•  Dan Jammers
•  Rodica Mixich


sus

Dan Jammers

 

Jurnal de bord
IV

 

(Prima parte a poveºtii: http://www.pravaliaculturala.ro/mirodenii_2014-4.html)
(A doua parte a poveºtii: http://www.pravaliaculturala.ro/mirodenii_2014-5.html)
(A treia parte a poveºtii: http://www.pravaliaculturala.ro/mirodenii_2014-6.html)

Se deschide usa. Sunt legat la ochi, cobor scãrile, dezlegat la ochi. Mi se dau obiectele, gentuþa  de fapt. Cureaua nu, dar asta chiar nu observ. Încep sã cred. Sunt legat la ochi din nou dar am gentuþa în jurul gâtului. Urc în jeep, înapoi în garnizoanã. Sunt dezlegat ºi intru în acelaºi birou ca ºi înainte. Acelaºi cãpitan la birou, o altã persoanã, aºezatã pe canapea, fumeazã. Mi se oferã o þigarã, accept. Sunt întrebat dacã vreau un ceai sau o cafea, a coffee shokron efendi. Zãresc un ceas spânzurat pe perete, acum e 5 dupã masã! Nu îmi vine sã cred. Nenea de la birou îmi explicã: voi trece în tribunalul militar mâine dimineaþã, deci duminicã dimineaþã, ºi trebuie sã pregãteascã dosarul pentru procuror. Mi s-au muiat picioarele, credeam cã sunt liber! Asta înseamnã cã mã întorc pentru cel puþin o noapte în închisoare. Încep sã se detalieze întrebãrile, mi se aratã poze, explic. Mi se confirmã cã informaþiile pe care le-am dat au fost verificate ºi cã sunt corecte, cã se înþelege cã nu pot fi un spion, dar cã procedura de proces ºi de tribunal militar o datã începutã trebuie încheiatã ºi cã ambasada Franþei este în legãturã cu ei. ªi cã, în principiu (normally) nu vor fi probleme. Încep sã înþeleg cã poate am scos un pic capul mai sus din rahat, însã pariul nu e câºtigat. La un moment dat vorbim de aparatul foto, care e pe birou. Îi spun tipului cã dacã totul se terminã cu bine nu mai ating vreun aparat foto în viaþa mea (minciunã, acum sunt în Senegal ºi am fãcut o cãruþã de poze de tot ce miºcã). Îi spun cã i-l fac cadou lui, eu personal nu mai vreau sã-l ating. Mã întreabã sã se asigure cã a înþeles bine, îmi faceþi cadou aparatul foto? Îi rãspund da. Între noi fie vorba, e un cadou de 800 de euro, mi-aº dona ºi maºina ºi toate posesiunile materiale sã ies de aici. Dar faptul cã i-am spus lui cã vreau sã-i dau aparatul foto  a schimbat  brusc lucrurile ºi atitudinea. Timp de douã ore i-a explicat soldatului care se ocupa de fomarea dosarului meu ce sã facã. A scos poate 30 de poze imprimate color A4, cu tancurile ºi soldaþii pe care îi pozasem. A explicat detaliat ce sã se imprime. ªi mi-a schimbat dosarul complet, în sensul cã a scos mai bine de jumãtate din pozele foarte compromiþãtoare, prim planuri cu tancuri camuflate în nisip, soldaþi la turele, etc, ºi le-a înlocuit cu pozele inocente cu piramide, moschei, biserici kopte ºi maºini franceze din anii 60. Încã cred cã ambasada a fost hotãrâtoare în ceea ce priveºte eliberarea mea, dar douã elemente pe care le-am remarcat mã fac sã cred cã promisiunea de a face cadou aparatul foto a schimbat radical cursul lucrurilor: prima a fost surpriza plãcutã pe care am surprins-o a doua zi când ataºatul militar francez a vãzut dosarul – în mod clar se aºtepta la mult mai rãu (ºi era mult mai rãu ca material foto disponibil doar cã nenea cãpitanul scosese la greu ºi puse intercalat ce era mai inocent), ºi a doua a fost surprinderea consulului ºi a ataºatului militar când dumincã seara au aflat cã sunt liber: în mod clar nu se aºteptau la un happy end de genul. Simpla promisiune a aparatului de fotografiat l-a fãcut pe nenea ãla sã aibã brusc un interes ºi sã îmi îndulceascã dosarul.

Mai mult decât atât. Când am observat cã tonul s-a schimbat, am întrebat dacã nu e posibil sã rãmân pe un scaun în birou pânã a doua zi de dimineaþã, ca alternativã la închisoare. ªi dupã câteva ezitãri, mi s-a propus un pat liber în cabana unui subordonat, unde am ºi dormit. Mi s-a adus mâncare pe la ora 10 seara. Mi s-a spus cã a doua zi de dimineaþã un interpret agreat de armatã va trece sã îmi traducã acuzaþiile, pentru a putea semna. Am fumat cel puþin un pachet de þigãri. I-am urmãrit pe cei doi cum jucau FIFA pe un laptop, cu joystickuri. M-am uitat la o telenovelã în arabã, ce frumos. ªi, în fine, am dormit într-un pat. Cârpa cu care am fost legat la ochi am folosit-o sã'mi fac ºireturi. Totul e ok, sau aproape.

Îmi imaginez tribunalul cu o masã în semicerc, o mare salã, trei judecãtori, avocaþi, etc. Asta pentru cã fusesem informat cã am doi avocaþi, unul de la firma cu care lucrez ºi unul de la ambasadã. Deci formalitate, nu joacã. A doua zi aveam sã mã trezesc cu cei doi avocaþi, plus doi interpreþi de francezã, agreaþi de armatã (unul din ei era chiar cadru militar în armata egipteanã). La 9 dimineaþa, în biroul cãpitanului, apare traducãtorul. Simpatic, franceza cu un pic de accent dar foarte fluidã. Îmi pune multe întrebãri, îmi spune cã va fi bine, îmi spune cã ataºatul militar al Franþei în Egipt, un colonel, ºi responsabilul consulatului, sunt deja la tribunal în contact cu procurorul. Mi se citeºte rechizitoriul, semnez. Plecãm spre tribunal cu acelaºi jeep cu care m-am plimbat noaptea. Urcã cu mine ºi traducãtorul, dar ºi un soldat care mã secundeazã. Sunt toujours en stare de arest recte.  Dupã 10 minute suntem la tribunal. O mare curte, o mare casã. Nici vorbã de monumentul pe care mi-l imaginasem eu. Sunt dirijat cãtre o anexã imediat dupã intrare pe stânga, unde sunt alte câteva persoane

Aºtept. Sunt chemat dupã o orã – o orã ºi jumãtate. Intru pe prispa casei, în fund pe stânga o camerã cu uºa deschisã. Birou de ministru, un nene mustãcios îmbrãcat militar, aer sever, pe scaune unul din traducãtori, un nene îmbrãcat în militar francez (grad de colonel) ºi alt nene elegant, cam de vârsta mea. Se fac prezentãrile, nenea în militar e ataºatul militar al Franþei în Egipt, cel elegant e angajat al Consulatului Franþei în Cairo, adjunctul consulului. Mustãciosul de la masã e judecãtorul. Nici vorbã de masã rotundã sau alte prostii. Mi se cer detalii despre context, mi se prezintã acuzaþiile. Se deschide dosarul, sunt privite pozele. Unul din militarii prezenþi în momentul controlului iniþial intrã în camerã. Zâmbeºte la mine complice. Nenea colonelul îmi face semn cã o sã fie ok. Rãmânem singuri la un moment dat – mi se spune cã voi fi eliberat, însã nu este sigur cã imediat. Se duce iar speranþa în bernã, asta e. Aºteptãri urmate de proceduri diferite, pânã la 5 dupã masã. Când sunt anunþat cã sunt liber. Celor de la consulat nu le vine sã creadã. Ieºim împreunã din clãdire ºi ne întoarcem la administraþia închisorii, sã-mi recuperez actele. Intrãm în biroul lui nenea cãruia îi promisesem aparatul foto. Semnãm ce e de semnat, înainte de a pleca vreau sã mã þin de cuvânt ºi îi dau aparatul foto. Nenea de la consulat spune „nu dai nimic, plecãm de aici”. Tipul înþelege ºi-mi face semn cã e ok. Oops. Iau aparatul ºi ies cu coada între picioare, urc în jeepul ambasadei. ªi plecãm. Patru ore pânã la Cairo, telefoane acasa, ºefului. Sunt cazat la Four Seasons, chiar lângã consulat. Suita de lux, 260 de dolari camera, vedere cãtre grãdina zoologicã ºi piramide, ultimul etaj, parcã 18. Sunt condus de Nicolas, adjunctul consulului. În ascensor îi spun cã simt pentru prima oara de ce plãtesc impozite. Îi face plãcere.  Mã trezesc singur într-una din cele mai frumoase camere de hotel în care mi-a fost dat sã stau. Put. Dau jos ce am pe mine ºi intru la macerat în cada luxoasã. Ies, pun halatul, chem room service sã'mi ia hainele – cer sã fie aduse la 8 dimineaþa. Comand mâncare, þigãri ºi o sticlã de vin. Bagajele nu le pot avea decât a doua zi, îndatã ce voi avea ºi biletul de avion. Ies în halat ºi cobor la etajul doi, în business center, la internet. Stau douã ore la taclale pe facebook cu o colegã de la lucru. E ciudat sã fii practic în fundul gol în biroul luxos. Urc înapoi în camerã. Îmi dau seama cã încep sã am o angoasã cum cã dacã vin ãºtia sã mã caute, n-ar fi decât pentru aparatul foto. Adorm. A doua zi primesc hainele curate ºi cobor sã merg la consulat, cum promisesem. E la 5 minute de mers pe jos. Sunt primit imediat ºi invitat în biroul consulului. Mi se pun întrebãri, povestesc, atmosferã plãcutã, oameni interesanþi. Îmi iau rãmas bun. Mi se ureazã succes la aeroport. Oops, nu ma gândisem. Bagajele sosesc la ora 16, e prea scurt ca sã am avion în aceeaºi zi. Mi se ia un bilet a doua zi dimineaþa, la 7. Încã o noapte în Cairo. Întreb la recepþie dacã pot avea o maºinã a doua zi dimineaþa. Da, 140 de dolari. Mi se pare un pic scump ºi sun la birou – nici o problemã. BMW dixit. Sunt în avion, sunt în Paris, sunt în Strasbourg.

jammersAcasã. Îi cer lui Marie sã'mi facã un desen pentru consulat. Îl trimit. La nici o orã, primesc rãspuns.

Bonjour,

Je vous remercie pour votre mèl et vous souhaite un très bon repos avant de nouvelles aventures, pas trop mouvementées j'éspère... :-)
Un grand merci à Marie qui a très bien su illustrer le récit de son papa !
Bonne semaine à vous et à toute votre famille.

Aflu cã ºeful era la curent cu tot ce postam pe facebook, însã complet denaturat. Scot toatã ºleahta de colegi francezi din listã, ºi nevestele sau acoliþii împreunã cu, ceea ce îmi simplificã mult viaþa în ceea ce priveºte postãrile.

Fac o pauzã. Nu dorm bine vreo 10 zile, când mã cer la muncã. Sunt trimis trei zile în Elveþia la Chur ºi funcþioneazã, îmi revin cu somnul. Încã 7 zile acasã ºi plec în Polonia. Gata, a trecut. Acum când termin scrisul sunt în a doua vizitã în Senegal ºi se profileazã Congo. Am aparatul foto cu mine, evident. Am aflat cã fãrã intervenþiile ambasadei ºi ale firmei luam cu siguranþã minim un an.

Ce-mi pare rau e cã mi-au luat egiptenii cardul cu pozele, ce-mi pare bine e cã n-am dat aparatul cadou.

Comentarii cititori
sus

Rodica Mixich

 

Rãtãciþi prin Alpi

 

mixich1Elveþia. Turism ”la cheie”. Distanþele ce le cuprinzi între obiectivele turistice nu sunt mari, nici nu poate fi altfel într-o þarã relativ micã. În timp, ai iluzia cã pãtrunzi într-o bancã, probabil au empatizat turismul ºi bãncile. Curat, elegant, servicii impecabil de zâmbitoare ºi pleci… dator vândut.

ªoselele duc, contra-cost, spre lacuri: Constance, Geneva, Luzerna, Magiore, Lugano ºi am putea continua neobosiþi cu zeci de lacuri mai mici.

Reþeaua feroviarã de agrement se strecoarã, cu un preþ mai mare, prin tunele misterioase, pe viaducte patrimoniu UNESCO, spre vârfuri de peste 3000 de metri. Albula, Bernina, St. Bernard, Furka, Simplon, San Bernandino, St. Gothard sunt numele câtorva trecãtori montane, unele pe graniþã, considerate de elveþieni mai curând un blestem decât o binecuvântare. Deschiderea tunelului Gothard a transformat Elveþia într-un pion important în jocul puterilor europene beligerante, pe când calea feratã austro-italianã prin pasul Brenner a privat-o de comerþul între nord ºi sud. Noi ne îndreptãm spre cantonul Graubûnder. În canton se vorbeºte retoromana, un amestec de latinã ºi etruscã, datoritã cãrui fapt era „cât p’aci” ca Mussolini sã-l anexeze Italiei. Din motive retoromanice renunþãm la dialog ºi la masa de searã. Din faimoºii câini St. Bernard care salvau oamenii prinºi de avalanºele Alpilor, au mai rãmas vreo 20 de exemplare gãzduite într-un azil-muzeu, dar renunþãm ºi la ei pentru cã se spune cã moþãie întreaga zi. Nu renunþãm la discuþia aprinsã asupra modului în care se pronunþã numele oraºului în care dormim, Chur, care este ºi capitala cantonului amintit. Este cert cã locuitorii cantonului Graubûnder se numesc bûndneri, la fel ºi faptul cã este una din cele mai pitoreºti regiuni ale Elveþiei, cu 150 de vãi, 615 lacuri ºi masivul Bernina, de a cãrui priveliºte ºi prezenþã dorim sã ne bucurãm. Dimineaþa ne prezentãm la gara din Chur pentru a lua unul din trenurile de agrement cu ferestre panoramice, Bernina-Express. Cãlãtoria pe reþeaua feroviarã alpinã este una din cele mai comode ºi fascinante experienþe. Vârful Bernina are 4050 m ºi aparþine Alpilor Retici, iar traseul nostru trece pe lângã acest vârf plecând din Elveþia ºi sfârºind la Tirano în Italia.

mixich2Spre deosebire de cãlãtoria cu maºina pe Alpenstrasse, cãlãtoria cu trenul a fost o poveste despre albul încremenit în timp. Imaginaþi-vã un alb ce cuprinde totul,dar totul, fãrã legãturã cu uliþa copilãriei ºi sãniuþã, fãrã divertismentul formelor. Contururile muntelui sunt date doar de nuanþele ce le oferã albul în luminã. Suntem extaziaþi dar nu confortabili pentru cã vãzul încearcã sã audã, mirosul încearcã sã vadã, iar gustul sã pipãie. Cu noi în compartiment patru tineri superbi cu aparate de filmat profesionale, angajaþii unei reviste de reclame, filmeazã atent ºi artistic, vânând lumina ºi pândind umbra. Japonezii de pe cealaltã banchetã sunt cuprinºi de o frenezie uºor istericã. Pe undeva, pe dreapta, celebra staþiune de ski, St. Moritz, este eclipsatã de irealul albului. Trenul roºu trece pe lângã Lacul Alb ºi coboarã printre magnolii înflorite, în Italia, la Tirano. Lacul Poschiavo, liniºtit ºi verde, precede modesta garã a oraºului. Am fost pentru scurt timp profund meditativi ºi extrem de tãcuþi.

Sã cãlãtoreºti în Elveþia ºi sã nu vezi Matterhorn-ul (4478 m), a cãrui imagine de „canin gigant” o gãsim pe toate ciocolãþile Toblerone, este ca ºi când ai vizita Roma fãrã sã vezi San Pietro. Ne îndreptãm spre Zermatt, localitate din care toate drumurile duc spre Matterhorn. Vârful este destinaþia alpiniºtilor, noi dorim sã ne apropiem atât cât sã îl putem îmbrãþiºa cu privirea.

O clipã de neatenþie ne face sã ieºim din Elveþia ºi sã ajungem iarãºi în Italia. Relaxaþi ºi deconcentraþi programãm greºit GPS-ul care nu mai ºtie drumul în momentul în care apare ºi o ºosea în lucru. Facem a doua greºealã ºi pãrãsim autostrada ºi intrãm pe naþionale, prin orãºele mici, tot mai mici. Drumul începe sã semene dramatic cu cel din þarã. Nu se pune problema familiarizãrii cu drumul atâta timp cât era deja noapte, iar de cazare nu mai puteam beneficia. Urcãm, iar drumul devine tot mai îngust, cu curbe tot mai strânse. Oprim la o casã slab luminatã în care ni se spune ceea ce bãnuiam, cã nu e posibil sã mergem decât înainte. Lãsãm în urmã localitatea Varzo ºi ne aventurãm în întuneric cu linia albã a drumului drept cãlãuzã. Bãnuim cã suntem pe o vale secundarã a Alpilor, dar… în Italia sau Elveþia? Dupã o curbã care ne ameþeºte de-a dreptul, ne apare în faþã o catedralã ºi putin mai încolo un hotel respectabil. Ne cazãm pentru prima datã în viaþã într-un loc al cãrui nume nu îl cunoaºtem. Dormim buºtean. 

mixich3Mã trezesc foarte de dimineaþã ºi ies din hotel, înfriguratã de emoþie. Întreb la recepþie cum se numeºte localitatea si mi se rãspunde în românã: RE. Suntem în Valle Vigenzzo cunoscutã ca Valea Pictorilor, a inventatorilor ºi emigranþilor în tutta Europa. În jur de 1600, un spazzacamino din Re a emigrat în Franþa, unde a construit ºemineuri, inclusiv în Palazzo Reale din Paris. Tradiþia acestui meºteºug face ca aici sã se desfãºoare un festival anual. Imensul edificiu religios este Santuario di Re iar lângã se aflã Santuario della Madona del Sangue, important loc în pelerinajele religioase catolice pe lângã care a luat fiinþã o ªcoalã de Belle Arte. La recepþie ºi în restaurant munceau maramureºeni mulþumiþi cum nu am vãzut altundeva. Daca doream, nu ajungeam în aºa un loc!

Comentarii cititori
sus
Comentarii cititori
sus
Comentarii cititori
sus
Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey