•  Xenia Karo-Negrea


sus

Xenia Karo-Negrea

 

Adevãrul despre Peneº Curcanul ºi alþii ca el

 

Adrian Buz, 1989, Editura Polirom, Iaºi, 2014

karoFuga din minciunã. Cã spunem demitizare, cã spunem, vai!, „setea de adevãr”, intelectualitatea românã a zbughit-o (sau a nimerit, dupã caz) imediat dupã 1989 pe câmpiile adevãrului. Cutremurãtoarele adevãruri din închisorile comuniste, cele de dincolo de sinistrele minciuni din manualele ºcolare sau de groteºtile încondeieri instituþionale au nãvãlit în minþile bulversate, ameþite, gata sã accepte orice, gata sã nege orice. Au venit apoi evocãrile amuzate, înþelegãtoare, explicative.

În cele din urmã vine/va veni literatura.

Iatã-l pe Adrian Buz cum literaturizeazã soldatul român în timpul comunismului în limitele unui pact autobiografic.

Un copil de 18 ani care-ºi trãieºte tinereþea prin versurile pop ºi/sau rock – atât cât poate sã zãreascã prin ceaþa comunistã – rateazã intrarea la facultate ºi, drept consecinþã, este recrutat chiar în 1989. Îl aºteaptã un an ºi patru luni (cum îºi tot repetã, cã poate-poate asimileazã informaþia) de viaþã cazonã, de trai în jurul efector personale, adicã de rezistat cu „trusa omului anonim” (19). Un an ºi patru luni, statul comunist îl avea la cherem pe soldatul român. Soldatul român care bãtea pasul de defilare ºi urla „Drum bun, drum bun, dragi români” era un biet copil pedepsit de sistem cã nu fusese pe fazã, cã nu intrase la facultate (nu vorbim aici de ceilalþi, norocoºii care aveau un stagiu de doar 9 luni – aºteptãm ºi romanul lor), cã nu învãþase suficient de bine.

Aºa era în timpul comunismului. Dacã elevul român a mai avut o ºansã – firavã - firavã – sã facã faþã minciunii care-i stãpânea mintea, tovarãºul sãu de ogor, soldatul român, a rãmas tânãrul care a trebuit sã-ºi încaseze porþia de umilinþã, pedeapsa, cum spune într-un rând romancierul, ºi sã-ºi continue viaþa acoperit de ruºine în faþa propriei conºtiinþe.

„mucul unui mugure care creºte la piciorul unui munte” (p. 89)

Capturã în ghearele ofiþerilor care aduc mai mult a gardieni, tânãrul soldat cautã sã reziste fizic cât mai mult; „locotenentul, un tip scund ºi palid, palid parcã cineva i-ar stinge lumina dinãuntru (...) îºi dã silinþa sã ne facã atenþi la vechile direcþii ale societãþii noastre socialiste ºi la þelurile omului nou care se întâmplã sã fim, dar, aºa cum e obiºnuit, vorbeºte mai mult la pereþi, are în faþã o turmã de animale mute, cîteva zeci de trupuri þepene parcate regulamentar pe bãncuþe sau valize de lemn” (p. 25)

Aspiraþiile autorului ºi ale cãrþii sale sunt ºi mari ºi nobile. Cartea este un soi de continuare, de epilog al orwellianului 1984. Supravegherea atotcuprinzãtoare ºi-a gãsit, iatã, rãspuns în ignorare: „ªi, oricît de tare ar zbiera la noi din televizor aceastã realitate dementã, toþi, dar absolut toþi o ignorã” (p. 128).

Cartea este ºi o pozã a ceea ce a rãmas din istoria eroizantã a neamului: din Peneº Curcanul, Apostol Bologa, Ion al lui Coºbuc, Tudor ªoimaru º.cl (cu cinematografie cu tot). Foamea, frigul, bãtãile încasate îl transformã pe soldatul român într-un animal hãmesit, hãituit, nãucit de un stãpân de neînþeles, de neurmãrit: „JURÃM... rãcnim noi, deºi e limpede cã am fi în stare sã spunem orice, cu mintea la hrana gãtitã de mame” (p. 118). Nepotul fugit de acasã al acestor „sfinþi” eroi ai literaturii (ºi ai neamului) dã vãlul la o parte ºi de pe mãicuþa cu brâul de lânã, de pe mama eroinã. Din legãtura sfântã, rãmâne o entitate sâcâitoare, furnizoare de alimente ºi de zile de adãpost în cearºafurile spitalelor militare sã mai scadã din iadul de un an ºi patru luni.

Altfel, faptele nu sar din meschinul sistemului. Ici-colo grotescul îºi aratã coarnele, din cauza lãcomiei chitului numit „armatã comunistã”. O turnãtorie (ridicolã, aºa cum au fost atât de multe) îl aruncã pe soldatul nostru în Bãrãgan, de unde, nu se ºtie cum, ajunge la o orã de casã, la Deveselu, înfruntând privirile invidioase ale colegilor sãi aflaþi la sute de kilometri distanþã de case. Trupele sunt populate cu tot ce a cãzut în arcanul populãrii – de la spiritele boeme incapabile sã intre în sistem, pânã la fel de fel de suferinzi mintal sau alte infirmitãþi invizibile ochiului liber.

„De acum înainte, televizorul este lumea noastrã” (p. 224)

Nici mãcar evenimentele din decembrie 1989 nu perturbã ritmul subzistenþei militare. Pe 16, 17 decembrie se aud zvonuri, se stabilesc diverse coduri de alamã, dar totul rãmâne la nivel epidermic. Inerþia, ignoranþa, resemnarea sunt insurmontabile. Altfel, nimic eroizant. Dimpotrivã, anti-eroul nostru este prins în capcana simulãrilor ºi a simulacrelor. Un accident stupid în unitate îl cam face erou al Revoluþiei române, iar marele eveniment al renaºterii neamului (cu alegerile libere cu tot) îl petrece prin spitalele în care mama sa are cunoºtinþe. Soldatul devine scriitor, adicã un martor atent ºi inspirat, un (tele)spectactor lucid ºi (auto)ironic, un erou postmodern, în toatã regula.

Este plimbat prin „realitatea simplã” (p. 53) comunistã, adicã din paradox în paradox: „Un marinar artilerist pe un... aeroport? Încep sã mi se explice dimensiunile locului, pare o treabã serioasã. Zilele trecute mi s-a pãrut cã aud un zgomot de motoare de undeva de la rãsãrit. Dar, pe de altã parte, toatã aceastã cacofonie militarã nu-mi risipeºte teama, o adunãturã numai bunã de trimis în agriculturã” (p. 97).

1989 este un non-bildungsroman, o poveste bine spusã a rezistenþei. Sub pretextul reveriei ºi al confesiunii,  ne este livratã biografia unor generaþii de „soldaþi”, dresaþi sã suporte ºi sã râdã, dar ºi a generaþiilor de civili, care-ºi acceptã existenþa ca pe o pedeapsã, ca pe o escalã în purgatoriu, în care, în loc de rugãciuni, se scandeazã refrene: „...uraaaa... uraaa... Ceauºescu ºi Poporul... Ceauºescu reales... uraaaa... uraaa...” (p. 128). Atât. Doar atât. În afarã de conducãtorul iubit ºi de partidul sãu nu se mai tolereazã nimic altceva: „Nu ne ajunge Ceauºescu?” (p. 193).

Obsedat de onestitate: „Nu, în nici un caz nu sînt un personaj din ecranizarea propriei mele vieþi. Ci sînt chiar eu, prins într-o realitate sordidã, care nu poate fi ecranizatã onest, fãrã mici înflorituri cinematografice” (p. 179)  sau http://www.suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolNrIdent/Interviu/9486

Buz þese diegeza naºterii României noi din limitele suportabilitãþii ante- ºi post- 1989.

Comentarii cititori
sus
Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey