•  Shakespeare al tuturor


sus

Cornel Mihai Ungureanu
Marius Dobrin

 

 Shakespeare al tuturor

 

1Am avut din nou, la sfârºit de aprilie ºi început de mai, o sãrbãtoare a teatrului la Craiova: Festivalul Shakespeare, ediþia a IX-a. Ca noutate, unele spectacole „s-au propagat” ºi în alte oraºe ale Olteniei: Râmnicu-Vâlcea, Târgu-Jiu, Caracal sau în Portul Cultural Cetate, poate tocmai în spiritul genericului din acest an al festivalului: „Shakespeare pentru toþi”.
Publicului iubitor de teatru i s-a propus, ºi de aceastã datã, o diversitate a reprezentaþiilor, þinând de ºcoli ºi abordãri diferite. A fost ºi un prilej de a asculta Shakespeare în maghiarã, chinezã, rusã, armeanã, românã, polonezã, lituanianã, ucraineanã ºi, desigur, englezã.

2Shakespeare’s Globe a deschis festivalul, în 23 aprilie, cu spectacolul Mult zgomot pentru nimic, regia Max Webster. Acum câþiva ani am vãzut un spectacol commedia dell'arte oferit de Teatrul Elvira Godeanu din Târgu Jiu. Despre douã trupe de actori ambulanþi care în pererinãrile lor prin lume se întâlnesc într-un oraº, drept care se iau la întrecere în a cuceri inimile spectatorilor. κi dau nu doar silinþa ci li se citea bucuria jocului, sclipirea imaginaþiei.
Ei bine, trupa celor Globe a fãcut o demonstraþie de excelenþã în aceastã ipostazã a teatrului. Au încãrcat decorul într-o camionetã ºi au pornit sã traverseze Europa. Cel puþin. Cu toatã recuzita dupã ei, de la cle mai mici obiecte ºi pânã la instrumentele muzicale. Pentru cã actorii ºtiu sã cânte. ªi nu oricum. Sunt chiar muzicieni. Au jucat afarã, în faþa teatrului, în marginea trotuarului, lângã o stradã închisã temporar circulaþiei maºinilor. Dar nu ºi pietonilor care, cel mai adesea, descopereau uimiþi acest spectacol. Sau, uneori nu. Dar cântecele actorilor, la început ori între scene, aveau darul de a capta interesul. Apoi, cel mai important, 3rostirea. Chiar fãrã titrare, cum a fost cazul spectacolelor din salã, rostirea limpede, cu atât mai mult cu cât era în aer liber, a fost savuroasã chiar ºi pentru cei care au desluºit mai greu limba lui Shakespeare. Actori profesioniºti de înaltã þinutã, într-un mecanism bine pus la punct, au jucat povestea într-un stil modern, totul pe un spaþiu minimal în care miºcãrile erau bine stabilite ºi executate milimetric. Din spatele decorului, un spaþiu extrem de mic, cu un minim de discreþie asigurat de o perdea, cu schimbãri rapide de costum sau de obiecte cu care apãreau pe scenã, puteai admira transfigurarea chipului ºi, mai ales, lumina din priviri. Fiecare actor, într-o echipã solid construitã, cu vârste diferite ºi cu abilitãþi bine conturate încât sã poatã aborda tipologii clasice, meritã aplauze. Un plus, subiectiv, pentru Emma Pallant ºi Simon Bubb.


4A urmat, pe 24 aprilie,
Cum vã place, pus în scenã de Silviu Purcãrete la Teatrul Naþional din Budapesta. O incursiune mai degrabã în universul personal al regizorului, magicianul care ºtie sã creeze mereu forme insolite ale stranietãþii, folosind toate mijloacele de care dispune: scenografie, costume, muzicã, ilustraþie sonorã, lumini etc. Povestea a curs într-un decor feeric, pictural, conform reþetei: cu momente de umor ºi de musical, cu jocuri de lumini ºi de oglinzi, cu femei interpretate de bãrbaþi, cu un cor al oiþelor pe obsesivele leitmotive muzicale ale lui Vasile ªirli, cu un cerb vânat în cele din urmã, cu actori care þipã sau râd exagerat, cu spectatori care nu au înþeles nimic, dar au aplaudat frenetic, din snobism: „E Purcãrete!”, cu unii care chiar cred cã s-au prins pe ici pe colo, au decriptat ceva din mister ºi cu alþii care nu ºi-au bãtut capul, doar s-au bucurat de farmecul teatrului, nu al textului.

5Tragedia lui Richard III, adusã de Abrahams&Meyer Productions în colaborare cu National Arts Festival, Grahamstown (Africa de Sud) a reprezentat o surprizã frumoasã, delicatã. Sala micã a teatrului a oferit o premisã. Spaþiul prepondenrent întunecat, un aer ce pãrea premonitoriu pentru poveste, lumina excelent direcþionatã pe decorul cu valenþe picturale, apropierea de actori, toate astea au contribuit la descoperirea de înþelesuri pe mãsurã ce spectacolul avansa. Jocul în travesti a fost o constantã a acestui festival, cu trimitere la epoca autorului. Trupa sud-africanã a folosit însã, pentru rolurile feminine, o mascã extinsã, cu piept, încât actorii care au jucat în roluri feminine au impresionat cu atât mai mult, cu cât aveau ºi o voce în acord cu înfãþiºarea, totul, desigur, în registru grav. Protagonistul, prezent continuu pe scenã, are evoluþie ascendentã în joc. Marcel Meyer face un rol foarte dens, de mare consum, din nou cu voce ºi rostire memorabile. David Dennis se dovedeºte un Buckingham ce þi se imprimã pe retinã. Foarte uman, transmiþând frãmântãrile sale ºi în acelaºi timp atitudinea rece ºi eficintã atunci când este nevoie. Insertul cu marionete este încã o etapã în suita de surprize, o idee potrivitã spectacolului ºi de impact vizual.

Pentru ca punctul culminant, revelatoriu, sã fie ieºirea la aplauze, când, deºi notificasem cã sunt actori în dublu rol, surpriza a fost cã, totuºi, cu toþii au fost doar trei actori.
Un tur de forþã actoricesc într-un spectacol creat de Fred Abrahamse.

6Teatrul Naþional din Beijing a prezentat vineri, 25 aprilie, Richard III, în regia lui Wang Xiaoying. Reprezentaþiile asiatice sunt o provocare pentru public, s-a întâmplat ºi la ediþiile trecute, când au fost invitate trupe din Japonia sau Coreea de Sud. Spectacolul chinezilor a avut momente coregrafice (uneori acrobatice) reuºite, un decor sãrac, costume tradiþionale, o acusticã bunã – momentele dramatice, de suspans sau tensiune, fiind punctate cu lovituri în tobã, simboluri simple: un vãl pus peste capul unui personaj aratã cã acesta a murit, mãnuºile chirurgicale de culoare roºie semnificã mâinile pãtate de sânge etc. Piesa nu a fost tradusã decât cu ajutorul unui sinopsis (Shakespeare povestit, în rezumat), aºa cã spectatorii ºi-au putut îndrepta atenþia cãtre jocul expresiv al actorilor (fixarea privirii într-un punct, mai puþin folositã în teatrele euroepene de astãzi, cum îmi ºoptea, de pe scaunul de alãturi, Nicolae Coande). Au excelat: She Nannan (Bãtrâna Reginã Margaret), Zhang Xin (în triplã ipostazã: o Lady Anne atât de „femeie”, când se lasã îmbroboditã de Richard, un Prinþ de Wales delicat, o apariþie încântãtoare, fragilã, cu imensele coarne flexibile ºi, în sfârºit, o vrãjitoare dinamicã. Mi-au plãcut ºi  Zhang Dongyu – Richard III ºi Wang Nan – Hastings.

7Sâmbãtã, 26 aprilie, în Aula Buia a Facultãþii de Agronomie, studenþii de la Departamentul de Teatru din cadrul Facultãþii de Litere a Universitãþii din Craiova.au pus în scenã Visul unei nopþi de varã – regia, ilustraþia muzicalã ºi scenografia: Alina Rece. A fost aºa cum se cuvine unui spectacol studenþesc- alert, dinamic, tineresc, cu ilustraþie muzicalã inspirat aleasã, cu mult umor – valorificat ºi provocat, uneori ºi cu ajutorul costumelor, cu actori bine conduºi, unii perfect conectaþi la roluri nu uºoare. I-aº remarca, de aceastã datã, pe Anca Badea (Helena), Eduard Cotoarã (Fundulea), Ingrid Neacºu (Puck), Claudiu Mihail (Lysander) ºi Bruno Noferi (Oberon, Flaut).

8În aceeaºi searã, la Opera Românã, am urmãrit excelentul spectacol Mãsurã pentru mãsurã, prezentat de actorii Teatrului Vaghtangov din Moscova, în regia lui Yuri Butusov. Despre aceastã reprezentaþie, ca ºi despre Comedia erorilor, oferitã de Compania Teatralã Propeller din Anglia voi scrie însã impresii în numãrul viitor al Prãvãliei culturale. Acum, înnod firul între Visul unei nopþi de varã ºi Compania Propeller, pentru a ajunge la cel de-al doilea spectacol propus de trupa britanicã. Dupã succesul de public înregistrat în seara precedentã, la Comedia erorilor, Propeller, o companie Shakespeare doar cu actori (fãrã actriþe), a prezentat, pe 28 aprilie, la Teatrul Naþional „Marin Sorescu”, Visul unei nopþi de varã într-o variantã completã. Cu un decor interesant (o uriaºã plasã pescãreascã, cu ochiuri mici ºi un rând de scaune cu spãtar lipite unul de altul pe lateralele ºi spatele scenei, peste ele pãºind uneori Oberon), cu momente femecãtoare, cu obiºnuita animaþie muzicalã pe scenã, împinsã ºi în foaier, la pauzã, cu un Puck atletic ºi un Chris Myles haios, în rolul lui Fundulea, britanicii au oferit un spectacol onorabil, profesionist, care însã nu a strãlucit.

9Nu au fãcut-o nici armenii din trupa Teatrului Dramatic din Erevan, în seara urmãtoare, când au prezentat, tot pe scena Naþionalului craiovean, spectacolul Iulius Cezar. Regizorul Armen Khandikyan nu a inovat, a mers pe o formulã clasicã, cu un Cezar destul de bãtrân ºi de obosit, uneori atent - „Nepãsarea deschide drumul conspiraþiei”, simþind primejdia care vine dinspre Cassius– „De-ar fi mai gras. E tras la faþã ºi gândeºte mult. Astfel de oameni sunt primejdioºi”, „Îþi spun cã-i de temut, nu cã mi-e fricã”, alteori naiv ºi ignorând semne sau avertismente. Un spectacol convenþional, cu decoruri simple – coloane romane, un felinar sub care este ucis Cezar, costume albe, cu destule momente statice, în care doar tunetele – în exces- mai trezeau spectatorii – mulþi dintre ei au pãrãsit sala încã din primul act sau la pauzã.

La polul opus s-a aflat Miranda, propunerea cu care au venit în festival, pe 30 aprilie, Oskaras Korsunovas ºi actorii Teatrului Municipal Vilnius. Respectându-ºi crezul: sã monteze dramaturgie contemporanã precum cea clasicã ºi sã prezinte opere clasice ca ºi cum ar fi dramaturgie contemporanã, Korsunovas duce Furtuna lui Shakespeare într-un apartament din vremea comunismului. Un televizor, un radio cu pick-up, un telefon fix, obiºnuitul glob pãmântesc, oglinda în care fata nu vrea sã se vadã, tabla de ºah, imensa bibliotecã, o uºã care dã în hol. Personajele, o tânãrã „cu nevoi speciale”, þintuitã în scaun ºi tatãl ei, care mai bea, dar o îngrijeºte, îi dã sã mãnânce, îi maseazã picioarele, o ajutã sã „danseze”, o duce sã se culce. Balerina de pe ecranul televizorului sau cea reprezentatã de o statuetã pe care fata o ia uneori în mâini ar putea fi trecut, nostalgie sau vis. Cum vis întrupat devine Furtuna lui Shakespeare, cartea iubitã, pe care tânãra autistã o cere, iarãºi („E ultima oarã, bine?”). Tatãl ei nu doar cã i-o citeºte, ci o joacã, o joacã împreunã. Povestea Mirandei ºi a lui Ferdinand lumineazã atmosfera apãsãtoare, caracteristicã Estului comunist, cu posturi de radio occidentale bruiate, pe care tatãl fetei încearcã sã le prindã uneori þinând o furculiþã în mânã, în diferite colþuri ale camerei, cu muzicã ruseascã sau italianã, cu inserturi actuale: „Dacã avem gaze, avem democraþie. Dacã nu sunt gaze, nu e democraþie”. Teribila Furtunã se stârneºte în banala sufragerie, care devine Insula („Nu-þi fie fricã, e doar magie”). Bãrbatul se metamorfozeazã în Prospero, iar ea în Miranda, jocul poate sã înceapã. De dragul ei. Pentru a-i alunga tristeþea, urâtul sau plictisul în scaunul care o þine prizonierã. Prospero nu e doar Prospero, Darius Meskauskas intrã pe rând în pielea monstrului Caliban, a frumosului Ferdinand ºi este magistral în trecerea de la un rol la altul. Pe Caliban, de exemplu, îl face înspãimântãtor, dar îl ºi ridiculizeazã, chiar ºi pe Ferdinand îl persifleazã, lucru natural, atitudine de tatã cãtre pretendentul fiicei lui, care nu e nici ea doar Miranda. Airida Gintautaite interpreteazã la superlativ rolul fetei, pe cel al Mirandei, dar se schimbã ºi în Ariel, cei doi actori ducând la capãt într-o manierã impresionantã partituri pe cât de dificile, de epuizante, pe atât de ofertante.

10Ea reacþioneazã cu gesturi ºi sunete la apariþia unui personaj, are simpatii ºi antipatii, face astfel încât te prinde povestea din poveste, care pe ea o emoþioneazã, o sperie, o cucereºte. Miranda nu ºtie alt chip de femeie, o mãgulesc cuvintele lui Ferdinand, care o vede ca pe o nimfã, iar tânãra se lasã prinsã în mrejele de farmec ale iubirii posibile în acea lume, îi auzi bãtãile inimii ºi valurile din scoica mare pe care o duce la ureche.

Implantul pe care îl face Korsunovas este perfect, dacã nu ai nevoie de o logicã strictã. Felia de Shakespeare se integreazã, difuzeazã în realitatea poveºtii actuale, iar împletirea celor douã  e mãiastrã, În strigãtul lui Ariel: „Vreau libertatea!”, auzi parcã fiecare om de dincoace de Zidul Berlinului, în jocul de dragul fetei simþi disperarea bãrbatului, un intelectual ce-ºi îneacã disperarea în alcool ºi în partide de ºah. Luminile ºi muzica însoþesc ºi potenþezã suspansul, imaginile au tot mai multã forþã pe mãsurã ce se apropie finalul. ªi, în tensiunea creatã, singurãtatea ºi oboseala lui Prospero umplu scena. Plânsul îl îneacã atunci când sãrutã scaunul pe care obiºnuia sã stea fata, mâna lui inertã cade ºi împrãºtie piesele de ºah: jocul s-a sfârºit, „Vom dispãrea fãrã a lãsa o urmã” cuprinde ambele poveºti. Apariþia ei ca balerinã, pe acordurile din Moartea lebedei, întunericul deplin ºi sunetul repetat al telefonului la care nimeni nu rãspunde îmi spun cã acel „E ultima oarã, bine?” nu a fost întâmplãtor. 

11În seria spectacolelor aproapiate fizic de spectatori nu în stil elisabethan ci prin aducerea spectatorilor pe scenã, creaþia recentã a lui Laszlo Bocsardi, Hamlet, creaþie pentru care a fost premiat recent de UNITER, a stârnit interes ºi au fost suplimentate locurile, spectatorii ajungând ºi mai aproape de actori. O scenografie minimalã, mizând pe douã elemente. Mai întâi ºi în cele din urmã, în economia piesei, apa. Apa peste Hamlet, în secvenþe de artã plasticã ºi de poezie, în suita marilor realizãri semnate de Ostermeier ºi Nekrosius. Acum, apa într-o cadã ca un mormânt. Al doilea element emblematic îl reprezintã plasticul unor perdele care traverseazã spaþiul e joc, îl divid, ca niºte ziduri foºnitoare, semitransparente ºi permeabile la sunet. Fecare actor joacã superb, de la cuplul Pálffy Tibor - Albu Annamária, pânã la cuplul Nagy Alfréd - Diószegi Attila.

 

12Apocalipsa dupã Shakespeare. Macbeth, creaþie a lui Janusz Wi¶niewski la Teatrul Naþional „Marin Sorescu”, a încheiat suita Shakespeare. Despre spectacol puteþi citi în cronica din Prãvãlie.

 

Aceastãreprezentaþie a avut ca noutate o schimbare majorã în distribuþie, Gina Cãlinoiu jucând acum rolul Lady Macbeth. O apariþie ineditã, atât pentru actriþã, aflatã într-o ascensiune, cât ºi pentru spectacol în sine. Este o schimbare de ambianþã, noua interpretã a rolului venind cu amprenta unei atitudini care þine de cotidian, aducând fiorul tragic într-o nebãnuitã posturã. Totodatã oferã un accent de casnic ºi cãldurã în relaþia cu Macbeth.

 

Pe locul ei din seria trecutã a venit acum Costinela Ungureanu, o apariþie amintind de teatrul asiatic, prin miºcarea ca o plutire în dansul continuu al personajelor.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey