•  Cornel Mihai Ungureanu


sus

Cornel Mihai Ungureanu

 

Doctoria

 

- Chiar nu ºtii sã faci nimic?, întrebã Pretorian, suflând fumul de þigarã într-o parte, spre a-l feri pe mai tânãrul Antonio.

Acesta ridicã din umeri. Anii nu-i aduseserã decât eºecuri. La început încercase sã-ºi gãseascã un rost. Se zbãtuse, mai mult în sine, cu disperare, neliniºtit, frângându-ºi clipã de clipã degete imaginare. Cînd împlinise treizeci ºi ºase de ani fãrã sã ºtie cum aratã o carte de muncã, se liniºtise brusc.
Lui Pretorian i-l recomandase Liliana, o bunã prietenã ºi o gracilã poetesã, drept remediu pentru criza lui. Cu ascuþita ei intuiþie, Liliana ghicise cã scârba consacratului autor faþã de scris se acutizase. Îl iubise, cândva. Fuseserã amanþi. El era pe atunci extrem de egoist, i se pãrea cã tot ce primeºte i se cuvine, sã dãruiascã însã nu ºtia. Cunoscuse repede succesul literar, invidiile îl înconjuraserã odatã cu premiile, se retrãsese discret din viaþa publicã, din prietenii chiar, se însingurase. Scria. Se bucura de faimã. O singurã datã îi vorbise Lilianei despre greaþa nesfârºitã, despre lehamitea profundã pe care o simte atunci când terminã o carte. Acum, deºi ca orice somitate participa la simpozioane, carþile îi erau traduse, conducea, fãrã sã calce prin redacþie, o revistã literarã (cu direcþie), pãrea cã produce cu aceeaºi vervã, cu aceeaºi plãcere ca în tinereþe, chiar cu mai multã uºurinþã. 

De idei nu ducea lipsã, spre deosebire de alþi confraþi, stilul i se cizelase, zilele lungi de dospire a poveºtii, creaþia propriu-zisã stãteau sub semnul miracolului, dar ºi al entuziasmului. κi purta peste tot hârtiile, mâzgãlindu-le cu litere drepte ºi grãbite, cufundându-se în lumea pe care o zãmislea. Când însã cartea era gata, tipãritã, pe rafturile librãriilor, când o rãsfoia, Pretorian simþea o dezamãgire profundã. În ciuda laudelor criticilor, a fetelor ce veneau pline de emoþie sã-i cearã autografe, noul volum îi pãrea lipsit de orice valoare. Nu putea sã nu observe cã stilul lui, ºlefuit în atâþia ani îi strivea povestea, transformând orice idee nouã ºi bunã în una dintre cãrþile lui. Oricât de mari ºi disperate erau eforturile de a scrie altfel, de a uimi, îi era limpede cã nu aduce nimic nou. Devenea atunci suspicios faþã de cei care îl lãudau. ªi îl lãudau cam toþi. Câte-o izbucnire de rãutate apãrutã în vreo revistã îi pãrea, pentru o clipã, sincerã ºi îl fãcea sã se simtã mai bine. Apoi observa semnãtura vreunuia care-i purta sâmbetele. Era groaznic. Nici în duºmani nu putea avea încredere. ªtia cã scrie prost, dar nu-ºi putea imagina viaþa lui altfel, ºi o lua mereu de la capãt sperând cã va da, în sfârºit, lovitura. În ochii lui, în ai celorlalþi nu mai era nevoie. Rezultatul însã îl fãcea sã urle: "La ce bun?"

Antonio privea plictisit strada. De la o terasã alãturatã venea miros de mititei.

- Uite ce ai de fãcut, îi zise Pretorian vãzând cã nu primeºte un rãspuns. Ai sã te ocupi puþin de grãdinã, poate te mai trimite ºi madam Stamate la cumpãrãturi, ai s-o cunoºti mai bine, e o femeie cumsecade, are grijã de casã, îmi gãteºte, de-acum ne gãteºte, dar mai ales trebuie sã scrii o carte. O datã cu mine. Vom începe chiar de mîine ºi peste exact ºase luni trebuie sã fie gata. Uneori, seara, poate stãm puþin de vorbã. Altfel, eºti liber sã faci ce vrei, vei primi masã ºi casã, cum se spune, ºi ceva bani de buzunar. Dar peste ºase luni vreau sã-þi citesc manuscrisul, iar tu îl vei citi pe-al meu ºi îmi vei spune pãrerea sincerã, fãrã nici o urmã de politeþe. Din partea mea, poþi sã termini de scris ºi în douã zile. Numãrul de pagini nu mã intereseazã, dar trebuie sã fie un roman. Dacã te vei dovedi atât de ratat pe cât spune Liliana cã eºti, vom putea prelungi contractul nostru cu încã un an. De acord?

Pretorian avea o voce plãcutã, de vechi fumãtor, ºi obiºnuinþa de a se purta amabil cu semenii.

- De acord, zise Antonio, cu glasul lui tremurat. Nu putea scãpa de nesiguranþã. Se simþea ca un pui de vrabie.

***

În ziua urmãtoare Antonio se mutã în casa lui Pretorian. Nu avea bagaje.
Bãtrânul scriitor locuia într-o vilã cu etaj, avea ºi grãdinã micã în care înfloriserã crinii ºi trandafirii. Vila se afla pe latura Parcului Crizantemelor, numit astfel din raþiuni lipsite de evidenþã, în rondurile sale nu creºtea nici urmã de crizantemã. Madam Stamate venea o datã la douã zile sã deretice ºi sã gãteascã. Îi dãdu cinci caiete studenþeºti ºi-l rugã sã-i mai cearã, dacã nu-i ajung.

Antonio se hotãrî sã termine mai întâi romanul, pentru a nu intra în crizã de timp. Crizele de timp îl blocau întotdeauna. Începu, aºadar, sã scrie din prima zi. κi gãsise un loc la umbrã, sub bolta de viþã-de-vie. Asculta vrãbiile ºi larma îndepãrtatã a strãzii ºi se gândea la o fatã pe care o iubise ºi care-l pãrãsise când înþelesese cã el nu e bun de nimic. O fatã frumoasã, singura care se îndrãgostise vreodatã de el. κi începu romanul cu ea, tristã, ducându-l sã-i arate peºtiºorii la fântâna artezianã din centru. În timp ce el privea atent în apã, în cãutarea peºtiºorilor, ea îl stropise ºi fugise râzând. "Te-am pãcãlit!", îi zisese apoi, zâmbind încã a triumf.

Scrisul mergea de la sine. În fraze scurte. Antonio citise multe cãrþi. Scria aºa cum ºtia cã nu se face. Pretorian aºtepta de la el o carte dezamãgitoare. Pentru asta îl plãtea. Nimic mai simplu. Într-o sãptãmînã Antonio îºi terminã romanul. Cu scrisul lui mic, nu ajunsese nici la sfîrºitul primului caiet.

În urmãtoarele luni îºi pierdu timpul aºa cum ºtia el mai bine: se plimba ore întregi pe strãzi, mergea la filme, plivea buruienile din grãdinã, uda florile. În ultima zi de varã descoperi, în pod, colecþia de reviste vechi a lui Pretorian ºi acesta îi dãdu permisiunea sã decupeze din ele. Îi trebuirã câteva sãptãmâni pânã când Antonio terminã de lipit fotografiile tãiate în cele patru caiete rãmase nefolosite pe coperþile cãrora scrisese: Album 1, Album 2, Album 3 ºi Album 4.

Pretorian îl lãsa în pace. El lucra de obicei noaptea. În unele seri, îl chema pe Antonio în biroul lui. Îl invita în fotoliu, madam Stamate le aducea cîte o canã cu ceai, apoi Pretorian o trimitea acasã. Rãmaºi singuri, îl ruga câteodatã pe Antonio sã-i spunã din viaþa lui. Dacã îl interesa ceva, îi punea întrebãri. Antonio rãspundea cu dezinvolturã, timiditatea îi dispãruse. Era un bãrbat pirpiriu, cu trãsãturi fine. Vorbea despre viaþa lui care, încã din copilãrie, apucase o cale greºitã. Nu ºtia exact când. Fusese un copil inteligent, premiant ºi aºa fuseserã ºi cei doi fraþi ai lui. Pãrinþii lor erau intelectuali, le pregãtiserã, în gând, cariere frumoase, dar numai Antonio se dovedise capabil sã intre la o facultate tehnicã, din a doua încercare.

În primul an picase. κi fãcuse sânge rãu, apoi, se însingurase, nu mai voia sã ºtie de foºtii prieteni, care erau cu toþii studenþi. Îi ocolea când îi întîlnea pe stradã, iar cînd nu-i putea evita, suferea zile întregi. Unul dintre fraþii lui plecase în armatã, celãlalt îºi gãsise de lucru într-un oraº îndepãrtat. κi scriau epistole lungi în care îºi povesteau meciurile de fotbal, ce transferuri de jucãtori mai aveau loc, pe cine ar lua ei, dacã ar fi preºedinþi de club la Milano sau Barcelona, dãdeau note jucãtorilor dupã fiecare partidã, aveau idei noi despre sistemul competiþional care, era limpede, ar fi trebuit schimbat. Aminteau toate melodiile care le plãcuserã, în fiecare zi, la radio, tot ce citeau în ziare sau în almanahuri, copiau interviuri lungi care li se pãreau interesante, erau la curent cu orice invenþie din Anglia sau Brazilia, despre care se scria în presã, ºtiau detaliile tuturor accidentelor aviatice, efectele statistice ale fenomenelor meteo ºi ale cutremurelor de pe mapamond, erau la zi cu orice ºtire din diviziile inferioare ale campionatelor de fotbal, cu preferinþele culinare ale Madonei ºi cu atâtea alte lucruri care nu puteau sã fie lãsate sã treacã fãrã ca ei sã ºi le împãrtãºeascã unul altuia. Cum de multe ori citeau aceleaºi ziare, scrisorile lor semãnau izbitor. Dar ei nu observau. Singurele elemente personale pe care ºi le comunicau þineau de supãrãrile pe care fiecare erau nevoiþi sã le suporte, din partea unor oameni care se fãceau vinovaþi pentru disconfortul pe care li-l produceau ori pentru eºecurile lor.

Mai întîi murise tatãl lui Antonio. Apoi mama. Într-o primãvarã, când zãpada începuse sã se topeascã, se prãbuºise casa. Cãzuse un perete, mai târziu tavanul din hol. Alt perete. Antonio fusese exmatriculat. O vreme se adãpostise la o mãtuºã. Avea încã ºi momente de optimism. Dupã eºecul de a deveni inginer, încercase sã se facã economist. Mãtuºa lui lucra la o bancã. Antonio se gândise cã va aranja ea ca ºi el sã lucreze acolo. Murise ºi mãtuºa, iar el rãmãsese pe drumuri. Era în ultimul an de facultate, când îl exmatriculaserã. Un profesor îi fãcuse o asprã moralã ºi Antonio refuzase sã se mai ducã la examenele acestui "imbecil" care primea bani de la studenþi.

Imaculat ºi sãrac fusese pãrãsit de singura fatã care, pentru scurt timp, îl iubise. Dacã-l iubise.

Despre lunile petrecute în sanatoriu nu vorbea. Nebunii îl speriau.

***

Trei sãptãmâni Pretorian îºi lãsã la dospit romanul. Pe la sfârºitul lui octombrie îl terminã. Parcã de data asta fusese mai bine, fusese diferit. Îl îngrozea însã gândul recitirii, al inerentelor corecturi. Câteva zile nu se apropie de manuscris. Când o fãcu, simþi din nou greaþa. Dar acum mai avea o speranþã: cartea lui Antonio.

În prima zi de noiembrie cei doi bãrbaþi schimbarã între ei manuscrisele ºi în aceeaºi zi le citirã.

- Ai terminat? îl întrebã Pretorian.

Stãteau amîndoi pe fotoliile largi.
Pentru cã se lãsase frig, madam Stamate aprinsese focul în cãmin. Le adusese cãnile cu ceai. Dupã ce îi arãtase ce costum, cãmaºã ºi cravatã sã-i pregãteascã în dimineaþa urmãtoare, Pretorian o trimisese acasã.

Ziua primirii domnului scriitor în Academie era pentru madam Stamate una specialã, mult aºteptatã. Pretorian îºi finalizase discursul încã din sãptãmâna precedentã.
Femeia îl mai privise o datã din uºã, abia þinându-ºi lacrimile, ca pe un copil reuºit. Va veni sã-l trezeascã devreme. Înainte de a ajunge la Academie, Pretorian voia sã treacã ºi pe la editurã, sã predea manuscrisul.

Antonio sãrise paragrafe întregi din cartea lui Pretorian, se plictisise repede. Literatura îl interesa prea puþin, el voia sã simtã viaþa, sã fie un om normal, sã aibã o nevastã ºi copii, colegi de serviciu, bani, vacanþe la munte, la mare, sã vadã lumea, sã fie iubit. Cartea lui Pretorian nu însemna nimic din toate astea.

- Da, am citit-o, zise. Este foarte frumoasã, foarte reuºitã, vreau sã zic. Seamãnã cu ultimul dumneavoastrã roman, dar asta e mai bunã. Aveþi stil!

Zâmbise, dar Pretorian nu-i rãspunse la zîmbet. Antonio se fîstîci sub privirea lui.

Pretorian îi deschisese cartea cu curiozitate. Dupã primele rînduri se simþise deja mai bine. Liliana avusese dreptate. Sã contempli un ratat, sã-i vezi lipsa de iniþiativã, de curaj ºi mai ales neputinþa, poate fi extrem de reconfortant. Frazele scurte, simple erau de-a dreptul ºcolãreºti. Dupã cîteva pagini, începuserã sã-l frapeze. Apoi, pe nesimþite, cãzuse cu totul în lecturã. Era o carte deosebitã de tot ce citise. O iubise imediat, uimit, bulversat.
Dupã ce o terminase se dusese la fereastrã ºi îl vãzuse în curte pe Antonio. Acesta lãsase caietele lui Pretorian în iarbã ºi tãia tufele de trandafiri cu o foarfecã imensã. Pretorian ºtia cã Antonio doar i-a rãsfoit cartea ºi atunci tulburarea de dupã lecturã se transformase brusc în minunata claritate pe care o trãia mereu în dimineþile urmãtoare nopþilor albe.

Antonio mesteca în ceai cu linguriþa, apoi gusta din lichidul verzui, încercînd sã nu-l priveascã pe Pretorian în ochi.

- Þi-am citit cartea, îi zise acesta, întinzîndu-i caietul. Este singura carte importantã pe care am citit-o.

Antonio crezu cã Pretorian glumeºte ºi zâmbi aºteptând o infirmare. Nu urmã însã decât tãcerea.

- Felicitãri!, mai zise scriitorul, întinzîndu-i mâna.

- Atunci, înþelegerea noastrã..., zise Antonio.

- Îmi pare rãu, rãspunse Pretorian. Mâine pleci.

În tãcerea care se lãsã, lui Antonio îi veni un gând. Îi întinse înapoi caietul lui. Pretorian îl privi nedumerit. Înþelese ºi zîmbi, clãtinând din cap. Sã fure opera unui ratat!
Supãrat de refuz, Antonio zvârli caietul în focul din cãmin. Îl privirã cum arde, cu flãcãri portocalii ºi cu flãcãri albastre.

- Din pãcate, zise Pretorian, asta nu schimbã nimic. Mâine te conduc pînã în centrul Oraºului, cu maºina. Dacã vrei.

 

Era o dimineaþã seninã. Nu pãrea deloc noiembrie. Pretorian îºi scosese maºina din garaj, Antonio îºi strânsese lucrurile în rucsacul jerpelit.

Pînã lângã universitate pãstrarã între ei o tãcere afectuoasã. Pretorian opri. Antonio nu ºtia sã deschidã portiera ºi scriitorul îi arãtã cum.

-Salut! îi zise Pretorian.

"Salut" vru sã rãspundã Antonio, dar fãcu doar un gest cu mâna.

Pretorian îºi duse manuscrisul la editurã (prietenul sãu, directorul îºi exprimã fericirea pe care i-o producea aceastã nouã colaborare). Pierdu apoi cîteva ore bune la Academie, unde îºi rosti discursul ºi primi felicitãri sincere, dar ºi unele exagerate, mistificatoare.

Ajunse acasã dupã prînz. O trimise pe madam Stamate sã îi cumpere þigãri.
Aproape douã ore nu se miºcã din fotoliu, apoi, cu multã siguranþã, deºi era un începãtor, se spânzurã. Era ora trei dupã-amiazã, exact vremea când Antonio culese de pe o masã, într-o patiserie, o gogoaºã din care o fatã care ieºise de la liceu muºcase de douã ori. Gogoaºa era umflatã ºi crudã la mijloc. Afarã  ziua era tot frumoasã, cu luminã blândã, doar cã începuse sã batã puþin vântul ºi trântea frunzele de prin copaci. 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey