•  In memoriam: Pavel Gãtãianþu
•  Rãscruciul poeziei
•  Expoziþie de fotografie Cristina Bacicu-Botez


sus

Mihaela Albu

 

„Misiunea pãmânteascã” a poetului Pavel Gãtãianþu

 

O veste ca aceasta – „azi dimineaþã a plecat dintre noi Pavel Gãtãianþu” – i-a zguduit pe confraþii de breaslã, fie ei din Serbia, fie din þarã, dupã cum i-a îndurerat ºi pe cititorii români din þara vecinã ori din România. .

Pavel Gãtãianþu a fost (ºi cât este de greu sã folsesc acum verbul la trecut!), P. Gãtãianþu este un poet de expresie lingvisticã româneascã din spaþiul ex-iugoslav (Voivodina, în cazul de faþã), a fost ºi rãmâne un scriitor ce a semnat multe volume de poezie ºi prozã cu impact deopotrivã la criticã ºi la cititori.

El s-a bucurat de o receptare pe cât de favorabilã, pe atât de bogatã ºi de pertinent analizatã. Confraþii români din þarã (Cezar Ivãnescu, Adrian Dinu Rachieru, Traian T. Coºovei º.a.), din Serbia (Mariana Dan, Virginia Popovici, Costa Roºu etc.), precum ºi cei din alte spaþii de românitate (Mihai Cimpoi) i-au primit formele îndrãzneþe ale scrisului ºi noutatea acestei expresii – în special pentru literatura „de centurã” româneascã – cu o mare deschidere. „Mã simt un scriitor de expresie româneascã care trãieºte în Iugoslavia”, se va autodefini el însuºi într-un interviu cu Oltiþa Cântec. „Acolo s-a întâmplat sã fie locul meu, acolo voi rãmâne, dar scriu în limba românã ºi aºa voi scrie mereu”.

Cu foarte puþine excepþii, criticii l-au asimilat pe acest scriitor român din Voivodina postmodernismului, încadrându-l adesea, într-un mod ºi mai precis datoritã formulei sale poetice, în rândul optzeciºtilor. El însuºi afirmase: „Pe mine mã intereseazã foarte mult postmodernismul ºi mã consider un poet european”. Dar de grupãri ºi încadrãri în canoanele fixe ale unei generaþii s-a detaºat chiar el adeseori, considerând pe de o parte – cam generalizant – cã „nu existã diferenþe frapante de abordare a poeticului”, descriind literatura de pe teritoriul sârbesc ca una în care „nu existã asemenea curente („optzeciºti”, „nouãzeciºti”, n.n.). Singura departajare trebuie fãcutã, în opinia sa, în funcþie de valoare: „scriitorii sunt buni sau mai puþin buni”.

ªi totuºi, chiar dacã teoretic nu poate fi subsumat unei grupãri anume din România, caracteristicile poeziei sale (scrise în limba românã!) – autoreferenþialitatea, demitizarea, ironia, reacþia de opoziþie împotriva oricãrui canon ºi împotriva regulilor clasice, intertextualitatea etc. au determinat criticii sã îl integreze postmodernismului ºi sã îl apropie de optzeciºti. Unul dintre aceºtia, Adrian Dinu Rachieru, de exemplu, va afirma direct: „Spãrgãtor de tipare, poetul agreeazã mizele programului poetic postmodern. Dovedeºte la tot pasul teribilism. E un nonconformist ºi un abil regizor (...) Care înþelege cã noua ofensivã liricã cere înlocuirea reþetelor, racordându-se noii sensibilitãþi în marº”.

Poezia postmodernã (textualistã, experimentalistã) este poezia care are drept obiect, aºa cum o teoretizase Marin Mincu, „acel eu ce se investigheazã perpetuu pe sine, poetizând la nesfârºit existenþa ca experienþã scripturalã”.

Deºi scrisã într-un alt spaþiu geografic, dar în expresie româneascã (scriitorul aflându-se în permanent schimb cultural cu confraþii din România), poezia lui Pavel Gãtãianþu trimite adesea la formulele experimentaliste ale optzeciºtilor români. Literatura sa (poezie sau prozã) este un permanent exerciþiu de autoreferenþialitate, scriitorul situându-se pe sine în direct dialog cu lumea, fiind nu de puþine ori, aºa cum s-a mai spus (Mariana Dan) ºi subiect ºi obiect al universului pe care îl descrie. La lecturã, cititorul înþelege uºor cã scriitorul ºi-a propus deliberat sã descrie acest univers aflat în total amalgam de frumos ºi urât, iar eul le este supus, cum este supus ºi unui timp în care trecutul ºi prezentul sunt în permanentã luptã ºi-i rãpesc (omului) putinþa înþelegerii, dar ºi a iubirii:

„Cum sã descriu eu demersul vremii/ când traiul nu poate fi despãrþit/ de timp, farmecul de tristeþe// Cum sã zic cã plouã ºi hidrogenul/ este lichid când transformarea firavã/ a picãturilor instabile de apã/ îmi opreºte bãtãile inimii.// Cum sã plâng eu fãrã lacrimi/ când dragostea este compensatã de urã, rãzboiul de pace,/ în timp ce picioarele mele de lavã/ cotrobãie prin miezul pãmântului/ iar trecutul cu prezentul/ îºi schingiuiesc pleoapele/ ºi cum sã ne iubim noi/ fãrã ochi?// Aici ne oprim deocamdatã/ din cauza întunericului/ iar încheierea demersului/ o s-o amânãm pânã dupã moarte” (Europoeme, 'Demersul vremii', s.n.).

Confesiunea la persoana întâi, cu frecvente accente pe pronumele personal (în diverse variante gramaticale) poate fi consideratã una dintre trãsãturile specifice ale poeziei lui Gãtãianþu. Mai peste tot însã acest „eu” înseamnã emblema omului trãitor într-un timp ºi într-un spaþiu neprielnce, agresive chiar. Dar fie cã se autodezvãluie copleºit de tragedia lumii, fie cã îmbracã masca sarcasmului ori pe cea a ironiei, poetul are un scop sigur – acela de a sugera prin poemele sale-reportaj cât mai multe unghiuri din care poate fi privitã lumea.

În permanent demers anti-, un plan important îl ocupã negarea funcþiei referenþiale a limbajului. Poetul (postmodern) neagã prin ironie aceastã funcþie ºi ia cotidianul, banalul (incluzând aici ºi propria biografie) drept referinþe prioritare. Dialogul cu cititorul se instituie firesc, poetul coboarã de pe piedestal ºi se erijeazã într-un reporter al lumii cotidiene. Experienþa individualã devine ºi ea un subiect-pretext pentru comunicarea cu cititorul. Poetul comunicã ºi se comunicã totodatã, subiectivazarea naraþiei având drept scop manipularea emoþionalã a lectorului în direcþia doritã.

Volumul Din þara lui Shaban, reflectã – poem cu poem – stilul frust pe care l-a ales un scriitor, om al cetãþii, silit sã trãiascã într-un univers agresiv. ªi totuºi, puse faþã în faþã, primul ºi ultimul poem – ca douã oglinzi – conduc la o schimbare asupra imaginii scriitorului cinic. Finalul volumului – cu titlul 'România' – joacã rolul de contrapondere al întregului. Cele douã capete de pod – „þara tristã” care e „un drog sintetic”, „un cimitir de amintiri” ºi în care regele e „un simplu gãinar” ºi „România” în care poetul vrea sã îºi piardã identitatea ºi se identificã cu masa anonimã („Nu exist!/ Sunt doar un român”) – acoperã o întreagã istorie a „secolului XX” ºi mai ales o realitate social-politicã în degradare totalã, un „reality show” caracterizat lexico-semantic prin „plânsete” ºi „oftaturi”. Itinerarul geografic trece firesc prin Europa ºi ajunge în America sau Asia, omul – indiferent cã trãieºte în Bucureºti, Neptun, Moscova, Curtea de Argeº, Iaºi ori pur ºi simplu în Balkan – se vede silit sã-ºi ducã existenþa în spaþii în care „ulii/ ºi porumbeii/ agresori,/ ºi victime” coexistã. Sunt „portrete” care populeazã un teritoriu marcat de „violenþa/ ºi incitarea/ la violenþã/ a jocurilor/ pe calculator” („Portrete”). Dar acest univers nu putea fi descris decât cu un anumit lexic. „Înnoirea” limbajului de care fãcea vorbire Virginia Popovici este la Pavel Gãtãianþu, de fapt, recurgerea frecventã la o altã clasã semanticã, cea a lexicului considerat nepoetic, din categoria banalului cotidian ori chiar de la periferia limbajului. Prin tot acest limbaj agresiv, poetul intenþioneazã o violentare a conºtiinþelor, el fiind, sã nu uitãm, un om social, implicat prin poezie ºi prozã, dar ºi prin activitatea publicisticã în viaþa comunitãþii. Într-un dialog cu Costa Roºu, poetul se considera în mod direct „un sociolog al vremurilor: „Eu sunt un socilog al vremurilor pe care le trãim cu toþii ºi pe care le îmbogãþesc cu atitudinile mele filosofice, politice, sociale”.

Memoria sa a înregistrat ºi a transpus apoi poetic, printr-o selecþie aparent aleatorie, creionarea unui univers degradat, neidilizat, descris într-o manierã de total antipatetism. Insul trãitor într-un spaþiu supus agresiunii de toate felurile, cea a rãzboiului fiind, desigur, cea mai durã, s-a obiºnuit cu faptul cã „moartea pluteºte în aer.”

„Astãzi este sâmbãtã/ douãzeci si doi/ octombrie o mie nouã sute nouãzeci/ ºi patru./ Vântul suflã din direcþia sud-vest./ Am cumpãrat douã pâini sã pot supravieþui pânã luni/ iar la începutul sãptãmânii/ trebuie sã lupt ca sã rãmân în viaþã/ pânã sâmbãtã./ Într-un colþ al camerei stau de vorbã/ cu mine eu, Pavel Gãtãianþu,/ fiu de þãran în secolul douãzeci,/ undeva în Europa de Est/ ne punem întrebãri./ Care-i misiunea mea pãmânteascã/ ºi de ce am ajuns tocmai în acest Iad”,

Din nefericire, moartea care „plutea în aer” a venit mult prea devreme pentru scriitor. „Misiunea sa pãmânteascã” nu s-a încheiat însã. Au rãmas cãrþile, a rãmas mesajul unei conºtiinþe care, printr-un aparent cinism, prin sarcasm ºi ironie, nu de puþine ori, ascundea, de fapt,dramatismul, tristeþea ºi disperarea unui om ºi scriitor lucid:

„Sunt omul de ieri/ cu paºii noroiþi/ ochii-mi sunt douã pietre/ melancolice obrajii scobiþi,/ gura-mi este închisã/ în linie dreaptã ºi pare/ cã buzele au dispãrui./ Ascult muzicã clasicã/ la masa roºie/ cu flori purpurii,/ în spate, cãrþile galbene,/ trunchi oblic lângã/ un sfert de kilogram/ de jumãri citesc în tabloul lui Van Goghl fãrâmiþând pâinea uscatã/ pe podea/ cu expresia îndureratã/ a vremurilor prin care plutesc”.

Comentarii cititori
sus

Simona Toma

 

Poezia, artã veche, pusã în rãscruci ºi muzicã

 

Sâmbãtã, la apusul lui 17 ianuarie, poeți, muzicieni și alți artiști s-au adunat în Agora Artelor Arhitecturii la al 14-lea Rãscruci al poeziei.

Când orologiul a bãtut ora 19.19, Cristian Ciomu arhitect, muzician și gazdã a evenimentului, a declarat dechis primul rãscruci din 2015. ,,Poezia, artã veche, o punem în rãscruci, o intersecție a artelor și a artiștilor”. Într-o încãpere mai micã decât o salã de clasã, îmbrãcatã în picturile lui Silviu Bârsan de la ultima sa expoziție, artiștii, fie ei ,,de duminicã” așa cum îi place lui Mircea Liviu Goga sã spunã despre el, fie cu normã întreagã și-au dat întâlnire.   

Evenimentul este o reinterpretare a rãscrucilor de odinioarã. În Craiova Veche au fost niște locuri care se numeau Rãscruciul Mare, Rãscruciul Mic, de Pește sau de Pâine. Aceste locuri în prezent au dispãrut, dar în amintirea lor artiștii se întâlnesc și serbeazã prin recitaluri de poezie și muzicã. ,,Rãscruciul aș vrea sã reaparã în Craiova, pentru cã acum avem ocazia, cã se reface centrul vechi. Rãscruciul Mic pe vremuri era pe locul Pieței Buzești de azi, iar cel Mare, la intersecția Calea Unirii cu Madona, Lipscani”, povestește Cristian Ciomu.

Recitalul începe cu Liliana Hinoveanu: ,,O sã încercãm sã potrivim cuvintele cu vremea” și recitã Cod Galben, urmatã de Gara Noiembrie și Divorț simulat, poezii de pe ultimul sãu volum Gara noiembrie, apãrut în noiembrie 2013.

Ștafeta este datã mai departe lui Mircea Liviu Goga care spune Povestea unui catâr diafan. ,,Nu cumpãra prietene vreo șoaptã”, sunã un vers al sãu. Și chiar dacã pe scena improvizatã se recitã sau se cântã, participanții și spectatorii nu au prins rãdãcini pe scaune. În Agorã este un du-te-vino pentru cã fiecare trãieºte și serbeazã poezia în felul sãu.

Textele sunt acompaniate de acordurile muzicale susținute la clape de Cristian Ciomu. Între recitaluri, atmosfera a fost întreținutã de formația OPUS 1,61 și de mezosoprana Ilinca Zamfir.

rascruci„Pic, Pic, picãturile de transpirație fac zgomot”, interpreteazã Tiberiu Neacșu, transformat din poet în actor al propriilor versuri, acompaniat de muzicã și de Ilinca Zamfir. Interpretarea poetului a fãcut-o pe Liliana Hinoveanu sã afirme: „noi, ceilalți, fețe palide pe lângã Tiberiu”.

Rãscruciul poeziei se încheie cu un tandem între Mircea Suchici la violoncel și Liliana Hinoveanu care au trecut granițele scenei prea mici, încãperea însãși devenind o scenã, un altar de sacrificiu al artei. „Ceasul din dreapta aratã ora exactã a zilei de ieri”, spunea un vers din poezia artistei.

Dacã a început la o orã exactã, rãscruciul se terminã atunci când ultimul om pleacã, fie el spectator, fie el participant. 

Comentarii cititori
sus

Cornel Mihai Ungureanu

 

Imagini ale clipei

 

În acest an, de ziua lui Eminescu, am mers la Slatina, la vernisajul expozitiei personale „Fotografii”, aparþinând Cristinei Bacicu-Botez. Era o searã frumoasã, în oraº, cu perechi ieºite pe bulevard, dar ºi cu grupuri organizate care-l omagiau pe marele poet într-o promenadã cu torþe ºi costume de epocã de la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” cãtre... „explanadã”, ca sã dau un reper aproximativ, exprimat în termenii micuþei Maria.

botez2Ne-am plimbat ºi noi, puþin ºi agale, Giorgiana rãzpunzându-mi la întrebãri despre oraºu-i natal, înainte de a intra la Galeria Artis. Acolo, lume multã, atmosferã caldã, unele fotografii pe care le ºtiam, cãci ilustraserã un numãr de varã al Prãvãliei culturale ºi scrisesem despre ele (se poate vedea aici), altele pe care nu le ºtiam, eterogene tematic, dar nu mai puþin expresive or incitante. Bucuria reîntâlnirii cu imaginile ivite în acel joc al hazardului ºi al sclipirilor aleatoare dintr-un happening nocturn a fost dublatã de vederea celorlalte fotografii, diurne: peisaje de iarnã, o lampã cu gaz printre muºcate roºii, instantanee din oraºul vechi, portretul mamei artistei, citind despre botez1Frida Kahlo, ºi atâtea alte ipostaze ale autenticitãþii. Existã, în artã, scurtãturi care pot sã parã nedrepte, existã zbateri inutile, eforturi zadarnice, tablouri la care lucrezi ani de zile ºi care nu spun nimic sau care spun mai puþin decât reflexia spontanã a unei clipe, surprinsã de inspiraþia unui artist. Dar ce ar fi un artist fãrã inspiraþia sa? Cum ar arãta rezultatul muncii sale, oricât de asiduã ºi consecventã, în absenþa harului? Fotografiile expuse în aceastã personalã a Cristinei Bacicu-Botez reflectã nu doar fragmente de realitate - ori, în cazul celor nocturne, apropieri de graniþa cu metafizica, dacã nu chiar incursiuni dincolo – ci, în primul rând, sensibilitatea ºi bogãþia unei interioritãþi care le face posibile.

Post Scriptum

La vernisajul de la Slatina, din 15 ianuarie, fotografiile Cristinei Bacicu-Botez, activitatea sa artisticã ºi pedagogicã, au fost prezentate de Laurenþiu Guþicã, directorul Muzeului Judeþean Olt, de Amelia Grosu, de la aceeaºi instituþie, ºi de fotograful Hashim Memish. Un video cu aceastã prezentare puteþi urmãri mai jos.

 

Expoziþia, care a putut fi vizitatã la Slatina în perioada 15 ianuarie – 1 februarie, va fi prezentatã ºi la Craiova, deschiderea oficialã fiind programatã luni, 9 februarie, ora 18, la Galeria Arta. 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey