ironic ºi apodictic: „Poezia: o adâncime care ucide suprafaþa cu scopul de a-ºi însuºi pielea.”

În pofida receptãrii prevalente a criticii literare în raport cu lirica sa, creaþia poeticã a lui Gheorghe Grigurcu a fost apreciatã de un mare numãr de critici profesioniºti, dar ºi de alþi scriitori importanþi din diferite generaþii, printre care: Nicolae Manolescu, Ion Negoiþescu, Cornel Regman, Alex ªtefãnescu, Al. Cistelecan, Marin Mincu, Mircea A. Diaconu, Nicolae Steinhardt, ªtefan Augustin Doinaº, Ana Blandiana, ªerban Foarþã, Ioan Moldovan, Paul Artezu, Nicolae Coande, Aurel Pantea..., în numãr de vreo 30, citaþi în secþiunea de Referinþe critice (60 p.).

Iatã cum îl fixeazã pertinent în cadru Ana Blandiana pe poetul-critic Gheorghe Grigurcu: „El nu este un critic literar care scrie ºi versuri ºi nici un poet care scrie ºi criticã literarã, el este în egalã mãsurã un poet de primã mãrime ºi unul dintre cei mai importanþi critici literari ai acestei perioade de tranziþie între milenii, dupã cum este ºi va rãmâne cu siguranþã unul dintre cei mai fini autori de aforisme din literatura românã.”. Chiar ºi Nicolae Manolescu, puþin mai rezervat faþã de poezia distinsului critic literar, îi descoperã unele izbânzi poetice indeniabile: „Însã aceste ºocuri imagistice în lanþ, la care poetul ne supune, nu sunt numai decorative, gratuite, frumoase ca niºte perle date la ivealã dintr-o scoicã; instantaneele ºi cotidienele poetului sunt momente autobiografice, amintiri, impresii pe care le întrevedem pe neaºteptate, când le-am crezut uitate, în fundul paharului de ceai unde am muiat madlena lui Proust (...) În definitiv, poezia lui Gheorghe Grigurcu este înruditã cu haiku-urile orientale, având o mare simplitate aparentã, dar vãdindu-ºi, la o privire mai atentã, întregul rafinament”.

Una dintre particularitãþile uºor decelabile în poezia sa este aceea a definirii alegorice a lucrurilor ºi a fiinþelor, a concretelor ºi abstractelor, prin transferarea însuºirilor de la o categorie la alta, încãlcând legile firii cu nonºalanþã.  Astfel, pendulul este posesorul de „planete prizoniere” care „bat orele nepãsãtoare / în trupul ºi sufletul nostru”, niºte larve metalice pe care le înalþã în cer „numai cãldura cãrnii noastre.” (Pendulul). Iar alicele „se zbat în memoria pajerei. / Cum se-mprãºtie monezile roºii, / monezile de sânge ce rãsplãtesc pãmântul.” (Alicele se zbat în memoria pajerei). Glonþul a ucis pasãrea ca sã rãmânã „ în carnea vântului / în sângele norului, din tine ne tragem cu toþii, / aspru pãrinte”. (Glonþ). Unele similaritãþi apar uºor criptice la prima vedere, dar odatã decodate îºi impun profunditatea ºi expresivitatea. Chiar ºi întunericul este personificat ºi umanizat. Dupã ce acesta agreseazã ordinea cosmicã a lumii este capabil sã se metamorfozeze în iubire: „Întinse fructelor o capcanã ºi le zdrobii dinþii, gãuri cu gloanþe ouãle râzând (...) Puse vântul în talger ºi-l preþui / mai puþin decât nemiºcarea, / scoase ochii privighetorilor, apoi se / prefãcu-n iubire. (Întunericul).

Ion Pop le defineºte ca pe niºte concetti „rafinate combinaþii imagistice în tradiþia manieristã «a jocului intelectului cu fantezia» mizând pe asociaþiile insolite, pe strãlucirea artificiului, pe subtilitãþile caligrafiei imaginii.” Cãrora însã nu le lipseºte lirismul.

Pentru edificare, sã mai adãugãm câteva mostre relevabile: distanþele „cuibãrite ca viperele în cuibare”; vulturul „rãsucit în sine ca un melc”; „un poet mort / ca o caprã / de / tãiat lemne”; „Neprihãnitã orgolioasa încãpere / cum o candelã / afumatã cu fulgere”; parfumul „e visul cel mai liber / cãci nu-l robeºte încã / nicio artã”; poezia: „cuvinte jucându-se / cu alte cuvinte / cum pisica cu ºoarecele”; sinele: „cum un fascicol de vase / care trecând printr-o lupã / incendiazã hârtia”; „Brusc cerul þâºnea / cum un strop de sânge / dintr-un deget înþepat”... Oricât s-ar înãlþa în sfera abstracþiunii, imaginile poetice nu abandoneazã relaþionarea cu concretul, realul implozând în  sensuri apotefgmatice.

Sub ochiul vederii obiective ºi al raþiunii imaginative, eul creator transformã totul în poezie: un gând, o întâmplare, o amintire, o lampã, o dupã-amiazã, amarul târg, pisica, toamna, iarna, casa, trecutul, zeul, cimitirul, lumina, oglinda, bufniþa. ceapa, þãranul etc. Chiar ºi termenii legaþi de sfera creaþiei ficþionale devin motive de poetizare: poezia în primul rând, poetul, dar ºi literatura sau speciile literare: elegia, idila, madrigalul, balada, ca ºi mijloacele poetice; hiperbolele, metaforele, comparaþiile... Câteva poeme poartã titlul de Ars poetica. Dintr-unul dintre acestea,  devoalãm configuraþia stilului original de concentraþie acutã al poeziei lui Gheorghe Grigurcu: „Unul dupã altul capituleazã cuvintele de prisos / se desprind cum frunza de pe ram cum fluturele de pe frunzã / cum spiritul de pe buzã.”. În maniera meºteºugului sãu,  uºor recognoscibilã, este frecventat adesea, ca ºi aici, comparativul cum, care-l înlocuieºte pe clasicul ca.

Parcimonia spaþiului poetic pe care construieºte poetul sfidând tautologia este uºor de observat ºi de evidenþiat de cãtre scriitorii care i-au cercetat generoasa poezie în cuprinsul ei ideatic ºi formal, ancoratã cu toatã fibra ei în realitate. „În poeme de obicei scurte - noteazã Paul Aretzu - împãrþit între ascetism ºi voluptate, Gheorghe Grigurcu întruchipeazã, în literatura de azi, cel mai convingãtor, imaginea autorului care creeazã, explorându-ºi cu toatã luciditatea arta sa. El este unul dintre cei mai rafinaþi utilizatori de limbaj. Fluxul poeziei sale pare nesfârºit ca o rugãciune a inimii, producând o extindere poeticã a realului”.

Legãtura poetului cu existenþa obiectivã transpare ºi din poetizarea ºi portretizarea, în numeroase poeme, a oraºelor în care a vieþuit, unde ºi-a fãcut studiile, unde a lucrat ca redactor sau unde ºi-a ruminat amarul vieþii de „exilat intern”. Acestea fiind Clujul, Oradea, Târgu-Cãrbuneºti ºi cel mai „amar târg”: Târgu-Jiu. Iatã Clujul: „Clujul trufaº / Clujul Jugendstil / ca un demon / de Vrubel / în veci aºezat / între tine / ºi tine.”(Clujul) sau Oradea: „Un râs primãvãratic foarte de demult / de fatã ce s-a nãpustit nãvalnic / spre capãtul strãzii ca o bicicletã sclipitoare / brusc spre capãtul vieþii.” (Oradea). Câteva ilustrate trimite poetul din Târgu-Cãrbuneºti : „Dis-de-dimineaþã deasupra / vilelor nou- nouþe de pe coastã // o boare ca un lucru de mântuialã.”(Ilustratã din Târgu Cãrbuneºti), dar cele mai multe portrete ºi ilustrate le creioneazã/le trimite Gheorghe Grigurcu despre/din Târgu-Jiu, unde locuieºte ºi este „uitat”de peste 30 de ani: „Un Soare mic mirosind a petrol / un nor cum o grãmadã de gunoi menajer / la colþul strãzii înþelepþi cu gânduri înnodate / cum cravate neasortate / sufletul Amarului Târg atât cât mai este / s-a retras în sãrmanii câini vagabonzi.” (Ilustratã din Amarul Târg).

În general, poemele lui Gheorghe Grigurcu, aºa cum s-a mai consemnat, sunt scurte, tip haiku sau într-un vers, fulguraþii poetice cât o respiraþie, dar ºi unele, ceva mai extinse sau chiar lungi cum este Album tomitan care cuprinde peste douãzeci de secvenþe schiþând într-un amplu peisaj marin viaþa tumultuoasã de pe plajã dar ºi din spaþiul Pontului Euxin încãrcat de legende.

În final, o comprimatã sintezã a impresiilor numeroºilor interpreþi ai poeziei importantului scriitor cuprinse în segmentul de Referinþe critice al antologiei, o parte enunþaþi mai sus. Am excerptat esenþialele aserþiuni despre discursul sãu poetic parafrazându-le. Generoasei creaþii lirice îi sunt conturate principalele coordonate, unele transcrise anterior, printre care în primul rând propensiunea spre concentrare, spre dimensiunile reduse ale poemelor care sfideazã retorismul ºi impun limpezimea expresiei frizând profunzimea interioarã, care conduc spre rafinament personalizat, evitând vasalitatea literarã de orice fel, spre intelectualitatea ºi cerebralitatea poeziei definitã de un stil modern ºi lapidar, într-o formulã de apoftegme lirice. A fost revelatã de asemenea cãutarea esenþei prin metoda notaþiei preferând autoscopia poemului care naºte întrebãri grave ºi experimente de compoziþie puse pe seama diferiþilor alter-ego, dar ºi modul atent la calitatea expresiei prin care dã girul unei exultanþe imaginative ºi intelective de excepþie.

Un anumit proteism al energiei creatoare îi prilejuieºte prodigiosului ºi inspiratului poet Ghoerghe Grigurcu revelaþia profunzimilor prin cercetarea suprafeþelor aparent insignifiante, a lucrurilor mici de mare importanþã existenþialã. Totul într-un echilibru al invenþiei poetice contrabalansat de suavitate ºi de hieratica idealã a realului, al variilor conflicte umane tensionate, al micilor ºi marilor cosmogonii, ca într-o compoziþie muzicalã bine încordatã ºi acordatã, culminând cu percutanþa sarcasticã a scriiturii aforistice consacrându-i personalitatea inconfundabilã în spaþiul poeziei române contemporane.  

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey