•  Dan Jammers
•  Rodica Mixich


sus

Dan Jammers

 

Jurnal de bord
III

 

(Prima parte a poveºtii: http://www.pravaliaculturala.ro/mirodenii_2014-4.html)
(A doua parte a poveºtii: http://www.pravaliaculturala.ro/mirodenii_2014-5.html)

Zac culcat ºi analizez. Trec practic pozã cu pozã în revistã toate etapele zilei ºi-mi dau seama cã sunt în rahat. Îmi dau seama cã dacã stau aici câteva luni, în aglomeraþia asta ºi cu cãldurile care vin în Egipt vara, am toate ºansele sã crap. ªtiu cã firma se va zbate, ºtiu cã ambasada Franþei se va zbate (ce bine cã nu e cea a României, am aºa ca un dubiu cã, dacã ar fi fost cazul, nu era nicio speranþã). Cel mai rãu e când mã gândesc la alea mici, mã dãrâmã complet. Aºa cã încerc sã nu mã gândesc. Cred cã au trecut douã ore de la curãþatul celulei, întrevãd un pic de luminã pe sub uºã. Trebuie sã fie în jur de 5 dimineaþa. Sunt într-o poziþie inconfortabilã, mã întorc pe spate ºi-mi pun un pantof sub cap. E mai bine. Pantofii miros însã a pipi, aºa cã trebuie sã renunþ la confortul respectiv. Nu reuºesc sã dorm. Se face luminã de'a binelea. Lumea începe sã se aºeze cerc, de'a lungul zidului ºi în mijloc. Nenea în alb care a venit o datã cu mine e tot lângã toaletã, în aceeaºi poziþie. Doarme profund. Se vorbeºte în ºoaptã. Adorm. Mã trezesc dupã puþin timp, cineva intrã în celulã. Toatã lumea sare în picioare, inclusiv eu. Patru sau cinci militari sunt în pragul uºii, uitându-se la mine. Îmi spun ceva în arabã, nu înþeleg nimic. Se adreseazã apoi celorlalþi, râde un pic la sfârºit ºi mã întreabã: inglez, ok ? Spun ok cu o voce destul de micã. Începe sã râdã ºi se retrage, se închide uºa în urma lor. Îmi aminteºte de Shogun, parcã aºa îl chemau japonezii, inglez. De unde pânã unde inglez când eu sunt nãscut la Focºani, mai greu de priceput. Oi vorbi prea bine engleza.

Lumea se aºeazã, unii continuã sã doarmã, alþii stau de vorbã sau privesc în gol. Trece o orã. Alt grup de militari intrã, acelaºi scenariu, se concentreazã pe mine, îmi pun întrebãri în arabã, screm câteva cuvinte în englezã ºi ies. ªi încã o datã, o jumãtate de orã mai târziu – 6 sau 7 militari, alþii, ferchezuiþi, arme automate, bocanci de piele întoarsã de culoare deschisã. Eleganþi pentru niºte militari.

Acum toatã lumea mã priveºte, de data asta cu curiozitate. N-aº spune încruntat, dar nici binevoitor. Mã simt cu musca pe cãciulã. Întreb în englezã dacã vorbeºte cineva engleza. Un nene tânãr se ridicã din fundul celulei, ºi într-o englezã relativ bunã rãspunde foarte amabil cã da. Îi spun cã vreau sã traducã celorlalþi cã sunt dezolat cã sunt deranjaþi de militari din cauza mea ºi cã vreau sã mã prezint. Îl întreb cum se spune în arabã „mã cheamã Dan”, „Is mi Dan” e rãspunsul. Fac turul celulei ºi dau mâna, pe rând, cu toatã lumea, zicând „is mi Dan”. Surprind surpriza plãcutã pe chipurile unora, mi se zâmbeºte ºi chiar mi se rãspunde cu numele lor. Fac turul celulei ºi mã aºez la locul meu, turceºte. Nenea care vorbea engleza vine ºi se aºeazã în faþa mea, înconjurat de trei "colegi". Mã întreabã de unde sunt, îi spun Franþa. Mã întreabã de ce sunt acolo, îi spun: pentru cã am fãcut poze cu militari pe drumul spre Port Said. Îl întreb de ce e el acolo, îmi rãspunde vag cã e farmacist într-un oraº al cãrui nume nu îl reþin ºi, grosso modo, nu ºtie de ce e acolo. Sunt deja douã sãptãmâni de când e înãuntru. Mã întreabã dacã îmi e foame, îi spun cã nu. Au un fel de turte într-o sacoºã, ºi cu un fel de sos, însã am sã aflu mai târziu cã închisoarea nu furnizeazã nimic de'ale gurii deþinuþilor, rudele sunt cele care trebuie sã aducã mâncarea. Când nu ai rude, deci, ai o problemã de nutriþie. Nu mi-e foame, nu mi-e sete, deºi e sâmbãtã dimineaþa ºi eu nu am mai atins nimic de vineri seara. Vorbim un pic, când vãd cã toatã lumea se scoalã în picioare ºi se îndreaptã cu faþa spre peretele lângã care am dormit. Numai cel bãtut continuã sã zacã. E timpul rugãciunii. Mã scol ºi eu în picioare ºi mã aºez în acelaºi sens cu toþi ceilalþi. Tipul care vorbea engleza începe sã cânte. Începe sã cânte foarte frumos. Din când în când, corul din spate intervine, destul de armonios. Nu am multe experienþe religioase la activ, nu ºtiu dacã mediul în care eram, contextul, stresul au fãcut-o, însã rugãciunea a fost ceva extraordinar. Armonioasã, cel care cânta avea o voce foarte frumoasã, din când în când toatã lumea se punea în genunchi ºi apoi se apleca cu capul în pãmânt la sfârºitul lui Allah Akbar, mã puneam ºi eu în genunchi însã rãmâneam aºa. Am sã aflu mai târziu cã dacã nu eºti musulman, e suficient sã nu stai în faþa celui care se roagã, atâta tot. Rugãciunea a durat undeva la 15, poate 20 de minute. În timpul ei, nu s-au strigat gãrzile între ele, nu am fost deranjaþi, nimic. Era incredibil sã vezi anumiþi bãrboºi, cu feþe destul de speriat, cum cântã ºi se închinã ca ºi cum timpul s-ar fi oprit. Zic ºi eu ca Elaine din Seinfeld, despre prietenul mecanic care avea radioul din maºinã pe posturi religioase, prefer leneº sau prost decât religios, pentru cã leneº sau prost sunt capabil sã înþeleg. Rugãciunea se terminã, remarc o oarecare bunã-dispoziþie pe chipurile vecinilor mei. E ca o pauzã de masã, toatã lumea începe sã vorbeascã, oamenii se destind. Cel care a cântat se aºeazã din nou în faþa mea ºi mã întreabã dacã sunt cãsãtorit. Îi spun cã da, cã am doi copii. Mã întreabã ce sunt, fete sau bãieþi. Douã fetiþe, rãspund. Parcã îl aud pe tehnicianul din Tunisia care mã întrebase un an înainte dacã am copii, îi spun, ºi îl intreb dacã ºi el are. ªi îmi spune da, am trei copii ºi o fatã. În traducere liberã, în anumite societãþi primitive, pe arii extinse însã, fetele nu prea conteazã. Am fost într-o regiune în India, unde fetele sunt omorîte la naºtere pentru a evita problemele financiare care apar la mãritiº, dota. Ce efecte are asta asupra echilibrului sexelor în societate, se poate vedea citind rubrica mondenã. Pânã ºi caprele suferã de libidoul masculilor majoritari. Observ  un copil în celulã, sã nu aibã mai mult de 14 – 15 ani. La fiecare cinci minute, trage bidonul cu apã de bãut, care a fost umplut noaptea, pe timpul curãþeniei, ºi se uitã minute bune pe ferestruica uºii. Cum aude un zgomot, sare ºi se ascunde. O cicatrice urâtã îi brãzdeazã bãrbia în diagonalã. Ce-o fi putut face el sã ajungã sã fie închis, nu o sã aflu. O sã aflu însã cã un american de 60 de ani fusese închis în septembrie pentru 30 de zile în aceeaºi închisoare ºi s-a sinucis când a aflat cã detenþia i se prelungeºte. Am sã aflu de asemenea cã Morsi, preºedintele democratic ales, în închisoare actualmente, a evadat în 2011 din aceeaºi închisoare în care sunt, Ismailia. ªi am sã aflu cã majoritatea celor cu care am împãrþit celula erau simpatizanþi ai Fraþilor Musulmani, sau se aflau la locul nepotrivit în timpul manifestaþiilor Fraþilor Musulmani, de dupã demiterea preºedintelui de cãtre armatã. ªi cã nici unul nu fusese judecat ºi cã erau câþiva care erau acolo de peste 6 luni. Îl întreb pe farmacist dacã are copii, îmi spune cã e prea tânãr ca sã fie însurat ºi cã e dificil sã gãseºti o nevastã în Egipt – cu excepþia cazului în care ai bani.

Lumea e aºezatã turceºte în cercuri, se discutã. Sunt ore bune de când nimeni nu a mai venit înãuntru. S-a dus speranþa mea sã trec în tribunalul militar de dimineaþã, cum promisese consulul onorific. Realizez deasemenea cã mâine e duminicã ºi cã, deºi vinerea e oficial ziua liberã în Egipt, nici duminica nu se face mare lucru. Iar sâmbãta e un pic prea între cele douã zile libere ca sã se munceascã. Îmi dau seama cã cel mai repede poate sã se întâmple ceva luni. Mã caut în buzunar ºi dau de o charlotte. E o tichie din tifon albastru pe care trebuie sã o porþi pe cap când intri într-o uzinã de îmbuteliere, sã nu-þi cadã pãrul în sticlele ce fi-vor umplute. A scãpat de control. O mototolesc, trec elasticul în diagonalã ºi obtin un fel de mingiuþã. Îmi pun un pantof în faþã la un metru, ºi încep sã arunc cu ea ca sa nimeresc pantoful. Intrã dupã câteva încercãri. Ridic capul ºi vãd cã sportul meu suscitã mult interes. Cinci sau ºase vin, se aºeazã în cerc ºi vor sã arunce ºi ei. Se aud râsete ºi timp de 10 minute se face turul, fiecare încercând sã introducã mingea în pantof. Mã detaºez de mine ºi încep sã filozofez ieftin: ia uite ce înseamnã un obiect care în viaþa normalã e nimic, atunci când nu ai nimic, poate sã devinã totul. Îmi mai vine, fãrã sã vreau, o frânturã de idee nãstruºnicã, aproape mã face sã zâmbesc. Îmi trece prin cap, doamnelor ºi domnilor, ce pãcat cã nu am aparatul de fotografiat, ce poze ar ieºi. Incorigibil ? Habar nu am. Dar jur cã mi-a trecut prin cap. Semn cã merit un pic sã mi se întâmple ce mi se întâmplã. Urmeazã iar rugãciunea, lumea mãnâncã. Mi se oferã, refuz. O diaree mi-ar lipsi acum. Când cineva face treaba mare în colþ, în gãleatã, alþii doi þin o pãturã în faþã pânã terminã. Nu miroase foarte tare, presupun cã apa încã îºi face datoria, însã, vãzând frecvenþa celor care întrebuinþeazã gãleata, ºtiu cã spre searã treaba o sã se schimbe. ªi înþeleg cã excursia la toaletã se petrece doar o datã pe zi, în toiul nopþii. Nu ºtiu de ce.

Se deschide uºa, toatã lumea în picioare, mai puþin cel bãtut ce continuã sã doarmã. Feþe noi, militari. Îmi fac semn sã ies. Ies din celulã. Mã împing cãtre zidul unde ne aliniasem noaptea. Mã întreabã într-o englezã stricatã de unde îl cunosc pe generalul x. X, pentru cã nu þin minte numele. Îi spun cã nu cunosc niciun general. Schimbã între ei ceva cuvinte în arabã ºi mã redirijeazã în celulã. Nu am priceput nimic ºi, mai mult decât atât, nici nu o sã pricep pânã în ziua de azi. Intrat în celulã, mã culc cu faþa la uºã ºi cred cã adorm. Sunt trezit din nou de poartã, sar în picioare. E undeva la 5 dupã masã, cred. Mi se face semn sã mã încalþ ºi sã ies. Sunt legat la ochi ºi la mâini ºi cobor scãrile. Urc în jeep. Cinci minute de drum, înapoi în garnizoanã. Sunt dezlegat la ochi, la ieºirea din jeep, ºi condus într-o încãpere. Un fel de prispã lungã, acoperitã, cu multe uºi aliniate. La birou un cãpitan care se ridicã în picioare când intru. Îmi spune în englezã sã iau loc în faþa biroului. Care birou iar nu are calculator. Urmeazã o orã de întrebãri detaliate, un amploaiat noteazã tot ce zic. Aceleaºi întrebãri, de ce acolo, pentru cine lucru, unde locuiesc, de ce am fãcut poze, de ce am insistat pe militari ºi pe tancuri. Sunt legat din nou la ochi, înapoi în jeep, înapoi în celulã. Din când în când pe culoar se strigã nume. Cel care e vizat trebuie sã aºtepte în poziþie de drepþi în faþa uºii, pleacã ºi nu se mai întoarce. Alþii îi înlocuiesc la diferite intervale. Asta s-a petrecut toatã ziua, poate cinci sau ºase care au plecat ºi trei sau patru nou veniþi. Se deschide uºa, mi se face semn sã ies. Sunt condus pe culoarul care dã la weceuri, ºi chiar înainte de intrarea cu pricina mi se deschide o uºã pe stânga ºi sunt împins înãuntru. Uºa se închide în spatele meu.

Sunt singur. O celulã micuþã, de patru pe doi ºi jumãtate. Am gãleata mea în colþ, ºi încã o datã, sunt singur! Mã aºez pe ciment ºi încep sã reflectez. Habar nu am dacã e semn bun sau rãu, însã înclin sã cred cã e semn bun. Excepþie ar fi cazul în care mã aºteaptã o torturã sau aºa ceva, niciodatã nu poþi ºti. Experienþa mea relativ la viaþa carceralã e limitatã, e prima datã când mi se întâmplã. E prima datã când sunt privat de libertate ºi, cum ar spune un francez, ça me fait quelque chose. ªtiu & simt cã pe termen lung, în condiþiile de aici, oricât de voios ai fi, pierzi ceva în fiecare zi. ªi cã optimismul ºi pesimismul alterneazã atât de ameþitor încât o orã dureazã zile. Incredibil cât de încet trece timpul, dupã ceasul meu aºa zis biologic ar fi trebuit sã fie noapte de mult timp ºi uite cã nu e. Mult prea multe variabile ca sã pot trage mãcar o umbrã de concluzie.

-va urma-

Comentarii cititori
sus

Rodica Mixich

 

Impresii din Alpi

 

Traversãm Karawan-tunel ºi ajungem în Austria. Destinaþia noastrã este Grossglockner de pe Alpenstrasse. Ideea cã turismul alpin pe patru roþi nu este o performanþã, dispare când citeºti impresiile multor tineri ce-l practicã strãbãtând pasuri la mari înãlþimi, admirând panorame ce-ti taie respiraþia ºi dormind în campingurile rãsfirate pe trasee. Drumul rutier spre cel mai înalt vârf al Alpilor austrieci (Grossglockner 3797m) a fost inaugurat în 1935 când Austria deschidea epoca marilor ºosele alpine moderne. Alpii priviþi de aproape sunt stâncoºi ºi semeþi cu aºezãri omeneºti de-a lungul vãilor. Forma de U caracteristicã vãilor alpine este dovada sigurã a ocupãrii lor în trecut de un gheþar. Din orice casã de lemn vei deschide dimineaþa fereastra te va întâmpina muntele ce îþi rãpeºte mai bine de jumãtate de cer. Pe cerul albastru sau cenuºiu întunecat este desenat clar conturul lui, al muntelui. Zi ºi noapte este prezent în orizontul tãu ºi nu ai cum sã-l îndepãrtezi. Casele cochete cu gospodãrii solide închiriazã la preþuri convenabile camere turiºtilor. Dormim la Winklern.

mixich1A doua zi de dimineaþã plecãm pe Alpenstrasse, spre vârf. În localitatea Fusch plãtim pentru cei 48 de km de ºosea alpinã consideratã una din cele mai fascinante din Europa. Drumul urcã rezonabil pânã la 2548 m. Înainte ca zãpada sã ia în stãpânire absolutã versanþii, riºti sã calci cu maºina o marmotã blândã ºi domesticã, proprietatea parcului naþional Hohe Tauern ºi proprietara absolutã a pantelor înzãpezite.

Gheþarul Pasterze ºi terasa Franz-Joseph Hohe (cum altfel) te fac sã te simþi mic prin comparaþie ºi mare prin aspiraþia de a ajunge aici. În jur pe cerul crâncen de albastru se zãresc mai multe vârfuri ce trebuiesc identificate iar unul dintre ele este Grossglockner. Un noriºor pufos ºi cochet îmbracã vârful semeþ ca mustãþile kaiserului. Binecuvântãm vremea frumoasã ce ne permite sã vedem dincolo “de lume”.

Încerc sã reþin toate pasurile ºi tunelele ce strãbat graniþele þãrilor posesoare de Alpi dar mã las pãgubaºã. Aºezãrile construite la trecera prin trecãtori au avut de-a lungul istoriei o importanþã militar-strategicã, iar dintre ele Brianconul este cel mai frumos ºi situat la cea mai mare înãlþime.

Tirolul, spre care ne îndreptãm, este un stat federal în vestul Austriei. În urma tratatului de la Saint-Germain din 1919 Tirolul de sud este cedat Italiei aºa cã pânã a ajunge în nord, într-o dupã amiazã frumoasã, liberã ºi fãrã obiective clare trecem în Italia ºi vizitãm Bolzano, capitala profund germanã a Tirolului de sud. Interesant este cã statul tirolez s-a nãscut în secolul al XII-lea pe versantul sudic al Alpilor, astãzi cedat Italiei iar la Merano conþii de Tirol au posedat un castel. În secolul al XIV-lea Tirolul revine Casei de Habsbourg ºi balanþa înclinã spre versantul nordic al Alpilor. O vorbã ardeleneascã spune cã “te trãsneºte”când te aºtepþi mai puþin. Cam aºa am simþit când am aflat cã la mãnãstirea franciscanilor din Bolzano se aflã o lespede muralã, prezentând un cap de bour, a principelui Petre ªchiopul, domnul Moldovei. Educat la Constantinopol, cult ºi poliglot, a pierdut tronul de trei ori ºi este nevoit sã plece în exil. Dupã mai multe peregrinãri  ajunge la Bolzano unde este suspectat de a fi spionul turcilor ºi de aceea supravegheat îndeaproape de nobilul Ferdinard Von Kuepech. Domnitorul se stabileºte aici, unde ºi moare.

Capitala Tirolului, Innsbruckul, cunoaºte o dezvoltare strãlucitoare sub Maximilian I (1493) ce a avut o atracþie deosebitã pentru aceastã zonã, aºa cã aici existã cum era de aºteptat un "hofburg", o "Maria-Theresien-Strasse" ºi un "le beffroi". În catedrala barocã Sf. Iacob altarul este onorat de o picturã a Sf. Fecioare de Lucas Cranach cel Bãtrân. Monumentul funerar al împãratului Maximilian, de fapt un cenotaf, te uimeºte prin originalitate. Nu am numãrat câte sunt, dar statuile de bronz în mãrime naturalã, numite de localnici “bunii oameni negri”, ocupã centrul edificiului. Undeva, mai sus, statuia prinþului, împãratul Sf. Imperiu German îngenuncheazã în faþa Creatorului. Douã dintre statuile de bronz, evident deosebite, sunt create de Albrecht Dürer. Afarã crestele Alpilor se apropie de oraº, cuceresc cerul localnicilor iar de Crãciun se spune cã oraºul este de basm.

Ne oprim aici cu micul periplu cultural ºi la drum pe ºoselele alpine ale Alpilor!
mizich2Trecerea spre Alpii occidentali, respectiv spre Elveþia, se poate face prin Furkapass sau Silvrettapass, în cazul în care alegi un traseu pe ameþitoare ºosele alpine. Indiferent de alegere cuvântul final îl are de spus, vremea. Cerul parþial înnorat, ghidul turistic ce ne aratã un drum anevoios pe Furka, ne determinã sã alegem Silvettra. Galtur este o localitate ce se laudã cu zeci de kilometri de pârtii de ski, unele ajungând chiar pânã în Elveþia si este situatã pe ºoseaua alpinã Silvrettastrasse. Aici a avut loc în februarie 1999 o avalanºã soldatã cu 31 de morþi care a îngrozit lumea amatorilor de schi pe pârtiile din Alpi. Am fost în 2003 pe aceastã ºosea ºi nu a fost posibil sã trecem pentru cã era închisã din cauza zãpezii, aºa cã acum dorinþa noastrã era ºi mai mare. Când ajungi într-un pas, adicã o trecãtoare, ai senzaþia cã aici este sfârºitul. Un sfârºit alb, frumos, aproape de cer. Nu mai ai unde sã urci de pe Silvretta, doar sã cobori. ªoseaua era închisã, lumina deosebit de puternicã, zãpada mare, iar maºinile ce doreau sã treacã aveau culoarea antracitului. Am coborât. Norii din vale pluteau dezorientaþi, mult sub nivelul piscurilor înzãpezite. În Galtur un nor alb o luase aiurea pe strada principalã ºi aºa mi-am închipuit cã a venit ºi avalanºa ce a îngropat totul în calea ei.

Plecãm pe ºoseaua fãrã riscuri ce duce spre Bludenz ºi coborâm în Elveþia.   

Comentarii cititori
sus
Comentarii cititori
sus
Comentarii cititori
sus
Comentarii cititori
sus
Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey