•  Mihai Ghiþulescu
•  Victor Martin


sus

Mihai Ghiþulescu

 

Frãþia jagardelelor
sau
„Ori suntem golani, ori nu mai suntem?”

 

Acum câþiva ani, când a ieºit vorba asta cu „Ori suntem golani...”, toatã lumea a râs ca de o nerozie. Mie mi s-a pãrut de la început o chestie de bun simþ, chiar dacã cel care a dat-o nu prea pãrea sã aibã treabã cu bunul simþ. M-am gândit la copiii ãia care sãreau la bãtaie, iar când vedeau cã e rost sã ºi-o ia, strigau la tata. M-am gândit la interlopii de mâna a doua care se bagã la câte un gheºeft, iar dacã vãd cã e sã se lase cu brãþãri, încearcã sã se dea bine cu garda. Dar, mai ales, m-am gândit la cum merge treaba cu politica în România.

Aici e þara în care, în ultimii zece ani, toatã lumea a guvernat cu toatã lumea ºi toatã lumea a înjurat pe toatã lumea. Sã n-o aud pe-aia cã politica e tãrâmul compromisului. Nu þine! Sau þine, dar atunci sã renunþãm la orice ifos moral.

Cum ºed lucrurile? Pe aici toatã lumea e cu morala în gurã. Toatã lumea e gata oricând sã spunã cã „aºa ceva nu se poate/nu se face”. Bineînþeles, când e vorba de alþii, ca sã nu zic de ceilalþi. Toþi românii spun cã românii sunt vai de steaua lor. Toþi politicienii ºi nepoliticienii înjurã „clasa politicã”, ca ºi când asta e. Am auzit cã asta s-ar chema „disonanþã socialã”. Eu zic cã se cheamã jagardelism. ªtim fiecare ce se cuvine ºi ce nu ºi sãrim la gâtul aproapelui. Pentru propria persoanã, gãsim mai mereu câte un motiv sã se cuvinã orice sau chiar dacã nu gãsim, atenuãm pânã spre dispariþie imoralitatea, prin raportare la context. E imoral ce fac eu, dar ce mai conteazã cã e imoral când toatã lumea face la fel? ªi, când interesul o cere, nu ezitãm sã legãm o frãþie cu alte jagardele. Vorba ceea, „fã-te frate cu dracu’ pânã ce treci puntea!”. Cât treci, e frate; dupã aceea, e din nou drac, pânã la urmãtoarea punte. Mi-ar plãcea sã mã exclud…

Situaþia asta e mai vizibilã în politicã. N-are rost sã rezum aici sarabanda de oameni ºi partide din ultimul deceniu. O ºtie toatã lumea, chiar dacã mulþi preferã sã nu se gândeascã decât la momentul actual. Este însã enervantã tendinþa asta de a crede cã politichia e o chestie ruptã de viaþa de zi cu zi, cã politicienii sunt altfel decât oamenii de pe stradã. Cã sunt un corp strãin, cum ar veni. Nu, dom’le, eu zic cã sunt dintre noi ºi ca noi. Jagardele! Prin natura „misiei” ei dau, poate, frâu mai liber jagardelitãþii ºi lumina sub care stau le dã o sclipire aparte. În fond, tot ca noi sunt. Cine se aseamãnã se adunã ºi se alege!

Nu prea suport eu trimiterile la coana Mioriþa, dar, de la o vreme mã gândesc cã balada nu spune toatã povestea. Dacã moldoveanu’ n-a murit – ºi eu cred cã doar s-a alintat cu gândul morþii; dacã îi simþea iminenþa, se speria – pe piciorul de plai trebuie sã fi fost mai multe combinaþii, mai precis combinaþii de trei luate câte doi ºi repetate cât se poate.

Ce-mi doresc eu mie, dulce Românie, este o curã de intransigenþã moralã. Vreau sã aud cã „aiasta nu se poate”! ªi sã nu se poatã.

Comentarii cititori
sus

Victor Martin

 

„Creative writing” românesc

 

Mulþi oameni nu au idei, dar un mare numãr dintre aceºtia au mãcar meritul de a da idei altora. Una dintre aceste idei este exportul românesc al unui anumit fel de a face literaturã, export transformat, azi, în import masiv, cu alte costuri, aproape insurmontabile.

Prin anii ’50 ai secolului trecut, comuniºtii au înfiinþat o ºcoalã de literaturã, care a fãcut mii de pui, sub denumirea de „ºcoli populare de artã”. Adaptate la o piaþã micã ºi vioaie, cum era România, acestea au avut mãcar meritul de a nu crea o gândire cantitativã; au apãrut scriitori ai momentului, foarte buni pentru acea perioadã, cum sunt astãzi scriitorii de fantastic anglo-saxon, buni pentru perioada pe care o traverseazã.

Scriitorii comuniºti români de la mijlocul secolului trecut aveau în comun cu scriitorii occidentali de azi faptul cã erau produsul societãþii ºi, în acelaºi timp, slujeau societatea care îi fabrica. ªi comuniºtii de atunci erau la un început, ºi anglo-saxonii de azi sunt la un început; era nevoie de primii, cum azi e nevoie de ultimii.

Deºi erau vremuri tulburi, societatea comunistã românã embrionarã era stabilizatã sub umbrela sovieticã ocrotitoare. Deºi e crizã ºi instabilitate economicã, societatea capitalistã din Vest e stabilã financiar, chiar dacã atacatã de germeni comunizanþi.

În condiþii optime, „creative writing”-urile vesticilor sunt o necesitate. Ele înlocuiesc literatura de mai înainte, care dãdea semne de boalã în urma dispariþiei concurenþei acerbe est-vest.

Scriitorii educaþi la „ºcolile populare de artã” anglo-saxonã au o piaþã imensã. Premiile pe care le primesc sunt o reclamã obiºnuitã, cu douã sensuri: sã-i încurajeze pe scriitorii fabricaþi sã producã ºi, pe partea cealaltã, sã îndrepte cititorul spre cel premiat, indiferent de calitate. Nici mãcar nu s-au mai chinuit sã gãseascã noi formule literare; de lene, au luat-o direct pe arãtura fantasticului. 

Potenþialul învãþãtor de „workshop” românesc ºtie cã premiul literar se poate obþine ºi scriind puþin, dar având o viaþã publicã bogatã. Învãþãceii ºtiu cã e bine sã scrii mult, obligând juriul sã-þi remarce prezenþa activã. În ambele cazuri, scriitorul devine personaj de basm social.

Azi, piaþa cãrþilor din S.U.A. ºi Europa de Vest e cantitativã. Necazul e cã românii s-au repezit sã traducã tot ce le cade în mânã, pe simplul criteriu al premiilor obþinute, cu obedienþa lor cunoscutã faþã de tot ce e strãin. Imensa piaþã vesticã este bãgatã forþat în minuscula piaþã româneascã.

Pe model de împrumut, un numãr de scriitori români, grup de prieteni ai literaturii sau ce-or fi, uitând în ce þarã trãim, vrea sã facã „creative writing” cu un tineret debusolat financiar, care se uitã la suta de lei ca la Dumnezeu.

În S.U.A, cultura e o afacere, ca ºi patiseria; are consumatori cu bani, dispuºi sã încerce orice e nou. Dacã unul imagineazã o prãjiturã nouã, tip „Clarion Writers Workshop”, o încearcã pe un public restrâns, la el acasã, apoi iese cu ea pe piaþã.

La noi, e foarte greu sã porneºti o afacere, deschiderea spre noutate fiind aproape nulã. Dacã i se dau la televizor, de-a gata, ºtirile fierbinþi, can-can-urile, schimbãrile politice esenþiale, pericolele care îl pasc zilnic, micile schimbãri legislative, micile sau marile mârlãnii, crimele, micile furturi sau marile fraude financiare, dobânzile la bãnci ºi toate celelalte, dacã i se citeºte presa de un redactor TV, cã de-aia e pus acolo, în faþa camerei de luat vederi, dacã gãseºte pe Internet toate ziarele ºi majoritatea cãrþilor de bazã ale omenirii, românul se gândeºte cã nu are rost sã munceascã de mai multe ori: sã procure cãrþi, sã dea bani pe ele, sã le citeascã ºi, eventual sã ºi înveþe ceva din ele. De scris cãrþi, nici atât. Nu-i ajunge cã plãteºte televiziunea publicã de douã ori, o datã ca abonament ºi o datã cu factura la electricitate? Nu-i ajunge cã plãteºte Internet-ul?

Dacã nu se simt prea bine ca scriitori, copiatorii fenomenului anglo-saxon vor sã fie, cu orice preþ, în centrul atenþiei, iar aceastã atenþie sã fie cât mai generalã. Într-o lume care nu mai e în stare sã fie atentã la ceva., vor ºi ei sã facã „training”-uri.         

Greu de reuºit. Pentru ca un fenomen sã fie bine cunoscut, trebuie sã aibã continuitate. Se ºtie cã românul, dupã ce þine un curs, un colocviu, un training, ceva, îºi ia scaunul acasã; nu lasã ºi pe altul sã se aºeze pe el. Cum umblau pe timpuri elevii cu stiloul legat de gât, vom putea vedea profesorii români de „creative writing” umbând cu scaunul legat  de gât.

Parvenitismul e foarte rãspândit la noi. De ce nu s-ar instala ºi în literaturã? Acesta e cel mai mare rãu al literaturii româneºti, faptul cã învãþãtorul nu vrea sã-ºi pãrãseascã reduta ºi, în acelaºi timp, nu vrea ca învãþãcelul sã avanseze pânã la scaunul lui. Acesta e un rãu chiar mai mare decât eterna problemã: cine îi învaþã sã scrie pe învãþãtori?

Am exemplul a doi activiºti culturali care au înfiinþat o catedrã de literaturã cooperatistã la o Universitate, legãtura lor cu scrisul fiind doar imaginarã. Când au vãzut cã nu merge, cum era de anticipat, au plecat cu catedrã, cu tot, lãsând locul vidat moral.

Greu vei putea vedea autori, public, editori îmbrãþiºându-se. O viaþã trãitã exploziv, trivial, o viaþã de scriitor, te îndepãrteazã de o operã cuminte. ªi o viaþã liniºtitã face la fel, te îndepãrteazã de o operã explozivã, trivialã. Încerci sã trãieºti oricum, sã scrii oricum. Nu merge în nici un fel. Talentul nu ajunge, exhibiþionismul nu merge. Cu cât te ostracizezi mai mult, cu atât iese mai prost. Realitatea e greu acceptabilã. Faptul cã unii autori spun cã nu vor sã fie cunoscuþi, ci doar citiþi, dar nu de oricine, ci de o elitã formatã de ei, e purã ipocrizie. Între a nu fi încã, a nu fi ºi a nu mai fi, nu încape nimicul. Orice junghi are tusea sa ºi invers. Atitudinea obsesiv discretã, ca ºi atitudinea obsesiv ofensivã, sunt generatoare de invizibilitate; prea aproape e similar cu prea departe.

Vezi cã nu te poþi face cunoscut nici prin discursuri sforãitoare pe la expoziþii de carte, nici printr-o foarte bunã rãspândire a tot ce ai scris, înfiinþezi un atelier de creaþie pe Internet, publici cãrþile câtorva creatori, conduci o revistã virtualã, bagi site-uri, comentezi pe blog-uri ºi vezi cã tot nu merge. E ceva putred ºi invizibil, îþi spui.

Stai ºi te întrebi ce te poate face celebru, ce ºmecherie sã mai adopþi.

ªi?! Atunci ce faci? Te aºezi pe scaun pânã îþi plesneºte ideea cã nu sunt proºti anglofilii cu „creative writing”-ul lor ºi, chiar dacã nu merge, tu eºti cel care îi învaþã pe alþii. Le place sau nu le place unora sau altora, nume bun tot ai; chiar dacã numai de activist cultural. Poþi ocupa un post de redactor la vreo editurã sau revistã, poþi avea rubricã, poþi ajunge pe la radio sau vreo televiziune etc.

Setea de public s-a transformat în foame de public ºi sunt scriitori în stare sã-l ingurgiteze, indiferent de condiþia acestuia. De ce n-ar exista? Pe model vestic, produc cât pot de mult, pe calapodul „întrecerii socialiste”, saturând o piaþã ºi aºa saturatã de traduceri. Lucrul ãsta creºte preþurile de producþie, cât ºi preþurile de vânzare; cererea nu motiveazã oferta.

Scrierile creatoare, compoziþiile literare, compunerile sau oricum le-am spune, recunoaºte ºi cultivatorul ideii, pot fi produse numai de cei ce se nasc scriitori. Devin performanþi scriind ºi învãþînd cum se scrie, dar avem structuri specializate în acest sens. Un tânãr cu talent poate sã facã o facultate filologicã ºi sã se apuce de scris. Devine scriitor, spre deosebire de confraþi, care rãmân filologi. Afirmarea unor cursuri de literaturã tip „creative writing” neagã structurile de învãþãmânt instituþionalizat. Pot fi ilegale, dacã n-ar fi, în primul rând superflue ºi neavenite.

„Creative writing”-urile anglo-saxonilor au la bazã o societate capitalistã stabilã, urmare a unei democraþii aºezate, veche de câteva sute de ani, care oferã condiþii optime de desfãºurare. Vesticii au timp sã scrie, au timp sã citeascã ºi sunt motivaþi în sensul ãsta; învaþã atât din scris, cât ºi din ceea ce citesc. Nu îi preocupã, ca pe român, ziua de mâine. Din cauza asta, pot face scriitori de tip cooperatist din orice, în afara sistemului instituþional.

Ideea nu e ca scriitorii români sã scrie ca americanii, ci sã fie promovaþi ca aceºtia. Au unde sã înveþe; numai sã vrea. Nu le trebuie neapãrat „workshop”-uri.

Interesant nu e sã copiezi „Ford”-ul american, ci sã-l poþi face sã meargã cu români.   

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey