•  Irinel Anghel
•  Gabriel Croitoru
•  Mircea Gheorghe
•  Lucian Irimescu
•  Alexandra Petcu
•  Olga Diana Török


sus

 

Dupã faptã ºi rãsplatã -
În ce mãsurã este rãsplãtit efortul unui creator de artã?

Comentarii cititori
sus

Irinel Anghel

 

Rãspunsurile sunt pentru mine de partea cealaltã a întrebãrii. Nu existã efort la creatorul de artã. La unul autentic. Existã doar bucurie, pasiune, entuziasm. Încerc sã spulber mitul muncii grele ca necesitate pentru orice. Asta nu înseamnã cã o creaþie nu trebuie rãsplãtitã. Artistul are nevoie de timp liber, bani ºi confort ca sã-ºi acceseze creativitatea ºi pur ºi simplu cred cã pentru un om pasionat toate acestea vin de undeva, pe cãi mai mult sau mai puþin misterioase. ªi, desigur, ar trebui sã vinã din bani publici pentru cã nevoia pe care o serveºte arta este una dintre cele mai importante pentru o societate. Nimeni nu are însã interes ca acest lucru sã se ºtie, pentru cã accesul la arta autenticã pune întrebãri oamenilor, îi oglindeºte ºi îi face sã-ºi doreascã ºi sã-ºi guste propria putere ºi propria libertate. Cine are nevoie de oameni liberi, de oameni puternici? Dacã vorbim despre faptã ºi rãsplatã, eu aº plãti însã cel mai mult artiºtii care nu pun problema financiarã pe primul plan, care nu îºi condiþioneazã creaþia de un anume buget, aº plãti pasiunea, încrederea într-un proiect ºi angajamentul necondiþionat. Aº plãti mai degrabã genialitatea celui care urcã dealul, care îl ajutã sã îl urce ºi nu neapãrat transpiraþia celui care demonstreazã cã face efort ºi cântã 13 note pe secundã. Altfel, riscul este cel de a alimenta artizanatul, comerþul ºi prestãrile de servicii, ceea ce, de altfel, se ºi întâmplã în întreaga lume, în proporþie de 80 %. Sau mai mult.

Comentarii cititori
sus

Gabriel Croitoru

 

Condiþia mea este una mizerabilã. Dupã ani de zile de efort, pentru a-mi strânge unelte (fãrã a avea tot ce trebuie) ºi a mã perfecþiona, distribui ziare pentru a supravieþui.

Comentarii cititori
sus

Mircea Gheorghe

 

Efortul scriitorilor români este rãsplãtit
cu scîntei fumigene

 

Nu știu cum stau lucrurile în alte domenii de creație, în muzicã, în artele plastice, în teatru, dar dacã mã gîndesc doar la scriitori aș spune cã efortul lor este rãsplãtit cu scîntei fumigene. Cred cã felul cel mai important de a rãsplãti efortul unui scriitor este remunerarea prin drepturi de autor a actului de creație cînd rezultatul este o operã valabilã. Ea legitimeazã statutul sãu profesional și-l distinge ca scriitor autentic apreciat de cititori de simplul poligraf sau de diletantul fudul și lipsit de talent pe care nu-i citește nimeni. Și distinge de asemenea și actul de creație ca activitate profesionalã de creația ca hobby ocazional, ca amuzament de salon sau ca exercițiu de vanitate.

Ne aflãm într-o zonã a truismelor, general ignorate sau uitate. Drepturile de autor nu sunt un privilegiu, ci o condiție elementarã  pentru ca scriitorul sã poatã scrie, sã-și exercite profesia. Așa cum celelalte tipuri de remunerare nu sunt nici ele privilegii, ci drepturi imprescriptibile cînd e vorba de medici, de avocați,  de politicieni, de frizeri. Or avem, ca orice națiune care se respectã, o mulțime de medici, de avocați, de politicieni, de frizeri etc. care trãiesc din munca lor, dar nu și scriitori. Scriitorii români care trãiesc din ceea ce știu sã facã mai bine pe lume - sã scrie - sunt sublimi, dar lipsesc cu desãvîrșire. Sau ceva pe aproape, cãci Nicolae Manolescu, într-un articol din 2014 era mai optimist și aprecia cã pot fi numãrați pe degetele de la o mînã  - http://adevarul.ro/cultura/carti/scriitor-bogat-scriitor-sarac-1_52d93517c7b855ff56901ce6/index.pdf

Cred cã explicația pentru situația atît de dezamãgitoare a scriitorilor români este de ordin general. Da, în România nu se aplicã normele, curente în alte pãrți, în privința plãții drepturilor de autor, dar cred cã, dincolo de problema editorilor de care vorbește Nicolae Manolescu, se aflã o problemã de societate, mult mai gravã, de educație și culturã. Societatea româneascã nu pare pur și simplu capabilã sã susținã o literaturã majorã, scrisã de scriitori profesioniști. Nu existã destui cititori de literaturã. Trebuie fãcutã  deosebirea dintre „analfabeți” și „oameni fãrã carte”. Omul fãrã carte știe sã citeascã, știe și sã scrie, dar nu are obișnuința sã citeascã și altceva decît îi este strict necesar - etichetele de pe borcane, subtitlurile de la filme, prospectele medicale etc. - și cultura lui livrescã este nulã. Analfabetismul nu mai este de mult un obstacol major în România în fața literaturii, a culturii în general, dar lipsa de carte, da. 

Emile Faguet în Arta de a citi se plîngea la începutul secolului trecut cã cititorii din vremea lui nu mai sunt ce erau altãdatã, cã sunt grãbiți și nu citesc mai mult de douãzeci de pagini pe zi, ceea ce, observã  el, fragmenteazã lectura și face dificilã înțelegerea cãrții. Dacã facem o socotealã simplã, douãzeci de pagini pe zi, înseamnã 600 de pagini pe lunã, adicã douã cãrți de 300 de pagini și 24 de cãrți pe an citite! E o cifrã extraordinarã pentru cititorii din vremea noastrã! Firește, pe timpul lui Emile Faguet nu existau nici televiziune, nici Internet, nici telefoane celulare, nici alte gadgeturi electronice, toate concurente ale cãrții de literaturã. Așa încît un alt critic, tot din Franța, dar din zilele noastre, spunea cã cititorul mediu nu citește mai mult de cinci cãrți pe an.

Cîtã literaturã se citește în România? Nu am știre de o evaluare sau de un sondaj, dar judecînd dupã nivelul de culturã execrabil al majoritãții comentariilor românești de pe Internet sau la articolele din ziare, mi-e greu sã cred cã cititorul mediu român citește mai mult de o carte, cel mult douã pe an. Și probabil cã nu de literaturã. Fiindcã în joc nu e doar cultura literarã, ca o componentã  a culturii artistice. Nivelul cultural scãzut se raporteazã în egalã mãsurã și la cultura politicã, economicã, științificã, religioasã etc. așa încît progresul cultural, în care este necesar sã sperãm pentru creșterea numãrului de cititori, trebuie sã fie global.  

Cititori puțini înseamnã cumpãrãtori puțini și de aici urmeazã lanțul consecințelor care începe cu editarea: lipsã de rentabilitate, tiraje modice, drepturi de autor fictive, autori care scriu gratis cum ar face muncã patrioticã, și printre picãturi dupã ce vin de la serviciu (sau duminica, dacã mai au chef și inspirație), producție de cãrți mediocre sau pretențioase a cãror lecturã descurajeazã rarii cititori. Și procesul se reia de la capãt. Pe parcurs, apar acuzații între diferitele verigi ale lanțului: editorii sunt de vinã fiindcã nu plãtesc drepturi de autor, autorii sunt de vinã fiindcã scriu cãrți nevandabile, guvernul e de vinã cã nu subvenționeazã destul editurile, cãrțile sunt de vinã fiindcã-s prea scumpe. Și așa mai departe.

Dar în realitate, cauza fundamentalã, nu e inoportun, cred, sã repet, trebuie cãutatã în nivelul cultural al societãții, care face ca România sã fie pe unul din ultimele locuri din Europa în privința consumului de carte. În zilele noastre în România este tehnic imposibil sã avem un scriitor prolific și consacrat în întregime scrisului precum Mihail Sadoveanu (care la vremea lui știa sã se batã pentru drepturile sale profesionale) sau autori de romane fluviu întinse pe multe volume precum cele semnate cu multe decenii în urmã de Roger Martin Du Gard, Georges Duhamel sau John Dos Passos. Înainte de a se pune problema anvergurii talentului se pune cea a condițiilor necesare pentru ca acesta sã se manifeste. Cînd sã scrie, ce editor s-ar încumeta sã-i publice și cine i-ar citi? Scuza cã nu se mai citește așa ceva nu stã în picioare. Nebunia mondialã cu ciclul celor șapte volume despre Harry Potter ale englezoaicei J. K. Rowlling o anuleazã. Cu atît mai mult cu cît Harry Potter s-a citit mult și în România. Dar ciclul acesta n-ar fi putut fi scris de un scriitor român. Soarta primului volum, publicat în 300-400 de exemplare, nici acelea vîndute în totalitate, și cu zero lei drepturi de autor, l-ar fi descurajat sã continue.

Dacã mã întorc acum la tema dezbaterii noastre, aș spune cã celelalte feluri de a rãsplãti un creator, un scriitor în cazul nostru (cronici elogioase, interviuri promoționale, premii literare naționale sau internaționale, cooptarea în jurii literare, patronarea unor evenimente literare prestigioase etc), sunt utile, agreabile și binevenite stimulãrii creației, vizibilitãții și promovãrii ei, dar nu sunt esențiale. Lipsa premiilor literare în palmaresul unui scriitor nu este umilitoare. Realmente umilitoare și demobilizatoare mi se pare însã lipsa de cititori, pe care niciun premiu literar și nici un elogiu al criticii nu o pot înlocui. 

Comentarii cititori
sus

Lucian Irimescu

 

Când porneºti la drum ai doar ideea, ce te macinã... Apoi lucrezi ºi te apropii de un „ceva” ce se poate numi finalul lucrãrii... Apoi revii, o cizelezi, o ºlefuieºti ºi odatã cu privitorul de artã o împãrtãºeºti... ªi asta este rãsplata! În momentul când apare cântarul dispare obiectul cântãrit...

Comentarii cititori
sus

Alexandra Petcu

 

Cred cã rãsplata cea mai mare pe care un creator de artã o primeºte este cã poate sã se exprime liber prin opera sa ºi sã se încarce din ea. Asta dupã ce, prin procesul creativ, descarcã pãrþi din eul sãu în ceea ce face. Un paradox frumos. Cam ca un cerc. Dar care creºte constant de la experienþã la experienþã. 

De asemenea, arta este intermediarul între artist ºi privitor iar dacã acesta din urmã rezoneazã într-un fel când vede sau aude o creaþie, artistul se poate considera rãsplãtit.

Pentru mine o valoare mare o are libertatea. De a fi cine eºti cu adevãrat, de a alege, de a gândi ºi a spune ce vrei. De aceea iubesc fotografia - mã lasã sã mã exprim liber. Ce recompensã frumoasã, nu?!  Cum sã îmi neg dreptul ãsta?

Se tot vorbeºte… cã arta nu þine de foame, nu þine de sete. Cei pragmatici nu o acceptã ca fiind necesarã. Dar rolul ei este altul. Prin ea se descarcã emoþii ºi apoi acestea se modeleazã; este locul unde imaginaþia prinde contur. Arta ajunge în final sã ne modeleze ea pe noi, sã ne ridice ºi sã ne ºlefuiascã spiritul (se zice cã venim ºi plecãm goi din aceastã lume, spiritul fiind singura noastrã bogãþie adevãratã)

Nu vreau sã afirm cã nu e important în viaþã ºi aspectul material, dar trebuie gãsit echilibrul între cele douã aspecte. Acum acumulez, încerc sã învãþ din mers, pun cãrãmizile. Îmi asum cã a fi artist nu e cel mai uºor lucru, raportat la societatea în care trãim, dar simt cã ceea ce fac mã defineºte ºi mã împlineºte ca om.

Singurul lucru pe care îl regret uneori este cã m-am nãscut într-o þarã unde arta nu prea face parte dintre prioritãþi... Dar mã bucur cã întâlnesc ºi oameni care o apreciazã.

Comentarii cititori
sus

Olga Diana Török

 

Pot vorbi numai despre persoana mea.

Eforturile mele sunt rãsplãtite prin „wow”, „ce bunã ai fost”, „cum ai reuºit sã...”, „ce idee super ai avut”, „cât de bine joci”, „ce bine dansezi”, „e o plãcere sã mã uit la tine pe scenã”, „ce expresivã eºti”. Despre rãsplata financiarã poate vorbi agentul meu.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey