•  ªtefan Diaconu
•  Haugh Béla


sus

 ªtefan Diaconu

 

mersul trenului când n-ai un ceas la îndemânã sã știi cât mai e pânã la destinație, iar așteptarea se transformã într-o limitã la plus infinit

                                                                                           

Femeia trece strada. Ar fi preferat ca strada sã treacã peste ea și nu invers. Trecuse prin  perioada de recuperare din spital, unde fusese internatã pentru operație. Urma perioada de recuperare de afarã, din parc, de pe stradã, din familie, de la serviciu, din pat, unde fiecare privire o urmãrește de la chip în jos. Fiecare om, femeie sau bãrbat, mai cu seamã bãrbat, o va analiza ca pe o ciudãțenie a naturii, ca pe un extraterestru vânãt în putrefacție. Dacã i se putea spune perioadã de recuperare. De fapt, cum sã se recupereze? Ce are, mai exact, de recuperat? Încã îl vede în fața ochilor pe doctor cum îi explicã procedura chirurgicalã. În ce constã, cum va manevra bisturiul ultra-performant. Un fascicul de laser. Îl vede negru, o umbrã care împroașcã în urã halatul sãu alb. Un fel de Dark Vader teleportat în Transilvania, ca sã-i fure Dorinei Brustkrebs un sân. Dark Vader nu le suportã pe femeile bibliotecare care au pasiunea sã citeascã din germanã. Texte precum cele ale lui Immanuel Kant, Schopenhauer, Hegel sau Nietzsche. Dark Vader le urãște de moarte. Tocmai de asta s-a gândit sã le pedepseascã pe tot restul vieții – extirpându-le un sân. Dorina Brustkrebs se aflã, din pãcate, în categoria femeilor mai sus menționatã.

Trecând strada, Dorina dã cu ochii peste o tânãrã care-și stâlcește picioarele, într-un mers în cadențã pe niște tocuri enorme. Ea abia își târãște corpul, ce mai rãmãsese din el, în tenișii chinezești care nu s-au demodat din anii 80’ pânã acum. Dorina, cât este ea de femeie, niciodatã nu a suportat mersul pe tocuri. Nu-și poate imagina de unde atâta plãcere în sunetele acelea, toca-toca, boca-boca, toatã ziua, parcã i-ar bate toaca în cap. Pentru ce? Pentru câțiva centimetri în plus? Pentru un funduleț bombat, din care sã ridice ca pe un galantar, în vitrinã, strident, prin pantalonii mulați sau prin fuste și rochii, câte-o bucã, apoi cealaltã și tot așa? Și dacã ar fi fost acesta efectul. Dar ceea ce le ia mințile privitorilor nu este imaginea, ci sunetul de toacã. Le sunã moartea-n cap. Inconștientul lor pricepe și atunci le excitã corpul, îi ațâțã, îi grãbește spre reproducere ca sã nu se piardã sãmânța. E demonstrat psihologic. Metafizic. Când orice fizic trebuie depãșit, trebuie upgradat cu ingeniozitate și adus la perfecție. Înapoi în paradis. Dorina știe cã tocurile deformeazã picioarele și coloana vertebralã, în cele din urmã. Dark Vader le prostește și pe femeile care poartã tocuri. E misogin, un maniac incorigibil.

Se urcã într-un taxi și-l roagã pe șofer sã o ducã la garã. Vrea sã se întoarcã acasã, sã pãrãseascã orașul cât mai repede. Era cu totul altfel când venise aici. Spera la o metodã vindecabilã onorabilã. Nici înainte nu se simțea în largul ei cu mãrimea sânilor. I se pãreau mici, deși rotunjimea lor îl fãcea sã se bâlbâie pe tânãrul profesor de matematicã de la școala din sat. Sub aparatul de taxat de pe bordul mașinii, taximetristul ține un calendar pe fundalul cãruia e ipostaziat un bust de femeie topless. Sã nu piardã șirul zilelor, sau doar de dragul imaginii. Oricare ar fi fost scopul calendarului, acela se aflã acolo. În fața ei. Radioul funcționeazã în surdinã, zgomotele fãcute de motoarele în trafic îl acoperã cât le stã în putere. Tema discuției emisiunii postului de radio local e despre sânii unei actrițe, Monica Belucci. Unul dintre vorbitori traduce pe cont propriu, de pe imdb, titlul producției în care apãruse supradotata starletã: Pasiunile lui Christos din 2004. Avea sens. Orice Mântuitor, fie El rãstignit pe cruce, la vederea Monicãi Belucci, și mai ales la auzul senzual al tocurilor ei, apucã în dinți cuiele înfipte în palme și-n picioare. Le trage afarã mai ușor decât dacã s-ar folosit de un patent și ar scoate cuiele din șindrila de pe acoperișul vilei Duhului Sfânt din Împãrãția Cerului. Christos a cucerit Moartea, urmãrind-o ca un puber afarã din Iad. Moartea își uitase din nefericire pantofii cu toc în picioare. Iisus, ajungând-o din urmã cu limba scoasã de doi coți, gâfâind, o descalțã de-un pantofior. Toarnã vin în el. Bea precum rusul lui Dostoievski vinul din pantoful Morții. Se împãrtãșește cu cele veșnice. De extaz și de fericire, se cununã cu Moartea și se ridicã la Ceruri. Explicația metafizicã se susține, mai bine ca niciodatã. Pe tocuri.

Nimic nu e mai frumos decât o cãlãtorie la muntele Sinai. Dorina Brustkrebs, vãzând și auzind detaliile despre sâni, are impresia cã vine din vârful muntelui Sinai, obligatã sã poarte tocuri, iar din spate o aleargã haita de câini gata sã o sfâșie. Îi vine sã plângã. Dar de ce? Scãpase de-o boalã, sau încã se lupta sã o înfrunte. Genetica lãsa în urma ei sute, mii, milioane de victime. Se abține. Lacrimile sparg barajul voinței sale și-i împãienjenesc privirea. Le șterge repede cu un șervețel, sã nu fie observatã de șofer. Acesta o vede. O urmãrea de când se urcase în mașinã, pe locul din spate. Prin oglinda retrovizoare. Conducea cât conducea și mai arunca ocheade, pe furiș, la pasagera din spate. Nu aratã deloc rãu. E la vârsta când femeile sunt mature, în deplinãtatea farmecelor de atracție. Dar are un chip trist, uscat. Normal cã are o expresie posomorâtã, ea nu e Monica Belucci și nici mântuitorul Iisus Christos: i se extirpase un sân. Trebuie sã continuie tratamentul, rutina pentru ea urmeazã sã aibã un alt înțeles.

Brațul drept îi este imobilizat. Smucește poșeta de fermoare pânã scoate portofelul cu bani. Plãtește. Șoferul se oferã sã-i deschidã portiera, dar i-o ia înainte. Împinge cu forțã dupã ce trage de mânerul de plastic. Ușa se deschide larg. Din spate, un wolksvagen cu geamuri fumurii claxoneazã și evitã la timp impactul.

- Aveți grijã, doamnã! îi strigã taximetristul, precipitat, ofticat de refuz și de neatenția pasagerei.

Dorina trântește portiera, sã se asigure cã o închide bine. Nu vrea sã mai facã o greșealã, sã fie atenționatã de șofer. Fãrã sã-și dea seama, rãspunde violent. Ca orice ușã izbitã. Istovitã de instabilitatea de pe bancheta din spate și mai ales de discuțiile radiofonice, se grãbește sã se piardã în aglomerația din garã.

Trenul sacadeazã calea feratã ca și cum ar felia mãrunt o ceapã. E o dupã-amiazã însoritã de mai. Norii se agațã de vârful copacilor de pe margine, se curenteazã în firele stâlpilor și se reflectã încremeniți pe geamul vagonului de personal, fãrã compartimente. Nu plouã, urmele scuipaților de pe geam se reîmprospãteazã de la o cursã la alta. Linia trece printr-un cãtun ce se mândrește cu tineri sportivi de excepție, care concureazã proiectând-și saliva pe fețele cãlãtorilor. Performeazã de mici, de la vârste fragede. Organizeazã campionate, turnee, pe categorii de vârstã. Se întâmplã ca un puștan de 8-9 ani sã-l batã pe vreo unul de 14-15, cu scoruri degajate. Atunci gașca îl privește cu admirație și invidie în același timp, respectându-l și gândindu-se la viitoru-i spectaculos din fațã. Viitor care-l așteaptã ca o stație de tren. În mijlocul pustietãții, fãrã nici o urmã de civilizație.

Refuzã priveliștea de afarã. Puștanii o rateazã la limitã. Dar îl decapiteazã cu o flegmã verzuie, crâncenã, pe bãtrânelul din fața ei. Sar, ca niște aborigeni, de bucurie și le aratã degetul mijlociu. Exact ca în filmele de Hollywood cu adolescenții rebelilor africani înarmați cu kalașuri, din Sierra Leone, unde joacã Leonardo DiCaprio; ai noștri au doar flegme și semne obscene și-s la fel de periculoși. Bãtrânelul n-are nici o reacție. E imun. Cu ziarul desfãșurat pe jumãtate, completeazã tabla de Sudoku pe 16 pãtrãțele.

Dorina și-l imagineazã pe profesorașul de matematicã în aceeași posturã. Cu un volum de jocuri de logicã, notând de zor, coloanã dupã coloanã, pânã la ultima pãtrãțicã. Limba șmecherește în colțul gurii, o foaie alãturi pentru scheme și strategii, calcule. Murdar de pasta albastrã de pix, pe degete și pe buze. Și-l imagineazã senil. O figurã geometricã ce-și schimbã forma, dar fãrã sã prindã contur, fãrã sã se opreascã într-un tipar. Ca mersul trenului când n-ai un ceas la îndemânã sã știi cât mai e pânã la destinație, iar așteptarea se transformã într-o limitã la plus infinit. De unde atâta plãcere în jocurile alea stupide de logicã matematicã? Oare cum de nu se plictisește aplicând mereu același principiu cu aceleași numere? Ce-o fi așa de amuzant și de îmbietor sã-ți pierzi vremea cu niște fleacuri? Și matematica, și Sudoku, și genetica și mersul trenului nu sunt decât niște flegme cu care se delecteazã niște draci împielițați. Niște naivi care nu-și dau seama cã timpul e sacadat ca o ceapã tocatã mãrunt, iar viitorul e o stație de tren în care speri sã nu te aștepte prea curând Moartea, pe tocuri. Dorina se gândește, iar boala o gândește pe ea. Se lasã gânditã și dusã acasã de vagonul care merge ca pe ace, încet. Optimismul ei se ruineazã cu fiecare chip pe care-l vede.

Coboarã din tren și își dã seama cã nu mai are chef. Cheful fusese ascuns în sânul extirpat. S-a scurs cu celelalte lichide prin ranã, pe sub bandaje. Nu mai are chef sã scoatã telefonul mobil, sã-l sune pe profesorașul de matematicã, sã-i spunã cã aproape a ajuns acasã. Nu vrea nici în ruptul capului sã-și anunțe rudele cã s-a externat. Nu vrea sã audã de nimeni. Motanul o întâmpinã cu mieunãturi lungi. Motanul ei drag, dresat, un șantajist emoțional. Îi pune mâncare și apã în cutiuța lui și se blocheazã în dormitor. Când era micã și o bãtea maicã-sa, adormea plângând. Nu mai are lacrimi de plâns, le-a scãpat fãrã sã vrea pe bancheta din spate a taximetristului. Știe cã odatã ce va închide ochii, va adormi și se va trezi. Mai bine, mai puțin bine, habar n-are; închide ochii și așteaptã. Motanul zgârie ușa. Rãstoarnã câteva obiecte din camerã și devine agitat. Ea adoarme.

Mâna dreaptã îi amorțește pe abdomen, încã înfãșuratã în bandaje, prinsã de gât. Se trezește. E îmbrãcatã în hainele cu care a venit de la spital. Sunt îmbibate cu transpirație și duhnesc. Inima îi bate repede, îi este sete, are impresia cã se sufocã. Stãrile de panicã au luat-o prin surprindere. Pentru început coșmaruri. Îi ies capete de șerpi, din rana operației, care o mușcã de celãlalt sân. Degeaba se zvârcolște și-l strigã pe tânãrul profesor de matematicã, dânsul completeazã fermecat fascinantul volum de Sudoku. Senil. Dark Vader o urmãrește pe tocuri, toc, toc, toc, prin pereții clãdirii blestemate din vis. Sfredelește cu ochii lui roșii zidurile spitalului și-i arde sânul bolnav. Îl deschide ca la autopsie, din cutia toracicã se repede același șarpe. O prinde de sânul teafãr și-l suge, încercând sã-l ingurgiteze. Se ridicã de pe masa de operație, cu toracele desfãcut. Aleargã dupã doctori și asistente, pe holuri. Nu reușește sã vadã decât intestinele cum i se scurg pe podea. Se rup. Din ele ies la ivealã pãmântul negru de pãdure, cu bucãți de frunze uscate, mici, mici, colcãite de viermi. Dark Vader deschide ușa, îl aude cum vine înspre ea. Toc-toc, toc-toc, toc-toc. TOC-TOC!!! TOC-TOC!!! TOC-TOC!!! Din mațele ei cresc viorele și ghiocei. De la fereastra ultimului etaj se aruncã într-un hãu. Uneori, când era micã, putea sã zboare în vis dând din mâini ca din aripile unei pãsãri sau ale unui fluture, nicidecum ale unui înger. Nu visase niciodatã îngeri. Încercã figura, fluturã din mâini speriatã. Se prãvãlește ca un bolovan, într-o baltã adâncã. Îi simte gustul de mâl, de sânge coagulat. Se izbește de fundul prãpastiei, nu conștientizeazã lovitura cãci strânge tare din ochi și întunericul o cuprinde. Pe obraji și pe frunte, de sus o urmeazã în beznã petalele de viorele și ghiocei. Broboanele de transpirație.

Comentarii cititori
sus

Haugh Béla

 

Isprãvile lui Háry János (1914)
III.
 Cum l-am prins pe iepure de coadã

 

(Povestea precedentã, în numãrul 46)

Tata n-a vrut sã creadã nici în ruptul capului cã Sfântul Pãrinte îi transmite salutãri; dar am scãpat numai cu o ceartã în loc de bãtaie, pentru cã i-am adus lãmâi ºi smochine dinþaraitalieneascã. La fel, prietenii s-au arãtat neîncrezãtori în privinþa faptului cã aº fi cãlãtorit pânã la Roma ºi înapoi. Ei susþineau cã clopotul m-a dus numai pânã în satul vecin, unde m-a scuturat de pe funie ºi s-a lepãdat de mine. La început, m-au amuzat, dar apoi m-am supãrat ºi i-am luat la palme pe câþiva - drept urmare, nimeni n-a mai îndrãznit vreodatã sã punã la îndoialã cuvântul meu.

Ci odatã le-am arãtat cã nu-s un copil obiºnuit, cum credeau ei. Ne-am luat la sfadã, care dintre noi este cel mai iute de picior. Desigur, când ne-am întrecut, eu am ajuns primul la linia de sosire. Într-un acces de mândrie, m-am lãudat cã, dacã îmi pun în minte, sunt în stare sã prind ºi un iepure. Se cuvine sã mãrturisesc cã m-a luat gura pe dinainte, dar Dumnezeu de-aia a dat sã fiu ungur ca sã mã þin de cuvânt. Am pus rãmãºag pe zece nuci. Prima datã am încercat sã-i pãcãlesc prinzând unul dintre iepurii de casã crescuþi de vecin. Însã ei mi-au spus: nu-i cinstit, când am fãcut pariul, noi ne-am gândit la un iepure de câmp.

- Prea bine, le-am rãspuns. numai daþi-mi o sãptãmânã ca sã mã pregãtesc oleacã.

Mi-au îngãduit timpul cerut. Iar eu am ieºit în câmp ºi am pândit iepurii. Cum ajungeam în preajma vreunuia, porneam dupã el ºi goneam ca un ogar sã-l prind. Dar n-am putut sã înhaþ niciunul. Încetul cu încetul, sãptãmâna s-a terminat ºi am început sã mã tem cã voi fi prins mâþa-n sac, când o întâmplare norocoasã m-a ajutat sã scap de necaz. Tocmai mã întorceam de pe ogor ºi abia îmi târam picioarele de obosealã, când mi-a tãiat calea un armãsar înnebunit de durere. În sat, am aflat cã era un animal foarte încãpãþânat, drept care, ca sã-i îndrepte purtarea, stãpânul îi vârâse o bucãþicã de iascã aprinsã în ureche. De-aia o luase razna ºi începuse sã goneascã ca vântul turbat.

Când au trecut cele ºapte zile, i-am chemat pe toþi bãieþii din satul nostru pe câmp ca sã vadã cum se înhaþã un iepure. Înainte de toate, am ºterpelit luleaua lui tata ºi am pus în ea o bucatã de iascã aprinsã. N-a fost nevoie sã hãlãduim prea mult, pentru cã imediat de pe o tarla a þâºnit un iepure, iar eu m-am luat imediat dupã el. Bineînþeles cã la început urecheatul s-a descurcat mult mai bine, dar dintr-odatã, în iureºul goanei, am scos iasca fumegândã din lulea ºi mi-am îndesat-o în ureche. Ei, ce mi s-au iuþit picioarele! E adevãrat cã urechea mã cam chinuia, dar m-am gândit cã onoarea trebuie pusã mai presus de neînsemnatele dureri trecãtoare.

Am ajuns, cu una, cu douã, lângã iepure ºi tocmai mã pregãteam sã mã aplec ºi sã-i apuc piciorul, când urecheatul a simþit primejdia; cu o miºcare vicleanã, a cotit-o cãtre o þarinã cu porumb. Dacã ajungea sã se piardã în pãpuºoi, sigur pierdeam cele zece nuci puse ca rãmãºag. M-am repezit dupã el cu forþe înzecite ºi, la marginea lanului, tocmai acolo de unde începea desiºul mãlaiului, l-a apucat de coadã, l-am sãltat ºi l-am arãtat prietenilor mei.

Stãteau sãrmanii, toþi, cu gura cãscatã - iar iepuraºul a început sã se vaite. Întotdeauna am avut o inimã bunã ºi niciodatã n-am rãbdat sã vãd cum se chinuie animalele - Domnul sã te aibã în pazã!, i-am dat drumul urecheatului cel agitat. Oricum, câºtigasem pariul.

Dar vai, urechea, urechea mea! Rãmãsesem surd pe partea stângã. Nu mai auzeam nimic cu ea, nici sã bubuie tunul alãturi. E adevãrat, în acele vremuri, la noi, nu prea se punea artileria la treabã, dar la francezi se trãgea salvã dupã salvã, iar eu nu auzisem nici canonadele cu pricina.

Acum vã minunaþi cã nu mai sunt surd? Ei, asta este o altã poveste. Când taicã-meu a aflat ce nebunie am fãcut, s-a mâniat foarte tare ºi mi-a fãgãduit cã mã va omorî în bãtaie dacã voi mai îndrãzni vreodatã sã-mi bag iascã aprinsã în ureche. Pe de altã parte, i s-a fãcut milã de mine pentru cã mi-am pierdut auzul ºi a trimis îndatã dupã doctor, care a aruncat o privire în pavilionul urechii ºi i-a spus cã nu mã poate ajuta cu nimic, deoarece sâmburele de jãratec mi-a distrus timpanul.

Ne-am speriat, dar tata nu s-a lãsat pradã deznãdejdii. ªi-a zis, e doar un felcer de la þarã, nu se pricepe la de-astea. Prin urmare, m-a dus la doctorii de la oraº, care au susþinut la fel, timpanul s-a crãpat, ei n-au cum sã-l peticeascã.

Ne-am întors acasã triºti ºi a trebuit sã mã împac cu gândul cã nu voi mai auzi cu urechea stângã. Ci s-a întâmplat ca doftoroaia din capãtul satului, lelea Kati, sã afle de nenorocirea de care am avut parte. I-a cãutat pe pãrinþii mei ºi a susþinut cu tãrie cã ea mã va vindeca. Tata a izgonit-o pe vrãjitoare afarã din curte, dar eu m-am strecurat dupã ea ºi am rugat-o sã mã ajute dacã îi stã în putere. Lelea Kati m-a dezmierdat cu mâna ei cea nãclãitã ºi m-a încurajat, dacã-i dau douã raþe grase îmi va petici timpanul, numai sã-i aduc o bucatã câtpalmadin toba crainicului sãtesc. Pentru cã numai din ea se poate pune petic.

I-am promis cele douã raþe-ndopate, plus o gâscã leºinatã ºi am stabilit ca în ziua urmãtoare sã-i aduc frântura de piele din tobã.

N-a fost dificil sã ajung la darabana pristavului, deoarece notarul îºi petrece mai tot timpul în crâºmã. Nu m-a vãzut nimeni când m-am strecurat în birou ºi am tãiat o parte din membranã.

În ziua respectivã, s-a stârnit o furtunã nãpraznicã ºi a trãznit în mai multe locuri. Consiliul comunal a stabilit cu înþelepciune cã ºi toba crainicului a fost detunatã de mânia divinã - însã n-au reuºit sã priceapã în veci pe unde a ieºit descãrcarea electricã, pentru cã fundul tobei rãmãsese intact. Judele a rezolvat problema pe loc, a statuat cã trãznetul nici n-a ieºit, deci, foarte probabil, urgia a rãmas înþepenitã înãuntru. Drept urmare, nimeni n-a îndrãznit vreodatã sã se atingã de darabana, ca nu cumva sã scape trãznetul pe neanunþate ºi sã nenoroceascã pe cineva. Au preferat sã cumpere o tobã nouã.

Iar eu m-am dus cu pielea la lelea Kati, care a fiert o poþiune magicã ºi a înmuiat-o într-însa. Când a devenit suficient de moale, m-a aºezat pe o bãncuþã, apoi a scos un ac ºi o aþã. N-am prins nici sã zic: „Mâc!”, cã mi-a ºi întors urechea pe dos. Restul a fost simplu. M-a durut un pic când a cusut peticul de timpan, dar am suportat totul cu stoicism.

Aºa mi s-a vindecat urechea ºi aude toate cele, cum nici cã se poate mai bine. Uneori însã mã trezeºte un rãpãit. La început, am crezut cã se pregãteºte pristavul sã dea ceva de ºtire, dar apoi mi-am dat seama cã numai îmi þiuie urechea din cauza peticului de pe timpan.

traducere de Franciscus Georgius

(Povestea urmãtoare în numãrul 48)

-----------------------------------------------

Ediþia de bazã:

Haugh Béla, Vitéz Háry János hõstettei,Budapest, Franklin-Társulat, 1914
Cartea premiatã cu menþiune la concursul Szehér de cãtre Societatea literarã Kisfaludy
http://mek.oszk.hu/11300/11375/11375.htm

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey