•  Marius Dobrin
•  Cristina Maria Gelep
•  Xenia Karo


sus

Marius Dobrin

 

ROCKescu

 

 

Motto:
„Sunt ceea ce sunt datoritã muzicii, sunt o consecinþã spiritualã ºi socialã a ei” (Cristian Ghica)

rockescuVãd ºi acum zâmbetul dirigintelui, aud vocea lui amuzatã când eu,  ºeful clasei a XI-a E, implicit ºi secretar UTC, am început sã citesc o dare de seamã. Soarele de toamna umplea întregul perete de ferestre, eu eram în picioare, în banca mea din fundul clasei. Purtam uniforma, aveam matricolã, dar cravata îmi era din ce în ce mai scurtã, trãgând în acest sens ori de câte ori mi-o aºezam la gât. Ajunsese mai scurtã de-o palmã, un fel de papion rotit. Pãrul îl mai ascundeam pe dupã urechi, înãlþând capul încât sã nu parã prea lung. De ce se amuza domnul Jerdea, dirigintele? De ceea ce-i fusese dat sã audã. El nu era membru de partid, era doar un profesor excepþional, un om corect. ªi nu-i mai fusese dat sã audã într-o ºedinþã UTC cã darea de seamã începe cu fraza: „Chitara, acest instrument al secolului XX..." Eu îl priveam mirat, doar era o evidenþã! Era prin 1975, descoperisem muzica folk, pe când Cenaclul Flacãra aducea pe scenã clasici ai genului: Mircea Florian, Marcela Saftiuc, Doru Stãnculescu etc.  Descoperisem muzica rock, ascultând, la casetofonul prietenului meu, un album Deep Purple sau, mai apoi,  în vibraþia ultimului concert Phoenix ori la vreunul dintre numeroasele spectacole cu trupe de-acum uitate (Catena, ProgresivTM, Metropol).

Ei bine, mi-am amintit toate acestea când în chiar a doua frazã a cãrþii lui Cristian Ghica, ROCKescu, am citit urmãtoarele: „Chitara devenise instrumentul de forþã pe scenã."  E vorba de muzica anilor ’70, de schimbãrile aduse de miºcarea flower power, inclusiv în România. de altfel cartea se înscrie în specia memorialisticii, dar una aparte. Pentru cã are nu doar valenþe literare ci se constituie într-un foarte bun document istoric ºi totodatã într-o referinþã onestã în domeniul antropologiei, al sociologiei. Despre viaþa în comunism încã mai sunt foarte multe de spus, încã sunt multe pete albe de acoperit pe o hartã a realitãþii de atunci, atâta vreme cât comunismul a cãutat sã mascheze ºteargã totul de pe acea hartã. Iar euforia din 1989 a ignorat grija pentru tot ce poate ajuta la reconstituirea unei epoci, aºa cum a fost.

Viaþa cotidianã se reconstruieºte precum procedeazã arheologii cu vasele antichitãþii, ciob cu ciob. Cartea despre care vreau sã vorbesc este un astfel de “ciob” care grãieºte despre România, aºa cum se vedea dintr-un petec de provincie, într-un interval de timp centrat pe 1989, cu aproape zece ani înainte ºi dupã, prin ochii unui adolescent iubitor de rock. Este o autobiografie a unui om pentru care muzica rock a însemnat un mod de viaþã, o filosofie, o grilã de interpretare a lumii. Este, totodatã, un interesant prilej de observare a percepþiilor noastre, vizavi de lumea în care trãim, prin prisma plasãrii pe axa timpului.  Cum fiecare ne identificãm cu un anumit segment pe aceastã axã ºi cum ne raportãm la ceea ce a fost înaintea respectivului segment, cum privim ceea ce urmeazã dupã el.

ROCKescu este o carte scrisã cu sinceritate, cu entuziasm, cu inocenþa ilustrãrii unor revelaþii personale, unele etern umane, atât din punct de vedere politic cât ºi muzical. ªi poate nu întâmplãtor a apãrut la o editurã numitã România pur ºi simplu.

Cristian Ghica a conceput cartea într-un format cu trimitere la un CD. Pe lângã asemãnarea dimensiunilor carcasei, avem de-a face ºi cu numãrãtoarea capitolelor precum conþinutul unui disc: Track 01, Track 02, etc. Gruparea acestor capitole (piste) în douã pãrþi, Side A ºi Side B, este un tribut discurilor clasice (vinilurilor).  Cele douã ‘feþe’ de disc sunt omogene ºi într-o succesiune. Faþa A se numeºte ROCK ºi este un tablou destul de fidel ºi bine colorat al modului în care s-a reuºit accesul la acest gen de muzicã ºi al exprimãrii în spaþii mai mici sau mai mari.

Pe de-o parte este descris acel sistem politic care controla strict canalele de difuzare a muzicii, cu foarte mici portiþe pentru muzica occidentalã ºi vãdit neîncadrabilã în canonul ideologic. Pe dealtã parte, este rememoratã evoluþia tehnologiei, incursiunea ‘arheologicã’ în anii magentofoanelor ºi apoi al casetofoanelor fiind savuroasã fie cu parfum de nostalgie, fie cu exotism. Însãºi puterea de cumpãrare ori apetitul social fãceau ca de cele mai multe ori mai mulþi sã se ‘adape’ de un un singur izvor: „Hai, cã sunt singur acasã, mergem pe la mine sã ascultãm muzicã?"

Fiecare ‘piesã’ (capitol) are un nume ºi se încheie, de regulã, cu o frazã inspiratã, o concluzie frumos articulatã.

Autorul se plaseazã în miezul poveºtii, pentru cã, în fond, cartea este a unei poveºti, cu personaje ºi întâmplãri, cu episoade care mai de care mai atractive, urmând maturizarea eroilor ºi peripeþiile iniþiatice într-ale rock-ului ºi nu numai. Adolescenþi la începutul cãrþii, tineri în toatã legea la final, sunt portretizaþi destul de sumar dar firul naraþiunii le îmbogãþeºte trãsãturile. Iar poreclele transformate în renume sunt memorabile: Sol (naratorul, chinuit sã înveþe a cânta la vioarã deºi îl trãgea inima spre chitarã), Broscaru (era epoca prezenþei italienilor), Piticu, Lev (mai uºor de pronuntat decât Mîºkin, bãieþii erau fani Dostoievski), Blondu, Creþu, Vivi, pe lângã ‘banalii’ Mircea ºi Klaus.  Dar contraponderea adolescenþilor, a învãþãceilor, era, desigur, un guru: Rockeru.  Personaj non-conformist, excentric prin încãpãþânarea de a nu se supune încorsetãrilor sistemului, iniþiator în ale rock-ului, pentru adolescenþii din jurul sãu, protector în viaþã ºi, mentor într-ale filosofiei ºi politicii. Ajungând a fi botezat Rockescu.  „Eºti rocker român, format din muzica ºi trãirile de aici. Eºti... Rockescu, cel care s-a nascut pentru a lupta." Toate aceste rostiri juvenile, cu patetism ºi accente idilice ori de frondã, sunt din sfera literaturii de profil, de la Romanul adolescentului miop (Sol ºi ai lui au ºi o perioadã în care cocheteazã cu buddhismul ºi yoga), pânã la Ciºmigiu & Co ori La Medeleni, doar cã în cazul de faþã povestea este þesutã sub emblema rock-ului.

Faþa B se numeºte escu ºi este „aripa dreaptã" a acestei maturizãri, descrie impactul libertãþii asupra unor adolescenþi predispuºi spre aºa ceva, care doar înregistreazã fapte precum ultimul discurs al lui Ceauºescu, trenurile cu muncitori trimise la Timiºoara în 21 decembrie, mai apoi Piata Universitãþii ºi mineriadele. Pe de-o parte este istoria care vine peste ei, cu dezbateri aprinse, cu frãmântãri politice ºi existenþiale, pe de alta viaþa îºi urmeazã cursul ei ºi eroii descoperã marea ºi spaþiul magic din Costineºti (dinainte de a se descoperi Vama Veche).

Cartea se opreºte la cei 20 de ani împliniþi de autor, rãmâne una a unei etape de formare. De la descoperirea poeziei ºi pânã la gesturi juvenile: „Am cucerit Costineºtiul. Am cucerit lumea." Cartea pare scrisã la o distanþã semnificativã în timp pentru cã ascunde urme de melancolie: „Când oare ne vom strânge din nou sã ne impunem în faþã unei nedreptãþi? [...] Adevãrul este cã nu ne-am mai adunat niciodatã."

Iar ultimul capitol, definit, cum altfel, Bonus track, este o evocare nostalgicã a micului oraº de provioncie, la margine de þarã, unde, totuºi, s-au întâmplat lucruri, toate ale vieþii: Oraºul tristelor bucurii. Este o defilare la faþã de cortinã a personajelor acelui oras: vorbãreþii, cei care le ºtiu pe toate, lãudãroºii, fudulii, cocheþii, gagicarii, cei cu aptitudini inutile, beþivii, nebunii, ºmecherii, bogaþii, frumoasele, cei care umblau câte doi, îndrãgostiþii, fatã de care se raporteazã autorul.

 „Toþi aceºti oameni mi-au imprimat un sentiment nedefinit, de tristeþe a idealurilor neîmplinite, amestecat cu o bucurie efemerã a trãirilor imediate. Noi eram cu muzica rock."

Identitatea unui asemenea personaj este clar definitã: „Un rocker se manifestã ca un cãlugãr, se îmbracã ºi fizic ºi spiritual, conform religiei sale."

rockescuPaginile cãrþii sunt impregnate de referinþe muzicale, personajele se definesc în raport cu muzica pe care o ascultã cu predilecþie. De la descoperirea trupei Depeche Mode spre aderarea la Metallica, evoluând prin Kreator, Sepultura, Megadeth, pentru a ajunge la înþelepciunea de a privi cum lumea pare a se îndrepta fãrã vreo slãbiciune, tot înainte, într-o neobositã cãutare de ceva nou care acoperã ‘vechiul’.

La 18 ani, eroul principal observã cum „cei tineri refuzau trecutul. Pentru ei rock-ul clasic era muzica lui tataie, hard-rock-ul era pentru fete, heavy metal era tot pentru fete, dar mai deºtepte, iar ce ascultam noi fusese depãºit."

Parafrazând un titlul de film, cartea aceasta se vrea a fi portretul rockerului la adolescenþã. 

Comentarii cititori
sus

Cristina Maria Gelep

 

 

Construcþie, deconstrucþie, reconstrucþie
în romantismul european dinspre orient spre occident

 

(Cãtãlin Ghiþã, Orientul Europei Romantice, Alteritatea ca exotism în poezia englezã, francezã ºi românã, Ed. Tracus Arte, Bucureºti, 2013, p. 316)

 

1. Teoretizare. Coordonate cronotopice

2Cartea despre Romantism a lui Cãtãlin Ghiþã este aproape impecabilã. Spun aproape pentru cã orice cercetare e parþialã, iar parþialitatea e un plus, nimic nu e total, nimic nu e întreg în materie de teorie ºi criticã literarã, însã studiul de faþã e impecabil, poate prea prudent, o prudenþã controlatã acut, fãrã derapaje interpretative, dar cartea are suculenþã, e savuroasã, e pentru iniþiaþi, pentru cei care au parcurs literaturã, citesc literaturã, o înþeleg ºi vor citi în continuare.

Erudiþia e la ea acasã, citatele în englezã ºi francezã, date în original nu sunt un minus, ci un mare plus, cartea e un excelent instrument de lucru, ºi nu numai, o micã bijuterie romanticã. Criticii i-au reproºat caracterul trufaº, nici vorbã, dar e o carte plinã de ea, plinã de autorul ei, dar cum altfel când scrisul e lucid, conºtient de sine. Paradoxal modestia e acolo, paradoxal e modestie ºi plinãtate a eului scriitoricesc, creator, producãtor de criticã de primul raft.

Revenind puþin la miza cãrþii, prima parte, sau primele pãrþi impun o teoretizare, o circumscriere teoreticã precisã, clarã, riguroasã: „Precum am precizat deja în Introducere, voi vorbi, în continuare, despre un Orient – sau, mai curând, despre un ansamblu de Orienturi – al minþii poetice, fabulos, erudit, halucina(n)t. Acesta se întinde din Caucaz pânã în Japonia ºi din Siberia pânã în India. Tot între graniþele sale intrã ºi zonele de iradiere ale civilizaþiilor orientale, cum sunt de exemplu, nordul arab al Africii sau sudul maur al Spaniei, care se transformã, astfel, în referinþe inconturnabile. Cele câteva personaje europene care populeazã cadrul asiatic, precum sclavele albe din seraiurile otomane, nu pot fi, în niciun caz, omise, fiindcã juxtapunerea lor asupra acestui cadru nefamiliar sporeºte gradul de alteritate ºi senzaþia de exotism. Dacã ideile puse în circulaþie de romantici sunt atât de atrãgãtoare, aceasta se datoreazã, fãrã îndoialã, acelui inefabil motor al liricii pe care, în lipsa unei taxonomii exacte, îl numim talent literar.”

Observãm, prin urmare, prudenþa analizei, se vorbeºte despre pluralitate – orienturi, orienturi de pe tãrânul real ºi ireal al poeziei, cu iradiaþii oriemtale, dar ºi despre alteritate ºi exotism, care tocmai prin caracterul lor lax, alunecos, cu ceva ce þine de indefinit, dau savoarea ºi suculenþa analizei teorectice.

2. Estetizare

Cât despre caracterul estetic al lucrãrii, Cãtãlin Ghiþã spune la un moment dat: „Topografia Orientului îi seduce pe romantici din raþiuni diferite cu personalitatea liricã a fiecãruia dintre aceºtia (am sugerat în multiple rânduri faptul cã individualitatea poeticã este cea care stã la baza edificiilor versificate, nu, cum cred câþiva contemporani, vreo platformã politicã transparentã sau ideologie dominantã). Unii exoþi sunt fascinaþi, invariabil, de luxurianþã, de preaplin de spaþiul încãrcat, pe care-l exploateazã mai ales în sens erotic, alþii dimpotrivã, sunt atraºi de austeriate, de deºert, de spaþiul gol, pe care-l valorificã mai ales în sens mistic, iar acest fenomen vine sã confirme acea dublã determinare a exoticului pe care am expus-o în secþiunea teoreticã, implicând, pe de o parte, coordonata senzorialului (sau a emoþiilor) ºi, pe de altã parte, cea a spiritului (sau a intelectului).”

Pe lângã  estetizare, avem poetizare, ca manierã creativã ºi creatoare de generare a textului critic, stilizare, un stil inconfundabil al teoreticianului, dar ºi un caracter filosofic fin þesut ºi perfect integrat în economia textului: „Locuinþa a reprezentat un motiv constant de meditaþie filosoficã: este suficient sã gândim la Martin Heidegger, pentru care casa ºi aºezarea în aceasta sunt elemente definitorii ale existenþei umane. Pe un ton ce aminteºte de panselurile fenomenologului ºi existenþialistului german, profesorul olandez Joost Baak noteazã: «A fi în lume, ’a fi acolo’, implicã, în mod inevitabil, o relaþie fie de asociere, fie disociere, dintre sine ºi lume, iar aceastã relaþie formeazã de asemenea, baza divizãrii psihologice (cognitive, emoþionale), sociale ºi culturale a lumii în spaþii, forme ºi legãturi sensibile» (1994)”.

3. Poetizare

Termenul de poetizare folosit aici vrea sã semnifice o metaforizare a textului critic, partea de poezie din structura sa, mai exact caracterul creator, analiza finã ºi personalã, curgerea fireascã ºi nuanþatã a analizei studiului de faþã. Totuºi caracterul tranºant, tãios, radical, lucid, conºtient de sine al textului nu se topeºte în poezie.

Analiza îºi ºtie limitele, minusurile, plusurile, precum ºi analizatorul le ºtie: „Dar argumente pro ºi contra unui dialog fertil pot fi aduse, practic, ad libitum – important de subliniat rãmâne atitudinea deschisã a exoþilor faþã de alteritatea asiaticã. Aºadar, dupã ce am oferit, sper, mãcar câteva probe (inclusiv teoretice)  în direcþia unei mai bune înþelegeri a modului în care romanticii europeni din Anglia, din Franþa ºi din tãrâmurile române au perceput, au imaginat pe scurt, s-au raportat la Orient, nu-mi rãmâne, în acest punct, decât sã precizez în ce sens cercetarea efectuatã de mine (bineînþeles, plinã de lipsuri) ar putea fi completatã ºi extinsã”.

Departe de a fi prea plinã de ea, trufaºã, autosuficientã, analiza lui Cãtãlin Ghiþã e perfect lucidã, dar pãtrunsã de romantism, de savoarea, culoarea ºi fervoarea sa. 

Comentarii cititori
sus

Xenia Karo

 

Eminescu, aºa cum nu l-aþi mai vãzut niciodatã 

Mãrturii despre Eminescu. Povestea unei vieþi spuse de contemporani, selecție, note, cronologie ºi prefaþã de Cãtãlin Cioabã, Editura Humanitas, Bucureºti, 2013, 582 pp.

 

carte3Delicat subiect, Eminescu! Dupã furtunile „interpretative” prin care a trecut, orice mi se pare cã poate fi luat drept smucealã sau smintealã, dupã caz. Ca sã nu mai amintesc de bieþii copii, al cãror destin s-a izbit, la examenul maturitãþii, de blestemul poeziei (eminesciene, dar chiar nu mai conteazã). Drumul pe care l-a fãcut de la condiþia de icoanã la subiect de fapt divers n-a fãcut, pare-mi-se, decât sã ne îndepãrteze ºi mai mult de poezia lui. Cât e voie sã-l iubeºti pe Eminescu, parcã-mi vine sã întreb? Dupã ce i-am „contemplat” creierul uitat în soare, dupã ce am râs mârlãneºte citindu-i intima corespondenþã cu Veronica, ce ne-ar mai rãmâne de fãcut?

Ne-ar rãmâne, cred, sã ne gândim la el prin noi înºine, dincolo de prejudecãþile posteritãþii. Nu de alta, dar Eminescu este inevitabil pentru fiecare dintre noi. Un prilej sã-l vedem pe Eminescu altfel decât prin ochiul greoi al manualelor ar fi sã citim mãrturiile culese de Cãtãlin Cioabã, student al lui Petru Creția. Cele aproape 600 de pagini reunesc impresiile, mãrturiile celor care au trãit alãturi de Eminescu, ca rude, prieteni, colegi, contemporani pur ºi simplu (sunt oameni care-ºi amintesc pur ºi simplu cã l-au vãzut pe stradã). Cãtãlin Cioabã spune cã îl cunoaºtem aici pe „«omul Eminescu», omul cu adevãrat minunat” (p. 7). Nu cred cã omul Eminescu este altcineva decât poetul Eminescu - desigur nu voi intra aici în falsa dezbatere om - operã. Ceea ce dã de gândit aici este cã îl recunoaºtem pe „omul” Eminescu - este poetul Eminescu. Nimic din ceea ce citim nu ne este strãin, deºi, desigur, cele mai multe episoade acum le aflãm. Dar nu suntem surprinºi. ªtim, de pildã, cã în spatele celebrei La o artistã sau Amorul unei marmore trebuie sã fi fost o înamorare rãvãºitoare ºi un „spirit deºtept ºi inimã uºor impresionabilã”, cum observã Ion Sbierea - ºi aºa este. Imaginea Eufrosinei - artistã din trupa lui Mihai Pascaly ºi prim amor eminescian – travereseazã bunã parte din tinereþea, iatã, a poetului.  

Toþi mãrturisitorii þin sã-i facã portretul, toþi þin sã-i descrie zâmbetul (pe care posteritatea l-a pierdut, din cauza solemnitãþii epocii) ºi cuminþenia. De la un copil speriat de fantome, dar gata oricând sã asculte poveºti sau sã batã mingea pe maidan, la un adolescent bucuros de scaldã, pânã la tânãrul dornic de cunoaºtere, cu ochii dupã cãrþi, îndrãgostit de teatru, în profund dispreþ fațã de lucrurile materiale, toate acestea sunt feþe ale aceluiaºi numit poet: „Gândeai cã vrea sã înghitã toatã ºtiinþa din lume” ne spune Nicolae Petra-Petrescu, student în Cernãuþi (p. 79). ªtefan Cacoveanu, de la Blaj, îl vede pe Eminescu ca pe „o fatã mare” (p. 89), ca pe un copil minunat (p. 93), care „nu-ºi pierdea niciodatã sãrita”, dupã cum spune Slavici (p. 121). Un copil ºi apoi un tânãr fãrã aplecare cãtre matematici sau studii clasice (o altfel de matematicã), dar vorbitor de limbã germanã, cucerit de istorie, de românã ºi de teatru, un adult însingurat ºi îngândurat, dar cu un râs zgomotos, sincer ºi molipsitor. Îl revedem pe Eminescu pasionat de „desmormântarea trecutului” (p. 42), traversat de o certã vocaþie de ascet, dar dornic de preumblãri ºi cunoscut degustãtor de vin ºi de discuþii pânã dincolo de zorii zilei ca sã afle nu cine are dreptate, ci care este adevãrul. Îl vedem pur ºi simplu pe Eminescu, altfel decât încremenit în solemnitatea fotografiilor de demult: „Umbla încet ºi vorbea rar ºi dulce, pare cã auzeai o melodie. În vorbã nu se-mpiedica, nu se corija niciodatã, se pãrea cã spune un lucru învãþat pe de rost” (ªtefan Cacoveanu, p. 99). Îl vedem în mizerie: „...în adevãratul înþeles al cuvântului, curgeau zdrenþele de pe el. Abia se mai vedea pe la gât un mic rest de cãmaºã neagrã, iar pieptul de sus ºi pânã jos era gol ºi cu mare necaz cerca bietul om sã-ºi acopere pielea cu o jachetã ruptã, în toate pãrþile zdrenþuitã de la mâneci pânã la coate, ºi cu niºte simpli pantaloni zdrenþuiþi din sus ºi zdrenþuiþi din jos” (Nicolae Densuºianu, pp. 83-84).

Prietenia cu Slavici, cu Creangã, cu Caragiale, problematica relație cu Veronica ºi mai ales problematica reacþie a celor din jur faþã de acest amor Veronica, chiar a lui Maiorescu, protectorul prea slab pentru nevoile poetului sunt temele pe care le cunoaºte ºi pe care le re-cunoaºtem în Mãrturii... sunt nuclee narative dintr-un evident roman similiepistolar, captivant ºi problematizant, deopotrivã.

Desigur, nu lipsesc nici anii întunecați de boalã. Unul dintre episoadele sã zicem surprinzãtoare este cel în care aflã Caragiale despre nenorocul lui Eminescu: „A venit apoi la mine Caragiale, la masã; a izbucnit în lacrãmi când a auzit ce e cu Eminescu” noteazã Maiorescu (p. 373). Îl vedem, de asemenea, stând de veghe pe Maiorescu: „Când l-oi ºti pe Eminescu plecat, ajuns cu bine ºi aºezat în Iaºi, abia atunci îmi voi permite sã mã gândesc la ale mele” (p. 393).  O carte despre Eminescu aºa cum nu l-am mai vãzut niciodatã, adicã el însuºi. 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey