•  Ion Buzera
•  Radu Marini
•  Mircea Nãstasie
•  Andreea Maria Negru
•  Pierre Rãdulescu Banu
•  ªtefan Grosu ºi Adriana Macsut


sus

Ion Buzera

 

Fragmente noi

 

 

Stilul critic este cea mai adâncã gândire.

În afara noþiunii sacre de dignitas nu existã niciun fel de criticã literarã.

*

În postmodernism modificãrile sunt mai subtile decât îºi pot da seama postmodernii înºiºi.

Pentru ca un critic literar sã se afle într-o bunã dispoziþie creatoare, e recomandabil sã fie „suspendat” între inocenþa participativã ºi suprasaturaþia intelectualã.

*

Scriitorul genial ºtie cã e o particicã a unui cosmos inexistent. el însuºi.

*

A suferi cã nu eºti permanent în „hiperspaþiul” inconºtientului.

*

Wittgenstein. „Eu pot spera numai la influenþa cea mai indirectã” Modestie unitã cu luciditate metaistoricã. 

*

Am senzaþia clarã (nu mai vorbesc de nenumãrate probe!) cã unii critici, prin simplul fapt cã scriu despre aceia, îi pângãresc pe bieþii, nevinovaþii autori.

Nu are rost sã ne împleticim în limbaj, în vreun limbaj.

Trebuie sã ai încredere în limitele tale.

Eu nu judec oameni, ci numai ºi numai texte.

Cea mai dificilã problemã hermeneuticã este cea a plictiselii.

Prostia este hermafroditã.

Vãd aceste însemnãri ca pe niºte ferocitãþi foarte catifelate.

În orice hermeneuticã serioasã intervine o componentã a disperãrii.

Un minor se recunoaºte dupã respiraþia lui de peºte pe uscat. 

Nu ar fi cazul sã ai voie sã te exersezi fragmentar dacã nu ai parcurs câteva mii de pagini din Caietele lui Valéry.

O ciudatã bucurie citind „panseuri” slabe de-ale lui Valéry.

Dar o ºi mai bizarã satisfacþie citindu-i-le pe cele mai bune: iatã cã se poate.

Literatura începe cu critica literarã ºi se sfârºeºte (zilnic!) cu unii care scriu criticã literarã.

Literatura lui Borges nu exploreazã posibilul literar, ci îl creeazã.

Când „veleitãþile” (Paul Valéry) de putere infesteazã insul, acesta devine un mormoloc foarte activ în borcanul uitat pe noptierã. 

Unul dintre cele mai mari pericole în critica literarã este autosugestia.

În poezie, dimpotrivã: oricâtã ar fi, este mult prea puþinã.

A scrie cu emfazã banalitãþi critice e ca ºi cum Robinson Crusoe ar citi în faþa lui Vineri (în latinã) declaraþia de independenþã a insulei.

Comentarii cititori
sus

Radu Marini

 

La scara mea (III)

 

La noi pe scarã toatã lumea respectã. Omu’, vecinu’, animalu’. De la ãl mic, pânã la ãl mai mare. Sunt vecini buni. ªi animale rele. Sau invers. Sau...nu ºtiu. Admirabili, cumsecade, sus-puºi. Cocoþaþi fiecare pe unde au putut. Pe apartamente, pe etaje, pe familii, pe capul meu. Se ajutã între ei. Cei care au, ajutã pe cei care bineînþeles n-au!!! Cu mãrinimie, cu o cafea, cu o pâine, cu o înjurãturã. Fiindcã au: milã, bunavoinþã ºi înjurãturi la ei. Mereu puºi pe fapte bune, memorabile ºi bârfitoare. Darnici oameni, vecini cumsecade, specimene cu suflet! Ajutã pe cei ce n-au: asiguratã pâinea ºi cafeaua cea de toate zilele. Sau o minimã înjurãturã, care sã le aducã aminte de mamele lor, ori chiar de originile lor. Emoþionante gesturi. ªi uluitoare, jenante ºi necizelate trivialitãþi. La grãmadã. Pe etaje. Dupã vorbã, dupã port, dupã etajul de culturã...

Cu cizma stangã

Toþi ai mei din casã, mai corect spus din bloc, în bloc au dorit sã mã vadã mare. Ba Inginer, ba Doctor, ba Manager, ba Avocat. Ba-bauri cu care sã-þi caligrafiezi nu viaþa ci cãrþile de vizitã. Aferente titlurilor academice, ce vezi Doamne, aº putea sã mi le însuºesc. Musai!

Muicã-mea, adicã bunicã-mea, a fost singura care a vrut cu tot dinadinsul sã mã vadã profesoarã. Cu ochelari. Dar eu nu port ochelari!!! Ea poartã. Pe nas, ca toatã lumea a bunã. Aºa cum e credinþa ei. Despre oamenii care se împart în: rãi ºi în ochelariºti. Evident cei cu ochelari sunt întoteauna cei buni. Puþini ºi buni. ªi ea e bunã. Bineînþeles, cu mine, de la naºtere, cu opticienii ºi cu ochelarii ei. Care fac minuni ºi o fac sã vadã lumea mai bunã. Precum ºi lucrurile ºi legumele din bucãtãrie mai uºor de folosit ºi de ajutor la gãtit. Ochelarii ei speciali sunt decoraþi cu un ºnur negru, asortat la rama ochelarilor ei. Tot neagrã. Ca sã-i scoatã în evidenþã mândreþea de coamã de pãr des-des ºi argintat. Care o prinde bine. Parcã ºtrengãreºte, parcã tinereºte, parcã o iubesc. Nu parcã, ci de-adevãratelea o iubesc.

O admir ºi-o salut împreunã cu pãrul ei frumos. Tuns scurt ºi veºnic pieptãnat în rãspãr înainte de culcare. Dar ºi cu noaptea-n cap de la primele ore ale zilei. Când face ochi, gimnastica pãrului ºi un delicios mic dejun. De îþi lingi degetele când îl îngurgitezi. ªi pe care-l aºtept toatã noaptea. Visându-l mai ceva ca pe iubitul meu. E mare meseriaºã ºi mare bucãtãreasã. Dar ºi în alte treburi casnice, ca o venerabilã ºi de pupat gospodinã. În casã. Ea fiind fiinþa dragã din casã pe care o iubesc. Cã-mi e dragã ºi necesarã. Meritând sã fie de lãudat. De, e pedantã. Cu pãrul, cu gospodãria, cu ochelarii. Pe care îi mai poartã uneori ºi în poºetã. Ca sã nu-i spargã. Sã-i menajeze, sã-i aibã la îndemânã, sã-i punã pe nas. Când o avea nevoie de ei.

Mama mea n-a avut nevoie. Nici de ochelari, nici de tata ºi nici de mine. Încã. Dar nu-i timpul pierdut. O ºtim amândouã. N-a vrut sã mã vadã nicicum. Nici micã, nici mare. Ea a vrut sã-l vadã pe altu'. Bine. Dimineaþa, când se scoalã ºi face ochii mari. Sã-i fie alãturi pe post de sobiþã. Caldã. Restul e tãcere.

În privinþa viitorului meu, un cuvânt decisiv, greu, l-a avut un bãrbat adevãrat. Bãrbatul, adicã tati, a fost singurul din casã care ºi-a impus punctul de vedere. Bãrbãteºte. Ca orice bãrbat. Of course, la cârciumã. Peste drum de blocul nostru. Cã e mai aproape. Înscriindu-se în tendinþe. Adicã la botul calului. El e cel ce a arãtat lumii cã ºtie sã fie bãrbat. Nu mãmãligã. Aºa crede el. Chiar ºi într-un mediu neprielnic, negeneros, el ºi-a perorat voinþa. Sã arate lumii cã e bãrbat, nu jucãrie. Mulþi au crezut invers. De aceea, ca sã-i acopere pe detractorii sãi, el vorbeºte tare. Tare ºi uºor împleticit. Bineînþeles de la efectul gradelor de rudenie cu care s-a combinat. Periodic, aproape cotidian. Ba cu una micã, ba cu una mare. Dar cu grade multe. Pentru cã i-a plãcut, repetã. Ca papagalul. Nu anul ºi nici vreun curs. Doar comenzile, cu barmaniþa Mariana. O femeie uºoarã. De manipulat. La sticle ºi la halbe. Fãcând exces, vocalize ºi scandal de câte ori are chef. Dacã n-are, îºi face. Iar ea îl ajutã. La necaz, la bãut, la uºurat. De bani.

Cu aºa familie ai viitorul asigurat! Aºa cã, avându-i pe toþi alãturi de mine, am ajuns bine. Ba cu tramvaiul, ba cu autobuzul, ba pe jos, ba pe blat. Mai mult pe blat. Ca orice student. La Agronomie. Unde am învãþat. Vorba vine. Dar sigur am reuºit. În carierã. Sã fac un pas mare, chiar dacã eu sunt cam micã de stat. Am fãcut ºi eu ce-am putut. Mai mulþi pasi. Unul dupã altul. Cã-s mici. Mã descurc. Ce vreþi, la mine, n-a plouat cam mult pe bãtãtura mea?! Pardon, pardon pe bãtãturile mele. Cã am ºi din ãlea, tot strângând la plantele pentru ierbar. Alde Ranuculus sp, Aliune cepo, Tilia cordata, ºi alte ierburi ºi floricele de pe câmpiile patriei, ºi din nostra silve-ae. De pe la Rînca ºi nu numai, sub conducerea domnilor profesori de specialitate. Dar astea-s floare la ureche. Cu care ne-am împopoþonat care mai de care ierbarele.

Se ºtie! Cu o floare nu se face primãvarã!? Primãvarã nu. Dar profesoarã de biologie? Da?Camda! Aºa-mi ziceam ºi eu înaintea primului meu mare examen. Cu elevii. Mi-era o fricã, ca la orice examen. Aveam practicã pedagogicã. Aºa cum îºi dorea muica-mea. Eu parcã nu-mi doream în acea zi. Nimic. Ba parcã totuºi aº fi vrut totuºi ceva. O þigarã...vine fuga, fuguþa la mine. Ne miºcãm cu talent?! Cine-mi dã ºi mie un foc? Tot eu. ªi foc m-am fãcut. La faþã. Simþeam cã-mi explodeazã capul de emoþie. Parcã nu eram eu. Iar eu, eram alta. De nerecunoscut. Îmi venea sã intru într-o gaurã de ºoarece. Precis aveam loc, cã-s micã. Avantaj eu. Dezavantaj el. Poate-l deranjam. De la masã, de la alea, alea. Scuze ºoriceilor! Scuze, elevilor! Scuze, dom’ profesor!

Prima zi de practicã pedagogicã. N-a prea fost zi. A fost cam searã, într-o searã de iarnã, ºi a început la orele 17.00. Fix trecute. În sufletul meu. La bune. La rele, altele. Mai naºpa decât cele bune. Titlul lecþiei: Legile Mendeliene - despre transmiterea caracterelor ereditare. Chiar m-am pregãtit bine pentru lecþie (aranjat unghii, cãlcat rochiþã, plus colanþi uscaþi ºi negri, desenat cozile la ochi, neapãrat cu albastru, se asorteazã miºto cu rochiþa, ºi cizmele mele noi, frumos lustruite, cumpãrate de cãtre iubit) gata s-o susþin dar eram urmãritã de emoþii. Ajunsã la locul faptei, în faþa tablei, cu creta în mânã scriu titlul lecþiei pe tablã. Frumos. Subliniat cu o linie. Chiar îmi plãcea de mine. Aºa cã mai trag o linie. Sub titlu. Am scris drept, cu litere de tipar. Legile Mendeliene.

ªi linia de sub legi era de admirat. Dreaptã de dreaptã. Ce tare sunt?! Oauu, prima victorie! Mã montez pentru victoria finalã. Parcã mã ºi vãd aplaudatã. Vreau sã mã fac cât mai înþeleasã, încercând sã le explic schematic elevilor lecþia propriu-zisã. Adicã teoria legii, sau legea teoriei, adicã lecþia. Fãrã fonfeuri, fãrã filozofie prea multã. Punct lovit, punct ochit. Dar...ceva se întâmplã. Nici eu nu ºtiu ce!!! Habar n-am, ce sã zic. Vai mie, ce am, ce mã fac!? Clachez. Nu, nu trebuie, mã fac de râs... Încercând sã mã concentrez, mã apucã tremuriciul. Nu mai am nimic în cap. Nici în coºul de gunoi al clasei n-aveam ce sã pun. Vid total. Fãrã pic de neuroni, de legea mendelianã nici urmã. Nebuloasã totalã. Nu ºtiu ce sã zic, nu ºtiu ce sã fac, nu ºtiu nimic.

Logic! N-am nimic în cap. Încerc sã mã stãpânesc ºi sã continui expunerea schemei pe care tocmai o desenasem frumos pe tablã. Sub titlul scris cu litere mari de tipar. Tot de mine. Dar nici silabe nu pot articula. De vocale, consoane sau mici propoziþii intelegibile nici vorbã. Îmi întorc privirea cãtre domnul profesor de biologie care la acea vreme mã superviza. Rugându-l din priviri sã mã ajute. Trepidam ca maºina, cu creta ameninþãtor în mânã. Fixându-l pe dom’ profesor sã mã scape din chin. La un moment dat simt cã am gãsit ceva. Soluþia.

EVRIKA! Domnule profesor, nu mã descurc, mã las pãgubaºã! Gãsisem o replicã inteligentã, sau inteligibilã! Marea mea replicã, marea mea scoatere. Elevii au început sã chicoteascã, sã-ºi dea coate ºi sã comenteze rãutãcios dezastrul meu. Pedagogic. Fãrã aplauze, fãrã laude, fãrã replicã. Un început catastrofal, o ruºine fãrã seamãn, fãrã replicã, fãrã comentarii. Ce domniºoarã profesoarã mai sunt ºi eu?  Fãrã neuroni. Aº fi vrut sã fug. Mi-erea ruºine de mine...Dar viaþa de profesor are ºi bune, dar ºi rele. Începutul a fost fãcut. Cu cizma... cu cizma stângã. 36, pentru cunoscãtori cu toc de 15 cm. Doar ele la înãlþime.

*

Lecþia finalã. Trecuse vrermea…Acum aveam experienþã, adicã tupeu. Cu elevii, cu atmosfera, cu femeile de serviciu, cu noile mele sandale. Tot cu toc de 15 cm. Eram beton de beton. La mare înãlþime. Pe propriile mele picioare. Asezonate cu o fustiþã scurtã-scurtã. Cu vino-ncoa! Normal… Aºa ca nimic sã  nu mã  debusoleze. Chit cã-mi rupsesem pe zi o frumuseþe de unghie de 3 cm. De la mâna dreaptã. Vai mie, vai ei, vai ce naºpa!

Aveam impresia cã toatã lumea de venea în contact cu mine doar la unghia mea se uita. Mã simþeam pierdutã, fãrã reazem, fãrã unghie. Eram vulnerabilã precum Ahile ºi al sãu cãlcâi celebru. Intrat în legendã, în istorie, în gropã. Bãi, te pomeneºti cã d’aia se tot holbeazã ãºtea pe mine?! O fi vreo analogie, o fi ceva, n-o fi, voi vedea. ªi totuºi parcã aveam nevoie de o þigarã. Se ºtie! Cu filtru. Sã filtreze neprevãzutul, sau cine ºtie?! Contra ghinioanelor. Deoarece era ca un fãcut, toate relele se þineau de mine. Iar eu n-aveam de ce sã mã þin. Sã mã þin totuºi tare. Tare pe tocuri. Pe mine!!! Parcã simþeam cã se rupe ceva din mine. Naºpa! Alt ghinion? Era elasticul de la chiloþii tanga. Din dantelã albastrã care se asorteazã cu ochii mei. Tot albaºtri. ªi-i plac iubitului meu. OaZa-ul meu. OaZa mea de liniºte. Particularã. Acelaºi de ani buni. Naºpa, nu?!

El, cel care parcã mã aºtepta de când lumea. Plin de greþuri pe o Harley Davidson. Cu o þigarã între degete ºi cu o muzicã pe gustul nostru. La maxim. Dar el e un pârlit de student la arte. Un meloman proþãpit parcã veºnic în colþul Filarmonicii. Pe picioarele-i pãroase ºi crãcãnate. Care meritã nu studiate ci epilate. :))    Aoleo, Doamne, prin ce am mai trecut? Altã nefãcutã, cu elasticul!

Dar nu doream sã recunosc nimic... Nici în vis, nici la catedrã, nici la tablã, ºi nici în faþa oglinzii. Cã îmi pãrea rãu cã urma sã-mi închei stagiul de practicã în ipostaza mult râvnitã de bunicã-mea, neglijatã de pãrinþii mei ºi apreciatã acum ºi de mine. Cu o strângere de inimã. ªi bineînþeles cu o þigarã-n colþul gurii, ca o floare la butonierã. Pe post de decoraþie, de curaj civic. Tocmai în fumoarul profesorilor. Când, ce sã vezi?!  Am fost luatã pe sus cu fulgi cu tot. Mai corect spus cu fumuri cu tot. La control, la verificat, la ºuturi s-a oprit, sã mi le altoiascã o venerabilã doamnã profesoarã. Ce este, sau ce a fost? Pusã ca un cerber sã mã ia la întrebãri.

Cã ce caut eu acolo, cã de când elevii îºi iau nasul la purtare (simplu, de când sunt ei elevi) ºi sudeazã în ºcoalã??? Cot la cot, þigarã de la þigarã, împreunã cu profesorii!?

Pardon doamna, eu sunt în practicã, ºi azi am lecþia finalã. Nu sunt elevã. Am fost elevã. Acum sunt pregãtitã sã devin cadru didactic. ªtiu ce vreau.

ªi ei, elevii, au ºtiut cu cine au de-a face. Cu respect, cu o floare de rãmas bun. Rostind la unison: domniºoara, mai vrem sã veniþi pe la noi, dumneavostrã ne-aþi fãcut sã ne placã Biologia. Oauu!!!

ªi mie îmi place. Am un drum, am un crez, ºtiu cã voi fi o bunã profesoarã. Iar legile mendeliene acum sunt de partea mea. Ceea ce era de demonstrat!

Cãci visul bunicii mele de a fi profesoarã, l-am moºtenit eu. Ereditar?! Cu ochelari cu tot. Cãci acum am ºi aºa ceva. În dotare ºi pe nas.De altfel ca orice profesoarã. Nu cu ochelari, ci cu ºtaif.

Voi ce ziceþi vecinilor, sunt o domniºoarã profesoarã bunã?!

Comentarii cititori
sus

Mircea Nãstasie

 

Nopþi fierbinþi de revoluþie cãlduþã
VI

 

Scene de tot râsul dacã n-ar fi fost triste ºi, uneori, jalnice.
Nici nu ºtiu dacã e ridicol sau tragic ce vã spun acum.

Personajul lucrase ca un obscur jurist la o întreprindere. Nu ºtiu prin ce împrejurãri a fost sau s-a autoproclamat jurist al noului FSN din acel orãºel, cert e cã avea ºi el un scaun pe care stãtea atunci când cei autorizaþi ºi validaþi de Revoluþie se luptau cu contrarevoluþionarii ºi sticlele de whisky.

Aºa cã omul nostru a stat cu sau fãrã treabã în colþul sãu pânã când inima i-a tresãltat, semn cã participa la un eveniment istoric. Ca urmare a început sã-ºi dea ºi el cu presupusul. La început nu l-a bãgat nimeni în seamã dar el a devenit tot mai insistent ºi cu tot mai multe idei ºi participãri la discuþii dar, mai ales, la luarea de hotãrîri.

Atunci ºi-au dat seama cã existã un bâzâit care poate periclita nobilele idealuri ale revoluþiei. Prima data, validaþii au fost contrariaþi. El nu era pe lista celor autentificaþi. Atunci cu ce drept era acolo ºi îºi mai dãdea cu presupusul? Prima datã l-au luat cu biniºorul ºi l-au rugat sã-i lase în Revoluþia lor. Dar el era insistent ºi tot mai arþãgos aºa cã i-au cerut imperativ sã o ºteargã. Dar el voia Revoluþia Poporului ºi pentru el .Aºa cã i s-au adresat niºte invenctive ce nu pot fi scrise pe hârtie. Simþind cã pierde terenul de sub picioare, i-a declarat contrarevoluþionari iar el s-a proclamat martir.

Aºa i-am gãsit eu în dimineaþa zilei de 23 decembrie 1989 când am trecut pe la sediul FSN (fost sediu al PCR) sã mã interesez cum mai merge cu revoluþia. Preºedintele FSN, ºeful garnizoanei (cã Armata ne apãra de Securitate) îl îndemna cu diverse mijloace mecanice ºi verbale sã pãrãsescã sediul. El zbiera din toþi bojocii cã nu pleacã ºi cã Ei vor sã-l împuºte pe la spate.

Intrarea mea în birou a fost diversiunea care le-a permis unor oameni de bine sã punã mîna pe impostor dupã care, civilizat, mi-au cerut sã-l însoþesc eu pânã acasã, aºa cã scãpau ºi de el ºi de eventuale amestecuri ale mele în oala altora.

Tocmai pãrãsisem sediul când am fost anunþaþi de alþi oameni de bine sã o luãm grabnic la picior fiindcã tocmai au fost anunþate cã vin elicopterele alea silenþioase care ne terorizaserã toatã noaptea. Am vãzut ºi eu (în acea noapte) o luminã roºie ce se deplasa silenþios ºi haotic în plinã negurã iar tunurile trãgeau ca la 23 August. Am mai vãzut aºa ceva când copiii din cartier au legat un bec cu baterie de un balon ºi i-au dat drumul înspre înaltul cerului. Dar atunci nu era Revoluþie ci ziua de naºtere a unuia dintre ei. Ca sã vezi ce asociaþii ciudate de idei poþi sã-þi mai faci.

Dar sã revin. Eu am cam crezut cã vin elicopterele ºi eram dispus la un concurs de alergãturi printre blocuri dar trebuia sã-l duc acasã pe turbulent fiindcã era sarcinã de la FSN. Elicopterele nu au mai venit, prietenul meu a ajuns cu bine acasã. S-a bãgat în pat ºi a dormit 24 de ore iar eu am mers la serviciu ca sã ne mai uitãm la Revoluþie.

ªi uite aºa am participat ºi eu, nemijlocit, la Revoluþie. ªi nu mi-au dat ºi mie mãcar o medalie cã de fabrici sau terenuri agricole nici nu mai vorbesc. Le-au luat VALIDAÞII. 

Comentarii cititori
sus

Andreea Maria Negru

 

Le conte d’un lis

 

C’ était un jour sombre d’ Octobre. Les gouttes de la pluie frappaient rapidement le terre qui gramaçait à la touche froide de l’eau coulé dans les nuages. J’étais dans l’atelier de peinture, en pensant comment passer cet après midi si  grise et obscure d’automne.

J’avias trouvé une vieille toile, usé et j’ai pensé qu’il était jolie de peindre en ce moment. Mon esprit était rempli de toutes sortes de choses, une foule des pensées qui me portaient vers des régions innconues, inexplorées, caches. J’avais besoin de me détendre, d’echapper à la monotonie de la réalité quotidienne et occupier mon employ du temps avec d’autres activités. J’ai fouillé l’interieur de l’atelier et sur une table vieille de chêne, placée dans le coin du chambre, j’ai aperçu un vase rond, violet où il y était un bouquet de lys blancs. Je l’ai attrapé avec un geste maladroit et l’ai regardé un peu confuse... je me suis demandé: „Qui l’a mis là ?!”. Ceci était trés beau... La pureté des fleurs offrait à mon regard une image qui ravait mes sens. A quel point la beauté et la finesse pouvaient être recues dans les petals d’une fleur! Je suis fascinée par la tournure d’un lis blanc, souple et j’ai pensé à son conte. Peut-être il cache dans son calice une petite fille comme Degeþica, un enfant né par le pouvoir magique d’une fée ou un insecte perdu de ses soeurs à cause d’une tempête et coincé dans les petals des lys.

Soudainement, j’ai senti une vague énorme de joie, un sentiment profound de gratitude, de fierté qu’avant la révélation d’un trésor.Une sensation unique m’a emparé et j’ai decidé de peindre son conte. Vis-à-vis, ils ont été places de vieux pinceaux. Une était plus longue et les deux autres ont engourdi sur leurs batons une verte terne, séché et prive d’éclat. J’ai pris un pinceau et ne savais pas comment commancer mon dessin. Si je n’étais pas une artiste talenteuse, mon dessin serait mauvais... ou peut-être la peinture n’est pas une art pour tous. Savoir-faire un paysage, un tableau, reproduire un élément naturel parfois semble inaccessible aux gens ordinaires, mais je pouvais essayer mes habilités. J’ai posé une toile sur un support et j’ai commencé à peindre son histoire. Oui, l’histoire d’un lis. Tout ce qui existe a une histoire, même une fleur.

D’abord, j’ai dessiné le tige, puis avec un peu de blanc j’ai fait son pétales. La pureté valait tout mon effort creatif, le dessin fallait être parfait. Entre moi et l’art a été une sorte de coup de foudre. La première fois quand j’ai compris ce qu’est l’art, j’ai tombé amoreuse sur tout ce qui est beau. Depuis je l’ai porté dans mon âme chaque jour et elle me poursuit partout et aujourd’hui nous sommes inseparables.

Je suis tourné vers la vase avec des fleurs pour mettre un lis dans ce bouquet et sous elle j’ai vu un enveloppe que je ne l’ai pas remarqué au début. Il était fermé et avait un cachet sur son coin. C’était mon professeur de peinture qui me l’a envoyé! Je l’ai ouvert très curieuse de contenu de la lettre. Il m’a annocé que ce jour il avait manqué avec toute sa équipe et que je devais peindre seule le dessin avec les lys. La lettre s’est fini avec l’affirmation: „Et ne pas oublier! Toute l’art ne rien qu’un imitation de la nature.”

Après j’ai lu la lettre, j’ai commence à peindre le lis. Les mots de mon enseignant fasaient un écho dans mon esprit avec mes impressions: „L’art corrige la nature. Elle la protége, l’a immortalise et la conserve dans toute sa beauté. Peinture elle-même est un fou!” Mais ce lis, sur le papier, c’est une art et cache une histoire: le printemps il germe, chétif, faible, ignorant et tremble dans la bataille d’un rayon de soleil, puis il rehassure, augumente et forme ses premiers boutons. Ensuite, il y a une période de agrandissement et il épanouit, puis commence à pâlit. La dernière fois il perd sa beauté et seche. Voilà son cours de la vie: le lis épanouit une seule fois et il se secoue très vite, mais sans l’aide des saisons. Le temps coule, la fleur ne sais pas combinen coûte sa beauté... ainsi fait l’homme.

Le temps passe rapidement, j’attends avec impatience decouvrir le conte d’un lis dans mon atelier de pienture... et le miracle de son pétales… le miracle cache dans l’oeuvre d’un fleur...

Comentarii cititori
sus

Pierre Rãdulescu Banu

 

O carte pentru iubitorii de cãrþi

 

pierre1Helene Hanff
source: [*no copyright infringement intended

În general sunt un cititor dezordonat - sunt mereu gata sã încep o carte peste altã carte, pe care tocmai am început-o. Între timp vin zilele în care serviciul nu îmi lasã dispoziþie sufleteascã sã deschid cartea începutã, apoi apare o nouã carte.

Pânã la urmã cãrþile se strânseserã una peste alta în stânga laptopului meu, aºa cã am luat o decizie dramaticã: am luat toate cãrþile ºi le-am pus una peste alta în bibliotecã, lãsând lângã mine doar una. Pe care am terminat-o peste câteva zile, în parc, aºezat pe o bancã în faþa lacului.
Începusem sã citesc Vacile lui Stalin de Sofi Oksanen, între timp apãruse Dogmatica Bisericii a lui Karl Barth, peste el antologia de literaturã contemporanã arabã/persanã/turcã/pakistanezã a lui Reza Aslan (cu câteva poeme de Forough Farrokhzād, printre altele), peste antologie Orasul Domnului al lui Paulo Lins, gãsisem apoi în mall o carte foarte subþire dar consistentã despre cultura americanã contemporanã, apoi am gãsit 84 Charing Cross Road a lui Helene Hanff, ºi dupã douã zile mi-a venit o comandã pe care o fãcusem: douã cãrþi de Daniel Alarcón. Am început sã citesc Lost City Radio, una din cele douã cãrþi, apoi mi-am dat seama cã 84 Charing Cross Road este atât de frumoasã încât e pãcat sã nu o termin. Mi-am pus toate celelalte cãrþi una peste alta, cum zic, ºi am terminat de citit cartea despre anticariatul londonez de pe strada Charing Cross.
O carte superbã, întemeiatã pe o poveste realã. O scriitoare fãrã bani din New York (cum sunt mai toþi scriitorii din New York - oraºul ãsta îºi devoreazã artiºtii), cu o mare dragoste pentru cãrþi rare, cãrþi vechi, literaturã clasicã, în orice caz cãrþi de mare calitate, s-a adresat odatã unui anticariat londonez (era în anul 1949), care îi putea livra cãrþi de acel soi la preþuri foarte mici. ªi a urmat o corespondenþã de douãzeci de ani între ea ºi Frank Doel, anticarul îndrãgostit ºi el de carte clasicã, ºi îndrãgostit de meseria lui. Ea nu a reuºit sã vinã niciodatã la Londra, pentru cã mereu apãrea ceva presant financiar, dar iubea Londra, visa oraºul de pe Tamisa, visa „sã îi simtã trotuarele murdare sub talpa pantofilor”, îºi imagina fiecare stradã, iar relaþia dintre ea ºi anticar a fost o mare prietenie sentimentalã. Nu dragoste, nu e cuvântul potrivit, a fost ceva greu de definit. Amândoi iubeau cartea de valoare, amândoi iubeau ediþia bibliofilã, ºi amândoi îºi asteptau unul altuia scrisorile. Ea expansivã, el reþinut, dar treptat gândind amândoi la aceleaºi cãrþi, întelegându-se dintr-un cuvânt.

pierre2Frank Doel
source:[*no copyright infringement intended

Cartea am gãsit-o în englezã, ºi e o englezã superbã, greu de înþeles chiar toate cuvintele, pentru cã ea ºtia sã se joace cu ele ºi sã foloseascã deseori vorbe cu dublu sens - însã e o englezã superbã, ºi nu te saturi sã reciteºti fiecare paginã, parcã te mângâie pe suflet, îþi mângâie ochii, îþi mângâie mintea.
A fost ecranizatã, în 1987, un film cu Anne Bancroft ºi Anthony Hopkins. Nu am reuºit sã îl vãd în întregime, s-a dat odatã la televizor ºi am prins doar câteva scene din el. Îmi pare rau. Poate se mai dã odatã, cine ºtie.

 

 

Cartea este de fapt publicarea corespondenþei lor. Iar ea a reuºit cu cartea asta sã aibã în sfârºit succes financiar ºi sã îºi permitã o cãlãtorie la Londra. El murise, anticariatul nu mai exista. Fiecare, dintre cei ce viziteazã Londra, vine cu ideile sale gata fãcute despre oraº, despre strãzi, despre locuri. Idei fãcute în timp, din cãrþi, din filme, din multã visare. Iar Londra îi oferã fiecãruia imaginea pe care acesta ºi-a fãcut-o despre ea. E un oraº cu o mie de feþe.
Nu am fost niciodatã la Londra. Aº vrea sã merg mãcar odatã ºi sã stau câteva zile, o sãptãmânã. Sã îi simt ºi eu trotuarele murdare sub talpa pantofilor, aºa cum îºi dorise ºi Helene Hanff. ªi sã o compar cu Londra din cãrþile citite de mine, cu cea din filmele despre ea, pe care le-am vãzut, ºi cu toate gândurile pe care le-am avut despre ea.

pierre3Marks and Co. -librãria din Londra, pe când exista
source: [*no copyright infringement intended

Însã poate cã voi reuºi altceva: sã încerc sã gãsesc cãrþile ciudate despre care vorbeºte ea în scrisorile ei. Poate voi gãsi ceva pe web. ªi eu am pasiunea cãrþilor care au pe ele marca trecerii dela un cititor îndrãgostit de carte la altul. Niºte adnotãri în chinezã la o carte de teologie scrisã de Richard Niebuhr, o dedicaþie fãcutã unchiului meu pe o carte despre istoria Naþionalului bucureºtean (pe copertã Aristide Demetriade în Hamlet), o carte franþuzeascã veche de tot, adnotatã tot de unchiul meu, era adolescent pe vremea aceea, ºi cartea îi aparþinuse unei strãbunici (o misterioasã doamnã Koronidy), un volum de ode horaþiene în latineºte cu comentarii în francezã ºi cu adnotãri ale unui alt unchi, un volum de psalmi creat pe un caiet de dictando ºi având ca iluminuri desene de locuri fantastice din India, junglã, cetãþi, animale - psalm dupã psalm copiat în acest fel de cineva indrãgostit de soþia lui, voia sã i-o dãruiascã atunci când avea sa fie gata, dar a murit prea devreme - fiul lor avea sã tipãreascã volumul aºa cum îl fãcuse tãtâne-sãu.
ªi uite aºa ajungem dela cateva cãrþi  pe care le-am tot lãsat apucându-mã de altele pânã la strãzile Londrei ºi la Conversaþiile Imaginare ale lui Walter Savage Landor.

Comentarii cititori
sus

ªtefan Grosu ºi Adriana Macsut

 

Dezbatere despre avort

 

av1În data de 21 martie (între orele 14 – 18) a avut loc la în Sala Doctoratelor de la Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucureºti o dezbatere despre implicaþiile morale ale avortului. De prezicizat cã Prãvãlia Culturalã a fost partener media. Statitisca aratã cã anual „în lume sunt estimate 40–50 milioane de avorturi” (Abortion Statics this year, în worldometers.info/abortions, 08.03.14) ceea ce „corespunde la aproximativ 125.000 avorturi pe zi” (ibidem). La rândul ei, România ocupã un loc fruntaº în statisticã în clasamentul european al avorturilor. Acesta este cadrul de la care a pornit dezbaterea despre implicaþiile morale ale avortului, desfãºuratã sub patronajul mai multor centre de cercetare ºi internaþionale (Group of Reading Limits of Knowledge, Bucharest – Romania; IBN Khaldun Center For Research & Studies, Amman- Jordan; Romanian Society for Philosophy Engineering & Technoethics,Suceava – Romania; Centre for Research in Philosophical Historiography and Philosophy of Imaginary, West University of Timisoara – Romania). Organizatorii manifestãrii au fost: Lector Univ. Dr. Corina Sorana Matei (Universitatea Spiru Haret), Dr. Adriana Mihaela Macsut (Universitatea  Bucureºti) ºi Drd. ªtefan Grosu (Universitatea Bucureºti). Stafful a fost compus din:

•consultant sociologic, Prof. Univ. Dr. Diab Al Badayneh (Qatar University);

•consultant etic, Conf. Univ. Dr. Dumitru Borþun (ªcoala Naþionalã de Studii Politice ºi
 Administrative);

consultanþi filosofici Prof. Univ. Dr. Viorel Guliciuc (Universitatea ªtefan cel Mare,
 Suceava, Romania ºi Societatea Românã de Filosofie, Inginerie ºi Tehnoeticã) ºi Lect. Dr.
 Claudiu Mesaroº (Facultatea de ªtiinþe Politice, Filosofie ºi ªtiinþe ale Comunicãrii,
 Universitatea de Vest Timiºoara ºi Centrul de Cercetare în Istoriografie Filosoficã ºi Filosofia
 Imaginarului);

•consultanþi medicali: Valeria Herdea (medic de familie ºi pediatru, Bucureºti), Bogdan
 Slãbescu (Medic Primar Endocrinolog, Bucureºti); Teodor Herdea (medic, terapii alternative ºi
 sacroterapeuticã, Bucureºti) ºi Bogdan Catrangiu (medic ginecolog ºi oncolog, Bucureºti),

•consultant religios, Prof. Univ. Dr. Kuruvilla Pandikattu (Pontifical Institute forw2
 Philosophy and Religion, Pune, India);

•consultant Mass-media Drd. Ana-Maria Gajdo (Dipartimento di Scienze Politiche, Corso Storia  dell’Europa,Sapienza Universita di Roma);

•consultant despre viaþã, Claudia Togãnel (asistent medical ºi psiholog, Târgu Mureº);

•asistent virtual media,ºi Alexandru Olah;

•Partener mass-media Prãvãlia culturalã.

Workshopul nu ºi-a propus sã ofere soluþii radicale, ci s-a avut în vedere o dezbatere metaeticã, iar în acest sens, se impune a fi invocat Niculae Bellu care aratã cã meta-etica reprezintã o disciplinã „în curs de constituire vizând cercetarea moralei din perspectiva logicii interne a propriului limbaj” (Niculae Bellu, 'Cuvânt înainte', în Svetozar Stojanovic, Meta-etica contemporanã, traducãtor S. Dragan, prezentarea graficã Val Munteanu, vol. I, Editura ªtiinþificã, Bucureºti, 1971, p. II). Punctul de pornire la dezbatere a fost prezentat de Claudiu Mesaroº care a vorbit despre infanticidul la Aristotel ºi de Carlos Montano care a definit cultura avortului prezentã în societatea contemporanã. Ancorarea dezbaterii în cadrul metaetic a fost realizatã de Diab Al Badayneh ºi de Dumitru Borþun. Viorel Guliciuc a subliniat cã, totuºi, despre avort vorbesc doar omenii care deja au fost nãscuþi, iar w3în acest context s-a situat ºi expunerea lui Kuruvilla Pandikattu care a prezentat conceptul de consistenþã eticã a vieþii. Câmpul medical a fost conturat de Bogdan Petricã, Valeria Herdea, Bogdan Slãbescu, Teodor Herdea ºi Bogdan Catrangiu. Aspecte statistice ºi psihologice au fost prezentate de Ana-Maria Gajdo, Claudia Togãnel ºi Dana Stãnciulescu. Necesitatea abordãrii subiective a fost evocatã de Corina Sorina Matei, iar în acest sens, a fost prezentat de ªtefan Grosu, cazul dramatic al medicul ginecolog de origine evreiascã, Gisela Pearl, care a fost forþatã sã devinã asistentul lui Mengele. Despre resposabilitate ºi nucleul familial au vorbit Marius Cucu ºi ªtefan Grosu. 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey