•  Ovidiu Drãghici


sus

Ovidiu Drãghici

 

Sunt destui naivi încãpãþânaþi
sã suprapunã fiecare idiolect cu limba literarã 

 

Care este diferenþa dintre matematicã (sau fizicã, o ºtiinþã a naturii) ºi lingvisticã?

Dacã aº rãspunde pripit, aº invoca diferenþa care existã, în general, între ºtiinþele naturii ºi ºtiinþele spiritului, dar aceastã obiºnuitã clasificare primarã nu ne spune prea multe despre lingvisticã ºi raporturile ei cu matematica, fizica, biologia sau alte ºtiinþe „pozitive”. În plus, ea ar susþine impresia cã lingvistica ºi celelalte ºtiinþe sociale, departe de a avea rigoarea matematicii, ar investiga realitãþi „eterice”, alunecoase, specifice comportamentului uman, aparent liber ºi nedeterminat. Or lingvistica ºi-a fundamentat în timp principii ºi metode solide, reuºind sã lumineze convingãtor natura, structura ºi arhitectura limbilor tocmai prin demonstrarea caracterului sistematic ºi a unei dinamici predictibile a comportamentului lingvistic, marcat ºi el de legi ale naturii. Dincolo de interferenþele de obiect, suprapunerile de perspectivã, „ciocniri” în revendicarea unor concepte sau de discipline hibride, natura limbajului impune lingvisticii excursuri înspre biologie ºi fizicã, deºi ea s-a fundamentat pe sociologie ºi psihologie. Unii ar spune cã aceea nu e adevãrata lingvisticã ºi cã modelul naturalist a fost o rãtãcire, la fel cum o lingvisticã matematicã nu poate cuprinde în formulele ei „spiritul limbii”. Oricum, diferenþa realã mi se pare mie cã este subiectivitatea. Sã mã explic: este vorba de subiectivitatea celui care vrea sã descrie (sau sã prescrie) un fapt, un uzaj sau o limbã, ca ºi a celui care „de la zero” îºi propune sã explice, printr-un model integral, limbajul ºi, de aici, limbile particulare. Oricât de limpede ar fi mintea cuiva ºi indiferent de nivelul de formalizare pe care un model îl poate atinge, lingvistul vigilent, lucid ºi vizionar nu se poate „obiectiva”, prin plasarea în afara obiectului sãu de studiu. Iremediabil, el nu poate ieºi din limbaj, rãmânând tot timpul unul dintre subiecþii vorbitori. Fatalmente, faptul cã doar o limbã naturalã poate vorbi despre sine nu permite lingvisticii sã fie mai mult decât o matematicã coruptã, însã, din fericire, nu toþi o vor sublimatã în cea mai exactã dintre ºtiinþe.

Când auzi vorbindu-se în jurul tãu, cum percepi cuvintele folosite, modul de exprimare? Când citeºti, atenþia îþi este captatã de formã, structurã ori de mesaj?

Când se vorbeºte în jurul tãu (ºi nu eºti unul din interlocutori) ai libertatea de a trata respectivele acte de vorbire aºa cum vrei: nu eºti „obligat” sã asculþi, nu trebuie sã reþii nimic, nu aºteaptã nimeni sã faci ceva la final. Ai astfel posibilitatea de a fi analitic. Dincolo de ambianþa lingvisticã de la serviciu sau din familie, eu ascult uneori mesajele vehiculate în jurul meu, care, lãsând la o parte relevanþa pentru domeniile de interes sau „concepþia despre lume ºi viaþã” a interlocutorilor, actualizeazã date utile sau interesante. Modul de exprimare îmi atrage arareori atenþia pentru cã am auzit deja destule! Sunt însã situaþii când, fãrã sã vreau sã fiu observator, reîntâlnesc anumite forme, construcþii etc. ªi mi-e ciudã cã se propagã. De pildã, nici într-un caz! Îmi vine sã intervin în discuþie ºi sã zic: Nici în celãlalt! Sau ca ºi analgezic. La fel, tot ce ai nevoie. Sunt multe asemenea în mintea mea, dar la unele deja nu mai tresar. Sã zic ºi de partea bunã a ascultatului, când îmi rãmân în minte cuvinte ºi îmbinãri bine alese (se înþelege, nu pe stradã) sau când urechea mi-e încântatã de elemente de grai, prin gãri, pe la mare, în general, unde apar oameni din zone diverse. Cât priveºte textele scrise, aici mã atrage mai des (de multe ori când nu ar trebui) orice în afarã de mesaj, în mãsura în care putem sã îl dãm deoparte: de la grafie pânã la semanticã. Uneori lucrurile stau invers: trebuie sã mã ocup de text ºi uneori „mã furã mesajul”, ºi cred cã ºi tu pãþeºti la fel.  

Cum se formeazã vorbirea la un copil? Cum poþi sã modelezi mai bine?

Existã o bazã înnãscutã pentru achiziþia ºi dezvoltarea unui limbaj. El poate lua forma unui mârâit de lup sau a unor urlete de maimuþã, dar într-o ambianþã normalã copilul este constrâns sã adopte limbajul pãrinþilor. Spun cã este constrâns pentru cã el este dependent de cei din jurul sãu. El nu ºtie (oare, dacã ar ºti?) cã oricum mama îi va purta de grijã ºi astfel afectele vocale repetate devin semne naturale ale diverselor nevoi. Chiar dacã rudimentar, ãsta este limbajul lui, pe care pãrinþii îl învaþã din situaþie sau (pentru cã nu e vorba de vreo convenþie, ci de semne naturale, la fel la toþi copiii) din experienþa altora. Lumea celui mic se complicã din ce în ce mai mult ºi, când nu mai poate „pretinde” cã nu poate (spre 2 ani) nu mai are încotro ºi abandoneazã „limba” lui în favoarea rostirii complicate a celor mari, care nu înþeleg cã á-tu înseamnã ºi „acolo”, ºi „aceea”, ºi câte altele... Apoi, lãsând deoparte instrucþia ºcolarã, va vorbi limba mãtuºii, a bunicilor, a vecinilor, a prietenilor, a celor pe care îi citeºte ºi toatã viaþa se va lua dupã alþii, fãrã sã‑ºi dea seama. Nu dupã toþi, ci doar dupã cei învestiþi cu încredere, iarãºi fãrã sã-ºi dea seama. Modelul existã: limba românã corectã, vehiculatã ºi cultivatã în primul rând în ºcoalã, ºi sunt destui naivi încãpãþânaþi sã suprapunã fiecare idiolect cu limba literarã. Dacã prin ce ascultã sau citeºte un vorbitor este aproape de limba literarã, e bine. Dacã nu, bãtãlia ºcolarã, cu dicþionarul ºi exerciþii de format propoziþii cu cuvântul cutare, e pierdutã.

Lingviºtii simt nevoia sã intervinã în cazul unor evoluþii neplãcute ale limbii vorbite de marea majoritate? Care este raportul între uz ºi respectarea normei?

Categoric, da! Nu cred cã existã vreun lingvist care sã nu se fi manifestat mãcar o datã ca normativist. Unii socotesc cã e o preocupare mãruntã, alþii cã nu e firesc sã intervii în evoluþia limbii, dar toþi ajung cândva sã aibã mãcar o reacþie la o formã aberantã. Recent am constatat cã un mare lingvist teoretician, care a abordat pânã acum teme fundamentale într-o perspectivã descriptiv-explicativã, a rãbufnit într-o carte cu termeni duri, din titlu, cuprins ºi pânã la final, la adresa unor fapte ºi uzaje. Fãrã a fi fost singura lor ocupaþie, unii au fãcut carierã în lingvistica normativã, câºtigându-ºi un loc binemeritat în bibliografii ºi în memoria celor vizaþi de româna corectã. Din rândurile lor se detaºeazã câþiva, un pic încrâncenaþi în lupta lor cu uzul sau chiar cu Academia, când normele prescrise nu le sunt pe plac. E firesc sã existe diversitate de opinii avizate, dezbateri, soluþii divergente. E firesc, de asemenea, sã existe un colectiv de lingviºti învestiþi cu puterea ºi rãspunderea de a gestiona un model academic al exprimãrii. Numai un naiv (ca mine, în vremea tezei de licenþã) ar putea nega legitimitatea unui model oficial, socotind cã din utilizãrile cotidiene ale românei, în discuþii înalt intelectuale, ºi din textele superbe ale unor vorbitori impuºi informal ca modele, s-ar putea decanta o normã socialã (nu zic bine decanta, pentru cã trimite mai degrabã la drojdie; sã zicem, degaja), ce nu ar avea nevoie de prescripþii explicite! Bun, rãu, modelul oficial trebuie susþinut ºi, mai ales, trebuie sã fie unitar. De aceea, deºi îi înþeleg raþiunea, eu nu cred în „principiul variantelor literare libere”.

De ce un Dicþionar Invers?

Pentru a putea gãsi cu uºurinþã, indiferent de perspectivã ºi de tipul investigaþiei, morfemele din partea finalã a cuvântului. În plus, pe lângã necesara aducere la zi a listei dicþionarului cu acest nume, apãrut în 1957, sub coordonarea academicianului Alexandru Graur, era necesarã o variantã electronicã al cãrei soft sã permitã cãutarea unor secvenþe de grafeme, indiferent de poziþia în cuvânt. Dicþionarul invers al limbii române (2007, coord. prof. univ. dr. Cecilia Cãpãþînã) m-a ajutat, de pildã, sã gãsesc repede cuvintele terminate în -ºag, când cãutam o explicaþie pentru ciudatul ºi sâcâitorul fainoºag.

Te rog vorbeºte-ne despre 'cacosemie'.

Conceptul de 'cacosemie' s-a nãscut ca o reacþie la întâlnirile frecvente pe care le tot aveam cu accepþia „semanticã” a termenului 'cacofonie'. De la lucrãri de foneticã pânã la programe ºcolare; de la concursuri de admitere ºi pânã la emisiuni TV; din scara blocului ºi pânã la vreo conferinþã. În primul rând, susþin, în pofida unei solide „standardizãri”, cã este un concept fundamental subiectiv. Ce „supãrã” urechea mea, poate sã-i fie indiferent alteia, sau chiar sã o încânte. Numai cã, ºtii bine, nu asta a fost direcþia în care s-a dezvoltat conceptul de cacofonie. A ajuns sã nu mai aibã nimic a face cu impresia auditivã ºi a cuprins aproape tot ce poate cineva considera drept semnificaþie dezagreabilã. De pildã, cineva semnala cu stupoare cã în actuala Gramaticã a Academiei e scris: „ca centru”! Pentru cã nu-mi plac deloc aceste teoretizãri, eu am oferit un termen motivat, cu o structurã transparentã, acestui „fenomen”, pentru a expedia acest balast din sfera analizei curate a rostirii.

 

---

Nota mea, Marius Dobrin:

(Datoritã unei suite de împrejurãri care s-au aliniat într-un nebãnuit fel, continuarea acestui interviu o puteþi în numãrul urmãtor!)

 

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey