•  Haugh Béla


sus

Haugh Béla

Isprãvile lui Háry János (1914)
VII.
Cum am devenit pãdurar

(Povestea precedentã, în numãrul 50)

Ehehei! Am scãpat de funia cãlãului, dar ce sã fac în continuare? Nu mã puteam întoarce acasã, unde probabil cã mã cãutau pandurii dupã ce lãmuriserã neînþelegerea cu comandantul din Szekszárd. În plus, m-am întristat când m-am gândit la ai mei ºi la faptul cã nu s-a împlinit dorinþa lui tata. ªtiþi, sã mã vadã cã ajung subprefect. Dar nu de aceea mã cheamã Háry János ca sã mã descurajeze orice fleac. Mã duc sã-mi aflu norocul în lume, mi-am spus ºi va fi sã fie cumva. Se poate trãi ºi altfel, nu numai ca subprefect.

Zis ºi fãcut. Am pornit spre apus, cãci mã grãbeam sã trec hotarul iubitului meu judeþ. Pe drum, m-am întâlnit cu Felu' Acriturã, cunoscutul haiduc ºi, stând de vorbã sub un pãr sãlbatic, ne-am împrietenit. Felu' tare ar fi dorit sã intru în ceata lui, dar n-aveam chef de meºteºugul cu pricina. Nici n-a forþat nota. Dar mi-a dat un sfat, sã-mi încerc norocul la curtea contelui Ypsilon, unde tocmai se cãuta un vizitiu de galã, deoarece cel dinainte ºi-a pierdut minþile ºi le-a cãutat pretutindeni, pânã ºi în cufãrul din spatele trãsurii. Nu s-au descurcat cu el, aºa cã l-au bãgat la balamuc.

I-am ascultat povaþa ºi m-am îndreptat agale cãtre castelul grofului Ypsilon. Din pãcate, am ajuns prea târziu, întrucât cu doar o orã în urmã magnatul îl desemnase ca vizitiu pe fiul administratorului sãu. Însã mi-a propus sã mã angajeze ca paznic de vânãtoare, dacã accept.Bineînþeles cã am fost de acord.

Aºa am devenit pãdurarul contelui Ypsilon. E o slujbã foarte frumoasã ºi, mai ales, nu prea îi dã de lucru omului, trebuie doar sã te plimbi în jurul codrului. ªi sã ai grijã de sãlbãticiuni, sã n-o ia razna. Hãlãduiau pe acolo în turme cerbi, mistreþi, urºi, zimbri, lei... am vrut sã spun hiene. ªi se împãcau de minune unii cu alþii, ca niºte fraþi. Nu-mi dãdeau nici o durere de cap.

Uneori venea stãpânul ºi împuºca unul, doi, dupã cum avea chef. Altãdatã venea însoþit de câte un oaspete, iar printre aceºtia era câte unul cãruia trebuia sã-i priponesc vânatul, pentru cã nu l-ar fi nimerit defel în miºcare. Mie tocmai ãºtia îmi plãceau, deoarece totdeauna îmi dãdeau un ciubuc consistent. ªi-aº fi trãit acolo pânã la moarte, dacã n-ar fi fost pãsãrica domniºoarei contese.

Într-o dimineaþã, în vreme ce-mi parcurgeam rondul în jurul brãdetului, am vãzut cum o mulþime de oameni începe sã alerge cãtre pãdure. Oare ce s-o fi întâmplat? m-am întrebat. Pe mãsurã ce s-au apropiat, i-am recunoscut, erau slugile de la castel. Fete, femei, copii, cãruþaºi, bucãtari goneau cu toþii cãtre mine. Se opreau sub fiecare arbore, apoi fugeau mai departe. M-am uitat cu mai multã atenþie ºi atunci am vãzut cã urmãresc o zburãtoare: papagalul cel policolor ºi drãguþ al demoazelei - ºtia ºi sã vorbeascã. Pasãrea trecea de la un copac la altul, fãrã ca sã poatã fi prinsã, deºi oamenii tare ar fi dorit, pentru cã domniºoara contesã îi  urmãrea din fereastrã ºi, cu certitudine, o fi promis vreo recompensã importantã celui care i-ar fi adus înapoi rãsfãþata. S-au cãþãrat în arbori, au încercat s-o momeascã, s-o alunge, au aruncat cu pietre în ea, au puºcat-o cu jeturi de apã, dar papagalul îºi lua zborul ori de câte ori reuºeau sã se apropie de el. ªi chicotea pe seama lor, deoarece ºtia ºi sã râdã, ºi le striga urmãritorilor:
- Nebunilor!
Apoi zbura mai departe.

Aºa a ajuns pânã la pãdurea de brad. S-a lãsat pe un copac din apropiere ºi a început sã zbiere de acolo:
- Nebunilor, nebunilor, nebunilor!
Slugile epuizate s-au prãbuºit inerte pe pajiºte ºi m-au implorat gâfâind sã-i ajut la capturarea pãsãricii. Am zâmbit pe sub mustaþa abia mijitã ºi i-am îndemnat în glumã s-o prindã ei.
- Nene Nicã, ajutã-ne, sã te binecuvânteze Dumnezeu! m-a rugat o cameristã dupã ce ºi-a recãpãtat suflarea. Altfel cuconiþa ne va alunga pe toþi.
- Ei, bine! i-am rãspuns. Hai s-o prindem.

Niciodatã n-am fost în stare sã nu dau curs rugãminþii unei femei. E adevãrat cã mi-au cerut ceva destul de rar, dar ce conteazã asta acum? M-am cãþãrat imediat în arbore ºi m-am apropiat cu grijã de pãsãricã. Dar jivina cea înaripatã m-a vãzut, a chicotit, a tras un chiuit ºi s-a mutat cu un copac mai încolo. M-am înfuriat peste mãsurã când slugile au început sã râdã de mine. Am sãrit din brad ºi m-am apropiat de pomul unde pacostea îºi aranja penele.

Dintr-o miºcare, am smuls arborele din rãdãcini, de-au îngheþat cu toþii. Însã pasãrea s-a mutat iarãºi pe altul. Dar îi pierise cheful de râs. Am smuls ºi urmãtorul fir de catarg, dar a întins-o ºi de pe acela. Am rãrit aºa vreo zece brazi, cu toate acestea, n-am putut prinde fugara. Deºi eram pe cale s-o înhaþ, când m-a strigat bucãtarul, în numele Domnului! sã nu distrug pãdurea contelui, cã va fi vai ºi amar de capul meu.

Avea dreptate socaciul, mi-am dat ºi eu seama. Am decis sã pun gheara pe papagal în alt fel, dar pentru aceasta trebuia sã smulg alþi doi copaci. Primul, cel pe care s-ar fi dus pãsãrica, iar al doilea, cel pe care tocmai se afla. L-am dezrãdãcinat întâi pe cel despre care ºtiam cã va fi ales ca þintã ºi, când am terminat, l-am scos ºi pe cel pe care stãtea. Aºa am zãpãcit-o, pentru cã, deºi avea tot restul pãdurii înainte, nu mai ºtia încotro s-o ia.

Nu trebuie sã ne minunãm de tulburarea unei zburãtoare care îºi petrecuse întreaga viaþã închisã într-o colivie. Fâlfâia deasupra noastrã, în aer. În vreme ce încerca sã se gândeascã unde sã zboare, mi-am aruncat cu îndemânare pãlãria în sus, astfel încât sã se roteascã. În cãdere, semãna cu un erete.

Speriat, papagalul ºi-a bãgat capul la cutie ºi, când pãlãria s-a aruncat asupra lui, a îngheþat ºi au picat împreunã pe sol. Acum a fost uºor de capturat. A rãmas întins pe pãmânt, de parcã s-ar fi strivit în cãdere. Penele policolore i s-au albit într-atât, încât a trecut un ceas pânã când ºi-a recãpãtat  înfãþiºarea pestriþã ºi vocea. Dar acum nu mai striga: Nebunilor, nebunilor! Ci suspina fãrã încetare:
- Vai mie! Vai mie!

(Povestea urmãtoare în numãrul 52)

----------------------------------
Traducere de Franciscus Georgius

Ediþia de bazã:
Haugh Béla, Vitéz Háry János hõstettei, Budapest, Franklin-Társulat, 1914
Cartea premiatã cu menþiune la concursul Szehér de cãtre Societatea literarã Kisfaludy
http://mek.oszk.hu/11300/11375/11375.htm

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey