•  Pierre Rãdulescu Banu
•  Rodica Mixich
•  Adriana Macsut
•  ªtefan Grosu
•  Radu Marini


sus

Pierre Rãdulescu Banu


Povestea lui Harper Lee

 

There’s no substitute for the love of language, for the beauty of an English sentence. There’s no substitute for struggling, if a struggle is needed, to make an English sentence as beautiful as it should be. – Harper Lee. (Aimless with Purpose)


O fetiþã foarte bãieþoasã, gata mereu sã îºi încordeze pumniºorii mici în faþa ºtrengarilor din vecini. Cum se întâmplã întotdeauna, ºtrengarii nu puneau la inimã, cã doar nu puteai sã te baþi cu o fetiþã. Era bunã prietenã mai ales cu unul dintre bãieþi, amândurora le plãcea sã citeascã, dar ce zic eu sã citeascã, mâncau cãrþile pe pâine, iar ceea ce citeau se amesteca apoi în joaca lor, case sau grãdini din preajmã începeau sã aibã legãturã cu imagini din cãrþi, unii vecini mai ciudaþi (cã doar orice om îºi are ciudãþeniile lui) pãreau sã semene cu personaje din paginile citite de ei, ºi copiii ãºtia doi fãureau mistere ºi poveºti cu aceste case, aceste grãdini, ºi aceºti oameni. De fapt erau trei copii, pentru cã ºi unul dintre fraþii fetiþei stãtea tot timpul împreunã cu ei.

Erau anii treizeci, iar locul era un orãºel din Alabama, viaþa era liniºtitã ºi oamenii trãiau dupã reguli care pãreau sã fi fost de când lumea. Fiecare îºi ºtia locul ºi nimeni nu se întreba dacã nu s-ar fi putut ºi altfel. Duminica mergeau la bisericã, albii la a lor, negrii la a lor. Asta era rânduiala de când se ºtiau. Copiilor le plãcea uneori sã se furiºeze în biserica negrilor în timpul slujbei, dar nu stãteau mult, de fricã sã nu fie certaþi, fie de negrii din bisericã, fie de albii care i-ar fi vãzut intrând sau ieºind. Erau încã mici ºi nu aveau de unde sã ºtie multe lucruri, însã simþeau cã erau destule lãmurite ºi nelãmurite între cele douã comunitãþi, ºi le judecau cu mintea lor de copii, dându-le uneori înþelesuri care veneau din imaginile crescute din jocurile lor ºi din cãrþile pe care le citeau.

Tatãl fetiþei era foarte bine cunoscut. Era avocat, condusese un ziar, peste câþiva ani a fost ales în Adunarea Legislativã a Alabamei. Dupã mulþi alþi ani avea sã întemeieze din nou un ziar care a dãinuit foarte multã vreme. Avusese curajul sã înfrunte majoritatea comunitãþii, luând de câteva ori apãrarea unor negri pe care toatã lumea îi credea vinovaþi de crime oribile. Fetiþa urmãrise ºi ea unul dintre procese, împreunã cu fratele ºi cu prietenul ei, ascunºi în balconul ocupat de negri. Tot ce s-a întâmplat atunci în sala tribunalului ºi în afara lui li s-a întipãrit puternic în suflet ºi i-a forþat sã înþeleagã câteva realitãþi care veneau prea devreme pentru vârsta lor.

ªi copilãria a continuat, cu mersul la ºcoalã ºi micile probleme mari de acolo, cu mersul la pescuit sau alergatul prin potecile ºi stufãriºul din jurul orãºelului, cu cititul pe rupte al cãrþilor din biblioteca tatei, cu discutatul lor cu bãieþelul care citea ºi el pe rupte, cu jocurile ºi cu poveºtile lor, cu toate întâmplãrile judecate de copii cu mintea lor. ªi copiii creºteau.

Peste ani, amintirile acestea ale copilãriei rãmãseserã vii, iar fetiþa de odinioarã a început sã simtã nevoia sã le aºtearnã pe hârtie. Locuia acum la New York, venise aici cu dorinþa de a deveni scriitoare. Numai cã sã devii scriitor nu e chiar uºor, ºi la New York este chiar al naibii de greu. Într-un oraº atât de mare poþi sã urli cât de tare vrei, nu te aude nimeni. S-a angajat la o agenþie de voiaj, iar în puþinul timp liber care îi mai rãmânea încerca sã punã cap la cap niºte povestiri pe care le trimitea la reviste, sperând sã fie publicate. Prietenul ei din copilãrie se mutase la New York mult mai de multã vreme ºi devenise ºi el scriitor. Avea talent cu carul, ºi era din ce în ce mai cunoscut. În 1948 îi apãruse primul roman, bazat pe amintiri din vremea copilãriei. Printre eroii cãrþii se gãsea ºi prietena lui de atunci: o fetiþã bãieþoasã, în contrast cu timiditatea lui excesivã. Era un roman ciudat cu câteva personaje ciudate, pentru cã Alabama era un tãrâm ciudat, cel puþin aºa se vedea de la New York, ca ºi când ar fi fost pe altã planetã unde orice s-ar fi întâmplat n-ar fi fost de mirare.

Iar în tot timpul ãsta el a rãmas alãturi de prietena lui, a încurajat-o, a adus-o în cercul lui de scriitori, critici ºi jurnaliºti. S-au dovedit toþi niºte oameni extraordinari. La sfârºitul lui 1956 tinerei scriitoare i s-a oferit un dar de Crãciun neaºteptat: banii pe care i-ar fi primit ca salariu dela agenþia de voiaj pe un an, cu condiþia sã stea acasã ºi sã lucreze la cartea pe care o avea în cap.

Cartea la care lucra începuse sã se creioneze. O începuse ca un volum de povestiri, dar în timp ce se tot întorcea la ele sã le îmbogãþeascã, povestirile astea se legau tot mai mult între ele, devenind un roman. Tot despre locurile copilãriei, despre Alabama. Eroina principalã era chiar construitã dupã chipul ei, o tânãrã din New York care se întorcea în orãºelul ei din Alabama, de unde plecase de mulþi ani. Se ducea sã petreacã acolo un pic de timp, sã îºi revadã tatãl acum îmbãtrânit, fraþii ºi surorile, sã meargã la cimitirul unde i se odihnea mama. ªi sã se cufunde dacã putea în farmecul special al tãrâmului acela ciudat care era Alabama. Sã încerce sã îl înþeleagã din nou, acum cã era new-yorkezã cu oarece vechime. Sau sã se înþeleagã pe ea. Dar mai ales sã se cufunde în farmecul acela straniu ºi câteodatã înfricoºãtor, sã se întoarcã îndãrãt în timp, spre vârsta inocenþei. Oare era posibil?

Un editor i-a propus sã îºi gândeascã romanul altfel. Eroina sã nu fie tânãra care se întoarce in anii cinzeci în Alabama, ci chiar fetiþa de atunci de demult, din anii treizeci. I-a urmat sfatul ºi a lãsat de-o parte manuscrisul la care care lucrase pânã atunci, apucându-se sã rescrie totul. A durat aproape doi ani. S-a luptat cu teama cã nu va reuºi sã îºi ducã romanul pânã la capãt, sau cã pânã la urmã se va face de râs. Într-un rând a aruncat manuscrisul pe fereastrã. Era iarnã ºi foile au ajuns în zãpadã. I le-a adus înapoi editorul. Cum zic, a avut noroc de prieteni foarte buni!

În 1960 cartea i-a apãrut ºi s-a bucurat de un succes uriaº. Era scrisã din perspectiva fetiþei de zece ani, un copil inteligent care observa tot ce se petrecea în orãºelul acela din Alabama, tot ce se petrecea ºi bun, ºi rãu, ºi teribil de rãu, violenþa primitivã a unora dintre oameni, prejudecãþile adânci, nedreptatea cumplitã rãbufnind tot timpul în convieþuirea dintre cele douã comunitãþi, albii ºi negrii. Dar toate astea povestite cu cãldura ºi puritatea unui copil de zece ani, ºi cu umor, cu umorul acela de copil care le judecã pe toate cu o minte proaspãtã.

Era cartea tinerei scriitoare un exemplu de Southern Gothic? Sigur cã da. Numai acolo, în sudul american, putea sã aparã acel stil literar cunoscut sub numele de Goticul din Sud (Southern Gothic), cu personaje ciudate, cu situaþii groteºti, cu drame teribile iscate din sãrãcie extremã, din vechi prejudecãþi, din momente de nebunie colectivã. Însã cartea ei era în acelaºi timp o istorie a formãrii unui tânãr, un Bildungsroman, dacã vreþi un rit de pasaj: un copil aflat la o vârstã la care poveºtile cu prinþese, feþi frumoºi ºi cãpcãuni nu sunt prea departe (iar farmecul straniu al sudului american predispune la poveºti ciudate), în vreme ce adolescenþa începe sã trimitã semnale.

S-a fãcut un film de mare succes bazat pe roman. Asta era în 1962. L-am vãzut mult mai târziu, prin anii optzeci, la televizor, ºi vreau sã zic cã este unul din filmele pe care nu le uiþi. Iar cartea ºi-a continuat succesul de-a lungul anilor, fãrã sã dea semne cã s-ar gândi sã îmbãtrâneascã. Se spune cã s-au tipãrit treizeci de milioane de exemplare pânã acum. Însã scriitoarea nu a mai publicat nici o carte dupã aceea, doar câteva eseuri prin reviste. A încercat sã scrie o continuare a romanului, apoi a abandonat proiectul. A mai încercat sã scrie o altã carte, s-a lãsat din nou pãgubaºã. L-a ajutat însã pe prietenul ei în cercetãrile pe care acesta le fãcea în pregãtirea unei cãrþi care avea pânã la urmã sã fie un punct de cotiturã dramaticã pentru el, dar asta e de acum altã istorie.

Când apãruse cartea tinerei scriitoare, în 1960, lumea se gândea cã autoarea va deveni o Jane Austen a sudului american. Pentru ce nu a mai scris? Acum câþiva ani, prin 2010 sau 2011, i-ar fi spus unui cunoscut (care a fãcut apoi publicã discuþia lor) cã au fost douã motive. În primul rând nu ar mai fi suportat tensiunea nervoasã care îl însoþeºte pe un autor pe tot timpul scrierii cãrþii, apoi în perioada publicãrii, apoi în înfruntarea cu pãrerile cititorilor. Iar în al doilea rând simþise cã în acea primã ºi singurã carte a ei spusese tot ce avea de spus.

Are acum 89 de ani. Cartea ei e la fel de  tânãrã ca acum cinzeci ºi cinci de ani, ea însã nu a fost ocolitã de ale bãtrâneþii. Puterile i s-au împuþinat, trebuie sã stea într-un scaun cu rotile, vede ºi aude din ce în ce mai greu... E o vorbã, cã bãtrâneþea nu vine niciodata cu toporaºi.

ªi uite cã acum la 89 de ani, va publica o a doua carte! O sã aparã anul ãsta în iulie. Nu e de fapt o carte nouã, ci vechea ei carte, primul manuscris pe care îl abandonase atunci când editorul o sfãtuise sã schimbe perspectiva povestirii. Aºadar este romanul tinerei care revine din New York în Alabama, sã se confrunte cu amintirile ei ºi sã regãseascã farmecul ºi grozãviile acelui loc de demult.

Asta este povestea lui Harper Lee. Iar pe prietenul ei de demult, l-aþi ghicit desigur, Truman Capote. Se spun multe zilele acestea, cã e bine cã îºi publicã acum romanul, cã nu e bine, cã pentru ce e bine, cã pentru ce nu e bine. Eu de abia aºtept sã îl citesc. Am doi prieteni foarte buni, sunt soþ ºi soþie, ea are acum 89 de ani, vârsta autoarei, el este cu câþiva ani mai tânãr. Când i-am cunoscut, erau în floarea vârstei. ªi mã gândesc la ei, la câte lucruri minunate se pot întâmpla în tot timpul vieþii.

http://updateslive.blogspot.ro/

Comentarii cititori
sus

Rodica Mixich

 

Nãlucile vorbesc

 

În casa naþionalizatã de comuniºti se gospodãrea acum o intreprindere de gospodãrire localã aºa cã parchetul fusese dat cu motorinã, sobele de ceramicã smãlþuitã sfãrtecate de gãurile conductelor de gaz metan ºi, în fiecare camerã aºezat un impozant birou de pal ce avea deasupra, pe perete, portretul secretarului general al partidului comunist român. Parcã spre necazul dârjilor gospodari, curtea interiorã ce aparþinea încã fostului proprietar, exploatatorul PM, arãta ca un parc: un rondo central cu flori rare, perdele de zorele albastre care acopereau delicat albul de var al casei ºi douã rânduri de trandafiri roºii, cãþãrãtori, ce separau de fapt douã lumi. Între acestea se miºcau nãlucile.

mixich1Era toamnã ºi pe jos era aºternut un covor gros de frunze uscate. Priveam pe geam când acesta a fost umbrit de silueta neclarã, zdrenþuroasã, a unui bãrbat nebãrbierit de câteva zile. M-am tras înapoi odatã cu zgomotul pe care l-a fãcut degetul murdar ce ciocnea în geam:

-Cucoanã, aveþi ceva de lucru pentru mine?

-Da, Ioane, ia grebla din ºopron ºi adunã frunzele uscate ºi dã-le foc!

L-am privit cum s-a îndepãrtat spre ºopron în haina ce fusese odatã neagrã, iar acum prin stofa ruptã ieºeau ghemotoace de lânã din cãptuºealã. Puteai sã-i dai orice vârstã ai fi dorit. Peste un timp am simþit mirosul acela inconfundabil de frunze uscate arse, urmat de o pânzã subþire de fum, apoi fumul a devenit alb, semn cã Ion se apucase serios de treabã. Când am întors capul, am fost învãluitã de alt miros ce ieºea, de astã datã, din oala mare în care fierbea fasolea cu ciolanul al cãrui ºoric stãtea sã se desprindã. Mirosul frunzelor arse începea sã se amestece cu mirosul de fasole aburindã ºi sã rezulte o complicatã mireasmã profund domesticã. Cu capul în norul de miresme am început sã adulmec ca un animal, când degetul negru ºi noduros a ciocãnit iarãºi în geam:

-Am terminat cucoanã!

-Bine, Ioane!

Geamul s-a întredeschis cât sã lase loc unei farfurii aburinde, unui pahar adânc de pãlincã cu mãrgele pe margine ºi unei jumãtãþi de pâine de casã cu coaja groasã maronie ºi crocantã. Ion dispãrea lãsând în urmã o farfurie goalã ºi o curte curatã. Nu ºtiai când vine Ion ºi-þi bate în geam cu aceeaºi întrebare:

-Aveþi de lucru, cucoanã?

-Am, Ioane!

ªi ritualul se repeta întocmai, doar miresmele erau altele, dupã anotimp.

mixich2Era seara târziu când, de obicei, sunetul soneriei face sã îþi tresarã inima. În pragul uºii stãtea un bãrbat nebãrbierit, cu o hainã de stofã neagrã, murdarã, ce mirosea îngrozitor. Nu am închis uºa speriatã pentru cã ceva din privirea omului acela nu îmi permitea asta. Privire sãlbaticã de om urmãrit.

-Domnul inginer este acasã?

-Da, îl chem imediat!

Toþi membrii familiei simþeam cã se întâmplã ceva, acel ceva ce îl exersaserãm de ani buni, în care frica îºi arãta colþii de lup. Uºa s-a închis ºi mirosul greu a pãtruns în casã odatã cu omul.

-Nu dau pãmântul, domnu’ inginer! M-au trecut la chiaburi ºi am fugit. Sunt plecat de o lunã de acasã. Nu dau pãmântul nici mort!

-Ce vrei sã faci?

-Ajutaþi-mã sã mã angajez în minã, am auzit cã acolo îþi pierd urma.

-Bine.

Am rãmas toþi fãrã grai, privindu-ne înspãimântaþi. Pe masã a fost aºezatã o farfurie aburindã cu supã, un pahar cu þuicã ºi o jumãtate de pâine cu coaja maronie ºi crocantã.

mixich3Priveam fascinatã transformarea femeii ce intra pe uºã, pudratã, cu cârlionþi aurii, sprâncene înnegrite ºi buze roºii aprins, ce îºi îmbrãca rochia de stambã rãmasã în cuier de data trecutã. Era o unguroaicã durdulie ce cânta cântece ungureºti despre iubiþi ºi iubite în timp ce spãla rufe. Braþele albe ºi cãrnoase se iveau din mâneci ºi frecau cu patimã fiecare obiect. Muncea ºi cânta. Procesul de spãlat rufe era greoi ºi complicat ºi cuprindea mai multe etape: seara rufele erau înmuiate, în dimineaþa zilei de spãlat se storceau cu mâna fiecare în parte ºi începea spãlatul ca atare, cu o bucatã de sãpun de casã mare cât o cãrãmidã, preparat în casã din resturi de grãsime ºi sodã. Urma clãtirea în trei ape, albãstrirea celor albe pentru a arãta orbitor de albe ºi apretarea cu apretul preparat din fãinã, ce fãcea ca jupoanele ºi aºternuturile sã foºneascã îmbietor. Aburul apei fierbinþi nu avea milã de cârlionți, pudrã ºi ruj. Bine-meritatul pahar cu pãlincã ºi supa grasã de gãinã, cu tãiþei de casã, o fãceau mai vorbãreaþã ºi glumeaþã pe unguroaica ce spãla rufe dupã naþionalizarea hotelului în care lucrase.

-Am plecat doamnã! Sãptãmâna viitoare avem de lucru?

-Da, avem!

*

Dupã 50 de ani se cerea curãþirea parchetului de straturile de motorinã ºi  mizerie umanã. Nãlucile au ºoptit tainic cã s-a stricat rânduiala. Nu am crezut.

Ion a venit sã vadã, a studiat ºi analizat parchetul, a oferit soluþii de curãþare ºi curãþat ºi, deprimat, a plecat în Italia la muncã. Proprietarul de pãmânt a uitat gustul muncii pentru pâinea mare pe care se face cruce, ca ºi demnitatea crucii. Zglobia unguroaicã m-a privit cu duioºia pe care numai mama o are pentru copiii ei care nu ºtiu încã ce este viaþa ºi câte zeci de euro poþi primi pentru o orã de muncã bine folositã. M-am aºezat pe scãunelul meu de copil ºi am privit în sus spre ei, spre nãlucile mele. Cu câtã poftã mâncau supa fierbinte cu gãluºti, de gãinã grasã, ºi cum se mai scuturau când aruncau pe gât paharul cu pãlincã tare, fiartã de douã ori! Am rugat-o pe buna sã îmi punã ºi mie în farfurie... sã gust gustul virtuþii rezultat din hãrnicie ºi demnitate.

Comentarii cititori
sus

Dr. Adriana Macsut

 

Recenzie: Silvia Irina Zimmermann, Portretul Regelui Carol I în opera lui Carmen Sylva,
Curtea Veche Publishing, Bucureºti, 2014  

 

macsutVolumul, apãrut în octombrie 2014, la Editura Curtea Veche Publishing, sub titlul: Portretul Regelui Carol I în opera Reginei Elisabeta (Carmen Sylva), cuprinde un studiu bine întocmit despre imaginea Regelui Carol I reflectatã în scrierile Reginei Elisabeta a României (Carmen Sylva), jurnalul de cãlãtorie Rheintochters Donaufahrt (Pe Dunãre) precum ºi numeroase fotografii de epocã din Arhiva Princiarã de Wied. Aºadar este vorba de un studiu complex scris de Dr. Silvia Irina Zimmermann, care are studii la universitãþile din Sibiu ºi Marburg (în domeniile germanisticã, anglisticã, istoria artei, sociologie) ºi ºi-a susþinut lucrarea de doctorat în domeniul literaturii germane la Universitãþii din Marburg, cu o tezã dedicatã operei literare scrise de Carmen Sylva. Silvia Irina Zimmermann a publicat multe cãrþi dedicate Reginei Elisabeta a României, care ºi-a luat pseudonimul literar de Carmen Sylva. De precizat cã este iniþiatoare ºi membru fondator al Centrului de Cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princiare de Wied din Neuwied.

„Doamna Silvia Zimmermann, excelentã cunoscãtoare a personalitãþii, biografiei ºi înfãptuirilor Reginei Elisabeta a României, cãreia i-a dedicat, pe lângã o temeinicã tezã de doctorat, numeroase alte pagini de vie evocare ºi pãtrunzãtoare analizã, precum ºi tãlmãciri de versuri ºi prozã, ne oferã astãzi, în variantã româneascã, o frumoasã carte consacratã reflectãrii chipului Regelui Carol I al României în scrierile Augustei Sale soþii.” (Nicolae-ªerban Tanaºoca, Carmen Sylva. Regina Elisabeta a României, în sylvaregina.wordpress.com, 27 decembrie 2014).

Prefaþa este scrisã de A.S.R. Principele Radu al României iar introducerea este întocmitã de Acad. Prof. Univ. Dr. Nicolae-ªerban Tanaºoca.

A.S.R. Principele Radu al României aratã cã Regele Carol I este zugrãvit în chip remarcabil de istoricul literar Silvia Irina Zimmermann, care a fost recent decoratã cu 'Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate'.

„Regele Carol zugrãvit în cuvintele Reginei Elisabeta, ce inspiratã ºi frumoasã idee literarã! Istoricul literar Silvia Irina Zimmermann, recent decoratã cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate, aduce societãþii româneºti o remarcabil de originalã privire asupra fondatorului Statului român modern. […] Faptul cã existã mãrturii ale unuia dintre ei zugrãvindu-l pe celãlalt este un noroc ºi o responsabilitate pentru generaþia noastrã. Ambele, norocul ºi responsabilitatea, au fost onorate de Curtea Veche Publishing ºi de doamna Zimmermann” (A.S.R. Principele Radu al României, Prefaþã).

La rândul lui, Nicolae-ªerban Tanaºoca aratã cã este vorba despre un studiu obiectiv ºi riguros care este dedicat literaturii scrise de o reginã. Lectura cãrþii îl determinã pe Nicolae-ªerban Tanaºoca sã afirme cã aceastã carte este o contribuþie ºtiinþificã demnã de a fi înscrisã în demersul de cercetare al istoriei monarhiei constituþionale româneºti.

„Este vorba...  de un studiu critic obiectiv, riguros, dar foarte comprehensiv, închinat literaturii unei regine care surprinde ºi stârneºte admiraþia mai mult prin neaºteptata întindere ºi varietate a culturii ei, prin desãvârºita fluenþã a discursului, prin pregnanþa ºi eleganþa stilului, prin bogãþia imaginaþiei decât prin excelenþa valorii operei ca entitate artisticã. Dupã ce parcurgem însã cu atenþie ºi pânã la capãt cartea, ajungem sã ne dãm seama cã, abordând scrierile primei regine a României ca pe un document ideatic vrednic de o mai subtilã interpretare, autoarea a dat la luminã mai mult decât un studiu exclusiv literar: îndrãznesc sã spun cã îi datorãm o contribuþie ºtiinþificã de realã valoare ºi certã originalitate la cercetarea istoriei monarhiei constituþionale româneºti.” (Nicolae-ªerban Tanaºoca,  Introducere).

Cartea scrisã de Dr. Silvia Irina Zimmermann este o analizã sistematicã a modului obiectiv cum o reginã a reuºit, în mod obiectiv sã întocmeascã un portret al regelui fãrã sã þinã cont cã era soþul ei.

„Legãtura dintre cei doi. Carol I ºi Elisabeta au fost binecuvântaþi cu o solidã ºi profundã cãsnicie. Regele a avut o neþãrmuritã iubire faþã de soþia lui, pe care a tratat-o cu respect, tandreþe ºi admiraþie. Cei doi erau uniþi printr-o splendidã complicitate spiritualã, o inegalabilã deschidere cãtre ºtiinþe, educaþie ºi arte, un desãvârºit simþ al mãsurii” (A.S.R. Principele Radu, Prefaþã).

Elisabeta, principesã de Wied ºi prima reginã a României (1843-1916), s-a distins printr-o vastã activitate literarã sub pseudonimul Carmen Sylva începând cu anul 1880. Ideea centralã a acestei cãrþi intitulatã Portretul Regelui Carol I în opera lui Carmen Sylva are motto: „Cãi diferite, acelaºi ideal; imaginea regelui în opera lui Carmen Sylva ºi în fotografii din Arhiva Princiarã de Wied”. În carte, Silvia Irina Zimmerman invocã o mãrturie tulburãtoare ºi anume aratã modul cum Regina Maria a descris-o pe predecesoarea sa, Regina Elisabeta: „Regina Maria, urmaºa Elisabetei pe tronul României, confirmã faptul cã cele douã personalitãþi s-ar fi potrivit foarte bine, deºi aveau caractere diferite, ºi cã Regele ar fi privit cu bunãvoinþã ºi chiar cu admiraþie activitatea de scriitoare a soþiei sale” (p. 16).

Volumul cuprinde patru capitole care vorbesc despre Regele Carol I care este descris în calitate de soþ, domnitor, Mecena ºi rege, aforisme despe suveranul ideal, o addendã despre jurnalul scris de reginã într-o cãlãtorie pe Dunãre.

„Omagiul adus Regelui Carol I al României de Carmen Sylva
Date din viaþa cuplului regal Carol I ºi Elisabeta ai României
Regele Carol I al României în opera literarã a lui Carmen Sylva
1. Gloriosul Domnitor
2. Antreprenorul-constructor ºi mecena
3. Regele înþelept ºi opera vieþii sale
4. Partenerul de viaþã
Suveranul ideal
Aforisme despre suveran ºi popor, politicã ºi istorie
Despre suveran în vremuri republicane
Activitatea literarã a lui Carmen Sylva în serviciul Coroanei României
Carol I ºi Elisabeta ai României: cãi diferite, acelaºi ideal
ADDENDA: Jurnalul Reginei Pe Dunãre (10-16 mai 1904)”.

Ideea de bazã a cãrþii este bine structuratã de Silvia Irina Zimmerman. Ea aratã cã scopul care l-a urmãrit a fost sã vadã cum o Reginã scriitoare a arãtat ce înseamnã un suveran ideal ºi cum a portretizat aceste aspecte pozitive în activitatea soþului ei regal.

„Privind mai îndeaproape tendinþa prodinasticã ºi pasajele elogioase la adresa Regelui în opera lui Carmen Sylva, ne putem pune urmãtoarele întrebãri: Care sunt acele aspecte pozitive ale Regelui Carol I pe care Regina-scriitoare le scoate în evidenþã? Ce calitãþi trebuia sã aibã suveranul ideal  în ochii Reginei? Cu ce figuri istorice îºi identifica soþul în opera literarã ºi ce anume voia sã transmitã prin aceste asemãnãri? (p. 16).

Carmen Sylva aratã cã tronul nu este nicidecum o a slujbã uºoarã pentru cã un suveran trebuie  sã îºi îndeplineascã, în mod conºtiincios, datoriile ºi sã devinã un veritabil un model pentru þarã.

„Tronul este o slujbã grea, trebuie sã fii ºi far ºi port ºi ancorã ºi stâncã ºi încã multe altele, ºi pentru toate acestea tot nu ai decât o viaþã ºi o putere. Dar când ai ajuns la sfârºit ºi þi se recunoaºte astfel ceea ce ai încercat sã fii, atunci poþi închide ochii în liniºte, atunci poþi sã spui cã viaþa a fost foarte frumoasã. Dacã e cu putinþã, trebuie sã fii totdeauna impersonal, sã nu urãºti, sã ierþi totdeauna, sã fii totdeauna liniºtit ºi credincios datoriilor tale” (Carmen Sylva apud  Silvia Irina Zimmerman).

Carmen Sylva îºi aminteºte cu emoþie în 1904 monentul când a pãºit pe teritoriul României ºi când Principele de Hohenzollern-Sigmaringen ºi-a asumat rãspunderea de a servi interesele româneºti ºi a deveni primul Rege al României.

„În  relatarea cãlãtoriei din 1904, Carmen Sylva face o comparaþie între cele douã peisaje ale Dunãrii, Principatul Hohenzollern-Sigmaringen ºi Regatul României, legând originile ºi destinul Regelui. Dunãrea cãpãta astfel însemnãtatea de fluviu al destinului pentru Regele Carol I al României: punând piciorul pe pãmânt românesc, Principele de Hohenzollern-Sigmaringen se obliga sã serveascã interesele noii sale þãri, în  fruntea  cãreia, dupã  dobândirea  independenþei  de  stat, a  fost încoronat ca primul Rege al României” (ibidem).

Silvia Irina Zimmerman ajunge la concluzia cã viziunea Reginei Scriitoare Elisabeta a reuºit  sã surprindã multiple laturi ale ersonalitãþii complexe ale regescului ei soþ, dar sã ofere ºi o imagine caleidosvop despre viaþa primei perechi regale a României.

„Astfel, opera literarã a lui Carmen Sylva ne dezvãluie mai multe laturi ale personalitãþii Regelui Carol I în viziunea de scriitoare a Reginei Elisabeta, iar fotografiile întregesc tabloul, oferindu-ne un caleidoscop de imagini despre prima pereche regalã a României în contextul social, politic ºi familial al epocii lor” (p. 18)

Comentarii cititori
sus

ªtefan Grosu, bursier doctoral, Academia Românã

 

grosuRecenzie: Gabriel Hasmaþuchi, Structuri filosofice în scrierile lui Nichifor Cranic,
Editura ULBS, Sibiu, 2014

 

Gabriel Hasmaþuchi a publicat cartea denumitã Structuri filosofice în scrierile lui Nichifor Cranic,lucrarea lui de doctorat. Structura cuprinde nouã capitole:

• I Eseu ºi creaþie filosoficã;

• II Puncte de plecare;

• III Ortodoxie ºi culturã;

• IV În cãutarea unei noi spiritualitãþi;

• V Culturã versus civilizaþie;

• VI Estetica ºi etica;

• VII Despre tehnica fãrã suflet;

• VIII Concepþia politicã ºi etnocraþia;

• IX Receptarea: lecture ºi interpretãri.

Aceste nouã capitole sunt inagurate de o introducere intitulatã Argument ºi se sfârsesc aºa cum este normal cu...   Concluzii. Este o lucrare scrisã incisiv... adicã la rece, fãrã partizanat, pentru cã autorul nu ezitã sã recunoascã ... umbrele din activitatea politicã a lui Nichifor Crainic.

„Cercetãtori cu orientãri politice ca a lui Nechifor Crainic îl considerã a fi unul dintre îndrumãtorii Garzii de Fier, alãturi de concurentul lui Nae Ionescu. De asemenea, Crainic mai apare, lucru adevãrat, ºi ca agent al fascismului ºi al politicii naþional socialiste duse de Adolf Hitler” (p. 149).

Prefaþa cãrþii este semnatã de Ion Dur (coordonatorul acestei teze de doctorat), care face o caracterizare a activitãþii ºtiinþifice întreprinsã de Dr. Gabriel Hasmaþuchi. În acest sens se aratã cã, deºi pare a fi „spirit molcom” (p. 7), la o analizã profundã se dovedeºte a fi un intelectual tenace care „face parte din bresla celor ce îºi petrec mult timp în bibliotecã, fãcând mereu un du-te vino la raftul cu cãrþi” (ibidem).

Cartea este deschisã (aºa cum s-a mai precizat) de introducerea denumitã de autor Argument. Aici Gabriel Hasmaþuchi explicã motivele de ordin subiectiv ºi obiectiv care au contribuit la alegerea temei sale de doctorat. Motivul subiectiv este dat de faptul cã autorul a avut o lucrare de licenþã pe tema gândirii lui Nichifor Crainic, iar motivul obiectiv este dat de cercetarea insuficientã a scrierilor acestuia.

„Cercetarea gândirii filosofice a teologului, gazetarului, poetului ºi criticului Nechifor Crainic (1889-1972) are, pentru mine, argumente de subiectiv ºi obiectiv. Argumentul  subiectiv, unul dublat, totuºi de o motivaþie ºtiinþificã, îºi are originea în cercetãrile pe care le-am efectuat asupra eseisticii acestui autor, cu prilejul conceperii ºi elaborãrii lucrãrii de licenþã (2003). (...) Pe lângã acest aspect, existã ºi raþiuni obiective, care m-au determinat sã întreprind acest demers. Prima chestiune care m-a impulsionat a fost sã duc mai departe cercetãrile iniþiale a fost faptul cã Nechifor Crainic este un gânditor original... Alt factor determinant se aflã în strânsã legãturã cu inadecvata receptare a gândirii lui Nechifor Crainic” (p. 16).

Motivul alegerii titlului Eseu ºi creaþie filosoficã este cã Nichifor Crainic a preferat sã scrie eseuri (p. 18). De precizat cã în perioada interbelicã, în care acesta s-a afirmat, eseul a fost un gen publicistic practicat de mulþi autori. În acest sens, Vasile Bãncilã a precizat cã perioada interbelicã a fost dedicatã romanului ºi eseului, iar „acestea devin firme” (Vasile Bãncilã, Despre Eseu, în Gândirea, anul XIV, nr. 4, aprilie 1935, p. 184). În spiritul epocii în care este încadrat, Nichifor Crainic a scris eseuri pe teme: politice, academice ºi libere (p. 20). Prin eseurile sale Nechifor Crainic ºi-a dimensionat „întrega proiecþie culturalã” (p. 22).

Puncte de plecare explicã reperele de unde a plecat Nichifor Crainic în elaborarea eseurilor sale. Influenþa esenþialã este marcatã de Biblie. În acest sens, Nichifor Crainic, îºi aminteºte cã în copilãrie ºi adolescenþã „starea lui spiritualã era ancoratã în absolut, iar existenþa lui era circumscrisã unei relaþii tainice cu Dumnezeu” (p. 28). Pornind de la aceste înclinaþii spirituale ale sale, Nichifor Crainic a elaborat „o configurare a concepþiei lui despre lume ºi despre viaþã, una subordonatã modelului teandric Iisus Hristos” (p. 28). Din punct de vedere filosofic, Nichifor Crainic a fost influenþat de Constantin Rãdulescu Motru, P. P. Negulescu ºi Lucian Blaga (pp. 31 – 33, 81). Concepþia sa exegeticã din punct de vedere religios este marcatã de: Augustin, Anselm, Toma D`Aquino, Dionisie Aeropagitul, Berdiaev (p. 32). De asemenea a fost impresionat de personalitatea istoricilor Nicolae Iorga ºi Vasile Pârvan precum ºi de ideile avansate de  Nicolae Paulescu, specialist în fiziologie medicalã (p. 33).

În Ortodoxie ºi culturã, Gabriel Hasmaþuchi  aratã cã Nechifor Crainic „a susþinut cã, prin creºtinismul ortodox, poporul român poate creea o culturã originalã ºi perenã” (p. 55).

Capitolul numit În cãutarea Noi Spiritualitãþi se precizeazã cã Nechifor Crainic are o concepþie filosoficã  care „îºi are obârºia în ceea ce s-a numit noua spiritualitate, care trebuia  sã îºi depãºeascã direcþiile culturale de pânã la Primul Rãzboi Mondial, reprezentate mai ales de poporanism ºi de sãmãnãtorism, dar ºi de curentele de gândire aflate sub influenþa pozitivismului” (p. 78).  De asemenea, tânãrul Nechifor Crainic a fost marcat în mod negativ de lipsa unui ideal din partea Bisericii (p. 80). Pânã la urmã, dupã cãutãri ºi rãtãciri, Nichifor Crainic, a reuºit sã fundamenteze curentul gândirist: el porneºte de la moºtenirea sãmãnãtoristã care a promovat viziunea magnificã a pãmãntului românesc, iar acesteia îi asociazã spaþiul biblic.

„Pornind de la moºtenirea sãmãnãtoristã, de autonomism cultural, cu opere care prezentau omul doar sub aspectul trãilor instinctive, Crainic reþine douã puncte esenþiale: ideea istoricã ºi ideea folocloricã. (...) Nichifor Crainic crede cã existã o asemãnare între spaþiul biblic ºi cel românesc” (p. 83) 

Culturã versus civilizaþie prezintã chestiuni conceptuale care apar în eseurile cu tematicã spiritualã ºi culturalã din scrierile lui Nichifor Crainic. Nu sunt uitate nici chestiuni legate de problematica materialã cât ºi cea sufleteascã. Din punct de vedere conceptual, cultura ºi civilizaþia au reprezentat în cultura interbelicã adevãraþi „fermenþi care au provocat... dispute, de cele mai multe ori foarte aprinse“ (p. 99), iar în aceste dispute au fost antrenaþi oameni de culturã precum Constantin Rãdulescu -  Motru, Simion Mehedinþi, Lucian Blaga, Tudor Vianu, Nichifor Crainic, Mihai Ralea, Eugen Lovinescu ºi alþii s-au aflat în cadrul dezbaterilor fulminante” (ibidem). Pentru Nichifor Crainic civilizaþia ºi cultura sunt concepte distincte: „prima este înþeleasã ca fiind tehnica vieþii materiale, iar cea de-a doua  tehnica vieþii sufleteºti” (pp. 102 – 103). 

Esteticã ºi eticã se referã la concepþia eticã ºi esteticã a lui Nichifor Crainic care porneºte de la un model de gândire creºtinã. Din punct de vedere estetic, Nichifor Crainic „este un estetician cu totul aparte în cultura româneascã ºi europeanã, pentru cã a dat sens teologic frumosului din opera de artã” (p.113). Aspectele etice se raporteazã la modul de percepþie al crizei în perioada interbelicã. În acest sens, Nichifor Crainic vorbeºte în scrierile lui despre delinul moral.

„În perioada interbelicã, adâncirea stãrii de crizã, care a culminat cu declanºarea rãzboiului în 1939, dupã cum constata  Crainic, omenirea a atins momentul culminant în ceea ce priveºte declinul moral. De acest lucru era conºtientã ºi ºcoala.” (p. 137).

În perioada interbelicã, la fel ca ºi acum, omenirea s-a confruntat cu o explozie tehnologicã. Gânditorul Nichifor Crainic, aratã Gabriel Hasmaþuchi, în capitolul Despre tehnica fãrã suflet, nu a fost preocupat în mod deosebit de chestiuni legate de tehnoeticã dar „a luat atitudine faþã de influenþele nefaste ºi mai puþin faste ale tehnicii asupra omului ºi asupra culturii ºi umanitãþii” (p. 141).

Capitolul denumit Concepþii politice ºi etnocraþia poate fi denumit punctul forte ale cãrþii. Aici Gabriel Hasmaþuchi vorbeºte despre faptul cã teologul Nichifor Crainic a fost atras de teoria statului tehnocratic prin care a condamnat  statul „guvernat pe principii democratice” (p.151). În acest sens, Nichifor Crainic credea cã poate combate individualismul democratic ºi colectivismul comunist prin spirtualizarea creºtinã ... dar a ajuns sã aleagã modele precum Benito Mussolini, Adolf Hitler, Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu (pp. 151-159). A fãcut chiar închisoare în calitate de autor moral al asasinãrii lui I. G. Duca (p. 159). Totuºi pânã la urmã crimele legionarilor l-au fãcut pe Nichifor Crainic sã se revolte, mai ales dupã asasinarea lui Nicolae Iorga (p. 160). 

Dincolo de rãtãcirea în care a susþinut statul etnocratic, Nichifor Crainic rãmâne totuºi un gânditor important în perioada interbelicã.  În acest sens, Gabriel Hasmaþuchi aratã cã nu pot fi ignorate scrierile lui.

„Nichifor Crainic este unul dintre gânditorii importanþi ai perioadei interbelice. Prin scrierile lui a adus o contribuþie serioasã în domeniul filosofiei culturii ºi artei. Creaþiile lui nu pot fi ignorate, cu toate cã ideile lui politice au fost ºi sunt contestate ºi contestabile” (p. 165).

Cartea se încheie, aºa cum a fost menþionat anterior, cu Concluzii, unde  Gabriel Hasmaþuchi aratã cã Nichifor Crainic „prin gândirea ºi scriitura lui... trece dincolo de timpul sau” (p. 190) ºi chiar dacã existã atât aprecieri cât ºi denigrãri acestea „nu dimuneazã cu nimic contribuþia lui la dezvoltarea gândirii româneºti” (ibidem).

Comentarii cititori
sus

Radu Marini

 

emailul 2 rãspunde

               

Am avut probleme, ne-am creat probleme, ni s-au creat probleme, tuturor. Atunci am cãutat soluþii, remedii, un binefãcãtor, un ceva sau altceva care sã ne scoatã din impas. ªi de care sã te agãþi ca de o soluþie miraculoasã, oportunã ºi de efect pentru conjunctura datã. Ba a fost un vraci, o vrãjitoare, un doctor, un astrolog, un clarvãzãtor, un paranormal, un zodiac, un horoscop, ºi mai nou un email care sã-þi trateze cauza. Fiindcã nu-i aºa, existã soluþii pentru orice…

Sora cu  pretenþii

Viaþa merge înainte. Cu bune, cu rele. Eu am fost învãþat sã þin de ãle bune. Aºa m-au învãþat ai mei ºi n-am regretat nimic. Pânã mai ieri. Sã tot fi fost ora 7, seara. Când mã gândii ca omu’ sã plec ºi eu acasã de la a mea.

Cã a doua zi trebuie sã mã scol cu noaptea-n cap. Pe la 4,30. Sã prind speciala, sã mã duc la tura I. La muncã. Cã noi începem tura la 6. Iar eu mã scol devreme, ca sã mã primenesc, sã mã bãrbieresc, sã mãnânc ceva, sã-mi fac pacheþelu' pentru prânz, sã mai mã uit în vitezã la noutãþi ceva de pe facebook, sã ud florile, sã dau de mâncare la Miþa.

Cum care Miþa? La persana mea de 2 ani. E iubita mea de-acasã. Fidelã, ascultãtoare, jucãuºã, iubitoare ºi mare torcãtoare. De aghioase. Cã are probleme cu vânturile. Dar eu o iubesc necondiþionat, cã e copilul meu, adicã copilul nostru comun. Cã ºi Dana (Prinþesa Mãgãdana, cum o alint eu) o iubeºte, o smotoceºte de-i sar fulgii. Aºa vine vorba.

Cã frumoasa noastrã pisã n-are fulgi. De fapt dacã mã întrebaþi vã spun pentru liniºtea ºi cultura voastrã. Pisele n-au fulgi. Punct. Dar ºi pisi a noastrã o iubeºte f. tare pe prietena mea. Prinþesa Miþa nu se lasã mai prejos. O altoieºte la greu. Cu câte-o labã cadou ºi cu aferentele zgârieturi de a au ajuns sã-i picteze faþa parcã ar fi semene tribale.

Cine ºtie ce-o fi fost Prinþesa Miþa într-o viaþã anterioarã?! Acestea sunt preocupãrile mele cotidiene. Casã, grijã de Prinþesa nr 1, servici, iubire, alea, alea cu Prinþesa, fãrã numãr, fãrã numãr. Eu þin enorm, foarte mult la prietena mea, dar din pãcate nu ºtiu ce se întâmplã cu mine, pentru cã a început sã îmi facã ochi dulci sora ei. La greu, la ea acasã, la ce soro?  

Îmi place foarte mult de ea. Nu cred cã pot sã-i resist!!! Mi-e fricã sã nu cad în ispitã, în pãcat, în depresie. Ce mã înveþi sã fac, sã nu fac?

Vã întreb pentru cã ieri, când am dat sã plec de la a mea, hop-þup mã pomenesc cu o umbrã dupã mine. Cin’ sã fie, cin’ sã fie? Cum cine? Sora cea mare, Marieta. Cã vezi doamne ea e sora cea mare ºi eu n-o respect ºi nici nu mã uit la ea!!! Doar se ºtie cã surorile trebuie respectate, bãgate-n seamã, în pat.

Aoleooo! Mi-a scãpat un strigãt gutural. Mi-a scãpat. I-am cerut scuze, numãrul de telefon, ºi cel de la sutien. Sã-i fac eu rost de unul cã umblã cu înaintarea fãrã. E pãcat, e excitant, e sora a mare! Mare bunãciune. Mare… supãrare, întristare, plãcere.

Anton Toma Alimoºi (cu i la coadã), Fãmânzi, Botoºani

emailul rãspunde: Dacã eºti haiduc ºi ai un i în plus, respectã-þi statutul, sau i-ul, sau…! 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey