•  Iulia Badea-Guéritée


sus

Iulia Badea-Guéritée,
jurnalist la Courrier International,Paris

 

Geografii (ne)sentimentale: Edinburgh

 

badea1Unele oraºe existã doar în vise. Ni le imaginãm mult timp, ºtim poate cã sunt capitala a ceva, a unui teritoriu, ºi ºtim cã reprezintã cu totul altceva într-un dicþionar de imaginarii. Edinburgh (se pronunþã „edimboro”). Pânã la un anumit punct de rupturã, 18 septembrie 2014, Edinburgh însemna, în imaginarul mondial, oraºul care adãposteºte un important festival de teatru. De la acel punct de rupturã însã, confirmat dureros de acest 9 noiembrie în care referendumul catalan nu a mai avut loc, Edinburgh este ºi un simbol al democraþiei. În 18 septembrie a avut loc referendumul pentru independenþã, ºi din acea zi acest oraº a trebuit sã încaseze dezamãgirea de a nu fi reuºit sã se rupã de Marea Britanie. 

A fost un þel îndelung frãmântat, dorit, purtat de o campanie electoralã lungã de mai mult de doi ani, doritã de partidul aflat la putere, Partidul Naþionalist, acceptatã de Londra, dar care a dus la „sinuciderea” politicã a liderului sãu. Primul ministru Alex Salmond ºi-a dat demisia a doua zi dupã referendum, fãrã mare bâlci ºi fãrã lacrimi. Edinburgh m-a impresionat în acele zile. Nu era prima oarã cã îl vizitam.

Îl vizitasem, cu un gust de disperare în cerul gurii, cu sufletul foarte greu, în toamna unui an 2012. Dorisem sã ajung în acest oraº încã de pe timpul când pe micile ecrane vedeam sãptãmânal un serial numit Highlander, în care Queen însoþea iubirea pierdutã a lui MacLeaud cu sfâºietoare Who wants to live forever... when love must die.

Visam la Scoþia cu ochii deschiºi ºi-mi închipuiam cã trebuie sã fie vreun tãrâm fabulos, plin de castele ºi cavaleri minunaþi. Am ales deci Scoþia ca destinaþie a unei imersiuni lingvistice, termen care denumeºte în Occident capacitatea ºi mobilitatea unui tânãr care învaþã limbi strãine. Angajatorii, tot în Occident, alocã o anumitã sumã de bani din propriul tãu salariu unei aºa-numite formãri continue. Tu, ca angajat, ceri dreptul de a te forma în ce doreºti. Alesesem cu câþiva ani în urmã engleza pentru cã limba englezã este o limbã pe care am învãþat-o ca autodidact: simþeam deci nevoia unei legitimitãþi. Dupã doi ani de curs în întreprindere, cu un profesor particular, angajatorul te trimite o sãptãmânã într-o þarã în care se vorbeºte limba respectivã: pentru a locui într-un mediu lingvistic total, dar a ºi urma cursurile unei ºcoli în limba respectivã. Am ales fãrã sã ezit Scoþia, în ciuda glumelor colegilor de birou, care spuneau mereu cã Scoþia are o englezã care nu are nimic de-a face cu limba englezã,

ºi am plecat: cu doar câteva zile înaintea unei perioade destul de pline, medical. Mi-a folosit, pentru cã am trãit intens fiecare zi, ca ºi cum ar fi ultima, ºi mi-a folosit pentru cã am recepþionat aceastã þarã cu totul altfel: prin toþi porii.
badea3Scoþia nu este nicidecum doar þara castelelor, ºi nici a bãrbaþilor care umblã toþi cu fuste pe stradã. De fapt, între noi fie vorba, nu am vãzut nici mãcar un scoþian cu fustã în sãptãmâna petrecutã acolo. Am vãzut mai mulþi la Alba Iulia, vara aceasta, în cadrul festivalului Dilema Veche. Dar am dat ochii cu un teritoriu extrem de pur, de liber, de independent, un spaþiu în care nonºalanþa ºi bunul simþ, lipsa de ifose sau de prejudecãþi domnesc firesc. Aþi crede cã existã încã o þarã în care nimeni sã nu-i arate cu degetul sau sã se strâmbe la vederea/auzirea/întâlnirea vreunui român, rom, tip de culoare sau ce ºtiu eu ce altã minoritate? Aþi crede cã mai existã vreo þarã în care nimeni sã nu refuze vreun job pentru cã este considerat umilitor ºi în care sã nu existe diferenþe enorme de clasã? Ei bine, existã ºi se numeºte Scoþia. O þarã micã, doar cât Transilvania, cu care ºi seamãnã de altfel foarte mult, o þarã verde, cu multe pãduri, cu oameni simpatici ºi primitori, o þarã în care impasibilitatea nu este indiferenþã ci doar acceptare a celuilalt. Este ºi o þarã a legendelor, a brumei care înconjoarã totul, cu o capitalã construitã nu pe orizontalã, ci pe verticalã. Case ºi strãzi construite una peste alta, oraºul lui Dr Jekill ºi Mr Hyde, oraºul devenit personaj al romanelor poliþiste semnate de Ian Rankin, un oraº a cãrui garã poartã un nume de roman, Waverley, romanul lui Walter Scott.

badea4Oraºul acesta l-am redescoperit în septembrie trecut. Într-o toamnã pe care am crezut-o istoricã pentru aceastã naþie înruditã cu Franþa, prin regina Maria Stuart. Pentru prima oarã, în toatã istoria lor, aceastã naþie a avut posibilitatea de a alege. ªi a dorit, în mare parte, desprinderea de Londra. Patria umbrelor, Hibernia, Caledonia, Alba, cum o denumesc acum scoþienii însiºi, a decis sã se uneascã, ultima oarã, ca decizie, cãci au mai existat precedente de scurtã duratã, urmate de ani de independenþã, în 1707. Decizia de a încerca, timid iniþial, apoi mai vocal, tentaþia independenþei, a apãrut firesc, în contextul geopolitic european: Londra este cu mult mai puþin pro-europeanã decât Scoþia; Londra decide în majoritatea domeniilor care privesc teritoriile sale, deci ºi Scoþia; Londra îºi are localizatã în Scoþia flota de submarine nucleare, aspect cu care Scoþia nu este de acord; mare parte din resursele naturale ale Scoþiei, în ocurenþã petrolul, sunt luate de Londra.
În acea zi de 18 septembrie, trecând pe Royal Mile spre Parlamentul scoþian, am observat în vitrina unui bar picioarele unui bãrbat ale cãrui unghii erau date cu lac de culoarea albastru. Un albastru minunat, cunoscut sub denumirea de 'Pantone 300'. Era felul lui de a-ºi arãta „culoarea” politicã. La intrarea în bar era afiºat un A4 pe care scria cã acolo vor fi disponibile, la noapte, atât berea cât ºi rezultate. Referendumul nu a fost câºtigat de independentiºti. Dar de acele unghii nonºalante îmi amintesc. ªi de acel tip, foarte scotish în sine: plete roºii, barbã nãscândã idem. Referendumul a fost foarte dorit, s-a jucat la mustaþã, iar participarea la vot a fost masivã, pentru o þarã în care votul nu este obligatoriu. Mai mult de 83%. A doua zi, nici urlete de bucurie, nici lacrimi. Nici mãcar în seara precedentã. Doar un oraº care ºi-a reluat viaþa obiºnuitã cu nonºalanþa tipului care-ºi etala unghiile proaspãt vopsite în vitrina barului. Viaþa merge înainte, nu-i aºa?

badea2


De atunci, pentru mine, Edinburgh a devenit un simbol al nonºalanþei democratice, în acelaºi timp. Al demnitãþii ºi al ºtiinþei de a pierde. Este un joc, asumat, dar care rãmâne un joc. Câþi am fi capabili, ºi câte naþiuni ar fi capabile sã-l joace ºi sã accepte doar plãcerea ºi oportunitatea de a-l putea juca? 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey