•  Franciscus Georgius
•  Victor Martin


sus

Franciscus Georgius

 

Exist-Ent


În 26 iulie, pe pajiºtea tunsã englezeºte din jurul uriaºului pin negru al grãdinii botanice din Oxford se adunaserã oamenii ca sã asculte concertul unui cântãreþ folk. Locul nu fusese ales la întâmplare - nu era un arbore oarecare, ci unul cu poveste. De când cu intensa mediatizare a filmelor cu pitici, elfi, orci ºi hobbiþi regizate de Peter Jackson, ghizii sau chiar localnicii spuneau tuturor celor care treceau pe acolo cã emblematicul copac fusese vizitat adesea de profesorul ºi scriitorul J.R.R. Tolkien. Nu este o legendã creatã în scop turistic, pentru sporirea  fluxului de vizitatori -  în ultima fotografie cunoscutã, cea fãcutã în 1973 de nepotul Michael ºi reprodusã în biografia scrisã de Humphrey Carpenter, pãrintele hobbiþilor se sprijinã cu mâna dreaptã de trunchiul bãtrânului conifer în vreme ce în stânga strânge mânerul unui baston. Se zice cã frumoasa siluetã înaltã de douãzeci de metri, trunchiul imens din care se desprinde un mãnunchi de crengi groase, l-ar fi inspirat sã creioneze portretul lui Arborebãrbos ºi al celorlalþi enþi.

Deci, în ultima sâmbãtã din iulie 2014, Ziua Vizitei cu Familia, lumea începuse sã se adune la concert, când s-a auzit un trosnet ºi în partea stângã a apãrut o crãpãturã în scoarþa arborelui. Oamenii s-au speriat, însuºi muzicianul a sãrit cât colo, dar ºi-a amintit cã a uitat cutia chitarei ºi s-a întors dupã ea. A procedat cu înþelepciune, deoarece dupã doar câteva minute, douã crengi s-au desprins de trunchi ºi s-au prãbuºit cu mult zgomot. Un spectator a înregistrat succesiunea de momente cu telefonul mobil ºi a postat videoclipul pe Youtube:


A fost alertatã conducerea instituþiei, iar directorul Dr Alison Foster a dispus ca perimetrul sã fie izolat ºi securizat. Consiliul local din Oxford a trimis o echipã de experþi. Ei au examinat locul accidentului ºi au declarat cã totul se poate repeta, întrucât copacul este deja foarte bãtrân. Oficial, s-a consemnat cã sãmânþa din care a crescut pinul negru a fost adusã din Austria de cãtre profesorul John Sibthorp ºi plantatã în 1799, deci arborele ar avea o vârstã de 215 ani. Pentru a evita pericolul, crengile vor fi tãiate pe rând, iar trunchiul va fi secþionat pentru ca sã i se studieze succesiunea de inele.

Dr Stephen Harris de la Departamentul de ªtiinþe ale Plantelor de la Universitatea din Oxford a explicat ziariºtilor cã profesorul Sibthorp a cãlãtorit în Austria în 1785, iar apoi în regiunea mediteraneanã în 1786-1787, dar a strãbãtut regiuni populate cu Pinus negra ºi în 1795, cu un an înainte sã moarã. Nu toatã lumea savantã acceptã aceastã cronologie, dar, dupã doborârea copacului se va putea stabili care variantã este exactã.

În romanul Stãpânul inelelor, întreg satul participã la aniversarea lui Bilbo Baggins cu prilejul împlinirii vârstei de 111 de ani. Pe pajiºtea ce se întindea cãtre miazãzi au fost instalate mai multe corturi ºi pavilioane, dintre care unul sub copacul din mijlocul fâneþei. Ulterior, la sfârºitul romanului, când hobbiþii se întorc în Comitat dupã înfrângerea lui Sauron, ei constatã cã regiunea a fost devastatã de oamenii vrãjitorului trãdãtor Saruman, iar Copacul Petrecerii a fost retezat ºi zace mort în câmp.

Dr Stuart Lee, lector în cadrul Catedrei de Literaturã Englezã de la Colegiul Merton, una dintre facultãþile oxfordiene unde a predat ºi Tolkien, a atras atenþia asupra faptului cã marelui scriitor îi displãcea profund ideea de a doborî un copac ºi probabil cã ar fi protestat în cazul de faþã, dar se pare cã tãierea multisecularului pin este inevitabilã ºi are loc dintr-un motiv întemeiat.

Arborii, în afara aportului adus la absorbirea bioxidului de carbon din aer ºi regenerarea oxigenului, fixeazã solul cu rãdãcinile lor ºi absorb o mare cantitate din apa de ploaie. Defriºãrile masive din Moldova, Þinutul Secuiesc ºi Oltenia au condus la erodarea terenurilor ºi inundarea zonelor din aval. Ar fi bine dacã ne-am gândi la codrul cândva frate cu românul mãcar atât cât s-au gândit englezii la „copacul lui Tolkien”. Pentru cã doar cei care au pãdure vor avea un viitor.

Comentarii cititori
sus

Victor Martin

 

Scrisul din invidie

 

Principala racilã a autorilor de literaturã românã este faptul cã se bulucesc ºi se agitã pe la poarta eternitãþii. Pentru scriitorii mai în vârstã acesta e un sindrom firesc, dat de dorinþa fiecãruia de a intra în conºtiinþa publicã masiv, cu nenumãrate editãri ºi reeditãri, cu multe participãri la jurizarea concursurilor, cu prezenþe active pe la ”bookfest”-uri ºi ”gaudeamus”-uri, cu discursuri paranoice ºi multe, foarte multe, strângeri de mâini ºi îmbrãþiºãri pseudo- prieteneºti. Dacã pentru ”ãi bãtrâni” aceste manifestãri par fireºti, datoritã fricii de moarte ºi nimicnicie, pentru autorii care vin din urmã nu e aºa firesc. Totuºi, asta e realitatea; tinerii nu vin din urmã, ci vor sã vinã, cu tot dinadinsul, din faþã. Ei nu ºtiu nici mãcar faptul cã oricine te poate întrece, dar nimeni nu te poate egala.    

Asistãm la reeditarea ”întrecerii socialiste” pe vastele întinderi de rapiþã ale scrisului. Scriitorul nu mai scrie atunci când are ceva de spus ºi când e inspirat. Scrie ca autorii americani, care graviteazã în jurul editurilor. Da, dar scriitorii americani din jurul editurilor sunt armonios integraþi într-un sistem de marketing. Chiar dacã romanele lor sunt apã de ploaie, are cine le face reclamã, reclama fiind fãcutã de cei care se pricep. Autorii români scriu ºi ei la comandã, dar fãrã sã le comande nimeni acest lucru. κi comandã singuri. Scriu cu speranþa cã, într-o bunã zi, vine impresarul englez pe un cal alb, îl descoperã, îi aruncã un calup de euro drept avans, îl ia la Londra ºi îl pune sã scrie ca pe Salman Rushdie. Când mã mai întâlnesc cu câte un prieten pe stradã, sunt întrebat ce mai scriu. Când spun cã nu mai scriu nimic, omul se uitã la mine de parcã aº fi cel puþin beat. Când scrii foarte mult, oamenii se gândesc cã þi-ai impus o normã zilnicã de scris. Nu se gândesc la faptul cã poþi avea perioade în care ai ceva de spus ºi perioade în care nu ai nimic de spus, contextul literar, social sau politic fiind de aºa naturã, sec. Nu se gândesc la faptul cã inspiraþia nu-þi dã târcoale tot timpul ºi scrisul de dragul scrisului e doar o formã de reacþie la ceea ce scriu ceilalþi.

Dacã meriþi sã fii uitat, eºti uitat, orice ai face. Dacã destinul hotãrãºte sã rãmâi în conºtiinþa celor prezenþi sau viitori, atunci rãmâi, chiar dacã nu-þi doreºti neapãrat acest lucru. Destinul nu poate fi forþat; are mecanisme foarte complicate. Nici nu trebuie sã te gândeºti la el. Cel mai concludent exemplu e Demetru Demetrescu-Buzãu. E bine sã-þi vezi de viaþa ºi de scrisul tãu ºi sã nu te raportezi la colegii de generaþie. Intervine invidia ºi, firesc, autoextincþia. Volumul mare de articole, recenzii, proze sau romane poate atinge masa criticã ºi totul îþi explodeazã în faþã. E sinucidere prin supraînfiinþare. Am râs cum n-am mai râs de mult timp când am citit cã unui bãieþaº de pânã în 10 ani  i s-a prezis un ”viitor de aur” ºi i s-a dat ºi un premiu, în sensul asta, sã aibã de lapte praf. Oricine poate sã creadã cã are o odraslã de geniu, dar trebuie, mai întâi, sã vadã dacã, genetic, a avut înaintaºi cu genom de aur.

Dacã pozezi în bãiat bun, toþi te publicã, toþi te premiazã, mai ales cã existã ºi în activitatea editorialã perioade albe, când te mulþumeºti sã publici orice. N-o sã publici pe ãla care îþi criticã activitatea; îl publici pe ãla cu care ai bãut o þuicã ºi cu care te-ai bãtut pe burtã. Fenomenul e foarte rãspândit la noi, unde nu se cumpãrã cartea pentru cã editorii publicã dupã ureche, lãutãreºte, iar autorii profitã de o sindrofie sau alta, sã se bage în sufletul editorilor. Nu e adevãrat cã nu se citeºte, dar se poate ajunge ºi aici. E adevãrat cã se cumpãrã din ce în ce mai puþinã carte. Se oferã tot mai multã cantitate ºi tot mai puþinã calitate. Critica profesionistã se ocupã cu lucruri mult mai lumeºti, astfel încât eºti nevoit sã apleci urechea la criticii de ocazie. Fenomenul e foarte rãspândit la noi ºi pentru cã nu se ºtie prea bine fiecare ce e. Scriitorii fac eseisticã, criticã literarã sau activitate editorialã. Editorii profitã de poziþie ºi îºi editeazã singuri cãrþile, practicând ºi o efervescentã activitate de marketing primitiv sau criticã la adresa incomozilor. Criticii literari nu se lasã mai prejos ºi fac ºi ei ce pot ºi, mai ales, ce nu pot. E un haos bine organizat, din ce în ce mai instituþionalizat. Se copiazã modele ºi se aplicã într-un mod absolut original. Fuga dupã originalitate e o continuã întrecere socialistã, dar alergarea are loc într-o direcþie, nu neapãrat greºitã, ci opusã celei de dinainte de 1989.

Mulþi spun cã nu înþeleg ceea ce le spun, neluînd în seamã faptul cã sunt ºi mai mulþi cei care înþeleg. Spun cã nu înþeleg deoarece vor sã sugereze lipsa de limpezime a exprimãrii sau o încâlcealã de idei, nu sã afirme propria lor neînþelegere sau ignoranþã. 

Cu proze scrise doar din dorinþa de a fi ºi tu prezent printre ceilalþi, nu se poate constitui o literaturã serioasã, cum bine vedem cã se întâmplã. Asta nici nu mai e o înghesuialã la poarta eternitãþii, ci înghesuialã la poarta eternitãþii oricui. E agitaþie de moment, când fiecare vrea sã strãluceascã prin simpla apariþie alãturi de un altul, când îºi ia tricoul de duminicã ºi se duce la vreun bookfest, cã se fac poze.

Dacã eternitatea de un milion de ani e nimic faþã de infinitul temporal, îºi spun preopinenþii, de ce n-ar fi eternitatea secundei mai importantã decât cea a vieþii particulei Higgs?

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey