•  Dan Jammers


sus

Dan Jammers

 

Jurnal de bord
I

 

egipt3Sunt de patru sãptãmâni în Egipt ºi astãzi mã mut în al patrulea hotel, în alt oraº. Pânã acum am stat în hotelul Le Passage, chiar lângã aeroport (super hotel), Intercontinental, undeva în Nasr City (de mare clasã), ºi-apoi Novotel din 6 Octombrie City (hmm, popular dar, totuºi, 150 de dolari camera... Nu cã m-ar afecta – nu eu plãtesc – însã aºezat în scara mea de valori privind hotelurile, preþul e tras de pãr.)

Stau pe trotuar aºezat lângã valizele mele albastre, în curtea hotelului Novotel din 6 Octombrie. E un sens giratoriu ºi e fix o sãptãmânã de când sunt aici. Mã uit de 40 de minute cum fiecare maºinã care intrã e controlatã de bombe, la poartã, cu o oglindã pe dedesubt, ºi îmi dau seama cã dacã aº vrea sã devin kamikaze nu aº pune bomba sub maºinã.

6 Octombrie este un oraº satelit aproape lipit de Cairo, nou, mare ºi prãfos. 6 Octombrie e începutul rãzboiului de Yom Kippur, în urma cãruia Egiptul a recuperat peninsula Sinai de la Israel.  E construit în deºert, ca ºi Cairo. Piramidele nu sunt departe. E vineri dimineaþa, 31 ianuarie 2014. Plec de la Octombrie spre Port Said unde va trebui sã stau încã 5 zile, dupã care mã voi întoarce acasã, dupã fix 4 sãptãmâni ºi jumãtate. ªoferul trebuia sã vinã la 9, e 9 ºi jumãtate ºi mã decid sã-mi sun colegul egiptean, sã vadã ce ºi cum. Rãspunsul e cã ºoferul respectiv e într-un blocaj cauzat de un accident. Nu mã mirã, pânã acum ce am vãzut aici se calificã cu brio în topul celor mai nebuneºti ºi idioate moduri de a-þi conduce maºina. ªi toatã lumea intrã la comportamentul aberant. Culmea e cã atunci când îi intrebi de ce, dau vina pe femeile de la volan ( probabil undeva în jur de 1% din participanþii la trafic sã fie femei).

Sunt destul de încântat cã merg la Port Said, Canalul de Suez. Am o amintire vagã din Toate panzele sus cum cã goeleta o luase la un moment dat pe acolo. Mi-am pregãtit aparatul de fotografiat, obiectivul de 50-200, cardul de memorie ºters, bateria full. Trãiascã era digitalã ! Vinerea e zi liberã în Egipt, deci ar trebui ca sã nu fie deasã circulaþia. Un copac mai ciudat lângã parcare – sã-i fac pozã, sã nu-i fac pozã? Nu-i fac pozã.

ªoferul mustãcios, îndesat, fumãtor, vorbitor exclusiv de arabã. Se scuzã gimnastic pentru întârziere ºi-mi descrie în aer maºinile cum stãteau ele unele în spatele celorlalte iar altele în faþa celor din spate.

egipt1Dã-i bãtaie tataie, cã mi-e sete de poze, poate iese ceva- ceva ºi de feisbuk iar lucru mai plauzibil nu am de fãcut 300 de km or so. Maºina iese din October City, încep sã fac poze îndoielnice cu piramidele pe care le zãresc în dreapta. Paraziþii din poze, gen portbagajuri de maºini ºi legãturi de banane, fac sã nu mã dedic prea mult piramidelor. ªoferul încearcã stângaci sã încetineascã maºina când observã cã ochesc ceva cu obiectivul, îi fac semne sã-i dea bice pentru cã ºtiu cã pozele bune ies din întâmplare iar nu pregãtite. Un incendiu pe stânga, interesant, un cal mort pe ºuºea, un convoi militar oprit sub un pod.

Ieºim din Cairo, deºert, din când în când oraºe tangenþiale, mai o statuie, o moschee, un Peugeot de prin anii '50 – '60, imortalizãm nene, cã nu e cu peliculã. Þin minte un bãrbos îmbrãcat musulmãneºte ºi o pozã reuºitã cum se uita el nicãieri, cu deºertul în fundal. Bunã pozã. Am prins aºa un nene în Etiopia, subiecþii umani sunt preferaþii mei.

Autostrada are între 3 ºi 5 benzi, nu prea e nimeni. 120 la orã. Piramide în miniaturã la baza pasarelelor pe sub care trecem, efect vizual simpatic de la distanþã. Dupã vreo trei ore de mers  deºertul se înverzeºte, apar tot felul de plantaþii, galbenul de pe jos devine un pic maroniu ºi vegetaþia îºi face apariþia. Un baraj al armatei, încetinim, dupã care facem stânga ºi începe sã se simtã prezenþa canalului de Suez. Tancuri pe partea dreaptã, din kilometru în kilometru, câteodatã containere de vapor transformate în cazemate. Soldaþi la post, þintuiþi sau plimbându-se în jurul mitralierei. Au început sã curgã pozele. Un soldat în picioare sus pe tanc, cu o pãturã pe spate, se întinde ºi îºi aºeazã bine pãtura. Iar pozã bunã, se vede clar gestul blazat, nemilitar, al soldatului care e în picioare pe tancul galben. Apar ºi vapoarele, tot pe dreapta. Cum distanþa între ºosea ºi  canal nu e mai mare de un kilometru, câteodatã, e ciudat sã vezi cum depãºesti imense stive de containere sub care e câte un vapor. Poze, filmez. O camionetã pe spatele cãreia troneazã unegipt2 imens afiº cu generalul Sissi. Pozã. Oula ! Tancuri în depãrtare, pe dreapta, îngropate în dunele de nisip. Zoom 200 ºi poze: excelent. ªoferul nu zice nimic, mai vorbeºte la telefon din când în când ºi fumeazã ca un pompier (aºa zic francezii). Mã priveºte uºor amuzat, nu ºtiu dacã agasat, cu pozele, dar nu zice nimic. Ok, pun aparatul în husã ºi îl aºez jos, la picioare, m-am cam sãturat, am destule amintiri. Mai sunt maxim 20 de kilometri pânã la Port Said ºi vreau sã ies din sclavagismul indus de aparatul de fotografiat. 

Control de poliþie, trecem fãrã sã ne oprim.

Control de poliþie, ne oprim. Vreo trei tipi încep sã dea turul maºinii, unul din ei se opreºte la fereastra mea ºi vede husa aparatului foto la picioare: deschide uºa ºi cu un ton agresiv cere aparatul. Îi dau aparatul, îl smulge ºi se îndepãrteazã de maºinã. Mã dau jos ºi o iau spre el, în spatele maºinii, spre grupul de poliþie care face filtrul rutier. Dupã un minut, douã, de tatonãri în care îºi dã seama cã nu ºtie sã facã ce vrea sã facã, se întoarce spre mine ºi îmi cere sã-i arãt pozele pe care le-am fãcut. Încep sã mã simt bizar pentru cã ºtiu cã am fãcut rafale la tancuri. Când se conduce cu 100 la orã, singura modalitate de a avea o pozã clarã e sã faci cinci. Mai târziu, reflectând, mi-am dat seama cã în loc sã apãs pe butonul de defilare la stânga, care arãta de la ultimele poze cãtre primele, aº fi putut apãsa la dreapta ºi pozele ar fi început sã se deruleze inocent începand cu cele fãcute în October City. Poliþistul ar fi avut timp sã se plictiseascã înainte ca dupã cele aproximativ 200 ºi ceva de poze 'normale' sã înceapã sã aparã militari. Din pãcate pentru mine, nu am avut reflexul respectiv. Imediat încep sã se deruleze pozele cu militari ºi tancuri. Imediat nenea respectiv pune telefonul la ureche ºi începe sã vorbeascã. ªoferul încearcã sã intervinã în arabã, însã fãrã efect. ªoferul sunã clientul la care mergeam. Sunt întrebat unde mã duc, de ce, naþionalitatea, de ce am fãcut pozele. Aparatul meu trece din mânã în mânã, discuþii din ce în ce mai aprinse.

Cel pe care îl bãnuiesc a fi un fel de ºef continuã sã vorbeascã la telefon. A trecut deja o orã, e 3 dupã masã. Începe sã-mi fie foame, nu am mâncat nimic dimineaþa. Încep de asemenea sã cred cã nu întârzierea mesei e problema mea principalã în momentul ãla. Începe sã-mi fie fricã de fapt – realizez cum se vãd pozele mele în contextul unui militar egiptean, al situaþiei în care e Egiptul etc. Hmm. Nici mãcar nu mi-a trecut prin cap când fãceam pozele. Ceva, ceva ºtiam eu cã nu e 100% cuºer, de aia nici nu fãceam de aproape, întotdeauna utilizând zoomul ºi în apropierea soldaþilor aparatul lãsat jos pe genunchi. Cui i-ar fi trecut prin cap cã o sã controleze maºina? Sunt de o lunã în Egipt, nu e primul baraj prin care trec, ba cu o orã înainte de a ajunge aici, intrând într-o staþie de benzinã, a trebuit sã deschid pânã ºi valizele scoase din portbagaj, sã vadã soldaþii ce transport etc. Nicio atenþie aparatului de fotografiat expus pe banca din spate. Sã fie oboseala sau doar ignoranþa combinatã cu un fel de sentiment de impunitate, pe care probabil l-am dezvoltat tot cãlãtorind neîntrerupt în toate þãrile astea maronii.

Un jeep cu militari se opreºte în faþa postului de control. Sunt dus într-un fel de birou minuscul, lângã ºosea. Pozele mele sunt arãtate la ºefi din ce în ce mai mari, cu ochelari de soare ºi aer important. Reprezentantul de la compania pentru care lucrez a ajuns ºi el, însã nu reuºeºte sã facã mare lucru. Mã asigurã cã totul va fi bine, ºi atât. Sunt deja peste 15 oameni îmbrãcaþi în uniformã, care au venit special pentru cazul meu, ºi din ei jumãtate vorbesc la telefon neîntrerupt. Aparatul foto trece din mânã în mânã, surprind mimici nervoase ºi tonuri ridicate. Au trecut deja aproape trei ore de când sunt aici.

Douã maºini se opresc în faþa gheretei unde sunt. Un jeep american cu banchete paralele în spate, acoperite cu pânzã, în care sunt soldaþi cu mãºti negre pe faþã, cu arme automate la gât. O alta, o Lada Niva de teren, din care coboarã un singur nene civil, purtând ochelari de soare. Încerc sã dau telefon la firmã, sunt vãzut, mi se ia telefonul ºi sunt dojenit în arabã (presupun cã nu erau complimente). Nenea venit de la client, sã mã apere, stã ºi se uitã, evident îngândurat. Nu mai îndrãznesc sã pun întrebãri, rãspunsurile vin singure spre mine. ªase militari mascaþi se apropie, doi mã iau de o parte ºi de alta ºi mã dirijeazã spre jeepul din care au coborît. Chiar înainte sã urc, un alt nene, îmbrãcat civil, cu ochelari de soare, le zice ceva în arabã. Bãieþii îmi dau drumul ºi nenea respectiv îmi spune în englezã sã vin dupã el ºi se îndreaptã spre Lada Niva cu care venise. ªoferul aºtepta înãuntru, soldaþii mã urmãresc pânã la maºinã. Acelaºi nene în civil ia aparatul foto ºi telefonul meu, dã pe spate scaunul însoþitorului, rabateazã scaunul pasagerului ºi mã invitã sã urc în spate, ceea ce ºi fac.

Treaba s-a împuþit exact cum începusem sã mã aºtept dupã dinamica mimicilor, a dialogurilor crescendo în arabã ºi a grupului de oameni format în faþa postului – gen 30 de militari îmbrãcaþi diferit ºi neni în civil cu aer important, majoritatea vorbind la telefon. Uniforme diferite.

Simt cã sunt pe cale sã ating nirvana rahatului: moment prost, loc prost, public nervos ºi hobby neinspirat. S-ar putea sã fie unul din acele momente în care mi se transmite pe o frecvenþã rarisimã cã lucrurile nu sunt ce par a fi ºi cã invincibilitatea de a mã fi pãstrat intact în periplurile mele  prin atâtea þãri bizare, în doi ani jumate, e pe cale sã-ºi dea obºtescul sfârºit.

Ciudat, mi-e din ce în ce mai greu sã scriu despre toate astea, dar dacã am început presupun cã trebuie sã exorcizez constipaþia de moment ºi sã-mi pãstrez aventurile la loc sigur, negru pe alb. Iar nu gri pe maro cum simt cã ar fi stocate în memorie. Acum, când scriu, sunt în Polonia, când am început eram în Franþa. Mai schimb douã, trei þãri ºi uit tot. 

Lada Niva pleacã în aceeaºi direcþie în care trebuia sã merg iniþial, spre Port Said. ªoferul se uita în oglindã la mine mai mult decât la trafic. Faþa mai degrabã primitivã, îmbrãcat civil, îmi aminteºte de un prieten din copilãrie, Tomiþã. Nu seamãnã fizic prea tare, însã cumva l-am aºezat pe acelaºi sertar de ambiguitate familialã ºi comportament. Nu mã lasã din ochi. Interpretez paranoic sau vede albi rar sau curiozitatea acutã constã în faptul cã sunt un alb în rahat. Înclin spre ultima variantã.

Tipul din dreapta îmi þine telefonul ºi aparatul foto în mâini ºi nu zice nimic. Vorbea engleza foarte de bazã aºa cã nu îndrãznesc sã spun nimic, deºi îmi arde. Nu-mi mai e foame. Dupã 10 minute sau cam aºa ceva, intrãm în oraº – Port Said presupun. Diverse strãduþe înguste. Lada trage din greu, ce maºinã inconfortabilã, sunt în diagonalã în spate ºi trebuie sã mã þin sã nu mã lovesc la viraje. Motorul pe benzinã urlã pentru un amãrît de nici optzeci la orã. Baraj de poliþie, trecem, sârmã ghimpatã, viraj la dreapta într-o curte pãzitã de câþiva soldaþi în spatele unor saci de nisip. ªi câini, e prima oarã când vãd câini lupi aici. Casã burghezã, cu douã-trei etaje, în dreapta aleii, mare, nu aratã a instituþie oficialã. Habar nu am unde sunt, însa e mai bine decât în presupunerile mele de pe drum. Oprim în faþa scãrilor. Nenea din dreapta se dã jos, rabateazã scaunul pe care a stat ºi îmi face semn sã ies. Un tinerel în blugi ºi cu un kalaºnikov la gât vorbeºte câteva secunde cu el ºi îmi face semn sã-l urmez. Însã nu pleacã înainte, aºteaptã ca eu sã trec înainte ºi mã urmeazã.

Intrat înãuntru, un fel de salã din care pleacã o scarã impozantã spre stânga ºi mai multe uºi. Îmi spune ceva în arabã ºi îmi indicã sã intru pe a doua uºã la dreapta. O camerã mare, boiereascã,  foarte înaltã, aproape goalã – un birou cu un scaun ºi alte câteva scaune lângã perete în partea opusã biroului. Îmi face semn sã mã aºez acolo, ceea ce ºi fac. El îºi trage un scaun ºi se aºeazã în partea opusã, lângã uºã.

Începe aºteptarea. El nu zice nimic, eu nu zic nimic. Trece probabil o orã în ambianþa asta de petrecere. Nu mi-e nimic. Nu am fost niciodatã în stres de genul ãsta asortat cu fricã, în care nu ai habar de ce þi se întâmplã ºi mai ales de ce þi se va întâmpla. Dar cumva ºtii cã nu va fi bine. Încã am gentuþa de piele agãþatã la gât, în care am  toate actele ºi þigara electronicã. Am încetat sã fumez pe 1 octombrie datoritã ei, e ceva. Nenea de la uºã îºi aprinde o þigarã ºi îmi oferã una. Mi-o aprinde, o fumez super repede. S-a dus sufletului prohibiþia auto-impusã. Mã uit la pachetul din care mi-a dat-o, Cleopatra. Hmm. Sunt în Egipt ºi în curând o sã aflu cã sunt mai mult decât cred.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey