•  ªtefan Grosu
•  Adriana Macsut
•  Radu Marini
•  Mircea Nãstasie
•  Mia Popa


sus

ªtefan Grosu, bursier doctoral, Academia Românã

 

Despre filosofie, religie ºi problema vieþii

 

În calitatea sa de cunoaºtere ºi de explicare a lumii, în general, filosofia rãspunde unei nevoi profunde a spiritului omenesc. Filosofia, în general se caracterizeazã prin aceea cã pune întrebãri în condiþiile în care mintea comunã nu simte nevoia sã o facã. Omul, ca fiinþã raþionalã, cautã sã cunoascã tot ce existã din punct de vedere al cantitãþii, calitãþii, modalitãþilor ºi a relaþiilor dintre lucruri (Dem Teodorescu, Istoria Filosofiei antice, Lito-Tipografia Carol Gobl, Bucureºti, 1883, p. 12). La început a folosit procedee instinctive fãrã sã îºi dea seama de calea ce trebuie s-o urmeze. Se poate conchide cã omul îºi cautã menirea în viaþã: „pune încontinuu chestiunea sensului (de ce?) – cum ar fi întrebãrile copilului, cãutãrile adolescentului (ce sens pot sã aibã toate acestea?, care este sensul vieþii mele?), criza vârstei mature (în fond de ce a trãit în acest fel?)” (Wilhelm Dancã, Curs de metafizicã, Institutul Teologic Romano – Catolic, manuscris).

Cu timpul experienþa a progresat, raþiunea s-a dezvoltat ºi au apãrut inevitabil marile întrebãri care au condus la dezvoltarea cunoaºterii promovate de ºcolile antice de înþelepciune din Elada. Pornind de la fondatorii lor, ºcolile filosofice din antichitate au purtat numele acestora:

•de la Pitagora – ªcoala pitagoreicã;

•de la Epicur – ªcoala epicuricã;

•de la Platon – Academia lui Platon etc.

A mai existat ºi un alt tip de organizare în funcþie de þinutul unde a apãrut ºcoala:

•ªcoala ionicã;

•ªcoala eleaticã etc.  

Dupã bagajul ideologic folosit existã:

•ªcoala atomistã;

•ªcoala sofistã;

•ªcoala scepticã etc.

Înþelepciunea vechilor popoare orientale, anterioarã civilizaþiei greceºti, are caracter practic ºi religios ºi îmbracã forme simbolice. Scrierile despre înþelepciune nu au constituit în acest cadru obiectul unor tratate, ci au fost episodice. Motivele au fost multiple:

•clima;

•împãrþirea în caste;

•regimurile politice despotice;

•rãzboaiele.

O altã problemã este legatã de „scrierea ideograficã, puþin aptã pentru fixarea ºi transmiterii cugetãrii” (Dem Teodorescu, op. cit., p. 13).

În ansamblu, filosofia constituie o justificare raþionalã a problemelor morale. Religia este revelatã, pe când filosofia se referã la o cunoºtere demonstratã. În acest sens; se poate afirma cã:

•filosofia este cunoaºterea raþionalã care are în vedere adevãruri intrinseci;

•religia înseamnã cunoaºtere prin credinþã ºi prezintã adevãruri extrinseci.

Atât filosofia cât ºi religia sunt preocupate de problema vieþii. Filosofia reuºeºte sã arate care este scopul vieþii dar nu poate gãsi cale pentru a atinge acest scop. Religia îl cãluzeºte pe om sã gãseascã aceastã cale. Se mai poate spune ºi cã filsofia este un fapt privat, dar religia constituie un fapt privat, fapt subiectiv ºi fapt istoric. Natura religiosului „nu se poate exprima, defini (chiar ºi vorbirea se dovedeºte a fi inacdevatã în faþa acestei realitãþi), dar nu este deloc ceva neglijabil: la baza dialogului se aflã convingerea fermã cã religiosul existã, cu natura sa bine definitã (care se opune într-o manierã determinatã ºi imuabilã sacrilegiului) ºi care, întrucât este astfel, este normã pentru acþiune”(ibidem). Filosofia are în vedere „cunoaºterea criticã, respectiv examinarea limitelor cunoaºterii” (Adrian Þiglea, Memorator de filosofie pntru liceu, Editura Booklet, 2007, Bucureºti, p. 5)

Se poate vorbi de o filosofie despre viaþã, o filosofie a fiinþei care pune întrebãri ºi cautã un fundament al cunoaºterii. Rãspunsul optimist al cãutãrii umane este o filosofie concretã ce „nu poate fi decât filosofia omului credincios, deoarece numai credinciosul va avea curajul sã punã sub semnul întrebãrii ºi în mod radical, ousia însãºi“ (Wilhel Dancã, op. cit.).

Revelaþia creºtinã cât ºi cea iudaicã au adus pentru gândirea despre viaþã o perspectivã profundã. Gândirea filosoficã aratã cã este necesar sã existe Dumnezeu ca un motor prim, dar Revelaþia aratã cã Dumnezeu nu este doar un demiurg, ci Creatorul lumii. Astfel, frumuseþea lumii se ridicã nu la Frumuseþea în sine, ci la Dumnezeu – Creatorul Frumuseþii (Cartea Înþelepciunii 13, 1 – 5).

Comentarii cititori
sus

Adriana Macsut

 

La începul lumii…

 

Deºi Biblia începe cu Geneza, tema creaþiei nu i-a preocupat pe vechii evrei. Termenul de creaþie a fost introdus în Biblie mult mai târzu dupã exilul babilonian când evreii au cunoscut tradiþia zeului creator sãrbãtorit de Anul Nou. Abia dupã experienþa unui Dumnezeu eliberator, poporul evreu s-a preocupat de Dumnezeul creator.
Biblia se deschide cu  douã versiuni ale creaþiei:

• prima creaþie în tradiþie sacerdotalã (Priestercodex, apãrutã în secolele VI – V î. Cr. în zona Templului, stil metodic ce insistã pe puritatea cultului monoteist)

• a doua creaþie în tradiþie iahvistã (nãscutã în sudul Israelului în secolul al X –lea î. Cr.; un stil naiv ce þine de tradiþia tribalã).

Textul sacerdotal al creaþiei este de imn închinat liturgic închinat creaþiei. Dumnezeu creazã prin cuvânt ºase zile apoi în a ºaptea, de sabat, se odihneºte. În relatarea creaþiei, verbul a spune (a zice) apare de zece ori, unii exegeþi fac o analogie cu cele zece cuvinte (porunci) ale Decalogului. Se  articuleazã aici o schemã creaþiei:

• actele separãrii (prima zi, lumina ºi întunericul; a doua zi, aerul ºi masele de apã; a treia zi, uscatul, marea ºi plantele);

• actele înfrumuseþãrii (a patra zi, sorele luna ºi stelele; a cincea zi, pãsãrile ºi peºtii, a ºasea zi animalele ºi omul)

Dumnezeu spune: „Sã facem pe om” ; în ebraicã nasa  înseamnã sã facem. Omul apare ca fiind nedefinit. Apare apoi o menþiune importantã: Dumnezeu a creat pe om dupã asemãnarea lui ºi l-a fãcut bãrbat ºi femeie. În textul biblic ebraicã apare verbul bara, care indicã efectele creatoare ale cuvântului lui Dumnezeu. Apoi cuvântul adam apare acum însoþit de articol: ha adam, omul diferenþat în ish, bãrbatul ºi ishah, femeia. Nu se face discriminare între bãrbat ºi femeie. Omul, prin crearea dupã chipul ºi asemãnarea lui Dumnezeu, ultima creaþie divinã, este domnul creaþiei. Termenul chip aratã o similitudine fizicã ca între Adam ºi fiul lui precum ºi omul în complexitatea lui bãrbat ºi femeie. Asemãnarea se referã la voinþã ºi putere ºi cã omul este culmea creaþiei, dar poartã în el o firmiturã de divinitate.

Genezã iahvistã e o relatare mai veche unde omul e  pus în ordinea fireascã a lucrurilor ºi atunci sunt referinþe despre:

• cãsãtorie ºi familie;

•comunitatea umanã.

Textul începe cu un un sumar caracterizat prin negaþii care descriu întreaga realitate. Solul nu era cultivat pentru cã nu existã niciun om care sã-l cultive. În ebraicã, pãmântul sau solul este numit adamah, iar omul este numit adam - cuvinte cu aceeaºi rãdãcinã (adamah nu era cultivat pentru cã lipsea adam). Lipseºte ºi apa pentru cã Dumnezeu nu a deschis cerul pentru ca sã plouã. Umeazã facerea omului. Protagonistul este Yahve, unicul subiect în acþiune. Omul e  fãcut din  pãmânt. Dumnezeu sãdeºte  ºi o grãdinã unde este pus omul. În grãdinã se aflã pomul vieþii, pomul cunoaºterii bine ºi rãului. De observat acþiunile antropomorfice ale lui Dumnezeu:

• 1) modeleazã, în ebraicã iatsar  = a forma, a configura, a tãia, a sculpta, folosit când este vorba de metalurgie sau olãrit; aici Dumnezeu modeleazã pãmântul ºi-l îl face pe om (în  textul sacerdotal Dumnezeu lucreazã prin cuvânt);

• 2) suflã, în ebraicã naqa; suflul de viaþã, în ebraicã ruah, este primit de om ºi rezultã o legãturã vitalã între om ºi Dumnezeu;

• 3) planteazã o grãdinã ºi acolo aºeazã omul modelat;

Mulþi comentatori spun cã termenul de om (adam) se referã la bãrbat, bazându-se pe modelul patriarhal al societãþii unde bãrbatul era punctul de referinþã. Dacã adam s-ar referi doar la bãrbat atunci interzicerea de a nu mânca din pomul cunoaºterii binelui ºi rãului nu o implica pe femeie, întrucât ea nu e nãscutã. Un episod separat descrie cele patru fluvii ale paradisului. Personajele lipsesc. La rândul lui pãmântul e înzestrat cu bogãþiile ale subsolului. E imaginea unui paradis plin de bunãstare pentru om. Dupã aceastã întrerupere Dumnezeu se adreseazã lui adam pentru prima datã. I se adreseazã în sens pozitiv (din toþi pomii din rai poþi sã mãnânci) ºi în sens negativ (din pomul cunoºtinþei binelui ºi rãului sã nu mãnânci). E un moment complicat care va atrage consecinþe asupra celor ce vor urma. Faptul de a mânca indicã ideea de creaturã. Din pomul vieþii se putea mânca, pentru cã viaþa era la dispoziþia omului. Din pomul cunoaºterii binelui ºi rãului omul nu avea voie sã mãnânce pentru cã e creaturã ºi are acces la cunoaºterea întregului bine ºi întregului rãu. Urmeazãcrearea femeii. Relatarea sacerdotalã a creãrii omului a fost simplã: Dumnezeu l-a fãcut pe om dupã chipul Sãu ºi a a fãcut omul bãrbat ºi femeie. Relatarea iahvistã lasã spaþiu interpretãrii. Dumnezeu nu vrea ca omul sã nu fie singur, ci sã aibã ajutor potrivit pentru el. Omul nu a fost creat sã fie o fiinþã solitarã, ci sã fie în comuniune cu alte fiinþe asemenea lui. În ambele relatãri nu existã discriminare între femeie ºi bãrbat. Dumnezeu cautã un ajutor adecvat pentru om în mijlocul animalelor ºi îl pune pe om sã dea nume tuturor animalelor. A da nume animalelor înseamnã a le domina. Printre animale, omul nu gãseºte un ajutor potrivit pentru el. Apoi Dumnezeu a dus asupra lui adam un somn greu ºi a modelat femeia din coasta lui. Somnul greu indicã detaºarea omului de lumesc. Faptul cã Dumnezeu a luat o coastã din adam ºi a fãcut-o pe femeie (ishah) invocã o asemãnare cu mitul omului androgin. În acest mit, genurile omului erau trei: masculin, feminin ºi androgin, care le cuprindea pe primele douã. Genul androgin, primul gen al omului (masculin ºi feminin în acelaºi timp), avea o înfãþiºare rotundã, cu patru picioare, patru mâini ºi douã feþe opuse, prevãzute fiecare cu doi ochi, douã urechi, nas, gurã. El s-a revoltat împotriva zeilor iar aceºtia l-au separat pe androgin în douã, apãrând, astfel, bãrbatul ºi femeia, care trebuie sã sufere pedeapsa de a se cãuta în permanenþã spre a se completa. Revenind la textul biblic se observã un nou element de diferenþiere cauzat de apariþia femeii. Singurãtatea omului a fost depãºitã. Existã acum haadam, care reprezintã umanitatea diferenþiatã; ish, ce reprezintã bãrbatul ºi ishah, ce constituie femeia. Urmeazãreferinþa despre goliciune. Poate sã fie înþeleasã ca un element de legãturã cu ceea ce va urma, datoritã jocului de cuvinte din ebraicã. Goi, în ebraicã, se spune arumin, iar ºiret (în legãturã cu ºarpele) se spune arum. Poate sã se refere la libertatea aceluia care nu este ataºat de pãcat sau la curãþenia interioarã a unei persoane. Mai poate fi o diferenþere care existã între ish ºi ishah,  întrucât ei nu au încã o personalitate bine definitã. Ei erau în atmosferã paradisiacã, lipsiþi de griji ºi feriþi de orice rãu. Situaþia se va schimba radical dupã cãderea în pãcat. Urmeazã descrierea cãderii primului om în pãcat. Povestirea utilizeazã imagini simple ºi sugestive: de exemplu vântul dn Eden care aduce rãcoarea serii dupã ziua de arºiþã, este tipic Palestinei. ªarpele, în viziunea de atunci, constituie:

 •  imaginea rãului:

  • gânduri tãinute.

udecata tradiþionalã spune cã femeia este vinovatã cã a ascultat de ºarpe. Dar în acea vreme femeia era cea care pregãtea hrana ºi era normal ca ea sã guste ºi apoi sã îi dea bãrbatului.  Problema e  cã bãrbatul ºi femeia mint ºi dau vina unul pe altul. De la minciunã se ajunge la crimã: Cain contra lui Abel (Cain ºi Abel sunt copii cuplului primordial denumit Adam ºi Eva) Se ajunge apoi la omicidul ºi revolta lui Lameh. Decãderea umanã ajunge de la nivel individual la nivel de clan.

Comentarii cititori
sus

Radu Marini


La scara mea VII

 

La noi pe scarã toatã lumea respectã. Omu’, vecinu’, animalu’. De la ãl mic, pânã la ãl mai mare. Sunt vecini buni. ªi animale rele. Sau invers. Sau...nu ºtiu. Admirabili, cumsecade, sus-puºi. Cocoþaþi fiecare pe unde au putut. Pe apartamente, pe etaje, pe familii, pe capul meu. Se ajutã între ei. Cei care au, ajutã pe cei care bineînþeles n-au!!! Cu mãrinimie, cu o cafea, cu o pâine, cu o înjurãturã. Fiindcã au: milã, bunavoinþã ºi înjurãturi la ei. Mereu puºi pe fapte bune, memorabile ºi bârfitoare. Darnici oameni, vecini cumsecade, specimene cu suflet! Ajutã pe cei ce n-au: asiguratã pâinea ºi cafeaua cea de toate zilele. Sau o minimã înjurãturã, care sã le aducã aminte de mamele lor, ori chiar de originile lor. Emoþionante gesturi. ªi uluitoare, jenante ºi necizelate trivialitãþi. La grãmadã. Pe etaje. Dupã vorbã, dupã port, dupã etajul de culturã...

Nae Bâzdoacã, de la 3, n-are mustaþã, n-are studii, n-are femeie. N-are nimic. La vedere. Nu toþi avem. Noroc. Nici el n-are. Ca ceilalþi. Unii dotaþi. Chiar ºi cu noroc. Baºca educaþie, frumuseþe, talent, dotãri, permutãri.
Nae nu se fãleºte cu trofee ºi nici cu femei în portofoliu. Ci cu râgâieli, flegme aruncate cât mai departe ºi bãºini cât mai puturoase. Astea da, trofee!
Nae e de la þarã. ªi-ºi respectã statutul. De þãran. De þãran neaoº. Chiar ºi la oraº. Care are pentru cine trãi ºi munci, fiindcã are pe bãtãturã o femeie. Dar el n-are. Femeie. Nici de serviciu, nici de þinut de mânã, nici de arãtat la lume. Cu care sã-ºi facã de lucru. Ca orice bãrbat cu o femeie pe bãtãturã. Ziua, înainte de a pleca la muncã. Dupã-amiaza la care sã-i dea un telefon, un SMS, un ghiont, douã. Seara, la care sã aibã unde trage, sã-i punã de mâncare, sã-l întrebe de una, de alta. Sã-i frece ridichia, maioneza, sau ciorapii. Care-i cam put adesea. Adicã mai mereu. Logic, deoarece-i put picioarele.
Apropiaþii certificã cã ºi gura. E normal. Are ulcer. Fiindcã nu prea ºtie sã gãteascã. Aproape deloc. La mare cinste fiind rãciturile, cartofii prãjiþi, omletele ºi cafeaua. În carafe babane. Cât de multe.
Fãrã zahãr, fãrã lapte, fãrã femeie. Care sã-l serveascã la botul calului, la pat, la sfântul aºteaptã. Puse la bãtaie de câteva ori pe zi. La fiert, la carafã, la mare preþ. ªi iar, ºi iar. La prânz, la calculator, la dracu! La dracu nu. Cã nu ºtie nimeni unde stã. Cã e nesimþit ºi nu-ºi dã adresa, nu-ºi dã email-ul, facebook-ul ºi nici arama pe faþã. Desigur. Pentru cã ºi-o dã frecvent pe dos. Treaba lui!
ªi nu e cazul, nu e frumos, nu e niciun nor. Încã. Miºto.
Oare de ce ne ameninþã cei de la Meteo? Ba cod galben, ba portocaliu. Cu ploaie cu tot. Bine cã nu ne iau de proºti cu vreun atentat, cu vreo revoluþie, cu o mãrire de salariu. Ete, aºa mare mãgãrie n-am vãzut! Sã ne doteze ei aºa nitam-nisam cu ploaie?! La grãmadã. Ba chiar ºi cu averse. Perverse! ªi pe cei ce avem nevoie, dar ºi pe cei ce n-avem.
Eu militez cã nu e bine, nu e cazul ºi nu e lume pe stradã. Zic: sã ne opunem, sã nu ne facem cã plouã, sã nu stãm cu gurile cãscate. Sã ne unim, sã luãm atitudine, sã luãm umbrele! Cã, cine ºtie, poate ne inundã. În gurã.
Cred cã ar trebui sã luãm mãsuri. Fãrã guri deschise! Nici nu se pune vorba. Nicãieri. Nici în propoziþii mai scurte. Cã-s prea scurte. ªi n-are ce sã ude. Dar nici în cele lungi. Cã-s prea lungi. ªi te pomeneºti cã intrã la apã. Nemaiînþelegând nicio boabã. Poate doar în cele legate cred c-ar fi ceva de mâncat. O pâine. În þãst sau pe cuptor. De la mama lor.
El nu e din ãia. Cu mamã. S-a dus. Nu dupã ploaie. Ci dupã al ei. La cimitir. ªi i-a rãmas numele amintire. Pe cruce. Fãcându-l de poveste, cã de bãcãnie aºa precum se înþelege, se vede, se simte. Sau mai spre adevãr, aceasta ne e marfa, cu asta defilãm. E cam de proastã calitate. Asta e!
Cã nesimþit sã fii ºi nu vezi cã se fãcu cam rãcoare. Te pomeneºti cã or avea ceva temei legal ºi ãia de la Meteo?! ªi noi îi fãcurãm de poveste. Eroi principali.
Ce panarame, ce perverºi, ce plouã!!! Na, cã iar îºi fãcurã loc. Cu coatele, cu vorbele, cu apã de ploaie. În vieþile noastre, în telenovelele noastre, în gala laureaþilor de la Oscar! În prim-plan, în gros-plan, în reluare la cererea nu a publicului, ci a celor de la Meteo.
Eroi între eroi, eroii mamii lor, cã-mi plouã-n casã, îmi plouã pe cuvinte, îmi plouã-n gurã dupã pisi aia cu umbreluþa roz. Cu ochii asortaþi la cardurile domnului ce-i face avansuri… Sã intre mai repede în relaþie. Cu uºa larg deschisã a Jipanului negru, ce-i tras la doi paºi de picioarele-i lungi, ancoraþi într-o pereche de iegãri asortaþi cu umbreluþa tot roz.
Plouã, plouã! Ce lume perversã, ce lume plouatã, ce lume de umbrele! Nu doar roze, nu doar de femei, nu doar de gesturi gentileºti de a urca niºte iegãri la scutealã în intimitatea unui Jipan negru. Fezandat cu un stãpân naºpet, dar potent financiar ºi prea grijuliu cu posesoarea iegãrilor roz. Pentru cã plouã. Plouã, plouã! Peste Jipan, peste umbrela rozã, care apãrã douã picioare dãltuite ºi smãlþuite-n roz, peste un suflet roz, luat la bani mãrunþi de poftele negre ale unui Jipan pofticios. Hotãrât sã-ºi schimbe microbii negri în roz. Plouã, plouã!
Ce apã de ploaie, domnule? Murdarã. Ca ºi inima lui Nae. Strânsã ºi acoperitã de petice de noroi. Blagoslovit de soartã ca o cataplasmã. Sã acopere de luminã neîntâmplatu’. Care, din colþul sãu de inimã de piatrã neºlefuitã, plouã ca-ntr-un poem bacovian. Bacovian. În lipsa unei femei ºlefuitoare. Cu lacrimi de ploaie. Grea. Sau cu ploaie de lacrimi. Plouã, plouã!
Certificând fãrã tãgadã, fãrã aprobare ºi fãrã femei dorinþa sa. De a fi cu femei. Dacã nu ieri, atunci când? Dacã nu azi, atunci când? Dacã nu mâine, atunci când? Poate altã datã. Da, altãdatã! Decât deloc, mai bine cu iluzia. La braþ, la dans, la dracu’. E ºi asta ceva. Da! O altã iluzie. De a fi împreunã.
Iluziile îl nãpãdesc, îl asupresc, îl scot la înaintare. Fãrã umbrelã, fãrã haine protectoare, fãrã lacrimi. Sã-i dea o mânã de ajutor celei fãrã mânã de ajutor. Doar cu o mânã lipitã de umbreluþa-i roz, iar cu cealaltã mânã liberã sã apuce iluzia. Portiera ajutãtoare. Larg deschisã-n calea sa. Sã intre direct. În pãcat.
Nae e pe fazã, e pe lungimea ei, e pe stradã. Gol, gol, gol. ªi lumea râde de el. Iar ploaia râde ºi ea. Plouã, plouã! Cu gãleata. Ce mai tandem dizgraþios, irevenþios. Blocat în trafic, în timp, în alt timp.
Iegãrii roz, cu umbrela roz, cu suflet roz - dau buluc. Dau sã intre în pãcat. Ce pãcat? Dar staþi! mai au o ºansã, mai au o oportunitate, mai au o minimã noimã. Mâna întinsã. A lui Nae. Care aºteaptã izbãvirea ºi numele ei la braþul sãu gol. Sã prindã viaþã ºi sã stea. Sã le stea bine.
ªi minune! A stat. Uraaa!!! A stat. A stat, ploaia. ªi firesc flagrantul, delictul de pãcat. E în aer, e în pericol, e în noi. Negru de invidie cã nu e roz. Rozul cel jinduit de orice negru opinent. Care s-ar mândri cu un trofeu. Roz de bun.
Asta nefiind un impediment pentru alde Naie sau Nae, mai pe scurt. Cel care viseazã la femei. La femeia lui. Cu umbreluþã roz… Aºa cum a vãzut-o el pe o fatã. Într-o zi ploioasã. În care plouã ºi iar plouã. Nu cu fete, ci cu apã. De ploaie. Domne, cât de mult o iubeºte. Bineînþeles, cu umbreluþã cu tot.

*
ªi lumea a început sã vorbeascã. Ce nu era de crezut. Cã ºi-a gãsit peticul. De care e îndrãgostit. Lulea. ªi nu mai e bun de muncã, de bãut, de arãtat cu degetul. E o arãtare. Care abia mai merge pe scãrile de la blocul nostru.
N-ar fi de crezut, n-ar fi de-a mirãrile, n-ar fi. Dar el chiar este. Într-o relaþie. De iubire. Incredibil, dar e adevãrat. ªi lumea vorbeºte, vorbeºte. Dar nu cu el. Ci de el. Ca lumea. Vorbitoare. Pe lung, pe scurt, pe la colþuri. De bloc, de invidie, de… manechin.
Doar nu oricine poate intra în graþiile unui manechin. 90-60-90. Doamne, ce poveste trãiesc cei din lumea lui! De þarã.
Auzi, ghea, Naie a lu’ Crãcilã a lu’ Spurcatu  di la 3 sã þâie cu un manechin, din ãlea din reclame, ce zici? Ie curvã, îþi zic io!
Lumea, ce sã zicã?! Se minuneazã cum un bãrbat trecut de prima tinereþe, într-a doua, a intrat pe nepusã masã în fanta de lumina a unui manechin.
Mie îmi spui?! Sigur e vreo vrajã. Pãi cine sã se uite la Nae?
Se ºtie cã nu le are cu femeile ºi cã ele îl ocolesc, îi râd în nas. Cã are multe defecte, cã e de neacceptat una ca asta. Sã se þinã cu o bunãciune, cu una din ãlea?! Ie basme! 
Nae al nostru, de când a intrat în combinaþia asta, trãieºte altã viaþã. Mulþumitã prietenului sãu Parcea Tabarcea. Cel cu fabrica de confecþii. Adicã numai o are, cã a vândut tot. Care le-a fãcut trampa. Înainte de a pleca din þarã. Sã trãiascã!
Acum are ºi el o femeie. Are o amantã!!! Un suflet doar al lui. Care îl iubeºte, ºi-i acceptã orice defect. Pentru cã ea nu e ca toatã lumea. Prea vorbãreaþã, sã se bage-n tainã cu oricine.
Ea e cineva. Un model, un manechin de femeie. Iar dragostea lui îi înnobileazã inima.
Chiar dacã-i de plastic. Ca la orice manechin. De plastic. Roz. Baºca umbrela. Bonus. Tot roz.

Comentarii cititori
sus

Mircea Nãstasie

 

Nopþi fierbinþi de revoluþie cãlduþã
IX

Noi, cei din linia a doua

 

Gicuþã era la Revoluþie încã de pe  17 decembrie. La început apãrase socialismul, apoi capitalismul. Era un om entuziast ºi fãcea totul cu devotament chiar când schimba foaia politicã. Dar acum trecuse în 1990 iar el era tot pe baricade. Mulþi plecaserã pe la casele lor dar el nu, trebuia sã desavârºeascã ceea ce începuserã alþii. Aºa cã patrula zi ºi noapte prin curtea întreprinderii iar noaptea trãgea cu puºca pânã i se înroºea þeava.

Dar acum i se cam acrise. Mai ales cã rãmãsese ºi cam singur. Doar el ºi secretarul de partid care  realizase cã servise o cauzã greºitã de care s-a dezis din momentul când apãruse Dinescu la televizor. κi fãcuse autocritica în faþa B.O.B. ºi acum era primul capitalist din întreprindere, dupã ce îl alungase pe director.

Aºa cã Gicuþã se hotãrî sã se relaxeze puþin. Acasã nu-i venea sã meargã fiindcã era pustie de când îºi trimisese familia la þarã. De bãut nu mai avea poftã. Nu mai ºtia cum sã se mai destindã ºi el puþin. Aºa cã ºi-o aminti pe Coco, secretara fostului director cu care mai fãcea câte o trântã în zilele stresante. Bun!

Se spãlã pe picioare la ciºmeaua din curtea întreprinderii, predã serviciul pe unitate fostului secretar de partid care acum era preºedinte F.S.N. ºi, într-o jumãtate de orã, sunã la uºa domniºoarei al cãrei soþ era plecat cu tancul la Bucureºti.

Coco era proaspãtã ca o petalã de trandafir ºi parcã pe el îl aºtepta. Deschise uºa imediat ºi fãrã multe mofturi dãdu drumul hormonilor sã-ºi facã de cap. A fost minunat.

Asta îi ºi povestea Gicuþã ºefului Gãrzilor Patriotice la circa trei luni dupã evenimente. Acesta îl întrebã, curios, în ce zi a fost. ªi mai curios îl întrebã la ce orã. Contrariat, Gicuþã îi rãspunse sincer la toate întrebãrile. Pe ºef îl pocni un râs nemaipomenit ºi îi spuse cã fusese ºi el cu o orã mai devreme. Peste aceste mãrturisiri erotico-eroice se depuse ºi cea a adjunctului ºefului care fusese ºi el ceva mai devreme. Iar gentila damã îi servise pe toþi impecabil.

Râserã cu poftã ºi îºi dãdurã mâna ca niºte cumnaþi ce erau toþi trei. Coco ajutase ºi ea, din linia a doua,  ca revoluþia sã învingã.

Douã întrebãri îi mai frãmântau, totuºi. Pe câþi îi mai servise cu destoinicie viteaza Coco ºi dacã merita titlul de erou în revoluþie.  

Comentarii cititori
sus

Mia Popa

                                             

Ca o mare, ca o moarã de vânt

 

Zi cu soare. Cald, generos, prietenos, ca degetele unui copil rãsfãþat de bunici, bãtând în fereastra sufletului de  varã. Somnoros, Gil îºi turnã cafeaua maronie, din ibricul dansând arãmiu, pe reºoul roºu, cu care îl înzestrase, binevoitoare, proprietãreasa; „Vineri, scap repede ºi mã duc sã o vãd pe Gilda”, se gândi, bucuros cã mai trece încã un ceas, ca o perdea albastrã peste ploaia de ieri. Repede, nebãnuit de repede, se posomorî, trãgând cu sete din  þigara uitatã pe marginea scrumierei.

„De ce o fi trebuind sã iubeascã oamenii? Ca aerul irespirabil, fãrã oxigen, ca focul care pârjoleºte pãdurea sufletului, dacã nu e domolit de o mânã dibace. Focul, ah! Vai de capul meu, am uitat sã încarc butelia….Butelie mã face mâine madam Floricica, ce mã fac?”

Coborî scãrile în fugã. Nu avea chibrit sã încerce dacã  mai pâlpâia ceva, acolo... O speranþã, o flãcãricã. Tanti Floricica nu deschise… Era plecatã sã facã piaþa, zicea vecina cã îi e poftã de dovlecei.
„ªi eu poftesc, multe, multe pofte mai am!
Sclipesc ca globurile din bradul de Crãciun al bunicii.
ªi bunica nu mai e…”

Dar e ea, Gilda, cu blugii ei ponosiþi, frecaþi cu cãrãmida nerãbdãrii. Îi rãsãri în minte, înaltã, cuminte, cu buza ei mereu umflatã. Alergicã la mireasma florilor de tei din parcul primitor?
„Bunico, de ce o iubesc?” Bunica, în rochie  de crinolinã, zâmbea….„De bucurie, de tristeþe, de lacrimã de diamant, de porumbei în piaþa sufletului, în ambalaj de plastic, cu guºã.”
„Guºã ? Mâine mã duc sã-mi fac toate analizele.”
„Mã însor cu Gilda”, hotãrî patetic.

În stradã, o fereastrã deschisã :
-Gildo, mã asculþi?, fluierã leneº.

Bob  Dylan cânta Blowin  in the Wind, La chasse de vent, Vânare de vânt
Ca o mare, ca o moarã de vânt, Gilda  fugea, întrebând:
-Gil, ai închiriat rochia aia albã? 

Mai lipsea ºi un condur. Al uneia, Cenuºãreasa…
Râdeau boabele de mei, din fereastra visului de copil rãsfãþat.
Gil, Gilda, Leonce, Lena, Bunicul, Bunica. Era o mare de luminã, ca o moarã de vânt…

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey