•  Francesc Parcerisas
•  Adrian Buzdugan
•  Alexandru Ionașcu
•  Raluca Rîmbu


sus

Francesc Parcerisas

 

 

Variațiune pe un poem de Lawrence Durrell

Suntem trei bãrbați așezați în inima nopții
sub smochinul îndulcit de cântec de greieri,
așezați în inima verii din insula asta.
Când și când, între bãuturi și cafele,
o vorbã, un gest, un lãtrat de câine departe,
ne-o aduce în minte, aici, așezatã,
pe rând – sau deodatã – de toți trei iubitã.
Sunt de-atunci ani, dar alcoolul și jarul aproape stins al nopții
au ruinat un timp de evocãri mute.
Ar fi sporovãit acum, ne-ar fi vrãjit
cu scânteierea cuvintelor ei
tot înãlțând o mânã sã-și dea o șuvițã pe spate
cu gestul atât de al ei de noi toți știut.
Dar știm cã nu-i aici, cã absența ei
este pentru fiecare o altfel de durere,
cã toate fragilele pãtimiri ale dragostei
au cãpãtat treptat nostalgia blândã a timpului,
s-au împãturit sub amintirea aceasta mutã,
sub aceastã tãcere tânjindã din care ea stãpânește.

 (Copyright foto: Mireia Sopena)

francesc parcerisasVariació sobre un poema de Lawrence Durrell

Som tres homes asseguts al cor de la nit / sota el figueral endolcit pel cant dels grills, / asseguts al cor de l’estiu d’aquesta illa. / En algun moment, entre les begudes i els cafès, / una paraula, un gest, el lladruc distant d’un gos, / fa que la recordem aquí, asseguda, / estimada a torns –o a la vegada– per tots tres. / D’això ja fa anys, però l’alcohol i el caliu de la nit / han enrunat un temps d’evocacions mudes. / Ara ella hauria xerrat, ens hauria encisat / amb l’espurneig seductor dels seus mots / tot aixecant una mà per enretirar un cabell / amb aquell gest tan seu que tots li coneixíem. / Però sabem que no hi és, que la seva absència / és un dolor diferent per cadascú, / que totes les passions fràgils del seu amor / han anat prenent la suau nostàlgia del temps, / s’han anat plegant sota aquest record mut, / sota aquest enyoradís silenci des d’on ella senyoreja.

 

Împãratul Adrian mediteazã la vârsta de aur
(D’aprés M. Yourcenar)

Suntem țesãtori care stopãm tunicile unui vechi ordin.
Nimic mai mult și, în obiceiuri, imitãm
artele și cãrțile vechilor maeștri.
Dar știm: astãzi nu este nimeni
comparabil cu Praxitele, Aristotel sau Arhimede,
În agora se-adunã, murdari, zdrențuiți,
soldații pe care-i plãtim sã simuleze lupta
cu un inamic necunoscut, cu ei identic.
Învãțãtura lor se încheie și memoria ne împovãreazã.
Sã ne consolãm: cei care or sã ne distrugã
de falși profeți ațâțați, când ne vor menționa
vor vorbi despre o trecutã vârstã de aur.

 

L’emperador Adrià medita sobre l’edat d’or
(D’aprés M. Yourcenar)

Som teixidors que sargim les robes d’un vell ordre. / No hi ha res més i, en el costum, imitem / les arts i els llibres dels antics mestres. / Però ho sabem: avui no hi ha ningú / comparable a Praxíteles, Aristòtil o Arquimedes. / A l’àgora s’apleguen, bruts i espellifats, / els soldats que paguem perquè fingeixin lluitar / contra un enemic desconegut, que els és idèntic. / Allò que ens ensenyaren s’acaba i la memòria ens pesa. / Consolem-nos: aquests que han de detrossar-nos / atiats per falsos profetes, en referir-se a nosaltres / parlaran d’una edat d’or pretèrita.

 

Recunoștințã

Mulțumesc, îngere. Mulțumesc, demoni ai nopții.
Mulțumesc, iarnã a inimii în care ard
butucii uscați ai dorinței. Mulțumesc,
luminã a frigului, noapte a apelor.
Mulțumesc, urã amarã din miez de noapte,
dafin al dimineții, pupãzã a zorilor.
Pentru ceea ce-i altfel, neașteptat, posomorât,
pentru durere și pentru rãu, mulțumesc.
Pentru tot ce suntem și ce nu suntem,
pentru ce evitãm sau râvnim.
Mulțumesc pentru tine și pentru mine.
Pentru cuvântul iertare, argint,
iubire. Mulțumesc pentru da și pentru nu.
Pentru cã-ți pot mulțumi
și pentru cã nu-i nevoie s-o fac.
Mulțumesc pentru teamã, pentru pâine,
pentru ulei, mulțumesc pentru noapte.
Mulțumesc pentru dragostea din zori de zi
pentru moneda pe jos gãsitã,
pentru apa din fântânã,
pentru mâna ta pe obraz.
Mulțumesc pentru ochii și pentru buzele tale,
mulțumesc cã-mi strigi numele cu bucurie.
Mulțumesc, moarte, cã exiști
și faci ca tot ce e-n mine
sã fie acum atât de viu,
de frumos, deplin, desãvârșit, al tãu.

 

Acció de gràcies

Gràcies, àngel. Gràcies, dimonis de la nit. / Gràcies, hivern del cor on cremen / els troncs secs del desig. Gràcies, / llum del fred, nit de les aigües. / Gràcies, odi biliós de mitjanit, / llor de la matinada, puput de l’alba. / Per allò diferent, inesperat, esquerp, / pel dolor i pel mal, gràcies. / Per tot el que som i el que no som, / per allò que evitem, o que volem. / Gràcies per tu i per mi. / Per la paraula perdó, argent, / amor. Gràcies pel sí i pel no. / Per poder donar-te les gràcies / i perquè no calgui fer-ho. / Gràcies per la por, pel pa, / per l’oli, gràcies per la nit. / Gràcies per l’amor de matinada, / per la moneda que trobem al terra, / per l’aigua de la font, / per la teva mà damunt la galta. /Gràcies pels teus ulls i pels teus llavis, / gràcies per cridar amb joia el meu nom. / Gràcies, mort, perquè existeixes / i fas que allò que és / sigui ara tan viu endins de mi, / i sigui bell, ple, rodó, teu.

 

Fata care privește

Fata care toatã noaptea ne privește
ne vede atât, atât de departe, cã încã n-are nicio pãrere:
suntem pãrinții, adulții, bãtrânii
– un grup ce danseazã lângã falezã
fiindcã aceleași cântece își amintește
și știe deja cã durerea este un spațiu
ce se poate-asuma doar cu lașitate.
Tânãra ne privește. și eu, fascinat,
trebuie sã privesc cum privește și cred cã nicicând n-o sã știe
cã eu deja am vãzut viii și morții dansând
într-o îmbrãțișare – noi eram și am ajuns
pânã aici (poate chiar unde ea începe).
Pentru fatã e vremea sã priveascã în fațã și sã ne vadã
exact „cum ea n-o sã vrea nicicând sã fie”.
Un nicicând pentru ea departe, peste care eu dau
în solitudinea dimineților, în glasurile iubite,
în lunga obosealã. Distanța ei
este, pentru mine, lumina și orbirea.
Privește, copilã, privește – acum cã anul
ajunge la capãtul șotronului –,
cât e de subțire, pe pãmânt, urma cretei.
Fie ca alba-i luminã sã ți se-alungeascã, fericitã,
în fața izbiturii sau forfecãrii zilelor,
pânã ce ai sã afli cã a sosit ceasul capitulãrii.
Atunci ai sã vezi de cealaltã parte a muzicii
o fatã privind o mare imensã
și valurile care, la mine, ajung,
prea uzate, murdare, în fundul pupilei.

 

La noia que mira

Aquesta noia que ens mira tota la nit / ens veu tan i tan lluny que encara no jutja: / som els pares, els grans, els vells / –un grup que balla vora el penya-segat / perquè recorda les mateixes cançons / i ja sap que el dolor és un espai / que només es pot assumir amb covardia. / La noia ens mira. I jo, fascinat, / he de mirar com mira i penso que mai no sabrà / que ja he vist els vius i els morts dansant / en una sola abraçada –érem aquests i hem arribat / fins aquí (potser al punt mateix on ella comença). / A la noia li toca de mirar endavant i veure’ns / exactament «com ella no voldrà ser mai». / Un mai que li és llunyà i que jo trobo / en la solitud dels matins, les veus estimades, / i el llarg cansament. La seva distància / és, per a mi, la llum i la ceguesa. / Mira, noia, mira –ara que l’any / arriba fins al final de la xarranca–, / com n’és de prim, al terra, el traçdelguix. /

Que la seva llum blanca se t’allargui, feliç, / davant l’escomesa o la tisorada dels dies, / fins que sàpigues arribada l’hora de rendir-te. / Llavors veuràs a l’altre costat de la música / una noia que mira una mar immensa / i les onades que, a mi, m’arriben / massa gastades i brutes al fons de la pupil·la.

 

Traducere Jana Balacciu Matei 

 

Comentarii cititori
sus

Adrian Buzdugan

 

 

file din jurnalul domnului D.

la început n-am fãcut nici cerul, nici pãmântul
n-am fãcut nici pe dracu’
și a fost și searã, și a fost și dimineațã
și a fost și altã searã, și altã dimineațã
ceva nopți, niște gagici, niște prafuri
și multe sticle de tãrie printre ape
minerale
din câte țiu minte
n-am avut cu ce s-achit tot
așa cã mi-au fãcut vânt pe ușã

afarã ploua
uite o luminã
un loc uscat
un pom
roditor
dacã vãd eu bine
m-am prãbușit vãrsând
tot din mine

parcã trecuserã zile
anotimpuri
ani
m-am trezit sub crengile pline ale pomului roditor
și-am vãzut soarele luminând
și am vãzut cã este bine
doar cã mã dureau ochii
și capul

pãsãrile ciripeau în capul meu
mare
clopot pentru mințile mele
tulburate
câinii lãtrau
se fugãreau
se-mpreunau
înmulțiți-vã
ce-aveți altceva de fãcut

am vãzut cã este bine
și eu mã simțeam
ceva
mai bine

ajuns acasã
am dat de mâncare la gãini
și la porc
i-am lãsat iarba vecinului
s-o coseascã
ia-o tu, bã, voldaiule
mi-am fãcut ceva de mâncare
și am privit toate câte am fãcut
și iatã cã erau foarte bune
abia am ajuns în pat
și m-am culcat încãlțat

a doua zi
le-am dat loc de casã
lui vae și lui mãdã
nici n-am ieșit bine pe poartã
cã cei doi erau deja goi
și nu se rușinau

*

sincer, puțin îmi pãsa
cã mi-au scuturat mãrul din gard
de înțeles i-am înțeles c-au poftit la mere
– erau roșii, mari, frumoase –
m-a enervat cã l-a prostit pe vae
cã șarpele de casã
e cea mai vicleanã ființã
nu tigrul, maimuța, vulpea
lupul, uliul, ea

aveau doar niște frunze pe ei
nu v-am spus, mã
sã nu-mi mâncați merele
ia, valea
sã vã faceți casã-n altã parte
și sã muncești vae
și pentru puturoasa ta
sã te scurgi în pãmânt
încetul cu-ncetul
sudoare

și nu care cumva
sã-ndrãznești sã culegi dude
sã faci țuicã
o sã le pãzeascã jãndarii
mai ceva ca jedii

*

mãdã l-a nãscut pe nicã
și i-a zis lui vae
cã l-a dobândit de la mine
vacã-ncãlțatã

mai apoi
l-a nãscut și pe bela
mai slab la minte
cioban
(mi-a dat și mie o oaie
douã, nouã)
da’ nicã era zãltat
ca mã-sa

și i-am zis
bã, unde-i bela, frati-tu
da’ io de-un’ sã știu
i-ai dat la țest
lepãdãturã
o sã fii fugar pe-aicea
cu gaborii dupã tine
o sã mã omoare
n-o sã te omoare nimeni
prostule
da’ ia-o la picior

s-a dus spre rãsãrit
în alt sat
și-a gãsit o mândrã
și l-a fãcut pe neho
și neho l-a fãcut pe rãdi
și tot așa
da’ miel de la bela
n-am mai primit
tes, ultimul copil al lui vae și mãdã
îmi mai scrie scrisori

 

pierdutele, uitatele muze

I.

de ani nu mai trec poeții pe-aici
nici nu mai știu pe unde-i cheia ruginitã
trag ușa
și atât

habar nu mai am de când
n-am mai dat o metaforã
nici de când
vreun poet n-a mai semnat în registru

mai deunãzi am trecut
și sunt toate la locul lor
palete pentru mori de vânt
cârpite
cãrãmizi și pietre rotunde
pentru castele de vis
hangare pline cu nori
fel de fel
lumini orbitoare și stele
luni pline, ciuntite sau roșii
(mari cât un pepene)
aurore polare și zori
și crepuscul, fire de ploaie
înșirate pe ațe, în colț
ori stropi care urcã fantasmatic
spre cer

poeții nu mai trec pe-aici
își scriu în proze simple poezia
scoboarã o ulcicã-n ei
și-și scot stãtutul hâd
împrãștiindu-l pe hârtie
brazde fetide, la uscat
lovind în ochii al’datã plini de viațã
umezi

și mâine, și poimâine
și rãspoimâine, tot așa
cred c-am sã las
ușa de la depozit deschisã
toți caii ’nsemnați, toți inorogii sã iasã
toți fluturii mari, colorați
grauri și vrãbii certãrețe
toate privighetorile și florile dulci
liliac, trandafiri, iasomie
sã se roteascã-n cercuri largi
mai largi
din ce în ce mai largi
culoare, miros și sunet
sã se loveascã de lume
din nou

  

II.

sã crezi cã muza
a devenit într-atât de violentã și vulgarã
– un soi de ștoarfã drogatã
dispusã sã se vândã oricui –
încât toți „poeții” sunt nevoiți sã scrie
ca și cum i-a tãvãlit prin noroi
lovindu-i, buzunãrindu-i, scoțându-le ochii
dupã o noapte pierdutã-n desfrâu
– cu-adevãrat pierdutã! –
e o prostie

poezia nu-i
realitatea nemestecatã
ruptã-n îmbucãturi colțuroase și
regurgitatã scârnav pe hârtie
ori incontinența de egolatrie
nimicul din nimic

sã scrii versuri
e ca și cum ai dãrui cuvinte

ai scris
„zbatere-n gol,
ia-ți gândul de la stele!”
le-ai dãruit
n-ar mai trebui sã folosești în veci
„zbatere”, nici „gol”
„gând” sau „stele”

s-așezi cuvinte-n versuri
i-o pierdere de timp

avea dreptate poetul mititelu
în toate ce le spunea
despre poezia de azi(l)
pânã și-n punctuația nouã
și accentul schimbat
pentru heliadescul îndemn
(de curând reluat atât de-agresiv)
„scrieți bãieți? nu – mai scrieți!”
asta nu-i poezie!

  

III.

ce minunat ar fi
de-ar îndrãzni cineva
sã exileze-n neant
poemele clãdite șubred pe banal
ori înșurubate pe-un eu așa-zis polifonic
pe cele ale jalnicilor cocostârci
înfipți strâmb în autism
precum și închinãciunile de duminecã
în care poetastru ’și antameazã
himerice vieți viitoare

poezelele de unicã folosințã,
mãrci ale neputinței poetarzilor
prozele-nșirate pe verticalã
descleiate-n sincope artificioase
porcãriile despre pijamalele și tenișii chinezești
tiribombele despre drojdiile și jointurile clipei de rebut
zdrãngãnelele-nțesate cu referințe bombastice
și nume ilustre (dacã se poate, chiar al „poetului”
ce tocmai s-a scremut pe muzã)
absurdele tribulații cu iz de high-tech
– gânduri schilodite strecurate stângaci
într-o supã de biți cu megahertzi și hardãraie –
trãirile fariseilor-poeți urcate cu prãjina
ilaro-tradiționalist cãtre universalism

hidoșeniile și dobitoceniile
laminate-n grețos și abject
al cãror loc vãdit e-n ilustra hazna
a stihurilor cu aripa atinsã, bolnavã
sau produsele verslibriștilor
ce n-au gândit în viața lor o rimã acãtãrii
piruete-n desuet
bibelouri ce fac veșnicia sã râzã
vorbele goale ale mediocrilor
ridicați din șlehte spurcate 
mâzgãliturile scriitorului comod
ce  pare cã n-are habar c-aproape totul s-a spus deja
pisar ce-și prețuiește monomaniacal
radiografiile nude în care pluseazã jenant
ori tomurile cu verb scãlâmb
ale celor care-și fac statuie din cuvinte

condeieri expirabili
ce n-au citit în viața lor un teanc de cãrți
dar care considerã cã trista și limitata lor existențã
poate genera literaturã
(dintr-o  mahmurealã plinã de vomã
încropesc un „poem”)
ieftini diariști – mare boalã și asta
sã crezi cã viața ta
una dintre miile de miliarde
zgribulite-ntr-o margine de galaxie
poate avea valoare de exemplu! –
jalnice scribãrețe rãsãrite din nimic
socotindu-se necesarã oglindã venețianã
a jegului turnat în tușe groase, caricaturale
veștede inflorescențe baudelairiene
aflate dincolo de capãtul nopții literaturii ca artã

oikeopragia-i încãlecatã strâns
de cei ce fac paradã cu-a lor violon d’Ingres
dezacordatã
impostura-și țese fir gros
purulent
sufocând
alterând poezia
bizarã lume
în care zgomotul de fond
e vândut drept Operã
piațã de târg prãfuit
inundatã cu sclipici de import
acoperind orice stea de carton

 

prelumea oaselor

stã carnea la uscat
în cimitirul vesel
soldații sfarmã țeste
și rup oase

ciolane împãnate-n șunci
gesticulând stricat de la tribune
ori burduhane preahulpave
ținute strașnic în sutane
îi tot îndeamnã sã mai betegeascã 
și câte-o tigvã sã mai gãureascã

istovitoare luptã
lungã și bizarã

se lasã liniștea
iar cei ce n-au rãmas întinși pe câmp
la descãrnat
sunt puși sã facã-n tindã
mii, milioane de alte și-alte
oase mici și delicate
prinse în dulci, catifelate
pungi de piele

le leagãnã
le-ascultã gânguritul
le-ndrumã primii pași
crescute, ele vor fi monedã
pentru rãzboaiele și poftele
cocoțatelor cranii diforme
fisele absurdului lor joc de-a puterea
din grãdina de carne

 

sfârșit

(1)

picuri grei de fiere hâdã
clipoceau bâhlind în noapte
umbre de copaci bezmetici
prinși de luna nouã-n clește

ouãle de drac, clocite
sfârâiau, pocneau trezite
aruncând pe strãzi și-n case
bale lungi, grețoase

iar cadavre putrefacte
lepãdate din tartar
se împreunau întruna
pe pavaj icnind

 

(2)

stropi grei de acid
îþi picurã pãrul
luna-i muºcatã
de-o-nchipuire flãmândã
seminþe de fier
ºi copaci plângãtori
udã fãrã-ncetare
pãmântul ce urlã

ãrcile-s arse
iubirea-i mormânt
lumânãrile nopþii
sunt stinse

 

(3)

anii mãturați de neobositul învârtac
(ce dã timpul în lãturi
și-ntreține cadranul lunã)
vor îmbiba în cele din urmã
peretele de-un galben murdar
coșcovindu-l

 

unde

din aceastã lume
vor rãmâne doar
unde
risipite-n infinit

unde
a ceea ce s-a imaginat
și cântat

unde
a ceea ce s-a dorit
gândit și rostit

unde
pe care alte ființe
nu le vor pãtrunde
sau le vor ignora

unde
ce se vor lovi
(cel mai probabil)
de nimic

 

(Adrian Buzdugan a obþinut Premiul I la Concursul Naþional de Poezie "Traian Demetrescu" - TRADEM, 2015)  

 

Comentarii cititori
sus

Alexandru Ionașcu

 

 

47

ai coborât din autobuz
ºi vrei sã faci un pas
oraºul nu vede nimic
spectre îndepãrtate milimetric
alex a luat o carte de care n-avea nevoie
aºa face el atunci când e presat de examene
împrumutã ceva fãrã vreo legãturã
cu examenele ºi proiectele lui
ca atunci cu hantologia (nu, nu-i vorba de nicio antologie)
uneori citeºte tot
alteori frunzãreºte
e pur ºi simplu incredibil
îþi aminteºti detaliile altor poeþi
47 este vârsta utopiilor armonioase
(aici iniþial a scris utopiilor „alcoolizate”)
ºtii bine cã aºa ai scris
cursurile din clãdirea imensã
alex comparã lectura
cu construcþia unui edificiu imens
optzeciºti+casa poporului = spargerea vidului ontologic
civilizațiile textelor
michel onfray ar spune spargerea solitudinii ontologice
dar michel onfray habar n-are de optzeciºti
oricum nu l–ar interesa aºa ceva
lui michel onfray ºtrumfii îi sunt arhicunoscuþi
dar optzeciºtii nu-i spun nimic
nu ºtrumfii ãia afarã din fabricã
și copiii preferã desenele cu ștrumfi
un belgian susține cã ștrumfii sunt fasciști sau boșimani
ºtrumfii sunt arhicunoscuþi
optzeciºtii nu se bucurã de aºa ceva
gata
mergi fixezi ochelarii respiri
înãuntru aerul bun
afarã aerul rãu
inspiri respiri
cât de frumos e un ceas oprit
ºi un oraº pe drum
fantastic
privirea se lipseºte de cuvinte
furnicile ultimului muºuroi simbolic
scrisul de fond
te poþi întreba când s-a terminat
dar ce poþi ºti despre început
nu ai putea sã descoperi nici un punct comun
oricât de mult ai încerca
lasã toate astea
vezi bine, afarã ninge sângeriu
ºi plimbãrile nu mai ard neputinþele
nu mai vezi lucrurile ce-þi aparþin
nu te mai ridici din pat
nu mai înghiþi corpurile proxime
nu mai orbeºti dupã ce mori
ai murit ºi nu s-a mai spart nicio fereastrã
stelele merg viseazã ºi totul cântã azi
urcã în maºinã vei ucide simbolurile în noapte
calcã pe corolã zdrobeºte nihilizeazã
distruge mizera fictiva corolã
ocru pe vegetal
totul era modelat fin
unii zic cã era din ipsos totul
alþii spun de un aluat presat
ºi sfâºiat într-un numãr infinit
dar nu orice fel de infinit
doar cel mai infinit infinit
cifra unu
cristina a închis portiera

 

Beckett în studioul animé

dacã ai fi puțin mai curios
de fapt, nu așa se începe
ridicaþi vãlurile kratice de pe ochii
mamelor întinerite înainte de vreme
sunt demonice ºi îºi apucã nou-nãscuþii
le imobilizeazã gâturile cu degetele ascuþite
ºi îi împing în uterul întunecat
sinele copilului s-a spart în oglindã.
coelacanþii sunt purtãtorii morþii
zbor acvatic în oraºul beat de noapte
cãutare în albastru negru alb
nu va fi deloc o tragedie notabilã
când domnul Knott va condamna
femeile hemofilice cu prostatã
suferinzii servituþii canine
seria vagabonzilor rãtãcitori
animale din diferite specii
avatarurile epuizãrii personale
vocea naratorialã ajutã publicul
acțiunea în imagini
murmure aparținând altor entitãți
trimit protagonistul în trecut
înarmat cu o posibilã armã-cruce
știe misiunea fetiței
o atmosferã zen
imposibil de gãsit în alte filme animé
cartea groasã cu coperþile negre
þipetele fetiþei dupã final
grimasele fetiþei dupã final
îþi voi spune cum se terminã animaþia
trebuie sã spargi uitarea
ca sã vezi ce-i înãuntru
în halul în care ai ajuns
nu mai poate fi vorba de întuneric sau hranã
into the old rocker stop
saying to herself stop
no down with that
stop the rocker stop
those arms stop at last
stop saying to the rocker
stop rock her off stop
her eyes stop fuck life
stop her eyes
                   FUCK LIFE

  

Comunicare

sunt aproape sigur cã te iubesc
mã simt atras de tine
simt o afinitate pentru vocea ta
chipul pãrul epiderma mersul
nasul cicatricea moartã pe el
creierul sexul scheletul
umbra moartea cenuºa nimicul
pentru toate astea ale tale la un loc
mizeria ºi neinteresantul oraºului
îmi paralizeazã zborurile ºi
viziunile din înaltul paginilor
am obsesii penibile cu imagini
autori morþi unii fictivi kratici
beau cafea în speranþa albã
cã un înger cu cap de ºobolan
se va scufunda ºi îneca frumos
în nisipurile miºcãtoare din groapa
de plastic ºi va demola
prin implozie tot universul
fiecare excrement în parte
exact ca atunci când ne julim
pentru întâia oarã genunchii
azvârlindu-i în pietriº noroi cioburi
trepte coji de nuci sau poate
în umbrelele noastre scãldate în soare catifelat.
ªi îngerii ºi-ar putea juli halourile
dar capetele lor de ºobolan
-         acum douã zile
în timp ce strãbãteam un drum de cartier
mintea mi-a cãzut pe aceastã temã de disertaþie:
„ªobolanii în literatura românã” sau chiar
„Metafora ºobolanului în literatura românã”,
douã opere deja am gãsit –
au mustãþi în loc de halouri
copilul din urma mea le tãia
dimineaþa cu o foarfecã puþin ruginitã
cu care a tãiat a încercat
sã taie blana neagrã a câinelui.
 (Breban faþã cu epuizarea literaturii
de ceva vreme citesc Giles Goat-Boy
întreruperile sunt fluviale
a fost prima lecturã începutã pe kindle
dar sunt abia la începutul monstruoasei
metaficþiuni din solida operã barthianã
din care s-au tradus doar douã volume
am umplut o paginã ºi ceva de jurnal
cu termeni cãrora nu le cunosc sensul
cred cã Philip Roth e mai accesibil
în orice caz o englezã pe înþelesul
oricãrui licean pasionat
o sã termin volumul la paºtele cailor
primul volum început pe kindle)
ºi cafea servitã în iatacul ªeherezadei.
Mai visezi cu ochii deschiºi
acei oameni pe jumãtate ºopârle
 - eu visam crocodili nãscând oameni
ºi femei nãscând crocodili
crocodilul e un animal cu sânge rece
milioane de ani de adaptare
mai nimic nu se reduce la crocodili
                                                          nici clarinete
                                                          nici biciclete
                                                           nici reviste
                                                           nici poºete
                                                            verighete
                                                             precepte
                                                              regrete
                                                              gherete
                                                               viniete
                                                               egrete
                                                                crete
                                                                 ete
                                                                  te
                                                                   e
care au provocat coma zeilor greci
dar sper cã ºtii deja cã fiecare
avem dreptul la un singur panteon
nu la un singur zeu ci la toþi
zeii ºi zeiþele din panteonul personal
nu voi ºti absolut nimic despre tine
fiecare este antidotul contra tuturor.
Acum mã gândesc la un filosof
francez primul deconstructivist Derrida
sper sã parcurg toatã Diseminarea la iarnã
(îmi voi lua revanºa în aceastã iarnã
va începe drumul meu glorios
cãtre apogeu
presãrat cu note de zece
ºef de promoþie
masterandul anului
va fi o iarnã extrem de albã
ºi incredibil de asurzitoare
va fi The Winter of Alex
va fi my finest year)
doar braþele capul ºi o parte din gât
vor scãpa de sadismul plapumei
de temniþa camerei nu ºi de ochiul
scrutãtor ºi orb care este universul
unul din neprevãzãtoarele gânduri
care îi pot veni unei fetiþe
plictisitã dintr-o datã de jucãria
cumpãratã de mama înaintea zilei de naºtere.
copiii nu ar trebui sã aibã jucãrii
poate cã am fi scutiþi de tot.

 

heraclit prin noapte (titlu provizorat) 

nu am nimic de notat pentru azi
cred cã o sã eºuez lamentabil la hermannstadt aºa cum lamentabil am eºuat ºi într-un anterior ºi ulterior azi, toate anterioarele ºi ulterioarele azi
sunt lipsit de voinþã, de perseverenþã, de somn, de vlagã
m-am plimbat cu zborul vieþii ei pe zborul vieþii ei
nu ºtiu încotro va zbura zborul vieþii ei ºi nu cred cã al meu zbor zboarã sau a zburat vreodatã
nu ºtiu cât de solitar e zborul sau cât zbor existã în solitar
o anumitã fatã ºi fostã colegã – de ea este vorba plus minus zborul ei – îmi spunea începuse ceva de aristotel mai mult sau mai puþin în întregime, fãrã a face diferenþa între scrierile ezoterice ºi, paradoxal, pãstrate, ºi cele exoterice pierdute pânã la ultima ultima ultima
(într-un gând nu foarte obscur, dar pictat cu ocru roºu ºi lãsat sã se usuce la arºiþa mijlocului de august, iluminat de stele cu o luminã gãlbuie, alteori cu intermitenþe, udat de o sticlã cu apã care a cãzut în plinã grimasã a etichetei de pe masã, evaporat de ochiurile incandescente ale aragazului ºi absorbit de hota încastratã în perete, pãrãsit în plinã mezosferã de ocrul care s-a însoþit cu o frumoasã memorie de foetus nici femeie, nici bãrbat, nici androgin, ºi acum îmi amintesc cum a îndreptat zâmbind o spatulã de jucãrie spre chipul meu o treime uimit, o treime înspãimântat ºi o treime amuzat, totul întâmplându-se cred cã ºtiu bine într-o papetãrie. sub geamul cifrat ºi numerotat color erau jucãrii in all shapes and sizes, pretext oricând pentru un flashback dialogic: – HA – HAAAAAAA, TE-AM SPERIAT, NU-I AªA?
 – PRESUPUN CÃ NU AI AVUT ASEMENEA JUCÃRII CÂND ERAI MICÃ.
 – MAªINA AIA ROªIE DE POMPIERI N-AM AVUT-O.) 
departe de mine promisiunile, nici în act nici în potenþã
simt adierea aripilor dezamãgirii ºi sunt aripi de condor
iar eu sunt o cârþiþã ºi suntem amândoi sub pãmânt
doar cã zborul se târãºte ºi târâtul zboarã
condor orb dar vede cu extremitãþile penelor de pe aripi
cârtiþã oarbã dar vede cu vârfurile ghearelor
aripile se ridicã ºi se calibreazã în negurã
ghearele precum niºte pumnale, dar pumnale – lopatã, se întind ºi se calibreazã în negurã
toate, aripi ºi gheare precum niºte pumnale – lopatã, pene ºi blanã se dizolvã
în ochii mei – labele cu gheare precum niºte pumnale, pumnale – lopatã întoarse în carne, despre ce mai este nu se mai spune
în ochii ei aripile tensionate, moi, lirice, liniºtite, transparente, la final ireale
mã simt lipsite de idei care sã aibã aripi ºi de voinþã care sã sape precum pumnalele – lopatã
imaginaþie întârziatã ºi sãpatã de frigul nopþii
noapte sositã, fãrã a avea altã alternativã, la marginea azi-ului
vreau sã nu mã mai târãsc ºi ea sã nu mai zboare
netârâtori ºi nezburãtori devenind sã ne dematerializãm împreunã
nici un atom de foc nici un suflet de foc pur nici viaþã încãlzitã în humã
sã se stingã privirea din nepotrivita anatomie cãtre celãlalt
sã se stingã dialogul din nepotrivita tãcere cãtre celãlalt
sã se stingã logosul propriu ºi bãrcile sã nu mai vinã cãtre noi
sã se stingã toate apropierile ºi forþa exalaþiilor
sã îngheþe corpurile ºi sã se inunde ruta inhalaþiilor
sã disparã imaginile incandescente din interiorul ochilor
sã fiu în prezenþa stingerii ei ºi în stingerea prezenþei mele
sã fac parte din inexistentul ei
sã ne însoþim inexistenþele, chiar ºi pe cele existente dar neînsoþite
sã ne însoþim morþile aºa cum ne însoþim ºi încã mai continuãm sã ne însoþim prieteniile
aºezaþi pe o singurã viaþã, aºezaþi pe un singur pat,
poate chiar, de ce nu, aºezaþi pe un singur neant
aºezaþi pe o singurã neputinþã, aºezaþi pe noi înºine
dar sunt momente, aº vrea sã spun cã sunt momente în care îmi spun
cã sunt prieten foarte bun cu transportul în comun

dar sã lãsãm aceste nãmoloase biografeme ºi sã trecem la lucruri (tele)enciclopediste
dacã e adevãrat ce se spune despre ochi în timpul privitului la TV
sunt în neîntreruptã privire ºi aneantizatã clipire
cum? nu ºtiþi oare, aþi ºtiut ºi dintr-o datã aþi uitat cã leii ºi leoaicele nu clipesc
ah! leoaica tânãrã este lumina neîntreruptã
dar nu pot fi sigur cã leii ºi leoaicele într-adevãr nu clipesc
la urma urmelor, asemenea informaþii nici nu mã intereseazã
ºi asta în ciuda unei oarecare afinitãþi pentru teleenciclopedia din universul ei de sâmbãtã ora ºase dupã-amiaza, cu o viaþã de o orã cu substanþe post somnul de dupã-amiazã, ca istoria mondialã, natura, arta, vocea comentatoarei feminine, a documentarelor despre naturã ºi vocea masculinã a celor istorice
mai ales cã axioma scepticismului e posibilitatea de a argumenta ºi pentru ºi împotriva aceleiaºi teze dar dacã stau bine ºi mã gândesc – ºi deschid caietul în care mi-am luat notiþele din acel tom al Laerþianului – pot realiza cã în asta constã ºi agnosticismul
dar ar cam trebui sã revenim la animale susceptibile unor anumite metafizici
deci reflectam cã de îndatã ce apare întunericul bãtrâneþea cade pe umãr
nici crocodilii nu clipesc fiindcã o pleoapã transparentã le acoperã ochii
atunci când intrã în apã ºi când stau la pândã ochii fãrã clipire sunt deasupra apei
cu siguranþã trebuie sã fiþi capabili indiferent de vâscozitatea gândului
sã-l zãriþi pe heraclit jucând arºice cu vatmanul tramvaiului aflat pe-al meu drum
este un drum de fier aºa cum realiza un timoleon pisani pierdut printre cifrele vieþii financiare
atunci când jinduia în câte un numãr nu poci limba sã cãlãtorim nu în maºinãria ce îi amintea de angliterra ci într-un peºinealergãtor neaoº confirmat de toate statisticile ºi calculele reglatoare de viaþã financiarã ºi mersul pe ºine bursiere neparalele deci întâlnirea poate fi luatã în considerare, axiomatica oarecum amânatã, cum de altfel tot timoleon pisani respingea franþuzita cravatã dorindu-ºi sã-i spânzure cãmaºa cel mai neaoº gâtlegãu dintre neaoºii posibili. da, sunt momente în care îmi spun cã sunt prieten foarte bun cu transportul în comun

 

Julia Kristeva

elena vãcãrescu
cornelia petrescu
gabriela melinescu
angela marinescu
elvira iliescu
ioana crãciunescu
eugenia miulescu
cezarina adamescu
ioana dinulescu
dana nicoleta popescu
elena liliana popescu
elena armenescu
venera antonescu
ruxandra niculescu
lia miclescu
marta miclescu
elena vulcãnescu
passionaria stoicescu
cristiana maria purdescu
claudia voiculescu
tatiana rãdulescu
doina ispirescu
rodica drãghicescu
mariela rotaru constantinescu
amelia stãnescu
petra cerescu
petra curescu
denisa comãnescu
ioana pârvulescu
simona popescu

 

Restrângerea

mã aflu în acest craniu
auzul este cel mai fin
am nevoie de un hamster
pentru orice nu este trupul meu
pentru oricine nu este persoana mea
sã-i mângâi blana albã
de fiecare datã când observ renunþãri corporale
nu am mai murit de ceva vreme
de foarte multã vreme
moartea îți lustruiește oasele 
cenuºa astupã ochii
acolo sus sunt elementele
unde am mai citit asta
recenzii se înfruptã din hipotalamus
rondelul recenziilor ce mor
pagini recenzate de cãtre cristina
cât de umbros sângereazã toate acele pagini într-una singurã
paraschivescu mishima saramago ôe
adicã un singur trup cel mai precar dintre trupuri
trupuri de pe care s-a rãzuit sufletul
trupuri udate de suflet ca pietrele de apã
un singur trup cel mai precar dintre trupuri
în afara destinaþiilor trupeºti
învierea finalã fictivã rãscolind gropile
întorcându-le cu josul în sus
probabil doar o razã orbitoare ar fi capabilã de aºa ceva
asemãnãtoare cu unda tractoare din serialele s.f.
altfel cum s-ar putea regenera toate cadavrele
cum ar mai putea ieºi din gropile lor
unele gropi sunt cimentuite
unda tractoare trebuie sã le desigileze
incinerãrile trebuie regenerate la perfecþie
în fiecare moment din zi putem fi siguri
cã hoiturile a cel puþin trei generaþii
plutesc pe gange se umflã ºi se osificã
sunt un fan al literaturii s.f.
dacã mi-aº cresta un braþ sau pieptul
copilãria ar exploda în ºiroaiele de sânge
ca ºi cum þi-ai lipi pieptul de ºinele de tren
pentru ca inima sã fie inundatã de sunete ºi imagini
este liniºte pretutindeni
pot fi sigur cã nu mai existã picior de om
în toatã aceastã orice ar putea fi ea
am renunþat la toate cuvintele
acolo sus sunt elementele
nu mã intereseazã deloc
mã întind pe pat
lumina ºi întunericul nu înseamnã nimic
moartea atinge oasele 
cenuºa astupã ochii
cred cã lustra din tavan
se va prãbuși

 

(Alexandru Ionașcu a obținut Premiul al II-lea la Concursul Național de Poezie „Traian Demetrescu” – TRADEM, 2015) 

 

Comentarii cititori
sus

Raluca Rîmbu

 

 

dragã louki,

la tine dimineața cel mai greu e sã rãmâi în viațã. trebuie doar
sã îți freci capul de toți pereții și

sã ignori lucrurile care te-ar putea face
sã crezi cã-ți poți aduna zilele între douã fire de pãr
și sã le dai foc.

sunt dupã-amiezi când
în tine se trezesc trupuri mici împinse înainte
ca niște animale duse la abator.
aștepți
sã ți se sfãrâme tot corpul în drum spre casã
dorința tot mai mare de a te tunde
și mâinile reci.

fericirea e fiecare noapte în care mama ta se așezã lângã tine
și dispare orice sentiment de vinovãție.

 

dragã hildegard,

la tine dimineața e o rugãciune învãțatã pe dos
trebuie doar sã o repeți
pânã capul nu se mai simte ca o cutie muzicalã stricatã

aș putea sã-ți scriu despre dupã-amiezile în care
toate lucrurile care-mi fac greațã seamãnã cu douã puncte negre
pe care le poți acoperi cu degetul

asta mã liniștește. când nu poți evita coșmarul
zilele se simt ca niște țeste mici
aliniate pe marginea cãzii
se sfãrâmã la picioarele tale și-ți fac pielea de gãinã.

fericirea e când patru persoane fumeazã o țigarã furatã
în ultima noapte din viața lor.

 

dragã natasha,

la tine diminețile se simt ca niște spații calde în care
reușim sã ne ascundem corpurile
ca pe niște realitãți artificiale

la marginea patului toate încercãrile de a da un nume
nevoii de a atinge fiecare persoanã din lume
mâinile devin niște motorașe

care sapã în piele
și nevoia lor de carne
devine nevoia mea de carne.

dupã-amiaza te face sã aștepți cuminte și din amintirea ta
pot crește copaci artificiali care sã acopere
toate ferestrele din casã

în noaptea asta fericirea nu existã și dumnezeu e ca un câine
în mijlocul strãzii așteptând sã fie observat

 

teoria eșecului

sã gãsești toate cuvintele care merg cu notoriu
sã pui mâinile la ochi
sã te învârți pânã te simți acasã
pânã la senzația de oameni care nu spun niciodatã adevãrul.

ultima amintire de când erai micã
nevoia unor mâini mai mari care sã te ghideze
sã-ți strângã fiecare sân pânã te calmezi
pânã scapi de senzația unui ghemotoc de pãr îndesat pe gât.

sã gãsești legãtura între tot ce se poate epuiza și o gurã de canal
fãrã sã schimbi cadrul
fãrã sã mai atingi vreodatã pe cineva

 

(Raluca Rîmbu a oþinut Premiul TRADEM la Concursul Naþional de Poezie "Traian Demetrescu" - TRADEM, 2015)

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey