•  Franciscus Georgius
•  Monica Mocanu


sus

Franciscus Georgius

 

Fiii lumii ºi fiii luminii
2. Spre veºnicã pomenire

 

fr1În seara de 1 Noiembrie, în Banat ºi în Ardeal se prãznuieºte Luminaþia, ajunul Zilei Morþilor, când pe morminte se aprind zeci de luminiþe ca sã le arate spiritelor eliberate la Halloween unde sã se întoarcã ºi sã stea cuminþi încã un an, pânã la urmãtoarea permisie de... groazã. Dupã apusul soarelui, cimitirele punctate cu pâlpâiri albe sau roºii se transformã în niºte tãrâmuri feerice. Nu-i de mirare cã ºi românii de ambele confesiuni (uniþi sau ortodocºi) au preluat obiceiul de la catolici ºi reformaþi. Priveliºtea este cu totul copleºitoare. Când se întunecã, flãcãrile lumânãrilor ºi candelelor plasate jos, la nivelul solului, transformã totul într-un fel de sãtuc vesel, cu mii de ferestre luminate. Luminaþia dã un sens optimist despãrþirii de lume ºi de cei dragi, ne aminteºte cã este suficient sã aprinzi o singurã lumânare ca sã risipeascã bezna unei nopþi fãrã de zori ºi cã, deºi ne ducem la groapã singuri, despuiaþi de orice avere, ceea ce rãmâne dupã noi sunt cei cãrora le vom lipsi.

fr2Nu-mi plac cimitirele ºi, bineînþeles, nici înmormântãrile, deºi întotdeauna se întâmplã câte ceva ieºit din comun pe acolo, ba la capela mortuarã, ba pe drum ori chiar pe buza gropii: fâlfîie pânze nebãtute de vânt, cad coroane puse în locuri necuvenite sau de mâini nelegiuite, caii de la dric refuzã din senin sã urce dealul, dubiþele pompelor funebre rãmân în panã, groparii scapã sicriul în groapã. De unde nu dã Dumnezeu, chiar se poate întâmpla ca preotului sã i se facã rãu la slujba de îngropãciune. Doamne-pãzeºte de vreo întâmplare de pominã la vreun asemenea prilej, deoarece ea se întipãreºte în memorie, este scoasã de la naftalinã ºi repovestitã la fiecare priveghi urmãtor, întoarsã pe toate feþele, desãvârºitã întru trezirea groazei faþã de trecerea Dincolo, de teribilul pas în necunoscut pe care odatã ºi odatã îl vor face toþi cei care s-au nãscut.

Un ziarist înzestrat cu har, atent la tot ce se întâmplã în viaþa de zi cu zi ºi la posibilele semne din lumea nevãzutã, a fost italianul Giovannino Guareschi, creatorul unor personaje charismatice precum pãrintele romano-catolic Don Camillo ºi primarul comunist Peppone (un Iosif la superlativ).

„Roºii” au negat întotdeauna existenþa lui Dumenezeu ºi au promovat ateismul materialist-ºtiinþific: omul se naºte, trãieºte, munceºte, îºi creºte copiii (când este lãsat sã-i aibã) cu frica sã nu supere Partidul ºi moare. Punct. Nimic în continuare. Cel puþin asta trebuiau sã propovãduiascã activiºtii în numele lui Marx, Engels ºi Lenin. Scrierile lui Guareschi ne aratã de ce nu a fost bine aºa, de ce ideologia terorii n-a fãcut prozeliþi ºi de ce lumea n-a acceptat lipsa de speranþã ca piatrã la cãpãtâi.

În Don Camillo ºi turma sa, cel de-al doilea volum din serie, existã o povestire despre Libero Martelli, omul poreclit Romagnolo, cel care toatã viaþa a cerut sã fie înmormântat civil, fãrã preot, doar cu o fanfarã care sã intoneze imnul lui Garibaldi (un fel de marseillezã italianã), într-un tempo lent, potrivit cu ritmul cortegiului mortuar. ªi-a repetat opþiunea ºi atunci când a împlinit 90 de ani. Dar când a aflat de „ciudata afacere a cailor”, a decis cã, în ultimul ceas, trebuie sã ia urgent mãsurile potrivite.

În desenul animat cu pisicile din veselul Paris, existã o secvenþã unde motanul ticãlos Miaurice o plimbã pe naiva Mewsette cu trãsurica prin pãdure ºi îi cântã cã, deºi caii râd ºi umblã, ei nu pot vorbi, mai ales despre ceea ce se întâmplã în caleºtile pe care le trag. Dar nu existã secret neaflat, mai ales la noi laþarã.

În anii '50, când nu erau prea mulþi doctori pe la sate, câte unul avea în grijã mai multe aºezãri ºi, ca sã ajungã la ele, umbla cu ºareta de la un loc la altul. Trebuie sã reþinem faptul cã psihologia cabalinã este puternic marcatã de rutinã. Caii lãsaþi liberi se întorc de obicei singuri la grajdul lor, iar celor care fac zi de zi - ori chiar noapte de noapte - acelaºi traseu, li se întipãreºte drumul în minte. Când omul nu-i îndeamnã altcumva ºi alegerea rãmâne la latitudinea lor, ei aleg sã procedeze dupã cum au fost învãþaþi.

Medicul care a tras ponoasele în cazul de faþã s-a obiºnuit sã poposeascã la o domniºoarã asistentã, pe care o vizita dupã lãsarea întunericului ºi de unde pleca acasã, unde-l aºtepta soþia ºi cei trei copii. Nimeni nu bãnuia nimic ºi nici nu s-ar fi aflat în veci, dacã o datã doctorul n-ar fi bãut un pic mai mult ºi n-ar fi adormit în teleguþã. S-a trezit abia de dimineaþã, în zori, la poarta drãguþei, unde-l purtase - ca de obicei - bidiviul. Desigur, la ora aceea începuse deja forfota în gospodãriile din împrejurimi, cãci þãranul se trezeºte deodatã cu soarele, aºa cã una-doua s-a aflat de relaþia ilicitã dintre cele douã cadre sanitare.

Eroii lui Guareschi au fost surprinºi tocmai de aceastã laturã de întipãrire a memoriei cabaline. Când în satul vecin a murit bãtrânul lider comunist, tovarãºii sãi au dorit sã-l îngroape fãrã cuvenita slujbã religioasã. De prohodit l-a prohodit secretarul de partid, apoi au desfãºurat steagurile roºii, au aºezat pe laturile dricului coroanele decorate cu garoafe roºii, lumea îndoliatã ºi-a legat câte-o cravatã roºie la gât ºi i-au cântat „Bandiera Rossa” în tempo de marº funebru. Cortegiul a pornit de la casa rãposatului cãtre cimitir. Drumul trecea prin centrul localitãþii, deci prin faþa bisericii. Când au ajuns în dreptul ei, caii care trãgeau dricul s-au oprit. Degeaba i-a îndemnat vizitiul, i-a suduit, i-a biciuit, i-a prins de zãbalã ºi i-a tras. Atelajul nu s-a miºcat nici un pas pânã când cineva a trimis dupã preot ºi l-au rugat sã tragã clopotul. Aºa fuseserã bidivii obiºnuiþi ºi n-aveau de gând sã procedeze altcumva. Abia când au auzit dangãtul lugubru al clopotului bãtut în dungã, atunci s-au opintit ºi au pornit mai departe.

Romagnolo era bogat. De teamã sã nu pãþeascã ºi el la fel, a cumpãrat o camionetã neagrã ºi a donat-o consiliului local pentru a servi la înmormântãri. „Aºa i-am aranjat ºi pe preoþi, ºi pe cai! Când mã vor aºeza în sicriu, voi avea un ultim drum fãrã peripeþii” a declarat satisfãcut. Dar n-a avut cum sã constate cã s-a înºelat. De bucurie cã ºi-a aranjat ploile, a bãut câteva pahare de vin în plus ºi a adormit în ºanþ, ceea ce la nouãzeci ºi unu de ani i-a fost fatal. Astfel, noua maºinã de la serviciul comunal de pompe funebre l-a purtat în primul ei drum spre locul de veci chiar pe donator.

Toþi locuitorii au venit sã-l petreacã, mai ales cã nimeni nu mai participase la o înmormântare cu camioneta. Fanfara a intonat melodia cerutã, motorul a pornit sã toarcã în surdinã, maºina a început sã avanseze încet ºi constant. Pânã când a ajuns în centru, în faþa bisericii. Atunci, dintr-odatã, s-a oprit. Pur ºi simplu, a încremenit. De uimire, a tãcut ºi orchestra. ªoferul a coborât, a luat manivela ºi a învârtit-o de câteva ori ca sã-i dea un imbold. Degeaba. A ridicat capota ºi a verificat bujiile, carburatorul, nivelul combustibilului în rezervor. Totul era în regulã ºi totuºi mecanismul nu pornea.

Printr-o crãpãturã a jaluzelelor, Don Camillo s-a uitat o vreme la motorul încãpãþânat ºi la oamenii care se agitau în jur, apoi ºi-a fãcut o cruce pentru sufletul mortului ºi s-a dus sã tragã clopotul, spunând: „Domnul sã se îndure! Dumnezeu sã-l miluiascã!”

fr3Speriat de dangãt, ºoferul a rãsucit din nou cheia în contact ºi de aceastã datã motorul a pornit. Dar nici oamenii, nici fanfara n-au ajuns sã-l însoþeascã, deoarece, îngrozit, a bãgat maºina în vitezã, a dispãrut într-un nor de praf ºi i-a aºteptat pe ceilalþi în poarta cimitirului.

Pentru cã, la urma urmei, forþa de tracþiune a autovehiculelor se mãsoarã în cai putere, iar caii sunt victimele propriei rutine, nu-i aºa? 

Comentarii cititori
sus

Monica Mocanu

 

Raport de observator la o bãtãlie câºtigatã dinainte

 

M-am hotãrât acum câteva sãptãmâni sã merg observator la alegeri. Retroactiv, aº putea sã spun cã am avut în cap sã fac ceva 'transmisie', de acolo, pe net, gândindu-mã cã va fi diferit faþã de votatul din oraº, în consecinþã destul de instructiv. În subtext mã gândeam cã poate merg ºi alþi prieteni de-ai mei, sã observe. Nu cred cã s-a dus vreunul (eºec, aici, asumat), aºa cã îmi rãmânea doar satisfacþia cã fac ceea ce mi-am pus în plan. Una peste alta, am simþit cã m-a tras aþa aici, în plus s-a întâmplat ceva, cu o zi înainte, care m-a binedispus teribil despre aceastã cãlãtorie, dar despre asta altã datã. Locul trebuia sã îndeplineascã trei condiþii: sã fie o comunã mare, sã aibã o comunitate semnificativã de etnie romã ºi sã fie la suficient de mare distanþã de oraº. Acreditarea de la Pro-Democraþia a mers ceas, deci logistic niciun impediment, locul s-a auto-selectat singur cu setãrile astea, a ieºit comuna Calvini, despre care nu ºtiam nimic altceva decat ce zice Wikipedia.

Nici acum nu ºtiu cu mult mai multe, dar vi le împãrtãºesc aici, în textul ãsta, pentru cã a) cred cã vorbitul despre ce ni se întâmplã este folositor, terapeutic chiar, ºi b) am ceva impresii care ar putea sã fie utile celor interesaþi. Cum n-am avut net din primele minute ale ajungerii mele acolo (compania Vodafone a fost înjuratã cu sârg în sinea unui abonat în acea zi), m-am 'imersat' într-o localitate la exact atâþia kilometri de Buzãu spre nord-vest (50 km), ca ºi casa pãrinþilor mei, situatã însã spre nord-est ºi la câmpie.

Meseria de observator nu-þi permite prea multã libertate, pentru a nu fi interpretatã ca intervenþie în procesul de vot, aºa cã în cele peste 15 ore n-am avut altceva de fãcut decât de plimbat între cele douã secþii, vorbit cu ceva cetãþeni în afara secþiei, suit-coborât în cãutarea acoperirii de mobil (inclusiv pânã la biserica dintr-un deal), zâmbit copiilor care dãdeau într-una bunã ziua ºi pus cap la cap informaþiile obþinute. ªi comentat/sesizat în câteva situaþii care au apãrut. Cu siguranþã n-am pãrut prea de încredere fãcând asta, de vreme ce rãceala a fost totalã ºi într-o secþie ºi în alta, timp de ore bune.

Sã vã zic din prima rezultatele, cã poate aveþi curiozitãþi de-astea. Daca la una din secþii voturile au fost apropiate de cele din media naþionalã, la a doua (cea cu cel mai mare numãr de înscriºi), voturile pentru PSD/Ponta au ajuns la 75%, iar voturile pentru ACL/Iohannis 13%. Mai precis spus, diferenþa dintre primii doi a ieºit mai mare de ºase ori decât diferenþa medie din plan naþional.

Oamenii voteazã liniºtiþi. Nu vorbesc prea mult despre asta, vin ºi aruncã votul în urnã, însoþindu-l cu „hai sã fie cu noroc“ sau alte mici zicãtori de felul ãsta, atunci când chiar zic ceva. Se cunosc cu cei din comisie, se salutã amical ºi fac gestul de intrat-ieºit din cabinã. Spaþiul este foarte strâmt, aºa cã orice fotografie sau miºcare de scoatere a vreunui buletin din pãlãrie s-ar simþi. ªi nu s-au simþit. Oamenii au exprimat realmente aceste voturi. Ne rãmâne de ales între varianta cã alegerile s-au câºtigat ºi s-au „jucat“ înainte de ziua votului sau varianta cã într-un astfel de loc, din dealurile Buzãului, este centrul forþei PSD ºi cã de aici iradiazã în þarã energiile creatoare ale partidului.

Înclin sã cred cã prima variantã ar fi cea validã. Nu am realmente dovezi pentru ceea ce voi relata, ci doar pun cap la cap frânturi de lucruri pe care le-am auzit pe parcursul zilei ºi câteva raþionamente.

Senzaþia puternicã dupã ziua asta este cã politica e un exerciþiu al forþei ºi autoritãþii, care prelungeºte relaþiile de putere în care bãrbaþii îºi joacã rolurile din familie ºi în poziþiile sociale din comunitate. Din câte am înþeles, existã sisteme de informaþii în localitate, care permit aflarea cu rapiditate a oricãror opinii despre un partid/candidat sau altul, iar sistemele de mituire electoralã (nu mi-am dat seama dacã înainte sau dupã vot) au mare legãturã cu asta. În plus, asta face sã nici nu fie nevoie de dovezi ale votului exprimat pentru un anumit candidat, ci e suficient sã fie lansat mesajul ºi banii pentru ca oamenii sã voteze cu cine li se indicã. Asta îþi poate da o stare de ameþealã gândindu-te cã lucrul ãsta se întâmplã în multe locuri, nu doar în comunitãþile de romi, ºi cã sãrãcia ºi lipsa însemnãtãþii/mizei pentru aceºti oameni face ca gestul vândutului votului sã nu fie interpretat deloc ca unul de „nefãcut“. Presupunerea mea este cã în locurile unde sistemul ãsta de informare internã este atât de eficace ºi poate securiza procesul, capacitatea poliþiei de a interveni (daca ºi-ar dori asta, desigur), devine limitatã ºi succesul manipulãrii ºi fraudãrii, fãrã greº.

Ajung la relaþia cu autoritatea/legea, în sens larg. Aici aº descrie succint douã situaþii: prima era legatã de sesizarea de cãtre un membru al opoziþiei, a plimbatului la secþie cu maºina a unor votanþi; cealaltã despre sesizarea ca un membru al partidului de guvernãmânt sã nu mai aºtepte votanþii în faþa secþiei. La ambele am comentat atât cât îmi permitea mandatul de observator. La ambele, membrii autoritãþii (jandarmul ºi preºedintele unei secþii) au fãcut rapid ceea ce trebuia fãcut. De unde deduc cã existenþa unor martori externi poate fi importantã, pentru cã în situaþii de decizie oamenii se simt mai siguranþã atunci când nu sunt singuri în încurajarea de a respecta legea. Oamenii din partide nu fac politicã pentru ideile puse în miºcare de campanii sau de candidaþi. Intrã în politicã pentru cã fac parte deja dintr-un sistem de relaþii ºi de transfer de bani/putere, în procente variabile de la un loc la altul. E important sã ne reamintim asta pentru a vedea care sunt limitele pe care le are sistemul în astfel de momente. Asta nu înseamnã cã nu sunt ºi oameni care acþioneazã curajos, asumându-ºi riscuri de multe ori serioase ºi grave. Un astfel de personaj, vehement în încercarea de a opri plimbatul cu maºina la secþie, povestea la un moment dat felul în care a câºtigat în instanþã un proces pe o cauzã inventatã de primar, ca represalii pentru atitudinea criticã avutã în opoziþie.

Am venit cu douã stãri în acea zi. Una despre politicã ºi alta personalã. Prima, cã miºcarea de trecere a primarilor/consilierilor de la un partid la altul a deteriorat major relaþia între putere ºi opoziþie. Buzãul este campion pe þarã la asta, dupã trecerea preºedintelui Consiliului Judeþean de la PNL la PSD, cu toate promisiunile de bani aferente. Apoi, mi-e mult mai clar cã multe dintre confruntãrile politice vin din conflicte personale acumulate în ani de zile (era sã zic masculine) ºi cã în genul ãsta de locuri va mai dura pânã când votul va exprima voinþa liberã a oamenilor. Dar ºi cã sunt peste tot oameni curajoºi care au capacitatea sã-ºi utilizeze resursele personale de competenþã ºi atitudine ºi care se opun, în mod individual sau în grupuri de prieteni, unor presiuni care pot deveni insuportabile ºi pe care puþini dintre noi ºi le-ar asuma dacã am fi acolo.

A doua este o observaþie de atmosferã: oamenii simpli au o capacitate foarte mare de a evalua ºi ierarhiza, având chiar puþine date la îndemânã. Suntem o naþie în care ne scanãm aproape instantaneu unii pe alþii, cu o precizie demnã de studii de specialitate. Asta mã tem însã cã n-are nici o legaturã cu deciziile sociale pe care le luãm, adicã cu felul în care ne facem aliaþi sau în care ne asociem pentru diverse întreprinderi. Putem sã apreciem pe cineva pentru curajul de a se opune curentului, dar asociatul de afaceri ni-l luãm dintre cei mai descurcãreþi, cu riscul de a ne înºela ºi pe noi la prima cotiturã. Multe de zis aici.

Am câteva poze din acea zi. A fost o zi luminoasã în care m-am plimbat ºi am luat mai degrabã poze cu casele colorate. Copiii zâmbesc mult ºi dau bunã ziua pe stradã, ca în genul ãsta de zone rurale. Îþi vorbesc ºi în francezã, dacã le zici cã eºti de la oraº. Deloc greu de observat discrepanþa între familii, în funcþie de dimensiunea ºi numãrul de etaje. Sunt ºi multe case de munte, cu grinzi ºi curþi mari, ca ºi multe case din beton, unele cu turnuri (dar diferite de cele de câmpie) care par pãrãsite ºi de la care n-am poze. Existã ºi un palat pe intrarea cãruia scria „intrare palat“, aici am luat un cadru. Mulþi din comunã sunt plecaþi în strãinãtate, n-am gãsit sã-mi povesteascã decât despre afacerile cu fier ºi reciclabile, discuþia s-a oprit de regulã în zona asta. κi iau ºi copiii cu ei ºi în tot timpul ãsta ei lipsesc de la ºcoalã. În varã a fost îmormântarea unui lider important rom ('omul cu fierul', cum zicea o puºtoaicã atunci când am întrebat-o al cui e mormântul de zece metri de flori), la care au venit ºi politicieni importanþi de laBuzãu.

La turul al doilea nu voi mai merge, îmi expirã buletinul ºi acreditarea nu mai poate fi refãcutã. De fapt nu ºtiu dacã m-aº mai fi dus, pentru cã senzaþia cã alegerile sunt rezolvate dinainte este una „tare“ ºi am înghiþit o dozã serioasã acum. Mã întreb ce e de fãcut în astfel de situaþii, în care „cei care n-au fost atinºi cu bani n-au venit“ (localnic), pentru cã vor fi multe locuri în care probabil singura luptã va fi a sumelor investite. Unul dintre oameni zicea „la noi în România ar fi trebuit sã vinã observatori internaþionali, nu trebuia sã fim lãsaþi sã organizãm singuri".

Raport încheiat.
Buzau, 3 noiembrie.

Nota redacþiei:

Articol bazat pe o postare pe facebook a autoarei:

https://www.facebook.com/notes/monica-mocanu/raport-de-observator-la-o-batalie-castigata-dinainte/10205263991147805?pnref=story

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey