•  Rodica Ciobanu
•  Franciscus Georgius
•  Viorel Pîrligras
•  Radu Marini
•  Adenium Start – Concurs de Debut, ediția a III-a, 2015
•  Mircea Nãstasie


sus

Rodica Ciobanu

 

Iskander, funcþionar public

 

Iskander, funcþionar public. Iskander putea fi vãzut, uneori, pe treptele cãminului cultural. Întorcea capul când la stânga, când la dreapta, dupã maºinile care goneau pe ºosea. Nu aºtepta pe nimeni, aºtepta doar sã treacã cele opt ore de serviciu, cãci Iskander era bibliotecar comunal, împãrat peste 8576 de volume, funcþionar public, retribuit cu opt sute de mii de lei pe lunã din bugetul primãriei.

Copiii nu veneau niciodatã sã împrumute cãrþi când Iskander fãcea pe conºtiinciosul ºi pãzea biblioteca întunecoasã, rãsfoind la întâmplare pagini deja citite ºi plictisindu-se înfiorãtor. Pãrinþii îi speriaserã, pesemne, cã Iskander nu ar fi om ca toþi oamenii ºi nu ar fi bine aºadar sã rãmânã singuri cu el în aceeaºi încãpere. 

Fetiþele, mai ales, îºi imaginau cã Iskander avea sã plece cu ele în dinþi ca sã le devoreze la marginea zãvoiului. Corpolent, cu capul lui mare îngropat in pãr, el aducea a dulãu uriaº sau a altã arãtare, încât nu numai fetiþelor ci ºi femeilor în toatã firea li se fãcea fricã ºi îi rãspundeau la „bunã ziua” cu ochii in pãmânt, sã nu întâlneascã privirea lui albastrã, sfredelitoare, care trecea prin carne lãsând în urma ei o micã arsurã.

Oamenii din sat, care se apreciau unii pe alþii dupã asemãnãri ºi dupã faptele lor comune, aveau dreptate sã se îndoiascã de Iskander. Ce fel de fiinþã era el de stãtea treaz noaptea ºi dormea ziua, de îºi vopsea pãrul ºi barba în roºu ºi negru, de nu ridica de jos un obiect mai greu decât un bãþ de chibrit, de conserva cadavrele animalelor iubite? Toatã lumea ºtia cã Iskander pãstra într-un borcan cu formol un pisoiaº auriu de care-ntr-o vreme fusese foarte legat, iar pe perete atârna tabloul unei puicuþe vesele ºi deºtepte care îi ciugulise din palmã ºi pe care, moartã, a pozat-o un fotograf din Craiova. Oamenii erau tulburaþi de întâmplãrile neobiºnuite pe care Iskander li le servea cu duiumul, câteodatã râdeau de aplecãrile lui stranii, alteori, noaptea, în paturile lor, încercau sã înþeleagã ce fel de fiinþã era el de fãcea totul altfel ºi numai dupã capul lui. „E deºtept, da' numai într-o parte!”, trase concluzia un þãran contemplativ, dar asta numai dupã ce Iskander cunoscu o fãrâmã de glorie naþionalã ºi ceva bani, aparent nemunciþi.

Era inutil sã încerce cineva a-l explica pe Iskander, atâta vreme cât nici el nu reuºea sã se vadã limpede pe sine ºi sub o singurã formã. O datã se vedea ca pe un ºobolan pãros alergând o pãienjeniþã verde, altã datã ca pe un tãun bâzâind zadarnic, ca pe un înecat strãveziu sau ca pe un copil blond nãscut deja bãtrân. Iskander se definea în metafore respingãtoare atunci când i se pãrea cã este refuzat ori, ºi mai rãu, neînþeles, ceea ce i se întâmpla adesea, dar când cei din jur se arãtau îngãduitori îi credea ºi se vedea ca pe o femeie care miroase a câmp ars de soare, chiar dacã nu mai fãcuse baie de douã luni. Pe urmã întorcea pe o parte ºi pe alta amabilitãþile prietenilor ºi devenea suspicios. „De ce sunteþi aºa blânzi cu mine? Am intrat în anul morþii ºi vreþi sã mã menajaþi, sã-mi faceþi o plãcere?”, întreba. Prietenii zâmbeau ºi-i rãspundeau cã n-avea sã moarã, era zdravãn ca un taur, doar la minte un pic zdruncinat, însã numai un pic, cât sã coboare în abisurile unde ei nu îndrãzneau ºi sã se întoarcã de acolo încã teafãr. Cu toþii cunoºteau frica de dincolo de moarte, a lui Iskander, care îl vedea pe Dumnezeu ca pe o fiarã gata sã-i sfâºie sufletul în bucãþi ºi sã le împrãºtie prin rai ºi prin iad, ca sã nu se mai întâlneascã niciodatã ºi sã nu mai formeze un singur suflet numit Iskander. De aceea el purta dese ºi calde conversaþii cu Dumnezeu, încercând sã-L îmblânzeascã. Într-o zi s-a scurs pe lângã zid ºi a leºinat, dar asta nu pentru cã ar fi suferit de vreo boalã ºi i-ar fi venit vreo slãbiciune organicã ci, deoarece fiind mereu copleºit de el însuºi, Iskander se simþea mai tot timpul epuizat. Din pricina acestei oboseli perpetue, alimentatã de lungile discuþii cu sine, cu Dumnezeu ºi prietenii absenþi, Iskander nu mai dãdea pe la bibliotecã ºi cariera lui de funcþionar public era în pericol.

„Cum ai ajuns, Iskandere, bibliotecar?‟
„Dupã revoluþie! Confuzia naºte slujbe!‟, rãspundea el, citându-l pe Murphy ºi chicotind.

Adevãrul nu avusese însã nicio legãturã cu Murphy ci cu o conjuncturã favorabilã creatã de cãtre o bibliotecarã nemulþumitã de salariu ºi de cãtre un primar cumsecade, dornic sã-i facã un bine bãtrânei lui învãþãtoare, mama lui Iskander. Dupã ce bibliotecara a demisionat, primarul l-a chemat la el ºi i-a zis: „Iskandere, postul e al tãu!‟. O vagã jenã cã împlinise treizeci de ani fãrã sã munceascã nimic, ca ºi o fãrâmã de bun simþ practic l-au îndemnat pe Iskander sã accepte. Mai târziu, la primul salariu, a fost chiar fericit: avea acum destui bani ca sã cumpere vin pentru poeþii sãraci ºi bântuiþi din Craiova ºi pentru o femeie pe nume Claudia, care din când în când îl primea la ea.

Ani de zile, fie iarnã, fie varã, Iskander s-a dus la slujbã de douã-trei ori pe sãptãmânã, aºa, ca sã mai iasã din casã... era ºi foarte aproape, mersul nu-l extenua ºi nici nu trebuia sã facã autostopul contra cinci mii de lei, cum proceda pentru o distanþã mai mare de 1 kilometru... ºi ca sã împrumute cãrþi amicilor, lui Aurelian, care scria despre Henri de Montherlant, lui Ciupi ºi Ninel, cãrþi pe care, evident, aceºtia uitau sã le returneze ºi nici el nu se grãbea sã le cearã înapoi. La urma urmei, cine ar fi avut nevoie de Montherlant sau de Unamuno într-o comunã din Dolj? Nu stãteau mai în largul lor pe masa lui Aurelian - poetul cu inima slabã? Revizorul, un fost ºofer, i-a fãcut verificarea prin sondaj ºi l-a pus sã plãteascã la preþul vechi cãrþile rãtãcite, ceea ce Iskander a fãcut bucuros deoarece, într-un mod ieftin ºi echitabil, împãca ºi prietenii ºi statul. Când prietenii ºi-au pierdut interesul pentru biblioteca ruralã, deºi aceasta era singurul loc de unde puteau sã ia cãrþi fãrã sã le achite, Iskander trecea pe acolo din ce în ce mai rar ºi nu mai catadicsea s-o descuie, oricum nu aºtepta pe nimeni, ci se aºeza afarã, pe trepte, uitându-se dupã maºini ºi gândindu-se cât de departe or merge ele, dacã se opresc în vreo comunã din vecinãtate, la Craiova sau Târgu Jiu ori ºi mai departe, la Bucureºti ºi Braºov, dincolo de care nu-ºi mai închipuia nimic, fiindcã atâta spaþiu era chiar prea mult ºi pentru el. Cea mai lungã cãlãtorie din viata lui Iskander se consumase cu trenul pânã la Buºteni, când trebuise sã-ºi dea atestatul de bibliotecar ºi, la întoarcere, fusese aºa de vlãguit încât zãcuse o sãptãmânã. Spre mulþumirea bãtrânei învãþãtoare ºi a primarului, care-l vedeau, prin supunerea la o convenþie profesionalã, cu un picior intrat în rândul lumii ºi rãsuflau, în fine, uºuraþi, cã inteligenþa lui nu se dovedise complet inutilã, Iskander obþinuse atestatul graþie cunoºtinþelor de biblioteconomie din vremea liceului de filo, absolvit în convulsii. Ar fi putut urma Literele, alegându-se in cele din urmã cu o diplomã, însã un profesor universitar, care, mai târziu, i-a devenit prieten, l-a privit atent ºi i-a spus: „Nu! Rãmâi ceea ce eºti!‟  ªi Iskander a rãmas ceea ce era, uneori mai mult, alteori mai puþin decât atât ori nici mãcar atât, depinde...

Bãtrâna învãþãtoare, pe care Iskander nu a chemat-o niciodatã „mamã‟, ci „doamna Vevi‟, ca ºi cum ar fi þinut sã ignore pântecele din care se nãscuse, ºi-a lasat treburile prin casã ºi a deschis biblioteca, sã nu iasã vorbe în consiliul comunal, cã bibliotecarul plãtit din buget ºi cu primã de vacanþã, nu trece pe la serviciu ºi-atunci ar fi mai nimerit poate sã desfiinþeze postul ori sã-l dea altcuiva care mãcar ar face zilnic act de prezenþã. Primarul ºi consilierii au închis ochii, ce conta cã era doamna Vevi în locul lui Iskander, cel puþin la ea veneau copiii dupã cãrþi de aventuri ºi poveºti, care va-sã-zicã biblioteca funcþiona, iar lui Iskander aveau sã-i dea salariul la sfârºit de lunã, atestatul de funcþionar public ºi o treaptã mai sus în ierarhie; ce credea el, cã se va fofila la nesfârºit din faþa societãþii, cã n-o sã-l înhaþe nimeni sã-l punã într-un sertar? În scriptele primãriei el va figura pentru posteritate ca funcþionar public. În timp ce ei hotãrau toate acestea, Iskander dormea fericit, pânã dupã prânz.

Comentarii cititori
sus

Franciscus Georgius

 

Teoria chibritului

 

Uite povestea mea de An Nou 2011, care mi-a rãmas ca învãþãtura de minte ºi pe care, cred eu, va fi bine s-o împãrtãºesc tuturor, ca sã începem 2015 cu un zâmbet pe buze.

gyuriCât a trãit cãþeluºa Peta, adicã vreme de 11 ani, primul care se trezea în fiecare zi eram eu. Numele i s-a tras de la petele de pe nas, care sunt pettyes ºi în maghiarã, de unde pui cã pet înseamnã „animal de companie‟ în englezã. A fost o terrierã albã, voioasã ºi drãgãstoasã, gãsitã lângã tomberoane. O scoteam la plimbare dis-de-dimineaþã, de obicei peste sau în jurul pârâului Firiza (peste cele douã poduri), apoi ne întoarceam de la stadion ºi fãceam cafeaua pentru somnoroºii din casã (bãieþii primeau câte o ceaºcã de cacao cu lapte).

Evident, în ultima zi a Anului Vechi, am luat toate mãsurile necesare ca de dimineaþã sã mã trezesc în plin belºug ºi aºa sã ne meargã tot anul. Am umplut vârf borcanul cu cafea, am turnat pânã la refuz zahãr în cutia de zahãr, am desfãcut o nouã pungã de cacao granulat, am pregãtit un bidon neînceput de apã. În frigider, stãtea sticla de lapte, tot neînceputã. Am cumpãrat o pungã de cornuleþe croissant cu cremã de ciocolatã, special pentru eveniment. Va sã zicã, m-am pregãtit cum am ºtiut mai bine.

Totuºi, de dimineaþã, când sã aprind focul ca sã pun apa ºi laptele la fiert, mi-am dat seama cã n-aveam nici un chibrit la îndemânã. Am renunþat sã fumez în aprilie 1996, la un an dupã naºterea primului fecior, deci n-avea sens sã-mi întorc buzunarele pe dos. Am cãutat o cutie lângã aragaz, pe mãsuþa alãturatã, sub maºina de gãtit, în buzunarele suportului pentru veselã, în cãmarã. În cele din urmã am gãsit chibritele lângã lumânãrile de brad.

Da, omul se strãduieºte sã rânduiascã, dupã mintea ºi priceperea lui, dar iatã cã se poate întâmpla sã scape din vedere ce-i cu adevãrat important, un fleac care, dintr-odatã, poate sã dea totul peste cap.

Asta trebuie sã fie teoria chibritului!

Beatus Novus Annus 2015!

Comentarii cititori
sus

Viorel Pîrligras

 

Rosebud, nostalgia emoþiilor

 

Citisem cu ceva vreme în urmã un blog despre un dar timid fãcut de un adolescent unei fete pe care o iubea în tainã. Atât de timid încât destinele lor nu s-au mai încruciºat vreodatã. Totuºi fata de atunci a pãstrat darul (mãrþiºoarele) ani de zile ºi a postat întâmplarea sub efectul nostalgiei.

Existã în viaþa fiecãruia emoþii în faþa unor evenimente mãrunte, emoþii care ne fixeazã caracterul ºi comportamentul în lume pentru toatã viaþa. Efectul „Rosebud”. Capodopera cinematograficã a tuturor timpurilor este, se pare, pelicula Cetãþeanul Kane, aparþinând regizorului Orson Welles. Un film care începe cu un sfârºit. Sfârºitul magnatului Charles Foster Kane. Ultimul cuvânt pe care acesta îl rosteºte înainte sã moarã este „rosebud”. Un reporter investigeazã toatã viaþa magnatului, încercând sã descopere misterul importantului cuvânt rostit pe patul de moarte. Amãnunte ºocante ºi teribile ies la ivealã în biografia lui Kane. Aflãm cum bogãþia ºi oamenii falºi te pot urca, coborî, schimba caracterul. Concluzia reporterului, care nu aflã pânã în final semnificaþia cuvântului, e clarã: „Charles Foster Kane a fost un om care a avut tot ce a vrut ºi apoi a pierdut tot ce a avut. Poate cã rosebud însemna ceva ce nu a avut sau ceva ce a pierdut, dar asta, oricum, nu explicã nimic”. Regizorul nu lasã însã misterul nerevelat, doar concluziile. Rosebud e un desen de pe sãniuþa copilãriei magnatului. Iar concluziile par simple: oamenii, poziþia socialã, totul e înºelãtor. Emoþiile, niciodatã. ªi poate tocmai emoþia puternicã generatã de mãruntul desen a determinat evoluþia spectaculoasã a vieþii sale.

Comentarii cititori
sus

Radu Marini

 

Moº Gerilã se pensioneazã    

 

Povestitorul: Lume, lume! Lume bunã, lume rea, urmeazã sã vã prezint o scenetã. Cã aºa scrie în scenariu, ba nu, în scenetã, care nu-i scenetã, e ceva… adevãrat, cu 4 personaje.
Primul, Moº Gerilã, al doilea, Inspectorul Murgu Costicã, iar alãturi de cei doi apare, evident cã apare ºi al treilea personaj, o nevastã. Adicã una bucatã nevastã/soþie.
Nevasta asta e chiar soþia lui Moº Gerilã, Crãciuniþa. Ãsta-i adevãrul! ªi uimire, chiar vorbeºte. Coerent. Indecent de româneºte.
Ultimul personaj, dar nu cel din coadã, apare omniprezentul Cor. Care nu-i prezent. E doar pe un CD, cam prãfuit ºi pe alocuri zgâriat. Ca orice CD. Nu-i problemã! Nici pe alocuri ºi nici peste tot. E doar o înregistrare cu o muzicã anacronicã.
Ei bine, suspans, adicã nu-i suspans, e Moº Gerilã. El, ca orice moºuleþ onorabil, manierat, se prezintã. Unde? Cum unde? La Casa de pensii.
Cu maºina instituþiei, dar cum e vremea bunã n-ai sã vezi în parcarea Casei de pensii nicio maºinã de-a lui Moº Gerilã. Þeapããã! Pãi cum sã vinã el ºi renii sãi, baºca sania ce cu onoare, cu hãþuri din piele de bovinã, o conduce însuºi vizitiul Marele Moº Gerilã?!
Dar asta-i o altã minciunã ºi cumul de funcþii. Ca la noi la nimeni.
Moºul ca orice moº e croit/hotãrât, sã se pensioneze. Nimic nu-i stã în cale. Nici paznicul de bodyguard, nici câinii în Giurgiu, nici una bucatã muscã. Bâzz, bâzz.
Niciun bâz, în ziua de azi nu mai e ca pe vremuri. Acum e fâs, fâs! Cu sprayul ºi dispare. Gata! Aºa cã sunt toate oportunitãþile create, aranjate, deochiate pentru a se pensiona.
Vai, nu! Moºu’ nu poate sã se pensioneze?! Ba poate! Cum sã nu poatã!!! I-a ajuns sã tot fie Moº Gerilã.
Venit personal, în persoanã, în roºu (sã nu-i fie de deochi) el are un dialog, sau chiar un monolog. Nu cu copiii, prietenii sãi de-o viaþã. Sau de mai multe vieþi. Ci cu un slujbaº, un neica nimeni care e ºi el pe bãtãturã, un conþopist de inspector.
Aºadar, Moº Gerilã îl bagã în seamã. Adicã se întinde la vorbã cu Inspectorul Costicã Murgu. La botul calului. Pardon, la biroul sãu.

*

COR(ca orice cor ºi corul acesta coreºte…)

Pe zãpadã, zboarã, zboarã
Cling, cling, cling, o sãnioarã
ªi-n ea e-un moºneag
Moº Gerilã, bun ºi drag!

EPISODULI, sau scena I, sau dialog…

MOª GERILÃ(MG): Buna ziua! Vreau sã mã pensionez.
Inspector Murgu COSTICÃ(I): Luaþi loc! Prezentaþi-mi dosarul!
MG: Dosarul meu este format A4, din carton alb, ca zãpada, prevãzut cu ºinã, ºi acte. Pe prima copertã este numele ºi prenumele meu, iar pe ultima copertã este o lozincã din anul 1945, a comuniºtilor cu: VOTAÞI SOARELE! File-ar soarele de râs! Gata! E bine?
I: Nu e bine, cã ai luat-o razna!
MG: Nu domnule, am venit direct.
I: Cu dosarul?
MG: Nu domnule, fãrã!
I:ªi nu mai ai niciun dosar?
MG: Pe care-l preferi? Dosarul de veteran de rãzboi, de deþinut politic, de revoluþionar cu merite deosebite, sau pe cel de la Securitate?
I: Domnule, eu, n-am timp de pierdut, daþi-mi vã rog dosarul meu!
MG: Eu n-am dosarul dumneavoastrã. Poate cei de la CNSAS, sau SRI, sã-l aibã.
I: Tataie, mi-l dai, au ba!
MG: Cum adicã?
I: Cu mâna!
MG: Cu care preferi?
I: Cu oricare…
MG: Eu þi-l dau, dar nu e la mine.
I: Deci nu-l ai?
MG: Am, gândeºte-te, din ’45 de când au venit comuniºtii la putere, ºi pânã azi. De peste 60 de ani. Am dosar!
I: Pãi ziceai cã n-ai? Unde e?
MG: În siguranþã, la Crãciuniþa…
I: ªi Crãciuniþa cine e?
MG: Toþi copiii ºtiu, e soþia  lui Moº Crãciun!
I: Tataie, avem treabã, lasã-ne!|
COR: Lasã-ne, lasã-ne, lasã-ne!
MG: ªi cu pensionarea mea cum rãmâne?
I: Nu se aprobã! Pânã nu vii cu dosaru’…
MG: ªi cu Crãciuniþa!
I: De ce?
MG: Pãi ea e cu dosarul…
I: Atunci sã vinã doamna Crãciuniþa.
MG: Bine, o trimit pe ea.
COR (coritor, binevoitor, aiuritor…)
Pe zãpadã, zboarã, zboarã
Cling, cling, cling, o sãnioarã
ªi-n ea e-un moºneag
Moº Gerilã, bun ºi drag!

EPISODUL II,sau altceva ca-n cel precedent…

Povestitorul: Dupã ce s-a consumat episodul I, ce ar mai putea sã fie? Mãi sã fie ºi sã fie… Eu îi zic pe nume. Adicã II, episodul II. Chiar aºa?! Chiar aºa! Uite aºa! Nu "uite aºa"! Ci uite-o aºa! Pe cine? Pe însãºi nevasta Moºului. Crãciuniþa. Crãciuniþa, soþia lui Moº Gerilã, se prezintã. Unde? Unde vrea ea, când vrea. Acum vrea… la Casa de pensii, în biroul Inspectorului Murgu Costicã.
CRACIUNIÞA(C): Bunã ziua! Am venit! Pentru  dosar...
Inspector Murgu COSTICÃ(I): Luaþi loc! Care dosar?
C: Ãla, al soþului meu. E din carton alb, ca zãpada, format A4, prevãzut cu ºinã, ºi acte. Pe prima copertã sunt numele ºi prenumele, scrise citeþ, iar pe ultima copertã este o lozincã de-a comuniºtilor, din anul 1945, cu VOTAÞI SOARELE! E complet!
I: Daþi-mi dosarul!
C: Pe care dintre ele? Dosarul de veteran de rãzboi, de deþinut politic, de revoluþionar cu merite deosebite, sau pe cel de la Securitate?
I: Mamaie, baþi câmpii?
COR: Lasã-ne, lasã-ne, lasã-ne!
C: Pe cine? Eu nu bat pe nimeni, pãcatele mele!
I: Mamaie, de ce ai venit la noi?
C: Pãi cum de ce? Mã trimise al meu. La matale.
I: De ce?
C: Ca sã-þi spun cã are dosar.
I: Cine?
C: Al meu!
I: Care al dumnitale?
C: Cum care? Pãi al lui bãrbatu-meu!
I: ªi cine e bãrbatul dumnitale?
C: Cum cine? Moº Crãciun!
I: ªi dumneata cine eºti?
C: Pãi cine sã fiu? Crãciuniþa, muierea lui Moº Gerilã.
I: Mamaie, nu-þi bate joc de funcþionarii statului! Eºti nevasta lui Moº Crãciun, sau a lui Moº Gerilã?
COR: Lasã-ne, lasã-ne, lasã-ne!
C: Mamã, de când mã ºtiu, sunt a lui Moº Crãciun. Cu acte în regulã. Suntem luaþi de-o viaþã.
I: ªi?!
C: Am venit sã vã spun cã eu am dosarul lui Moº Gerilã, de pensionare.
I: Pãi ai zis cã eºti nevasta lui Moº Crãciun.
C: Da, a lui! A lui Moº Crãciun. Dar când venirã comuniºtii în ’45, odatã îl fãcurã pe omul meu din Moº Crãciun direct în Moº Gerilã. ªi aºa rãmase mamã, pânã azi! Ce ruºine! Dumneata ce zici???
I: Zic cã eu sunt cu pensiile. Funcþionarii publici n-au voie sã facã politicã. Dar mata ce vrei de fapt?
C: Sã-l pensionãm!
I: Pe care dintre ei?
C: Pe al meu! Pe Moº Gerilã! Cã Moº Crãciun niciodatã nu se va pensiona!
I: Bine, dã dosaru' sã vedem ce scrie în el!
C: Nu e la mine, e acasã.
I: ªi atunci ce cauþi aici?
C: Mã trimise Moº Gerilã.
I: ªi Moº Crãciun!
C: Da, da, ºi Moº Crãciun!
I: ªi ei unde e? Pardon, ºi el unde e?
C: Acasã, mã aºteaptã acasã sã-i spui ce fãcui.
I: Spune-i cã-mi fãcuºi nervi.
C: Nu e bine mamã, îþi pierzi timpul degeaba. Eºti om tânãr. Eu zic cã mai bine sã treci la muncã. Sã faci dosaru’!
I: Care dosar mamaie?
C: Cum care? De pensionare!
I: Al cui?
C: Al lui al meu! Cã eu de aia venii, sã-þi spun sã-i faceþi dosaru’. Dosarul lui Moº Gerilã.
I: Nu e la mine!
C: ªtiu, cã nici la mine nu e!
COR: Lasã-ne, lasã-ne, lasã-ne!
I: ªi atunci unde e?
C: Cum unde e? E la el, la Moº Crãciun.
I: Du-te, ºi spune-i, sã-l aducã!
C: Pãi de ce sã-l aducã mamã?!
I: Cum de ce? Sã se pensioneze!
C: Dar voi chiar nu vã gândiþi?! Cum sã se pensioneze Moº Crãciun? Dacã el se pensioneazã ce fac milioanele de copii fãrã el?!
I: Bine, nu-l mai pensionãm!
C: Nu e bine mamã! Pãi cum? Sã rãmânã toatã viaþa aºa…Moº Gerilã?
COR(miorlãie, behãie, se ºterg la nas, nu toþi, doar cei care au ºerveþele parfumate…)
Pe zãpadã, zboarã, zboarã
Cling, cling, cling, o sãnioarã
ªi-n ea e-un moºneag
Moº Gerilã, bun ºi drag!

EPISODUL III,mai aproape de adevãr, sau mai aproape de final…

Povestitorul: MoºGerilã face pârtie cu prezenþa sa la Casa de pensii pentru a se pensiona ºi are un nou dialog, cu cine credeþi, cu cine nu credeþi, bineînþeles cu Inspectorul CosticãMurgu. Aºadar, hai sã dialogheze cu el. La grajdul sãu. Pardon, la biroul sãu. Maro. Care iniþial fusese ºi el cam alb, dar se murdãrise. ªi alde Murgu ce a zis? Chiar, ce a zis? N-a zis nimic. A pus mâna pe-o pensulã ºi l-a cãtrãnit ºi el cu ceva vopsea. Ce zici moºule, îþi place? Rãmâne de auzit, de vãzut, de înregistrat. Dacã mai merge cu înregistrãrile. Pânã una, alta merge Moºu’ sã se pensioneze. Merge?!

MOª GERILÃ (MG): Bunã ziua! Am venit! M-a trimis soþia mea… la dumneavoastrã.
Inspector Murgu COSTICÃ (I): Cine?
MG: Soþia mea.
I: Pentru ce?
MG: Pentru pensionare.
I: Aveþi dosar?
MG: Da!
I: Bine! Daþi-mi dosaru’!
MG: Nu e la mine!
I: Nici la mine nu e! ªi atunci unde e?
MG: La  Crãciuniþa!
I: Nu pot sã vã pensionez fãrã dosar, prezentaþi-mi dosarul!
COR: Lasã-ne, lasã-ne, lasã-ne!
MG: Ba, pardon! Cred cã doar numai eu îmi pot prezenta dosarul. Dosarul meu este format A4, din carton alb, ca zãpada, prevãzut cu ºinã, ºi acte. Pe prima copertã este numele ºi prenumele meu, iar pe ultima copertã este o lozincã din anul 1945, cu VOTAÞI SOARELE! File-ar soarele de râs! Gata! Acum, le-a apus ºi lor, odatã cu ultimele alegeri… S-a fãcut dreptate!
I: Gata, gataa! Mai încet, cã se aude!
MG: Domnule, mai încet niciodatã nu se aude. Iþi spun tare, sã fiu sigur cã se aude. E cazul sã se audã! Cã lui Moº Crãciun, nu-i mai convine sã tot fie de peste 60 de ani Moº Gerilã! D’aia vreau sã-l pensionãm. Se audeee! E cazul sã fie dreptate ºi adevãr! Adicã: doar Moº Crãciun! Generos, iubitor de copii. Bun ºi drag.
COR (murmurã parcã sugrumat de gât, parcã beat, mãi, mãi…)
Moº Crãciun cu plete dalbe…
A sosit de prin nãmeþi.

Povestitorul:- acum aº putea spune: FINAL! N-am sã spun, am sã tac, pentru ca finalul sã vorbeascã el. Hai, final, vorbeºte tu! Eu tac. Tac, tac, tac…Zãu tac, vorbeºte tu! Zii bã ºi tu ceva…Baremi spune-þi numele: FINAL! 

Comentarii cititori
sus

 

 

Editura Adenium dã startul celei de-a III-a ediții a Concursului de Debut

 

Editura Adenium lanseazã cea de-a III-a ediție a Concursului de Debut „Adenium Start”, pentru urmãtoarele genuri literare: poezie, prozã, literaturã pentru copii.

Sloganul concursului, „Rupeți rândurile!”, îi provoacã pe autori sã-și afirme originalitatea. Concurenții sunt invitați sã expedieze manuscrisele în perioada 15 ianuarie – 15 mai 2015 (data poștei), pe adresa Editurii Adenium: Aleea Copou nr. 3, Iași, 700460. Câștigãtorii vor fi anunțați la începutul lunii august.

Scopul Concursului de Debut „Adenium Start” este sã descopere și sã promoveze autori valoroși, care încã nu au publicat în volum, oferindu-le posibilitatea sã debuteze și sprijinul integral în procesul de promovare: publicitate, serviciu de presã, lansãri publice. Volumele premiate vor fi lansate la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, care se va desfãșura în toamnã, la București, iar autorii câștigãtori vor primi câte 50 de exemplare din cãrțile lor pentru propria activitate de promovare.

 

Regulamentul Concursului de Debut, ediția a III-a

 

Concursul este deschis tuturor autorilor de limbã românã, cu domiciliul în țarã sau strãinãtate, care nu au publicat nici o carte pânã acum, în nici un domeniu.

Coletul de înscriere în concurs va include douã plicuri. Primul plic va conține manuscrisul în format print și electronic (CD, stick etc.). Manuscrisele vor fi „semnate” cu un motto care va fi menționat obligatoriu și pe al doilea plic, ce va conține datele de identificare ale concurentului (nume, prenume, adresã, numãr de telefon, adresa de e-mail).

Editura va selecta cele mai bune zece manuscrise pentru fiecare secțiune din concurs. Ulterior, manuscrisele pentru genurile poezie și prozã vor fi supuse atenției unui juriu alcãtuit din scriitori și critici literari. Un alt juriu specializat va evalua propunerile din domeniul literaturii pentru copii.

Pentru fiecare gen din concurs, vor fi declarate câștigãtoare volumele care vor obține cea mai mare medie a notelor acordate de membrii juriilor, iar editarea lor va începe imediat dupã anunțarea învingãtorilor.

Comentarii cititori
sus

Mircea Nãstasie

 

Servitor de partid ºi de stat
III
Demolatorii

 

Era chiar ziua mea de naºtere. Dar, în loc sã fiu la chef, stãteam pe marginea unui drum împreunã cu vreo douãzeci de oameni ºi un numãr timorant de utilaje aduse în scopul de a demola o casã. Nu în oraº ci undeva lângã o pãdure în care se afla o cabanã de vânãtoare a lui Ceauºescu.

Zeloºii noºtri securiºti ajunseserã la concluzia cã cele trei case de la marginea pãdurii erau un pericol potenþial pentru cel pe care peste un an sau doi tot ei îl trãdau. Cu una dintre clãdiri nu era nicio problemã, aparþinea Ocolului Silvic ºi ei ºi-au demolat-o singuri. Pentru celelalte douã douã se alocaserã terenuri similare ca suprafaþã în altã parte iar întreprinderea care construia o hidrocentralã prin apropiere le clãdise, din surse propii, case noi chiar mai arãtoase decât cele ce urmau sã fie rase de pe suprafaþa pãmântului. Un þãran (probabil colaborator cu regimul) nu crâcnise nimic, îºi luase cãþelul, cã purcel nu avea voie, ºi se mutase acolo unde organele îi ceruserã.

Celãlalt nu voia în ruptul capului sã se mute din vechea ºi cam dãrãpãnata casã pãrinteascã. Când am ajuns ºi noi la faþa locului, cetãþeanul se urcase pe acoperiº manifestând energic împotriva samavolnicei mãsuri de a fi mutat din casa moºtenitã de la strãbuni în timp ce organele judeþene de partid ºi de stat încercau sã-l convingã de faptul cã era periculos sã stea acolo sus, cã oricum casa va fi demolatã din motive de securitate ºi Securitate.

Noi ne-am aºezat cuminþi pe cealaltã parte a drumului aºteptând un deznodãmânt al negocierilor. Eu aveam probleme mai mari cu un muncitor care fãcuse o crizã de epilepsie dar nefiind SMURD pe acea vreme iar domnul Arafat era doar student am apelat la metodele bãbeºti de muºcare a degetului mic având grijã ca omul sã nu-ºi înghitã limba. În sfârºit criza noastrã a trecut dar cealaltã continua cu ºi mai mare intensitate. Deºi timpurile mã fãcuserã cam nesimþitor la necazurile altora când ºi eu aveam destule, simþeam o oarecare simpatie (pe vremea aceea nu era empatie) pentru cel care zbiera cu îndârjire de pe acoperiº fãcându-ne pe toþi, la  grãmadã, împilatori ai poporului ºi duºmani ai regimului  care lupta pentru mai binele celor sãraci. Aceºti termeni care cam miroseau a învãþãmânt politic m-au determinat sã întreb printre autoritãþi cine e persoana, fiindcã pãrea cam diferitã de mult prea rãbdãtorii þãrani români.

Aºa am aflat cã era un pensionar care fusese maior de Securitate, epurat dupã venirea lui Ceauºescu la putere pentru prea strânsa colaborare cu profesioniºtii consilieri sovietici.

Atunci m-am gândit cu oroare la câþi duºmani ai poporului scosese ºi el de prin case în anii '50, oferindu-le în schimb doar o palmã de pãmânt în Bãrãgan. Aºa cã simpatia mea pentru el a scãzut la nivelul iubirii naþiei faþã de organele de partid ºi de stat.

Cei aflaþi la putere în acel dement deceniu au fost cu adevãrat DEMOLATORII.

Dupã ce am dãrâmat casa m-am dus ºi m-am îmbãtat.

Peste ceva timp am trecut din nou prin zonã. Grâul încolþise pe locul cu pricina...

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey