•  Victor Martin
•  Franciscus Georgius


sus

Victor Martin

 

Poezia ºtiinþei

                                                                                   

La o  lansare de carte mi s-a dat ºi mie cuvântul. Când mi se dã cuvântul am în preajmã oameni care sunt curioºi dacã mai sunt în stare sã spun ºi altceva decât au auzit de la mine într-o luare ulterioarã de cuvânt. Asta, deoarece foarte puþini oameni cautã sã nu se repete, cãutând, în acelaºi timp, sã nu se refere la spusele antevorbitorilor sau colegilor de faþã de masã.  

Pe scurt, am vorbit despre apropierea pe care o fac între poezie ºi science fiction. I-am luat cu biniºorul, pornind de la politicã; ºi anume, de la politica unicei noastre uniuni a scriitorilor, mai cu moþ decât ligile, asociaþiile sau societãþile ce graviteazã prin preajmã.

Ideea paradoxalã era cã scriitorii de science fiction, dacã sunt consideraþi scriitori adevãraþi, trebuie bãgaþi de Uniunea Scriitorilor la secþia de poezie, nu la aceea de literaturã pentru copii ºi tineret. Asta l-a fãcut pe un critic reputat sã scape aproape involuntar: „Nu se poate domnule! Se inflameazã poeþii!”.

Nu vreau sã spun nimic despre faptul cã poeþii români sunt ca frunza ºi ca iarba. Nu vreau sã spun nimic nici despre faptul cã tineretul abia îºi ia ºi bacalaureatul „profesional”, darãmite sã mai citeascã ºi sã mai ºi înþeleagã ceva din science fiction. Vreau sã spun ceea ce am scris ºi în titlu: science fiction-ul este poezia ºtiinþei. Am vãzut cu toþii, doctoratele în fel de fel de ºtiinþe au fost demonetizate într-o singurã varã, vara anului 2012, în care nimeni n-a mai vrut sã doarmã, ci sã se certe, sã spunã minciuni gratuite sau sã vorbeascã prostii.

Cum lumea politicã, economicã, culturalã, sportivã, juridicã sau de orice alt fel s-a umplut de profesioniºti fãrã imaginaþie, meseriaºi brutali, era normal sã se umple ºi lumea science fiction-ului românesc de profesori, ingineri, doctori, traducãtori, ziariºti, activiºti culturali sau vânzãtori de carte fãrã o legãturã prea solidã cu talentul ºi imaginaþia, lianþii care te fac scriitor.

Bine, bine, veþi întreba, cum putem face legãtura dintre poezie ºi science fiction fãrã a recurge la postmodernism, suprarealism, chestii de-astea? Putem. Cãlãtoriile pe Lunã sau în jurul Pãmântului sunt poezie pânã în momentul în care se întâmplã. Armele infernale imaginate de H.G.Wells sunt poezie pânã când sunt inventate ºi folosite în tot felul de rãzboaie. Avionul e poezie pânã când e inventat. La fel videotelefonul, sistemul de sateliþi, computerele, bacteria, virusul, becul, penicilina etc.

Totul e poezie. Totul e încã poezie: universurile paralele, energia purã, particulele subatomice, inteligenþa artificialã, transplantul de organe, vindecarea cancerului. Orice e imposibil pânã în momentul când se întâmplã. E fantastic sã imaginezi ceva în ºtiinþã. Lucrul imaginat poate sã rãmânã lucru imaginat sau poate, la un moment dat, sã devinã realitate. S-a dovedit cã scriitorii de science fiction sunt mai dezinhibaþi decât oamenii de ºtiinþã închistaþi în materie. E bine sã fie scriitorul doctor într-o ºtiinþã oarecare, dar e mult mai uºor sã cãlãtoreºti fãrã sã pãrãseºti Franþa sau sã-þi imaginezi cã suntem atacaþi de un bacil fãrã sã fii neapãrat biolog. E mult mai uºor sã fii doctor în biochimie ºi sã devii scriitor celebru de science fiction. Totul e sã ai talent.

E plin Pãmântul de savanþi de renume mondial. Scriitorii sunt mult mai puþini. Pânã sã vinã cei ce ºi-au imaginat cã Pãmântul e rotund, acesta a fost plat. Abia dupã aceea au venit cei care au demonstrat matematic, pas cu pas, în mai multe secole, forma cunoscutã azi. E la fel de fantastic sã poþi imagina ceva în mainstream, dar e chiar mai greu sã devii un poet celebru decât un poet al ºtiinþei. Absurdul prinde, dar nu rãmâne; seamãnã mult cu delirul verbal. Din pãcate, linia de demarcaþie între poeþii vorbei goale ºi cei ai logicii poetice este tot o ceaþã. Deoarece nu se prea mai citeºte poezia, nu prea se mai scrie poezie; se scriu mai mult volume de versuri.          

La scriitorii de science fiction, apele se decanteazã singure. Oricât ai afirma despre un poet al ºtiinþei cã e grozav, cã are talent, cã îl iubeºti, cã ai bãut cu el, cã te-a lãudat la rându-i, timpul îl ºterge într-o secundã, orã, an, deceniu sau într-o viaþã întreagã dacã nu considerã cã are talent. Cunoºtinþele le poþi lua de pe Google, dar, dacã nu ºtii ce sã faci cu ele, rãmâi fizician, medic, chimist, sociolog, jurist sau simplu doctor.

Suntem mici în faþa berii. Azi se mai laudã câte unul cã trãieºte din scris, dar se anticipeazã deja de cei ce se ocupã cu anticipaþia cã, în curând, vor mai trãi din scris doar cei care, dacã nu ar scrie, ar muri, cei care scriu ce le-ar plãcea lor sã citeascã, nu pentru un public tot mai atomizat.

Cei ce vin cãtre scris dinspre ºtiinþã sau dinspre filologie vor afla cã nu mai conteazã cine îþi dã dreptate; conteazã sã ai dreptate.

Va conta dacã vom putea imagina altceva decât ceea ce ºtim, dacã vom ajunge la poezia ºtiinþei mult înainte ca savanþii sã punã în practicã ceea ce am imaginat noi. Va conta cum vom scrie; nu va interesa pe nimeni dacã am fãcut o filologie sau alta.

Din pãcate, azi, lucrurile proaste evolueazã mai uºor. Acesta e motivul pentru care, dacã vrem ca lucrurile sã se întâmple, nu trebuie sã le amânãm. Nici sã ne cãþãrãm prea mult pe culmile sensibilitãþii; din prea multã nerãbdare, sã creãm fãrã sã simþim.

Comentarii cititori
sus

Franciscus Georgius

 

 

Pisica-turnesol

 

Turnesolul este o substanþã chimicã numitã „indicator”, destinatã sã-ºi schimbe culoarea în funcþie de proprietãþile mediului. Dacã în condiþii obiºnuite, o hârtie de filtru (sau o sugativã) îmbibatã în turnesol este violetã, o datã pusã în leºie devine albastrã, în vreme ce în oþet capãtã culoarea roºu-aprins. Sucul proaspãt de sfeclã roºie ori mustul de struguri negri reacþioneazã asemãnãtor cu bazele ºi acizii, însã acestea se oxideazã rapid în contact cu aerul ºi devin brune.

Ideea de a folosi schimbãrile de culoare pentru a semnala variaþii ale calitãþilor ambientale a generat recent o soluþie ºocantã, care implicã ºi pisicile negre:

     Don’t change color, kitty.

     Keep your color, kitty.

     Stay that midnight black.

     The radiation that the change implies

     can kill, and that’s a fact.

 

     Nu-þi schimba culoarea, pisicuþo.

     Pãstreaz-o, mâþ adorat.

     Rãmâi negru ca Miazãnoaptea.

     Radiaþia care provoacã schimbarea

     ne poate ucide, e adevãrat.

Aþi citit câteva versuri dintr-un cântecel obsedant intitulat „10.000-Year Earworm to Discourage Settlement Near Nuclear Waste Repositories” (Un vierme de strecurat în urechi vreme de zece milenii pentru a descuraja locuirea regiunilor din preajma gropilor de gunoi nuclear) scris de Chad Matheny, aka Emperor X. (de citit aici).

Radiaþiile nucleare constituie un pericol insesizabil simþurilor noastre, ele sunt invizibile, tãcute, fãrã gust, fãrã miros. Doar aparatele cu contoare Geiger-Müller sau cu senzori semiconductori ne pot avertiza, dar ele sunt foarte scumpe ºi foarte rare, inaccesibile publicului larg, care rãmâne la cheremul mãsurãtorilor efectuate de agenþiile guvernamentale de control al calitãþii mediului. ªi în lipsa acestora, cum ar putea fi avertizatã populaþia despre existenþa unei ameninþãri radioactive? Pisicile-turnesol ar putea constitui o soluþie. Altfel ar dura ani sau decenii pânã când oamenii ar observa numãrul mare de nou-nãscuþi cu malformaþii sau creºterea cazurilor de cancer din zonã.

În articolul „Mâþa a trecut pe deasupra muntelui radioactiv” (The Cat Went Over Radioactive Mountain), publicat în  revista trimestrialã de ºtiinþã Method, Sarah Zhang prezintã monumentalele galerii sãpate în interiorul Muntelui Yucca, un complex subteran destinat pãstrãrii produselor de reacþie rezultate în urma experienþelor din poligonul nuclear din Nevada. El a fost construit pe banii contribuabililor americani consumatori de energie electricã, pe factura cãrora s-au încasat câþiva cenþi în fiecare lunã din 1983 pânã în 2014, deºi nu s-au forat decât 5 kilometri din cei 40 prevãzuþi iniþial, iar administraþia Obama a suspendat lucrãrile în 2010.

Sub Mount Yucca ar fi trebuit sã fie depozitate produsele prelucrate de celula pilot de izolare a deºeurilor radioactive (WIPP = Waste Isolation Pilot Plant). Prima instalaþie de vitrificare a fost construitã în deºert, lângã orãºelul Carlsbad din New Mexico. Dar ºi aici au apãrut probleme în 2014. Datoritã faptului cã firma de încãrcare ºi sigilare a înlocuit materialul stabilizator cu un absorbant plastic, butoaiele cu reziduri radioactive s-au încãlzit, au pornit o reacþie chimicã ºi au eliberat substanþe care au afectat 21 de muncitori.

Ceasul rãu, pisica neagrã?

Ironia este faptul cã pentru absorbþia ºi stabilizarea deºeurilor nucleare s-a folosit iniþial aºternutul pentru pisicile domestice, amestec utilizat pentru a fi pus în lãdiþele de nisip ale mâþelor þinute în casã. Dacã producãtorul nu s-ar fi zgârcit cu absorbantul casnic, butoaiele cu substanþe deosebit de periculoase ar fi rãmas intacte. Dar atunci când executantul nu respectã întocmai specificaþiile proiectantului, intrã în vigoare Legea lui Murphy: „Dacã existã o ºansã ca un lucru sã meargã prost, natura va conspira în favoarea împlinirii acelei ºanse.”

Iatã cum într-un domeniu atât de sensibil, problemele au apãrut încã de la început, iar peste ani ºi ani ele se pot agrava, mai ales dacã locuitorii au pãrãsit regiunea, iar urmaºii urmaºilor lor au uitat de motivul plecãrii ºi vor încerca sã se reîntoarcã.

Muzicianul Chad Matheny a pus pe muzicã versurile scrise de semioticienii Françoise Bastide ºi Paolo Fabbri, destinate sã ne avertizeze strã-strã-nepoþii cã, în urmã cu multe milenii, anumite locuri au fost folosite pentru depozitarea unor produse radioactive ºi continuã sã reprezinte un pericol pentru sãnãtatea tuturor. Ei au propus sã se foloseascã „pisicile-turnesol”, capabile sã-ºi schimbe culoarea blãnii, pentru a semnala creºterea nivelului de radiaþii dintr-o regiune dupã ce au citit lucrãrile lui Thomas Sebeok, publicate în 1984 în revista Zeitschrift für Semiotik. Sebeok a avut ºi alte idei: întemeierea unui ritual, fondarea unei sãrbãtori anuale când taþii sã le povesteascã fiilor legende ale muntelui blestemat ori chiar constituirea unui ordin religios pentru prevenirea nuclearã.

Însã niciuna nu se comparã cu imaginea pisicilor care se întorc cu ochii strãlucitori de pe muntele la suprafaþa cãruia particulele alfa bombardeazã cactuºii pietrificaþi, iar radiaþiile gamma coboarã lumina fantomaticã a aureolelor boreale printre stâncile presãrate cu sulfuri metalice:

     Keep your color, kitty.

     God said it's not right.

     So don't change color

     or flash your eyes.

     Lord knows if you do,

     I hope you think it's cozy in your travel case,

     because it's time to move.

 

     Pãstreazã-þi culoarea, mâþiºor.

     Dumnezeu spune cã nu-i a bunã,

     deci nu-þi schimba culoarea,

     rãmâi fãrã strãlucire în privire.

     Domnul ºtie cã dacã totuºi va fi aºa,

     sper sã te simþi confortabil în cutia de transport

     pentru cã e timpul sã ne mutãm! 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey