•  Ce þi-e ºi cu arta asta?! Pânza ºi tableta
•  Teatru: Comedia erorilor - Compania teatralã Propeller
•  Teatru: Mãsurã pentru mãsurã - Teatrul Vahtangov
•  Teatru: Ce pãcat cã-i târfã - Compania Cheek by Jowl
•  Graficã: In memoriam Lucian Bulãtan
•  To(l)ba de jazz - XI
•  Fotografie - Cristina Botez


sus

Valentin Boiangiu

 

Pânza ºi tableta

 

MD:-Ce mai faci, Valentin?

arta0VB:-Acum lucrez la douã tablouri ºi sunt trasee venite din still life-urile mai mari pe care þi le-am arãtat.

MD:-Ce dimensiuni au?

VB:-Cam 40x40cm. Sunt foarte plate. Am aºternut multe straturi de grund pânã a devenit suprafaþa foarte finã. Învãþ sã extrag ºi alte seve din lucrãri mai complexe. Sunt forme trasate printre forme, planuri printre planuri ºi perspective. ªi totul ca o joacã. Mã bucurã sã le fac.

MD:-Bucuria lucrului! ªi plãcerea de a întinde culoarea pe o suprafaþã finã...

VB:-Pânza era normalã, dar am fãcut-o eu finã. Chiar mi-a luat câteva zile numai pentru suprafaþã. Lucru care poate cã nu se vede imediat, e un detaliu subtil.

MD:-Chiar dacã ai face o fotografie de foarte aproape?

VB:-Arta e miºto s-o vezi pe viu, nu?

MD:-Îmi rãmase gândul la ceea ce ziseºi despre pregãtirea suprafeþei pe care aºterni culoare, cã ai lucrat la fineþea acelei suprafeþe. ªi mã tot gândesc la importanþa materialului ºi cã asta þine de elemente eterne: pânzã, lemn, vopsea, pensulã, metal, în fine, elemente materiale. În ce mãsurã arta plasticã, pictura, face faþã tehnologiei? Un scriitor nu mai scrie nici mãcar cu pixul, pe când un pictor este netulburat în uneltele sale.

VB:-Arta foloseºte tehnologia. Chiar când pictezi pe pânzã. Tot timpul s-a întâmplat asta. ªi mulþi artiºti folosesc tehnologia. De fapt, toþi. ªi eu.

MD:-Dar câþi lucreazã pe tabletã sau pe alt device grafic ºi câþi pe pânzã, cu pensula din pãr?
Apoi ai zis mai devreme cã o lucrare de artã trebuie vãzutã real ºi nu în fotografie. În schimb o carte poate fi cititã pe un ecran de device, nu mai e obligatoriu sã o citesc de pe hârtie.

VB:-Nu e obligatoriu nimic ºi asta e frumuseþea lumii contemporane. Dar unii picteazã pe pânzã, alþii pe tabletã. Arta va fi produsã în continuare cu orice mijloace existã.

MD:-Uneltele clasice ale artistului rãmân încã în vigoare, coexistã cu acelea în pas cu tehnologia. Pânza ºi vopseaua rãmân pe locul lor.

VB:-Da, dar avem vopsele mai bune. Unii folosesc tablete de ultimã modã, dar eu folosesc ultimele formule de vopsele de la Windsor and Newton. ªi grundul e mult mai miºto ca acum 100 de ani.

Þi-am trimis vreodatã o lectie despre fotografie ºi implicaþiile ei în producerea de imagini? Are ceva legãturi cu ce vorbeam. Scrie aºa într-un slide:

Of what use are lens and light
To those who lack in mind and sight?

(Translation of Latin inscription 1589)

MD:-Da. Fotografia era, tehnologic vorbind, mai laborioasã ºi nu era accesibilº aºa uºor, pe când acum, digitalã, e pentru oricine. Suportul hârtiei, fie cã e vorba de fotografie, fie cã e vorba de carte, se duce, uºor, uºor.

VB:-Cu cartea nu ºtiu ce sã zic... poate cã ai dreptate dar, dar de exemplu, la magazinul Waterstone's, în Leeds, sunt 4 etaje de cãrþi (hard copies) ºi merge foarte bine. E chiar foarte plin în orice zi. Aceeaºi noþiune se poate dezbate ºi cu muzica. Magazinul Jumbo e plin de muzicã ºi chiar de viniluri. Culmea e cã magazinele de viniluri au început din nou sã creascã ºi chiar sã facã profituri din ce în ce mai mari. Revin: totuºi, poþi sã ai ce tehnologie vrei dar, fãrã observaþie ºi fãrã minte, nu faci nimic.

MD:-Sã ne întoarcem la declanºatorul discuþiei. Care sunt variantele în a pregãti o pânzã?

VB:-Pregãteºti o pânzã cum îþi faci patul de culcare.

Pentru cã nu te culci direct pe salteaua goalã, îþi pui aºternuturi. Eu am un fel de cearceaf mai gros (cu ceva pernuþe de ranforsare) ce se întinde cu elastic pe saltea. Ajutã la spate. Apoi e un cearceaf protector igienic, fãcut din tricot, cu colþurile elastice, dupã care pun cearceaful obiºnuit, de multe ori de o culoare frumoasã, pe care o aleg, sau cu modele... hahahaha... care se asorteazã cu cearceaful de plapumã sau de pãturã. ªi ultimele straturi se asorteazã între ele. ªi când te bagi în pat pare foarte primitor ºi confortabil. Îþi primeºte corpul, foarte frumos. Aºa e ºi cu pânza pentru tablou, trebuie sã ai grijã de ea, trebuie pregãtitã pentru subiect. Depinde ºi ce vrei de la ea. Cum îþi aºterni, aºa dormi. Nu toate pânzele trebuie sã ofere confort, depinde de subiect. Poþi sã ai suprafeþe mai fine, care sã-þi permitã o anumitã pensulaþie, mai economicã, având pete ºi laviuri subþiri care pot facilita forme bine definite ori spaþii largi, atmosferice. Sau poþi sã ai o suprafaþã mai abrazivã, care invitã la gesturi mai viguroase, arii mai groase, volum mai mare, vâscozitate sporitã, incidente mai aventuroase ºi mai ...."cãrnoase"...totul depinde de subiect ºi de modul de lucru.

De exemplu, Francis Bacon lãsa arii de pânzã complet netratate, care-i ofereau pasaje viscerale, provoca accidente. Armonia ºi simbioza diferitelor elemente nu era ceva ce urmãrea el. Dimpotrivã, voia conflict pentru cã ãsta îi era subiectul.

Uite un exemplu, cu un remix dupã Velasquez, Papa Inocenþiu X (Foto 1).
Se vede pânza
netratatã, printre pensulaþii.
ªi uite aici (Foto 2) un exemplu de suprafaþã foarte tratatã, mult construitã, care este esenþial sã fie finã....Este o lucrare a unei prietene de-a mea, Eirini Boukla.

arta 1

arta2

 

 

 

 

 

 

 

 

arta3ªi iatã (Foto 3) ºi o lucrare de-a mea, Remi, cu chipul unei fetiþe în vârstã de ºase ore. Remi e fina mea ºi am fost la maternitate, când s-a nãscut, ºi am fãcut o serie de desene când avea doar ºase ore. Dupã 12 ani am regãsit desenele ºi am fãcut douã portrete dupa ele.

Când am fãcut pictura, a trebuit sã aºtern 20, 25 de straturi fine de grund ºi sã le dau cu glasspapier între straturi, când era uscat. Rezultatul e ca o suprafaþã de frescã, foarte finã, ca un cur de copil mic, care-þi permite o pensulaþie subþire, alunecoasã, fragilã.

MD:-Pregãteai pânza ca pentru un nou-nãscut.

VB:-Iatã un alt exemplu, de la Edvard Munch. O imagine foarte cunoscutã- Strigãtul. (Foto 4)

arta4La Munch suprafaþa este netratatã. Munch exprimã fragilitatea vieþii în faþa naturii. Ariile mai maro deschis au, de fapt, culoarea pânzei netratate.
Petele sunt foarte subþiri... ca viaþa, vulnerabilã...subþire, care se poate pierde imediat ºi înseamnã o cantitate neglijabilã în comparaþie cu enormitatea naturii.
Din pãcate nu mulþi studenþi au rãbdarea ºi rigoarea sã se gândeascã ºi sã prepare o suprafaþã înainte de a o picta. ªi sã coordoneze suprafaþa cu subiectul.

MD:-Pânza este de mai multe feluri? Are ochiuri mai mari sau mai mici? E mai absorbantã sau nu?

VB:-Da, sigur, pânza e de multe feluri, ca hârtia. ªi alegerea pânzei este importantã pentru maniera de lucru, subiect. Cea mai rãspânditã este cotton duck, din bumbac. De mai multe consistenþe.
Poþi sã iei heavy duty- mai groasã, folositã la lucrãri mari de tot, artã publicã sau pentru pereþi enormi -am lucrat pe asta cand eram asistent de studio cu Graeme Willson, la Artã Publicã. Greu de întins...

Pânza medie, pentru pictura de ºevalet, de mãrimi medii. Poþi lua ºi linen(in), mai subþire, greu de întins, dar superbã de a lucra pe ea. Remi e pe linen. Asta e mult mai scumpã. Una dintre fabricile cele mai faimoase ºi cu produse foarte bune din lume este Whaley's In Bradford. Þi-o aduc ºi acasã. Excelentã. Firma e furnizoare pentru teatre, expoziþii, conferinþe, etc. (http://www.whaleys-bradford.ltd.uk)

MD:-În ce mãsurã pânza ºi grundul ãsta pregãtitor s-au schimbat de-a lungul timpului? (tehnologic vorbind)

VB:-Nu-s specialist, dar cred cã-s de mai bunã calitate. Mã rog, depinde ºi cât cheltui. Dar îþi dai sema cã fabricile de materiale, chiar de ceea ce numim "tradiþionale" sunt mult mai sofisticate ºi marjele de erori sunt mult mai mici. În materie de vopsele avem un spectru imens în prezent faþã de ...acum 400 de ani. Dar asta... poate ne face mai leneºi ºi nu mai amestecãm culori aºa de mult ca în trecut, plus cã în ultimii 60 de ani avem acrilice, mare invenþie!, ºi tot felul de lianþi diferiþi care îþi faciliteazã o grãmadã de posibilitãþi, texturi, efecte etc ªi pensulele sunt mai bune ºi mai versatile. arta5Dar, încã o datã, depinde cât de mult vrei sã cheltui. Unii artiºti pictezã cu crengi (Brice Marden). (Foto 5)

 

 

 

Alþii cu cenuºã (Anselm Kieffer): (vezi video)

 

Clipul ãsta e superb.

arta6Ceva mai miºto decât o imagine fãcutã pe tabletã, nu? ªi procesul e mai amuzant....Iata ce a fãcut David Hockney pe iPad (Foto 6):

MD:-Arta plasticã e norocoasã. Rãmâne pe drumul ei.

VB:-Cum adicã?

MD:-Adicã rãmâne neabãtutã de digital. Materia rãmâne materie, cã e pânzã, cã e ulei, cã e cenuºã.

VB:-Da, dar tehnologia este prezentã...dupã cum ziceam. Ca în toate domeniile. Nu pot sã zic cã tehnologia digitalã înlocuieºte alte lucruri.

MD:-Eu am pornit de la gândul cã, în privinþa literaturii, digitalul a schimbat uneltele ºi suportul la recepþie.

VB:-În literaturã tehnologia ajutã ºi existã în paralel cu formele mai tradiþionale.
Tehnologia digitalã nu a înlocuit nimic în literaturã. Existã ºi atât. Nu a schimbat modul cum gândeºte autorul, nici înþelegerea cititorului. Se creeazã la fel. ªi cãrþi tradiþionale se fabricã încã foarte mult.

MD:-Eu am zis de unelte.  Iar cititorul citeºte de pe ecran. Scriitorul nu mai scrie cu pana, nici cu creionul, nici cu pixul...

VB:-Mai scrie ºi cu pixul, când îºi ia notiþe. Când e pe o terasã sau pe o bancã.
ªi, de fapt, care este impactul?

MD:-Nu ºtiu. Dar cred cã existã un impact. ªi la producere ºi la receptare. Una este sã scrii cu creionul, sã ºtergi, sã refaci prin muncã de rescriere, alta e sã faci copy/cut/paste sau cu tasta delete. Una e sã citeºti pe hârtie, sã dai pagina cãrþii ºi sã simþi greutatea cãrþii ºi mirosul ei, ºi alta e sã faci click sau sã învârþi rotiþa de la mouse. Obiectul carte s-a schimbat.

VB:-Eu sunt convins cã nu a dispãrut. Se fabricã încã. ªtii, drumul meu cãtre serviciu mã învaþã multe. Mã bucur cã nu merg cu maºina. Vãd cum se îmbracã oamenii, am interacþiune cu ei, îi observ, le vãd comportamentul. Mulþi citesc, unii pe tablete, unii pe cãrþi, unii nu-s mai mulþi ca alþii ºi nici vârstele nu determinã mediul. E o preferinþã personalã. Încerc sã mã uit la titluri ºi, vag, pot spune cã aceia care citesc pe tablete consumã, fac timpul sã treacã ....mai mult maculaturã. Cei ce citesc cãrþi adevarate par a citi titluri mai bune. Dar poate greºesc. Oricum, cu creionul ºi cu guma nu se mai scrie de mult, de la invenþia maºinii de scris. Dar unii scriitori încã îºi fac ciorne, cum þi-am mai zis, în caietele de notiþe. Gânduri, observaþii scurte, etc Aceste carnete sunt chiar la modã aici. Mulþi hipsteri le au. Clasicul Moleskine (dupã Hemingway)(http://www.moleskine.com/en/).

MD:-Ce þi-e ºi cu arta asta!

A replicat ºi a  consemnat Marius Dobrin

Comentarii cititori
sus

Cornel Mihai Ungureanu

 

Când Shakespeare e doar spumos ºi relaxant

 

Comedia erorilor, prima piesã adusã la Craiova în ediþia din acest an a Festivalul Shakespeare de Compania Teatralã Propeller din Marea Britanie, a fost un exemplu de montare orientatã cãtre public. Actorii, toþi bãrbaþi, îmbrãcaþi în tricouri de fotbaliºti, cu pãlãrii de pai, au creat, încã înainte ca povestea Marelui Will sã înceapã, o surprinzãtoare atmosferã sud-americanã, numai bunã de stat la soare pe Copacabana sau în hamac, la umbra unui mango tree, în ritmuri leneº-plãcute de bossanova.

Sigur, nu despre asta a fost vorba, chiar dacã domnii respectivi au continuat sã cânte ºi pe parcursul piesei, ºi în pauzã, când au socializat ºi au însoþit muzical spectatorii ieºiþi în foaier, ºi apoi, întorºi în salã, improvizând, glumind ºi conversând cu publicul - învãþaserã ºi câte-un cuvânt românesc. Niciun moment de plictisealã, aºadar, mai ales cã ºi spectacolul în sine a fost cât se poate de alert, fãrã sã îºi propunã mai mult decât oferea textul: un permanent lanþ al confuziilor care atrage dupã sine o cascadã de situaþii comice.

Au strãlucit cele douã perechi de gemeni, „stãpânii” – interpretaþi de Dan Wheeler ºi Joseph Chance, ºi „servitorii” – Will Featherstone ºi Matthew McPherson („Se presupune cã, deºi s-au despãrþit în urmã cu 20 de ani, gemenii se îmbracã în aceleaºi haine”, remarca, lângã mine, Nicolae Coande, un impas), dar ºi „doamnele” Adriana – James Tucker ºi Luciana – Arthur Wilson au fost la înãlþime. Printre gaguri ºi farfurii sparte în cap, textul a curs spumos, în limba lui Shakespeare, spectacolul fiind adaptat însã zilelor noastre ºi prin unele apariþii „modernizate”: o cãlugãriþã în fustã mini ºi cu cizme mov (un travesti cât se poate de reuºit pentru Alasair Craig), un poliþist vivace (interpretat de Richard Pepper), un inedit ºi escroc predicator american cu suita lui Gospel ºi cu abilitãþi în manevrarea cardurilor.

Actorii ºi-au pãstrat dinamismul, legãtura între scene a fost mereu fireascã, chitarele, saxofoanele ºi castanietele au trecut de la „Girl From Ipanema” la soundtrack-ul din „James Bond”, a mai apãrut, în dispute, vreun nunceag ori spray paralizant, era ºi un iepuraº Playboy pe acolo, ºi uite aºa finalul a venit pe nesimþite, punerea în scenã nu a pãrut deloc „lungã cât o iarnã polonezã”, regizorul Edward Hall, cu actorii lui ºi cu toate trucurile astea m-au pãcãlit. Facil? Desigur. Dar succesul a fost vizibil, iar în seara urmãtoare, când Propeller a adus „Visul unei nopþi de varã”, sala a fost arhiplinã, ca ºi cum unii oameni ar vrea sã se simtã bine la teatru ºi veniserã atraºi de ceea ce britanicii oferiserã în Comedia erorilor: un spectacol menit sã binedispunã „ºi atât”. E puþin? Aceasta-i întrebarea.

Comentarii cititori
sus

Cornel Mihai Ungureanu                                        

 

O „mãsurã” ca la Moscova acasã!

 

Spectacolul Mãsurã pentru mãsurã, prezentat de trupa Teatrului Vaghtangov din Moscova, sâmbãtã, 26 aprilie, la Opera Românã din Craiova, a fost aºteptat cu interes, date fiind numeroasele premii ºi prezenþe pe scene europene prestigioase de care s-a bucurat. ªi nu a dezamãgit, dimpotrivã, a fost o demonstraþie de profesionalism ºi farmec, susþinutã de câþiva actori redutabili. Regizorul Yuri Butusov a conferit montãrii un apãsat iz rusesc, atât prin crearea unei atmosfere, cât ºi prin accentuarea problematicii morale, în dauna celei a dorinþei de putere – principalii vectori ai personajului Angelo, adjunctul Ducelui.

vaghtangovDistribuirea lui Sergei Epishev atât în rolul lui Angelo, cât ºi în cel al Ducelui, i-a prilejuit acestuia un tur de forþã, dar a dus ºi la schimbãri pe text, cea mai importantã fiind absenþa scenei confruntãrii dintre cei doi, la final. Actorul a strãlucit în special în rolul unui Angelo incapabil sã se opunã ispitei, un bãrbat fãþarnic ce ascunde, sub chipul onorabil ºi aerul de tocilar, un despot destrebãlat ºi netrebnic, care pozeazã în om al datoriei ºi întrupeazã, în fapt, ideea cã judecãtorul poate fi mai ticãlos decât cel pe care îl judecã. Felul în care picã în mrejele involuntare ale Isabellei („Sfiala ne aþâþã mai dihai decât frivolitatea?”), tremurul mâinilor lui pe trupul tinerei, scena cu ºirul de mese aºezat între ei, rãsturnate apoi - instinctul de vânãtor al bãrbatului, în acþiune - sunt cele mai expresive. Meritul este ºi al Eugeniyei Kregzhde (Isabella), prinsã între dorinþele erotice ale bãrbaþilor din jurul ei, cea a fratelui care sperã ca ea sã-l scape de la moarte ºi opþiunea proprie a protagonistei pentru curãþenie ºi un trai pe coordonate religioase. Relevant pentru îndoielile în care se zbate personajul feminin (Sã-ºi pângãreascã trupul acceptând un târg murdar sau nu? De-ar fi doar viaþa ei, cu dragã inimã ºi-ar da-o, dar virginitatea? Sã ardã-n Iad?) – îmi pare momentul în care actriþa este întoarsã din drum, din propriile hotãrâri, de suflul altor personaje. Eugeniya Kregzhde trece cu uºurinþã ºi firesc de la joaca sororalã (alergarea în jurul scenei mi se pare deja „fumatã”, poate cã ar trebui ca personajele sã fugã ºi-n zig-zag sau pe alte traiectorii), la o femeie în bãtaia vânturilor, dar ºi provocatoare - în scena dansului pe masã.

L-aº remarca ºi pe Eugeniy Kosyrev, în rolul simpatic al lui Pompey, un libertin condus doar de firea lui pãcãtoasã, aº reþine ºi imaginea Annei Antonova, pozând lasciv ºi ademenitor în rochiile-i lungi, mi-au plãcut ºi momentele în care rãmân doar gesturile, ºi aerul de cârciumã dintr-un colþ de scenã, ºi luptele din culise, ºi discreþia Juliettei cea micã ºi gravidã (Mariya Berdinskikh), ºi energia lui Claudio (Vladimir Beldiyan), închis pentru cã a fost prea liber.

Traducerea lui George Volceanov a scos în evidenþã umorul popular, grobian, la limita obscenitãþii („Futu-vã-n gât! Care sunteþi acolo?”), iulustraþia muzicalã a însoþit adecvat firul acþiunii, trecând de la pacea momentelor de pronie la tulburarea specificã rãspântiilor morale ºi de la melancolie la un soi de zgomot, ca un bâzâit al conºtiinþei ori ca un rãpãit de ploaie. Scenografia lui Aleksandr Orlov a fost mai degrabã cehovianã, dar sugestivã – un exemplu ar fi repetarea „vânãtorii”, cu mese aruncate în lãturi, ulterior, de un Duce ºi el copleºit de dorinþã, dar legitimat în demersul lui, în ochii unora, de pecetea cererii în cãsãtorie. La fel de puternic este cadrul ciclic, de început ºi final, în care sunt prezente toate personajele, iar scena se umple de hârtii, eºarfe roºii ºi pet-uri. Mai ales peturi. Ca o unitate de mãsurã. Sau ca un simbol, lipsit de ostentaþie, al condiþiei umane. 

Comentarii cititori
sus

Cornel Mihai Ungureanu

 

Declan Donnellan ºi o poveste din grãdina interzisã

 

tis pittyÎn ultima searã craioveanã a Festivalului Shakespeare 2014, compania Cheek by Jowl a adus pe scena Teatrului Naþional „Marin Sorescu” o piesã care nu aparþine marelui dramaturg. Fondatorii ºi conducãtorii companiei, reputatul regizor Declan Donnellan ºi partenerul sãu, scenograful Nick Ormerod, s-au oprit asupra celui mai cunoscut ºi mai controversat text al lui John Ford. „Ce pãcat cã-i târfã” a avut lungi perioade în care nu s-a jucat sau a fost pusã în scenã cu titlu schimbat, Declan Donnellan fiind cel care, în 1980, 2011 ºi de aceastã datã, a readus-o în atenþia publicului, dupã ce Luchino Visconti o montase la Paris, în 1961, cu Alain Delon (Giovanni) ºi Romy Schneider (Annabella).

Dincolo de subiectul ºocant, mai ales pentru vremurile iacobine când a fost scris, textul are slãbiciunile lui, iar handicapul nu e întotdeauna uºor de surmontat. Donnellan a adaptat ºi a schimbat pe ici pe colo, lãsând însã ºi  unele ambiguitãþi în construcþia personajelor. Nu ºtii dacã, de exemplu cãlugãrul Bonaventura (Raphael Sowole) vorbeºte uneori prea rar din întâmplare sau pentru cã regizorul vrea ca pledoaria acestuia pentru cinste, cãinþã - „Cazi în genunchi ºi târându-te pe jos sã te cureþi de destrãbãlare”, „Cerurile au dreptate”, „Sã nu mai calci pe aici. învaþã sã te cãieºti ºi mori” – sã nu sune întotdeauna convingãtor ori sã inducã o lentoare, o trenã în ritmul altfel alert al acþiunii.

Ruth Everett în Hippolita este o apariþie neobiºnuitã, la început pare ruptã din teatrul de amatori, în alte momente ai putea crede cã este o mare actriþã, ambele situaþii fiind valabile ºi pentru alþi actanþi. Nu însã ºi pentru protagoniºti, care susþin partituri extraordinare. Maximilien Seweryn este un Soranzo cu momente de graþie, cu treceri credibile de la îndrãgostitul fericit, la soþul înºelat în aºteptãri ºi de la violenþa geloziei la resurse nebãnuite de iertare. Will Alexander, în Vasquez, are calmul ºi abilitatea unui John Malcovich, ºtie sã consoleze ca pe un copil „o doamnã cu suflet nobil”, sã parã supus ºi empatic: „E totuna de greºeºti din slãbiciune sau te numeºti femeie”, „Orice doamnã ar fi fãcut la fel”, „Este uman sã suportãm greutãþile”, sã îºi foloseascã atuurile seductive pentru a afla informaþiile care îl intereseazã – pe Hippolita o ispiteºte cu un masaj ºi atitudine de sclav supus ºi nãtâng, iar pe doica Putana o convinge cu ajutorul drogurilor, al unui stripper ºi al vorbelor dulci sã-i spunã numele celui care a împãrþit patul cu Annabella. Hippolita îl subestimeazã, iar Putana se lasã amãgitã de promisiunile lui blânde, binevoitoare, conform cãrora, când Soranzo, soþul Annabellei, va afla numele celui care i-a întinat iubita, „va uita pe datã”.

Ambele femei vor plãti scump, Hippolita va muri bând otrava propriului plan, iar doica se va alegetis pitty cu limba smulsã. Frenezia trecerii de la clipele de beþie a distracþiei, la o cruzime tãioasã, de la dulceaþa dragostei, la blestemul fructului oprit dau marea forþã ºi greutate a spectacolului lui Declan Donnellan, iar scenografia, muzica, luminile, miºcarea scenicã, perfect asamblate, sincronizate, suflã în pânzele poveºtii, fãcând-o suplã ºi agilã. Muzica devine când religioasã, când disco, în fundal se vãd afiºe cu „True Blood” ºi „Gone With The Wind”, coregrafia luptelor între bãrbaþi este impecabilã, dar veselia ºi gãlãgia nunþii, cântecele ºi dansul anticipeazã tragedia. „De la o epocã la alta, scena nu se «civilizeazã». De secole, umbrele credincioase marelui teatru nu se clintesc din jurul pietrei de sacrificiu”, spunea Mihai Mãniuþiu, iar Donnellan conduce discret ºi fãrã ostentaþie firele cãtre un final tulburãtor, lãsându-l pe Giovanni (Orlando James) purtat de pasiunea pentru sora lui. Minte deschisã, ignorând avertismentele cãlugãrului, convins cã „Iadul e doar superficialã fricã” ºi sãtul sã se hrãneascã numai cu aºteptãri, acesta îi mãrturiseºte Annabellei ce simte. Iar ea, deloc interesatã de peþitorii care o înconjurau, îi rãspunde cu acceaºi înflãcãrare ºi cu sentimente puternice, pânã atunci reprimate.

Consumarea incestului are loc în scene sexy de frumuseþe pãgânã, care pot ultragia spiritele puritane. Orlando James creeazã un personaj complex, un bãrbat lucid ºi curajos ce se zbate zadarnic în capcana pe care singur ºi-a întins-o: nu poate renunþa la Annabella nici dupã cãsãtoria ei cu Soranzo („Ea e acceaºi pentru mine”). Declicul regretelor, al mustrãrilor pentru pãcatul comis, pe care miza pãrintele Bonaventura, nu se produce. Nici mãcar la Annabella, care dovedeºte ºi ea o surprinzãtoare - ºi pentru unii scandaloasã - amputare a conºtiinþei în sens creºtin. Eve Ponsonby întrupeazã cu har o tânãrã modernã, simplã ºi jucãuºã, capabilã de o dragoste desãvârºitã, pe care nu o retrage dupã ce urmeazã sfatul cãlugãrului ºi insistenþele tatãlui de a se cãsãtori cu Soranzo ºi nu o reneagã atunci când e datã în vileag. Nici nu o întoarce acuzator împotriva fratelui care i-a oferit iadul. Îl iartã din inimã. Din inima ei care fusese roºie ºi strãlucitoare, când era fericitã ºi purta în pãr o coroanã din becuri colorate. Din inima pe care el i-o va scoate din piept ºi o va þine în palme.

Comentarii cititori
sus

Radu Marini

 

Mototolit-am amintiri

 

Sunt bogat. Am de toate.
Speranþe, vise ºi mai presus de orice: amintiri.
Care îmi dau ghes, îmi dau bunã dimineaþa.
 
Rugându-mã sã le ºterg de praf, sã le ascult, sã le dau bunã ziua.
Bunã ziua dragele mele, mã bucur de fiecare clipã alãturi de voi.
Fãrã voi aºi fi mai sãrac…

In memoriam
Lucian Bul
ãtan, artist grafician, OM

 

BULÃ(tan) deseneazã spirite!!!

OMU’- Lucian
FAMILISTU’-Bulãtan
ARTISTU’- Bulã
NE-AM CUNOSCUT- … de mult. Aºa zice el. Eu n-am zis nimic.  Zic ca el. Afirmativ. Ihã, îhî. Dând ca bou’ sau ca orice necuvântãtoare din propriul meu cap.  A, da… Cã ne-am cunoscut. Gata, ne-am înþeles. Oare?

bulatan-Încântat de cunoºtinþã, domnule…
-Bulã, Bulã îmi zice.
-Las-o moartã!
-Nu, pe bune, aºa-mi zice, adicã aºa mã cheamã….
-Bulã, unde dom’le, la buletin­?
-Nu, la cârciumã. Unde mã tot cheamã prietenii. Da’ eu nu mã duc. Cã mai am de lucru. La niºte caricaturi.
-Le ai, le ai?
-ªtiþi, încerc ºi eu sã murdãresc  hârtia, cã prea e albã…
-Serios nea…?

-Bulã, Bulã…tan. Tan-tan.  Lucian Bulãtan.  Eu vã ºtiu de mult pe dumneavoastrã. De pe vremea când eraþi la PRO PARODIA*. Vã admiram pe dumneavoastrã ºi pe bãieþii din grup. Veneam la spectacolele dumneavoastrã, v-am vãzut ºi când aþi fost în Cenaclu’ Flãcãra, cu Pãunescu.  Ce-am mai râs de dumneavoastrã. Adicã, nu de dumneavoastrã. De ce fãceaþi pe la Sala Polivalentã, la Casa Studenþilor, sau la Clubu’ Electro.  Mã bucur cã pot sã vã strâng mâna.
-Ba nu, nu poþi sã-mi strângi mâna… pentru cã nu o am la mine. Scuze! Sunt cam uituc. Am lãsat-o acasã. Pe pian.
-Haideþi, haideþi…
-Unde dom’le, în locu’ dumitale. La cârciumã? Mã laºi! Te refuz. Categoric. Nu cã aº avea treabã. Ceva, ceva. Eu nu lucrez. Nici la caricaturi, cu toate cã ar fi bine, nici la stat. Lucrez doar episodic. La particular, la negru, la soacrã-mea, la gardu’ ei negru. Din cimitir.
-Bunã asta. ªi aia cu pianu, cu mâna, ºi asta cu soacra, cu gardu’ ei.
-Fugi dom’le d’aici!
-Nu pot. Chiar de vreau. Mã þine Miþãrel**.
-Cine?
-Miþãrel, Patronu’, adicã colegu’ meu de clasã. E mare acu’. Mare. Mare  bou. E gazetar dom’le. Frontalu’*** e al lui.
-Care Frontal?
-Ziaru’ lui. Aici lucrez eu. Scriu articole ºi mã ocup ºi de prezentarea artisticã. Fac caricaturi, portrete. Dar câte nu-s de fãcut la un ziar. Cu 2 oameni. Cã nimeni nu stã la el. Pe 2 lei. Mie îmi e jenã sã plec ºi sã-l las. Cu curu’ gol. Am fost colegi…
bulatan2-Înseamnã cã eºti talentat.
-Nu. Sunt doar inginer. Am lucrat la Depou ºi s-au împuþit lucrurile…
-Eºti modest. Ai fãcut vreo expoziþie, ai participat la concursuri de caricaturã? Îl ºtiu pe Popas****, suntem prieteni, te recomand?
-N-am expoziþii, pãi cine sã-mi facã mie o expoziþie?
-Eu. Dar cu o singurã condiþie, sã mai mã laºi cu dumneavoastrã…
-Eu vã respect pentru tot, aþi fãcut ceva pentru culturã, aþi reprezentat Craiova, vã ºtie o lume întregã. Câþi oameni n-au râs de momentele dv…Autobuzul, cu îmi curã sângele din nas. Scaunul, Brigada artisticã, Zidul. În anii 8o-9o, aþi fost mari, mari. Uriaºi.
-Mã laºi?!

­

*

bulatanªi nu m-a lãsat. M-a respectat, apreciat ºi admirat. Dar ºi eu…M-am þinut de cuvânt. I-am fãcut o bucurie. Prima lui mare expoziþie. Expocaricaturi. La Real, la Craiova. În 2o1o. Pe þeavã era ce-a de-a II-a. Moace…N-a mai apucat. S-a dus între stele. Acolo unde valoarea ºi respectul i se cuvin. Pesemne cã trebuia sã facã ºi moacele unora de pe acolo. Care se zoreau. Naºpa. Era talentat, iar savoarea replicilor personajelor sale era de un mare bun simþ. Nu rãnea, nu era grosier, doar înþepa. Parcã le fãcea cu ochiu’. Un ochi versat, prietenos, plin de zâmbete poznaºe. Al unui copil mare. Plin de talent ºi bun simþ. Neutru ºi parcã croit sã nu deranjeze. Modest, prea modest. Poate d’aia s-a împrietenit aºa de uºor, cu boala… Cu proxima ocazie, promit solemn:  nu-mi voi mai uita mâna pe pian. Mai avea atâtea pozne de fãcut. Amintirea sa ne face cu ochiu’. Acesta e Bulã…tan. Desenatorul de spirite.

CALITÃÞI- har artistic, generozitate, haz la greu, generozitate, omenie, generozitate.
DEFECTE-bun simþ, nenoroc, modest, aþã prea scurtã pe mosor.
CONCLUZIE-un copil mare pus pe glume ºi-a pus creioanele ºi haru’ la colorat de suflete.

*

Mototolite în sufletul meu, amintirile ies la plimbare. Bulã, tatã, le faci cu ochiu’ !

NOTE

*(n.aut.-PRO PARODIA- George Cãlugãru, Emil Rãdinoiu, Eugen Mihai, Marian Rãþulescu - grup de comedie 198o-1993, multilaureat al festivalurilor de umor ºi pantomimã, promotor al umorului absurd, al sincronizãrilor, al parodiei, participant la Cenaclul Flacãra, Serbãrile Scânteii Tineretului, din Craiova, România) 

**Miþãrel Gheorghe, om politic, întreprinzãtor craiovean, director fondator revistã

***Frontal, revistã craioveanã, fondatã de Miþãrel Gheorghe

****Popas, ªtefan Popa-Popa’s, mare caricaturist român. A obținut  peste 100 de premii. Pe plan internațional a fost medaliat de 58 de ori. A creat ºcoala româneascã de caricaturã. Recordman Guiness Book în '95, dupã ce a fãcut 2772 de caricaturi color în zece zile ºi zece nopþi! În acelaºi an, mai doboarã un record: 131 de caricaturi într-o singurã orã.

Comentarii cititori
sus

Alexandru ªipa

 

To(l)ba de jazz - XI

 

*Miercuri 7 mai la Librãria Cãrtureºti au fost lansate, împreunã, CD-ul ºi DVD-ul INTERIOARE ale lui Alexandru Andrieº. CD-ul reia înregistrarea (remixatã de Victor Pamfilov) a LP-ului cu acelaºi titlu de acum 30 de ani, ºi cu aceiaºi interpreþi: A.Andrieº, Mircea Marcovci, Mihai Farcaº, Maria Ioana Mîntulescu, Garbis Dedeian ºi Mircea Baniciu, la care se adaugã acum DVD-ul cu aproximativ aceleaºi piese, dar cu urmãtorii invitaþi: Berti Barbera, Maria Ioana Mîntulescu ºi Sorin Romanescu, desigur, alãturi de protagonist.

*Dupã o sãptãmînã, pe 14 mai, la aceeaºi librãrie ºi de cãtre aceaºi Casã de producþie, A&A Records, dar de aceastã datã în colaborare cu Fundaþia MUZZA, au lansat CD-ul INVISIBLE MOVIES (Selecþiuni din muzica de film) a lui Adrian Enescu.

*Sîmbãtã 17 mai la Opera Maghiarã din Cluj-Napoca,  a avut loc un Concert extraordinar cu RENATO BORGHETTI „ALEGRA DO BRASILERO QUARTET”, ca o prefaþã la TRANSILVANIA JAZZ FESTIVAL 2014 (ediþia a VIII-a ), ne spune organizatoarea evenimentului-Simona Hodoº.

*Duminicã 18 mai, la Sala Radio din Bucureºti, a fost programat concertul intitulat DE LA EST LA VEST, avîndu-i ca protagonºti pe celebrul violonist român stabilit în Franþa, Florin Niculescu împreunã cu Quintetul sãu ºi Orchestra de tineret a României dirijatã de Horia Andreescu.

*Pianistul Sorin Zlat, (ignorat în continuare de festivalurile din România, inclusiv sau mai ales de cele din Capitalã), a fost din nou premiat la un prestigios concurs internaþional, de aceastã datã din Franþa (23 mai). Concursul de la Lille, prezidat de cunoscutul pianist Jacky Terasson,  a avut patru formaþii finaliste (din 156 înscrise), iar TRIO-ul condus de Sorin Zlat (cu Rãzvan Cojanu-bas ºi Sabin Tarabega-baterie) a fost distins cu Premiul special al juriului.

*Laureaþii de la EUROPAfest (8-24 mai)-BUCHAREST INTERNATIONAL JAZZ COMPETITION sînt:
-GRAND PRIZE WINNER-Grupul WINDWALKERS (Germania, Columbia, Ungaria, Cipru)

-BEST BAND-Grupul FABIO GIACHINO (Italia)

*29 mai-1iunie  Green Hours City Jazz Fest în patru locaþii din Capitalã: Green Hours, Cluburile Control ºi al Þãranului ºi ARCUB. Pe lîngã o serie de formaþii din strãinãtate, România a fost reprezentatã de aceaºi muzicieni „de casã”... Vlaicu Golcea, Ana Cristina Leonte, bineînþeles, Mircea Tiberian ºi Maria Rãducanu (prilej ca sã mã întreb din nou: cîntãreaþã de jazz?!? Într-un concert de folclor, din toamna trecutã de la CREART-Teatrelli, Damian Drãghici o prezenta ca pe o adevãratã „privighetoare a folclorului românesc”; pentru mine rãmîne, în continuare, o veritabilã bocitoare...)

*Luni 2 iunie de la ora 19.30, timp de mai bine de douã ore, am asistat, la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” (Sala Izvor), la un spectacol one man show uluitor, genial, extem de profund ºi de complex intitulat SEULS/SINGURI, cu Wajdi Mouawad, dramaturg, regizor ºi actor din Liban, care dupã o adolescenþã petrecutã în Franþa, s-a stabilit în Canada. Iatã ce spune acesta în programul de salã:
„Un artist este precum un scarabeu, se hrãneºte cu escrementele celorlaþi/societãþii extrãgînd de acolo elementele necesare pentru a crea opere care îl bulverseazã ºi îi fascineazã pe ceilalþi. Artistul, asemenea unui scarabeu, se hrãneºte cu mizeria lumii în care trãieºte ºi din aceastã mizerie abjectã reuºeºte, câteodatã, sã facã sã aparã frumuseþe”. (N-a fost jazz, dar nici eu nu sînt doar comentator/promotor de jazz)...

*Joi 5 iunie, la Sala Radio, Zoli Toth Project cu al sãu BACH  IN SHOWBIZ-muzica ADRIAN ENESCU, „variaþiuni pe teme de Bach”, ºi-a încheiat turneul cu un concert de excepþie la care a asistat un public foarte numeros ºi de bunã calitate.

*DOBRO JAZZ FESTIVAL la Tulcea în perioada 6-8 iunie.
Pentru cã festivalul e organizat în colaborare cu o parte a mafiei bucureºtene, din nou, Maria Rãducanu ºi Mircea Tiberian. Mã întreb doar, cum de printre fomaþiile invitate s-a aflat ºi TRIGON din R.Moldova.

*IRINA POPA & THE SINNERS  va concerta luni 9 iunie, ora 19.00 la Sala Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieºti.

*Gãrâna Jazz Festival 2014 între 10-13 iulie. Detalii pe www.garana-jazz.ro

*Ramona Horvath, piansta noastrã de la Paris, ne anunþã cu bucurie, cã a fost inclusã, împreunã cu trio-ul sãu, în programul SUNSET JAZZ FESTIVAL  ce va avea loc în toamnã în Capitala Franþei. Ca fapt divers, Ramona ne spune cã în anii trecuþi, la acest festival au cîntat printre alte nume celebre ºi Jacky Terasson, ºi Giovanni Mirabassi ºi Eric Lagnini.

*Iatã ºi rãspunsul datorat ºi promis de Sorin Romanescu vizavi de renunþarea lui ºi a lui Alex Man la PREMIUL PENTRU CD pe anul 2012 ºi PREMIUL MUZICIANUL ANULUI (ex aequo)-Gala de jazz 2012 pe 2013:
„Atît eu cît ºi Alex Man am refuzat aceste nominalizãri întrucît le-am considerat nedrepte ºi neconforme cu activitatea noastrã muzicalã în anul 2012. Activitatea noastrã nu fusese suficient de intensã pentru a fi recompensatã cu un premiu, iar CD-ul nu era la un nivel artistic ca sã fe desemnat CD-ul anului. Refuzul acestor nominalizãri a fost argumentat, nu a fost un refuz gratuit pentru a crea animozitãþi”.
Ca sã vezi... unii se plîng ºi chiar þipã cã nu sînt premiaþi ºi nici mãcar nominalizaþi, iar alþi, din contrã...
Repet ce am scris ºi în numãrul anterior al revistei noastre:
-problema pentru mine ca organizator ºi membru în juriu (ca ºi pentru colegi), nu a fost gestul sau gesturile celor doi muzicieni, ci momentul (ºi locul public ales de Alex Man), respectiv cu trei zile înainte de Galã ...Pe de o parte, lista cu nominalizãri fusese publicatã cu trei luni înainte, între timp am discutat de mai multe ori cu cei doi muzicieni, fãrã sã-mi spunã de intenþia lor, motiv pentru care i-am ºi trecut pe afiº ca invitaþi la Galã...

 

*Spre ºtiinþa detractorilor mei ºi ai Galei de jazz-Premiile MUZZA, dar ºi spre bucuria celor ce þin la acest eveniment (un numãr mult mai mare), pot sã vã anunþ de pe acum cã urmãtoarea ediþie, a XIII-a, va avea loc ca ºi în ultimii doi ani, în prima duminicã (5) din aprilie 2015 ºi tot la HARD ROCK CAFE din Capitalã. Detalii despre juriu ºi cîteva condiþii de organizare ºi jurizare, în urmãtorul numãr al revistei noastre.

Comentarii cititori
sus

Cornel Mihai Ungureanu

 

Joc de-a prinsea

 

foto cristina botezDoamna Cristina Botez ne-a trimis, pentru a ilustra acest numãr al Prãvãliei culturale, un numãr însemnat de “foto-grafii” - “un hibrid între fotografie ºi gestualism” – realizate din autocar, în martie, pe un drum de noapte Turda-Gãneasa, dupã cum spune frumoasa poveste însoþitoare.

„Sunt o «variaþiune pe aceeaºi temã», întrucât reprezintã grafia luminilor întâlnite pe drum, pe «peliculã» (card). De aceea le-am numit «foto-grafii». Rezultatul: am fost atât de entuziasmatã de ceea ce «realizam», încât am ratat coborârea la destinaþie ºi am ajuns undeva, în noapte, pe marginea drumului între Gãneasa ºi Balº. A fost, pentru mine cel puþin, un moment «autentic», dar nu mã pot împiedica sã nu mã gândesc la faptul cã poate acelaºi efect, dacã nu ºi mai interesant, l-ar putea obþine orice puºti din câteva click-uri de mouse”, ne-a mãrturisit domnia sa.

O promisã expoziþie cu aceste grafii nãscute sub zodia sclipirilor aleatoare ar putea fi mult mai sugestivã decât selecþia pe care am fãcut-o, cu greutate, pentru Prãvãlie. Uneori, cele mai bune imagini veneau la rând, în rafalã, ca parte din farmecul hazardului, iar miºcarea nu a fost, de data asta, cauzã a eºecului, nu a produs fotografiile ratate pe care de obicei le ºtergem imediat din aparat, ci a constituit un ingredient indispensabil într-un joc de-a prinsea þesãtor de vrajã.

În imaginile imortalizate de Cristina Botez, lumina schiþeazã, se unduie, plezneºte, brodeazã, compune muzici, brãzdeazã ceruri, înoatã în adâncul oceanului, lasã urme, amprente, pulseazã, se amestecã în sine, arde, coboarã, încape, mâzgãleºte tabla - ºcolar în pauzã. Alteori, agaþã, leneveºte în ºezlong, se rupe ºi îºi contemplã fracturile, scorneºte sau repetã forme, geometrii, culori, nuanþe, se strânge ghem, erupe, îºi aºazã ºiragul de perle, suflã fum de þigarã, se uitã în oglindã, pune hotar, creazã fundaluri de basm, întruchipeazã zei, prinde contur, se roagã, te duce în vulcan, se transformã în cometã, în secantã, în arc electric, în decor suprarealist, în câmp de bãtãlie, în ce vrea. Iar întunericul, ca un urs imens, bãtrân ºi blând, îi permite. Fãrã el, nimic din toate astea nu ar exista.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey