•  Cornel Mihai Ungureanu


sus

Cornel Mihai Ungureanu

 

 

Farmecul infailibil al unei nebãnuite asimetrii

 

Se privi în oglindã. Deºi fata aia îi semãna nu era ea. Ieºi în stradã, un bulevard din Paris, se strecurã printre grupuri de punkeri, hippioþi ºi cocalari, mirajul Occidentului nu era conform cu aºteptãrile. Uneori fluierau în urma ei ºi-i strigau cuvinte - purta fusta scurtã de blugi pe care o vãzuse în vitrinã la consignaþia ºi un tricou strâmt, kaki. Apucã pe o stradã lateralã, îngustã, pietruitã ºi simþi cã se þine cineva dupã ea. Nu întoarse capul, nu era nevoie, se vedea, ca ºi cum ar fi fost filmatã de o camerã de luat vederi, pe sine, dar ºi pe tânãra care o urmãrea, o siluetã înaltã, neclarã. Într-o curte cu multe flori zãri fereastra deschisã a unei case ºi intrã. Trecu printr-o camerã pustie, prin baie ºi ieºi în grabã pe alt geam, mai mic, îi era fricã ºi urât, zidurile de faianþã obiºnuiau sã se strângã în jurul ei. Repetã figura de multe ori, intra ºi ieºea din casele oamenilor, mergea tot mai departe, spera ca, la un moment dat, sã ajungã în propria camerã, de acasã. Îi ducea lui Albert ceva preþios, de genul bijuterii, sã-ºi plãteascã marile datorii. Se opri, la un moment dat, în mijlocul unei încãperi strãine. De sus, de la etaj, se auzea un cântec trist, ce venea parcã dintr-un alt timp. Porni dupã sunetele care o chemau, urcã pe o scarã spiralatã, hainele ei se transformaserã într-o rochie scurtã ºi mulatã din hârtie creponatã, foºnea îngrozitor, paºii celeilalte nu se auzeau, dar ºtia cã o urmeazã, cã se uitã la coapsele ei ºi poate, uneori, îi vedea chiloþii. N-avea decât!

Camera de sus era goalã ºi muzica se oprise. Tavanul ºi pereþii se transformarã în întregime în oglinzi, doar într-o parte vãzu o fereastrã în care încãpeau cerul senin ºi pãsãri mici, colorate, ce desenau traiectorii curbe sau frânte într-un joc liniºtit. În fantele de luminã care traversau încãperea pluteau leneº particule de mãrimi asemãnãtoare, urcau sau coborau, lin, la discreþia curenþilor de aer. Singura mobilã, o canapea acoperitã cu o cuverturã uºoarã, din catifea verde, era îndreptatã spre geamurile deschise. Se apropie ºi se aplecã peste spãtar, rezemându-ºi palmele de materialul neted ºi moale. κi vãzu, fãrã sã se întoarcã, urmãritoarea intrând ºi scoþându-ºi hainele. Îi zâmbea amuzatã cã nu o recunoaºte, apoi îngenunchie în spatele ei ºi-i scoase cu un gest sigur, de necontestat, singurul veºtmânt de sub rochia ce redeveni fustã de blugi. Abia atunci îºi dãdu seama cã era Francesca ºi se relaxã. ªtiu, înainte sã-i simtã atingerea, cã îi va face sex oral, apoi voluptatea fu amplificatã de faptul cã, oriunde s-ar fi uitat, în afarã de fereastrã, vedea, din unghiuri diferite, aceeaºi scenã, insuportabil de plãcutã. În cele din urmã închise ochii, cãutând sã prelungeascã starea desãvârºitã din care nu ar fi vrut sã iasã, dar dupã o vreme îi deschise: în faþa ei stãtea un pisoi mare cât un om, mai mult ca sigur intrase pe geam. „Poate te-ar interesa niºte informaþii”, toarse el, cu glas gutural. „Ce fel de informaþii?”, îl întrebã, jenatã cã motanul îi vedea în oglinzi fundul gol, dar ºi enervatã de întrerupere.

- Bunã dimineaþa! Ce ai visat?, o întrebã Albert.
- Ce faci aici?, rãspunse, nãucã, strângându-ºi aºternutul peste piept.
- Voiam sã-þi spun cã plec. Vii sã pui siguranþa?
- Nu. Încuie tu!
- Bine. Pa!
- Pa!         
- O inviți la noi, duminicã?, se întoarse el din ușã. Te rooog!
- Da, mã, da! Așa facem!, rãspunse somnoroasã.

Dupã ce Albert plecã, întâmplarea cu Francesca i se mai zbãtu puþin în minte, ca o pasãre abia decapitatã, apoi spasmele se oprirã ºi visul muri.

*

Lumina chioarã din holul Universitãții îi amintea de aceea din zilele când era micã ºi se ducea la ºcoalã în zori. O vãzu apropiindu-se: un copil frumos, de o stranie maturitate ºi cu o atitudine de rege, în ciuda þinutei lejere – o rochie simplã, bleumarin, cu buline albe. Pãºea alene, cu o þigarã neaprinsã în colþul buzei ºi avea aerul interesant al femeilor care ascund taine. Veni drept spre ea, cu chipul exotic ºi întunecat, de grecoaicã, cu privirea distratã, care devenea brusc tacticã. Nimic fragil, doar ochii mari ºi verzi lãsau uneori sã se vadã cât e de nesigurã.

- Neața, îi zise, cu glas plãcut, puþin rãguºit, de fumãtoare și cu permanenta ei lejeritate.

Anielei i se întâmplase foarte rar sã-i placã alte fete, dar pe Francesca avusese, de la început, impulsul sã o strângã în braþe, un gest inofensiv de simpatie, așa cum poți avea fațã de un animal exotic. Atingerea – întâmplãtoare? – de sub pãturã, când stãteau lângã focul de tabãrã, privind cu aviditate lemnul vechi ce troznea, parcã de bucuria propriei distrugeri, împrãºtiind în aer mii de steluþe pe cât de spectaculoase, pe atât de efemere, fãrâma de clipã când Francesca îi zisese, în baraca-dormitor ce le fusese repartizatã, „Uite!”, și își ridicase fusta, pentru a-i arãta – inocentã camaraderie femininã? - jartiera de pe coapsa dreaptã, o bandã latã, din dantelã neagrã, cu margini sinusoidale sus și jos, legatã cu fundã în lateral, contrastând cu pielea albã a picioarelor dezvelite pânã sus și alcãtuind ceea ce Aniela avea sã numeascã „farmecul infailibil al unei nebãnuite asimetrii”, invitaþia Francescãi sã doarmã în acelaºi pat, refuzul fricos al Anielei - toate astea declanºaserã nebunia. De atunci înota în oceanul ciudat, într-o lume imaginarã ºi stranie, ca într-o pastã în care te recunoºti ºi nu te recunoºti, în care eºti tu ºi nu eºti tu.

*

Stãturã la cursurile lungi și plicticoase. Îi auzea ciorapii cum foșnesc și atunci, pentru o clipã, avea senzația cã toate leagãnele din oraº începeau, ca la un semn, sã se miºte, goale, din ce în ce mai tare, ca ºi cum s-ar fi dat în ele fiinþe nevãzute.

*

Se ridicã ºi se duse la fereastrã. Era o zi leneºã, ca o nevastã de ofiþer. Privi spre apartamentele din blocul vecin, identice, ºi, în fond, la fel ca toate locuinþele lumii, cu încãperi pentru bucãtãrie, sufragerie, dormitor, baie. Îi plãceau casele oamenilor, aerul lor intim, mirosul de tihnã ºi confort, spiritul de familie, atât de comune, dar ºi de specifice, aºa cã rãmase o vreme cu nasul ºi fruntea lipite de geam. Ea însã nu mai putea sã se relaxeze, plutea într-o permanentã ºi plãcutã zonã de neliniºte ºi nehotãre. Își închipui iar o zi cu Francesca, o zi a lor, departe de ceilalþi. Pe o plajã pustie, de exemplu, cu brizã uºoarã. Stãteau pe cearºaful alb ºi, în afarã de vuietul valurilor ºi þipãtul vreunui pescãruº, nu era decât tãcere ºi curãþenie. La un moment dat, Francesca se ridica ºi se plimba cu picioarele desculþe prin apa micã de lângã mal, în rochia lejerã, ºi ea, privind-o, îi mângâia în gând cu gesturi încete sânii imenºi, inegali. Când se întoarcea, o ruga cu ton plictisit, bine calculat, de absentã, sã-i dea din prãjiturile de casã: „Bulgãraº, Corãbioarã, Capriciu, Fagure sau ce ai”. „Cuib de Viespi. Gurã de Broascã”, o tachina Francesca. „ªi «Zâmbetul Negresei», desigur, adãuga surâzând, în timp ce, uºor stingheritã, începea sã caute în rucsac.

Avea ºi alte vise din categoria asta. Roi harnic, în fiecare zi. Încercase, dar nu gãsea, ca alþii, suficientã putere sã abandoneze, purta o luptã pe care tot mai rar o câºtiga, militãria cu sine nu funcþiona. Trecea prin ape tulburi, tocmai pentru cã nu se îndura sã renunțe – de dragul oglinzilor exterioare, cinstite ºi corecte – la tentaþia unei întâmplãri cu încãrcãturã de miracol, pe care poate doar ea o vedea astfel. Erau ºi momente, rare, în care încerca sã priveascã lucrurile cu ochi rece, strãin ºi atunci, pentru o secundã, fãrã firul fermecat, fãrã încãrcãtura magicã, totul se întina, devenea soios, trivial, nu rãmânea nimic din bucuria care îi umplea inima, din amestecul de îndrãgostire ºi prietenie ce-o invada când o privea pe fata asta – ce fãpturã! - ºi pentru o clipã, existau numai ele, restul lumii dispãrea. ªi, de parcã situaþia nu ar fi fost îndeajuns de bizarã, ambiguã ºi complicatã, Albert intrase ºi el în joc, o revendica pe Francesca de parcã i se cuvenea, iar Aniela avea rolul sã-l ajute s-o obținã.

Tot dansând cu închipuirile ei, ajunsese într-un impas, dorinþa ºi curiozitatea crescuserã necontrolat, jocul plãcut ºi nevinovat cu sine se rostogolise, bulgãre de zãpadã, luase proporþii ºi nu-ºi mai ajungea. Putea sã-l pãstreze ca miraj sau sã încerce, sã îndrãzneascã, sã facã naibii ceva!

Luã de pe birou carneþelul albastru ºi începu sã scrie cu litere mici, grãbite: „Te aºteptam în staþia de autobuz ºi când ai coborât, nu am vorbit, sã nu ne vadã cineva împreunã. Am pornit cãtre blocul meu, iar tu mã urmai, la 5-10 metri distanþã. Am urcat, am descuiat, am intrat în hol ºi îþi pândeam prin vizor apropierea. Când ai ajuns, am întredeschis uºa ºi dupã ce ai intrat, am încuiat repede în urma ta. Te-ai aºezat pe canapeaua din sufragerie, nu mai era loc de discuþii sterile, ºtiam la ce sã ne aºteptãm, stabilisem în prealabil. Am început sã îþi scot pantalonii maro, din velur, conlucram, era reconfortantã constatarea cã nu te opui”. Se terminã pagina ºi trecu la urmãtoarea, nu-i plãcea sã scrie pe verso: „I-am aruncat pe parchet, întorºi pe dos, þi-am dat jos chiloþii ºi tu ai luat o poziþie mai comodã pe marginea canapelei. Erai epilatã acolo, aveai pielea foarte finã, ca de copil ºi am început sã-þi fac sex oral - cu încântarea aia pe care o ai uneori în vise. Mi se pãrea incredibil cã, în sfârºit, îmi dãdeai... ºansa, aºa cã îmi vedeam de treabã cu bucuria unei împliniri nesperate. Aveai un zâmbet mirat ºi mi-ai atins uºor urechile cu podul palmelor”. Rupse cele douã foi, le împãturi ºi le puse în buzunarul de la spate al blugilor. Apoi ieși. Închise uºa, apãsând clanþa bandajatã - sã nu loveascã în bibliotecã.

*

Albert se bãrbierise, îºi dãduse cu aftershave, se spãlase cu sãpunul Camay, de la tanti Mimi, pe care îl pãstra de doi ani în raftul cu maiouri ºi chiloþi. κi luase reiaþii cumpãraþi de la mare, de la un polonez, ºi sacoul de velur peste cãmaºa în carouri.

- Cum arãt?, întrebã în faþa oglinzii din hol.
- Dai lecþii de eleganþã ºi unui lord!, îi rãspunse Aniela.

Ea purta blugii pãtaþi de la hipoclorit ºi, deși era rãcoare, doar un tricou verzui pe care scria „John Player Special”. Nu avea chef de nimic, o durea capul, tensiune ºi obosealã la un loc, drumul din lumea visului în realitatea zilei era întotdeauna dezamãgitor.

Soneria zbârnâi și Aniela se îndreptã spre ușã.

*

Într-un moment când Albert și Francesca spionau de la fereastra deschisã o vecinã care fãcea patul ºi scutura pe geam cearºafuri de un albastru intens, vineþiu, pretextã cã duce ceștile goale de ceai în bucãtãrie. La întoarcere strecurã dublul bilet în geanta pe care Francesca o lãsase în hol și inima îi bãtu repede, ca atunci când se trezea brusc dintr-un vis ºi salteaua tremura uºor, iar ea aștepta câteva secunde sã îºi dea seama dacã e cutremur. O ajutã însã cã bãuse.

*

Era duminicã și ascultau discuri.
- Credeþi cã e posibil ca o întâmplare dintr-un vis pe care l-ai avut cândva sã se petreacã aidoma în realitate?, întrebã Francesca.
- Câteodatã mi s-a întâmplat sã recunosc o stradã pe care am visat-o demult, rãspunse Albert.
- Ce pot sã spun? Poate ar fi frumos. Depinde de vis, nu? Þi s-a întâmplat þie?, zise Aniela, mai degrabã cu indiferențã.
Se ascundea sub mãºti de oamenii de care se simþea atrasã.

*

- Nu am o influenþã rea asupra lui, îi șopti Francesca înainte de a coborî pe scãri.
- Nu e influenþã. E seducþie, zâmbi Aniela.

Pândi din spatele perdelei pânã apãrurã în fața blocului și se îndepãrtarã ținându-se de mânã. Nu era geloasã, îi privea cu sentimentul de dupã ce pleacã musafirii, când rãmânea singurã, cu jucãriile împrãºtiate peste tot ºi trebuia sã le strângã, cu dojana bunicii pentru poznele fãcute pe parcursul serii, cu lecþiile pe care le avea de scris, cu singurãtatea care îi țiuia în urechi.

Se oprirã la colțul strãzii. Vorbeau și râdeau. Apoi Francesca se întoarse și privi cãtre geam, iar Aniela fãcu instinctiv un pas în urmã, deși în camerã era întuneric, nu putea fi vãzutã.

- Ce bilet? Nu, te asigur. Pentru mine e coºmarul de pe lume sã am de scris, zisese Albert.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey