•  ªtefan Diaconu
•  Xenia Karo
•  Florin Oncescu
•  Anca ªerban


sus

ªtefan Diaconu

 

Trips, heroes&love songs, de Florentin Popa

Casa de Editurã Max Blecher, 2013

 

coperta florentin popa trips, heroes, love songsdata stelarã 23081986 este una dintre miliardele de posibilitãți din miliardele de universuri paralele, o datã "departe de sfera laser cu o mie de sfârcuri/ care o sã împroaște peste noi lapte incandescent", chiar atunci, în acea datã, marian și george își duceau nestingheriți existența într-un univers al copilãriei, lãrgindu-i orizonturile cu suma întâmplãrilor care inevitabil are dedublatã undeva o sumã de alte asemenea întâmplãri; pot fi spațiul comun sau locul de intersecție al generațiilor: "marian și george umplu cada cu bãrcuțe de hârtie [...] dau bobârnace bețelor de chibrit/ proptite de laturile cutiei se aprind în zbor mortierele//".

Poezia cu care își începe Florentin Popa volumul de debut este una ludicã, în tonul jocurilor de lumini, de sunete, de-a bãtãliile intergalactice cu personaje care scot ilaritatea din context ca pe-o aromã de ceai din fructe exotice - "ștefan cel mare cu excalibur în mânã spaima tãtarilor/ și acel marte cu zombie și overmind și un corp ceresc decolorat//". În aceastã primã poezie (data stelarã 23081986) sunt experimentate senzațiile tari, reci precum respirația sub 0 grade airfresh, senzații pe care le oferã noutatea descoperirii sau contrastul crud dintre ludic și dramatic, "dincolo de william wallace strigând libertate cu mațele rãscolite" sau "se vor întreba nedumeriți ce e aia muie și / vor scoate unul la altul limba murdarã de creion chimic / și vor plânge și nu le va fi fricã de lumina care se taie la 9 //"

Dupã cum am observat, lumea închipuitã în versurile poetului este proiecția unui tip care a știut sã-și arhiveze în foldere separate, pe ani, ca-ntr-un clasor, cu fișiere bine organizate, cãldãri pline ochi de vopsea pentru o memorie înviorãtoare cu cele mai autentice contraste. Erotismul e scos în prim cadru prin aceeași ochi zglobii de școlar pasionat de filaterie:

            "ar putea sã lipeascã timbre sã

            își lipeascã șoldurile cãtãlina și mai departe

            trebuie sã fie ceva mai departe cuvântul ãla

            care sunã prea urât pentru o treabã așa frumoasã

 

            niger 1975 hârtie galbenã pãsãri pãmântii sevã de iarbã

            în loc de vopsea desenate direct cu degetele timbre ungurești

            cu fabule vulpea și corbul desenate în stil neodisney o miniaturã

            medievalã cu regele vaik privind vostok 2 dansând ca mc hammer

            can't touch this guineea ecuatorialã 1983 pești ca niște bricege

            elvețiene trecute prin curcubee san marino 1980 timbre filigranate

            conopide strãvezii biplanate timbre despre cum fac ei timbre pe pãtrãțelul

            de hârtie apar chiar ei george și cãtãlina la poștã întinzând bãnuți

            de nichel

            apoi banii deseneazã puncte puncte pe hartã pe genericul de la

            benny hill

            ajung în apenini un mustãcios îi pune într-o tașcã de piele sfâșie

            satisfãcut

            friptura cu dinții și mustãțile miezul roz alunița de pe gâtul cãtãlinei

            pulsând"

Maidanul nu e al Ucrainei, rãzboiul nu e al lui Stalin, Hitler, Bush, Obama sau Putin; Florentin Popa vorbește în felul sãu specific despre modul în care tirania celor mari este dãrâmatã de autoritatea celor mici, cei din urmã construindu-și propriul program politic, propagandistic, inclusiv propria lansare pe lunã, pe marte sau pe o planetã încã nedescoperitã de oamenii maturi - de cercetãtorii britanici, spre exemplu - planeta pișat.

            "de o sãptãmânã așteptãm ziua asta visam cu ochii deschiși

            adormeam la masã cu lingurile în gurã alegeam

            doar zdrențele de ou din ciorbã

            pânã și asfaltul mirosea altfel vrãbiile miroseau altfel

            plastilina mirosea altfel (amestecam culori stridente

            pânã rãmâneau doar vinișoare într-o masã gri apoi le

            gãuream cu pixul la dracu asteroizi)"

Evenimentul lansãrii în spațiu, din pãcate, nu este trecut în nici o istorie, decât cea personalã. Asta nu o face mai puțin importantã, Doamne ferește! Amploarea acțiunii e cât se poate de serioasã, e o treabã de fãcut temeinic, cu simțul rãspunderii, într-un interval mai mare de timp (noroc cã la simulãri nu au fost raportate incidente nedorite, fiind la limita pragului de alarmã).

            "ne-am întâlnit am pus laolaltã proviziile

            sferturi de pâine cu felii de brânzã topitã poiana

            covrigi arși și ciocolatã fiecare cãsuțã în poleiala ei

            george târa în fața gurilor noastre cãscate

            cele trei cutii de banane dole, puțin pãtate de ulei

            cu grijã sã nu se defecteze

            și mirosea a motorinã și a iarbã tãiatã."

9, 8. 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1 ... au uitat de numãrãtoarea inversã (pe vremea mea - singurul aspect pe care-l respectam cu rigoare la o eventualã lansare), dar pesemne cã s-au înțeles din priviri și s-au sincronizat dupã alte principii. Se vede, totuși, cã erau zoriți, vroiau cu orice preț - chiar și cu cel al vieții - sã ducã misiunea la bun sfârșit.

            "pixurile cu elice din fațã au început sã zumzãie

            la 5400 de ba nu la sute de mii de rotații

            fitilul din spate sã sãsãie ca un șarpe

            asta a simțit vlaicu când a trecut în zbor carpații

            asta a simțit coiotul willy când e proiectat în vãzduh

            și lasã gãuri în norii cu îngeri și harpe"

Despre aterizarea pe lunã sau pe uimitoarea planetã amintitã mai sus, vocea liricã nu se aude spunând vreo ceva. Rãmâne sã ne descrie cum se vede lumea de deasupra, de la înãlțimea unui vârf de pom care ține pãmântul rãsturnat în spațiu și de unde se vede tot, indiferent dacã lucrurile sunt departe și se vãd atât de mici încât ar putea sã-ți intre-n buzunar ca o monedã de 50 de bani.

            "am vãzut înfiorați în grãdina lu neaneacareneprindemingileșiletaie

            o piramidã de mingi de fotbal handbal baschet cu oasele

            albind la soare nu a cruțat nici mãcar puii - gãleți

            cu mingi de tenis jupuite de puful verzui

            sondele s-au fãcut tuleie combinatele pisici metalice

            întinse pe-o rânã orașul nostru de sub 50.000 de locuitori

            un cerc cu un punct în mijloc fix ca pe hartã

            și țara un calcan aplatizat"

Volumul lui Florentin Popa pare a fi un întreg compus pe câteva teme fundamentale, la început te prinde binișor de nas cu clești de rufe și te convinge cã meritã citit pânã la capãt. sycorax, enceladus, deimos e primul capitol, cartea e structuratã - dã impresia cã ar fi - pe vârste, începând cu fascinația copilãriei și finalizând în do minor, grav, cu trips, heroes&love songs - puținã acrealã existențialã.

Ce mai pot spune despre autor și carte în același timp? Cã se ține de cuvânt, cã e sincer și onest, la o adicã ne oferã o gentilã artã a poeziei care ne însenineazã frunțile îngrijite de încrețituri. 

Comentarii cititori
sus

Xenia Karo

 

Dincolo de vremi

 

ªtefan Agopian, Scriitor în comunism (niºte amintiri), Editura Polirom, Iaºi, 2014

 

xeniaCând vine vorba de comunism, privirile, frunþile ºi minþile se-ntunecã. Nu prea putem sã vorbim sau sã ne gândim la epoca sus-numitã altfel decât cu încruntare. Cei care au copilãrit sau tinerit pânã în 1989 abia îndrãznesc sã se scuze cã îºi amintesc cu plãcere de propria copilãrie sau dacã o spun, o spun printre scrîºnete. Desigur, nu cred cã au (am) copilãrit/tinerit în comunism, ci cumva, când ºi când, paralel cu vremurile de întunecatã amintire. Viaþa ºi-a vãzut de fãgaºul ei, pe care doar sinuciderea îl poate seca. Nici nu se poate duce pânã la capãt un gând despre comunism cã ºi dau buzna în memoria recentã miile de pagini pline ochi cu suferinþele deþinuþilor politici.

Când vine vorba de memorii, ochii se fac mari, frunþile ºi minþile sunt gata sã primeascã revelaþii. Nu-mi vine în minte nicio carte de memorii pe care sã o fi citit ºi sã nu fi învãþat ceva, sã fi gãsit vreo tainã, sã nu fi aruncat vreo ocheadã cât de scurtã în operã prin viaþã.

Cu astfel de prejudecãþi personalizate am început sã citesc amintirile lui ªtefan Agopian, recent premiate de USR. Scriitor în comunism nu are nimic a face cu gândurile de mai sus. Autorul însuºi este prudent ºi precizeazã în paratext cã citim doar (niºte amintiri). Chiar cred cã ar fi fost mai nimerit ca titlul sã rãmânã simplu Scriitor (niºte amintiri), cã nu vom simþi atingerea întunecatã a comunismului decât atunci când povestitorul simte nevoia sã-ºi înrãmeze un anume episod, un anume moment. Oamenii lângã care a crescut ºi a a scris ªtefan Agopian (dupã cum reiese în cele ce ni le povesteºte) erau oameni care „întorceau curul vremurilor ºi îºi vedeau de ale lor” (p. 84-85). Nu o datã pare cã uitãm circumstanþele tragice care definesc epoca:

„Era deci pe la sfârºitul anilor ’50, într-o zi plãcutã de septembrie, când soarele încãlzea molcom lumea...” (p. 61) sau: „...în toamna anului 1959 eram un copil aproape fericit. Se deschiseserã mustãriile ºi maicã-mea fugise de acasã încã din varã” (p. 62). Pe de altã parte, atunci când încearcã sã justifice titlul cãrþii creeazã ancadramente aparent forþate. Spre exemplu, atunci când vorbeºte despre teroarea instalatã în þarã dupã 1948, epuizeazã în trei-patru rânduri subiectul. Frazele imediat urmãtoare sunt ocupate de istoria personalã: tatãlui sãu i s-a propus chiar sã intre în politicã. Lichidase atelierul în care confecþiona pantofi de lux ºi se înscrisese printre primii în cooperativa „Arta încãlþãmintei”, unde a ieºit în evidenþã ºi a devenit interesant pentru comuniºti (cf. p. 83). Din aceastã perspectivã, istoria exterioarã pare o perturbaþie domolitã rapid de familiaritate. Agopian copilãreºte în mahala, chinuit de „splendoarea mizerabilã a mamei” (p. 37) ºi ocrotit de un tatã îndurãtor. Sãrãcia în care trãieºte dimpreunã cu o Românie zdrobitã de comunism rezistã ºi fãrã explicaþii ideologice.

Începuturile lirice sunt retezate de Mihu Dragomir „Un fost legionar metamorfozat în comunist feroce” care „n-ar fi putut sã facã din mine altceva decît eram, un poet mediocru” (p. 9). Apoi, experienþa cenaclierã, „oniricã”, ºicanele colegilor de breaslã sunt momente care definesc partea aceasta de lume, carpato-danubian-ponticã, nu neapãrat comunismul. Bunãoarã, atunci când cautã sã debuteze editorial se împotmoleºte în lenea lui Alexandru Paleologu – ºi numesc aici ceea ce mi s-a pãrut experienþa cea mai durã resimþitã de autor, neegalatã nici mãcar de ura faþã de mama sa. Indolenþa redactorului Cãrþii Româneºti nu are a face cu vremurile politice. Enervarea orgolioasã a Getei Dimisianu care-i face referat negativ pentru cã nu i-a cerut sfatul în legãturã cu retragerea cãrþii de la editurã (p. 153) este o enervare orgolioasã, nu politicã

Agopian nu spune, însã, multe. Devenirea sa ca scriitor pare o înºiruire de emoþii previzibile pentru cã nu suntem lãsaþi sã vedem dincolo de o enervare, de un eºec sau de un succes. Orice tresãrire confesivã este rapid tãiatã de ironie sau autoironie – numesc aici una dintre figurile amintirilor (cealaltã fiind repetiþia).

ªtefan Agopian nu-ºi acordã prea multã înþelegere. În fapt, am descoperit în acest volum un Agopian pudic.

Comentarii cititori
sus

Florin Oncescu

 

Revoluþia vãzutã din cazarmã

Adrian Buz, 1989, Polirom, colecþia Ego-prozã, 2014

 

coperta adrian buz 1989A treia carte a autorului, apãrutã la 9 ani dupã cea de-a doua (Zidul moale, proze, Polirom, 2005), pe care au despãrþit-o 4 ani de prima (Ultimul capitol, proze, Maºina de scris, 2001, premiul pentru debut al revistei România literarã). Un prozator care nu tureazã motorul, s-ar putea spune. Ceea ce, în timpurile literare prezente, în care s-au semnalat cazuri de autori cu 20 de volume publicate degeaba în cinci ani, e de bine.

Un cronicar a spus, în România Literarã, cã 1989 este un roman "ambiþios", apreciere la care subscriu ºi pe care o vãd susþinutã, la o primã privire, de mãrimea ºi de tema cãrþii. Un roman de 360 de pagini despre Revoluþia anticomunistã (sau ce-o fi fost ea) din România, conceput ca o baleiere lentã a istoricului eveniment, de la primele zvonuri propagate de la Timiºoara pânã dincolo de marea Mineriadã.

Autorul este traducãtor de literaturã americanã, printre scriitorii transpuºi de el în românã numãrându-se William Burroughs ºi John Dos Passos, pe care-i semnalez cu intenþie.

W. Burroughs este un autor capabil sã creeze fani necondiþionaþi. Cine-l traduce, are parte de o dozã de expunere care-l poate modifica profund. Dacã-i ºi scriitor, ºansa ca scrisul lui sã poarte urmele influenþei lui Burrougs e mare. "Nu adorm pânã nu-mi fac rutina. Mã vãd pe o scenã cântând acea melodie..." (p. 30). Un cititor de Burroughs tresare garantat la orice utilizare a cuvântului "rutinã" ("routine"). Tot pe aceeaºi filierã vine ºi limbajul "urât", colocvialul de cartier nefrecventabil. Repetitivul "ai cãcat-o" (posibil "now you fucked up"), pentru "ai încurcat-o", "ai bãgat-o pe mânecã", ori "ai îmbulinat-o". La fel cu "bãga-mi-aº" ("shit !", "damn !", etc), pentru "tu-i mama mã-sii (de treabã)".

Trilogia U.S.A., a lui Dos Passos, poate funcþiona ca model pentru un roman care-ºi propune sã ridice backgroundul istoric la rangul de personaj principal. În sprijinul acestei observaþii vin inserturile cu voce ternã despre starea României, a Europei comuniste ori a lumii, "în anul de graþie 1989", cum ar fi cel care începe aºa: "Luni, 18 decembrie. Înainte de a pleca în Iran, Ceauºescu e informat despre situaþia evenimentelor de la Timiºoara..." (p. 188).

Una peste alta, scrisul lui Buz îmi apare americanizat atât la nivel de modele, cât ºi la nivel de limbaj. Nu este singurul, dar nu sunt nici foarte numeroºi cei asemenea lui.Un alt americanizat cunoscut, aºa cum apare el din recent publicata carte de proze, este Ionuþ Chiva.

Cartea este, în mare parte, autobiograficã. Tânãr cu lecturi ºi cu pãrinþi artiºti, naratorul ratase "previzibil" (pentru el) admiterea la facultate ºi se vãzuse forþat sã sufere rigorile unui stagiu militar de un an ºi 4 luni alãturi de rãcani proveniþi, în majoritate, dintr-o lume mai obiºnuitã cu asprimile vieþii ºi de veterani ajunºi patibulari. ªi-a început stagiul militar în septembrie 1989 ºi l-a isprãvit, dacã am înþeles bine, în august 1990, adicã în avans cu 4 ori 5 luni faþã de termenul ºtiut la încorporare.

Vede Revoluþia ºi evenimentele care i-au urmat mai mult la televizor. Participã la votarea din Duminica Orbului (20 mai 1990) într-un pavilion de spital militar. Vede Mineriada într-o permisie, în pozele fãcute de un fotoreporter, fratele colegului fratelui unui prieten. Sentimentul de irosire a vieþii care îi încearcã pe mulþi dintre recruþi, cu precãdere printre cei cu ºcoalã, este potenþat de schimbãrile nebuneºti care au loc în afara cazarmei.

Povestea nu este liniarã, curgerea cronologicã a evenimentelor este presãratã de "scene ºi faze" (de cazarmã, din permisii, din vizitele pãrinþilor, etc) ºi de flashback-uri.

Introducerea este un extins comentariu pe marginea unei poze de grup din vara anului 1989, pe când naratorul era "un aiurit cu capul plin ochi cu Depeche Mode ºi cu Cabaret Voltaire...". Unul dintre fragmentele cele mai reuºite ale cãrþii. Altul fiind întâlnirea soldatului cu CI-stul (ofiþerul de contrainformaþii, ori, mai pe înþeles, securistul) aflat în misiune de racolare.

Perioada de pânã la "depunerea jurãmântului" este propice amintirilor. Amintiri din excursia la Praga, prin BTT, din vara încheiatã, excursie aranjatã de tatã. ªoc în faþa bãcãniilor, a magazinelor cu stive de blugi, ori a magazinelor cu echipamente stereo ºi cu încã nevãzutele în România CD-uri. Amintiri comice din scurtul sejur la mare, la Eforie Nord, oferit de mamã, aflatã în competiþie cu tatãl. Sejur în condiþii extrem de meschine. Camera de hotel e împãrþitã de cele douã ocupante cu bilet prin sindicat, mama ºi o doamnã în vârstã, cãrora li adaugã, cu acceptul tacit al recepþionerelor, nepoþica celei de-a doua ºi, ultimul venit, viitorul soldat.

Latura de frescã istoricã a romanului e ranforsatã de povestea anexãrii Bucovinei de cãtre Uniunea Sovieticã, mai întâi în 1940, apoi în 1944, vãzutã prin prisma unei istorii din familie, cea a refugierii familiei tatãlui din Bucovina ocupatã de ruºi în Oltenia. În mod surprinzãtor, tatãl, copil de 6 ani în 1941, este prezentat în timpul prezent al naraþiunii, anul 1990, ca un pictor de aproape 80 de ani, cu semnele clare ale bãtrâneþii pe mâini.

Cum naratorul e craiovean, asemenea lui Buz pentru o bucatã semnificativã a vieþii lui, Craiova este prezentã în fragmente "cu cheie".

În noaptea care urmeazã zilei ultimului miting al lui Ceauºescu, 21 decembrie, directorul teatrului, cu sprijinul pompierului, îºi încuie actorii în clãdirea instituþiei. Rãspundea, e de bãnuit, unei circulare a prefecturii. κi apãra fotoliul directorial, dar putea pretinde, la fel de bine, cã era temãtor pentru viaþa actorilor. Directorul, fãrã nume dar perfect recogniscibil de craioveni, e prezentat ironic drept un recitator profesionist, unul care bifase nenumãrate spectacole omagiale dedicate Ceauºestilor.

A doua zi de dimineaþã, lãsaþi sã plece, actorii se alãturã ºuvoaielor de oameni care curg spre piaþa prefecturii. Unul dintre ei, un actor-rapsod popular, tot nenumit, dar cine altul sã fie el decât Tudor Gheorghe, este recunoscut de mulþime ºi propulsat în balconul primãriei.

Fostul director etern al unui liceu cunoscut este dat cu numele, cu funcþia politicã înaltã a fratelui ºi cu o meteahnã care l-a fixat în memoria elevilor mai bine decât prestaþia de la ore: îi plãcea sã tragã palme. Naratorul a încasat-o de la director încã de la prima lor întâlnire. Înscris la insistenþa pãrinþilor în clasa a 8-a a ºcolii generale afiliate liceului, în prima zi de ºcoalã, elevul s-a apropiat de intrarea în curtea instituþiei fãrã ºapcã pe cap. Directorul era prezent, însoþit de douã ajutoare. Fãrã o vorbã, a tãbãrât pe elev ºi i-a tras una de i-a mutat falca.

Romanul se terminã cu "eliberarea" din stagiul militar. Finalul este deschis, bun, cinematografic. "Ducem în spinare povara enormã a acestei clipe însorite.O fi ea enormã, dar e uºoarã. De fapt, ea ne duce pe noi. Atât. A, nu, pardon. Câinele vine dupã mine. Vrâjeli. Gata..."

O carte ambiþioasã, desigur, deºi nu vine cu dezvãluiri despre "teroriºti". În acelaºi timp, poate fãrã sã reuºeascã sã fie una "mare", este cu siguranþã una foarte bunã. O carte captivantã, amuzantã de multe ori, interesantã pe alocuri, rafinatã din punct de vedere literar, cu ton propriu ºi o construcþie a cãrei chibzuialã se simte. 

Comentarii cititori
sus

Anca ªerban

 

                                                     Un bildungsroman intercultural

 

serbanRomanul Ioanei Heidel, Dincolo de orizont (Editura Sitech, 2013) este un roman în egalã mãsurã emoþionant ºi palpitant, ce suscitã interesului lectorului încã de la primele pagini prin naturaleþea ºi profunzimea cu care-ºi reitereazã propria viaþã. Destinul protagonistei este marcat de situaþii neprevãzute, cãrora reuºeºte sã le facã faþã printr-o forþã ce vine din interiorul fiinþei sale. Avem în faþã un roman autobiografic, scris la persoana I, surpinzãtor prin autenticitatea evenimentelor ºi trãirilor redate sub forma unei ample confesiuni la care lectorul este fãcut pãrtaº ºi ajunge sã empatizeze cu universul încãrcat afectiv ce se contureazã în faþa ochilor lui, declansându-i sinapse.

Intersant este felul în care autoarea evocã amintiri din memoria individualã, inserând expresii ºi proverbe tipic româneºti (“Câte bordeie, atâtea obiceie”) ºi reflecþii asupra vieþii patriarhale din copilãrie care ºi-a pus amprenta puternic asupra sa ºi a avut un rol important în existenþa sa viitoare. Romanul se constituie pe trei planuri ce corespund a trei culturi diferite: cultura olteneascã, cultura sãseascã ºi cultura germanã,. Acestea apar în plan simbolic încã de la începutul romanului prin visul mamei în care sunt prezenþi trei cãlãreþi reprezentând cele trei culturi, care definesc firul vieþii autoarei presãrat cu întâmplãri fortuite, cu frãmântãri interioare ce oglindesc o înþelegere profundã a lumii. Personalitatea sa denotã inteligenþã, sensibilitate, curaj, spirit analitatic, ambiþie ºi nu în ultimul rând o dragoste fãrã margini faþã de familia sa, dar mai ales faþã de fiul sãu Hendrik, pentru care este dispusã sã meargã pânã la capãtul pãmântului. Trecerea de la cultura olteneascã la cea sãseascã prin cãsãtoria cu Sven ºi mutarea în Sighiºoara determinã un adevãrat ºoc cultural pentru autoare, care reuºeºte cu greu sã depãºeascã barierele impuse de tradiþia ºi mentalitatea sãseascã, la care în cele din urmã este obligatã sã se adapteze, pe fundalul unui context istoric apãsãtor (perioada comunismului).

Datoritã problemelor de sãnãtate ale fiului ei, Hendrik, autoarea este nevoitã sã plece în Germania, unde va lua contact cu o nouã lume, capitalistã,  în care îºi pune toate speranþele ºi care i se deschide, dupã o serie de obstacole ºi o absoarbe în interiorul sãu, echilibrând-o ºi dezechilibrând-o în egalã mãsurã lãuntric. Sentimentul de apartenenþã al autoarei se dizolvã prin contactul celor trei culturi ºi în momente rãscruce nu ºtie unde se aflã “acasã”. Autoarea afirmã:” […] unde mã simþeam de fapt acasã? La Goicea?  Nu cred, fiindcã se uitau toþi la mine ca la urs. În Germania? Nu fiindcã abia aºteptam sã evadez, sã uit, sã dispar, sã-mi aerisesc creierul. Cine ºtie poate acolo unde de fapt plecasem, din Sighiºoara.” Mutaþiile interioare ºi identitare ale autoarei reflectã consecinþele uneori dramatice ale interculturalitãþii, ce determinã atât dezvoltare, devenire cât ºi derapaje lãuntrice, uneori greu de gestionat.

Ioana Heidel a internalizat elemente din cele trei culturi, însã aduce un omagiu culturii olteneºti pe care o asociazã cu toate tradiþiile ºi obiceiurile descoperite în copilãrie, cu pãrinþii ºi bunicii sãi, cu satul Goicea care fusese martorul clipelor magice, pline de candoare ºi inedit, pe care le savureazã cu plãcerea ºi sinceritatea acelei fiinþe înmãrmurite în timp. “Bucurã-te aici ºi acum, fiindcã eºti acasã. Savureazã acest moment magic, fiindcã urmãtoarea clipã nu o vai egala pe cea actualã.”

Ea reuºeºte sã ne aducã în faþã imagini efervescente, vii care ne introduc într-un tumult de experienþe exterioare ºi mai ales interioare, care suprind prin încãrcãtura mesajului ºi prin stilul evocãrii, adãugând ºi o serie de detalii de ordin monografic ce conferã autenticitate celor relatate.

Romanul Ioanei Heidel este un roman autobiografic sensibil, un bildungsroman al devenirii personale a protagonistei, un spaþiu al amintirilor ºi trãirilor profunde, care împletesc trecutul cu prezentul într-una dintre cele mai oneste ºi calde relatãri ale unui spirit emerit. 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey