•  Victor Martin


sus

Victor Martin

 

Toatã lumea face reguli

                                                                       

Toatã lumea face reguli. ªi Mãria Sa editorul, ºi Mãria Sa criticul, ºi Maria Sa cititorul. Pentru scriitor.

În articole foarte interesante, unii editori ne povestesc cum au fost ºi ei începãtori în ale scrisului, cum, de la startul literar ºi pânã azi, s-au autoeducat continuu în spiritul supunerii în faþa regulilor impuse de alþii ºi cum au ajuns, la rândul lor, sã imagineze reguli.           

Nu ne spun dacã demersul le-a folosit la ceva. Ne iau pe dupã umeri ºi ne bat condescendent pe spate, la maniera: „Nu te supãra, frate! ªi eu am fost scriitor!”.

Din punctul lor de vedere, au dreptate. De douã ori. Întâi, pentru cã, aºa cum am spus, s-a auzit ca editorii sã-ºi elaboreze propriile lor reguli ºi sã le aplice scriitorilor, debutanþi sau nu. De cazul invers, n-am prea auzit, aici, pe întinsele plaiuri mioritice. În al doilea rând, trãim o perioadã în care legea liberalã a cererii ºi ofertei înclinã balanþa în favoarea ofertei. Prost sau deloc plãtiþi, în accepþiunea editorilor români, scriitorii ar trebui sã vinã cu bani de acasã. Dacã fac acest lucru, sunt consideraþi, din start, niºte nulitãþi, care ºi-au finanþat cãrþile. Trãim o mare generalizare; chiar ºi a celei mai insignifiante reguli.

Pe nimeni nu mai intereseazã cartea; doar modul cum a fost publicatã ºi prezentatã pe la târguri ºi expoziþii, dacã s-au respectat sau nu niºte norme impuse; e prea puþin. Iubim tradiþia, dar urâm tradiþionaliºtii. Neplãtiþi sau nepremiaþi consistent, scriitorii noºtri nu pot, nici sã vrea cu ardoare, sã se ridice la înãlþimea anglo-saxonilor; chiar dacã, în lipsa concurenþei, strãinii au coborât ºtacheta calitãþii. La un nivel impus de ei, americanii ºtiu cã tradiþia se construieºte cu bani; sentimentele nobile ºi talentul sunt necesare, dar  nu ajung.

ªi dacã mai apare cãte unul, nu avem un sistem de publicitate stimulativ. Distribuþia de carte sau revistã se face preferenþial, ca ºi editarea. Nici legea sponsorizãrii nu e stimulativã; în þãrile civilizate, patronii se roagã de scriitori sã le accepte sponsorizarea.

Trãim literatura, nu o producem. Habar nu avem cã, în lumea realã, ca sã cumperi un automobil, þi se face o reducere de 40%; avem impresia cã trebuie sã plãtim 50% în plus pentru a achiziþiona un automobil în rate. Exemplul e valabil ºi pentru culturã, ºi pentru literaturã, în particular. Într-o þarã virtualã, cu o creºtere economicã negativã, cu minus venituri, bani imaginari, fãrã acoperire valoricã, e clar cã nu putem lucra decât cu IQ-uri negative.

Înainte de 1989, în interiorul marii puºcãrii numitã România, se construia o puºcãrie mai micã, literatura, pentru a-i þine laolaltã pe cei ce aveau prostul obicei sã gândeascã, dar, în foarte multe þãri, ca Iugoslavia, de exemplu, existau mai mult consumatori de film strãin ºi traduceri decât producãtori slabi. Azi, vedem cã totul a fost un fals; am devenit ºi noi consumatori. Pânã la un punct, Internet-ul a þinut loc de culturã, dar, datoritã tot mai deselor delicte de interpretare, acesta se va sparge în mii de bucãþi. Revigoratã timp de o secundã, oferta de carte româneascã e tot mai firavã. Se confundã cartea de calitate cu cea de succes. Nu avem carte de calitate cu succes la public. Nici o criticã, din acest motiv, insomniacã.        

În condiþiile astea, sã vorbeºti despre introducerea de reguli draconice, e cel puþin neproductiv. Pentru a arãta Europei de Est cine e mai puternic, SUA ºi Occidentul au inventat literatura de calitate. De ce n-ar fi fost acesta de calitate dacã putea îmbogãþi peste noapte un întreg sistem: impresari, producãtori, critici, proprietari de edituri ºi reviste, editori, scriitori etc.? Capitaliºtii nu au avut prostul obicei de a se minþi, invidia, fura, înºela sau denigra unii pe alþii. Au ºtiut sã-ºi recunoascã valorile, nu sã le drogheze cu reguli de circumstanþã. Mi-am dat seama de acest lucru când am vãzut ce castel grandios i-au construit inventatorului compact-disc-ului. La noi, oamenii inteligenþi ºi talentaþi sunt priviþi cu suspiciune chiar ºi de cei ce sunt în stare sã vadã inteligenþa ºi talentul. Cei care nu sunt în stare sã vadã inteligenþa ºi talentul îi privesc cu urã, specificã neînþelegerii sau proastei înþelegeri.       

La noi, se considerã cã diferenþa dintre un scriitor ºi o gãleatã de gunoi e gãleata.          

Editorii români nu au bani sã te plãteascã. Nici ei nu ºtiu de ce s-au apucat de o astfel de activitate: poate din disperare, poate din orgoliu, cine stie? În general, e pruritul dat de orgoliu. Nu pot ºti dacã „se scot” cu traducerile anglo-saxonilor, acestea nefiind nici pe departe ceea ce au fost în „epoca de aur”. Inventarea ºi impunerea de reguli e o mascã a neputinþei de a da un produs românesc comparabil mãcar cu nivelul avalanºei de traduceri de acum. În general, lucrul prost plãtit e de slabã calitate. La noi, merg ºi „chinezãriile” literare. La noi sunt proaste ºi lucrurile bune; nu sunt de firmã. Se preferã lucrurile proaste, de firmã, cu reclama fãcutã; în Vest sau America, se fac cele mai bune lucruri proaste. Bune pentru noi. 

Înþelege fiecare ce vrea. Sau ce poate. Sau ce îi convine. Într-o maree de traduceri, cauþi literatura cu lumânarea. Orice se publicã este numit, convenþional, literaturã. E trendy sã fii scriitor. În mãsura în care fiecare considerã cã e la modã ceea ce face el, toatã lumea e la modã. În acest moment, de exemplu, s-a hotãrât cã fantasy-ul e la modã ºi trebuie tratat separat de mainstream. Poþi sã contrazici pe cineva? Prin ceea ce publici, e mai uºor sã literaturizezi, pânã la diluare, decât sã faci ceva distinct literar; trebuie prea mult talent. Prost sau deloc plãtit, dintr-o pasiune consideratã de prost gust, care calcã în picioare regulile convenþionale, mai apare câte unul, mai cu moþ, dar e imediat tuns la zero, sã arate ºi el ca un puºcãriaº al literaturii. Fiecare se loveºte de cel de alãturi; nici un scriitor român nu poate trãi de rãul altuia. Gâlceava de dupã moarte cu lumea literarã, a unor autori decedați, e tot mai prezentã. Nu e adevãrat cã nu avem o grãmadã de scriitori, dar, în loc sã-ºi vadã fiecare de opera proprie, stau adunaþi sã nu se piardã. Dacã comiþi o prozã-douã ºi respecþi regulile unei asociaþii, uniuni sau ligi, poþi fi bãgat în seamã, într-un dicþionar sau în altul, ºi poþi emite pãreri. Avem un foarte mare numãr de critici pe metrul pãtrat. Se scriu cronici, se dau sfaturi; toatã lumea ºtie câte ceva.

Toþi fac reguli ºi se supãrã dacã nu le respecþi. Redactorii se adreseazã unei categorii de disperaþi, care, în speranþa gloriei ºi banilor, sunt în stare sã se conformeze oricãror reguli, cãlcând în picioare orice alte reguli. Bãtrâni care au ratat ºansa, tineri care nu ºtiu de unde sã apuce frânghia succesului, adunaþi în paginile vreunei reviste, nu reuºesc nici împreunã sã producã masa criticã menitã sã confere saltul calitativ dorit. Spre Premiul Nobel pentru literaturã, de exemplu. Politica editorialã nu este altceva decât oglinda oricãrei guvernãri româneºti. Prin faptul cã li se taie ºi ceea ce nu li s-a dat, scriitorii sunt niºte medici ai imaginaþiei. Când nu e plãtit, oricine se poate imagina scriitor. Cãnd nu e plãtit, oricine se poate imagina medic. Literatura românã e o boalã mai mult sau mai puþin cronicã, tratatã cu paliative.

De la ºeful de scarã, care hotãrãºte cât de tare trebuie sã-þi latre câinele, pânã la ultimul parlamentar, care hotãrãºte cã ar fi bine sã te îmbolnãveºti din 15 în 15 minute, la preþ de 5 lei, toþi redactorii fac reguli. ªi îi sfãtuiesc pãrinteºte pe scriitori sã facã „ciocul mic!”; adicã „sã accepte” regulile arbitrare impuse de o anumitã parte a literaturii româneºti „ºi sã tacã”.

Dacã tot nu are nimic de câºtigat, scriitorul român ar face bine sã execute o „micã mare diferenþã”, sã se „indigneze în particular”, pentru cã „n-are nici un interes sã se revolte public”. De ce?! Deoarece e „contraproductiv”, deoarece „îºi va înstrãina cu siguranþã niºte potenþiali cititori”, ne spune „fiul surfistului”, luat de val. „Dacã vreþi sã vã fie bine, ascultaþi-mã pe mine!”, pare sã fie regula de aur a politicii editoriale dâmboviþene. Experienþa vieþii lor i-a învãþat pe aceia care fac reguli cã „orice afirmaþie cu caracter general riscã sã-i nemulþumeascã tocmai pe cei ce reprezintã excepþiile de la generalitate”. Adânc, împãciuitorism adânc înfipt în sol, unde se ridicã particularul la general ºi generalul la particular, pentru a pleda pentru iubire între scriitor ºi cititor, iubire care trebuie sã se desfãºoare dupã reguli stricte, emise de ei, criticii momentului, conform programului de 8 ore, câºtigat cu greu de înaintaºii comuniºti de centru dreapta. 

Scriitorul e un tip orgolios, dar orgolios poate fi ºi redactorul, ºi criticul, ºi cititorul, ºi gunoierul, ºi cerºetorul din colþ. Într-o zi, un cerºetor, dupã ce ºi-a terminat „programul de lucru”, ºi-a numãrat banii, ºi-a pus teancul de bancnote într-un buzunar, iar pãlãria plinã cu mãrunþiº, a vãrsat-o într-un coº de gunoi. Cu mãrunþiºul strâns de acesta într-o lunã, se poate scoate o carte, dar, orgolios, cerºetorul, va prefera sã-i arunce la gunoi. El nu citeºte; el „munceºte”. Orgoliul poate fi menþinut la un procent rezonabil doar prin educaþie, fiind, astfel, benefic, generator de concurenþã loialã. Când dã pe afarã, orgoliul devine violent. Între a fi convins de propria valoare ºi a-i convinge ºi pe alþii de acest lucru e un întreg ev mediu întâmplãtor. Unii reuºesc sã strãbatã acest deºert în timpul vieþii, alþii dupã moarte. Sau nu. Istoria literaturii îºi alege exponenþii dupã criterii considerate de-a dreptul absurde, indiferent ce fel de reguli urmãm, indiferent de ce reguli vrem sã impunem altora. Unii vor sã asculte sfaturile editorilor, alþii nu. Cui, ce-i pasã? Trãim o epocã a falselor criterii, care genereazã false valori. Nu s-a constatat nici o legãturã între respectarea sau nu a regulilor ºi succes. Prins între editor ºi scriitor, cititorul poate sau nu cumpãra o carte. Aici, intervin alte reguli, cele ale pieþei, care sunt greu de controlat. Nimeni nu cumpãrã o carte pentru a-l ajuta financiar pe scriitor sau editor.

Fiecare cu regulile lui, fiecare cu adevãrul lui. Într-o paranoia aproape generalizatã, fiecare are impresia cã nu existã decât un singur adevãr: al lui. Toatã lumea are dreptate ºi, mai rãu, cautã sã o impunã tuturor. Prin sistemul deficitar de învãþãmânt post revoluþionar, am ratat o generaþie de editori, critici, redactori ºi cititori. S-a format o pãturã arbitrarã de editori, critici ºi cititori caracterizaþi prin încãpãþânare. Internetul dã o idee despre literaturã, dar nu dã nici o idee despre faptul cã aceasta doar se repetã, la un nivel superior cãrþii pe suport de hârtie. Cei de azi nu au habar cã au redescoperit apa caldã, dar în alt fel de vase comunicante. Oricît ar fi de absurde, regulile sunt respectate doar dacã aduc un beneficiu. În contextul actual, chiar dacã ar fi genial elaborate, regulile sunt inutile. Scriitorul nu scrie pentru bani; dacã face asta, e un simplu administrator al scrisului sãu. Nu scrie nici pentru redactorul de carte, care poate fi tot timpul altul. Între autor ºi critic, cel mai deºtept cedeazã: scaunul.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey