•  Dan Jammers


sus

Dan Jammers

 

Jurnal de bord

II

 

Trei ore trec. Cred cã trei ore pentru cã ceasul meu, telefonul, nu-l am. Ce groaznic sã aºtepþi cu frica în sân. Din când în când un tip intrã, mã fixeazã, vorbeºte cu gardianul, fumeazã, îmi oferã þigãri. Nu vorbesc engleza neam ºi încearcã sã înjghebe o conversaþie cu mine, doar pentru cã am pronunþat cuvântul chibrit cand mi-a aprins þigara. Semnificã în arabã acelaºi lucru ca ºi în românã ºi face parte din puþinele cuvinte pe care le-am învãþat. Shokron efendi, mulþumesc domnule. Conversaþia stagneazã, însã în mod evident sunt o prezenþã exoticã ºi simt cã se vorbeºte despre mine.

Un nene la vreo 30 de ani intrã ºi îmi face semn sã-l urmez, vizibil enervat. Îmi face semn scuturând mâna dreaptã cu degetele unite în sus, à l'italienne, semnificând „o sã vezi tu”. Însã e o modalitate duioasã de a'l zice, când nu vrei sã fii duios presupun cã scuturi pumnul. Sper sã se aplice ºi aici interpretarea mea optimistã. Îl urmez – urcãm scãrile, intrãm pe un culoar ºi îmi face semn sã-l aºtept. O uºã deschisã, se prezintã, salutã militar, spune ceva în arabã, respectuos exagerat, ºi apoi îmi face semn sã intru.

Înãuntru, un birou destul de mic, relativ cochet, un acvariu kitsch în stânga ºi pe dreapta un birou iar în spatele lui un nene distins, îmbrãcat civil, între douã vârste. Obosit, politicos, fãrã cravatã.  Remarc punctul negru din centrul frunþii, deasupra sprâncenelor. Cam la vreo 15 mm diametru. L-am mai vãzut ºi la alþi oameni pe aici, mã întreb ce o fi. Mai târziu am sã aflu cã e de la rugãciuni – de fiecare datã când se spune „Allah Akbar” în genunchi, urmeazã plecãciunea ºi fruntea atinge pãmântul. Acuma nu ºtiu dacã e fãcut natural sau se dau ei oleacã mai tare cu capul de pãmânt, sã arate celorlalþi cã îºi fac treaba conºtiincios. Astã nuanþã n-am s-o aflu însã.

Domnul respectiv îmi face semn sã mã aºez pe unicul scaun din faþa biroului la care stã. Nici aici calculator pe masã, hmm, nu am sã vãd niciun desktop în instituþiile prin care îmi va fi dat sã intru. Mã întreabã politicos, în englezã, dacã nu vreau un ceai sau o cafea, întâi refuz, insistã ºi accept o cafea. Mã întreabã direct de ce am fãcut pozele cu militari. Englezã corectã ºi atât. Îi explic pe îndelete, încerc sã vorbesc rar ºi clar (nu ºtiu de ce, când fac asta am un fel de accent german în englezã). Prezint cadrul afacerii – viaþa pe drumuri, clienþi diferiþi, þãri diferite, singura modalitate de a rãmane cu altceva în afarã de boli tropicale, obosealã ºi depresie din cauza distanþei faþã de familie, rãmâne pentru mine fãcutul pozelor. Îi spun ca am început sã fac poze deja din October ºi cã pe mãsurã ce avansam în Canalul de Suez tentaþia de a face era mai mare decât ideea cã ar putea fi contra legii. Dealtfel nu sunt afiºe în englezã pe drum care sã interzicã genul ãsta de lucruri. Nenea îmi replicã pe un ton egal cã datã fiind situaþia din Egipt ºi mai ales cea din Peninsula Sinai, pozatul obiectivelor militare (omniprezente) este în afara legii. Schimbãm apoi replici în care mã apãr cu toate argumentele care îmi vin în minte – cã pe Google Earth îi vezi mai bine, cã sunt aici de o lunã, pentru muncã ºi nu pentru spionaj, lucru ce se poate verifica, etc etc. 

Îi sunã telefonul, se scoalã ºi pleacã din birou. Trece o orã. Revine ºi primele cuvinte sunt cã ar vrea sã mã ajute de data asta, mi se ridicã speranþa. Sunã iar telefonul, îl pune la ureche ºi iese din birou. Mai trece o orã. Revine ºi îmi spune cã din pãcate afacerea a ajuns prea sus ºi cã nu mã poate elibera în seara respectivã. În bernã speranþa. Intrã gardianul, cobor cu el ºi mã întorc în camera din care plecasem. Mai trece o orã sau cam aºa ceva, presupun cã e cel puþin 10 seara, însã nu am de fapt idee. Sunt din nou urcat sus, de data asta în birou este o a treia persoanã, un egiptean pe la vreo 65 de ani, îmbrãcat foarte elegant ºi vorbind franceza. Se prezintã ca fiind consulul onorific al Franþei în Port Said. Mã întreabã în francezã dacã am fost lovit, dacã din punct de vedere fizic sunt integru. Îi rãspund afirmativ. Îmi spune cã familia este la curent cu situaþia (deja este o situaþie!) ºi în contact cu ambasada ºi cu firma la care sunt angajat. Îmi spune cã se fac demersuri pentru eliberarea ( !! speram sã nu aud cuvântul eliberare pentru cã speram sã nu fiu arestat) mea, însã ea nu se va produce în seara respectivã. Îmi spune deasemenea cã va fi necesarã pezentarea mea tribunalului militar egiptean pentru cã fotografiile fãcute intrã în categoria lucrurilor absolut interzise, mai ales în proximitatea canalului. Ne luãm rãmas bun ºi cobor iar în camera de la parter unde nu rãmân mult timp. Acelaºi nene care m-a adus cu Lada Niva, cu acelaºi ºofer, mã preia. În aceeaºi manierã, nenea în civil cu arma automatã în spatele meu pâna ce urc în spate. Maºina iese din curte ºi se strecoarã pe strãduþe întortocheate, în plin centru al Port Said. Vãd magazine, lume, ambianþã, ce am ratat îmi spun. Vãd un magazin pe un colþ, bine luminat,  plin numai cu burka, costumul tradiþional al femeii musulmane, cel care seamãnã cu ninja. Ce poze miºto ar ieºi, îmi spun în barbã. Cum naiba mã pot gândi la poze, îmi spun, uite cã mã gândesc.

Maºina intrã în curtea unei cazãrmi militare sau cam aºa ceva, e plin de soldaþi ºi de clãdiri de jur împrejur. Gard de beton de 4 metri ºi sârmã ghimpatã deasupra. Un mare gândac se plimbã lângã mine, pe geam. ªoferul rãmâne la volan ºi începe sã glumeascã cu niºte soldaþi, timp în care pasagerul coboarã ºi se îndreaptã în întuneric cãtre niºte clãdiri ce par a fi birouri. Mi se face semn cã pot sã cobor, unul dintre soldaþi îmi oferã o þigarã ºi încearcã sã facã o conversaþie într-o englezã chinuitã dar suficientã pentru o comunicare de bazã. Întreabã de ce sunt acolo, îi spun, îmi spune cã o sã fie ok. Yeah, right, aº fi ok dacã aº fi vreo 5000 de km mai la nord vest. Încep sã sper cã acolo e tribunalul militar, însã nu prea pare ºi de fapt nici nu prea sper, mai mult mã mint singur. Pare o etapã, ceea ce se ºi dovedeºte a fi. Nenea cu Niva îmi spune la revedere, în curte intrã un jeep cu banchete în spate, acoperite de pânzã, plin de ninja cu arme automate. Mi se face semn sã urc. Urc pe bancheta din dreapta, am doi soldaþi în stânga, unul în dreapta, care îmi acoperã ieºirea, ºi alþi patru în spate. E rãcoare, sunt în cãmaºa cu mâneci scurte, cu care am ieºit din maºinã. Sã tot fie cinci grade sau cam aºa ceva. Jeepul iese din curte, iese din oraº ºi o întinde pe autostradã cu sirenele aprinse. E un vânt oribil ºi trebuie sã te þii zdravãn sã nu dai cu capul de structura metalicã.  Încep sã bãnuiesc cã tribunalul militar e la Cairo, pentru cã vãd cã am luat-o în direcþia de unde am venit. Se merge o orã sau cam aºa ceva, în condiþiile descrise. Virãm la dreapta ºi intrãm în ceea ce pare a fi un mic orãºel. Aflu mai târziu cã se numeºte Ismailia. Þin minte cã vãzusem la dus indicatorul cãtre oraº, pentru cã în analogia cu Toate pânzele sus, Ismail cred cã era numele lui Jean Constantin. Sau poate cã mã înºel. Încã o etapã cãtre Cairo ? ªtiu cã avem cel puþin trei ore de mers întins ca sã intrãm în Cairo. Baraj de poliþie, o datã, de douã ori, de trei ori. Intrãm într-o curte bine pãzitã, clar incintã militarã. Clãdiri cu douã -trei etaje peste tot. Cuiburi de mitralierã, populate. Coborîm. Mi se oferã o þigarã, se încheagã iar o conversaþie. Sunt preluat ºi legat la ochi. Mi se leagã ºi mâinile cu un colier de plastic, în faþã. Sunt împins ºi ghidat de un soldat într-una din clãdiri. Urc trepte, sunt avetizat. Mã strânge foarte tare bucata de pânzã albã cu care sunt legat la ochi. Ajung într-o încãpere, sunt lãsat singur. Dupã câteva minute îmi dau seama cã nu sunt singur, aud un fâsâit foarte lejer. Nu ºtiu dacã e un soldat sau un alt deþinut – de-acum sunt deþinut.

Timpul trece greu, în sfârºit se aud paºi urcând scara ºi câteva persoane intrã în încãpere. Începe sã mi se vorbeascã în arabã, pe un ton destul de ameninþãtor ºi ridicat. Rãspund calm în englezã, cã nu vorbesc araba. Tonul urcã, aproape de þipãt, însã nu sunt lovit. La un moment dat, cineva mã întreabã, într-o englezã foarte proastã, de ce sunt în Egipt. Rãspund cã sunt pentru muncã. Mã întreaba pentru cine. Spun numele clientului. Mã întreabã unde stau. Enumãr oraºele în care am stat ºi numele hotelurilor. Numele, vârsta, studiile. Sunt ghidat afarã din camerã, urcat într-un jeep – nu e acelaºi – aºa cum sunt, legat la ochi ºi la mâini. Maºina pleacã, merge cam 5 minute, un viraj la drepata, unul la stânga ºi se opreºte. Sunt dat jos ºi ghidat. Intrãm pe o mare poarta metalicã, apoi într-o clãdire. Merg ca un cal la demonstraþie dar tot mã mai împiedic. Mi se dezleagã ochii ºi mâinile. Feþe noi, tineri îmbrãcaþi militar, fete primitive ºi chef de glume. Sunt în închisoare. Mi se ia gentuþa ºi se face inventarul conþinutului ei. Wow, câte cãrþi de credit, parcã asta ar fi echivalentul a wow câþi bani. Mi se ia cureaua, mi se iau ºireturile. Sunt legat din nou la ochi ºi la mâini, si scos din clãdire ºi din curte. Urc din nou în jeep ºi facem calea întoarsã cãtre prima curte. Sunt adus iar într-o clãdire, tot legat la ochi ºi la mâini. Sunt întrebat aceleaºi lucruri de mai multe ori de cãtre persoane diferite. Unul din ei mã mângâie pe cap ºi'apoi îmi dã ca un fel de palmã, mai mult împinsã, spunând ceva în arabã. Îmi spun în barbã cã treaba începe sã se împutã. Sunt dezlegat la ochi, mi se fac poze din faþã ºi profil. Re-legat la ochi. Adus în curte. Aud lovituri ºi o persoanã gemând. Sunt dezlegat la ochi. La trei metri de mine e un tânãr bãrbos, îmbrãcat în jalaba albã, legat la ochi ºi la mâini. Doi militari îl lovesc încontinuu cu picioarele ºi cu pumnii pânã ce cade la pãmânt. Nu þipã, doar geme. O datã la pãmânt, loviturile continuã. Unul din militarii care privesc îmi spune în englezã sã nu mã îngrijorez pentru cã acela de la pãmânt e un terorist. Toatã lumea pare sã se amuze. Tipul de la pãmânt e ud între picioare. Sunt legat la ochi ºi suntem amândoi urcaþi în jeep. Miroase urât. Cale întoarsã în clãdirea închisorii. De data asta nu mai sunt dezlegat, urc niºte scãri înguste. Cred cã e 1 noaptea. Cel bãtut e în urma mea, aud cum e ghidat ºi bãtut în acelaºi timp. Ajungem la un prim etaj, virãm la dreapta. Sunt dezlegat la ochi ºi la mâini. Vãd tulbure, cârpa aia m-a strâns foarte tare.

Sunt în faþa unei uºi metalice, realizez cã e o celulã. Sunt mai multe, poate patru, înºirate pe partea dreaptã a culoarului. În faþã o balustradã ºi o curte interioarã, ca o fermã mexicanã. În fine, nu chiar ca o fermã mexicanã. Gardianul deschide uºa. Întuneric, cãldura care mã izbeºte venind dinãuntru, împreunã cu o putoare oribilã. Corpuri înºirate pe jos, numai oameni cu barbã, mulþi. A doua zi am sã'i numãr, 33, 34 cu mine, într-o celulã de 8 pe 5 metri. Intru, e un mic loc chiar în faþa uºii. Gardianul le spune ceva în arabã, toatã lumea s-a ridicat deja. Nenea care a luat bãtaie cruntã lângã mine e împins înãuntru, se prãbuºeºte undeva în dreapta. Lângã cãldarea care e plina ochi cu urinã ºi fecale din colþul din dreapta. Uºa se închide. Mã lungesc în faþa ei, pe ciment. E întuneric total, doar un fel de luminã palidã intrã pe ferestruica de pe uºa de 30 cm lãþime pe 10 înãlþime. Vãd cã ceilalþi s-au întins, aud ºuºoteli însã nimic mai mult. Îmi spun, recapitulând poza mentalã pe care o fãcusem, cã sunt în rahat ºi la figurat ºi la propriu ºi cã probabil va trebui sã'mi apãr pielea. Oricum, îmi spun, ce mai ai de pierdut, te vinzi scump. Unul din ocupanþi vine la gãleatã ºi face pipi. Cred cã e o orã de când sunt aici. Vreau ºi eu sã fac pipi. Nenea bãtutul zace la jumãtate de metru de gãleatã. Mulþumesc cerului cã am putut alege locul de la uºã, cum ridic capul e o duhoare ºi o cãldurã insuportabilã. Lângã uºã îmi vine aer rece din curtea interioarã, aproape prea rece – însã prefer asta decât cãldura ºi duhoarea. Oribil. M-am descãlþat. Mã ridic în picioare ºi fac doi paºi spre gãleata din colþ. Deja de la primul pas îmi dau seama cã sunt în pipi. Nu mai am de ales, înaintez, îmi fac nevoile, ies din porþiunea udã, îmi scot ºosetele ºi mã aºez la locul meu. Am picioarele ude, îmi e frig, însã deja dupã pipi e mai bine. La fiecare 5 minute gãrzile se strigã între ele. Una din gãrzi e la câþiva metri de poarta noastrã ºi strigã în aºa fel încât sã'l audã ºi cei din colþurile îndepãrtate. Destul de folcloric, ai spune cã eºti la închisoare.

Nu trece o jumãtate de orã dupã ce'mi fãcui nevoile ºi poarta se deschide. Toatã lumea, inclusiv eu, sare în picioare. Mai puþin cel bãtut, la care se strigã ºi e ridicat de doi vecini. Acum, cu uºa deschisã ºi cu toatã lumea în picioare, încep sã întrezãresc cu cine împart celula. ªi ei mã întrezãresc, toatã lumea se holbeazã la mine. Numai oameni cu barbã, îmbrãcaþi în costume musulmane – fuste largi sau jalaba – murdari, slabi, încercãnaþi. Majoritatea tineri, însã ºi câþiva mai în vârstã. Nu am timp sã observ mai bine pentru cã se strigã ºi lumea începe sã iasã pe coridor, în frunte cu mine. Mã încalþ repede- e uºor când nu ai ºireturi – ºi mã aºez în coloana de lângã perete, unde am vãzut cã se aliniazã toþi. Gardianul ne numãrã ºi se opreºte în faþa mea, examinându-mã curios. Spune ceva în arabã, I don't speak arabic e rãspunsul meu. Doi deþinuþi re-intrã în celulã ºi scot împreunã haznaua care se revarsã la fiecare pas. Pipi ºi excremente. Dupã care cei doi revin cu gãleata jumãtate umplutã cu apã, o lasã afarã ºi încep sã cureþe celula. Noi ceilalþi ne înºiruim ºi ne îndreptãm cãtre toaletã. Se formeaza 5 cozi în faþa celor 5 wc-uri. O parte din bãrboºi încep sã se spele la chiuvete, pãrul, corpul, pãrþile intime. Îmi dau ºi eu cu apã pe faþã. Aud zgomot pe coridor ºi mã uit afarã. Un nene legat la ochi, un pic grãsuþ, bãrbos, tocmai e bãtut cu un lanþ. Sângereazã destul de tare, are rãni mari pe umeri ºi în jurul gâtului. Geme, nu þipã. Nu vede când vin loviturile, le aude însã, dar nu eschiveazã. Se dã în el ca pentru a-l omorî, în gât, în cap, pãrþile intime. În sfârºit, cade în genunchi ºi loviturile se opresc. Ieºim orânduiþi ºi aºteptãm în linie. Cei doi au terminat de curãþat celula, un miros puternic de produs petrolier rãzbate pânã la mine, deºi sunt la cel puþin 10 metri de uºa celulei. Sunt chiar în faþa nou-venitului care tocmai a luat bãtaie. Mã uit la el, e legat la ochi, nici o expresie nu-i vãd pe faþã. Nu fricã, nu resemnare, nimic. Nu grimasã. Intrãm înãuntru. E curat, nu mai miroase a fecale, însã parcã aº fi intrat într-un carburator de dacie, aºa pute. Lumea se culcã, nici mãcar nu se mai uitã la mine sau altceva. Nenea de lângã mine, un bãrbos mic de staturã ºi sfrijit, îmi oferã o bucatã de pãturã. O iau ºi o pun pe ciment sub mine, e cu totul alt confort acum. Pãduchii sau ce'oi mai putea lua sunt ultima mea grijã. Spun ºoptit, shokron, mulþumesc.

(Vezi prima parte a poveºtii aici)

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey